Prof.

Ghidovan Andreea

DIRECŢII DE REFORMA A SISTEMULUI

SANITAR ROMANESC

14.1 OBIECTIVELE, PRINCIPIILE SI SCOPUL REFORMEI

SISTEMULUI SANITAR ROMANESC

Sistemul de ocrotire a sănătăţii din România a fost, pana in 1989 si in buna măsura
si după aceasta data, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism si limitarea
libertăţii de opţiune.

Scopurile fundamentale declarate ale procesului de reforma de după 1990 au fost:

- îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

- creşterea eficientei in folosirea resurselor;

- schimbarea relaţiei medic-pacient;

- creşterea nivelului de satisfacţie a populaţiei si a furnizorilor

de servicii medicale.

Principiile politicii sanitare pe baza cărora urma sa se atingă aceste scopuri erau:

- asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate,

- acoperirea intregii populaţii cu aceste servicii,

- solidaritatea in finanţarea serviciilor medicale,

- stimularea furnizării de servicii eficace si eficiente,

- acordarea serviciilor in funcţie de nevoile de sănătate,

- libertatea pacientului de a-si alege medicul,

- autonomia profesioniştilor in domeniul medical,

- colaborarea serviciilor de sănătate cu alte sectoare care

influenţează starea de sănătate (educaţie, servicii sociale etc).

Obiectivele strategice ale reformei, in sensul celor de mai sus, au fost:

1. completarea cadrului legislativ;

2. introducerea Asigurărilor Sociale de Sănătate;

3. diversificarea mecanismelor de generare a resurselor financiare;

4. plata serviciilor bazata pe eficienta si calitatea actului medical;

4. asigurarea unei mai bune accesibilităţi a populaţiei la servicii de sănătate;

5. trecerea centrului de greutate al serviciilor de sănătate către asistenta

ambulatorie;

6. creşterea calităţii serviciilor medicale;

7. stimularea privatizării sub diverse forme, introducerea competiţiei intre

furnizori;

8. descentralizarea sistemului de sănătate, prin creşterea rolului autorităţilor

locale, asociaţiilor profesionale, instituţiilor finanţatoare, a comunităţilor etc.

9. achiziţii publice prin mijloace electronice;

10. sistemul informaţional privind starea de sănătate a populaţiei;

11. politica medicamentului.

Principalele activităţi ale reformei s-au desfăşurat in domeniul conducerii

sistemului si asigurarea cadrului legislativ, finanţării serviciilor de sănătate, ca
si al resurselor umane si resurselor fizice din sistemul sanitar.

Metoda utilizata in aplicarea masurilor de reforma a fost, in general, aceea de

testare prin experimente pilot. Din păcate continuitatea procesului de reforma in
sănătate a fost afectata de desele schimbări de guvern si de miniştri fiecare noua
echipa de conducere insusindu-si cu reţineri acţiunile demarate anterior. Lipsa unor
strategii clare si a unor obiective definite riguros si care sa fie urmărite independent
de schimbările politice au afectat procesul de reforma.

Strădania de a pune in funcţiune Casa Naţionala a Asigurărilor de Sănătate

(CNAS) si Colegiul Medicilor (CMR), cu toate structurile lor de conducere si
teritoriale, au lăsat pe planul doi grija fata de starea de sănătate a populaţiei si
nevoile de servicii medicale ale acesteia, fapt ilustrat in agravarea stării de sănătate
la nivel naţional, in comparaţie cu alte tari din Europa.

14.1.1 COMPLETAREA CADRULUI LEGISLATIV

Atât aprobarea legilor necesare, cat si trecerea de la actul normativ aprobat la

modificările structurale concrete si la demararea efectiva a activităţilor
specifice din cadrul reformei sistemului s-a dovedit a fi un drum lung si dificil,
grevat de mentalităţi învechite, lipsa resurselor necesare si opţiuni politice diferite.

In prezent este in vigoare "Legea privind organizarea si finanţarea

spitalelor"(Legea 270/2003) – care permite inregistrarea, acreditarea si
ierarhizarea tuturor spitalelor si unităţilor cu paturi din România, apropiindu-le
structura si funcţionarea lor la normele europene.

S-au aprobat normele privind îmbunătăţirea asistentei medicale de urgenta, iar in

domeniul resurselor umane s-a definitivat sistemul de formare a medicilor,
obţinerea liberei practici medicale prin susţinerea examenului de licenţa in mod
unitar pe tara.

S-a completat cadrul legislativ privind recoltarea sângelui, a producerii si utilizării

preparatelor de sânge proaspete si a celor stabile. Normele elaborate se aproprie de
exigenta recomandărilor si a normelor UE.

A fost completata legislaţia privind funcţionarea Agenţiei Naţionale a

Medicamentului si modul de înregistrare a produselor farmaceutice, autorizarea
unităţilor de producţie si distribuire a medicamentelor si activitatea de inspecţie
farmaceutica, definiţia produsului medicamentos si a produselor cosmetice. De
asemenea s-a completat legislaţia privind exercitarea profesiei de farmacist.

14.1.2 INTRODUCEREA ASIGURĂRILOR SOCIALE DE SĂNĂTATE

La 1 ianuarie 1999, în baza Legii asigurărilor de sănătate nr.145/1997 si a
celorlalte acte normative corelate, a luat fiinţa Casa Naţionala de Asigurări de
Sănătate, moment ce a coincis cu declanşarea celei mai ample reforme din
România de după 1989. In prezent activitatea Casei Naţionale de Sănătate este
reglementata de Ordonanţa de urgenta nr. 150/2002.

Principalele funcţii ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sunt colectarea si

administrarea fondurilor, precum si cumpărarea serviciilor medicale necesare
asiguraţilor. In noul cadru, furnizarea serviciilor medicale se face în funcţie de
cerere si oferta, fapt ce conduce la eliminarea risipei si la raţionalizarea
cheltuielilor.

Relaţiile dintre medici si casele de asigurări se desfăşoară în baza unui Contract-

cadru în care sunt specificate criteriile cantitative si calitative de evaluare a
activităţii medicale, în funcţie de care se realizează plata medicilor pentru serviciile
furnizate.

Până la 1 ianuarie 2000, aproape întreg personalul medical a încheiat contracte cu

casele de asigurări de sănătate, existând, în momentul de fata, peste 18.000 de
unităţi medicale integrate în sistemul asigurărilor de sănătate. La nivel local,
medierea medic-pacient se realizează prin intermediul caselor judeţene de asigurări
de sănătate. Pentru zonele cu o populaţie mai numeroasa, acestea dispun de oficii
teritoriale, menite sa preia o parte din funcţiile administrative.

In raport cu aceste structuri locale, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate are

rolul de a urmări respectarea cadrului legal si aplicarea lui într-un mod unitar, la
nivelul întregii tari. Totuşi, în baza principiului descentralizării, casele judeţene de
asigurări de sănătate se bucura de autonomie în rezolvarea si controlul aspectelor
specifice ce se regăsesc la nivel local. In acest sens, au loc întâlniri frecvente între
membrii CNAS si reprezentanţii locali pentru integrarea acestor aspecte locale într-
un cadru general si unitar. Pentru aplicarea reformei s-a realizat un sistem
informatic naţional, menit sa asigure obţinerea unui flux rapid în colectarea,
centralizarea si prelucrarea datelor din sistemul asigurărilor de sănătate.

Principiile sistemului asigurărilor de sănătate:

 ■ Solidaritatea: principiul fundamental al asigurărilor de sănătate
conform
căruia orice cetăţean poate fi atât plătitor al contribuţiei de sănătate cat si
beneficiar al servicilor medicale.

■ Libertatea alegerii: sistemul asigurărilor de sănătate oferă asiguratului dreptul

de a-si alege medicul.

■ Concurenta: este un principiu dedus din cel anterior, deoarece libera

alegere implica creşterea profesionalismului cadrelor medicale.

■ Calitatea servicilor si respectul pentru asigurat

■ Confidenţialitatea actului medical

O noutate a sistemului de asigurări de sănătate este lansarea pachetului de servicii

medicale de baza.

Asiguraţii au dreptul, în mod echitabil si nediscriminatoriu, la un pachet de servicii

de baza, decontat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit
O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări
sociale de sănătate.

Acest pachet detaliat în Contractul-cadru pe anul 2003, cuprinde servicii medicale

profilactice, curative, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale
sanitare, dispozitive medicale si alte mijloace terapeutice. Asiguraţii beneficiază de
pachetul de servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de
îmbolnăvire sau de la data accidentului si până la vindecare.

Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale

numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potenţial endemo-
epidemic în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, care va fi stabilit prin
Contractul-cadru pe anul 2003.

O alta noutate a legislaţiei in domeniu, consta in înfiinţarea incepand cu anul 2003,

a cardului de asigurat care faciliteaza accesul contribuabilului la serviciile
medicale si o mai buna evidenta a stării de sănătate a acestuia.
Datele minime înregistrate şi accesate pe cardul de asigurat sunt:

a) datele de identitate şi codul numeric personal;

b) dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate;

c) înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul

furnizorului;

d) diagnostice medicale cu risc vital;

e) consimţământul referitor la donarea de ţesuturi şi organe;

f) grupa sanguină şi Rh.