Sunteți pe pagina 1din 2

Proba adunării și 

proba scăderii. ”Adevărat sau fals?”

Jocul se desfășoară în echipe de câte patru elevi. Fiecare echipă are câte
două boluri cu etichetele ”Adevărat” și ”Fals”, boluri pe care vor lipi
bomboanele corespunzătoare.

În prima fază, fiecare elev primește câte o bomboană cu un exercițiu de


adunare sau scădere. Elevul care începe jocul va spune exercițiul scris pe
bomboana sa și îi va întreba pe colegii săi dacă este adevărat sau fals.
Coechipierii vor scrie pe caiet exercțiul și vor face proba prin unul dintre
cele trei procedee pe care le stabilesc de comun acord: unul va face proba
adunării prin adunare, în timp ce ceilalți doi vor efectua proba adunării prin
scădere. Exemplu:” 23+45=67. Adevărat sau fals? Proba: 45+23=?; 67-
45=?; 67-23=?”. După ce se face proba, se stabilește valoarea de adevăr a
exercițiului enunțat și se lipește bomboana pe bolul corespunzător. Jocul
continuă cu bomboana celui de-al doilea elev. La efectuarea probei se va
avea în vedere ca fiecare copil să exerseze un alt procedeu.

În a doua fază, fiecare copil din echipă va primi câte o bomboană pe care
va trebui să compună un exercițiu de adunare sau scădere asemănătoare
precedentelor. Jocul continua în același mod.
Bolurile vor fi afișate la tablă. Se verifică frontal corectitudinea
răspunsurilor. Drept recompensă, copiii vor primi câte o bomboană
adevărată.

Desfășurarea frontală a jocului

Jocul se poate desfășura și frontal astfel:


La tablă se afișează/se desenează două boluri. Într-un bol se pun
bomboanele pe care sunt scrise exercițiile. Învățătoarea extrage o
bomboană, citește exercițiul scris și întreabă dacă este adevărat sau fals.
La tablă vor ieși trei copii care vor efectua proba exact ca în cazul
desfășurării jocului în echipă. În funcție de rezultatele obținute în urma
efectuării probei, bomboana va fi lipită pe unul dinre cele două boluri.
Numărul bomboanelor poate fi stabilit în funcție de numărul copiilor din
clasă, astfel încât fiecare dintre ei să participe la joc.
După lipirea tuturor bomboanelor, jocul poate continua cu exerciții pe baza
celor două boluri cu bomboane. Exemplu: Numărul bomboanelor din primul
bol este mai mic decât cel al bomboanelor din al doilea bol. Adevărat sau
fals?”

Este o modalitate eficientă de a exersa adunarea și scăderea, proba


adunării și a scăderii, dar și o ocazie de a-i face pe copii să conștientizeze
importanța verificării calculelor efectuate.

S-ar putea să vă placă și