Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Noua Medicina Germana - GNM
Noua Medicina Germana - GNM
Pe 18 august 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din
München, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat. Dirk a murit în decembrie 1978 şi, câteva luni
mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat
imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa
experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A descoperit foarte curând că,
la fel ca el, toţi bolnavii de cancer pe care îi ştia au trecut prin experienţe extrem de stresante înainte ca boala să se instaleze şi
să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât
cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.
Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt
controlate prin creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a confruntat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit
astfel că orice boală, nu numai cancerul, este controlată printr-o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată,
în mod particular, de un conflict-şoc psiho-emoţional perfect identificabil. Astfel a apărut paradigma revoluţionară a Noii
Medicine Germane, care nu numai că le explică în mod demonstrabil bolnavilor de cancer cauzele reale ale bolii lor, dar le
oferă şi o şansă reală de vindecare, fără mutilare şi otrăvire prin aşa-zisele tratamente chirurgicale, radioterapice şi
chimioterapice...
Rezultatul cercetărilor lui Hamer se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi
corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a „Diagramei ştiinţifice a GNM" este în lucru).
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale „Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine", datorită faptului că aceste legi biologice,
valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural
de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând ale interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra
integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de
German New Medicine (GNM - Noua Medicină Germană®). În 1981, Dr. Hamer a
prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din
Tübingen, sub forma unei teze post-doctorale. Totuşi, până astăzi, Universitatea a
refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face.
Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina
oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice
diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.La scurt
timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa
la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica
Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau
dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motiv că a refuzat
să se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, el era hotărât să-şi
continue munca şi, în 1987, a reuşit să-şi extindă descoperirile practic la orice boală
cunoscută de medicină.Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special
de către autorităţile germane şi de către cele franceze şi chiar încarcerat o perioadă.
Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi
continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a „Noii Medicine Germane". Însă,
din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica
de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de
descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer.
CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE ŞI FORMULATE DE DR. HAMER:
2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare
continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar
dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute
continuă să se dezvolte;
B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate
însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de
îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin
regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate
sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o
stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.
4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă dintre grupurile de organe
aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o
anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda
creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în
faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.
5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii
(bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină
germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei,
ci un program special creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească
funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu:
cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe
timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul
de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o
anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer
osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea
corpului până la vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar
rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire –
autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana
nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.
De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei
(fără ca ea să observe) şi trece în fugă şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment
neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi şi nici mânca, trăieşte o continuă stare
de stres şi observă dezvoltarea unui nodul malign în sânul stâng (faza de îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul este
externat şi medicul îi spune “noi suntem norocoşi deoarece copilul este bine din nou”, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi
bine, apetitul va reveni la normal şi în următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de autovindecare
pcl post conflict).
· O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine conflicte biologice şi le va face faţă mult
mai uşor;
· Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori
mai mic decât persoanele sărace (care nu îşi pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor);
· Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se întâmplă cu el, deoarece numai atunci el
va putea să adopte o atitudine constructivă şi relaxată faţă de procesele de autovindecare;
· Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi este teamă de cancer, această teamă
va induce un nou conflict biologic care pe timpul unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la
acelaşi bolnav şi teama de moarte aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de
decalcefiere a întregului sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de eveniment (de ce se petrece) ci de modul
în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic evenimentul declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această
dimensiune interioară a evenimentului poate apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia
vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare. Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă, dar
funcţie de modul în care soţia interpretează acest eveniment vor apare următoarele efecte:
· dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală care în faza de îmbolnăvire îi va provoca un
carcinom la uter;
· dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc biologic de tip conflict cu
partenerul care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va genera un nodul malign la sânul drept (supărări externe);
· dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict – şoc de tip teamă – revoltă, care pe timpul fazei de
îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie;
· dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia, aceasta (indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul)
va trăi un conflict de subevaluare sexuală (spunând în gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum să îi ofer ce îi
oferă ea), care pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o decalcefiere (osteoliză) a pelvisului. Faza de îmbolnăvire (conflict
activ ) încetează numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se va instala faza de autovindecare (pcl post conflict).
Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie să rezolvăm conflictul iniţial la nivel
psihic:
· Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai după ce copilul se va însănătoşi;
· Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va împăca cu aceasta sau îşi va
găsi o nouă soţie;
· Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare numai după ce îşi va găsi un alt loc de muncă;
· O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va înscrie la un club sau să îşi va
găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.
· La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală începând cu a 3-a lună de sarcină,
deoarece sarcina sau mai bine zis Viaţa are prioritate absolută.