CAP 8 METODE DE AMENAJARE

Metoda de amenajare - Sistem de acţiuni, condiţii, mijloace şi modalităţi de

organizare, de modelare şi de urmărire a stabilităţii, a fiabilităţii şi a mentenabilităţii,
precum şi de optimizare, conducere şi reglare structural-funcţională a pădurilor în scopul
realizării şi menţinerii lor în starea de maximă eficacitate în exercitarea funcţiilor
complexe social ecologice şi economice ce li s-au atribuit.

O metodă de amenajare cuprinde:

- stabilirea posibilităţii;
- planificarea în timp şi spaţiu a tăierilor.

Sistematizarea metodelor de amenajare a fost făcută, la noi, de prof. Nicolae

Rucăreanu, în tratatele de amenajare a pădurilor din 1962 şi 1967.
 Concepţii care stau la baza metodelor de amenajare:

1. Pădurea este un ansamblu de arbori în care este stocată sub formă de creşteri o
cantitate de masă lemnoasă regenerabilă după exploatare într-un ritm bine determinat
fixat prin amenajament.
Pădurea se împarte (repartizează) pentru exploatare sau regenerare pe ani
sau perioade astfel încât să asigure de-a lungul timpului recolte egale de la an la an, iar
timpul (ciclul) în care se va parcurge cu tăieri toată suprafaţa să fie cât mai mare, încât,
după tăiere, pădurea să se poată reface în fiecare loc şi să devină, pe parchetele cele
mai vechi, din nou exploatabilă. Metodele de amenajare bazate pe acest concept se
numesc metode de amenajare bazate pe repartiţie.
a. Repartiţie pe ani – suprafaţa ce se exploatează într-un an se numeşte
parchet anual. Divizarea pădurii în parchete se numeşte parchetaţie, iar metoda de
amenajare, metoda parchetaţiei.
b. Repartiţie pe perioade – suprafaţa ce se exploatează într-o perioadă se
numeşte afectaţie, iar metodele, metode bazate pe afectaţii.

Împărţirea pădurii în parchete anuale sau în afectaţii se poate face în funcţie de:
- volumul ce se poate obţine prin exploatare (perioade egale → volume egale; perioade
inegale → volume proporţionale cu lungimea perioadelor );
- suprafaţa acestora (perioade egale → suprafeţe egale; perioade inegale → suprafeţe
proporţionale cu lungimea perioadelor);
- ambele în acelaşi timp (la perioade egale → volume şi suprafeţe cât mai egale între ele
).
 2. Pădurea este mijloc de producţie care trebuie să fie păstrat, îngrijit, ameliorat
urmând a se recolta în permanenţă doar producţia lui. Ameliorarea urmăreşte
îndrumarea spre starea normală, adică normalizarea fondului de producţie şi mărirea
productivităţii pădurii.
Metodele care stau la baza acestei concepţii sunt metode bazate pe
normalizarea fondului de producţie.
Posibilitatea este produs al pădurii dar şi mijloc (instrument) de normalizare.

3. Pădurea este considerată (d.p.d.v economic) capital producător de rente,

amenajamentul având rolul de a asigura realizarea şi menţinerea unui fond de producţie
capabil să asigure rente continue şi cât mai mari (anuale sau periodice).
Metodele care se bazează pe această concepţie au fost numite metode de
amenajare bazate pe teoria rentei . Au caracter artificial şi antiecologic, implicînd exces
de lucrări de planificare şi multă birocraţie.
 Sistematizarea metodelor de amenajare după criteriile amintite mai sus:

I. METODE BAZATE PE REPARTIŢIE

A. Repartizarea pădurii pe ani: metoda parchetaţiei

1.Criteriu de repartizare suprafaţa: parchetaţia simplă
2. Criteriu de repartizare volumul: parchetaţia proporţională sau pe volum

B. Repartizarea pădurii pe perioade: metode bazate pe afectaţii

1. Criteriul de repartizare, volumul : metoda afectaţiilor pe volum
2. Criteriul de repartizare, suprafaţa:

a. Repartizare definitivă pe toate perioadele ciclului şi orânduirea tăierilor în vederea

realizării protecţiei prin acoperire: metoda afectaţiilor pe suprafaţă (metoda Cotta);

b. Repartizarea definitivă, pe toate perioadele ciclului şi concentrarea tăierilor pe

afectaţii formate din părţi unitare de pădure: metoda afectaţiilor permanente;

c. Repartizarea provizorie, pe toate perioadele ciclului şi concentrarea tăierilor în

limite admisibile din punct de vedere economic: metoda afectaţiilor revocabile;

d. Constituirea unei singure afectaţii la începutul fiecărei perioade: metoda afectaţiei

unice.
 II. METODE BAZATE PE NORMALIZAREA FONDULUI DE PRODUCŢIE

A. Prin normalizarea structurii fondului de producţie: metode de normalizare a fondului

de producţie prin normalizarea structurii lui.
1. Posibilitatea rezultă dintr-un compromis între interesul exploatării arboretelor la
vârsta exploatabilităţii lor şi acela al asigurării continuităţii: metoda claselor de vârstă.
2. Posibilitatea se calculează pe baza creşterii indicatoare: metoda creşterii
indicatoare

B. Prin normalizarea mărimii fondului de producţie: metode de normalizare a fondului de

producţie prin normalizarea mărimii lui.
1. Posibilitatea se calculează pe baza creşterii medii la exploatabilitate, ţinându-
se seama de diferenţa dintre mărimea reală şi cea normală a fondului de producţie :
metoda cameralistă
2. Posibilitatea se calculează cu ajutorul factorului de recoltare: metoda raţională
3. Posibilitatea se calculează prin asimilarea fondului de producţie real cu cel
normal: metoda Masson- Mantel

C. Prin normalizarea mărimii fondului de producţie pe clase de vârstă sau de diametre:

metoda Melard.

D. Prin normalizarea mărimii şi structurii fondului de producţie în funcţie de creşterea lui

în volum: metoda controlului.
 III. METODE BAZATE PE IDEEA REALIZĂRII ŞI MENŢINERII UNUI FOND DE
PRODUCŢIE CAPABIL SĂ ASIGURE RENTE CONTINUE ŞI CÂT MAI MARI:

- metoda Ostwald;
- metoda Krieger.
 8.1 METODE BAZATE PE REPARTIŢIE

8.1.1 Repartizarea pădurii pe ani: metoda parchetaţiei

- cele mai vechi metode de amenajare;

- continuitatea producţiei este asigurată prin împărţirea suprafeţei pădurii (S) în
parchete anuale (în cazul parchetaţiei) sau în afectaţii (suprafeţe de pădure ce sunt
exploatate în perioade de timp bine precizate);
- structura normală pe clase de vârstă se obţine după un ciclu de producţie (dacă nu
apar perturbaţii în structura fondului de producţie-doborâturi, uscări masive, incendii).

8.1.1.1 Criteriu de repartizare suprafaţa: parchetaţia simplă

- mărimea parchetelor anuale rezultă din:

S S - suprafaţa în ha;
s , r - numărul de ani ai rotaţiei (ciclului)
r
- metoda alocă în timp arboretele, nu şi în spaţiu;
- metoda nu asigură totdeauna recolte egale, volumul parchetelor anuale diferă de la o
parcelă la alta datorită diferenţelor de productivitate;
- metoda se aplică astăzi numai la crâng;
 8.1.1.2 Criteriu de repartizare volumul: parchetaţia proporţională (pe volum)

- aplicabilă în pădurile constituite din arborete de productivitate diferită;

- metoda presupune întâi determinarea productivităţii arboretelor în raport cu producţia
lor la exploatabilitate, apoi gruparea arboretelor pe categorii (clase) de productivitate şi
calculul mărimii parchetelor după raţionamentul:
♣ fie S suprafaţa pădurii (ha) şi S1, S2, S3 părţile componente de pe care se
obţin la vârsta exploatabilităţii, în medie, m1, m2, m3 metri cubi la hectar. Numărul
parchetelor este egal cu numărul anilor din ciclu (r). Mărimea parchetelor P1, P2, P3
corespunzătoare lui S1, S2, S3, trebuie astfel determinată încât să existe relaţia :

P1m1  P2 m2  P3m3 1 care exprimă condiţia ca volumele ce se

recoltează să fie egale.

- dar numărul total de parchete este egal cu r, şi rezultă din suma parchetelor din S1,
S2, S3, deci: S S S
1
 2
 3
 r 2
P1 P2 P3
- din (1) rezultă:

P1m1 P1m1
P2  3 P3  4
m2 m3
 - înlocuind în (2) rezultă:

S1m1  S 2 m2  S 3 m3 S1m1  S 2 m2  S 3 m3
 r , din care P1 
P1m1 r  m1
- valorile P2 şi P3 se determină analog sau când ştim P1 din relaţiile (3) şi (4).
- dacă avem n suprafeţe de productivitate diferită S1…Sn, atunci:

S1m1  S 2 m2  ...  S n mn
P1  (5)
r  m1
- Practic S1, S2, …, Sn reprezintă suprefeţele parcelelor şi subparcelelor, iar m1, m2, ...,
mn, cantităţile de lemn respective, la vârsta exploatării, pe hectar. Acestea se
determină folosind tabelele de producţie, pe specii, clase de producţie şi consistenţă.
Se determină suprafaţa unui parchet cu relaţia (5), iar marimea celorlalte se determină
cu ajutorul relaţiilor (3) şi (4).

- metoda este aplicabilă doar la crâng unde se poate aplica tratamentul tăierilor rase
pe parchete;
 8.1.2 Repartizarea pădurii pe perioade: metode bazate pe afectaţii

8.1.2.1. Criteriul de repartizare, volumul : metoda afectaţiilor pe volum

8.1.2.1.1. Metoda afectaţiilor pe volum

- Hartig, 1795, spune: ”din pădurile statului nu terbuie să se extragă anual sau periodic
nici mai mult nici mai puţin lemn decât atât cât rezultă din condiţia ca volumul respectiv
de material lemnos să se poată recolta în mod permanent şi susţinut, adică în cantităţi
egale de la an la an”
- suprafaţa pădurii este împărţită în parcele mari, de 35-50 ha, pe care urmează să se
creeze arborete uniforme;
- subparcelele nu sunt necesare pentru reglementare, ci doar pentru a calcula volumul
exact;
Etape:
♣ se fixează ciclul şi se împarte în perioade egale de 20 ani;
♣ arboretele se grupează pe clase de vârstă, iar acestea se repartizează corespunzător
pe perioade, după care se determină vârsta la care urmează să fie exploatat fiecare
arboret:
Tex – vârsta exploatabilităţii;
Ta – vârsta actuală;
Tex  Ta  20n  m   10 n – numărul perioadelor în care este împărţit ciclul;
m – numărul de ordine al clasei de vârstă din care face parte
arboretul (arboretele ce se vor recolta în prima perioadă vor avea
la exploatere cu 10 ani mai mult decât la întocmirea
amenajamentului).
♣ pe baza vârstelor şi a caracteristicilor fiecărui arboret se calculează volumul la
exploatabilitate, adăugând la volumul iniţial şi creşterea corespunzătoare;

♣ volumele se totalizează pe perioade şi se compara între ele;

♣ datorită distribuţiei neuniforme pe clase de vârstă, volumele astfel obţinute nu pot fi

egale (se urmărește egalizarea volumelor de recoltat pe perioade);

♣ se întocmeşte un plan general de recoltare, astfel încât fiecare perioadă să furnizeze

un volum recoltabil relativ constant (diferenţele nu trebuie să depăşească 20%).

Astfel modificând repartizarea iniţială pe perioade se fac inevitabil sacrificii de

exploatabilitate în plus sau în minus (se exploatează arboretul înainte de a atinge vârsta
exploatabilităţii sau se amână exploatarea lui).
-dificultatea metodei rezultă din faptul că mutând parcele dintr-o afectaţie în alta se
schimbă şi volumele recoltabile la exploatabilitate, ceea ce înseamnă că procesul de
căutare a soluţiei optime se reia, dar totdeauna de la o soluţie mai apropiată de cea
optimă.

-posibilitatea anuală se obţine împărţind volumul de exploatat într-o afectaţie la

numărul anilor dintr-o perioadă;

-pe baza planului general de recoltare se întocmeşte un plan special de recoltare la

începutul fiecărui deceniu, în care se indică arboretele din care urmeză să se recolteze
posibilitatea;

-metoda afectaţiilor nu se mai aplică astăzi, studiul ei folsind la o mai bună înţelegere a
celorlalte metode;

- a fost gândită pentru pădurile de molid (regenerate prin tăieri rase, urmate de
împăduriri, astfel intervalul alocat regenerării nu depăşeşte o perioadă).
 Exemplul 1: Plan general de recoltare – metoda afectaţiilor pe volum(după Drăgoi, 2004)
Volum Volum recoltabil în perioada......
Parcela Ta Tex la
exploatare I II III IV V
1 30 100 500 0 0 0 500 0
2 40 100 650 0 0 650 0 0
3 50 100 300 0 0 300 0 0
4 20 100 500 0 0 0 500 0
... ... ... ... ... .... ... ... ...
11 20 110 800 0 0 0 0 800
12 60 120 230 0 0 230 0 0
13 40 100 540 0 0 540 0 0
14 80 120 300 0 300 0 0 0
15 80 100 700 700 0 0 0 0
16 100 110 800 800 0 0 0 0
Volum recoltabil pe perioadă (mc) 2170 300 2020 2160 1900
Difernţă faţă de volumul mediu (1710) (mc) 460 -1410 310 450 190

În ultima linie a tabelului sunt prezentate diferenţele faţă de volumul mediu pe perioade. Soluţia
iniţială s-ar îmbunătăţii dacă parcela 3, planificată în afectaţia III, s-ar exploata în afectaţia II.
Volumele s-ar echilibra în continuare dacă parcela 15 ar fi replanificată perioada II.
Mutând parcelele dintr-o afectaţie în alta, se schimbă şi volumele recoltabile la exploatabilitate ceea ce
înseamnă că procesul de căutare a soluţiei optime se reia, dar întotdeauna de la o soluţie mai apropiată
de cea optimă.
Exemplul 2: Plan general de recoltare – metoda afectaţiilor pe volum (după Leahu,
2001)

Volum pe Volum recoltabil în perioada......

Supraf. ha
Parcela Ta Tex
ha la I II III IV V
exploatare

1 26 30 100 500 0 0 0 130000 0

2 30 75 105 510 0 15300 0 0 0
3 17 15 105 650 0 0 0 0 11050
4 16 65 115 580 0 0 9280 0 0
5 12 90 100 480 5760 0 0 0 0
... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

Total 1200 - - - 124500 124420 124850 124480 125500

 8.1.2.2. Criteriul de repartizare: suprafaţa
8.1.2.2.1. Metoda afectaţiilor pe suprafaţă (metoda Cotta, 1804)
În cazul aplicării tratamentului tăierilor progresive (care presupune extragerea
eşalonată, pe o perioadă mai mare de timp) intervalul regenerării depăşeşte o perioadă
(de regula 20 ani).
Metoda urmăreşte normalizarea structurii pădurii şi amplasării spaţiale a
parchetelor potrivit unei gradaţii normale de clase de vârstă, pe parcursul unui singur
ciclu.
Repartizarea definitivă a arboretelor pe toate perioadele ciclului nu se face doar
în raport cu vârsta şi starea acestora, ci şi în funcţie de amplasarea lor în spaţiu,
urmărindu-se realizarea protecţiei prin acoperire (contra vânturilor).
Etape:
- stabilirea parcelarului pădurii (15-20 ha/parcelă);
- fixarea ciclului şi împărţirea în perioade de 20 ani;
- întocmirea planului general de exploatare (similar metodei afectaţiilor pe volum)
diferenţa fiind că se urmăreşte egalitatea dintre suprafeţele afectaţiilor, nu egalitatea
volumelor;
- în funcţie de amplasarea pe hartă a parcelelor se fac compensaţii între afectaţii (aici
apar sacrificii de exploatabilitate);
- pentru afectaţia în rând se stabileşte posibilitatea anuală pe suprafaţă;
- se întocmeşte un plan special de exploatere pentru perioada curentă.
- pădurea se considera normală atunci când fiecare parcelă avea să conţină un arboret
uniform, iar vârstele arboretelor se distribuiau pe parcele în mod sistematic, făcând
succesiuni normale de vârste.
 Întocmirea planului presupune stabilirea prealabilă a
situaţiei la care trebuie să se ajungă (B).
În fiecare parcelă se scrie numărul de ordine a
perioadei în care urmează să fie regenerată (A), iar
după aceea se reprezintă schema distribuţiei
arboretelor pe clase de vârstă, care va trebuii să se
realizeze până la sfârşitul ciclului.
Se vede în plan că pentru a evita sacrificiile de
exploatabilitate prea mari, u.a. 4 şi 11a, care după
schemă s-ar tăia în ultima perioadă, au fost înscrise
de două ori (în prima şi ultima perioadă).
Alte u.a.-uri, cum ar fi 17b şi 24b, cu arborete în
stadiul de seminţiş şi care figurează pe schemă în
perioada I, fiind deja regenerate, nu s-au mai înscris
în plan. La totalul suprafeţelor pe perioade, în prima
perioadă apare un minus de 22 ha faţă de suprafaţa
normală de 80 ha, adică exact cât reprezintă
vânt suprafeţele neânscrise. În schimb în perioada VI apar
3 ha peste normal, din cauză că arboretele dublu
înscrise reprezintă 25 ha, respectiv cu 3 ha mai mult
decât cele neânscrise.
Din ultima coloană, care arată volumul de extras în
prima perioadă, reprezentând volumul actual plus
creşterea pe 10 ani, rezultă posibilitatea anuală, ca
raport între suma volumelor şi numărul de ani din
perioadă.
 Vârsta Suprafaţa de exploatat în perioadele...
Volum de extras
Suprafaţa La
Actuală I II III IV V VI nerepartizat în prima perioadă
Parcela sau exploatare
subparcela
pe
ha ani ha total
ha
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
1a 13 68 118 - - 13 - - - -
1b 7 85 135 - - 7 - - - -
2 20 85 115 - 20 - - - - -
3 20 90 100 20 - - - - - - 470 9400
4 20 95 105/100 20 - - - - 20 - 480 9600
5 20 50 140 - - - - 20 - -
6a 11 53 123 - - - 11 - - -
6b 9 15 85 - - - 9 - - -
..... .... .... .... .... ... ... ... ... ... ....
11a 5 110 120/100 5 - - - - 5 -
.... ... .... .... ... ... ... ... ... ... ....
17a 14 115 125 14 - - - - - - 520 7280
17b 6 10 - - - - - - - 6
18 20 10 125 - - - - - 20 -
.... .... .... .... .... ... ... ... ... ... ....
24a 4 120 130 4 - - - - - - 500 2000
24b 16 5 - - - - - - - 16
Total 480 - - 58 80 80 80 80 83 22
 8.1.2.2.2 Metoda afectaţiilor permanente ( Louis Parade 1802-1865)

Metoda presupune repartizarea definitivă, pe toate perioadele ciclului şi

concentrarea tăierilor pe afectaţii formate din părţi unitare de pădure precum şi
reducerea sacrificiilor de exploatabilitate.
- autorul renunţă la obiectivul normalizării structurii pădurii după primul ciclu de
producţie;
- metoda impune reducerea gradului de dispersare a tăierilor crescând astfel
eficienţa lucrărilor de exploatare, regenerare, îngrijire a seminţişurilor, conducere,
reducându-se costurile de organizare a lucrărilor (principiul eficienţei în amenajarea
pădurilor).
Etape:
- împărţirea ciclului în perioade;
- împărţirea pădurii în atâtea părţi egale în câte perioade se împarte ciclul, iar
delimitarea acestora să fie permanentă;
- planul general de recoltare urmăreşte să asigure o repartiţie a arboretelor pe
perioade care să necesite sacrificii de exploatabilitate cât mai mici, urmărindu-se ca
suprafeţele periodice care rezultă din plan să fie cât mai egale între ele, respectiv egale
cu mărimea afectaţiilor de pe teren;
- metoda s-a aplicat în România până după primul război mondial, posibilitatea
stabilindu-se pentru prima perioadă pe suprafaţă ceea ce a dus la degradarea multor
păduri de stejar şi de gorun.
8.1.2.2.3 Metoda afectaţiilor revocabile (revocabil - care se poate anula)

- metoda provine din metoda afectaţiilor permanente, schimbându-se condiţiile de

constituire a afectaţiilor;
- afectaţile nu mai au caracter permanent nefiind necesar să fie constituite dintr-o
singură parte de pădure ci pot fi formate din oricâte părţi (parcele, subparcele);
- parcelele şi subparcelele se repartizează pe perioade după vârsta şi starea
arboretelor;
- la sfârşitul fiecărei perioade, afectaţiile urmează să fie revizuite putându-se modifica
după situaţia din acel moment;
- metoda admite afectaţii inegale, dar atunci şi perioadele trebuie să fie neegale,
respectând raportul:
S- suprafaţa pădurii;
S r s- suprafaţa afectaţiei;
 r- ciclul;
s p p- lungimea perioadei (ani).

- metoda asigură continuitatea cu sacrificii de exploatabilitate mult mai mici decât

metoda afectaţiilor permanente, dar acordă puţină atenţie problemei ridicării
productivităţii pădurilor.
 8.1.2.2.4 Metoda afectaţiei unice

- metoda presupune constituirea unei singure afectaţii, aceea care urmează să fie
exploatată şi regenerată în prima perioadă, numită afectaţie sau suprafaţă periodică
în rând (de exploatare).

- continuitatea se asigură dacă într-o perioadă dată p, se exploatează o suprafaţă

de pădure dată de relaţia :
S
s p
r
- pentru constituirea afectaţiei se pleacă fie de la suprafaţa arboretelor exploatabile,
caz în care se determină p, fie de la stabilirea anticipată a perioadei p, când se
determină s, din formula de mai sus , urmând ca în această suprafaţă să fie incluse
arborete ajunse sau care vor ajunge la vârsta exploatabilităţii în cei p ani, cât durează
perioada.

- în celelalte arborete ( neincluse în suprafaţa periodică în rând) se vor face doar

operaţiuni culturale
 8.1.2.3. Criteriul de repartizare: suprafaţa şi volumul

8.1.2.3.1 Metoda afectaţiilor mixte

Metoda a rezultat din nevoia de a combina avantajele afectaţiilor pe volum

(asigură continuitatea) cu cele ale afectaţiilor pe suprafaţă (asigură ordinea normală în
spaţiu şi realizarea raportului normal al claselor de vârstă). Metoda urmăreşte să
reglementeze exploatarea pădurilor şi să asigure continuitatea astfel încât diferitele
perioade să fie dotate atât cu suprafeţe, cât şi cu volume cât mai egale.

Etape:
- arboretele se repartizează pe perioade, în funcţie de vârstă, formîndu-se afectaţii
egale ca suprafaţă;
- se determină volumul producţiei pe perioade (calculele se limitează la 2-3
perioade ceea ce corespunde unei continuităţi de 60 ani);
- dacă volumele nu diferă prea mult (se admit diferenţe de până la 20%) se
păstrează repartiţia iniţială, iar dacă se constată diferenţe mari, se fac deplasări de
parcele de la o perioadă la alta până când se obţine o situaţie convenabilă.
 8.2 Metode bazate pe normalizarea fondului de producţie

8.2.1. Metode de normalizare a fondului de producţie prin normalizarea structurii

lui
8.2.1.1. Metoda claselor de vârstă (varianta românească)

8.2.1.1.1 Descrierea metodei

- metoda are caracter analitic: se realizează o analiză detaliată a structurii actuale şi a

modalităţilor de a îndruma această structură spre una normală;
- metoda are caracter cultural: îndrumarea spre structura normală se realizează în
funcţie de posibilităţile silviculturale de aplicare a tratamentelor prin care se realizează
structurile ţel;

Etape:

1. Se stabilesc structura reală şi normală pe clase de vârstă (grafic sau tabelar);

2. Se stabilesc suprafaţa periodică normală, Sn, cu formula:

unde:
p- nr. de ani din perioadă (ani);
r- ciclul de producţie (ani);
S- suprafaţa pădurii (sup).
3. Se constituie suprafaţa periodică în rând (SP1), prin încadrarea arboretelor
exploatabile (după vârstă și după stare) pe urgenţe de regenerare.

4. Se constituie a doua suprafață periodică SP2 încadrând arboretele în aceasta în

funcție de diferența dintre vârsta actuală și vârsta exploatabilității. La fel se procedează
și pentru celelalte suprafețe periodice (SP3...).

5. Se verifică dacă diferenţa dintre SP2 (a doua suprafaţă periodică) şi SP1 (suprafaţa
periodică în rând) este mai mică de 20%. Dacă nu, se mută câteva u.a.-uri din SP1 în
SP2 sau invers (ţinând cont de urgenţa de regenerare), astfel încât să fie realizată
condiţia de echilibru între cele două suprafeţe periodice.

6. Se stabileşte dacă există excedent de arborete exploatabile sau deficit (de aici rezultă
posibilitatea periodică pe suprafaţă);
Determinarea excedentului de arborete exploatabile în funcţie de mărimea perioadei
(Giurgiu, 1998)

Perioadă de 30 ani Perioadă de 20 ani

Condiţia Formula de calcul Condiţia Formula de calcul
S1>Sn; S2>Sn E= S1- Sn S1>Sn; S2>Sn E= S1- Sn
S1>Sn; S1+S2>2Sn E= S1+S2-2Sn S1>Sn; S2<Sn; E= S1+S2-2Sn
S3>Sn; S1+S2>2Sn

S1 > Sn; S3 < Sn; E= S1+S2+S3 -3Sn

S1+S2+S3 > 3Sn
7. Dacă există excedent, se corectează SP1 după formula:

a – numărul de ani ai perioadei curente (S1);

k – factor modificator stabilit prin normele tehnice după mărimea
excedentului , exprimată procentual, faţă de distribuţia normală

Excedent 1-10 11-30 31-50 51-70 71-90 91-110 111-130 131-150 Peste
(%) 151

k 1,02 1,04 1,08 1,11 1,14 1,16 1,18 1,19 1,20

Încadrarea arboretelor în suprafeţe periodice trebuie făcută astfel încât

posibilitatea pe suprafaţă în SP 2 să nu scadă cu mai mult de 20% faţă de posibilitatea
pe suprafață din SP 1.
În cazul în care avem deficit de arborete exploatabile (adică suprafața în
perioada I este mai mică decât suprafața periodică normală (Spn) în perioada I vor fi
încadrate toate arboretele din urgenţa I, iar pentru a verifica se foloseşte şi procedeul
suprafeţei minime la exploatabilitate (Giurgiu 1988), după care suprafaţa periodică I este
minima din sirul:
S1,S2,...,Si – mărimea (ha)
suprefețelor periodice 1, 2, 3,..., i

a1, a2, ... , ai – mărimea (ani) a

perioadei 1, 2, 3, ... , i
8.2.1.1.2 Încadrarea arboretelor pe urgențe de regenerare

Urgența 1. Arborete care, în raport cu starea lor de vegetație și sănătate, nu mai pot
fi menținute pe picior mai mult de 10 ani, fără riscul degradării lor totale și al unor
influențe negative asupra pădurii însăși. Volumul acestora urmează a fi recoltat în
deceniul aplicării amenajamentului.

1.1 Arborete cu vârste de peste 20 ani la codru și peste 5 ani la crâng, foarte
puternic afectate de factorii biotici și abiotici negativi (incendii, vânt, zăpadă, uscare,
vânat, rezinaj etc.), încadrate în cel ami ridicat grad de vătămare-excesiv vătămate.

1.2 Arborete neexploatabile cu densități de la 0.1 la 0.3, cu vârsta de peste 20 ani la

codru și peste 5 ani la crâng.

1.3 Arborete constituite predominant (peste 70%) din arbori cu cioate puternic
degradate (cu putregai, scorburi mari, cu vitalitate foarte scăzută etc.).

1.4 Arborete exploatabile parcurse cu tăieri de regenerare, cu densități de la 0.1 la

0.3, cu sau fără semințiș utilizabil.
Urgența 2. Arboretele exploatabile care în raport cu dinamica procesului de
regenerare, impun un ritm accelerat de exploatare, precum și arboretele neexploatabile
aflate într-o stare de vegetație precară sau având o productivitate mult inferioară celei
potențiale.
2.1 Arborete exploatabile și trecute de vârsta exploatabilității afectate de factori biotici
și abiotici negativi încadrate în gradele de vătămare foarte puternic și puternic (volumul
arborilor foarte puternic și puternic afectați reprezintă peste 20% din volumul total).
2.2 Arborete de tip artificial, de productivitate inferioară, cu vârste mai mari de 20 ani
situate în stațiuni de bonitate superioară și mijlocie pentru speciile corespunzătoare
tipului de pădure natural fundamental.
2.3 Arborete cu densități de la 0.4 la 0.6, cu vârste mai mari decât jumătatea vârstei
exploatabilității normale, a căror stare nu permite redresarea lor prin lucrări de
împădurire a golurilor existente.
2.4 Arborete exploatabile de tip provizoriu
2.5 Arborete exploatabile din unități de codru cu peste 70% arbori proveniți din lăstari
2.6 Arborete exploatabile cu densități de la 0.4 la 0.6, cu semințiș utilizabil
2.7 Arborete exploatabile cu densități de la 0.4 la 0.6, fără semințiș utilizabil
2.8 Arborete exploatabile echiene și relativ echiene, cu densități de 0.7 și mai mari, de
productivitate inferioară, de vitalitate subnormală
2.9 Arborete din unități de crâng trecute de vârsta exploatabilității, care nu mai pot fi
menținute fără a-și pierde capacitatea de regenerare din lăstari/drajoni.
Urgența 3. Arborete ajunse sau trecute de vârsta exploatabilității, care prin structura,
vitalitatea și starea lor de sănătate ar putea fi menținute pentru acoperirea unor
eventuale deficite din perioada următoare (sacrificii în plus)

3.1 Arborete cu densitați de 0.7 și peste, echiene și relativ echiene, de productivitate

inferioară, de vitalitate cel puțin normală, trecute de vârsta exploatabilității

3.2 Arborete cu densități de 0.7 și peste, echiene și relativ echiene, de productivitate

mijlocie și superioară, de vitalitate cel puțin normală, trecute de vârsta exploatabilității

3.3 Arborete cu densități de 0.7 și peste, echiene și relativ echiene, de productivitate

inferioară, de vitalitate cel puțin normală, ajunse la vârsta exploatabilității

3.4 Arborete cu densități de 0.7 și peste, echiene și relativ echiene, de productivitate

mijlocie și superioară, de vitalitate cel puțin normală, ajunse la vârsta exploatabilității

3.5 Arborete cu densități de 0.7 și peste, pluriene și relativ pluriene, de productivitate

inferioară și/sau de vitalitate subnormală, considerate ca exploatabile în raport cu
vârsta ce le-a fost atribuită.
Urgența 4. Arborete cu structuri normale, de regulă arborete arborete pluriene și relativ
pluriene, de productivitate mijlocie și superioară, de vitalitate cel puțin normală și cu
consistență normală, considerate exploatabile în raport cu vârsta ce le-a fost atribuită.

4.1 Arborete pentru care, din cauza condițiilor de teren, nu este posibilă aplicarea
codrului grădinărit

4.2 Arborete pentru care, în viitor, este posibilă aplicarea codrului grădinărit

Urgența 5. Arborete considerate exploatabile în condițiile sacrificiilor de

exploatabilitate în minus admise pentru pădurile din grupa a II-a funcționala. Aceste
sacrificii nu pot depăși numărul de ani reprezentând jumătate din perioada de
regenerare adoptată. Ca regulă generală ele pot fi de 10 și 15 ani la codru regulat și de
20 și 30 de ani la codru cvasigrădinărit. La zăvoaie, codru convențional și crâng
sacrificiile în minus vor fi de maximum 5 ani.

5.1 Arborete cu densități de până la 0.7

5.2 Arborete cu densități de 0.7 și peste

 Scopul metodei este normalizarea fondului de producţie în ansamblul lui, iar
pentru aceasta se compară situaţia reală a pădurii cu cea normală pentru a se deduce
cât şi ce se va exploata.

Fondul de producţie se consideră normal când toate clasele de vârstă, în limita

ciclului, sunt egale ca suprafaţă.

Prin compararea stării reale cu cea normală se ajunge, pe baza unei analize, la
suprafaţa de exploatat pe următorii 20 de ani, apoi se întocmeşte planul de recoltare şi
se calculează posibilitatea anuală pe volum.

8.2.1.1.3 Stabilirea posibilităţii pe volum prin metoda claselor de vârstă

Posibilitatea pe volum se stabilește prin două procedee:

a. Procedeul deductiv

b. Procedeul inductiv
 a. După procedeul deductiv:

Posibilitatea anuală pe arboret se stabilește prin împărțirea volumului ce se

poate extrage din fiecare arboret inclus în SP1 la lungimea perioadei generale de
regenerare adoptată pentru arboretul respectiv.
Posibilitatea totală (pe SUP) este suma posibilităților anuale ale arboretelor
incluse în SP1.
m

V i m, Vj
P i 1

ni j 1 nj
Vi – volumul arboretelor exploatabile, incluse în suprafaţa periodică în rând, neparcurse cu tăieri,
volum majorat cu jumătate din creşterea lor decenală (i =1,2,....,m)

Vj – volumul arboretelor exploatabile, incluse în suprafaţa periodică în rând, parcurse cu tăieri,

volum majorat cu jumătate din creşterea lor decenală (j =1,2,....,m’)

m şi m’ – numărul arboretelor corespunzătoare lui Vi, respectiv Vj

ni – numărul de ani ai perioadei de regenerare adoptată, (ni=30 sau 25, se ia Vi; cînd ni=20, Vi=Vk)

nj – numărul de ani considerat ca optim pentru regenerarea arboretelor, parcurse cu tăieri (nj=10,
Vj=V’j; când nj=20 sau 15, Vj=Vj”), în condiţiile restricţiei 10≤nj<ni.
b. După procedeul inductiv (analitic)

Indicele de posibilitate se obţine pe baza însumării volumelor posibil de

extras în primul deceniu, stabilite pe teren (cu ocazia descrierii parcelare) prin
aproximarea indicelui de recoltare (%) separat pentru fiecare arboret exploatabil
inclus în planul decenal; ceea ce rezultă din însumarea volumelor recoltabile este
posibilitatea decenală, care împărţită la 10 (ani, cât are deceniul) dă posibilitatea
anuală.
 8.2.1.1. Metoda creşterii indicatoare (Filimon Carcea, 1959)
8.2.1.1.1 Principiul metodei
- apare în 1959, fiind prima metodă românească de amenajare a pădurilor;
- din 1969 a fost oficializată ca metodă de referinţă pentru determinarea posibilităţii în
România

Creşterea indicatoare „este creşterea curentă a unei păduri (subunitate de

gospodărire) constituite din arborete de aceeaşi compoziţie, aceleaşi clase de producţie
şi aceleaşi densităţi ca şi cele reale, dar având clase de vârstă egale ca întindere”.

Într-o astfel de pădure, mai precis un model structural al pădurii pe care o

reprezintă, în fiecare perioadă de 20 de ani ajunge la exploatabilitate o clasă de vârstă,
deci în fiecare an devine exploatabil un parchet egal cu S/r şi un volum egal cu
creşterea anuală a pădurii, adică cu creşterea indicatoare.
Comparat cu modelul pădurii normale, care are temporar caracter static, modelul
corespunzător creşterii indicatoare are caracter dinamic, adaptativ.

Posibilitate P se calculează cu formula:

Ci – creştere indicatoare;
m – factor modificator

P  m  Ci ,
Creşterea indicatoare se stabileşte pe baza datelor primare (distribuţia suprafeţelor pe
specii şi clase de producţie) şi a creşterii curente la jumatatea fiecărei clase de vârstă,
preluate din tabele de producţie:

Si – suprafaţa ocupată de specia i;

Ci   S i k c i i ki – consistenţa medie a speciei i;
ci – media creşterii curente corespunzătoare claselor de
vârstă considerate.
În activitatea curentă, media creşterilor curente pe clase de vârstă este
înlocuită cu creşterea medie la exploatabilitate.

Exemplu de calcul a creşterii indicatoare:

Indici de
Suprafaţa Creşterea
Suprafaţa creştere
CLP Consistenţa redusă totală
Specia -ha- indicatoare
-ha- -m3/an-
-m3/an.ha-

II 3.5 0.9 3.2 7.3 23.4

Mo
III 24.5 0.8 19.6 5.9 115.6
IV 1.6 0.7 1.1 4.6 5.1
Total 29.6 23.9 Din 144.1
tabelele de
producţie
Potrivit metodei, posibilitatea se calculează astfel:
Ci – creşterea indicatoare, adică
P  m  Ci , dacă Q≥1 creşterea curentă a producţiei
principale;
 Vk  Q – indicator al existenţei
P  min   , dacă Q<1 excedentului de arborete
10  k  k 1...6 exploatabile.

Vk- volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat, în limita sacrificiilor

de exploatabilitate admise, în primii (10 .k), ţinând seama de arboretele care
pot fi exploatate în intervalele de timp respective, de volumul lor de la
începutul intervalului în care devin exploatabile, precum şi de perioadele de
regenerare adoptate în cadrul tratamentelor alese.
DM1 = V1 - 10 Ci
10Ci  DM DM2 = V2 - 20 Ci
Q DM3 = V3 - 30 Ci
10Ci DM4 = V4 - 40 Ci
DM5 = V5 - 50 Ci
DM  minVk  10  k  Ci k 1...6 DM6 = V6 - 60 Ci
Vlasin Horia
 Factorul modificator m din formula posibilităţii se bazează pe raportul dintre volumul
real al arboretelor ce se pot exploata în anumite intervale de timp şi volumul pe care ar
trebui să îl aibă acestea pentru a se putea recolta anual şi neîntrerupt cantităţi de
material lemnos egale cu creşterea indicatoare.

Factorul modificator m se stabileşte în funcţie de ciclul de producţie şi mărimea

excedentului de arborete exploatabile, care, la rândul lui este în funcţie de valoarea unui
parametru Q, calculat în funţie de creşterea indicatoare şi diferenţa dintre cea mai mică
posibilitate anuală calculată pentru următorii 60 de ani şi creşterea indicatoare.

Dm1 = V1 - 10 Ci
20Ci  Dm Dm2 = V2 - 20 Ci
Q Dm3 = V3 - 30 Ci
20Ci Dm4 = V4 - 40 Ci
Dm5 = V5 - 50 Ci
Dm6 = V6 - 60 Ci
 Corespunzător principiului de asigurare a continuităţii
mărimii recoltelor pe cel puţin 60 ani, Vk se stabileşte prin relaţia:
k
Vk   VDi , k  1...6
i 1

VDi – volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat, în condiţiile

precizate la Vk în deceniul „i” (i=1...6, deceniul 1 se consideră a fi deceniul
de aplicare al amenajamentului în curs de elaborare)

Astfel pentru:
k=1 se obţine V1=VD1, adică volumul care se poate recolta din
arboretele exploatabile în primii 10 ani;

k=2 se obţine V2=VD1+VD2, adică volumul care se poate recolta din

arboretele exploatabile în primii 20 ani;
........................................
k=6 se obţine V6=VD1+VD2+VD3+VD4+VD5+VD6, adică volumul care
se poate recolta din arboretele exploatabile în primii 60 ani; Vlasin Horia
 Pentru a stabilii mărimea celor 6 valori ale lui VDi, se
identifică arboretele ce devin exploatabile, în limita sacrificiilor
admise, în următoarele 6 decenii. Încadrarea unui arboret în una
dintre cele 6 mulţimi se rezumă la stabilirea valorii indicelui „i”
(numărul deceniului în care un arboret devine exploatabil) şi va fi
egală cu cea mai mică dintre valorile „j” pentru care este
adevărată relaţia:

TA  10  j  TE  0.5  PRM
unde:

TA – vârsta actuală;
TE – vârsta exploatabilităţii;
PRM – mărimea perioadei de regenerare adoptată în raport cu stadiul de
aplicare a tratamentului adoptat.

Vlasin Horia
 unde:
TA  10  j  TE  0.5  PRM TA – vârsta actuală;
TE – vârsta exploatabilităţii;
PRM – mărimea perioadei de regenerare

Exemplul 1: TA=110 ani, TE=160 ani, PRM=20 ani

j  1  110  10  1  160  0.5  20  120  150 NU

j  2  110  10  2  160  0.5  20  130  150 NU Arboretul devine
exploatabil în deceniul 5
j  3  110  10  3  160  0.5  20  140  150 NU
j  4  110  10  4  160  0.5  20  150  150 NU
j  5  110  10  5  160  0.5  20  160  150 DA

Exemplul 2: TA=70, TE=100, PRM=20

j  1  70  10  1  100  0.5  20  80  90 NU
Arboretul devine
j  2  70  10  2  100  0.5  20  90  90 NU exploatabil în deceniul 3.
j  3  70  10  3  100  0.5  20  100  90 DA Vlasin Horia
Modul de calcul al volumelor V1, V2, V3, V4, V5, V6 şi VD1, VD2, VD3, VD4, VD5, VD6
ce vor devenii exploatabile în primii 10, 20, 30, 40, 50 şi 60 ani.
u.a Vol Vârsta Vârsta Exploa Perioad Per. Volum Volume recoltabile (m3) în deceniile.....
actual actuală Exploata tabil pe care de la
bilitați în se Rege Exploa
deceniul Estimeaz ne tabilita
m3 ani ani 1 2 3 4 5 6 7
creşterea rare e
86A 1776 140 110 1 5 10 1876 1876 - - - - - -
89B 1088 100 110 1 15 30 1323 441 441 441 - - - -
... ... ... .. ... ... ... ... ... ... ... - - -

V1=VD1 = 57563 57563 43432 5176 - - - -

93 900 80 100 2 20 20 1250 - 625 625 - - - -
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

VD2= 43432 + 31347 =74779 V2=VD1+VD2=132342 31347 31347

92B 1650 70 100 3 40 20 2928 - - 1464 1464 - - -
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

VD3= 5176+ 31347 +18102 = 54625 V3=VD1+VD2+VD3=57563+74779+54625=186967 18102 18102

102A 203 60 100 4 50 20 434 - - - 217 217 - -
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

VD4=18102 + 30020 = 48122 V4=VD1+VD2+VD3+VD4=57563+74779+54625+48122=235089 30020 30020 - -

148A 12351 55 100 5 50 20 28828 - - - - 14414 14414 -
170B 759 50 100 5 60 20 2124 - - - - 1062 1062 -
VD5= 30020 + 16300 = 46320 V5=VD1+VD2+VD3+VD4+VD5=57563+74779+54625+48122+46320=281409 16300 16300 -
125B 266 40 100 6 70 20 910 - - - - - 455 455
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
VD6 = 16300 + 63224 = 79524 V6=VD1+VD2+VD3+VD4+VD5+VD6=57563+74779+54625+48122+46320+79524=360933
Vlasin Horia63224 63224
1. Dacă Q≥1 (unităţi de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile sau
normal reprezentate; P≥Ci)

P  m  Ci m  max 1; a  bQ  ,

a, b- coeficienţi în funcţie de mărimea ciclului de producţie
Coeficient Mărimea ciclului, în ani
80 90 100 110 120 130 140 150 160
a 0,651 0,756 0,825 0,867 0,895 0,916 0,931 0,942 0,951
b 0,349 0,244 0,175 0,133 0,105 0,084 0,069 0,058 0,049
Q’ – indicator al mărimii corectate a excedentului de arborete exploatabile

Q' 
10Ci  DM '
10Ci
 '
DM'  minV k 10 k  Ci k 1...6 
k
VD1'- volumul de material lemnos ce s-ar putea
' ' recolta din arboretele exploatabile în primii
Vk   VDi  VD , k  1...6 1 10 ani, cu structură stabilă (plurienă sau
i 1 relativ plurienă), stare de vegetaţie cel
puţin normală şi consistenţă plină (urgenţa
a patra de regenerare). Vlasin Horia
2. Dacă Q<1 (unităţi de gospodărire cu deficit de arborete
exploatabile; P<Ci), posibilitatea este egală cu posibilitatea anuală
minimă, pe următorii 60 ani, ţinând cont de mărimea perioadei de
regenerare, volumul arboretelor şi creşterea medie a acestora la
jumătatea intervalului în care vor fi exploatate.

 V1 V2 V3 V4 V5 V6 
P  min  , , , , , 
10 20 30 40 50 60 

Vlasin Horia
 8.2.1.1.2 Concluzii

1. Metoda îmbină concepte specifice metodelor de amenajare bazate pe

utilizarea creşterii, dar şi metodelor care tind la normalizarea fondului de
producţie pe calea normalizării structurii lui sub raportul vârstei.

2. Posibilitatea este stabilită în raport cu creşterea pădurii şi nu reflectă,

ca în cazul procedeelor aplicate anterior, doar condiţiile de producţie ale
arboretelor exploatabile, ci condiţiile de producţie ale pădurii amenajate
în ansamblul ei;

3. Normalizarea fondului de producţie în ceea ce priveşte distribuţia

arboretelor pe clase de vârstă se realizează ca urmare a modelului de
pădure luat în considerare la stabilirea creşterii indicatoare;

4. Metoda stabileşte posibilitatea, orânduirea tăierilor făcându-se în

cadrul planului de recoltare a produselor principale din amenjament;
Vlasin Horia
5. Arboretele nu mai sunt repartizate pentru tăiere după scheme rigide
(metoda afectaţiilor, suprafeţe periodice), astfel se conferă gospodăriei
silvice o mai mare mobilitate, aplicarea măsurilor silvotehnice făcându-
se diferenţiat în raport cu particularităţile structurale şi cu funcţiile
arboretelor;

6. Conexiunea inversă în cadrul sistemului gospodăriei silvice este

asigurată de folosirea creşterii indicatoare a pădurii ca element de bază
pentru stabilirea posibilităţii;

7. Metoda de amenajare a creşterii indicatoare are o mare

adaptabilitate, în cadrul metodei, posibilitatea poate fi optimizată
continuu în raport cu cerinţele de ordin economic şi silvicultural.

Vlasin Horia
 8.2.2. Metode de normalizare a fondului de producţie prin normalizarea
mărimii lui
8.2.2.1 Metoda cameralistă (metoda austriaca, 1811)

Cameralistica – ramură a învăţământului economic în Austria şi Germania care

constă în ansamblul regulilor practice de comportament, lipsite de o idee directoare,
menite să asigure un tratament îngrijit pădurilor, domeniilor, minelor,
manufacturierilor.

Pădurea trebuie să cuprindă atâtea parchete câţi ani are ciclul, iar vârsta
arboretelor respective, să se succeadă din an în an neântrerupt, de la 1 la r. O
pădure astfel structurată este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de
pădure normală.
- metoda cameralistă este cea mai veche metoda de amenajare bazată pe ideea
normalizării fondului de producție;
- metoda urmărește realizarea stării normale după mărimea normală a fondului de
producție nu după clasele de vârstă (ca și metoda claselor de vârstă);

- în vederea stabilirii stării normale se pleacă de la întrebarea: Cum trebuie să fie

constituită o pădure împărțită în parchete regulate, și gospodărită în mod rațional,
pentru a da anual și permanent aceeași cantitate de produse?
- Pădurea trebuie să cuprindă atâtea parchete câți ani are ciclul, iar vârsta
arboretelor respective, să se succeadă din an în an neîntrerupt, de la 1 la r (r –ciclul
de producție). O astfel de pădure se numește pădure normală.
 Metoda presupune îndrumarea volumului fondului de producţie real (Fr) spre
mărimea normală (Fn) şi apoi menţinerea lui în această stare.

Mijlocul de îndrumare folosit este posibilitatea:

Fr  Fn
PC
a
C – creşterea anuală a pădurii;
a – timpul în care urmează să se lichideze diferenţa dintre mărimea fondului real şi a celui
normal.
Creşterea C se determină prin calcule în funcţie de creşterea medie la exploatabilitate pe hectar
(c):
deci,
C  S c S – suprafaţa pădurii

r C
Fn 
2

Fr  e1c1 s1  e2 c 2 s 2  e3 c3 s3  .......

e1, e2, e3 – vârstele diferitelor arborete

c1, c2, c3 – creşterea medie la exploatabilitate a acestora pe hectar (funcţie de ciclu,
compoziţie, consistenţă, clasă de producţie – se determină cu ajutorul tabelelor de
producţie pentru arborete neexploatabile şi direct pt. cele exploatabile;
s1, s2, s3 – suprafaţa arboretelor.
a – timpul de lichidare (variază cu starea pădurii; după unii autori, este egal cu r).
- metoda are meritul de a contribuii la dezvoltarea bazei științifice a
amenajării pădurilor, putând fi folosită ca metodă de control a determinării
posibilității prin alte metode;

- în formula posibilității creșterea medie fiind calculată pe baza stării reale

a arboretelor, fondul de producție normal nu poate fi determinat corect;

- alegerea unui timp de lichidare a diferenței dintre Fr și Fn prea scurt, în

cazul unui excedent de arborete exploatabile, duce la exploatarea în
perioada respectivă a unei suprafețe prea mari și astfel pentru perioada
următoare posibilitatea se reduce brusc;

- metoda determină posibilitatea dar nu specifică de unde și cum să fie

recoltată ea (nu presupune întocmirea planurilor de exploatare, astfel că
tăierile sunt făcute acolo unde există interese silviculturale);

- prin recoltarea posibilității, mărimea elementelor din formulă (Fr, C) se

schimbă, fondul de producție real se apropie de cel normal, iar creșterea
variază odată cu îmbunătățirea stării pădurii.
 8.2.2.1 Metoda raţională (Hundeshagen, 1826)

Autorul pleacă de la premisa că pădurea este mijloc de producţie, iar

lemnul este produs.
Prin analogie, pădurea este un capital natural, care fructifică ca şi un
capital depus intr-o bancă, aducând o rentă anuală egală cu creşterea. La fel
cum renta creată de un capital depus în bancă este aceeaşi cu dobânda şi
procentul de recoltare poate fi exprimat ca raport dintre creşterea normală şi
fondul de producţie normal.

Dacă notăm Cn şi Fn, creşterea şi mărimea fondului de producţie pentru

situaţia normală a unei păduri (la ciclul dat) şi se calculează valorile lor cu
tabelele de producţie, raportul Cn/Fn rămâne constant.
Cn P – posibilitatea
P  Fr  Fr – fondul real
Fn
Posibilitatea astfel calculată duce automat la normalizarea fondului de producţie.
Raportul Cn/Fn este numit procent de recoltare (factor de recoltare, raport de
recoltare). Înmulţind raportul cu volumul fondului de producţie real, se obţine
posibilitatea, fără să fie nevoie de cunoaşterea creşterii reale a pădurii şi a repartiţiei
arboretelor pe clase de vârstă.
 Cn
Dacă Fr≠Fn şi Fr-Fn = q, atunci Fr=Fn+q, și înlocuind în P  Fr 
Fn
Cn Fn  Cn qCn Cn
P  ( Fn  q )    Cn  q
Fn Fn Fn Fn
Când q>0, deci Fr>Fn, atunci P>Cn
Când q<0, deci Fr<Fn, atunci P<Cn

r C r  Cn Fn Cn 1
Dar Fn  atunci Fn   krCn   kr  
2 2 Cn Fn kr
1 Fr  Fn
atunci P  Cn  q  Cn 
kr kr
formulă identică cu metoda cameralistă, dar timpul de lichidare a diferenţei dintre Fr
şi Fn este kr.

k=0.5....0.6, deci diferenţa dintre Fr-Fn se va lichida într-un interval cel puţin egal cu
jumătatea ciclului.
 8.2.2.3 Metoda Masson-Mantel

Pentru a putea recolta cantităţi constante, pădurea trebuie să fie constituită

dintr-o gradaţie continuă de arborete de vârste diferite, dar de suprafeţe egale.
Pădurea normală presupune o serie de arborete a căror vârste formează o progresie
aritmetică cu raţia 1, egale ca suprafaţă. Deci, Fn este suma volumelor acestor
arborete.
r  Cn Cn 2
Fn  c  2c  3c  4c  ....rc Fn  
2 Fn r
Dar, Cn/Fn este factorul de recoltare şi înlocuind în Cn
P  Fr  rezultă
Fn
2
P  Fr
r
Dacă şi aici (la fel ca la metoda raţională) notăm Fr-Fn=q, deci Fr=q+Fn, şi înlocuim în
2 2 r  Cn
P  Fr avem P  ( q  Fn) Dar Fn  şi, înlocuind, obţinem:
r r 2
2 r 2q  rCn q 2( Fr  Fn) Fr  Fn
P  ( q  Cn)   Cn  2  Cn   Cn 
r 2 r r r r
2
adică formula cameralistă, în care a=r/2 (jumătatea ciclului).
 Pentru determinarea posibilităţii trebuie determinat factorul de
recoltare Cn/Fn (cu ajutorul tabelelor de producţie) şi Fr (prin măsurători în
teren).

Pentru simplificare, la determinarea posibilităţii se foloseşte factorul

de recoltare parţial Cn/F`n, unde

F`n este volumul arboretelor de la r/2 în sus, calculat tot cu ajutorul

tabelelor de producţie. Corespunzător se ia şi pentru Fr numai volumul
arboretelor mai bătrâne de r/2, formula posibilităţii devenind

Cn
,
P  F r ,
Fn
 8.2.3. Metode de normalizare a fondului de producţie prin normalizarea
mărimii lui pe clase de vârstă sau de diametre

8.2.3.1. Metoda Melard

Metoda a fost gândită iniţial numai pentru codrul grădinărit, dar a fost extinsă apoi şi
la codrul regulat.
Se stabileşte întâi ciclul, care apoi se împarte în trei perioade egale, cărora le
corespund 3 clase de vârstă, fiecare cu r/3 ani, respectiv 3 clase de diametre:
- clasa arborilor subţiri (cu diametrul de bază până la d/3, d fiind diametrul
corespunzător vârstei r);
- clasa arborilor mijlocii (cu diametrul cuprins între d/3 şi 2d/3);
- clasa arborilor groşi (cu diametrul cuprins între 2d/3 şi d);
Pentru situaţia normală se admite că, între volumul arborilor groşi (V3) şi volumul
arborilor mijlocii (V2) există raportul:

V3 5

V2 3
 V1 V 2 V 3
 
1 3 5
A. Pentru pădurile în care clasele de vârstă sau de diametre sunt echilibrate se
consideră că în decursul unei perioade de r/3 ani, se exploatează de fiecare dată
arboretele din ultima clasă de vârstă.
a) când nu se includ creşterile pe timpul perioadei:

V 3 3 V 3
P 
r r
3
b) când se iau în considerare şi creşterile pe durata perioadei:
V 3 5V 3  V 3
V 3  C3 V3
P
r , dar C 3  V 3 , deci P 5  5 
18  V 3
5 r r 5r
3
3 3
Deci, în acest caz, posibilitatea s-a stabilit numai în funcţie de volumul arborilor groşi
(V3).
B. Pentru pădurile în care clasele de vârstă sau de diametre sunt neechilibrate, pentru
asigurarea continuităţii, tăierile urmează să se extindă şi în clasa arborilor mijlocii, iar
dacă aceştia sunt deficitari, să nu se lichideze arborii groşi într-o perioadă, spre a se
putea acoperii deficitul respectiv. Deci, posibilitatea va trebuii determinată şi în funcţie
de V2.
V 2  V 3  8V 1 V3 5(V 2  V 3)
V 2 V3  8  V3 
V3 5 8
V1 
5
a) când nu se includ creşterile pe timpul perioadei:
3  V 3 15(V 2  V 3)
P 
r 8r
b) când se iau în considerare şi creşterile pe durata perioadei:

18  V 3 9(V 2  V 3)
P 
5r 4r
♣ Dacă pentru V2 şi V3 se iau mărimile reale, aşa cum sunt ele în pădurea ce se
amenajează, posibilitatea P, care reprezintă totdeauna cota normală din volumul
existent, variază odată cu acesta (la fel ca şi în cazul Masson-Mantel sau al metodei
raţionale). Adică:
V 1 V 2 V 3 V 1  V 2  V 3 Fn 5Fn
    V3 
1 3 5 9 9 9

Înlocuind V3 în 18  V 3 2 Fn
P P , adică exact formula Masson-Mantel.
5r r

r  Cn
♣ După metoda raţională Fn 
2
, şi considerând factorul de recoltare de la r/3 în sus (în loc de r/2, ca în cazul metodei
raţionale), deducem pe
8 1 Cn
, , Cn 9F ,r
F , n   r  Cn Atunci, P  F r ,  F r 
Fn 8 1 4r
9 2  r  Cn
9 2
Deoarece F,r este considerat de la r/3 în sus, deci F,r=V2+V3 se poate scrie că :
9(V 2  V 3)
P adică exact formula posibilităţii Melard.
4r
 8.2.4. Metode de normalizare a mărimii şi structurii fondului de
producţie în funcţie de creşterea lui în volum

8.2.4.1. Metoda controlului

1.Principiul metodei

Într-o structură plurienă, orice extragere de arbori modifică relaţiile

dintre arborii rămaşi: unii vor valorifica spaţiul de nutriţie şi vor creşte mai mult,
alţii mai puţin. Deci, orice extragere duce la modificări ale mărimii şi structurii
fondului de producţie. Această modificare influenţează mediul şi prin el
creşterea arboretului astfel că între creşterea arboretului şi mărimea şi
structura fondului de producţie există o strânsă legătură. Datorită acestei
corelaţii se poate recunoaşte calitatea intervenţiilor, urmărindu-se variaţia
creşterii ca efect al modificărilor structurale produse în urma efectuării lor.

La noi în ţară metoda se aplică la codrul grădinărit.

 Dacă inventariem periodic aceeaşi suprafaţă se obţin volume diferite
V2 şi V1. Fie E volumul extras între cele două inventarieri.

Atunci, creşterea C dintre cele două intervenţii, va fi:

C  V 2  V1  E

Dând diverse valori lui E, adică extrăgând în mod diferit, în suprafeţe

experimentale permanente, se poate stabilii aceea intensitate a extragerilor E
căreia îi corespunde o creştere C maximă a fondului de producţie.
 Exemplu:
Un arboret grădinărit se inventariază din 6 în 6 ani. La prima inventariere s-a
găsit un volum iniţial de 350 m3/ha, iar după 6 ani 330 m3/ha. Între timp s-au extras 50
m3.
Creşterea C1=330-350+50=30 m3, deci 30/6=5 m3/an ha.
În perioada a doua:
Volum iniţial: V2=330 m3
Extracţii: E= 50 m3
Volum final: V3=322 m3
Creşterea C2= 322-330+50=42, deci 7 m3/an ha;
În perioada a treia:
Volum iniţial: V3=322 m3
Extracţii: E= 50 m3
Volum final: V3=314 m3
Creşterea C2= 314-322+50=42, deci 7 m3/an ha;
În perioada a patra:
Volum iniţial: V2=314 m3
Extracţii: E= 50 m3
Volum final: V3=303 m3
Creşterea C2= 303-314+50=39, deci 6,5 m3/an ha;

Deci mărimea cea mai eficientă a fondului de producţie, respectiv mărimea normală
(optimă) este cuprinsă între 322 şi 330 m3.
 2. Descrierea metodei

- suprafaţa pădurii se împarte în parcele de 15-20 ha, omogene staţional,

fiecare parcelă fiind o unitate independentă de cercetare şi control;
- fiecare parcelă se inventariază înaintea oricărei intervenţii în timpul
repaosului vegetativ; în practică atât inventarierea cât şi calculul creşterii se
fac deodată pentru o întreagă unitate de gospodărire şi anume la începutul
(sfârşitul) fiecărei perioade (rotaţii), când se întocmeşte şi planul de recoltare
pentru perioada următoare.
- Cubajul se face cu ajutorul tarifelor de cubaj, folosindu-se totdeauna
aceleaşi tarife sau serii de volume de la o inventariere la alta.
- Posibiliatea se fixează pe parcele, pe baza creşterii calculate anterior.
Aceasta poate fi mai mare sau mai mică decât creşterea, după cum este
necesară mărirea sau micşorarea fondului de producţie.
- Rotaţia se fixează între 5 şi 10 ani. O rotaţie mai lungă presupune tăieri mai
intense, iar una mai scurtă, tăieri de intensitate redusă.
- Planul de recoltare constă în eşalonarea parcelelor pe anii rotaţiei, după
urgenţa intervenţiei, urmărindu-se recolte cât mai egale de la an la an.
 3. Stabilirea posibilităţii

Posibilitatea se stabileşte pe parcele, suma posibilităţilor pe parcele

constituie posibilitatea pădurii.
Posibilitatea nu se recoltează în fiecare an din toată pădurea, ci de fiecare
dată dintr-un număr limitat de parcele (1/6-1/10 din suprafaţa pădurii) care
formează un cupon. De aceea posibilitatea se stabileşte pentru o perioadă
egală cu numărul anilor din rotaţie.

Pentru fiecare parcelă, pentru stabilirea posibilităţii este necesar să se

determine:
- mărimea şi structura fondului de producţie normal;
- mărimea şi structura fondului de producţie real;
- creşterea arboretului.
 a) Determinarea fondului de producţie normal
- se exprimă prin volumul lui la ha sau prin numărul de arbori la ha şi repartiţia
acestora pe categorii de diametre, pe specii. Din distribuţie rezultă volumul şi suprafaţa
de bază la ha. În amenajamentul românesc distribuţiile tip care urmează să fie luate în
considerare sunt stabilite prin normele tehnice pentru amenajarea pădurilor, pe specii,
clase de producţie şi funcţii.
Diametre limită orientative pentru arboretele de tip grădinărit
(Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor, 2000)
Grupa şi Specia Clasa de bonitate (productie)
subgrupa I II III IV V
funcţională
Diametre limită (cm)
I/1 Br, (Mo) 76 72 64 60 56
Fa 68 64 60 56 52
I/2 (3) Br, (Mo) 68 64 60 56 52
Fa 64 60 56 52 48
I/4 (5) Br, (Mo) 100 90 80 70 60
Fa 92 94 76 68 60
II Br, (Mo) 92 84 76 68 60
Fa 84 76 68 60 52
Valorile maximale ale mărimii fondului de producţie normal (optim) în codru grădinărit
Clase de bonitate
Specia I II III IV V
Mărimea fondului de producţie normal (m3/ha)
Brad 610 510 420 320 240
Molid 710 590 460 340 230
Fag 500 400 310 230 170

Structuri optime pentru arborete cu funcţii speciale de protecţie. Categorii funcţionale 1a, 1b

Caracteristici structurale ale arboretelor de tip

Formaţia (100)
grădinărit
Clasa de nL
productivita Structura Compoziţia Numărul de q
te (10) dL
arbori în parametrul
diametrul limită
Grupa ecologică categoria Liocourt
(1) limită
3. Făgete
311 Plurienă 8-9 Fa 1-2 alte specii 68 3,0 1,31
321 Plurienă 7-8 Fa 2-3 alte specii 64 2,8 1,36
322 Plurienă 7-8 Fa 2-3 alte specii 62 2,8 1,36
331 Plurienă 6-8 Fa 2-4 alte specii 56 2,2 1,55
 b) Determinarea fondului de producţie real
- se determină prin inventariere (începând cu categ. de diam. 16, din 4 în 4 cm) în
suprafeţe de probă permanente uniform distribuite (suprafata lor totală este de cel
puţin 3 ha).
- Cubajul se face cu ajutorul tarifelor de cubaj, intrarea în tarife făcându-se pe baza
înălţimii indicatoare (înălţimea arborilor la diametrul dat - 50 cm, în funcţie de care se
determină clasa de bonitate-producţia).

Înălţimile indicatoare Hi pe clase de bonitate

Hi, pe clase de bonitate, în m
Specia
I II III IV V
Brad 36 32 28 24 20
Molid 40 35,5 31 26,5 22
Fag 35 31 27 23 19
 c) Determinarea creşterii în volum

- se determină în funcţie de creşterea arborilor, determinată prin sondaje făcute cu

burghiul Pressler;
- se stabileşte întâi, procentul creşterii, pe categorii de diametre
V  v 200
p 
V v n
V- volumul unui arbore din categoria pentru care se calculează;
v – volumul unui arbore din categoria imediat inferioară, ambele din aceeaşi serie de
volume;
n – timpul de trecere, adică nr. de ani necesari, în medie, pentru ca un arbore să treacă
de la o categorie la alta, determinat prin sondaje cu ajutorul burghiului (cresterea în
diametru cu un nr. de centimetrii egal cu amplitudinea unei categorii de diametre).

Cu ajutorul procentelor creşterii se calculează apoi creşterea în volum a arboretului, pe

categorii de diametre, care însumate dau creşterea totală:
Vp
C
100
V – volumul categoriei de diametre
La a doua inventariere creşterea se calculează prin diferenţa de volume, după
metoda controlului.
d) Determinarea posibilităţii şi a rotaţiei

P  Cp  Q
Cp  V 2  V 1  E

P- posibilitatea
Cp- creşterea arboretului pe timpul unei rotaţii
V2- volumul arboretului la sfârşitul rotaţiei
V1- volumul arboretului la începutul rotaţiei
E- volumul extras în timpul rotaţiei
Q- diferenţă pozitivă sau negativă funcţie de raportul dintre Fr şi Fn şi de intensitatea
maximă admisibilă a tăierilor.

Într-o pădure în care metoda controlului se aplică pentru prima dată, creşterea
în volum se determină pe probe de creşteri radiare aşa cum s-a arătat mai sus.

Fr  Fn  0  Q  0  P  C
Fr  Fn  0  Q  0  P  C
 Fr  Fn
Dacă într-un caz concret, diferenţa Fr  Fn  0 , atunci Q
T

, unde T este intervalul de timp, exprimat prin numărul (n) de rotaţii (R)
necesare pentru normalizarea mărimii fondului de producţie. Numărul de rotaţii
T = nR, se stabileşte în funcţie de diferenţa procentuală dintre fondul de
producţie real şi cel normal conform tabelului:

(Fr-Fn/Fn)·100 1-25% 26-50% 51-75% 76-100% >100%

T = nR (ani) 2R 3R 4R 5R 6-7R

Intensitatea tăierilor nu trebuie să depăşească, la o tăiere, 1/6 din

volumul arboretului, deci posibilitatea poate fi P = V/6. Această intensitate s-ar
putea admite, de exemplu, la prima tăiere într-un arboret foarte des, lipsit de
tineret în care acesta suferă de lipsă de lumină. Intensitatea obişnuită este de
aproximativ 1/7, adică 13-14% din volum.
 Exemplu:

Fie volumul normal de 450 m3/ha şi creşterea lui de 9 m3/an ha.

Pentru o rotaţie de 10 ani, intensitatea tăierilor ar fi de 90/540=1/6 sau
16,7%, iar la o rotaţie de 7 ani ar fi numai de 63/513=1/8, sau 12,3%.
Dacă arboretul ar avea la început 630 m3/ha, posibilitatea iniţială ar fi
P=630/6=105 m3/ha.
După extragerea ei, volumul rămas (525 m3) este încă mai mare decât
cel normal, cu 75 m3. Pentru a lichida surplusul trebuie ca şi în perioadele
următoare posibilitatea să fie mai mare decât creşterea.

Deci,
1. mărimea posibilităţii depinde de rotaţie (pt. stabilirea posibilităţii este
necesară cunoaşterea rotaţiei)
2. mărimea posibilităţii depinde de intensitatea tăierilor i = P/Fr
3. rotaţia nu este numai o condiţie a posibilităţii ci şi o consecinţă a ei.
Dacă c este creşterea anuală a arboretului şi R- rotaţia, în cazul normal P  cR
P cR Fr  i
i  R
Fr Fr c
Fr
Dacă i = 1/7 (ca intensitate normală) , R
7c
care dă mărimea rotaţiei funcţie de Fr şi creştere (posibilitate).

Exemplu:

Fn pentru un arboret este 300 m3/ha şi c=7 m3/an ha.

Atunci 7c = 49 m3 (rotunjit 50 m3).
Fr= 300+50=350 m3 şi R = 350/50 = 7 ani.

Fr  i
Cu formula R
c
se determină rotaţia pentru fiecare parcelă în parte
şi dacă rezultatele diferă se adoptă pentru întreaga unitate de gospodărire lungimea cea
mai convenabilă.
După normele tehnice româneşti, rotaţia s-a fixat la 10 ani.
e) Concluzii

- la codru grădinărit posibilitatea se stabileşte pe parcele după formula

P  Cp  Q
- pentru determinarea Cp (creşterea periodică) trebuie stabilită întâi rotaţia;
- când fondul de producţie trebuie micşorat, P>Cp (dar nu mai mare de 1/6 din volum);
- când fondul de producţie trebuie mărit, P<Cp.
 f) Planul de recoltare a produselor principale

- Se întocmeşte pe unităţi de gospodărire pe o perioadă de 10 ani cu referiri

la fiecare arboret tratat în codru grădinărit;
- Se structurează pe cupoane, în ordinea cronologică a parcurgerii lor cu
tăieri, fiecare cupon grupând arboretele ce urmează a se parcurge cu tăieri în acelaşi
an;

Condiţii la constituirea cupoanelor:

- să aibă suprafeţe echilibrate şi să fie formate din subparcele întregi;

- mărimea optimă a cupoanelor să fie de 50-100 ha;
- să fie formate pe cât posibil din arborete alăturate pentru a evita răspândirea
tăierilor;
- se urmăreşte constituirea de cupoane permanente
- în planul decenal se indică posibilitatea atât pe cupon cât şi pe fiecare parcelă
sau subparcelă
 Conţinutul orientativ al Amenajamentului

A.Amenajamentul unităţii de producţie sau de protecţie

- Proces verbal C.T.E.

- Fişele indicatorilor de caracterizare a fondului forestier
- Documente însoţitoare

PARTEA I. MEMORIU TEHNIC

1. ASPECTE PRIVIND PROPRIETATEA; SITUAŢIA TERITORIAL-ADMINISTRATIVĂ

- Baza juridică a proprietăţii

- Elemente de identificare a unităţii de producţie saau de protecţie: aspecte
cadastrale, vecinătăţi, limite, hotare
- Trupuri de pădure (bazinete) constituente
- Administrarea fondului forestier
- Trerenuri acoperite cu vegetaţie forestieră situate în afara fondului forestier.
2. ORGANIZAREA AMENAJISTICĂ A TERITORILULUI

- Planuri de bază utilizate. Ridicări în plan folosite pentru reambularea planurilor de

bază
- Suprafaţa fondului forestier
- Constituirea unităţii de producţie sau protecţie
- Constituirea şi materializarea parcelarului şi subparcelarului
- Enclave
- Organizarea administrativă (districte, cantoane)

3. GOSPODĂRIREA DIN TRECUT A PĂDURILOR

- Istoricul şi analiza modului de gospodărire a pădurilor din tercut până la intrarea în

vigoare a amenajamentului expirat
- Analiza critică a amenajamentului expirat şi aplicarea lui
 4. STUDIUL STAŢIUNII ŞI AL VEGETAŢIEI FORESTIERE

- Metode şi procedee de culegere şi prelucrare a datelor de teren

- Elemente generale privind cadrul natural (geologie, geomorfologie, hidrologie,
climatologie)
- Soluri
- Tipuri de staţiuni
- Tipuri de pădure
- Structura fondului de producţie sau protecţie
- Starea sanitară a pădurii

5. STABILIREA FUNCŢIILOR ECOLOGICE, ECONOMICE ŞI SOCIALE ALE

PĂDURII ŞI A BAZELOR DE AMENAJARE

- Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale ale pădurii

- Consideraţii privind tipul şi formele structurale de realizat
- Stabilirea bazelor de amenajare (regim, compoziţie ţel, tipul sau forma structurală,
tratament, exploatabilitate, ciclu)
 6. REGLEMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE LEMNOASĂ

- Stabilirea posibilităţii de produse principale

- Recomanării privind recoltarea posibilităţii de produse principale
- Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor
- Lucrări de regenerare
- Măsuri de gospodărire a arboretelor cu funcţii speciale de protecţie

7.VALORIFICAREA SUPERIOARĂ A ALTOR PRODUSE ALE FONDULUI

FORESTIER ÎN AFARA LEMNULUI

- Producţia cinegetică
- Producţia salmonicolă
- Producţia de fructe de pădure
- Producţia de ciperci comestibile
- Resurse melifere
- Materii prime pentru împletituri
- Valorificarea altor resurse ale fondului forestier
 8. PROTECŢIA FONDULUI FORESTIER

- Protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor produse de vânt şi zăpadă

- Protecţia împotriva incendiilor
- Protecţia împotriva poluării industrale
- Protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători
- Măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală

9. INSTALAŢII DE TRANSPORT, TEHNOLOGII DE EXPLOATARE ŞI

CONSTRUCŢII FORESTIERE

- Instalaţii de transport
- Tehnologii de exploatere
- Construcţii forestiere
 10. ANALIZA EFICACITĂŢII MODULUI DE GOSPODĂRIRE A PĂDURILOR

- Evidenţa aplicării amenajamentului expirat

- Evoluţia producţiei şi productivităţii pădurilor sub raport cantitativ, calitativ şi valoric

11. DIVERSE

- Data intrării în vigoare a amenajamentului. Durata de aplicabilitate a acestuia

- Recomandări privind ţinerea evidenţei lucrărilor executate pe parcursul duratei de
valabilitate a amenajamentului
- Indicarea hărţilor anexate amenajamentului
- Colectivul de elaborare
- Bibliografie
 PARTEA A II-A. PLANURI DE AMENAJAMENT

12. PLANURI DE RECOLTARE ŞI CULTURĂ

- Planul decenal de recoltare a produselor prncipale

- Planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor
- Planul lucrărilor de regenerare

13. PLANURI PRIVIND INSTALAŢIILE DE TRANESPORT ŞI CONSTRUCŢII

FORESTIERE

- Planul instalaţiilor de transport

- Planul construcţiilor foresiere

14. PROGNOZA DEZVOLTĂRII FONDULUI FORESTIER

- Dinamica dezvoltării fondului forestier

- Grafice privind evoluţia structurii fondului de producţie sau de protecţie
 PARTEA A III-A. EVIDENŢE DE AMENAJAMENT

15. EVIDENŢE DE CARACTERIZARE A FONDULUI FORESTIER

- Evidenţe privind descrierea unităţilor amenajistice (descrierea parcelară)

- Evidenţe privind mărimea şi structura fondului forestier
- Evidenţe privind condiţiile naturale de vegetaţie
- Evidenţe ajutătoare pentru întocmirea planurilor de reglementare a procesului de
producţie lemnoasă
- Evidenţe privind accesibilitatea fondului forestier şi a posibilităţii

PARTEA A IV-A. APLICAREA AMENAJAMENTULUI

16. FORMULARE DE ÎNREGISTRARE A APLICĂRII PREVEDERILOR ÎN

AMENAJAMENT