ERUPȚIA VULCANULUI VEZUVIU

ȘI ORASUL POMPEI

Pompeii a fost un oraș roman în apropierea orașului Napoli, în regiunea Campania

din Italia. În urma erupției vulcanului Vezuviu din 24 august 79 d.Hr., la numai o zi după
sărbătoarea numită Vulcanalia, închinată zeului Vulcanus, orașul Pompeii a fost distrus și
acoperit de un strat gros de cenușă și piroclastite. Abia în anul 1748 a fost redescoperit
întâmplător, după ce mai întâi Herculaneum, o altă localitate distrusă de aceeași erupție a
Vezuviului, fusese descoperită în 1738. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă
cantitate de informații detaliate despre viața citadină în Imperiul Roman la culmea
dezvoltării sale. În prezent, Pompeii este una dintre cele mai importante atracții turistice
ale Italiei. Despre orașul antic Pompei

În zilele dinaintea erupției vulcanului Vezuviu care a îngropat Pompei, au avut loc
mai multe cutremure, dar acestea nu au fost luate în seamă de locuitori, tocmai din cauza
numeroaselor activități seismice din regiunea Campania, îi scria Plinius cel Tânăr
prietenului său Tacitus. 

În anul 62 DC, cu 17 ani înainte să aibă loc erupția vulcanului (79 DC), Pompei a fost
zguduit de un puternic cutremur cu magnitudinea de 6 pe scara Richter. În acest incident
au murit foarte mulți locuitori, iar o parte dintre clădiri au fost puse la pâmânt. Când a
erupt Vezuviul. Orașul era încă în
reconstrucție. 

Cu toate acestea, Pompei era

un oraș înfloritor, uriaș, care se
dezvoltase foarte bine sub autoritatea
romană. Casele romanilor bogați erau
mai bine consolidate, mai mari, și mult
mai frumos decorate, cu picturi pline
de culori vii. 
 Statuia lui Apollo îi întâmpina pe cei care
veneau de pe mare

Pompeii se întindea pe 66 de hectare. Populatia orasului Pompeii era între 12.000

și 15.000 de locuitori.
Desi Pompeii a fost distrus într-un mod impresionant, el era un oraș obișnuit
pentru aceea vreme.
Unii romani doreau să îsi arate bogătia și statutul prin maretia caselor pe care le
construiau.

Clasica casă romană era

rectangulară, cu două etaje, construită
din cărămizi și mortar, acoperită de tiglă.
În mod normal casă era divizata în holul
de la intrare (atrium) ante-camera
(tablinum), dormitoarele (Cubicula),
sufragerie (triclinium) și gradina (hortus).

Casele vechi aveau pe fatadă detalii

arhitecturale sau stucco. Ușile erau în general mari,
decorate cu ornamente din bronz care indicau
statutul, în contrast geamurile erau mici cu bare de
metal și obloane.
 Străduțele din Pompei nu sunt mai late de 3-4 metri, și sunt contruite din piată
uriașă. La un nivel de 30-40 de cm mai sus se aflau casele, iar dacă vă uitați atent pe unele
străduțe veți vedea și urmele căruțelor care cărau greutate, pentru că acestea au lăsat
urme adânci în pietre de-a lungul timpului.

Posesiunea sclavilor era un lucru important într-o gospodărie romană.

În fiecare casă traia o familie înrudita prin sânge și casatorie. Aceasta includea
dominusul, sotia și copiii lor, dar și membrii extinsi ai familiei precum și sclavii și fosti
sclavi. Gospodăriile mari adăposteau zeci de oameni. Sclavii erau indispensabili unei
gospodării, vietile lor fiind mult mai bune decât ale sclavilor liberi. Unii sclavi aveau
diferite îndeletniciri precum gatitul, coafatul și gradinaritul, însă majoritatea munceau
oriunde li se cerea.
Femeile erau o parte integrală a casei,
Cornelius Nepos afirma: ,,Matrona vertur in medio”
(Femeia din casă este în centrul tuturor lucrurilor).
În timp ce în bucatăriile săracilor se serveau
lucruri obișnuite, gastronomia celor bogati era mult
mai exotică.
Cinele romanilor erau variate, de la
preparatele fine din marile case pâna la placintele
servite în taverne și gustările din micile locuinte.

Micul dejun al romanilor (lentaculum)

era constituit din pâine, brânza și masline, iar
prânzul (prandium) putea include carne, pâine
și legume. Acestia se așezau pentru cină
(cena) la ora 18:00,  fiind un moment
important în familiile bogate. Cei bogati se
relaxau pe canapelele din triclinium, în timp
ce sclavii le serveau mâncaruri exotice și vin
din vase de argint.
 Sclavii gateau mereu în bucatarie (culinae) care chiar și în casele bogate erau mici,
afumate și mirositoare. Mâncarea era gatita pe
o structura de teracota în vase de bronz. Cina
avea trei elemente: aperitive (gustatio) care
includeau oua, melci, peste, fructe de mare,
legume și brânza. De asemenea, se mai servea
și pârs umplut cu carne tocata de porc, carne
de pârs, ardei și sos de peste. Acesta era gatit
într-un clibanus, o oala din teracota utilizata
pentru copt. Primul fel de mâncare (mensae
primae) continea în principal carne de capra sau
porc. Desertul (mensae secundae) era compus
din fructe mici și produse de patiserie.Cei mai saraci care stateau la masă foloseau vase
din lut sau sticla. Scrierile de pe peretii din Pompeii dezvaluie modul în care era gândita o
dieta alimentara din pâine, ulei, praz, ceapa, brânza, iar pestele și cârnatii erau
considerate recompense. Multi locuitori ai orasului Pompeii detineau afaceri, unii
îmbogătindu-se de-a lungul timpului.Multe magazine și baruri erau construite în fata
caselor. Magazinele vindeau mâncare locala, dar și produse de lux precum matasea,
parfumurile, lâmpile sau vasele din sticla. Comerciantul care a facut cea mai mare avere în
acele timpuri a fost Aulus Umbricius Scaurus, care detinea un domeniu la vest de Pompeii.
Acesta și-a decorat podeaua cu un mozaic care îl înfatisa pe el în timp ce vindea sticle de
sos de peste.
Dormitorul (cubiculum) era cunoscut ca un loc adecvat pentru dragoste și sex.
Romanii erau destul de confortabili cu nuditatea și imaginile sexuale, considerând falusul
un obiect norocos. Mai multe fresce prezentau cupluri în timpul actului sexual, acestea
erau expuse de obicei în gradina. Sclavii erau deseori prezenti la aceste scene. Unii sclavi
erau fortati să participe.  Dormitoarele erau în general întunecate, fiind luminate de o
lampă din teracotă și bronz. 
Stilul în care romanii îsi docorau casele se schimba în functie de circumstante și
moda. Casele saracacioase, apartamentele mici și camere precum baia sau bucataria aveau
peretii varuiti simplu și podele din ciment. În casele bogaților majoritatea camerelor erau
decorate în detaliu. Podeaua era decorată cu plăci sau mozaicuri, în timp ce tavanul era
casetat cu lemn sau cu ipsos și era vopsit în culori vibrante. Peretii puteau fi decorați cu
mozaicuri 
Lipsă apei nu îi împiedica pe romani să
arate bine și să miroasă placut.
Majoritatea persoanelor utilizau băile
publice o data sau de două ori pe saptamâna. În
celelalte zile oamenii se spalau în dormitor,
utilizând un bazin de apa încalzita. 
În aceste perioade barbatii romani erau
rasi și tunsi scurt. Deseori acestia erau tunsi de
un frizer (tonsor) sau un sclav care folosea un
tip de lama numita novacula. Femeile se spalau cu bureti și agenti de curatare abrazivi.
Printre lotiunile pentru înmuierea pielii se numara cremele realizate din boabe mari, lupin
și vin. Parul nedorit era îndepartat cu penseta sau cu creme. Uleiul de măsline era utilizat
ca săpun, iar dinții erau curatățați cu praf de piatră ponce și sodă, în timp ce respirația era
reînprospatata de pelete.
 Coafura femeilor din casele bogate se schimba des, părul era vopsit, ondulat, prins
și aranjat.

 Erupția vulcanului și condamnarea orașului Pompei

„Un nor s-a format… singura modalitate prin care îl pot

descrie este să spun că avea forma unui con de pin”. Aceasta
este imaginea terifiantă cu care s-au întâlnit privirile
locuitorilor orașului Pompei în momentul în care acesta a erupt.
„Mulți dintre ei au ridicat mâinile în aer implorând zeii pentru
iertare, alții alergau și strigau că nu mai există zei”, descrie
imaginea erupției din 24 august 79 DC, Plinius cel Tânăr. 
Până la acel moment, Vezuviu era considerat un simplu
munte. Toate informațiile despre aceste eveniment se
datorează lui Plinius
cel Tânăr, amiral al
flotei romane staționată la Miseno. 

Se presupune că erupția a început

undeva în jurul orei 12, cu un zgomot asurzitor.
Explozia a aruncat materiale vulcanice la 20 de
km în aer, care a fost urmată de o ploaie de
piatră ponce, apoi cenușă vulcanică care s-a
așezat pe o rază de 70 de kilometri la sud-est. 
Peisajul
din Pompei a devenit unul suprarealist, de la lumina
zilei a trecut la întuneric, iar în numai câteva ore a
fost îngropat. 

Contrar a ceea ce se crede, majoritatea

localnicilor din Pompei nu a fost omorâtă de pietrele
vulcanice care au fost aruncate în erupție, de
cutremurul care a dărîmat casele sau de cenușă, ci
de gazele toxice emanate de piatra ponce. Piatra ponce este o rocă vulcanică poroasă cu o
mică densitate, care ia naștere la răcirea rapidă a lavei. 

Erupția vulcanului Vezuviu a cauzat moartea a peste 4.000 de locuitori ai orașului

Pompei.