AUDIŢIA MUZICALĂ.

MIJLOC DE SENSIBILIZARE A
ELEVILOR.

“Muzica poate fi interpretată de fiecare în felul său, tu poți simți un cântec într-
un anumit fel și eu îl pot simți altfel.” – Aaliyah

Muzica, cea mai profundă şi mai complexă dintre arte, este exprimarea
ideilor şi sentimentelor prin mijlocirea sunetelor, mesajele ei fiind adresate
afectivităţii, sensibilităţii și trăirilor interioare ale fiecărui individ. Ea dă naştere
unor temeinice sentimente estetice, care sprijină dezvoltarea intelectuală şi ridică
pe o treaptă superioară omul modern. Actualmente, în cadrul educaţiei estetice
prin artă, un întreg curent tinde să considere muzica factor hotărâtor al
echilibrării şi înnobilării personalităţii umane. Grecii credeau în mod absolut că
frumosul şi binele sunt indivizibile. Ei aveau un singur cuvânt pentru amândouă:
kalokagathia (kalos-frumos, agathos- bine).
Lumea sunetelor posedă o inteligibilitate imediată, căci elementele care o
compun pot induce stări variate, trecând prin exaltaţiile bucuriei, apăsările
melancoliei şi modulaţia infinit de tandră a dorului, practic toate aspectele
fundamentale şi derivate ale manifestării sensibilităţii umane. În școală,
muzica constituie unul din mijloacele cu valenţe multiple în formarea şi
dezvoltarea personalităţii elevilor. Ea însoţeşte mai toate tipurile de activitate şi,
de aceea, stimulează dezvoltarea progresivă a capacităţilor intelectuale, morale
şi fizice. Muzica poate fi clasată ca o formă a divertismentului şi cale de
sensibilizare, o formă de comunicare ce nu trebuie tradusă, căci universul
vibrează la unison la auzul ei. Nu există elev în cadrul școlii căruia să nu-i placă
muzica şi chiar să aibă anumite preferinţe muzicale.
Dintre formele specifice de realizare a activităţilor muzicale, audiţia este
cea mai importantă, pentru că este prima care oferă elevului şansa contactului cu
muzica pe care încă nu are posibilitatea de a o interpreta.Încă de la vârsta
gânguritului, copilul este atras de lumea sunetelor, este atent la zgomotele pe
care le aude sau le provoacă el singur, recunoaşte vocea mamei, sau a
persoanelor care-l îngrijesc, este receptiv la sunete și indirect la muzică.
 Prin audiţie se dezvoltă deprinderea copilului de a asculta o piesă
muzicală, de a înţelege mesajul acesteia şi de a fi receptiv faţă de fenomenul
muzical. A învăţa copiii să cânte înseamnă a-i învăţa mai întîi să asculte, să
perceapă relaţiile ritmico- melodice care concură la exprimarea unei idei.
Prin audiţii, copiii au posibilitatea să memoreze fragmente muzicale, să le
recunoască, să le denumească şi să le reproducă.
Audiţiile muzicale organizate în școală includ un bogat fond informaţional
legat de exprimarea unor sentimente şi gânduri despre lume şi viaţă, stimulează
capacitatea intelectuală, dezvoltă memoria voluntară şi asigură legătura între
aparatul auditiv şi cel fonator.
Strâns legată de atenţia auditivă, ascultarea determină toate fenomenele
gândirii logice a copiilor, cu privire la perceperea elementelor sonore.
În stadiul ei primar şi spontan, ascultarea are un caracter pasiv, de
divertisment. Copiilor le place să asculte muzică fără a-şi pune problema
înţelegerii şi explicării acestor fapte sonore, care au valoare educativ- formativă,
fără să înţeleagă faptul că, în esenţă, muzica este un limbaj sonor specific, ca şi
vorbirea, care trebuie ascultat cu înţelegere, pentru a putea fi tălmăcit. De aceea
este necesar ca activităţile de audiţie să fie ascultări active, copiii să ştie de ce
ascultă, ce urmăresc, ce descoperă şi de ce le place ceea ce ascultă.
Prima condiţie de realizare a ascultării active este dezvoltarea atenţiei
auditive ca facultate intelectuală fără de care nu se poate concepe o ascultare
ceatoare, formativă şi emoţională.
Majoritatea copiilor sesizează corect diferenţele de înălţime dintre sunete,
selectează sursele sonore, intensitatea, dar deprinderea de a asculta trebuie să
pornească de la liniştea totală.
În epoca noastră, impregnată de zgomote asurzitoare, “lecţiile de tăcere”
ale Mariei Montessori constituie o excelentă măsură de igienă a urechii şi a
minţii.
Lecţia de tăcere este o modalitate eficientă de pregătire a copilului pentru
audiţie; ea ascute atenţia auditivă şi trezeşte curiozitatea intelectuală pentru
descoperirea faptelor sonore. Dezvoltarea atenţiei auditive se realizează prin
ceea ce place copiilor, adică printr-o muzică adecvată, care să le stârnească
interesul. Prin urmare, trebuie să acordăm o importanţă deosebită selectării
materialului sonor ce urmează a fi supus ascultării. Piesele alese pentru audiţii
trebuie să fie frumoase, melodioase, accesibile, cu subiecte din viaţa animalelor
şi a copiilor, conţinutul lor să fie adecvat particularităţilor de vârstă.
 Am ales pentru exemplificare o audiţie desfăşurată la clasă de a V-a,
“Valsul florilor”, din baletul “Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski.
Ideea a pornit de la o jucărie adusă de un copil, o păpuşă care îşi mişca gura ca
şi când ar fi vrut să zdrobească ceva. Le-am spus copiilor că această păpuşă
seamănă cu un spărgător de nuci şi pe parcursul mai multor zile le-am citit
basmul lui E. T. Hoffman, în versiunea lui Alexandre Dumas- basm care reflectă
lumea copilăriei într-o armonioasă împletire a realului cu fantasticul. Acţiunea
basmului se desfăşoară într-un orăşel german, la o serbare organizată în casa
primarului, cu ocazia Crăciunului. Fetiţa cea mică, Maşa, primeşte cadou o
jucărie mecanică - un spărgător de nuci, care se transformă într-un prinţ
fermecător şi ca mulţumire pentru ajutorul dat în lupta cu regele şoarecilor, o
invită pe Maşa pe “muntele dulciurilor”. Aici, Zâna Fondantelor organizează un
bal în onoarea lor. În acest tablou se desfăşoară o splendidă suită de dansuri,
dintre care cel mai frumos este “Valsul florilor”, devenit una din cele mai
populare pagini simfonice ale lui Ceaikovski.
După citirea basmului, am lăsat să treacă un timp, până la desfăşurarea
audiţiei bucăţii muzicale, timp în care copiii au putut să-şi împărtăşească
impresiile. Au ascultat în linişte piesa, după care, printr-o discuţie dirijată, am
scos în evidenţă faptul că melodia este antrenantă, exprimă delicateţea şi
fragilitatea florilor, mişcările unduioase pe care le fac în bătaia vântului.

Audiţia muzicală are ca scop formarea gustului artistic, a dragostei pentru

muzică, a deprinderii de a asculta în mod civilizat piesele muzicale, de a le
urmări cu atenţie pentru a le înţelege, de a-i familiariza pe copii cu “atmosfera
muzicală”.
Puterea muzicii de a modela personalitatea şi sensibilitatea sufletului se
constituie ca argument de necontestat pentru o educaţie muzicală bine
organizată. Afectele dobândite în copilărie determină întreaga viaţă psihică a
tânărului şi adultului de mai târziu. Dacă în apropierea locului de joacă al
copilului se va auzi mereu muzică de valoare, cu timpul, aceasta va săpa o
sensibilitate muzicală în creierul acestuia, în mod gradual, pe nesimţite. În
momentul în care copilul se va opri din jocul lui pentru a prinde o temă, un pasaj
care-i place, se poate spune că partida a fost câştigată, copilul a fost sensibilizat.
Acest copil va asculta cu plăcere şi va recunoaşte, după câteva măsuri, piesele
audiate. Copilul care a ascultat la patru ani muzică bună, în mod sigur îşi va
întregi cultura muzicală în timp, din proprie iniţiativă, din plăcere.
Audiţia este o activitate prin care copilul descoperă sonorităţi specifice
muzicii, dar şi mai important, se descoperă pe sine, dacă este lăsat să se bucure
de muzică după voia şi puterea vârstei lui.
 Copilul sensibilizat muzical este o poartă deschisă spre educaţie, participă
voluntar la propria sa formare, aderă mult mai uşor la problemele colectivului
din care face parte, pe când copilul nedezvoltat afectiv “nu reverberează la nici
un mesaj, este refractar la tot ce înseamnă comunicare şi civilizaţie
umană.”( Lupu Jean- Educarea auzului muzical dificil”, Ed. Muzicală,
Bucureşti, 1988, pag.55)
Cultivarea sensibilităţii prin intermediul audiţiei muzicale asigură
premisele favorabile realizării idealului educaţional, pregătindu-se terenul
întâlnirii cu valoarea, întâlnire ce luminează şi deschide un evantai de alegeri,
opţiuni, asimilări. Dacă ne frustrăm de muzică, ne refuzăm şansa de a trăi mai
frumos, de a ne echilibra sufletul. Ca factor al educaţiei muzicale, audiţia
realizează obiectivul fundamental al pregătirii generaţiilor viitoare pentru
înţelegerea universului inefabil al artei. Prin tot ceea ce intrprinde, ideal ar fi ca
“din preocupare sporadică, ascultarea muzicii să se transforme într-una
permanentă, într-o necesitate zilnică; din prilej de destindere şi divertisment-
în hrană spirituală fără de care nu s-ar putea concepe viaţa”.( Bălan George-
“Arta de a întelege muzica”, Ed. Muzicală, Bucureşti 1970 pag.279).

BIBLIOGRAFIE

►Bălan, George “Arta de a înţelege muzica”, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1970

►Bernştein, Leonard “Cum să înţelegem muzica” , Ed. Hyperion, Chişinău

1991

►Carpentier, Alejo “ Întîlniri cu muzica” ,Ed. Muzicală, Bucureşti, 1991

►Gorgăneanu, Lucia – Revista PIPO – supliment pentru părinţi, dec. 2003, mai
2004

►Lupu, Jean “Educarea auzului muzical dificil”, Ed. Muzicală, Bucureşti,

1988

►Menuhin, Yehudi “Muzica omului”, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984

►Sava, Iosif “Bucuriile muzicii”, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1985