Sunteți pe pagina 1din 1

PREPOZIȚIA.

LOCUȚIUNI PREPOZIȚIONALE

Prepoziţia este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut, un complement sau un
circumstanţial de cuvântul determinat. Prepoziţiile sunt:

• simple, când sunt alcătuite dintr-un singur termen: cu, de, în, la, lângă etc.;
• compuse, când sunt alcătuite din doi sau mai mulţi termeni: de la, de pe, de pe la, de pe
lângă, despre, înspre etc.
Unele prepoziţii sunt purtătoare de sens (sub, lângă, spre, în etc.), altele au numai rol de legătură (de,
la, cu etc.). Unele prepoziţii au sens în anumite contexte (Stă pe scaun.), iar în alte contexte sunt
lipsite de sens (Îl aștept pe el.).
Locuţiunea prepoziţională este grupul unitar de cuvinte care se comportă ca o prepoziţie.
Nu trebuie confundate cu locuţiuni prepoziţionale grupurile ce conţin adverbe care îndeplinesc separat
funcţie sintactică, de tipul: aproape de ..., departe de ..., alături de ... .
Locuţiunile prepoziţionale nu trebuie confundate cu asocierile libere de cuvinte care au tendinţa de a
deveni locuţiuni, dar care, permiţând asocierea cu un adjectiv, dovedesc slaba coeziune a grupului: din
cauza (din importanta cauză), cu scopul (cu scopul mărturisit), din punct de vedere (din punct de
vedere economic).
Prepoziţiile și locuţiunile prepoziţionale cer în limba română cazurile:

• acuzativ, majoritatea prepoziţiilor (către, cu, din, de, după, în, la, pe, prin etc.) și locuţiunile
prepoziţionale care au ca ultim termen o prepoziţie de acuzativ (faţă de, în loc de, în afară de,
conform cu etc.);
• genitiv, prepoziţiile asupra, contra și cele provenite din adverbe prin articulare (deasupra,
dedesubtul, înaintea, înăuntrul etc.) și locuţiuni prepoziţionale ca în faţa, în spatele, în
mijlocul, în urma, în jurul, în preajma etc.;
• dativ, prepoziţiile datorită, mulţumită (provenite din participii), graţie (provenită din
substantiv).
Cuvintele asemenea, aidoma, așijderea, conform, contrar, potrivit sunt adverbe și nu pot fi încadrate
în clasa prepozițiilor.
Într-o enumerare de substantive în cazul genitiv cerute de o prepoziţie sau de o locuţiune
prepoziţională specializată, articolul genitival apare înaintea fiecărui termen: Ninsoarea s-a abătut
asupra satelor, a orașelor, a câmpiilor. În felul acesta, prepoziţiile care cer genitivul se pot deosebi de
cele care cer dativul.

S-ar putea să vă placă și