Sunteți pe pagina 1din 1

Rugăciune la haine

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce stăpâneşti peste cei


morţi şi peste cei vii, Care dai hrană celor flămânzi şi îmbrăcăminte celor
goi, binecuvintează hainele acestea ca să le poarte cei ce le vor îmbrăca, iar
pe adormitul robul Tău (N), îmbracă-l în veşmântul nestricăciunii şi în
haină înfrumuseţată cu lumină şi-l aşază în locaşul Tău, ca să se bucure în
veci întru desfătarea bunătăţilor Tale şi întru odihnă.
Binecuvintează, Doamne, şi celelalte lucruri câte se vor mai împărţi
pentru adormitul robul Tău (N), ca să-i fie lui de pomenire şi spre iertarea
păcatelor.
Dăruieşte, Doamne, sănătate şi celor ce vor purta aceste daruri de
haine, spre pomenirea numelui adormitului.
Dăruieşte şi adormitului răspuns bun la înfricoşătoare judecata Ta;
uşurează-l, Doamne, de păcatele ce a făcut cu lucrul, cu cuvântul sau cu
gândul.
Că numai Tu singur eşti fără de păcat, Hristoase Dumnezeul nostru, şi
Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.

S-ar putea să vă placă și