Sunteți pe pagina 1din 2

La ce să vă așteptați

după vaccinări
Acest prospect vă spune despre efectele secundare
frecvente ale vaccinărilor care pot apărea la bebeluși și
la copiii cu vârsta de până la cinci ani.

După o vaccinare, bebelușul După vaccinarea împotriva


dumneavoastră poate că va plânge puțin, MenB (Meningită B)
dar se va liniști, de obicei, imediat după ce Se poate aștepta să apară febră după orice
va fi luat în brațe sau după ce va fi hrănit. vaccinare, dar este foarte frecventă atunci
Majoritatea copiilor nu au vreo altă reacție. când vaccinul împotriva MenB (Meningită
B) este administrat cu celelalte vaccinuri
Reacțiile care apar în locul unde de rutină la două și patru luni. Febra arată
s-a administrat injecția că corpul bebelușului răspunde la vaccin,
Unii dintre copii dezvoltă o umflatură, o deși chiar dacă nu are febră, nu înseamnă
roșeață sau un nodul mic tare, acolo unde că vaccinul nu a funcționat. Nivelul febrei
a fost administrată injecţia și care poate fi depinde de fiecare copil în parte și nu
dureros la atingere. Aceasta durează de indică cât de bine a funcționat vaccinul.
obicei numai două-trei zile și nu necesită Administrarea de paracetamol va reduce
tratament. riscul de febră, iritabilitate și disconfort
general (inclusiv dureri la locul administrării
Temperaturi injecției) după vaccinare.
O febră este o temperatură de peste După fiecare vaccinare de la două şi de la
38° C. Febra este destul de frecventă la patru luni, va trebui să administrați copilului
copii mici, dar este de obicei, mică. Dacă dumneavoastră un total de trei doze de
fața copilului se simte caldă la atingere și paracetamol (2,5 ml de paracetamol pentru
dacă este roșu la față sau îmbujorat, atunci copii 120 mg / 5 ml suspensie) pentru
el sau ea poate avea febră. Puteți verifica a preveni și trata orice febră potențială.
temperatura cu un termometru. Trebuie să administrați prima doză de
paracetamol cât mai curând posibil după
vizita pentru administrarea vaccinului pentru
Dacă bebelușul vârsta de două luni. Ar trebui să administrați
dumneavoastră are febră: a doua doză la un interval de patru până
la șase ore mai târziu, iar a treia doză la un
l nu îl puneți în cadă interval de patru până la șase ore, după
l nu îl ștergeți cu buretele aceasta. Va trebui să urmați aceiași pași
după vaccinările pentru vârsta de patru
l nu puneți ventilatorul pe el luni. Asistenta dumneavoastră vă va oferi
mai multe informații despre paracetamol
la programarea pentru vaccinare și vi se

cea mai sigură modalitate de a vă proteja sănătatea copilului


Dacă nu aveți paracetamol lichid pentru sugari la domiciliu, ar
trebui să îl procurați în timp util pentru prima vizită de vaccinare
Este disponibil la scară largă de la farmacii și supermarketuri.

poate oferi un prospect cu instrucțiuni scrise Apelați imediat la medic dacă, la orice
pentru a îl lua cu dumneavoastră. moment, copilul dumneavoastră are o
temperatură de 39-40 ° C sau mai mare sau
După vaccinarea împotriva dacă are o criză.
MMR (a rujeolei, oreionului și a Dacă policlinica este închisă și nu puteți
rubeolei) contacta medicul, aveți încredere în
MMR este alcătuit din trei vaccinuri diferite instinctele dumneavoastră și mergeți la
(rujeola, oreion și rubeolă) și acestea pot cel mai apropiat spital cu un departament
provoca fiecare reacții la diferite momente de urgență.
după administrarea injecției.
Dacă, după ce ați citit acest prospect,
După șase până la zece zile, vaccinul încă nu sunteți mulțumit de reacția
împotriva rujeolei începe să funcționeze și bebelușului dumneavoastră la orice
poate provoca febră, o erupție cutanată vaccinare, adresați-vă asistentei medicale
asemănătoare rujeolei și pierderea apetitului. sau medicului de familie.
Persoanele care dezvoltă simptome
asociate vaccinului nu sunt contagioase Verificarea siguranței vaccinului
pentru ceilalți. Înainte de introducerea vaccinurilor, acestea
Timp de două până la trei săptămâni după trebuie să fie autorizate de către Agenția
administrare, vaccinul împotriva oreionului de Reglementare a Produselor Medicale
poate provoca simptome asemănătoare și Sănătate care evaluează siguranța și
cu oreionul la unii copii (febră și ganglioni eficacitatea lor.
umflați). Odată ce au fost introduse în program,
Vaccinul împotriva rubeolei poate provoca siguranța lor continuă să fie monitorizată
o erupție cutanată scurtă și, eventual, constant, astfel încât orice efecte secundare
o temperatură ușor crescută, cel mai noi să fie observate rapid și investigate.
frecvent în jur de 12 până la 14 zile după Dacă doriți mai multe informații despre
administrare, dar o erupție cutanată poate siguranța vaccinurilor, vă rugăm vizitați
apărea, de asemenea rar, până la șase www.mhra.gov.uk
săptămâni mai târziu.
Dacă sunteți îngrijorat/ă în privinţa Mai multe informații
copilului dumneavoastră, aveți încredere Dacă doriți mai multe informații despre
efectele secundare ale vaccinurilor și ale
Țineți minte să nu administrați niciodată vaccinărilor, vă rugăm să luați prospectul A
guide to immunisations up to 13 months of
medicamente care conțin aspirină
age (Un ghid pentru imunizări până la vârsta
copiilor cu vârsta sub 16 ani. de 13 luni) de la policlinica dumneavoastră
sau accesați NHS Choices www.nhs.uk.
în instinctele dumneavoastră. Vorbiți cu
medicul dumneavoastră sau sunați la NHS
la numărul 111.

© Protejat sub drepturile de autor ale coroanei 2018. 2748337 2p AUG 2018

S-ar putea să vă placă și