– David al meu are de gând să mă bage de vie în mormânt, cu apucăturile lui, cum văd
eu. Inca ce rană-i pe dânşii, sărmanii băieţi! Cum i-a mâncat râia prin străini, mititeii! Şi
după ce ne-a căinat şi ne-a plâns bunica, după obiceiul ei, şi după ce ne-a dat demâncare
tot ce avea mai bun şi ne-a îndopat bine, degrabă s-a dus în cămară, a scos un ulcior cu
dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul din creştet până în tălpi şi apoi ne-a culcat
pe cuptor la căldură. Şi tot aşa ne-a uns de câte două-trei ori pe zi cu noapte, până ce în
Vinerea-Seacă ne-am trezit vindecaţi taftă. Dar până atunci a venit şi veste de la Broşteni
despre stricăciunea ce făcusem, şi bunicul, fără vorbă, a mulţumit pe Irinuca cu patru
galbeni. Apoi, în Sâmbăta Paştilor, m-a trimis la părinţi acasă la Humuleşti. Şi în ziua de
Paşti am tras un Îngerul a strigat la biserică, de au rămas toţi oamenii cu gurile căscate la
mine. Şi mamei îi venea să mă înghită de bucurie. Şi părintele Ioan m-a pus la masă cu
dânsul, şi Smărăndiţaa ciocnit o mulţime de ouă roşii cu mine. Şi bucurie peste bucurie
venea pe capul meu. Iar la Învierea a doua nu mi-a mai mers aşa de bine, căci toate fetele
din sat, venind la biserică şi unele din ele fiind mai drăcoase, cum au dat cu ochii de mine,
le-a şi bufnit râsul, şi au început a-mi zice: "Tunsul felegunsul, tunsul felegunsul, câinii
după dânsul!"