Curs Master

Istoria si bioetica agriculturii

ecologice

Dr.Magda Gonciarov
1.1.Avantajele agriculturii biologice. Obiective şi principii ale
producţiei ecologice

Producția ecologică urmărește atingerea următoarelor obiective

generale:

-stabilirea unui sistem durabil de gestionare a agriculturii, care: respectă

sistemele și ciclurile naturii și menține și ameliorează sănătatea solului, a
apei, a plantelor și a animalelor și echilibrul dintre acestea, contribuie la
un înalt nivel de biodiversitate; utilizează în mod responsabil energia și
resursele naturale precum apa, solul, materia organică și aerul, respectă
standarde înalte de bunăstare a animalelor și, în special, satisface
nevoile comportamentale specifice speciilor;
-vizează realizarea de produse de calitate superioară;

-vizează producerea unei mari varietăți de produse alimentare și alte

produse agricole ce răspund cererii consumatorilor pentru bunuri
realizate prin folosirea unor procese ce nu dăunează mediului, sănătății
umane, sănătății și bunăstării plantelor sau animalelor.

1.2.Principii generale, aplicabile agriculturii ecologice

Agricultura ecologică se bazează pe următoarele principii specifice:

menținerea și ameliorarea florei și faunei solului și a fertilității sale
naturale, a stabilității și diversității acestuia pentru a preveni și combate
tasarea și eroziunea lui, precum și hrănirea plantelor în principal prin
ecosistemul solului;

-reducerea la minimum a utilizării de resurse neregenerabile și materii

prime din afara exploatațiilor; reciclarea deșeurilor și a produselor
secundare de origine vegetală și animalieră, prin utilizarea lor ca materii
prime în producția vegetală și animală;

-respectarea echilibrului ecologic local sau regional în momentul adoptării

de decizii privind producția;

-menținerea sănătății animalelor prin stimularea imunității lor naturale,

precum și prin selecționarea raselor și a practicilor de creștere
corespunzătoare;

-hrănirea organismelor acvatice cu hrană provenită din exploatarea

durabilă a resurselor de pescuit.

Bilanţuri comparative, stabilite cu precizie pe plan local în mai multe

ţări din Europa şi asupra unui mare număr de ferme agricole din SUA,
arată că randamentele medii ale culturilor biologice sunt, în general, cu
puţin mai scăzute, dar rentabilitatea agriculturii biologice este egală şi
uneori superioară datorită costului minimal de producţie. Nu mai este
necesară cumpărarea masivă de produse agrochimice costisitoare, sunt
mai puţine investiţii şi imprumuturi pentru cumpărarea de material agricol,
se consumă mai putină energie, iar mâna de lucru este mai intens folosită.

Un aspect prea puţin relevant dar foarte important, este mai buna
calitate a produselor biologice care au mai multă savoare, valoare
nutriţională mai ridicată (continut ridicat în elemente minerale,
oligoelemente şi vitamine în produsele vegetale) şi sunt lipsite de
reziduurile agrochimice toxice (în carne mai ales). În plus, plantele sunt
mai sănătoase şi mai rezistente, iar animalele sunt crescute în condiţii
conforme cu nevoile lor fiziologice şi cu modul lor natural de viaţă.

Pe lângă rentabilitate şi calitatea produselor, agricultura biologică

mai prezintă şi alte avantaje :
- asigură o mai mare stabilitate producţiei, atât vegetale cât şi
animale ;
- policultura şi alegerea de varietăţi şi soiuri sau de rase bine
adaptate la condiţiile climatice permit evitarea dezastrelor, cum
sunt, spre exemplu, cele provocate de anii secetoşi succesivi.
Creşterea animalelor în aer liber permite să se evite epidemiile
devastatoare, care afectează crescatoriile industriale şi care
obligă uneori la sacrificarea a zeci de mii de animale;
- mai buna protecţie a mediului, înconjurător. Protecţia solurilor
este asigurată de utilizarea pe termen lung a practicilor
antierozive (menţinerea unui covor vegetal bine inchegat,
refacerea gardurilor vii, a talazurilor, a tufărişurilor). Preferinţa
pentru soiurile şi rasele locale conservă diversitatea genetică
creată de om, plecând de la biodiversitatea naturală.
- eliminarea poluării generalizate a ecosistemelor, prin pesticide,
favorizează refacerea biodiversitătii naturale;
- neutralizarea îngrăşămintelor chimice de sinteză, mai ales a
nitraţilor şi absenţa ,,producţiei’’ de materii reziduale în exces,
rezultate de la crescătorii (şi care sunt adesea toxice),
diminuează poluarea pânzelor freatice cu nitraţi;
- acţiunea benefică asupra amenajării peisajului natural.
Dezvoltarea policulturii, asociată cu creşterea de animale,
preconizată de către partizanii agriculturii biologice, va permite
remedierea banalizării peisajelor rurale, provocată de extinderea
monoculturii, de dispariţia crescătoriilor tradiţionale şi de
dezvoltarea crescătoriilor industriale (în hangare super –
artificializate şi automatizate). De altfel, costurile pentru instalaţii
şi cele de producţie, relativ scăzute în agricultura biologică, vor
 face posibilă reinserţia unei agriculturi de tip familial şi o mai mare
solicitare a mâinii de lucru.

În ultimii ani, statele UE îşi aliniază în permanenţă standardele

alimentare şi reglementările privind siguranţa alimentelor la cerinţele
internaţionale impuse de acordurile dintre Organizaţia Mondială a
Comerţului (WTO) şi Uninea Europeană.

În ceea ce privesc substantele chimice, agricultura organică se

deosebeşte de agricultura convenţională prin utilizarea în măsură foarte
restrânsă a componentelor agricole sintetice, cum ar fi : pesticide,
ierbicide, fertilizatori şi fungicide sintetice, medicamente de uz veterinar
(antibiotice, hormoni de creştere), substanţe auxiliare şi conservanti
sintetici. Astfel, sunt prevenite potenţialele riscuri cauzate de reziduurile
componentelor sintetice. Acest fapt susţine asteptările consumatorului ca
alimentele organice să fie sănătoase.

Cerinţele pieţei pentru alimentele organice sunt în creştere în primul

rând datorită percepţiei consumatorilor asupra calităţii şi siguranţei
acestor produse şi în al doilea rând datorită impactului pozitiv al metodelor
aplicate în agricultura organică asupra mediului inconjurător. Se
preconizează că această cerere va continua să crească în viitorul
apropiat. Date fiind aşteptările consumatorilor, este important ca grupurile
guvernamentale, industriale şi ale consumatorilor să examineze cu
atenţie consideraţiile legate de calitatea şi siguranţa alimentelor organice
şi să intervină ori de câte ori este necesar pentru a asigura protecţia
consumatorului la un nivel corespunzător.

Astfel, s-a demonstrat că alimentele produse organic prezintă nivele

reduse de pesticide şi reziduuri de medicamente de uz veterinar şi în
multe cazuri de nitraţi. Metodele de hrănire a animalelor aplicate în
creşterea şeptelului organic au condus, de asemenea, la reducerea
contaminării produselor alimentare de origine animală. În plus, eticheta
,,organic’’ oferă consumatorilor garanţia că nici un ingredient alimentar nu
a fost supus iradierii şi că au fost excluse organismele modificate genetic.

Agricultura organică ajută la reducerea contaminării apei de

suprafaţă şi de profunzime şi asigură rezervele de apă potabilă în anumite
zone, contribuind prin aceasta la siguranţa alimentelor într-un sens larg şi
la o agricultură susţinută.

Ţinând seama de potenţialul beneficiu adus mediului inconjurător de

către producţia organică şi de compatibilitatea acesteia cu demersurile de
integrare a agriculturii la dezvoltarea mediului rural, agricultura organică
poate fi considerată ca o modalitate de dezvoltare în unele ţări.

Este de menţionat şi faptul că structurile foarte variabile din cadrul

fermei, condiţiile de mediu şi infrastructura, necesită evaluarea
posibilităţilor locale (studiu de fezabilitate), pentru a determina
atractivitatea faţă de modelul organic.

Titlul II-Scurt istoric privind originile şi dezvoltarea agriculturii

biologice(organice)

Originile agriculturii biologice datează de la începutul intensificăriii

agriculturii. Încă de la începutul secolului XX, câteva spirite clarvăzătoare
au început să se neliniştească de influenţa crescândă a chimiei şi tehnicii
asupra dezvoltării agriculturii. În SUA, în 1911 a fost iniţiată o mişcare
militantă în favoarea unei agriculturi mai aproapiate de natură, mai
‘’biologică’’, care nu utilizează decât gunoiul de grajd (sau alte materii
organice) pentru a întreţine fertilitatea solurilor, care conservă tradiţia
rotaţiilor şi utilizează, cât mai puţin posibil, pesticidele de sinteză. În
Europa, meritul de a pune bazele agriculturii ecologice revine austriacului
R. Steiner şi englezului A. Howard. Încă din 1924, Steiner propune, în
conferinţele sale, agricultorilor să practice o agricultură impregnată de
filosofia sa (antroposofie) şi de respectul vieţii. După moartea sa, în anul
următor, discipolii săi, Kolisko şi mai ales Pfeiffer au pus propunerile sale
în practică, pe un domeniu aflat în estul Germaniei, iar mai târziu în SUA,
într-un institut de cercetări care a devenit apoi Institutul Pfeiffer.

În 1940, Howard a publicat cartea intitulată ‘’Agricultural

Testament’’, în care propune o agricultură mai ‘’naturală’’ şi mai puţin
‘’costisitoare’’, bazată pe tehnici de fertilizare inspirate din metodele
tradiţionale, pe care el avusese ocazia să le experimenteze de-a lungul
carierei sale în India (1920 – 1940). După unele începuturi timide în anii
1930 – 1940, agricultura ecologică a cunoscut un prim avânt între 1960 şi
1970, determinat de repunerea în discuţie a societăţii de consum de către
diverse mişcări. De asemenea, era epoca creşterii spectaculoase a
randamentelor agricole datorită industrializării agriculturii tradiţionale.
Începând din acest moment, agricultura biologică evoluează destul de
diferit în funcţie de fiecare ţară. Din ce în ce mai marginalizată în Franţa,
de către tehnicienii şi lobi-urile agrochimice şi agroalimentare, ea a avut o
soartă mai bună, mai ales în Danemarca, Suedia, Marea Britanie şi
Germania. În 1990, aceasta din urmă avea trei catedre de agricultură
biologică (la Giessen, Kassel şi Bonn), iar a patra era prevazută la Kiel.
În 1991, Comunitatea Europeană (CEE) recunoaşte oficial agricultura
ecologică. Confruntată cu gravele probleme de mediu şi cu societatea
creată de către Politica sa Agricolă Comună (PAC), CEE se declară
favorabilă unei ‘’agriculturii mai respectuoase faţă de mediu’’ şi contribuie
la realizarea unor programe de cercetare pentru găsirea de soluţii
alternative.

La ora actuală, agricultura biologică este în expansiune în nordul

Europei, mai ales în Germania şi în Olanda (campioană a agriculturii
industrializate şi a dezastrelor sale ecologice). Puterile publice
colaborează atât în organizarea unor pieţe, cât şi la nivelul programelor
de cercetare, spre deosebire de situaţia agriculturii biologice în ţările
Europei de Sud şi de Est, unde pare mai puţin favorabilă şi unde fie
deteriorarea puternică a mediului, fie schimbările social-politice din ultimii
ani, frânează dezvoltarea unei strategii ecologice pe termen lung.

Titlul III-Definirea agricuturii ecologice(organice)

În conformitate cu legislaţia din diferite ţări şi din România, prin

producţia ecologică sau productia organică se înţelege obţinerea de
produse agro-alimentare fără utilizare de îngrăşăminte chimice, de
pesticide pentru combaterea dăunătorilor, de aditivi şi de biostimulări
alimentari pentru animale (antibiotice, coccidiostatice, hormoni etc.),
medicamente, organisme modificate genetic şi derivatele lor.

De asemenea, un produs este considerat ca purtând indicaţii

referitoare la metoda de producţie ecologică în cazul în care pe etichetele,
materialul publicitar, documentele cu caracter comercial, pe produsul şi
pe ingredientele sale, sau pe furaje, sunt descrise prin inscripţionări,
indicaţiile utilizate în statele membre ale Uniunii Europene, sugerând
cumpărătorului că produsul, ingredientele sale sau furajele au fost
obţinute conform regulilor de producţie privind productia ecologica şi care
cuprind termenii «bio», «eco», «organic» sau combinaţiile acestora, cu
excepţia cazurilor în care aceşti termeni nu se aplică produselor
agroalimentare sau furajelor ori nu au clar nicio legătură cu metoda de
producţie. În ţara noastră, termenul utilizat este «ecologic».

În România, conform articolului 1, aliniatul 1, din Ordonanţa de

Urgenţă nr. 34/2000, privind produsele agro-alimentare ecologice,
aprobată prin Legea nr. 38/2001, « producţia ecologică se referă la
obţinerea de produse agro-alimentare fără utilizarea produselor
chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de producţie
ecologică stabilite, care respectă standardele, ghidurile şi caietele
de sarcini naţionale şi sunt atestate de un organism de inspecţie şi
certificare special înfiinţat ».

La stabilirea regulilor de obţinere a produselor agroalimentare

ecologice s-a avut în vedere respectarea principiilor cuprinse în
Reglementarea Consiliului Europei nr. 834/2007 şi Reglementarea
Consiliului Europei nr. 889/2008, precum şi reglementările Federaţiei
Internaţionale a Mişcărilor pentru Agricultura Organică (IFOAM).

IFOAM este o federaţie cu orientare ecologică, conform căreia,

agricultura organică include toate sistemele agricole şi care prin producţia
de alimente, promovează bunăstarea socială, economică şi a mediului
înconjurător. Se consideră că fertilizarea cu îngrăşăminte naturale a
solului este cel mai important factor în realizarea producţiei de alimente
organice. Agricultura organică reduce poluarea mediului prin
împiedicarea utilizării fertilizatorilor chimici de sinteză, a pesticidelor şi a
substanţelor farmaceutice.
 Agricultura organică este un proces, care promovează un agro-
ecosistem viabil şi de susţinere. În scopul funcţionării optime, este
necesar ca producţia agricolă şi creşterea animalelor să fie astfel făcute
încât toate elementele managementului să se influenţeze reciproc.

Producţia agro-alimentară organică are ca scop realizarea unor

sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care asigură
protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor.

Prin agricultura ecologică se urmareşte şi se înţelege exclusiv :

- plantele şi produse vegetale

- animalele şi produse de origine animalieră
- algele marine şi produsele din alge marine
- animalele de acvacultură şi produsele obţinute din animale de
acvacultură
- produse procesate pentru a fi utilizate ca alimente
- hrana pentru animale.
Se poate spune deci, că agricultura organică diferă de alte sisteme
agricole prin numeroase aspecte. În agricultura organică toţi nutrienţii
existenţi în dejecţii se întorc în sol. Creşterea animalelor şi a păsărilor ţine
cont în primul rând de bunăstarea acestora, prin asigurarea posibilităţilor
de exprimare a comportamentului natural şi prin folosirea numai de furaje
naturale. Fermierii din acest tip de ferme folosesc tehnici de combatere a
dăunătorilor şi de asigurare a sănătăţii recoltelor şi a şeptelului, tehnici
care susţin ecosistemul şi impedică poluarea.
Titlul IV-Legislaţia, principiile şi standardele agriculturii ecologice

Autoritatea responsabilă pentru punerea în aplicare a prevederilor

legislative naţionale şi comunitare, este Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale, prin compartimentul de specialitate, şi anume
Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice (A.N.P.E) la care trebuie să
se înregistreze orice producător de produse agro-alimentare ecologice din
România şi care trebuie să se supună controlului acestui organism de
inspecţie şi certificare. În calitate de autoritate responsabilă, Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin compartimentul de specialitate, are
următoarele atribuţii principale:

a) elaborează politici, strategii şi planuri de acţiune în domeniul

produselor ecologice;

b) iniţiază proiecte de acte normative naţionale privind agricultura

ecologică;

c) înregistrează, în fiecare an, solicitările de înscriere a operatorilor,

persoane fizice şi/sau juridice, care produc, prepară, depozitează,
comercializează sau importă din terţe ţări în Uniunea Europeană
produse ecologice şi elaborează în fiecare an lista operatorilor din
agricultura ecologică;

d) aprobă organismele de inspecţie şi certificare din domeniu;

e) controlează şi supraveghează activitatea organismelor de

inspecţie şi certificare aprobate;

f) acordă derogări privind prelungirea sau reducerea perioadei de

conversie, la propunerea organismelor de inspecţie şi certificare;
 g) elaborează şi administrează baza de date pentru seminţe sau
material vegetativ săditor şi acordă derogări pentru utilizarea de seminţe
care nu provin din agricultura ecologică;

h) autorizează importul produselor ecologice din terţe ţări în

Uniunea Europeană;

i) aprobă cererile solicitanţilor pentru utilizarea siglei «a e»;

j) asigură legătura cu organismele interne şi internaţionale din

domeniu;

k) organizează programe de informare şi de pregătire cu părţile

interesate în vederea promovării conceptului de agricultură ecologică.

La nivel european, în anul 1972 s-a instituit Federaţia Internaţională

a Mişcării pentru Agricultura Organică (International Federation of
Organic Movement- IFOAM).

IFOAM este o organizaţie non-profit înregistrată în Germania, al

cărei scop este de a promova agricultura organică în întreaga lume.
Această federaţie reprezintă singura organizaţie de acest tip la nivel
european. Ea reprezintă interesele a 770 de organizaţii membre, existente
în 105 ţări, inclusiv 40 de organizaţii afiliate în Statele Unite.

În anul 2000, la Basel, această federaţie a elaborat Standardele de

Bază pentru Producerea şi Procesarea Produselor Organice (Basic
Standards for Organic Production and Processing).

Prin aceste standarede de bază s-a urmarit:

- protecţia consumatorilor împotriva fraudelor care apar prin

substituirea produselor ecologice cu cele convenţionale;
 - protecţia producătorilor de produse ecologice împotriva
agricultorilor convenţionali care ar putea să denigreze calitatea
de produs ecologic;
- să asigure că toate stadiile de producere, preparare, stocare,
transport şi comercializarea a produselor ecologice se
încadrează în reglementarile impuse de legislaţia în vigoare şi
sunt tot timpul inspectate;
- să uniformizeze şi să armonizeze sistemele de producere,
certificare, identificare şi marcare a produselor organice;
- să menţină fermele organice constituie în diferitele ţări în Europa,
dar şi să stimuleze formarea altora noi şi în acest fel, să
contribuie la protecţia mediului la nivelul întregului glob.

În Europa sunt stabilite trei Regulamente care impun reguli pentru

producţia agricolă a ţărilor ce fac parte din Uniunea Europeana şi anume :

- Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007

privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi
de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91;

-Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie

2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.
834/2007 al Consiliului UE;

- Regulamentul (CE) nr. 1.235/2008 al Comisiei din 8 decembrie

2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.
834/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte regimul de import al produselor
ecologice din ţări terţe.

În baza acestor regulamente, în fiecare ţară, s-au elaborat legi

pentru organizarea agriculturii ecologice, care au luat în considerare
principiile cuprinse în Recomandările Federaţiei Internaţionale a Mişcării
pentru Agricultură Organică şi în Directivele si Reg. Consiliului Uniunii
Europene.

În România, primul act normativ privind agricultura ecologică a fost

Ordonanţa de Urgenţă privind produsele agroalimentare ecologice nr.
34/17 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, urmată de legislaţia
suplimentară şi anume:

- Ordonanţă de urgenţă nr. 62 din 06/09/2006, pentru modificarea şi

completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind
produsele agroalimentare ecologice;

- H.G. nr. 913 din 13 Septembrie 2001 privind Normele

metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000;

- Ordinul M.A.P.D.R. nr. 417 din 13 Septembrie 2002 referitor la

Regulile specifice privind etichetarea produselor agroalimentare
ecologice;

-Ordin nr. 317 din 11/05/2006 - Emitent Ministerul Agriculturii,

Pădurilor şi Dezvoltării Rurale privind modificarea şi complentarea anexei
la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului nr. 417/110/2002
pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor
agroalimentare ecologice;

-Ordinul nr. 190 din 28 iunie 2006 privind modificarea şi completarea

anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.
417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea
produselor agroalimentare ecologice;
 -Ordin nr. 181 din 16/08/2012 pentru aprobarea regulilor privind
organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică.

Normele metodologice, adoptate prin Ordonanţă de urgenţă nr. 62

din 06/09/2006, stabilesc cadrul organizatoric şi tehnic de aplicare a
prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 şi a Legii
38/2001 prin următoarele menţiuni :

« persoanele fizice şi juridice care produc, prepară, importă/exportă

şi/sau comercializează produse agroalimentare ecologice, adică
operatorii, sunt obligaţi să respecte prevederile legislatiei nationale
şi comunitare în domeniu ;

-Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice (A.N.P.E.), asigură

respectarea prevederilor legale specifice şi controlul privind
metodele de producţie ecologică a produselor agroalimentare
ecologice ;

-metodele de producţie ecologică folosite penru obţinerea de

produse vegetale neprocesate, animale şi produse animalire
neprocesate, cu excepţia semintelor şi a materialului săditor, trebuie
să respecte următoarele condiţii :

a) să îndeplinească cerinţele cuprinse în legislaţia natională şi

comunitară în domeniu;
b) să utilizeze numai produsele prevăzute pentru protecţia
plantelor, ca fertilizatori şi amelioratori ai solului, materii prime
pentru prepararea furajelor, aditivi furajeri, produse pentru
curăţarea şi dezinfecţia adăposturilor şi instalaţiilor de creştere
a animalelor, numai în condiţiile stabilite de legislaţia specifică
şi în măsura în care utilizarea acestora este autorizată pentru
folosirea în agricultura ecologică ;
 c) să utilizeze seminţe şi material de înmulţire vegetativ obţinute
prin metode de producţie ecologică ;

d) să nu utilizeze organisme modificate genetic şi/sau orice

produse derivate din astfel de organisme, cu excepţia
medicamentelor de uz veterinar.

Metodele de producţie ecologică pentru seminţe şi material de

înmulţire vegetativ, plante-mamă pentru seminţe şi forme parenterale
pentru materialul de înmulţire vegetativ trebuie să respecte următoarele
date :

a) să nu utilizeze organisme modificate genetic şi/sau orice produse

derivate din astfel de organisme ;
b) să îndeplinească condiţiile prevăzute de legislatia in domeniu,
pentru o generaţie, pentru culturile anuale şi două generaţii
pentru culturile perene.
Metodele de producţie ecologică pentru răsaduri (plante întregi
destinate plantării pentru producţia vegetală) trebuie să respecte
următoarele condiţii :

a) să nu fie tratate de la însămânţare cu alte produse decât cu cele

menţionate în normele privind productia ecologica ;
b) să provină de la un producător care s-a conformat regulilor de
producţie şi restricţiilor stabilite prin Ordonanţă de urgenţă
34/2000;
Produsele utilizate pentru combaterea bolilor sau igienizarea,
dezinfectarea şi dezinsecţia adăposturilor, utilajelor şi a instalaţiilor pentru
creşterea animalelor, precum şi pentru fertilizarea sau ameliorarea solului
pot fi folosite în următoarele situaţii :
 a) sunt esenţiale pentru combaterea unui organism dăunător sau a
unei anumite boli pentru care nu sunt disponibile alternative
biologice, fizice sau tehnologice ;
b) condiţiile de utilizare a acestora exclud orice contact direct cu
seminţele, plantele, produsele vegetale, animale şi produsele
animaliere ;
c) pentru plantele perene contactul direct poate avea loc numai în
afara perioadei de formare a părţilor comestibile, cu condiţia ca
aceste produse să nu se regăsească ca reziduuri în părţile
comestibile ale acestora ;
d) utilizarea lor nu are efect nociv asupra mediului şi nu provoacă
contaminarea acestuia ;
e) sunt esenţiale pentru cerinţele specifice de nutriţie a plantelor
sau în scopul ameliorării specifice a solului.
Mineralele şi oligoelementele utilizate în alimentaţia animalelor ca
surse suplimentare pentru prepararea furajelor pot fi folosite cu menţiunea
că sunt de origine naturală sau sintetice, dar similare cu produsele
naturale.

Includerea unur noi produse se face cu specificarea următoarelor

date :

a) descrierea detaliată a produsului;

b) condiţiile de utilizare şi cerinţele compoziţionale şi/sau de
solubilitate, avându-se în vedere necesitatea de a se asigura,
pentru aceste produse, că lasă un minim de reziduuri în parţile
comestibile ale plantelor şi au incidenţă minimă asupra mediului;
c) cerinţele speciale de etichetare pentru produsele menţionate. »
Titlul V-Reguli detaliate privind principiile producţiei ecologice
pentru plante şi produse din plante, animale şi produse animaliere,
apicultură şi produse apicole

5.1.Reguli detaliate privind principiile producţiei ecologice

pentru plante şi produse din plante

Pe lângă normele generale aplicabile producției agricole, producției

vegetale ecologice i se aplică următoarele norme:

-producția vegetală ecologică folosește practici de prelucrare a solului și

de cultivare ce mențin sau sporesc materia organică a solului,
ameliorează stabilitatea și biodiversitatea solului și previn tasarea și
eroziunea solului;

-fertilizarea și activitatea biologică a solului sunt menținute și intensificate

prin rotația multianuală a culturilor, inclusiv a leguminoaselor și a altor
culturi pentru îngrășăminte verzi, precum și prin aplicarea de îngrășăminte
de origine animală sau de materii organice, ambele de preferință
compostate si provenite din producția ecologică;

- fertilizatorii și amelioratorii de sol pot fi folosiți doar dacă utilizarea lor în

producția ecologică a fost autorizată,/ în conformitate cu normele
ecologice;

-nu se folosesc îngrășăminte anorganice pe bază de azot;

-toate tehnicile de producție vegetală utilizate previn sau reduc la
minimum orice contribuție la contaminarea mediului;
-prevenirea daunelor cauzate de dăunători, boli și buruieni se bazează în
principal pe protecția inamicilor naturali, selecționarea de specii și
varietăți locale, rotația culturilor, tehnici de cultivare și procedee termice;

- în cazul unei amenințări constatate pentru o cultură, produsele

fitofarmaceutice pot fi utilizate numai dacă folosirea lor în producția
ecologică a fost autorizată,/ în conformitate cu normele ecologice;

-de asemenea, se folosesc produse pentru curățirea și dezinfecția

producției vegetale numai dacă utilizarea acestora în producția ecologică
a fost autorizată în conformitate cu legislatia privind produsele ecologice.

Recoltarea de plante sălbatice și de părți ale acestora, ce cresc în

mod spontan în zone naturale, păduri și zone agricole, este considerată
drept o metodă de producție ecologică, dacă:

-pentru o perioadă de cel puțin trei ani înainte de recoltă, zonele

respective nu au fost tratate cu alte produse decât cele autorizate în
vederea utilizării în producția ecologică;

-recoltarea nu afectează stabilitatea habitatului natural sau

prezervarea speciilor din zona de recoltare.

Fertilitatea şi activitatea biologică a solului trebuie menţinute şi

ameliorate prin :

a) cultivarea de plante leguminoase, plante pentru îngrăşăminte

verzi sau plante cu înrădăcinare adâncă în cadrul unui asolament
corespunzător ;
b) încorporarea de substanţe ecologice în sol, sub formă de
compost sau nu, provenind de la unităţile producătoare, /în
conformitate cu regulile de producţie ecologice. /Pot fi utilizate
 produse derivate provenind din fermele de animale, cum ar fi
bălegarul de curte, dacă acesta provine din unităţile de creştere
a animalelor care respectă regulile naţionale existente sau, în
absenţa acestora, practicile internaţionale recunoscute,
referitoare la producţia animalieră ecologică.
Alte ingrăşăminte ecologice sau minerale pot fi aplicate numai în
măsura în care este posibilă nutriţia corespunzătoare a recoltei supuse
rotaţiei sau ameliorarea solului prin metodele mai sus prezentate.

Pentru activarea composturilor se utilizează microorganisme sau

preparate pe bază de plante. Bolile, dăunătorii şi buruienile vor fi
combătute prin îmbinarea următoarelor măsuri : alegerea de specii şi
varietăţi tolerante sau rezistente, asigurarea unui asolament
corespunzător, procedee mecanice şi fizice de combatere, protejarea
entomofaunei utile prin asigurarea de condiţii favorabile, cum ar fi : garduri
vii, locuri pentru cuibare, lansare de prădători, arderea cu flacăra a
buruienilor.

5.2. Reguli detaliate privind principiile producţiei ecologice pentru

animale şi produse animaliere, obţinute de la următoarele specii :
bovine, bubaline, porcine, ovine, caprine, cabaline şi păsări

5.2.1. Principii generale

Producţia animalieră formează o parte integrantă a

unităţilor/fermelor care practică agricultura ecologică. De asemenea,
aceasta trebuie să contribuie la echilibrul sistemelor de producţie agricolă,
prin respectarea cerinţelor nutriţionale ale culturilor şi prin îmbunătăţirea
materiei organice a solului.
 În acest fel poate contribui la stabilirea şi menţinerea materiei
organice a solului, a interdependenţei sol-plantă, plantă-animal şi animal-
sol. Creşterea animalelor în cadrul fermelor ecologice reprezintă o
activitate legată de pământ. Ca principii generale, in afara excepţiilor
autorizate, animalele trebuie să aibă acces la suprafeţe de exerciţiu în aer
liber, iar numărul acestora pe unitatea de suprafaţă trebuie limitat, pentru
asigurarea unui sistem integrat între producţia animalieră şi producţia
vegetală. În acest mod se reduce la minim orice formă de poluare a
solului, a apelor de suprafaţă şi a celor freatice.

Numărul de animale se stabileşte în funcţie de suprafaţa disponibilă,

în scopul evitării păşunatului intensiv şi a eroziunii solului. Utilizarea
ingrăşămintelor naturale de la aceste animale nu trebuie să aibă efecte
poluante asupra mediului. Încărcătura de ingrăşăminte animale nu trebuie
să depăşească echivalentul de 170 kg azot/ha/an.

Animalele crescute conform prevederilor normelor ecologice, pot

păşuna pe terenul comun, cu respectarea următoarelor condiţii :

a) pământul sa fi fost tratat o perioadă de cel puţin 3 ani numai cu

produsele cuprinse în normele ecologice;
b) orice produse animaliere provenite de la animalele care au fost
crescute conform normelor ecologice, nu vor fi considerate ca
făcând parte din producţia ecologică, dacă animalele folosesc
în comun aceeaşi păşune cu animalele care nu sunt crescute în
conformitate cu prevederile din normele ecologice. Se
exceptează cazurile în care aceste animale sunt separate de
animalele crescute in conditii conventionale.
 5.2.2.Conversia. Principii generale

Perioada de conversie începe cel mai devreme atunci când

operatorul informează autoritățile competente cu privire la activitatea sa
și când supune exploatația sa unui sistem de control. Pe durata perioadei
de conversie se pun în aplicare toate principiile din normele ecologice.
Într-o exploatație sau unitate a cărei activitate este parțial dedicată
producției ecologice și parțial conversiei la producția ecologică, operatorul
separă produsele obținute din producția ecologică de cele obținute din
producția în conversie, separă animalele, sau asigură posibilitatea
separării cu ușurință a acestora, și menține un registru adecvat pentru a
evidenția această separare. Animalele și produsele animale realizate în
perioada de conversie, nu sunt comercializate ca produse ecologice.

Conversia terenurilor

Perioada de conversie a terenului este asociată cu creşterea

ecologică a animalelor.(3 ani)

Atunci când o unitate/fermă de producţie este transformată, întreaga

suprafaţă a acesteia, destinată furajării animalelor trebuie să respecte
principiile producţiei ecologice, precum şi perioadele de conversie cu
privire la plante şi produse din plante.

Prin derogare de la acest principiu, perioada de conversie poate fi

redusă la un an pentru păşuni, traseele exterioare şi suprafeţele de
exerciţii în aer liber, utilizate de speciile de animale pentru agrement şi
companie. Această perioadă poate fi redusă la 6 luni în cazul în care
terenul respectiv nu a suferit recent tratamente cu produse alopate
chimice de sinteza. Această derogare se autorizează de catre
organismele de inspecţie şi certificare, cu aprobarea A.N.P.E.

Conversia animalelor şi a produselor animaliere

Dacă produsele animaliere sunt vândute ca produse ecologice,

animalele vor fi crescute conform normelelor ecologice pe o perioada de
cel puţin :

a) 12 luni, pentru cabaline, bovine şi bubaline pentru producţia de

carne şi, în orice caz, cel putin trei sferturi din durata lor de viaţă ;
b) 6 luni, pentru rumegătoare mici şi porci ;
c) 6 luni, în cazul animalelor pentru producţia de lapte ;
d) 10 săptămâni, pentru păsările destinate producţiei de carne,
achiziţionate înainte de a avea vârsta de 3 zile ;
e) 6 săptămâni, pentru păsările destinate producţiei de ouă.
Fac exceptie de la aceste prevederi viţeii şi rumegătoarele mici
pentru producţia de carne, care sunt vândute ca produse ecologice,
dacă :

a) provin din producţia extensivă ;

b) sunt crescute în unităţi/ferme de producţie ecologică până la
momentul vânzării sau sacrificării, pentru o perioadă minimă de
6 luni pentru viţei şi de două luni pentru rumegătoarele mici.

Conversia simultană

Când există conversie simultană a uniăţii de producţie în totalitate,

incluzând animalele, păşunile şi/sau orice teren utilizat pentru furajarea
animalelor, perioada totală de conversie combinată pentru animale,
păşuni şi /sau orice teren utilizat pentru furajarea animalelor poate fi
redusă la 24 luni, cu respectarea următoarelor condiţii :

a) derogarea se aplică numai animalelor şi descendenţilor lor care

existau deja şi terenurilor utilizate pentru producerea furajelor,
păşunilor, înainte de începerea conversiei ;
b) furajele provin, în principal, din aceeaşi unitate de producţie.

5.2.3.Originea animalelor

La alegerea speciilor şi a raselor se ţine seama de capacitatea

animalelor de a se adapta la condiţiile locale, de vitalitatea şi de rezistenţa
lor la boli. Rasele de animale sunt selectate, cu prioritate, dintre cele
indigene, pentru evitarea bolilor specifice sau a problemelor de sănătate
asociate câtorva rase sau specii utilizate în producţia intensivă.

Animalele trebuie să provină din unităţi/ferme de producţie care

respectă regulile de producţie privind diferitele tipuri de creştere a
animalelor. Acest sistem de producţie se aplică pe toată durata de viaţă a
acestor animale.

Cu aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare şi cu acordul

A.N.P.E., în condiţiile în care o cireadă sau o turmă este formată pentru
prima dată şi în absenţa unui număr suficient de animale crescute după
metoda de producţie ecologică, animalele care nu sunt crescute ecologic
se introduc într-o unitate ecologică de creştere a animalelor în
următoarele condiţii :

a) puicuţele destinate producţiei de ouă vor avea vârsta de până la

18 săptămâni ;
 b) puii destinaţi producţiei de carne vor avea vârsta de maximum 3
zile în momentul în care părăsesc unitatea de producţie în care
au fost produşi ;
c) bivolii vor avea vârsta de maximum 6 luni ;
d) viţeii şi mânjii, imediat ce au fost înţărcaţi şi având vârsta de
maximum 45 de zile :
e) mieii şi iezii, imediat ce au fost înţărcaţi şi având vârsta de
maximum 45 zile ;
f) purceii, imediat ce au fost înţărcaţi şi cântărind maxim 25 kg.
Reinnoirea ori reconstituirea cirezii sau turmei este autorizată de
organismul de inspecţie şi certificare, cu acordul A.N.P.E., atunci când nu
sunt disponibile animale crescute ecologic si cand:

a) mortalitatea ridicată a animalelor este cauzată de boli sau

catastrofe ;
b) puicuţele destinate producţiei de ouă vor trebui sa aiba vârsta
maximă de 18 săptămâni ;
c) puii de găina destinaţi producţiei de carne vor avea maximum
3 zile şi purceii înţărcaţi vor cântări maximum 25 kg.
În cazul în care nu sunt disponibile animale crescute ecologic,
reînnoirea ori reconstituirea cirezii sau a turmei se face anual cu animale
femele, din care maximum 10% cabaline, bovine, bivoliţe adulte şi 20%
porcine, ovine şi caprine adulte, cu autorizarea organismelor de inspectie
şi certificare.

Masculii destinaţi reproducerii pentru creştere sunt aduşi din

unităţi/ferme de producţie convenţionale, cu condiţia ca ulterior aceştia să
fie crescuţi şi hrăniţi conform normelor ecologice.
 5.2.3.Furajarea

Furajarea animalelor este o condiţie de calitate a producţiei,

respectând cerinţele nutriţionale ale animalelor în diferite stadii ale
dezvoltării lor. Practicile de îngrăşare sunt autorizate în măsura în care
sunt reversibile în orice stadiu al procesului de creştere. Hrănirea în exces
a animalelor este interzisă. Animalele sunt hrănite cu furaje obţinute din
agricultura ecologică. Animalele sunt hrănite cu furaje produse în propria
ferma şi, în cazul în care acest lucru nu este posibil, se utilizează furaje
din alte unităţi/ferme care respecta regulile producţiei ecologice.

Furajul în conversie utilizat în raţiile medii este de maximum 30%,

iar in cazul în care furajele în conversie provin dintr-o unitate proprie,
acest procent poate fi ridicat până la 60%.

Furajarea animalelor tinere se realizează pe bază de lapte natural,

de preferinţă lapte matern. Toate mamiferele vor fi hrănite cu lapte natural
pe o perioadă de 3 luni pentru bovine, bubaline şi cabaline, 45 de zile
pentru ovine şi caprine şi 40 de zile pentru porcine. Dacă este cazul,
A.N.P.E indică arealele sau regiunile în care se practică transhumanţa,
fără a aduce prejudicii privind furajarea animalelor.

Pentru erbivore sistemele de creştere se bazează pe utilizarea la

maximum a păşunilor în funcţie de disponibilitatea acestora în diferite
perioade ale anului. Minimum 60% din materia uscată din raţiile zilnice va
cuprinde furaje grosiere, proaspete sau uscate ori însilozate. Organismele
de inspecţie şi certificare, cu acordul A.N.P.E., pot proba o reducere cu
50% pentru animalele în lactaţie, pe o perioadă maximă de 3 luni pentru
fiecare lactaţie. Procentul maxim aprobat de furaje convenţionale în raţia
zilnică, cu excepţia perioadei de transhumanţă, va fi de 25%, calculat ca
procent din materia uscată. Pentru păsări furajele utilizate în stadiul de
îngrăşare trebuie să conţină cel puţin 65% cereale. Furajele proaspete,
uscate sau însilozate trebuie adăugate la raţia zilnică pentru porci şi
păsări.

Este interzisa utilizarea organismelor modificate genetic şi a

derivatelor lor în obţinerea de furaje, materii prime, furaje compuse, aditivi
furajeri, auxiliari de fabricaţie pentru furaje şi alte produse utilizate în
furajarea animalelor.

5.2.4.Prevenirea bolilor şi tratamentul veterinar

Prevenirea bolilor în producţia animalieră ecologica se bazează pe

următoarele principii :

a) selectarea corespunzătoare a raselor sau speciilor de animale ;

b) aplicarea practicilor de creştere a animalelor, corespunzător
cerinţelor fiecărei specii, încurajând rezistenta ridicată la boli şi
prevenirea infecţiilor;
c) utilizarea furajelor de calitate, asigurarea unei mişcări curente şi
accesul la paşuni, în scopul stimulării imunităţii naturale a
animalului ;
d) asigurarea unei densităţi corespunzătoare a animalelor,
evitându-se astfel supraaglomerarea şi orice alte probleme de
sănătate care pot rezulta din aceasta.
Principiile stabilite trebuie să limiteze problemele de sănătate a
animalelor, astfel încât acestea să poată fi controlate, în principal, prin
prevenire.
 Utilizarea medicamentelor de uz veterinar în creşterea animalelor
prin metodele de producţie ecologică se bazează pe respectarea
urmatoarelor principii:

a) produsele fitoterapeutice, produsele homeopatice, precum şi

oligoelementele se utilizează de preferinţă în locul
medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteză
sau al antibioticelor, cu condiţia ca ele sa aibă un efect terapeutic
real pentru speciile de animale cărora li se adresează şi pentru
starea de sănătate căreia ii este destinat tratamentul;
b) atunci când utilizarea produselor menţionate mai sus nu este
eficientă sau dacă produsele nu sunt eficiente în combaterea
unei boli ori în tratarea rănilor şi tratamentul animalelor este
indispensabil pentru evitarea suferinţei sau a chinului acestora,
este posibil să se recurgă la medicamente veterinare alopatice
chimice de sinteză sau la antibiotice, numai sub
responsabilitatea medicului veterinar ;
c) utilizarea medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de
sinteză sau a antibioticelor în tratamentele preventive este
interzisă.
În completarea principiilor de mai sus se aplică si următoarele
reguli :

a) este interzisă utilizarea substanţelor de stimulare a creşterii sau

a producţiei, precum şi utilizarea hormonilor ori a altor substanţe
similare pentru controlul reproducerii sau în alte scopuri.
Hormonii se administreaza numai unui animal determinat în
cadrul unui tratament curativ ;
b) sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor sau
tratarea clădirilor, echipamentelor şi instalaţiilor, conform
 legislaţiei naţionale, inclusiv utilizarea de medicamente
veterinare imunologice, atunci când o afecţiune a fost depistată
într-o anumită zonă în care este amplasată unitatea/ferma de
producţie.
Atunci când se utilizează medicamente de uz veterinar se indică clar
tipul produsului, precum şi detaliile privind diagnosticul, posologia,
metoda de administrare, durata tratamentului şi termenul de retragere
legal. Aceste informaţii trebuie comunicate organismelor de inspecţie şi
certificare înainte ca animalele sau produsele animaliere să fie
comercializate ca produse ecologice.

Animalele tratate trebuie să fie clar identificate, individual în cazul

animalelor mari, individual sau pe loturi, în cazul păsărilor şi al animalelor
mici.

Perioada de aşteptare între ultima administrare, în condiţiile

normale de utilizare, a medicamentelor veterinare alopatice aplicate unui
animal şi producţia de produse alimentare provenind de la acest animal,
cu referire la modul de productie eclogică, este dublă faţă de perioada de
aşteptare legală sau, în cazul în care această perioadă nu este
specificată, ea este de minimum 48 de ore.

Dacă un animal sau un grup de animele primeşte într-un an doua

sau maximum trei tratamente pe bază de medicamente veterinare
alopatice chimice de sinteză sau de antibiotice, cu excepţia vaccinurilor,
tratamentelor pentru paraziti şi a planurilor de eradicare obligatorii, aceste
animale sau produsele obţinute de la acestea nu pot fi vândute ca produse
ecologice. Animalele respective trebuie să parcurgă perioadă de
conversie cu acordul organismului de inspecţie şi certificare.
 5.2.5.Managementul creşterii animalelor, transportul şi
identificarea produselor animaliere

Reproducerea animalelor crescute ecologic se bazează pe metode

naturale. Este permisă înseminarea artificială, dar alte forme de
reproducere artificială sau asistată sunt interzise.

Operatiile privind aplicarea benzilor elastice la cozile oilor, tăierea

cozilor, tăierea dinţilor, retezarea ciocurilor şi a coarnelor nu trebuie
efectuate sistematic în fermele sau unităţile ecologice. O parte din aceste
operaţii se autorizează de organismele de inspecţie şi certificare, din
motive de siguranţă sau dacă ele urmăresc îmbunătăţirea stării de
sănătate, bunăstarea sau igiena animalelor. Aceste operaţii trebuie
efectuate la vârsta cea mai potrivită de personal calificat, astfel încât
suferinţa animalelor să fie redusă la minim.

Castrarea fizică este permisă pentru asigurarea calităţii produselor

şi menţinerea practicilor de producţie (in cazul porcilor pentru carne,
tăuraşilor, claponilor etc.).

În schimb este interzisă ţinerea animalelor în stare legată. Prin

derogare de la acest principiu, organismele de inspecţie şi certificare,
autorizează această parctică pentru animelele individuale, în baza unei
motivări făcute de operator prinvind necesitatea acestei operaţiuni din
motive de siguranţă sau de bunăstare şi legarea se face numai pentru o
perioadă limitată.

Când animalele sunt crescute în grupuri, mărimea grupului se

stabileşte în funcţie de stadiul lor de dezvoltare şi de necesităţile
comportamentale ale specilor respective. Este intrerzisă ţinerea
animalelor în condiţii sau sub diete care le provoacă anemie.
 Pentru păsări vârsta minimă de sacrificare este de : 81 de zile
pentru găini, 150 de zile pentru claponi, 49 de zile pentru raţele Pekin, 70
de zile pentru raţele femele Muscovy, 84 de zile pentru raţele masculi
Muscovy, 92 de zile pentru raţele Mallards, 94 de zile pentru bibilici, 140
de zile pentru curcanii şi pentru gâştele pentru carne. În cazurile în care
operatorii nu aplică aceste vârste minime de sacrificare, ei trebuie să
recurgă la rase cu creştere lentă.

5.2.6.Transportul animalelor

Transportul animalelor se efectuează astfel încât să limiteze stresul

suferit de acestea. Încărcarea şi descărcarea lor trebuie efectuate cu grijă
si fără a se folosi mijloace de stimulare electrică pentru a constrânge
animalele. Este interzisă utilizarea oricăror tranchilizante alopate înaintea
şi în timpul tranportului.

Pănă la sacrificare şi în timpul acesteia, animalele trebuie

manipulate astfel încât stresul lor să fie redus la minimum.

5.2.7. Zonele de mişcare libera şi adăposturile animalelor

Condiţiile de adăpostire a animalelor trebuie să corespundă

cerinţelor lor biologice, fiziologice şi ethologice. Adăposturile trebuie să fie
bine izolate termic, ventilate natural şi iluminate astfel încât să asigure
animalelor un microclimat de confort, cu temperatură şi umiditate optime,
curenţi de aer adecvaţi, iar concentraţia de gaze şi nivelul de pulberi, cât
şi aeromicroflora să se încadreze în normele de igienă.
 Spaţiile în aer liber, suprafeţele de exerciţii în aer liber sau traseele
exterioare trebuie să ofere, în funcţie de condiţiile meteorologice locale şi
de rasele respective, o protecţie suficientă împotriva ploii, vântului,
soarelui şi temperaturilor extreme.

5.2.8. Densitatea de populare a animalelor şi măsuri pentru

evitarea păşunatului excesiv

Adăpostirea animalelor nu este obligatorie în zonele în care

condiţiile climatice corespunzătoare permit ca animalele să fie ţinute în
mediul exterior.

Densitatea animalelor în adăposturi trebuie să garanteze confortul

şi bunăstarea animalelor în funcţie de rasă şi de vârsta lor.

Trebuie, de asemenea, avute în vedere nevoile comportamentale

ale animalelor, mărimea grupului şi sexul acestora.

Densitatea optimă trebuie să asigure bunăstarea animalelor,

acestora punându-li-se la dispoziţie un spaţiu suficient pentru a sta în
picioare în mod natural, pentru a se aseza cu uşurinţă, pentru a se
întoarce, pentru a-şi face toaleta, pentru a putea sta în toate poziţiile şi a
face mişcări naturale, cum ar fi în cazul păsărilor, să îşi întindă aripile şi
să dea din aripi.

În aer liber, densitatea de populare a animalelor care se găsesc pe

păşuni sau pe alte fâneţe, terenuri umede ori ierboase sau alte habitate
naturale ori seminaturale, trebuie să fie suficient de scăzută pentru a se
evita erodarea solului şi exploatarea excesivă a vegetaţiei.
 Adăposturile, ţarcurile, echipamentele şi ustensilele trebuie să fie
curăţate şi dezinfectate astfel încât să prevină toate infecţiile încrucişate
şi dezvoltarea organismelor purtătoare de boli.

Mamiferele trebuie să aibă acces la păşuni, la suprafeţele de

exerciţiu sau la traseele exterioare care sunt parţial acoperite şi trebuie să
utilizeze aceste zone atâta timp cât starea fizilogică a animalului, condiţiile
meteorologice şi starea terenului o permit, cu excepţia cazurilor în care
cerinţele naţionale privind problemele specifice de poliţie sanitară interzic
acest lucru. Erbivorele au acces la păşuni ori de câte ori condiţiile permit
acest lucru.

În cazurile în care erbivorele au acces la păşuni în perioada de

păşunat, iar sistemul de adăpostire pe timp de iarnă oferă libertate de
mişcare animalelor, obligaţia de a prevedea suprafeţe de exerciţiu în aer
liber sau de alergare în câmp deschis pe timpul iernii, poate fi amânată.
Taurii în vârstă de peste un an trebuie să aibă acces la păşuni sau la
suprafeţele de exerciţiu în aer liber, ori la traseele exterioare.

Prin derogare, faza finală de îngrăşare a bovinelor, porcinelor,

suinelor şi ovinelor pentru producţia de carne, poate avea loc în stabulaţie,
cu menţiunea ca aceste perioade în care animalele stau în adăpost să nu
fie mai mari de o cincime din durata lor de viaţă şi să nu dureze mai mult
de 3 luni.

Adaposturile animalelor trebuie să aibă podele netede, dar nu

alunecoase. Minim jumătate din suprafaţa totală a podelelor trebuie să fie
solidă şi să nu fie alcătuită din stinghii sau podea tip grătar. Adăposturile
trebuie să fie prevăzute cu o suprafaţă de culcare şi de odihnă
confortabilă, curată şi uscată, suficient de mare, având o alcătuire solidă.
Suprafaţa de odihnă este prevăzută cu suprafeţe de culcare uscate şi
acoperite cu aşternut de paie. Aşternutul poate fi constituit din paie sau
din alte materiale naturale corespunzătoare.

În creşterea viţeilor, toate exploataţiile trebuie să respecte legislaţia

naţională privind protecţia acestora. Adăpostirea viţeilor mai mult de o
săptămână în boxe individuale, este interzisă.

În ceea ce priveşte creşterea porcilor, toate exploataţiile trebuie să

respecte normele minimale de protecţie a porcilor. Scroafele trebuie să fie
menţinute în grupuri, cu excepţia ultimei perioade de gestaţie şi pe durata
perioadei de alăptare. Purceii nu se ţin în adăposturi cu supraţete netede
sau în cuşti. Suprafeţele de exerciţiu în aer liber trebuie să permită
animalelor să îşi satisfacă nevoile naturale şi de râmat. În scopul acestei
ultimei activităţi pot fi utilizate diferite substraturi.

Păsările trebuie crescute pe sol şi nu pot fi ţinute în cuşti.

Păsările de apă trebuie să aibă acces la un pârâu, heleşteu sau lac

de fiecare dată când condiţiile meteorologice o permit, în scopul
respectării cerinţelor privind bunăstarea animalelor şi condiţiie de igienă.

Adăposturile pentru toate păsările trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii minime :

a) minimum o treime din suprafaţa podelei trebuie să fie solidă şi nu

trebuie să fie alcătuită din stinghii, sau tip grătar. Podelele se
acoperă cu un aşternut din paie, talaş, nisip sau rumeguş ;
b) în adăposturile avicole pentru găinile ouătoare o parte suficientă
a suprafeţei necesare găinilor trebuie să fie destinată colectării
dejecţiilor ;
 c) adaposturile trebuie să fie prevăzute cu locuri de cocoţat, de
lungime corespunzătoare şi în număr corespunzător importanţei
grupului şi taliei păsărilor.
Pentru găinile ouătoare, lumina naturală se completează cu lumină
artificială pentru a se asigura zilnic un maximum de 16 ore de
luminozitate, cu o perioadă continuă de odihnă nocturnă de cel puţin 8
ore.

Păsările trebuie să aibă acces la trasee exterioare de fiecare dată

când vremea o permite şi de câte ori este posibil, pentru cel puţin o treime
din durata vieţii lor. Aceste suprafeţe de alergare în aer liber trebuie să fie
acoperite cu vegetaţie, să fie prevăzute cu instalaţii de protecţie şi să
permită păsărilor acces liber la jgheaburile cu apă şi hrană.

Din motive de sănătate, adăposturile trebuie să fie total golite între

fiecare ciclu de creştere a păsărilor. În timpul acestei perioade,
adăposturile şi instalaţiile trebuie să fie curăţate şi dezinfectate. La
sfârşitul fiecărui ciclu de creştere a unui grup de păsări, suprafeţele de
alergare trebuie să rămână goale pentru a permite refacerea vegetaţiei,
dar şi din motive de sănătate. Aceste cerinţe nu se aplică grupurilor mici
de păsări care nu sunt ţinute în ţarcuri şi care sunt libere.

5.3. Reguli detaliate privind principiile producţiei ecologice

pentru apicultură şi produsele apicole

5.3.1. Principii generale

Produsele apicole pot fi împărțite în două mari categorii:

 1. Produse apicole naturale, directe – mierea, ceara, propolisul,
polenul, păstura, lăptişorul de matcă, veninul de albine şi apilarnilul
descoperit de apicultorul român Nicolae Ilieşiu;

2. Produse apicole naturale indirecte sau derivate – în această

categorie aflându-se hidromelul, oţetul de miere, turtele şi prăjiturile din
miere, cremele cu ceară, preparatele cosmetice pe bază de produse
apicole, diversele sortimente vitalizante alcătuite pe bază de produse
apicole etc. În tabelul nr.1, sunt prezentate mediile elementelor
majore(apă şi zaharuri) din miere:

Tabel nr. 1 Apă și zaharuri din miere ecologică (după White et al., 1962)

Element Cantitatea medie %

Apă 17,2 g%

Fructoză 38,2 g%

Glucoză 31,3 g%

Sucroză 1,3 g%

Maltoză 7,3 g%

Zaharuri superioare (nereducatoare) 1,5 g%

Zaharuri totale 81,3-82,40 g%

Există două tipuri de miere, provenită din polen și de mană (Tabelul

nr. 2). Datorită diferitelor proporții ale surselor posibile, nectarul și / sau
mierea de mană provenite de la o mare varietate de plante, rezultă că nici
o miere nu prezintă aceeași compoziție. Această variabilitate ar putea
constitui un defect, având în vedere cerința pieței pentru un produs
coerent, dar atunci când este gestionată în mod corespunzător, ar putea
reprezenta o oportunitate de îmbunătățirea mierei prin oferirea către
consumator a unui număr de produse tipice cu caracteristici speciale, în
funcție de originea botanică particulară. Într-adevăr, mierea uniflorală este
privită ca o clasă de miere mai valoroasă, iar denumirile botanice sunt
utilizate pe scară largă pe piața europeană, atingând adesea prețuri mai
mari decât amestecurile de miere. Cele mai multe tipuri de miere unifloră
sunt comercializate în Europa, în țări precum Franța, Italia și Spania.

Tabel nr. 2 Comparație între compoziția și caracteristicile mierii florale și cele ale mierii
de mană (după Abdalla R. M. A., 2012)

Componente și caracteristici Miere florală Miere de mană

Culoare și consistență multe culori, lichidă sau închisă, lichidă sau

cristalizată granulată

Umiditate 13,4-22,9% 12,2-18,2%

Levuloză 27,25-44,26% 2,91-38,12%

Dextroză 22,0-40,75% 19,23-31,86%

Sucroză 0,25-7,57% 0,44-1,14%

Maltoză 2,74-15,98% 5,11-12,48%

Zaharuri complexe 0,13-2% 2,7-22,4%

Alte glucide 0,25% 15%

Aciditate liberă 6,75-47,19% 30,29-66,02

pH 3,42-6,10 3,90-4,88

Lactone 0-18,76 0,36-14,9

Aciditate totală 8,68-59,49 34,62-76,49

Cenușă 0,020-1,028% 0,212-1,1855

Azot 0-0,1335 0,047-0,223%

Diastază 2,1-61,2 6,7-48,4

Proteine 0,3% 0,8%

Minerale 0,2% 0,8%

Acizi organici (formic, acetic) 1,1% 0,15%

 Alte substanțe (lipide, vitamine, 4-15% 9,25%
enzime, hormoni, rășini, gume,
pigmenți, substanțe antibiotice,
uleiuri, eteri, ceruri etc.)

Aminoacizi 0,2-0,4% 0,4-0,7%

Apicultura este o activitate importantă care, prin acţiunea de

polenizare a albinelor, contrbuie la proptecţia mediului şi la creşterea
producţiei agroforestiere.

Calificarea produselor apicole ca fiind obţinute după metodele de

producţie ecologică este strâns legată de tratamentele aplicate stupilor,
precum şi de calitatea mediului. Această calificare a produsului ca produs
ecologic depinde în egală măsura de condiţiile de extracţie, de prelucrare
şi de depozitare a produselor apicole.

În cazurile în care un operator administrează mai multe unităţi

apicole aflate în aceeaşi zonă, toate unităţile trebuie să respecte cerinţele
stabilite în normele ecologice. Prin derogare de la acest principiu, un
operator poate exploata unităţi care nu respectă dispoziţiile normelor
ecologice, cu condiţia să fie îndeplinite toate cerinţele, cu excepţia celor
stabilite privind amplasarea stupilor. În această situaţie însă, produsul nu
se comercializează ca produs ecologic.

5.3.2. Originea albinelor

În alegerea raselor de albine trebuie să se ţină seama de

capacitatea acestora de a se adapta la condiţiile locale, de vitalitatea şi
de rezistenţa lor la boli. Se preferă utilizarea soiurilor europene de Apis
mellifera şi a ecotipurilor lor locale.
 Stupii trebuie să fie constiutuiţi prin divizarea familiilor sau prin
achiziţionarea de roiuri ori de stupi de la unităţile care respectă prevederile
normelor ecologice.

Organismele de inspecţie şi certificare pot acorda derogări pentru

reconstituirea stupilor, în absenţa stupilor sau în cazuri speciale cum ar fi:
mortalitate ridicată cauzată de boli, catastrofe naturale, dar cu condiţia
respectării perioadei de conversie de un an. Mierea obţinută în acest an,
nu se vinde ca miere ecologică.

Organismele de inspecţie şi certificare pot acorda derogări pentru

renovarea stupilor la 10% pe an din mătcile şi roiurile care nu respectă
prevederile normelor ecologice, care sunt încorporate în unitatea de
producţie ecologică, cu condiţia ca mătcile şi roiurile respective să fie
asezate în stupi cu faguri sau cu baza de faguri proveniţi de la unităţile de
producţie ecologică. În acest caz nu se aplică perioada de conversie.

5.3.3. Amplasarea stupilor

Organismele de inspecţie şi certificare pot să delimiteze regiuni sau

zone în care activităţile apicole, care respectă prevederile normelor
ecologice nu sunt practicabile. Apicultorul va furniza organismelor de
inspecţie şi certificare o hartă la o scară corespunzătoare privind
amplasarea stupilor.

În cazul în care aceste arii nu sunt identificate, apicultorul este

obligat să furnizeze organismelor de inspecţie şi certificare, documentele
şi justificările necesare, incluzând şi analizele care să demonstreze că
ariile accesibile coloniilor sale, îndeplinesc condiţiile stabilite în normele
ecologice. Amplasarea stupinelor trebuie :
 a) să garanteze că albinele dispun de surse naturale suficiente de
nectar, secreţii dulci, de polen, precum şi de acces la apă ;
b) să garanteze că pe o rază de 3 km în jurul amplasamentului
stupilor, sursele de polen şi nectar sunt constituite, esenţial, din
culturi obţinute prin metode ecologice şi/sau din flora spontană,
sau din culturi care nu respectă prevederile normelor ecologice,
dar sunt supuse unor tratamente care au incidențe scăzute
asupra mediului ;
c) sa menţină o distanţă suficientă faţă de toate sursele de
producţie neagricole care pot produce poluare.

5.3.4. Alimentaţia albinelor

La sfârşitul sezonului de producţie în stupi trebuie lăsate rezerve de

miere şi de polen suficiente pentru supravieţuirea pe perioada iernii.
Alimentaţia artificială a coloniilor este permisă în cazurile în care
supravieţuirea familiilor de albine este compromisă de condiţiile climatice
nefavorabile. Alimentaţia artificială trebuie să fie constituită din miere
obţinută din apicultura ecologică, provenind de preferinţă din aceeaşi
unitate sau fermă de producţie ecologică.

Organismele de inspecţie şi certificare, prin derogare de la

prevederile normelor ecologice, pot autoriza în hrănirea artificială a
albinelor, utilizarea siropului de zahăr sau a melasei obţinute din
agricultura ecologică, în locul mierii produse ecologic, în special în cazul
în care condiţiile climatice provoacă cristalizarea mierii.

Alimentaţia artificială a albinelor este permisă în perioada situată

între ultima recoltă de miere şi cu 15 zile înainte de începutul recoltării
mierii din anul următor.
 5.3.5. Prevenirea bolilor şi tratamentelor veterinare

În apicultură, prevenirea bolilor trebuie să corespundă următoarelor

principii :

a) selectarea de rase rezistente, indeosebi locale ;

b) aplicarea unor practici ce favorizează o bună rezistenţă la boli şi
prevenirea infecţiilor, ca de exemplu: înnoirea regulată a mătcilor,
controlul sistematic al stupilor pentru a detecta orice formă de
boală, controlul puietului mascul din familiile de albine,
dezinfectarea materialelor sau a surselor de contaminare,
reinnoirea regulată a cerii de albine şi constituirea unei rezerve
suficiente de miere şi polen în familiile de albine.
Atunci când s-au luat toate aceste măsuri preventive, iar coloniile se
imbolnăvesc sau se infectează, ele trebuiesc tratate imediat şi, după caz,
mutate în stupi de izolare.

Utilizarea de medicamente veterinare în apicultură, conform

metodelor de producţie ecologică, trebuie să respecte următoarele
principii :

a) produsle fitoterapeutice şi homeopatice trebuie utilizate de

preferinţă în raport cu produsele alopate chimice de sinteză, cu
condiţia ca ele să aibă un efect terapeutic real asupra bolii la care
se aplică tratamentul ;
b) când utilizarea poduselor mentionate mai sus se dovedeşte
ineficientă în combaterea unei boli sau a unei infecţii care riscă
să distrugă coloniile, se poate recurge la medicamente alopate
chimice de sinteză, sub responsabilitatea medicului veterinar sau
a altor persoane autorizate ;
 c) este interzisă utilizarea medicamentelor veterinare alopate
chimice de sinteză în tratamentele preventive ;
d) prin derogare, acidul formic, acidul lactic, acidul acetic şi acidul
oxalic, precum şi substanţele: mentol, timol, eucaliptol sau
camfor sunt utilizate numai în cazurile de infestare cu Varroa
jacobsoni.
Organismele de inspecţie şi certificare pot autoriza şi alte
tratamente veterinare sau tratamentele aplicate familiilor de albine,
fagurilor etc., impuse de legislaţia naţională.

În perioada de tratament în care se administrează produse alopate

chimice de sinteză, coloniile tratate trebuie să fie mutate în stupi de izolare
şi toată ceara trebuie înlocuită cu ceară care să corespundă principiilor
normelelor ecologice. Ulterior se aplică coloniilor în cauză, o perioadă de
conversie de un an.

În cazul în care medicamentele de uz veterinar se folosesc, se

notează clar tipul produsului, precum şi detaliile de diagnostic, de
posologie, modul de administrare, durata tratamentului şi perioada de
aşteptare legală.

Aceste informaţii se comunică organismelor de inspecţie şi

certificare înainte de comercializarea produselor, ca produse obţinute
după metoda de producţie ecologică.

5.3.6. Practicile de management apicol şi identificarea acestora

Este interzisa distrugerea albinelor din faguri ca metodă asociată de

recoltare a produselor apicole. Mutilarea albinelor, ca de pildă retezarea
aripilor mătcilor, este interzisă. În schimb, se permite înlocuirea mătcilor
prin uciderea mătcii vechi. Distrugerea puietului mascul nu este permisă
decât pentru a limita infecţia cu Varroa jacobsoni. De asemenea, este
interzisă utilizarea de repulsivi chimici de sinteză în timpul operaţiunilor
de extracţie a mierii.

Zona în care sunt amplasaţi stupii se înregistrează o dată cu

identificarea stupilor. Organismele de inspecţie şi certificare trebuie
informate despre orice deplasare a lor, într-un termen stabilit de comun
acord.

În scopul garantării operaţiunilor, se acordă o atenţie deosebită

extracţiei, prelucrării şi depozitării produselor apicole. Eliminarea
straturilor superioare de ceară şi operaţiunile de extracţie a mierii se
consemnează în registrul fiecărui stup.

5.3.7. Caracteristicile stupilor şi ale materialelor utilizate în

apicultură

Stupii se confecţionează din materiale naturale care nu prezintă risc

de contaminare pentru mediul înconjurător sau pentru produsele apicole.
Cu excepţia produselor menţionate mai sus, în interiorul stupilor se
folosesc doar produse naturale, cum ar fi: propolis, ceară şi uleiuri
vegetale. Ceara de albine pentru noile rame, trebuie să provină de la
unităţile de producţie ecologică. Prin derogare, în special pentru
înfiinţarea de noi stupi şi în perioada de conversie, ceara de albine care
nu provine din aceste unităţi poate fi permisă în situaţii excepţionale, când
pe piaţă nu există ceară de albine produsă ecologic şi cu condiţia ca
aceasta să provină din opercule, numai cu aprobarea organismelor de
inspecţie şi certificare.
 Este interzisă extractia mierii din faguri care conţin puiet.

Pentru protecţia materialelor impotriva organismelor dăunătoare se

utilizează doar produsele ce se regăsesc în normele ecologice. Este
permisă şi aplicarea de tratamente fizice, cum ar fi flacăra directă.

Pentru curăţarea şi dezinfectarea materialului, clădirilor,

ustensilelor, echipamentelor şi a tuturor produselor utilizate în apicultură
se folosesc numai produsele autorizate pentru curăţarea şi dezinfecţia
adăposturilor şi a instalaţiilor de creştere a animalelor.

5.3.8. Falsificarea mierii

Unii producători, în dorinţa de a realiza produse cu un preţ de

desfacere cât mai accesibil şi un profit cât mai mare, înlocuiesc produsele
apicole naturale cu produse prelucrate, artificiale sau falsificate.

Mierea face parte din categoria produselor susceptibile la o gamă

largă de falsificări prin substituiri sau adaosuri nepermise. Dintre
numeroasele substanţe care pot fi folosite ca agenţi de falsificare amintim
substanţele dulci din categoria zaharurilor si a substanţelor îndulcitoare
sintetice. Acestea duc la modificarea compoziţiei şi a însuşirilor fizico-
chimice naturale şi, uneori, la modificarea caracteristicilor organoleptice.
Pentru corectarea aspectului, consistenţei, aromei, gustului, spectrului
polenic şi chiar pentru corectarea unor parametri chimici (mai ales
aciditatea) falsificatorii recurg la adăugarea de alte substanţe, pentru
mascarea efectelor falsificării propriu-zise. În această categorie se
încadrează şi adăugarea de substanţe conservante pentru prevenirea
fermentării, care se poate instala ca urmare a practicilor de falsificare.
Uneori, falsificarea este atât de reuşită încât nu poate fi depistată decât
prin analize de laborator. Mierea poate fi falsificată prin hrănirea albinelor
într-un mod intensiv, în plin sezon de recoltare a nectarului, cu sirop de
zahăr, sirop de zahăr invertit pe cale chimică, melasă, sirop de porumb
sau cu alt hidrolizat enzymatic.

Unii producători încălzesc fagurii ca să uşureze extragerea, alţii fierb

mierea până la 90°C ca să nu mai cristalizeze. Aceste proceduri duc la
distrugerea enzimelor şi a altor componente din miere, mierea devenind
doar un zahăr sub formă lichidă. Şi soarele care bate pe tarabele unde ţin
unii vânzători borcanele de miere are efecte nocive asupra mierii. Unii
producători, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte ca fagurii
să fie căpăciţi 3/4. Această miere conţine multă apă, deci este nevânturată
suficient, nematurată, adică nu este „coaptă". Albinele nu au mutat-o de
suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare nu i-au adăugat suficiente
enzyme.

5.3.9. Examinarea mierii prin analize de laborator

Uneori, falsificarea mierii este perfectă, încât nu poate fi depistată

decât prin analize de laborator. Majoritatea ţărilor au fixat parametrii
obligatorii pe care trebuie să-i îndeplinească mierea naturală. Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie(FAO), Comisia
Internaţională pentru Miere (IHC) şi Uniunea Europeană au stabilit
standarde pentru mierea de albine naturală. Toate aceste standarde au
principii comune, dar există mici deosebiri, care ţin de unele particularităţi
ale ţării sau ale zonei şi care au legătură cu condiţiile climatice, solifere,
plantele melifere, aerul, legislaţiile etc.
 Tabel nr. 3 Cei mai importanţi parametrii ai mierii naturale, stabiliţi de FAO şi de Codex
Alimentarius

FAO Codex
Alimentarius

Apă 13,4-22,9% <21%

Cenusă 0 , 1 0 0 - 1,128% < 0,6%

Conductivitate electrică - <8,8

pH 3,42-6,11 -

Fructoză 27,25-44% -

Glucoză 28,25 - 44,26% -

Fructoză+ glucoză - >65%

Maltoză 3 , 7 4 - 15,98% -

Sucroză 0,25 - 7,57 <5%

Diastază (DN) 2,10-61,20 >8

Hidroximetilfurfurol >40 >80

(HMF)

Examinarea proprietăţilor organoleptice şi fizice ale mierii

Verificarea aromei, a gustului şi a savorii mierii. Mierea naturală are

un miros de parfum care provine de la plantele melifere din care albinele
au cules nectarul. Gustul şi savoarea sunt specifice plantelor de la care
provine mierea, gustul este dulce, plăcut şi aromat.

Verificarea densităţii mierii. Mierea are o densitate de 1,45, adică

este de 1,45 ori mai densă decât apa. În consecinţă, atunci când mierea
este lăsată de pe o lingură să se scurgă într-un pahar cu apă, aceasta va
cădea rapid către fundul paharului şi va rămâne acolo. Mierea falsificată,
având în compoziţie doar glucoză sau fructoză şi o densitate mai mică
decât mierea naturală, nu va cădea pe fundul paharului, ci se va împrăştia
foarte uşor în tot volumul apei, atunci când va fi amestecată cu o lingură.

Verificarea elasticităţii mierii. Mierea naturală şi cu un conţinut de

apă sub 20%, atunci când i se opreşte scurgerea, va avea o mişcare de
tip elastic pe verticală, coborând şi urcând de câteva ori. Mierea falsificată
nu prezintă această mişcare de tip elastic.

Greutatea mierii. Un vas de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere.

O metodă pentru a testa mierea (prof. Vasile Andriţoiu) constă în
întoarcerea borcanului cu fundul în sus. În interiorul acestuia trebuie să
se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre
fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci
nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea
este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural de către
albine.

Tabel nr. 4 Diferenţele dintre mierea fasificată/industrială şi mierea pur naturală după
laboratoarele de specialitate româneşti (cu mici modificări)

Mierea falsificată Mierea naturală

Polen absente sau urme prezenti

Microorganisme diverse absente sau urme prezente

Poluanți externi absenți sau urme câteodata prezenți

în mierea poluată

Polifenoli absenți sau urme prezenți

Compuși volatili absenți sau urme prezenți

aromatici

Zahăr invertit sub 65% peste 65%

Sucroză peste 30-40% sub 2%

Produse prezente absente

sintetice/artificiale

Enzime naturale absente prezente

 Enzimă prezentă absentă

B -fructofuranozidă

Apalbumină 1 absentă prezentă

Cenușă foarte scăzută 0,6-1%

Conductivitate electrică foarte scăzută normală

neutră acid

Legat de sortimentul de miere, în apicultura ecologică, cele mai

răspândite sunt mierea de salcâm, de zmeură şi de tei. Mierea şi
produsele apicole certificate ecologic sunt comercializate, atât pe piaţa
internă cât şi pe cea externă, atât pe pieţele europene (Franţa, Germania,
Ungaria) cât şi în ţări terţe (Japonia).

Titlul VI-Produse şi substanţe permise a fi utilizate în

agricultura ecologică

6.1.Controlul produselor ecologice faţă de boli şi dăunători

Produsul alimentar ecologic este protejat de dăunători şi boli prin

folosirea unor practici bune de producţie care includ curăţirea adecvată,
sanitaţie şi igienă, fără utilizarea tratamentului chimic sau a iradierii.
Măsurile curative (terapeutice) care se aplică în perioada depozitării
produselor agricole includ metode:

• Mecanice;
• Fizice;
• Biochimice.

Metodele mecanice constau în utilizarea unor aparate speciale,

care omoară insectele şi acarienii folosind şocuri puternice imprimate
cerealelor infestate. De asemenea, prin tratarea cerealelor depozitate se
pot separa o parte din acarieni, gărgăriţe şi alte coleoptere.

Metodele fizice se bazează pe folosirea diferitelor procedee fizice:

tratamente termice, radiaţii ultraviolete etc.. Dintre aceste procedee, o
largă folosire şi o importanţă practică deosebită o prezintă metodele
termice. De exemplu, prin expunerea produselor vegetale depozitate la
temperaturi de 50-55°C timp de 1-4 ore, se pot combate diferite specii de
acarieni, gărgăriţa grâului, gărgăriţa orezului, molia cerealelor, molia
fructelor uscate etc., fără a se afecta valoarea culturală şi nutriţională a
seminţelor. În combaterea dăunătorilor se pot utiliza şi temperaturile
scăzute. Astfel, la -15°C, stadiile mobile şi ouăle mor până în 24 ore, iar
stadiile gărgăriţei grâului mor după o expunere de 19 ore.

Autorizarea produselor și a substanțelor, respectă obiectivele și

principiile stabilite prin normele ecologice, precum și următoarele criterii
generale și specifice ce sunt evaluate în ansamblu:

- 1.utilizarea acestora este necesară pentru menținerea producției și este

esențială pentru utilizarea prevăzută;

-2.toate produsele și substanțele sunt de origine vegetală, animală,

microbiană sau minerală, cu excepția cazurilor în care produsele sau
substanțele provenite din astfel de surse nu sunt disponibile în cantitatea
sau calitatea suficientă sau nu există alte soluții alternative.

Pentru fertilizarea solului, se poate folosi gunoiul de grajd de la

animale şi păsări (constituit dintr-un amestec de bălegar şi materii
vegetale, deshidratat sau compostat), după ce a fost autorizat de către
organismele de inspecţie şi certificare şi dacă provine din creşterea
extensivă.
 Pentru fertlizare, numai în horticultură, se poate folosi turba sau un
compost constituit din resturi menajere, dar numai de origine vegetală sau
animală, produs întru-un sistem de colectare selectiv.

Compostul rezultat de la cultura ciupercilor, compostul de rame,

guano şi amestecul compostat de materii vegetale se pot folosi numai
după autorizarea de către organismele de inspecţie şi certificare.

Produsele şi subprodusele de origine animală (făină de sânge, de

copite, de coarne, din oase degelatinate, cărbune animal, făina de peşte,
făina de carne, de pene, lână, blană, păr, produsele lactate), de
asemenea, necesită autorizarea de către organismele de inspecţie şi
certificare.

Algele şi produsele din alge se pot folosi numai dacă sunt obţinute
prin procedee de deshidratare, congelare sau măcinare sau prin extracţie
cu apă sau soluţii apoase sau prin fermentaţie. Chiar şi aşa, necesită
autorizarea de către organismele de inspecţie şi certificare.

Pentru ameliorarea solului sunt specificate o serie de substanţe,

dintre care cele mai importante sunt : fosfatul natural, care are un conţinut
în cadmiu < 90 mg/kg de P2O5, fosfatul aluminocalcic (cu utilizare limitată
pe solurile bazice), carbonatul de calciu şi magneziu, (creta magnezică,
rocile calcice şi magnezice măcinate), sulfatul de magneziu şi sulfatul de
calciu, numai de origine naturală.

Pentru folosirea de oligoelemente (bor, cupru, fier, magneziu,

molibden, zinc), se solicită autorizarea de la organismele competente de
autorizare şi certificare.

Pentru tratamentele fito-sanitare se admit subsţantele redate in

tabelul de mai jos:
 Talelul nr 5. Substantele fito-sanitare care se pot folosi în combaterea dăunătorilor, în
agricultura ecologică
Substanţa Recomandarea de folosire Condiţii de folosire
Extras din Azadirachta indica Insecticid Pentru producerea de plante mamă pentru seminţe necesare obţinerii de
materiale de reproducere vegetativă la plantele ornamentale
Ceară de albine Agent de vindecare la tăieri şi altoiri
Gelatină Protecţia împotriva atacului insectelor
Lecitină Fungicid
Extract de Nicotiana tabacum Insecticid - -se va utiliza numai pentru combaterea afidelor la pomii fructiferi şi la
culturile de legume, în caz de atac puternic
- - numai la începutul perioadei de vegetaţie
- - necesită autorizarea de către organismele de inspecţie şi certificare
Uleiurile vegetale (mentă chimen) Insecticid, acaricid, fungicid inhibitor al germinaţiei
Preparate de piretrine extrase din Insecticid
Chryzsanthemum cinerariefolium
Extract din Ouasia amara Insecticid, agent de respingere
Extracte din Derris spp.,Lonchocarpus spp., Insecticid Necesită autorizarea de către organismele de inspecţie şi certificare
Cube şi Terphrosia spp.
Microorganisme (bacterii, viruşi, fungi, de Larvicide Numai produse care nu sunt modificate genetic
exemplu Bacillus thuringiensis, Granulosis etc.
Substanţe folosite numai pentru capcane
Fosfat diamonic Agent de atragere Numai pentru capcane
Metaldehidă Moluscoid Numai pentru capcane conţinând un agent de respigere şi pentru specii
de animale superioare
Feromoni Agenţi de atragere Pentru capcane

Piretrinoizi Numai pentru capcane cu substanţe de atragere specifice

Cupru sub formă de hidroxid, oxiclorură, sulfat, Fungicid Necesită autorizarea de către organismele de inspecţie şi certificare
oxid de cupru

Pentru hrana animalelor se admit ca materii prime, o serie de

cereale, dintre care:

- ovăz (boabe, fulgi, resturi de la decorticare, coji), orz (boabe,

tarate, resturi de decorticare),
- orez (boabe, tărâţe, turta de germeni),
- mei, secară, sorg boabe,
- grâu (boabe, făină, tărâţe),
- porumb (boabe, făină furajeră, tărâţe, turte de germeni şi gluten),
borhot de la fabricarea berii.
Dintre seminţele, fructele, produsele şi subprodusele de
oleaginoase se vor folosi in furajarea animalelor: rapiţa, soia, floarea
soarelui, susanul, napii, bostanii, dar numai semintele, turtele rezultate de
la fabricarea uleiului, cojile.

Dintre boabele de leguminoase se pot folosi la furajare animalelor

şi a păsărilor următoarele : bobul, măzărichea, năutul, lintea, lupinul, dacă
au fost obţinute în condiţii ecologice, iar dintre tuberculinoase se pot folosi
pulpele de sfeclă, sfecla uscată, cartofii dulci, pulpele de cartofi de la
extragerea amidonului.

De asemenea, se pot folosi în furajarea animală, laptele şi

produsele lactate, peşte şi alte animale marine, produsele şi subproduse
ale acestora, precum şi minerale pentru furajare (sodiu, calciu, fosfor,
magneziu, sulf).

Conform normelor legislative existente la noi în ţară pe orice produs

obţinut ecologic într-o fermă, care a fost controlată şi care a primit
certificarea în acest sens, trebuie să fie înscrisă menţiunea : «RO
Agricultura ecologică - sistem de control CE».

În concluzie, menţiunea «RO Agricultura ecologică - sistem de

control CE» se aplică pe produsele care au fost supuse sistemului de
inspecţie şi certificare, în următoarele condiţii:

a) au fost obţinute prin metodele de producţie ecologică şi sunt

etichetate cu respectarea prevederilor legislatiei privind etichetarea
produselor ecologice;

b) au făcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie,

preparare şi comercializare. Pentru producţia animalieră inspecţiile se
efectuează în toate stadiile de producţie, sacrificare, tăiere şi până la
vânzarea către cumpărător;

c) au fost produse sau preparate de operatori de produse

agroalimentare care au fost supuşi controlului de către organisme de
inspecţie şi certificare aprobate;

d) sunt ambalate şi transportate la punctul de comercializare în

ambalaje închise.
 Titlul VII-Organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în
agricultura ecologică

Inspecţia şi certificarea produselor agroalimentare ecologice se

efectuează în România, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele
agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu
modificările şi completările ulterioare, de către organisme de inspecţie şi
certificare, persoane juridice din sectorul public sau privat, care
îndeplinesc cerinţele din Regulamentul(CE) nr. 834/2007 privind
producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice.

Aprobarea organismelor de inspecţie şi certificare se face de către

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în conformitate cu prevederile
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, aprobată prin Legea
nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare, si a Ordin nr.
181/2012, pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de
inspecţie şi certificare în agricultura ecologică.

Titlul VIII- Reguli privind etichetarea, ambalarea, depozitarea şi

comercializarea produselor agroalimentare ecologice

8.1. Reguli generale privind etichetarea

În cazul etichetării sau publicităţii produselor de origine vegetală şi

animală destinate consumului uman, preparate din unul sau mai multe
ingrediente de origine vegetală şi/sau de origine animală, denumirea sub
care se vinde produsul va cuprinde referiri la modul de producţie ecologică
numai dacă :
-cel putin 95% din ingredientele de origine agricolă ale produsului sunt
produse sau provin din produse obţinute în conformitate cu regulile de
producţie ecologică;
-produsul sau ingredientele sale nu sunt supuse tratamentelor care
implică utilizarea radiaţiilor ionizante;
-produsul este preparat sau importat de un operator care este controlat
de un organism de inspecţie şi certificare;
-pe etichetă se inscriu numele şi/sau codul organismului de inspecţie şi
certificare care a efectuat ultima inspecţie a operatorului;
-produsul este obţinut fără utilizarea organismelor modificate genetic
şi/sau a produselor derivate din astfel de organisme;
-indicaţiile privind modul de producţie stabilesc în mod clar că se referă la
un mod de producţie agricolă şi sunt însoţite de o menţiune privind
ingredientele de origine agricolă respective, în conditiile în care această
menţiune nu este înscrisă în lista îngredientelor.

În cazul în care se utilizează sigla Comunității, o indicație a locului

unde s-a cultivat materia primă agricolă din care se compune produsul
apare în același câmp vizual cu sigla, sub una dintre următoarele forme,
după cum este cazul:

• „Agricultură UE”, atunci când materia primă agricolă a fost cultivată

în UE;

• „Agricultură non-UE”, atunci când materia primă agricolă a fost

cultivată în țări terțe;
 • „Agricultură UE/non-UE”, atunci când o parte din materia primă
agricolă a fost cultivată pe teritoriul Comunității, iar o altă parte a
fost cultivată în țări terțe.

Indicația „UE” sau „non-UE”, de mai sus, poate fi înlocuită sau

completată cu numele unui stat, în cazul în care întreaga materie primă
agricolă din care se compune produsul a fost cultivată în statul respectiv.

Pentru indicația „UE” sau „non-UE”, cantități reduse de ingrediente,

măsurate după greutate, pot fi omise, cu condiția ca întreaga cantitate de
ingrediente omise, măsurată după greutate, să nu depășească 2 % din
cantitatea totală de materii prime de origine agricolă.

Etichetarea produselor ecologice în UE este complexă. In anul 2001,

UE a introdus o siglă voluntară pentru etichetarea produselor ecologice
care poate fi utilizată în UE de cei care respectă reglementările.

Figura nr 1. Marca Uniunii Europene pentru produsele ecologice şi mărcile care se pot
folosi la nivel naţional

Produsele vegetale care fac obiectul etichetării şi publicităţii pot

cuprinde referiri la conversia către modul de producţie ecologică in
următoarele condiţii:

-respectă o perioadă de conversie de cel puţin 12 luni înainte de recoltare;

-indicaţiile de pe eticheta produsului sunt inscripţionate astfel încât să nu
inducă în eroare cumpărătorul asupra acestui produs. Aceste indicaţii se
formulează astfel: ,,produs în conversie către agricultura eclogică’’ şi
trebuie să fie prezentate în acelaşi format, culoare şi stil de caractere cu
denumirea sub care se vinde produsul. În această formulare cuvintele
,,agricultura ecologică’’ nu vor fi mai evidente decât cuvintele ,,produs în
conversie’’;
-produsul conţine doar un singur ingredient vegetal de origine agricolă;
-prin etichetare se înscriu numele şi/sau codul organului de inspecţie şi
certificare care a efectuat ultima inspecţie a operatorului;
-produsul este obţinut fără utilizarea organismelor modificate genetic
şi/sau a produselor derivate din astfel de organisme.

8.2. Reguli specifice privind etichetarea produselor

agroalimentare ecologice

Regulile specifice privind etichetarea produselor agroalimentare

ecologice se refera in mod deosebit la faptul ca pe eticheta şi publicitatea
unui produs ecologic trebuie sa se aplice sigla «ae» specifică produselor
ecologice controlate.

Regulile de utilizare a siglei "ae"

Sigla "ae" este utilizată în scopul certificării-identificării produselor

agroalimentare ecologice şi garantează că produsele agroalimentare care
poartă această siglă îndeplinesc următoarele condiţii:

a) provin din agricultura ecologică din România şi sunt comercializate în

conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2000 privind produsele
agroalimentare ecologice şi a Regulamentului Consiliului (CE) nr.
834/2007; şi

b) sunt certificate de un organism de inspecţie şi certificare acreditat de

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale,( M.A.D.R.); sau
 c) provin din import şi sunt certificate în România de un organism de
inspecţie şi certificare acreditat de M.A.D.R.

Sigla “ae” este fie de certificare-identificare, fie cu scop informativ-

publicitar, iar aceasta din urma, are rolul de informare cu privire la
agricultura ecologică şi produsele agroalimentare ecologice.

Titularul siglei "ae". Sigla "ae" este proprietatea exclusivă a

M.A.D.R., urmând a fi înregistrată de titularul acesteia atât pe plan intern
la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cât şi pe plan internaţional la
Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală sau în alte state şi/sau
la alte organisme internaţionale, ori de câte ori această înregistrare se
dovedeşte necesară pentru protecţia mărcii şi a drepturilor conferite de
aceasta. M.A.P.D.R. asigură gestiunea siglei "ae". Drepturile cu privire la
sigla de certificare nu pot fi transmise decât de către titularul siglei. Sigla
de certificare nu poate face obiectul unei cesiuni, unui gaj ori unei alte
garanţii reale şi nici al unei executări silite.

Folosirea siglei "ae" în scop de certificare-identificare. Sigla "ae" se

înscrie/aplică, pe produs, pe etichetele şi ambalajele produselor
agroalimentare ecologice, obţinute în România sau, după caz, a celor
importate, în conformitate cu regulile privind importul şi exportul
produselor agroalimentare ecologice. Dreptul de utilizare a siglei "ae" pe
produs, etichetele şi ambalajele produselor agroalimentare ecologice îl au
producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.D.R. şi care
sunt supuşi controlului unui organism de inspecţie şi certificare acreditat
de M.A.D.R. Sigla "ae" în scop de certificare-identificare se înscrie/aplică
pe produs, pe eticheta şi ambalajul unui produs agricol, procesat sau
neprocesat, sau pe produsele alimentare certificate în agricultura
ecologică, doar dacă cel puţin 95% din ingredientele care intră în
compoziţia produsului sunt obţinute şi respectă condiţiile productiei
ecologice. Produsele agroalimentare ecologice aflate în perioada de
conversie nu se inscripţionează cu sigla "ae" de certificare-identificare.

Cererea de solicitare a utilizării siglei "ae" în scop de certificare-

identificare se completează în două exemplare şi se aprobă de către
directorul general al direcţiei generale în subordinea căreia se află
Compartimentul de agricultură ecologică din cadrul M.A.D.R., si este
însoţită de următoarele documente justificative:

a) fişa de înregistrare a operatorului, aprobată de M.A.D.R.;

b) contractul încheiat de producător cu un organism de inspecţie şi

certificare acreditat de M.A.P.R.;

c) certificatul de produs ecologic, eliberat de organismul de inspecţie şi

certificare cu care producătorul a încheiat contractul;

d) forma finală a etichetei produselor, conţinând şi sigla de certificare,

lipită pe o foaie format A4.

Folosirea siglei "ae" în scop informativ-publicitar. În scopul

promovării conceptului de agricultură ecologică, persoanele fizice sau
juridice pot înscrie sigla "ae" în scop informativ-publicitar pe suporturile de
comunicare şi informare, în legătură directă cu activitatea şi/sau
produsele agroalimentare ecologice. În acest sens, solicitantul va
completa cererea de utilizare a siglei "ae" în scop informativ-publicitar.
Cererea se completează în două exemplare şi se aprobă de către
directorul general al direcţiei generale în subordinea căreia se află
Compartimentul de agricultură ecologică din cadrul M.A.D.R.

Utilizarea siglei "ae" în scop de certificare-identificare şi/sau în scop

informativ-publicitar pe produse, etichete, ambalaje şi, respectiv, pe
suporturile de comunicare şi informare fără aprobarea prealabilă a
M.A.D.R., este strict interzisă. Orice folosire necorespunzătoare a siglei
"ae" îi dă dreptul gestionarului mărcii de a întreprinde, toate demersurile
şi acţiunile judiciare necesare având ca scop încetarea folosirii
necorespunzătoare şi recuperarea eventualelor prejudicii produse ca
urmare a acestei folosiri.

A. Harta grafică a siglei "ae" în scop de certificare-identificare.

Materializarea menţiunii de agricultură ecologică prin logotipul "ae" în
scop de certificare-identificare permite aducerea imaginii vizuale a unui
produs agroalimentar obţinut din agricultura ecologică cu toate garanţiile
de conformitate cu legislaţia naţională în vigoare privind agricultura
ecologică. Ea garantează că produsul agricol şi ingredientele de origine
agricolă ce intră în compoziţia unui produs alimentar au fost produse,
procesate şi condiţionate de către un operator supus controlului unui
organism de inspecţie şi certificare acreditat de către M.A.P.D.R.

Logotipul trebuie să fie perfect vizibil şi toate menţiunile trebuie să

fie lizibile. Diametrul logotipului nu trebuie să fie mai mic de 15 mm.

Logotipul trebuie să fie uşor reperabil şi trebuie să apară o dată pe

faţa principală şi o dată pe faţa secundară a ambalajului. În cazul
recipientelor de sticlă/plastic, se va aplica pe eticheta principală.

Logotipul
 B. Harta grafică a mărcii de certificare "ae" în scop informativ-publicitar.
Materializarea menţiunii de agricultură ecologică prin logotipul "ae" în
scop informativ-publicitar pe suporturile de comunicare contribuie la
informarea privind agricultura ecologică. Logotipul "ae" în scop informativ-
publicitar este proprietatea exclusivă a M.A.D.R. Pe eticheta, logotipul
trebuie să fie perfect vizibil şi toate menţiunile trebuie să fie lizibile.
Diametrul logotipului nu trebuie să fie mai mic de 15 mm. El trebuie să fie
uşor reperabil, iar amplasarea sa pe suporturile de comunicare trebuie să
permită a se vizualiza numai materialele pentru agricultura ecologică, fără
a crea dubii sau confuzii. Logotipul:
 CERERE DE SOLICITARE A UTILIZĂRII SIGLEI
"AE" DE CERTIFICARE-IDENTIFICARE

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Domnul/Doamna/Unitatea ....................., domiciliat/domiciliată/sediul │
│în localitatea ......................, str. .................. nr. ........., │
│judeţul .................., B.I./C.I. seria ............... nr. ............, │
│eliberat/eliberată la data de ....................., CNP/CUI ..............., │
│telefon ..............., fax ..............., e-mail ................ │
│ Producător [] Procesator [] Importator [] │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ În baza documentelor justificative anexate la prezenta cerere, solicit │
│utilizarea siglei "ae" de certificare. │
│ Anexez: │
│ [] fişa de înregistrare a [] contractul încheiat de producător cu│
│ operatorului, aprobată de un organism de inspecţie şi certificare│
│ M.A.P.D.R. acreditat de către M.A.P.D.R. │
│ [] certificatul de produs ecologic, [] forma finală a etichetei │
│ eliberat de organismul de inspecţie produselor, conţinând şi sigla de │
│ şi certificare cu care producătorul certificare, lipită pe o foaie format │
│ a încheiat contractul A4 │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Angajament: Mă angajez să respect ansamblul dispoziţiilor naţionale şi │
│comunitare privind producţia ecologică, procesarea şi etichetarea produselor │
│agroalimentare ecologice şi regulile de folosire a siglei de certificare "ae" │
│pentru sectorul de agricultură ecologică pentru produsele specificate mai jos,│
│să accept controalele efectuate de M.A.P.D.R. şi să comunic la M.A.P.D.R. │
│toate modificările aduse atât pe etichete, cât şi din lista produselor │
│agricole procesate sau neprocesate. │
│ Semnătura ................................................................. │
│ Data ...................................................................... │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale │
│ De acord [] │
│ Se respinge [] │
│ Motivul ................................................................... │
│ ........................................................................... │
│ ........................................................................... │
│ Numele şi prenumele directorului general .................................. │
│ │
│ Semnătura ................................................................. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
 CERERE
DE SOLICITARE A UTILIZĂRII SIGLEI "AE" ÎN SCOP INFORMATIV-PUBLICITAR

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Domnul/Doamna/Unitatea ................., domiciliat/domiciliată/sediul în │
│localitatea .............................., str. ............... nr. ....., │
│judeţul ..................., B.I./C.I. seria ............ nr. ............., │
│eliberat/eliberată la data de .................., CNP/CUI .................., │
│telefon .................., fax ................, e-mail .................... │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Solicit utilizarea siglei "ae" de comunicare. │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Angajament: Mă angajez să respect regulile de folosire a siglei "ae" pentru │
│proiecte de suport de comunicare (va fi ataşată macheta la această cerere). │
│ │
│ Semnătura ............... Data .............. │
├─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┤
│Suport de comunicare (se va preciza tipul │ Modul de difuzare (se vor │
│de suport, de exemplu: │ preciza locul, scopul etc. │
│afiş, catalog, ghid, materiale pentru │ │
│expoziţii etc.) │ │
└─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale │
│De acord [] │
│Se respinge [] │
│ │
│Motivul ......................................................................│
│..............................................................................│
│..............................................................................│
│Numele şi prenumele directorului general .....................................│
│Semnătura ....................................................................│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

8.3. Ambalarea produselor de origine animala

Materialele din care se confecţionează ambalajele, în afară de faptul

că nu trebuie să contamineze produsele alimentare, trebuie să fie
refolosibile. Principalul scop al ambalării este acela de a proteja produsul
în timpul manipulării, transportului şi stocării până în momentul în care
acesta ajunge la consumator. Materialul din care este confecţionat
ambalajul trebuie să fie compatibil cu produsul agroalimentar şi să nu
afecteze calitatea acestuia. Materialele care se descompun greu, cum
este PVC-ul, nu se vor folosi, iar foliile de aluminiu vor avea o întrebuinţare
limitată. Se va încerca găsirea unor alternative faţă de acestea.
Tipul de ambalaj este determinat de natura produsului, metodele de
manipulare, vehiculele utilizate în transport, distanţa de transport,
perioada şi condiţiile de stocare. Produsele agroalimentare sunt
proiectate să fie atrăgătoare, dar dacă ele nu ajung la consumator în
forma în care au fost proiectate, efortul proiectării lor a fost zadarnic.
În cazul produselor perisabile, cum sunt cele agroalimentare,
trebuie marcată clar pe ambalaj data la care acestea expiră.
Ambalarea laptelui de consum se poate face în recipiente de sticlă
sau de material plastic, pungi din material plastic sau ambalaje din carton
cerat cu polietilenă. După ambalare, laptele este păstrat în depozit până
la livrare.
Perioada de depozitare este de maxim 24 ore, iar temperatura în
spaţiul de depozitare trebuie să fie de maxim 4°C.

8.4.Ingredientele

Produsele procesate ecologic conţin numai ingrediente ecologice.

Aditivii şi materialele auxiliarele trebuie utilizate cu scopul de a:

- conserva valoarea nutritivă a produsului;

- menţine calitatea în timp;

- îmbunătăţi stabilitatea produsului.

Procesatorii trebuie să folosească ingrediente ecologice oricând

este posibil. Enzimele, organismele de fermentaţie, culturile de lapte şi
alte produse microbiologice trebuie produse în mod ecologic.

În cazurile în care un ingredient de origine ecologică nu este

disponibil în mod suficient calitativ sau cantitativ, organizaţia care
stabileşte standardele poate autoriza utilizarea de materii prime non-
ecologice care să se supună analizei periodice şi reevaluării. Aceste
materiale nu pot să fie modificate genetic. Apa şi sarea pot fi folosite ca
ingrediente în producerea produselor ecologice şi nu sunt incluse în
calculele procentuale ale ingredientelor ecologice.

8.5.Depozitarea produselor ecologice

Produsele agricole şi agroindustriale ecologice se depozitează

separat de produsele neecologice pentru a nu compromite integritatea
ecologică a acestor produse. Manipulatorii şi procesatorii trebuie să
identifice şi să evite poluarea şi sursele potenţiale de contaminare.

Depozitarea boabelor se face în silozuri celulare pe verticală sau în

magazii, pe orizontală. Aceste depozite pot fi mecanizate sau
nemecanizate şi pot fi realizate din zid de cărămidă, beton etc.

Depozitele trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să nu fie

infestate cu dăunători, să reziste la presiunea pe care o exercită
produsele în stare de repaus şi în timpul curgerii acestora (la încărcare şi
descărcare), să corespundă particularităţilor de climă din zonă, să poată
fi mecanizate cu utilaje pentru încărcare, descărcare şi dezinfecţie.

Toate materiile prime vegetale trebuie uscate imediat după

recoltare.

Exista mai multe metode de conservare a produselor agricole

boabe, care se bazează pe reducerea la maxim a proceselor fiziologice
din masa de seminţe prin dirijarea umidităţii si temperaturii în masa de
seminţe. Pentru dirijarea acestor factori se cunosc următoarele metode
de conservare a produselor agricole:

- păstrarea în stare uscată;

 - păstrarea la temperaturi scăzute;

- păstrarea prin aerare activă;

- autoconservarea.

A. Păstrarea produselor în stare uscată reduce conţinutul de

umiditate al boabelor, astfel se elimină orice pericol de degradare a
produsului şi produsele se pot păstra fără probleme.

B. Păstrarea seminţelor la temperaturi scăzute. Metoda se bazează

pe principiul termoanabiozei, adică reducerea considerabilă sau totală a
activităţii vitale a componentelor vii din masa de seminţe prin intermediul
temperaturilor scăzute.

Răcirea mesei de seminţe cu aer atmosferic se poate realiza prin

depozitarea produselor în strat subţire şi ventilarea aerului prin
deschiderea geamurilor şi uşilor.

C. Păstrarea seminţelor prin aerare activă cu scopul de a asigura

răcirea, uscarea şi aerisirea masei de seminţe prin înlocuirea aerului viciat
din spaţiul pentru depozitare.

D. Păstrarea prin asfixiere - autoconservarea, prezintă importanţă

pentru produsele destinate consumului şi se bazează pe oprirea
respiraţiei aerobe, prin acumularea CO2 rezultat din respiraţia seminţelor
sau prin injectarea de CO2.
 8.6.Comercializarea produselor agricole şi alimentare
ecologice

Preţul scăzut al produselor agricole şi costurile mari de distribuţie,

inclusiv în agricultura ecologică, determină fermierii să caute noi soluţii
pentru menţinerea viabilităţii lor economice. Ca şi în cazul agriculturii
convenţionale, la producător ajunge doar o mică parte a preţului final al
unui produs ecologic plătit de consumator.

Cea mai mare parte a preţului unui produs agricol şi alimentar este
încasată de negustor şi comerciantul cu amănuntul. In acest context,
contactul direct dintre consumator şi producător (fermier) reprezintă un
avantaj considerabil pentru ambele părţi, în ceea ce priveşte preţul,
schimbul reciproc de cunoştinţe şi îmbunătăţirea nivelului biocultural.
Crearea acestei perspective este un pas esenţial pentru dezvoltarea
agriculturii ecologice ca o agricultură inovativă şi model de sustenabilitate.

În România, alături de sigla comunitară trebuie folosită şi sigla

naţională „ae”. Sigla „ae”, proprietate a MAPDR, garantează că produsul,
astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un
organism de control.

Figura nr.2. Logo-ul U.E. si cel naţional, pentru agricultura ecologică

 8.7.Trasabilitatea produselor ecologice

O prioritate a Comisiei Europene, a fost elaborarea conceptului de

trasabilitate (posibilitatea de a urmări „traseul” unui produs alimentar de
la fermă până la vânzarea sa şi invers). Trasabilitatea a devenit obiectul
unei atenţii speciale în rândul producătorilor din industria alimentară şi al
consumatorilor, datorită asocierii sale cu probleme, precum siguranţa
produselor alimentare (ex.: criza provocată de Encefalopatia Spongiformă
Bovină - BSE) şi garantarea originii (ex.: contaminarea cu organisme
modificate genetic). Abilitatea de a lua rapid măsuri efective şi sigure ca
răspuns la urgenţele privind sănătatea de-a lungul întregului lanţ de
producere a alimentelor, este de maximă importanţă.

Pentru a atinge acest scop, sunt necesare următoarele documente:

a) Regulamentul tehnic (sau manualul) al trasabilităţii, al cărui

principiu este descrierea a tot ceea ce se face, pentru a garanta
trasabilitatea lanţului alimentar;

b) Documentarea privind sistemul de producţie, care conţine

proceduri operaţionale, proceduri tehnice, instrucţiuni specifice de lucru şi
măsurile pe care o firmă din lanţul alimentar trebuie să le adopte pentru a
garanta funcţionarea corectă a sistemului de urmărire;

c) Schema de certificare, care punctează regulile prin care agenţia

de reglementare şi operatorii acestui lanţ trebuie să interacţioneze între ei
şi să garanteze conformitatea produsului cu normele de referinţă;

d) Diagrama procesului, este o schiţă unde sunt prezentate diferite

faze ale producţieiş
 e) Planul de control, este un document prin care se stabileşte tipul
şi modul de realizare a operaţiunilor de verificare a produsului in timpul
ciclului de producţie (colectarea de probe, analize chimice, laboratoare,
etc.).

Titlul IX- Importul din ţări terţe

Produsele ecologice, importate din terţe ţări, pot fi comercializate în

România numai în următoarele condiţii:

a) sunt originare dintr-o ţară terţă care figurează pe lista stabilită de

Comisia Europeană sau sunt obţinute într-o anumită regiune ori într-o
unitate/fermă de producţie controlată de un organism de control specificat
în aceeaşi listă;

b) sunt însoţite de un certificat de control, eliberat de autoritatea sau de

organismul competent din ţara terţă, care atestă că lotul la care se referă
certificatul a fost obţinut în cadrul unui sistem de producţie cu reguli
echivalente celor din Uniunea Europeană şi a fost supus unui sistem de
control echivalent celui din Uniunea Europeană.

Autorităţile responsabile sunt:

a) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritate competentă

pentru autorizarea importului din ţări terţe şi ţări terţe cu echivalenţă, care
eliberează autorizaţia de import şi care completează şi vizează certificatul
de inspecţie/control;

b) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa

Alimentelor, autoritate responsabilă pentru efectuarea controalelor la
importul de produse agroalimentare ecologice provenite din ţări terţe şi
din ţări terţe cu echivalenţă, derulate prin posturile de inspecţie la
frontieră.

Punerea în liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene a

produselor agroalimentare ecologice provenite din ţări terţe şi ţări terţe cu
echivalenţă, se realizează după efectuarea controalelor la posturile de
inspecţie la frontieră sau la direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în a căror rază
teritorială se află punctele finale de import, în cazul în care importul se
derulează prin alte puncte de intrare de pe teritoriul Uniunii Europene,
altele decât posturile de inspecţie la frontieră, punctele de intrare,
punctele de ieşire şi punctele de intrare desemnate pe teritoriul României.

Legislataţia specifică, se încheie cu Hotărârea de Guvern nr. 131

din 27/03/2013 pentru stabilirea măsurilor şi sancţiunilor necesare în
vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 834/2007,
privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, care
prevede următoarele:

“Art. 2. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) folosirea frauduloasă a termenilor de "ecologic", "biologic", "organic"

sau a abrevierilor acestora, precum "bio", "eco", ca mărci comerciale sau
practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul,
depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului,
materiale publicitare şi documentele comerciale, care pot induce în eroare
consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de
producţie ecologică, prevăzute de art. 23-26 din Regulamentul (CE) nr.
834/2007;

b) nerespectarea de către operatori a regulilor privind producţia,

procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea, distribuţia şi importul din
ţări terţe al produselor ecologice, prevăzute de art. 8-15, 18-20, 28, 29, 32
şi 33 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007;

c) lipsa documentelor operatorului, respectiv a înregistrărilor obligatorii

prin care se poate identifica trasabilitatea produsului în toate etapele de
producţie, procesare şi distribuţie, prevăzute de art. 66, 70, 71-73, 73a,
73b, 74-79, 79a, 79b, 79c, 83, 84, 86, 88 şi 89 din Regulamentul (CE) nr.
889/2008.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum

urmează:

a) faptele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei şi

măsura administrativă de oprire temporară de la comercializare a
produselor în cauză până la remedierea deficienţelor constatate, conform
prevederilor art. 91,alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008;

b) faptele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

c) faptele prevăzute la lit. c), cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei.

Art. 3. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la operatorii

din sistemul de agricultură ecologică se efectuează de către personalul
cu atribuţii de inspecţii tehnice în domeniul agriculturii ecologice din cadrul
direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Art. 4. - Contravenţiilor prevăzute la art. 2 le sunt aplicabile dispoziţiile

Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.”