Surugiu Andrei Luca

Clasa a-V-a B

CAROL CEL MARE

REGELE FRANCILOR SI AL LOMBARDILOR

Născut: 2 aprilie c. 742

Împărat încoronat: 25 decembrie 800
Decedat: 28 ianuarie 814

Regele francilor, regele lombardilor ; considerat, de asemenea, în general

primul împărat al Sfântului Roman

Carol cel Mare a fost remarcat pentru:

Consolidând o mare parte din Europa sub conducerea sa, promovând
învățarea și instituind concepte administrative inovatoare.
Ocupații: lider militar , rege si imparat

Locuri de reședință și influență: Europa si Franta

Carol cel Mare a fost nepotul lui Charles Martel și fiul lui Pippin al III-
lea. Când a murit Pippin, regatul a fost împărțit între Carol cel Mare și
fratele său Carloman. Regele Carol cel Mare sa dovedit a fi un lider capabil
încă de la început, dar fratele său a fost mai puțin, și au existat unele
fricțiuni între ei până la moartea lui Carloman în 771.

Odată rege, Carol cel Mare a avut singura conducere a guvernului Franței,

și-a extins teritoriul prin cucerire. El i-a cucerit pe lombardi în nordul Italiei,
a dobândit Bavaria și a făcut campanie în Spania și Ungaria.

Carol cel Mare a folosit măsuri dure în supunerea sașilor și practic în

exterminarea avarilor. Deși în esență adunase un imperiu, el nu s-a arătat
„împărat”, ci s-a numit Regele francilor și al lombardilor.
Regele Carol cel Mare a fost un administrator capabil și a delegat
autoritatea asupra provinciilor sale cucerite nobililor franci. În același timp,
el a recunoscut diversele grupuri etnice pe care le-a adunat sub stăpânirea
sa și le-a permis fiecăruia să își păstreze propriile legi locale.

Pentru a asigura justiția, Carol cel Mare a avut aceste legi stabilite în scris
și aplicate strict. De asemenea, el a emis capitulare care se aplicau tuturor
cetățenilor. Carol cel Mare a urmărit evenimentele din imperiul său prin
utilizarea misi dominici, reprezentanți care au acționat cu autoritatea sa.

Deși nu a reușit niciodată să stăpânească el însuși citirea și scrierea, Carol

cel Mare a fost un patron entuziast al învățării. A atras în curtea sa savanți
notabili, inclusiv pe Alcuin, care a devenit tutorele său privat, și pe Einhard,
care avea să-i fie biograf.

Carol cel Mare a reformat școala palatului și a înființat școli monahale în tot
imperiul. Mănăstirile pe care le-a sponsorizat au păstrat și copiat cărți
antice. Înflorirea învățării sub patronajul lui Carol cel Mare a devenit
cunoscută sub numele de „Renaștere Carolingiană”.

În 800, Carol cel Mare a venit în ajutorul Papei Leon al III-lea , care fusese
atacat pe străzile Romei. S-a dus la Roma pentru a restabili ordinea și,
după ce Leo s-a curățat de acuzațiile împotriva sa, a fost încoronat pe
neașteptate de împărat. Carol cel Mare nu a fost mulțumit de această
evoluție, deoarece a stabilit precedentul ascendenței papale asupra
conducerii seculare, dar, deși se referea adesea la el însuși drept rege, el
s-a numit și el „împărat”.
Există unele dezacorduri cu privire la faptul dacă Carol cel Mare a fost cu
adevărat primul împărat al Sfântului Roman. Deși nu a folosit niciun titlu
care se traduce direct ca atare, el a folosit titlul imperator
Romanum („împărat al Romei”) și în unele corespondențe s-a denumit deo
coronatus („Încoronat de Dumnezeu”), după încoronarea sa de către
papa. Acest lucru pare a fi suficient pentru ca majoritatea cărturarilor să
permită menținerea titlului de Carol cel Mare, mai ales că Otto I , a cărui
domnie este considerată în general a fi adevăratul început al Sfântului
Imperiu Roman, nu a folosit niciodată titlul.
Teritoriul guvernat de Carol cel Mare nu este considerat Sfântul Imperiu
Roman, ci este numit în schimb Imperiul Carolingian după el. Ulterior va
forma baza teritoriului pe care oamenii de știință l-ar numi Sfântul Imperiu
Roman , deși acel termen (în latină, sacrum Romanum imperium ) a fost, de
asemenea, folosit rar în Evul Mediu și nu a fost folosit deloc până la
mijlocul secolului al XIII-lea.
Cu toate pedanterile deoparte, realizările lui Carol cel Mare se numără
printre cele mai semnificative din Evul Mediu timpuriu și, deși imperiul pe
care l-a construit nu va depăși mult timp fiul său Ludovic I , consolidarea sa
a ținuturilor a marcat un bazin de apă în dezvoltarea Europei.