Lumea fascinantă a matematicii chinezeşti

Civilaţia chineză, deşi extinsă pe un teritoriu imens, datorită condiţiilor istorice în care a evoluat,
şi-a păstrat totuşi o anumită identitate şi continuitate, care poate fi urmărită până în zilele noastre.
În China, primele inscripţii apar în secolele XVI-XI î.e.n. pe oase ( aşa-numitele „oase de
ghicit”) şi pe carapace de broască ţestoasă. Până în secolul al IV-lea î.e.n., chinezii nu cunoşteau
suficient mişcările corpurilor cereşti. Anul solar avea la ei 366 de zile întregi. S-au făcut încercări,
cam rudimentare de a se întocmi un calendar lunar. Primele noţiuni ştiinţifice de astronomie
chinezii le-au primit din Occident, la începutul secolului al III-lea î.e.n. Atunci au aflat de anul de
365,25 de zile, au plasat începutul anului la echinocţiul de primăvară şi au aplicat ciclul metonian (
perioada de 19 ani de 365d6h ). Noul calendar a fost introdus în anul 265 îe.n. şi a fost ulterior
modificat în anul 104 î.e.n. În anul 196 e.n.. matematicianul şi astronomul Liu Hung a descoperit
că anul tropic nu are exact 365,25 de zile, ceea ce a condus la reforma din anul 265 e.n. Calendarul
din anul 265 a fost ulterior corectat în 5 rânduri, în anii 274, 385, 600, 1065, 1286. În timpul
dinastiei mongole şi al dinastiei Ming s-a practicat calendarul musulman.
Iezuitul italian Matteo Ricci, sosit la Pekin în anul 1601, a propus autorităţilor chineze o reformă a
calendarului. Reforma a fost adoptată în anul 1645. Calendarul iezuit era luno-solar. Lunile nu aveau
nume, ci numere de ordine. Anii se numărau de la urcarea pe tron a fiecărui împărat. Calendarul din
1645 a fost reformat ulterior de câteva ori.
După abolirea monarhiei, guvernul chinez republican a adoptat, la 20 noiembrie 1911, calendarul
gregorian.
Este interesant să menţionăm chiar de la început poziţia unei şcoli de gândire chineze din secolele
VI-III î.e.n. („perioada celor o sută de şcoli” filosofice indiene )faţă de matematică.
Opera centrală a matematicii chineze antice este Matematica ( sau Arta matematică ) structurată în
9 cărţi ( Tziu cijan suan-shu ), compusă aproximativ în sec. II î.e.n. cu autor necunoscut. Cartea conţine
246 de probleme, împărţite în 9 cărţi, referitoare la măsurători de suprafeţe plane, regula de trei simplă,
extrageri de rădăcini pătrate şi cubice, ecuaţii de gradul I cu una sau mai multe neconoscute, sisteme de
ecuaţii de gradul I. În această carte se realizează pentru prima dată în istoria matematicii, deosebirea
dintre numerele pozitive – cijen, şi numerele negative – fu ( = datorie ). Abacul, ca instrument de socotit
a fost inventat de chinezi în perioada 1000 î.Hr. Pe abace( cu bastonaşe sau bile ), numerele pozitive şi
cele negative erau diferit colorate. Celebra teoremă a lui Pitagora era cunoscută de către matematicienii
chinezi încă din secolul al XII-lea.
În ceea ce priveşte Aritmetica, se pare că chinezii foloseau numerele încă din preistorie. Sistemul lor de
numeraţie era cel zecimal. Limba chineză a utlizat denumiri monosilabice distincte atât pentru primele
zece numere, cât şi pentru următoarele trei puteri ale numărului 10. Pentru scrierea unui număr, chinezii
aranjau beţişoarele pe o tablă liniată sau pe un caroiaj ( reţea de pătrăţele asemănătoare cu cea din
caietele şcolare de aritmetică ). Analiza zecimală a numărului era dată de însuşi enunţul lui în limba
chineză, astfel încât se aşeza în coloana din dreapta un număr egal cu numărul de unităţi, iar în coloana
din stânga lui un număr de bastonaşe egal cu numărul zecilor, etc.
Aşa cum atestă o serie de inscripţii din secolele XV-XIV î.e.n., poporul chinez utiliza un sistem zecimal
format din 13 caractere numerice fundamentale, primele nouă numere şi primele patru puteri ale lui 10.
Pentru puteri mai mari decât 104, au fost necesare simboluri noi. Chinezii foloseau unităţi de ordin

1
superior, pentru 105, 106, 107, sau 108, etc., astfel încât să nu apară în expresia unui număr două caractere
numerice identice juxtapuse.
Cea mai veche formă de numeraţie scrisă chineză apare în textele de ghicit. Unitatea este reprezentată
printr-o liniuţă orizontală, iar numerele 2, 3, 4 prin două, trei, patru liniuţe orizontale juxtapuse. În ceea
ce priveşte numărul 5, apare o schimbare, forma acestuia fiind a majusculei X închisă jos şi sus; numărul
6 era reprezentat printr-un fel de mică pagodă; numărul 7 printr-o cruce; numărul 8 prin curbe care
semănau cu paranteze plasate spate în spate; numărul 9 printr-un fel de S stilizat având deaspra un mic
unghi. În ceea ce priveşte semnificaţia cifrei 9, vechii împăraţi ai Chinei antice erau foarte preocupaţi de
cifra 9 care apărea constant în arhitectura timpului, în veştmintele regale, cel mai adesea sub forma a
nouă dragoni înfiorători. Dinastiile chineze erau atât de convinse de puterea numărului nouă încât se
spune că palatul regal din Oraşul Interzis din Beijing a fost construit cu 9999 de camere. Numerele
următoare prezentau o configuraţie mai simplă. Cifra 10 se reprezenta printr-o liniuţă verticală, cifrele
20, 30, 40 se înrudeau ca aspect cu 10, ilustrând de câte ori se repeta cifra 10, cu ajutorul unei ligaturi.
Semnele pentru 50, 60, 80 foloseau simbolurile lui 5, 6, 8 surmontate de o liniuţă verticală, care
desemna rolul numărului 10. Numărul 100 era reprezentat printr-un semn cu totul nou, care prin
adăugarea unei liniuţe orizontale devenea numărul 200, iar prin adăugarea a două astfel de liniuţe
devenea 300, etc.
În timp ce pentru numerele 1-4 şi 10-40 mecanismul de formare era aditiv, pentru numerele 5-9 se
recurgea la semne independente. Sutele şi miile par a fi supuse mecanismului multiplicativ. Aceste
numere au fost descoperite pe mii de texte de ghicit, fiind adesea gravate pe oasele omoplatului. În
continuare, vom prezenta un tabel al numerelor înregistrate pe textele de ghicit:

Observăm că acest tabel prezintă anumite lipsuri. Observăm că lipsesc simboluri pentru numerele 70,
90, 400, 700, 800, 900, 2000, 8000, 9000. Din păcate, chiar şi pentru numere mai mici nu au fost
descoperite reprezentări, încât nu se ştie în ce fel reprezentau chinezii numerele 16, 17, 18, 19. Este
cunoscut faptul că chinezii reprezentau în textele de ghicit numărul 54 ca sumă a lui 50 cu 4, pe 67 ca
suma lui 60 şi 7, etc. Numerele erau scrise de sus în jos, pe verticală, în ordinea descrescătoare a
nodurilor, întâi zecile, apoi unităţile simple.

2
 Din cercetările istoricilor şi matematicienilor aflăm că unul şi acelaşi număr a fost transpus în mai
multe modalităţi. Conform ideii lui J. Needham, iniţial numărul 88 era notat prin: )1( ) (
În secolul 1 e.n., modul de scriere al numerele se modifică. Dacă în prima fază 88 se scria pe
orizontală, în cea de-a doua era reprezentat pe verticală:
)1(
()
După aproximativ 12 secole, se păstrază vericalitatea, dar parantezele care figurează numărul se
înjumătăţesc grafic şi apare între ele o cruce:

)1(
+
()
Chinezii au reuşit să depăşească pragul sistemului de numeraţie prezentat de Ore Oystein ( 104 ).
Astfel, după cum arată Karl Menninger, istoric german al ştiinţei, chinezii notau:
105 106 107 108
shih wan pai wan chhien wan wan wan
Cu ajutorul fişelor de calcul ( rod-numerals ), chinezii au construit un sistem de numeraţie la
origine figurativă, având ca suport un fel de eşichier, de care s-au dispensat ulterior, reuşind să pună
bazele unui sistem de numeraţie de poziţie. Bastonaşele de fildeş sau de bambus cu care operau au
conferit sistemului de numeraţie o reprezentare geometrică. În continuare vom ilustra primele nouă
numere întregi în rod-numerals:

Pentru evitarea confuziilor, chinezii au trecut la folosirea fişelor atât în poziţie verticală, cât şi în
poziţie orizontală. Astfel, zecile se notau în felul următor: 10 printr-o bară orizontală;20, 30, 40, 50 prin
2, 3, 4, 5 bare orizontale paralele; 60 era format dintr-o bară verticală, având valoarea 50, şi o bară
orizontală, având valoarea 10; 70, 80, 90 însumau pe 50 cu 20, 30, 40, după cum se observă mai jos:

Zecile, sutele, miile şi miliardele erau notate de la stânga la dreapta, într-un mod analog abacului.
Au fost descoperite de-a lungul timpului, în texte foarte vechi numerele 12, 25, 46, 69 şi 99, în
reprezentare poziţională, în felul următor:

3
 12: I II ( 10 + 2 );
25: II IIIII ( 20 + 5 );
46:IIII T ( 40 + 6 )
Este de remarcat faptul că în timpul dinastiei Han ( 206 î.e.n. – 220 e.n. ), chinezii ştiau să
efectueze pe suportul de socotit înmulţiri, împărţiri şi extragerea rădăcinilor.
Deoarece π este un număr important, care a suscitat mii de ani interesul matematicienilor,
transpunem în vocabule chineze valoarea lui, adică 3,1415927 = 3 chang, 1 chhih, 4 tshun, 1 fên, 5 li, 9
hao, 2 miao, 7 hu.
Vechii matematicieni chinezi au stabilit valori excelente pentru numărul transcendent π. De
exemplu, Liu-Huei ( sec. III e.n. ), într-un comentariu la Matematica în 9 cărţi, bazat pe aproximarea
ariei cercului printr-un şir de arii de poligoane regulate înscrise în 2n.k laturi, stabileşte cu aproximaţie
pentru π valoarea 3,14. Continând calculul până la un poligon regulat cu 3.210 = 3072 laturi, Liu-Huei
obţine pentru π valoarea 3,14159. Un renumit astronom, matematician şi inginer chinez, Tzu-Chiun-
Chi ( sec. V e.n. ) a calculat cu şi mai mare precizie valoarea lui π, obţinând pentru aceasta:
3,1415926 < π < 3,1415927.
Tot el dă aproximarea lui π sub forma 355:113 corectă până la zecimala a 6-a. Această precizie va fi
depăşită doar peste 1000 de ani de către matematicienii arabi şi europeni, care obţin pentru π 16
zecimale exacte.
Trecând în revistă cunoştinţele de matematică din lumea minunată a chinezilor deducem
următoarele realizări importante:
 Astronomul, inginerul şi matematicianul Zu Chongzi ( 429-500 ), utlizând sugestia lui Liu-
Huei găseşte o formulă bună pentru volumul sferei;
 Matematicianul Liu Zhuo introduce noţiunea de interpolare pătratică;
 Matematicianul Wang Xiaotong introduce rezolvarea ecuaţiilor cubice.
În ceea ce priveşte celebra teoremă a lui Pitagora, se pare că aceasta a fost cunoscută cu mult timp în
urmă de către chinezi. Scris între 500 î.e.n. şi 200 e.n., textul chinezesc” Chou Pei Suan Ching”
conţine o demonstraţie vizuală a teoremei. La ora actuală se cunosc aproximativ 400 de demonstraţii
ale teoremei lui Pitagora. În ceea ce urmează voi ilustra un exemplu concret care atestă cunoaşterea
teoremei lui Pitagora de către chinezi:

Diagrama Hsuan-Joi

Voi încheia prezentul articol despre această lume fascinantă a matematicii chinezeşti
printr-un citat strâns legat de universul misterios al matematicii:

4
"Lumea Intuiţiei este Lumea Matematicii."
Gnosticul care vrea sã se înalţe la Lumea Intuiţiei
trebuie sã fie Matematician, sau cel puţin sã aibã noţiuni de Aritmeticã."

Bibliografie:

1. Adrian C.Albu,” Istoria Matematicii”, Vol. I, Edit. Mirton, Timişoara, 1997;

2. Dan I. Papuc,” Universul Matematic al Civilizaţiei Umane”, Edit. Marineasa,
Timişoara, 2003.