Curs1 .

Perspective asupra dizabilităţilor vizuale

1.Dizabilităţile vizuale pot fi abordate din patru perspective majore şi anume
medicală, a dezvoltării, educaţională, şi funcţională. (Erhardt, 1993
2. Copiii cu dizabilităţ vizuale pot fi grupaţi în baza diagnosticului , a
funcţionalităţii deficitare, a caracteristicilor comportamentale sau a performanţelor
la diferite evaluări
Implicaţiile psihosociale ale dizabilităţii vizuale
3. Aspecte influenţate de factori precum: vârsta de debut a deficitului vizual,
atitudinea faţă de deficienţă, valorile familiale şi culturale, experienţele cu colegii şi
experienţele în cadrul comunităţii.
Curs2. Sistemul vizual
1.Sistemul vizual este un sistem complex, divizat în trei părţi componente majore: •
Segmentul periferic – receptorul; • Căile intermediare – partea de transmisie; • Zona
centrală – integrarea informaţiei vizuale
2.- Această pierdere a vederii este definită prin: acuitatea vizuală (AV) la ochiul cu
vederea mai bună mai mică de 20/60 (0.33) sau un defect semnificativ de Câmp
vizual (CV); • defecte semnificative de CV periferic, incluzând şi CV bilateral,
defecte de îngustare a CV; • reducerea sensibilităţii de contrast
3. • Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasifică deficienţa de vedere astfel: parţial
văzător, vedere scăzută, legal nevăzător şi nevăzător total.
4. Modificările structurale vor avea un anumit impact asupra modalităţii de
funcţionare a sistemului vizual, şi anume a funcţiilor vizuale, cum ar fi acuitatea
vizuală, câmpul vizual, vederea colorată, contrastul etc.
5. Modificările de natură funcţională vor duce la modificarea deprinderilor,
abilităţilor, capacităţilor individuale, a vederii funcţionale cum ar fi citirea, scrierea,
orientarea şi mobilitatea, recunoaşterea feţelor umane, a desfăşurării unor activităţi
de viaţă cotidiană, ce pot avea ulterior un impact economic şi social cum ar fi
pierderea independenţei, izolare socială, pierderea unui loc de muncă, pierderea sau
reducerea salariului. (Colenbrander A., May 2003)
6. Deficienţa vizuală se asociază în general cu dizabilităţi fizice, în special cu
paralizia cerebrală, leziuni cerebrale, tulburări neurologice, traumatisme cerebrale
sau accidente vasculare cerebrale, anomalii cromozomiale, anomalii genetice,
tulburări de învăţare, deficienţă cognitive
7. Vederea are un rol central în dezvoltarea multor funcţii. • Cele mai importante
funcţii afectate în primul an sunt: • Comunicarea şi interacţiunile timpurii •
Dezvoltarea motorie • Conştientizarea propriului corp • Dezvoltarea conceptelor
spaţiale şi ale orientării în spaţiu • Permanenţa obiectului • Limbaj.
8. Evaluarea devine un proces complex, care trebuie să acopere toate segmentele
sistemului vizual şi care să implice cele două direcţii majore: • Evaluarea funcţiilor
vizuale; • Evaluarea vederii funcţionale.
Curs3. Aspecte ale intervenţiei timpurii la copiii cu dizabilităţi vizuale

1. Intervenţia timpurie este o intervenţie socio-educativă, psihosocială şi

medicală care se exercită între 0 şi 6 ani
2. Intervenţia timpurie distinge patru tipuri de sarcini şi de activităţi: •a)
prevenirea şi depistarea timpurie a disabilităţilor; •b) diagnosticul şi
evaluarea timpurie; •c) intervenţia şi consilierea timpurie; •d) munca în
echipă interdisciplinară, cu implicarea părinţilor şi a serviciilor din
comunitate.
3. Principiile intervenției timpurii Identificarea și diagnosticarea precoce a
afecţiunii vizuale. Realizarea evaluării de către specialişti: evaluarea
continuă a funcţiei vizuale, evaluarea vederii funcționale, evaluarea
orientării și mobilității, evaluarea autonomiei personaleAsigurarea serviciilor
de intervenție timpurie specializate printr-un program care promovează
independența copilului în contextul activităților centrate pe familie și
comunitate.
4. Abordarea holistică: •A. Se evaluează orice domeniu de dezvoltare, adică
cognitiv, senzorio-motor, social-emoțional, comportament adaptiv și
comunicare / limbă
5. Dezvoltarea motricităţii generale şi fine (pre-achiziţii motorii), acordând o
atenție deosebită abilităţilor necesare pentru orientarea și mobilitate, scris-
citit Braille, scris-citit obişnuit.
6. Modelul celor cinci componente 1.Înţelegerea ecologiei familiei
2.Planificarea intervenţiei funcţionale 3.Servicii integrate 4.Realizarea
efectivă a vizitelor la domiciliu •Echipă multidisciplinară
7. Au fost identificate trei tipuri de suport ca bază pentru intervenţia timpurie
centrată pe familie: emoţională, materială şi informaţională.
8. •Suport emoţional Cinci caracteristici: pozitivism, responsivitate, orientare
spre familie, prietenie, sensibilitate.
9. •Suport material: echipament şi materiale, suport financiar
10. •Suport informaţional: dezvoltarea copilului, dizabilitatea copilului, servicii
şi resurse, activitatea copilului

Cusr4. Evaluarea Evaluarea psihoeducațională în contextul dizabilităților

vizuale
1. Scopul evaluării • Eligibilitatea pentru servicii • Stabilirea nivelului de
dezvoltare • Evaluarea progresului • Evaluarea eficienței programelor
educaționale/ intervenție
2. • Istoricul copilului privind dezvoltarea timpurie, experienţele
semnificative, traseul educaţional sau de intervenţie
3. • În cadrul evaluării pot fi utilizate teste psihologice, interviuri, chestionare,
inventar de abilităţi, fişe de observaţie, teste de cunoştinţe, probe practice,
analiza produselor activităţii, analiza comportamentală, observaţii
sistematice.
4. • Scopul utilizării interviurilor constă în a obţine informaţii privind abilităţile
şi dificultăţile copilului din perspectiva părinţilor, a specialiştilor, a copilului
însuşi sau al oricărei persoane semnificative care este familiară cu
perfomanţele copilului.
5. • Evaluarea include: dezvoltarea cognitivă, comunicare, comportament,
interacțiuni sociale, abilități senzoriomotorii, orientare și mobilitate,
autonomie personală.
6. Observația • Obţinerea informaţiilor privind comportamentele copilului în
timpul desfăşurării activităţilor, comportamentele de limbaj şi comunicare,
a strategiilor de explorare tacti-kinestezică, a modalităţii de deplasare
7. Modalitatea de explorare a mediului și reacția la stimuli, ca urmare se
impune structurarea mediului de evaluare pentru a promova explorarea
activă a copilului: - Prezentarea obiectului - Ajustarea nivelului de
luminozitate - Prezentarea obiectelor în diferite zone ale câmpului vizua
8. Evaluarea curriculară •În evaluările curriculare, principalul scop este de a
evalua în ce măsură se realizează parcurgerea curiculum-ului, precum și
metodele și resursele necesare.

Curs6 Aspecte particulare ale percepției vizuale la copiii cu deficiență

vizuală
1. În timpul cititului abilitățile deficitare de eye-tracking pot determina variate
dificultăți: • Pierderea locului • Sărirea liniilor și omiterea cuvintelor •
Utilizarea degetului pentru a menține rândul • Numeroase mișcări ale
capului • Substituirea unui cuvânt cu altul • Erori multiple •
Comprehensiune deficitară • Dificultăți de atenție
2. Actualizarea imaginii generalizate contribuie la creşterea distanţei de
percepere a obiectului, la scăderea dimensiunilor perceptive vizual, precum
şi la accelerarea ritmului percepţiei
3. • Pentru simțul vizual numărul diferitelor reacţii este de 7, iar pentru simţul
tactil de 9.
4. Mecanismul comun celor două modalităţi de percepţie constă în factorul
kinestezic sau motor, prezent ca o condiţie atât în percepţia vizuală
(motricitatea oculară), cât şi în percepţia tactilă (kinestezia mâinilor)
5. Orice modalitatea perceptivă implică o etapă de interpretare care depinde
de factori psihologici (rolul organizator al sistemului verbal, atenţie,
semnificaţia stimulului în funcţie de motivaţie, nevoi şi interese, inteligenţă,
experienţe anterioare
6. Percepţia vizuală se bazează pe investigaţii care sunt simultane şi
determină indentificări instantanee şi rapide, parcurgând un proces de
analiză şi sinteză (sinteză, analiză şi sinteză). Imaginea vizuală se
caracterizează prin continuitate, fiind dominată de formă. Stimulul specific
este linia continuă şi suprafeţele plane.
7. Percepţia tactilă este procesuală şi implică investigaţii succesive,
predominând analiza, şi construindu-se lent întregul (sinteza). Percepţia
tactilă se caracterizează prin dinscontinuitate, punctul în relief, relieful, cu
caracter de intenţionalitate, funcţiile fiind de construire, măsurare, control
şi corectare
 Curs 6Explorarea tactil-kinestezică
1. Spaţiul tactil înglobează cele trei tipuri de sensibilităţi: a) sensibilitatea
de diferenţiere a obiectelor care vin în contact cu pielea; b) sensibilitatea
cu ajutorul căreia localizăm porţiunea suprafeţei cutanate care vine în
contact cu obiectul (segmentul suprafeţei corpului care a fost stimulat);
c) sensibilitatea prin care se determină nu numai locul atingerii
suprafeţei cutanate, ci şi poziţia acesteia în raport cu alte obiecte
externe
2. Forme diferite ale atingerii • Atingerea activă sau haptică implică
informaţii obţinute atât prin explorarea tactil-kinestezică, cât şi prin
mişcarea şi poziţionarea corpului în spaţiu, necesitând o multitudine de
comportamente exploratorii. • Atingerea pasivă se referă la momentul
când o pielea unei persoane este atinsă sau intră în contact cu cineva
sau ceva; se pot obţine informaţii despre greutate, temperatură, plăcere
sau durere. • Atingerea socială - promovează relaţii emoţionale şi de
ataşament, implicând ambele tipuri de atingere, pasivă şi activă.
3. Barraga and Erin (1992) există cinci etape în dezvoltarea percepţiei
tactile la copilul nevăzător. 1. conştientizarea şi atenţia acordată
diferitelor caracteristici ale suprafeţelor precum textura, temperatura şi
vibraţiile, 2. identificarea formei şi a mărimii, 3. recunoaşterea relaţiilor
dintre părţi şi întreg, 4. recunoaşterea reprezentărilor grafice 5.
recunoaşterea simbolurilor Braille.
4. Prin intermediul senzaţiilor tactil-kinestezic se realizează două structuri
informaţionale: 1. modelul informaţional al eului fizic (conturul schemei
corporale), ca unitate funcţional dinamică delimitată de obiectele
mediului extern 2. sistemul modelelor informaţionale ale obiectelor
perceptibile
5. • Factorul principal care facilitează integrarea informaţiilor tactil
secvenţiale, fragmentare, într-un model unitar percept, imagine
perceptivă este mişcarea, kinestezia explorativă
6. • Pentru percepţia tactilă, elementele nodale, critice, purtătoare ale
informaţiei relevante sunt: colţurile, curburile, muchiile, denivelările
suprafeţelor, proporţionalitatea unghiurilor şi laturilo
7. În procesul recepţiei proprioceptive şi kinestezice, la componenta
corticală a analizatorului se transmit şi informaţii despre greutate, volum
şi raporturi spaţiale.
8.Tipologia mișcărilor • mişcările de căutare şi pregătire: viteză mare de
desfăşurare, traiectorii divergente şi ample pe suprafaţa obiectului, fixarea
obiectului într-o anumită poziţie. Ele urmăresc împărţirea obiectului,
respectiv a zonei de explorare a obiectului, în porţiuni mici, uşor de
investigat, în vederea extragerii informaţiei relevante. • mişcările de
urmărire: traiectorii mai scurte şi recurente, leagă succesiv între ele diferite
puncte comparate.
9. Funcţia acestor mişcări este eminamente integrativă, facilitând nemijlocit
elaborarea imaginii tactile a obiectului. • Funcțiile mişcărilor de urmărire:
construire a imaginii perceptive, măsurare şi de control şi conectare.
10. Controlul informaţional pe cale tactil kinestezică se realizează prin
micromişcări repetate, prin reveniri şi oscilaţii, prin acţiuni aferent inverse
şi deliberări între mişcarea analitică şi ea integrativ-sintetică

Curs.8 Braille ( alfabet, sistem, abilităţi de scris-citit

1. Toate semnele şi literele se formează prin combinaţii de puncte în cadrul

unui grup de 6 puncte, care se numeşte “ grup fundamental” sau “semn
fundamental” şi constituie “ unitatea de măsură” pentru toate operaţiile
în cadrul sistemului Braill
2. Acest câmp de 6 puncte permite 63 de combinaţii sau permutări de
puncte, un număr suficient pentru a reda literele şi semnele oricărei
limbi în mod clar şi diferenţiat.