Chimisti celebrii

Dealungul secolelor s-au remarcat prin excelentele sale aduse chimiei oamenii
cu o imortanta majora pentru descoperirile aduse azi chimiei. Descoperirile
acestor chimisti au reprezentat piatra de etmelie a stiintei de astazi.
In secolul al XVII-lea, omul de stiinta ROBERT BOYLE a adoptat tehnica de
experimentare atenta a lui Galileo si a folosit-o pentru investigarea sistemata
a chimiei.
Robert Boyle a fost al saptelea baiat si al 14-lea copil ala contelui de Cork,
nascut la castelul Lismore, in Irlanda, la 25 ianuarie 1627. A fost un copil-
minune, invatand in ca de la o varsta foarte frageda limba la 21421q167v tina
si franceza,si a fost trimis la Colegiul Eton la numai 8 ani. La numai 11 ani a
intereprins multe calatorii in strainatatealaturi de un tutore francez, iar in
anul1641 se afla in Florenta pentru a studiascrierile lui Galileo. S-a intors in
Angla in anul1644 si a hotarat sa se dedice cercetarilor stiintifice, alaturandu-
se unui grup de oameni cu aceleasi aspiratii si idealuri numit "Colegiul
Invizibil".Mai tarziu este recunoscut si legalizat de carol al II-lea sub numele
de Societatea Regala din Londra pentru Imbunatatirea Cunostiindelor
naturale. In anul 1654, Boyle s-a mutat in Oxford pentru ca acolo se tineau
cele mai multe sedinte de la Colegiu, acolo l-a cunoscut pe Robert
Hooke(1635-1703) care era student la Oxford.
Boyle afla de experimental lui Otto von Guricke (1602-1686, Germania) si cu
ajutorul lui Hooke(care era un mecanic ingenios), construieste unun model
imbunatatit al pompei de aer si se apuca de masuratea aerului. El a sugerat
ca greuatatea corpurilor se modifica in functie de portanta atmosferei-
comparand straturile nferioare ale atmosferei cu arcuri mici care sunt
comprimate de greutatea straturilor de aer de deasupra lor. In anul 1660
Boyle isi publica descoperirile despre proprietatiile aerului sub titlul "Noi
experimente fizico-mecanice privind arcul aerului si efectele sale". Boyle a
emis pentru prima data o lege numita "Legea lui Boyle" conform careia
volumul unui gaz variaza invers proportional cu presiunea, la o temperature
constanta:
pv= Rt

p=presiunea;
v= volumul;
t= temperature;
R= constant ace depinde de natura gazului.
Boyle se muta inapoi in Londra in anul 1668. Cea mai cunocuta carte a sa este
"Chimistul sceptic" a fost publicata in anul1661. El a facut distinctia intre
amestecuri si compusi, si a subliniat ca un compus poate sa aiba proprietati
foarte diferite de cele ale constituentilor sai.

El a folosit pentru prima data cuvantul"analiza" si a avut o influenta puternica

in dezvoltarea acestei stiintede la originile sale alchimice. A fost presedinte al
Societatii Regale in anul1680, dar a refuzat postul si a murit, la 30 decembrie
1691, in casa surorii sale din Londra, unde locuise timp de 23 de ani.

ANTOINE LAVOISIER, om de stiinta francez al secolului al

XVIII-lea, fost primul care a utilizat masuratorile exacte in
studiul compozitiei compusilor si al reactiilor chimice.
Antoine Lavoisier s-a nascut la Paris la 26 august 1743, a urmat College
Mazarin, unde astudiat astronomia, botanica, chimia si matematica. In
anul1768 a fost ales chemist asociat al Academiei de Stiinte si a devenit
directorul acesteia in anul 1785. In 1775 lui Lavoisier I s-a acordat controlul
asupra fabricarii prafului de pusca si dupa ce a intemeiat o ferma pentru a
aplica ca stiintifice in agricultura, a fost numit secretar al unui comitet de
agricultura in anul 1758.
Prima lucrare de cercetare in chimie a lui Lavoisier a fost asupra gipsului
(sulfatul de calciu). Apoi, intr-o nota adresata Academiei de Stiinta, datata la
1 noiembrie 1772, el a raportat ca sulful si fosforul cresc in greutate cand sunt
arse, deoarece absorb "aer" in timpul combustitiei, iar litarga (oxidul de
plumb) se redce la plumb metalic cand este incalzit cu mangal, deoarece pierd
aer. El a aratat ca plantele elimina un gaz necesar pentru viata animalelor si
in anul 1774 el a obtinut acelasi gaz prin incalzirea oxidului mercuric; si el
credea ca aceasta este aer deflogisticat. Lavoisier si-a dat seama care este
explicatia combustiei: nu era vorba de eliberarea de flogiston, ci de
combinarea materialului care arde cu gazul proaspat descoperit. Incalzirea
lenta si atenta a mercurului in aer producerea oxid mercuric, cu o crestere
corespunzatoare in greutate; "aerul" putea apoi sa fie recuperate din acest
oxid, obtinandu-se greutatea initiala de mercur. Deoarece produsii de
combustie ai materialelor precum sulful si fosforul erau acizi, Lavoisier si-a
numit "aerul" oxygen (care face acid), crezand in mod incorrect ca el trebuie
sa fie o componenta esentiala a tuturor acizilor. (De fapt majoritatea acizilor
contin oxygen, insa aciditatea lor se datoreaza unei concentratii mai mari de
ioni de hydrogen care este prezenta in apa). In 1783 el afacut public faptul ca
produsul obtinut din combinatia oxigenului cu hidrogenul ("care da nastere
ape")este apa, si a continuat prin calculul compozitiei alcoolului si a altor
compusi inflamabili. Secretul abordarii a fost masurarea meticulara a
cantitatiilor implicate in reactiile chimice. El a fost sustinut de chimistul Claude
Berthollet (748-1822), care l-a ajutat in cercetariile asupra combustiei prafului
de pusca, si a colaborat la inceperea unui nou sistem de nomenclatura
chimica, ce a fost publicata in anul 1787.
Lavoisier si-a prezentat descoperirile siteoriile intr-un mod atat de logic, incat
au fost rapid acceptatede chimistii din toata Europa. In lucrarea sa ("Traite
elementar de chimie", 1789) el a intocmit o lista cu substante (elemente)care
nu puteau fi descompuse prin nici una dintre metodele de analiza
cunoscute.Printre acestea erau hidrogenul, azotul (nitrogenul) sioxigenul;
sulful, fosforul si carbonul; cobalt, aur, platina, wolfram si zinc; etc.
Anul 1789 a fost si anul Revolutiei Franceze, iar Lavoisier s-a numarat printre
suspecti fiind un bogat colector de taxe. A fost acuzat de revolutionarul Jean-
Paul Marat si a trebuit sa renunte la laboratorul sau. La 8 mai 1794 au fost
judecati sumar fostii "fermiers genefaux" (Lavoisier si alti 27) fiind condamnati
la moarte. Au fost adusi la ghilotina intr-o piata siau fost aruncati intr-o groapa
comuna.

Dimtrie Mendeleev
a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor
asemănător cu cel actual. Tabelul lui Mendeleev era o reprezentare mai
completă a relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte,
cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența
altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista
pe vremea sa, precum și a proprietăților lor generale. Majoritatea previziunilor
sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.
Pe 6 martie 1869, Mendeleev a prezentat Societății Ruse de Chimie o lucrare denumită
Dependența între proprietățile masei atomice a elementelor, care propunea folosirea masei și a
valenței pentru a descrie elementele.
Alfred Nobel
a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a
inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii
Nobel.
Immanuel Nobel, tatăl lui Alfred, inginer de profesie, s-a confruntat de multe
ori cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi
poduri și clădiri în Stockholm. Deși mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea
dintr-o familie bogată, anul 1833 avea să fie un an nefast pentru familia
Nobel datorită falimentului căruia tatăl său a trebuit să-i facă față.
Tragicul eveniment, care se repetă de altfel câțiva ani mai târziu, îi desparte
pentru o bună bucată de timp pe cei doi soți, tatăl său plecând, în 1837, în
Finlanda și Rusia pentru a-și porni o nouă carieră. Andrietta rămâne la
Stockholm și, pentru a-și putea susține financiar familia, deschide o băcănie
care îi aduce un venit modest.
Între timp, tatăl său pune pe picioare o companie în St. Petersburg, Rusia. El
furniza echipament militar armatei rusești și îi convinge pe generalii ruși de
utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor
britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ținut la distanță flota
britanică în timpul războiului Crimeei (1853-1856).
În 1842 Immanuel își poate permite să-și aducă familia în St. Petersburg.
Aici, fiilor săi li se predă științele naturii, limbi străine și literatură. La 17 ani
Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza și germana. Era atras
deopotrivă de literatura engleză și de „științele exacte” cum ar fi fizica sau
chimia.
Timp de doi ani Alfred avea să viziteze Suedia, Germania, Franța și Statele
Unite. La Paris are șansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit pe
atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlnește pe tânărul chimist italian Ascanio
Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv
deosebit de puternic și de instabil.
Nitroglicerina a fost considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a
putea fi folosită în practică, din cauza faptului că putea provoca explozii la
variații mici de temperatură sau presiune. Alfred era însă interesat de
posibilitatea folosirii ei în construcții și începe să lucreze la elaborarea unor
metode de controlare a exploziei cu nitroglicerină.
În 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său care
cunoștea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă. Cu toate
acestea, sfârșitul războiului avea să provoace cel de-al doilea faliment al lui
Immanuel Nobel. El își luă doi dintre fiii săi, Alfred și Emil, și se reîntoarse la
Stockholm.
Ajuns în orașul său natal, Alfred continuă cercetările prin care încearcă să
folosească nitroglicerina ca exploziv. Cercetările sale vor avea însă urmări
tragice, determinând, în 1864, moartea fratelui său Emil. Autoritățile se văd
nevoite să-i interzică experimentele în interiorul orașului. Alfred se mută pe
un vas ancorat în Lacul Mälaren.
În curând Alfred Nobel avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei
cu diatomit se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme și
dimensiuni. În 1867 își brevetează invenția sub denumirea de dinamită.
Pentru a putea declanșa explozia, Alfred brevetează o altă invenție, un
detonator bazat pe aprinderea unui fitil.
Datorită faptului că dinamita reducea substanțial costurile aruncării în aer a
blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere
profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel (azi un cartier al orașului
Geesthacht, Germania) începe să-și exporte produsele în alte țări din Europa
și chiar în America și Australia.
Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel mai bogat
vagabond al Europei”. Cu timpul Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în
peste 20 de țări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale.
În 1896 Alfred Nobel moare. Brevetase peste 355 de invenții, printre care
cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică.

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alfred_Nobel
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitri_Mendeleev
https://www.scritub.com/stiinta/chimie/Chimisti-celebrii2042116722.php