Surugiu Andrei Luca

clasa aVa B

Istoria Castelului Eltz

Germania
Castelul Eltz a fost înălţat în secolul al XII-lea pe o stâncă înaltă si este înconjurat
de râul Elzbach. Aşezările mici cu terasamente din pământ şi palisade din lemn
existau aici din secolele IX şi X, dar cu timpul a apărut necesitatea de a se ridica
fortificaţii puternice având ca scop apărarea drumurilor comerciale care duceau
de-a lungul râului Moselle. Castelul din piatră Eltz, a fost primit ca dar din partea
împăratului Frederic Barbarossa marele aristocrat Rudolf van Eltz. De atunci până
în prezent sau păstrat unele ruine, în stil roman, clădirea cu locuinţe şi turnul
principal al castelului.
În anul 1268 castelul va fi împărţit între trei fraţi din familia Eltz: Ilie, Wilhelm şi
Theodoric, care împreună cu familia lor au locuit în diferite aripi. Fiecare aripa era
marcata cu stemă proprie : Eltz „Leul Auriu” Eltz „Leul Argintiu” şi Eltz „Bivol cu
coarne”. În anumite perioade ale istoriei numărul reprezentanţilor dinastiei Eltz
care au locuit în castel au ajuns până la o sută de persoane.
Spre deosebire de alte castele medievale din Germania, castelul Eltz a reuşit să
evite distrugerea şi jefuirea, care în acele zile erau frecvente. Singurul conflict de
război a proprietarilor castelului în anul 1330 a fost asediul rebel a cavalerilor lui
Baldwin Arhiepiscop de Trier. „Asediul Eltz” a durat din anul 1331 până în anul
1336, în acest timp, arhiepiscopul a înălţat o fortăreaţă numită Brug Trutzelz şi au
bombardat castelul cu catapulte cu pietre, o lungă perioadă de timp. Aflat în stare
de asediu cavaleri imperiali în cele din urmă au fost obligaţi să capituleze şi să
devină vasali al lui Baldwin de Luxembourg. La sfârşitul secolului XVII în timpul
războiului de succesiune din Palatinat, castelul Eltz printr-un miracol a scăpat de
distrugere datorită unui proprietar al castelului, Hans Antonii Eltz ofiţer care
ocupa o poziţie înaltă în armata franceză şi care a fost capabil să taie obiectivul
care îi purta numele de pe lista de obiective destinate pentru a fi distruse. La
începutul secolului al XIX-lea un membru a familiei Eltz ramura „Leului Auriu”
contele Hugo Philipp zu Eltz a cumpărat posesia care aparţinea rudelor din alte
ramuri a familiei şi în acest fel în anul 1815 castelul a rămas proprietatea numai a
unei singure familii.
La jumătatea secolului al XIX-lea când s-a reîntors moda la arhitectura gotica
contele Karl Eltz, a cheltuit o suma foarte mare de bani pentru restaurarea {în jur
de 200 de mii de mărci}. Reconstrucţia Eltz pe scală largă a durat din anul 1845
până în anul 1888 şi se desfăşura cu mare grijă şi precizie pentru a nu submina
aspectul arhitectural al vechiului castel.