Sunteți pe pagina 1din 7

ȘEDINȚĂ CU PĂRINȚII

Pedagogii sunt deseori judecați de părinți după prima ședință cu părinții. Deși nu e prea corect să se
întâmple astfel, este o realitate pe care o trăim zi de zi. Cum de s-a ajuns aici - ar putea să întrebe unii
dintre noi. S-a ajuns, pentru că părinții nu au ocazia să cunoască educatoarea, învățătoarea sau
dirigintele înaintea începerii anului școlar. În cel mai bun caz, poate au șansa să discute cu acești
pedagogi câteva minute, dar prima ședință cu părinții este ocazia mult așteptată, când părinții pot afla
mai multe despre noi, cei care stăm cu copiii lor zi de zi.

Pentru o bună colaborare cu părinții, consider că este foarte important cum ne prezentăm la această
întrunire, cum organizăm și desfășurăm ședințele cu părinții.
Ca orice activitate didactică și întrunirile cu părinții trebuie planificate și organizate. Iată câteva aspecte
de care e bine să ținem seama când organizăm o ședință:

1. Momentul organizatoric

Întotdeauna trebuie să pregătim sala înainte, asigurându-ne că toți participanții au loc. Să nu uităm
faptul că, un elev poate fi reprezentat de ambii părinți, așadar să pregătim și niște scaune de rezervă.
Nu toți părinții vor ajunge la timp la întâlnire, astfel e bine să păstrăm câteva locuri libere în față, care
pot fi ocupate de cei întârziați fără să-i deranjeze pe ceilalți.

Dacă e nevoie ca părinții să completeze chestionare sau alte documente, va trebui să amenajăm sala
astfel încât participanții să nu fie nevoiți să întocmească hârtiile, ținându-le pe genunchi. Desigur ideal
ar fi să avem la îndemână și câteva pixuri. Pentru menținerea atenției putem prezenta
câteva formalități introductive.

2. De la discurs, la dialog

2.1. Discursul
”Unii oameni sunt vorbitori înnăscuți, însă ceilalți trebuie să învețe să țină discursuri, mai ales
dacă profesia le cere asta. ” ne spune Aristotel.  Primele momente ale ședinței cu părinții sunt
foarte importante. Acum se conturează relația cadru didactic - părinți. Participanții acum decid dacă ne
vor asculta sau dacă își pot lăsa gândurile să zboare către preocupărilor lor cotidiene. Ședințele cu
părinții încep de obicei cu un scurt discurs al cadrului didactic, care se transformă treptat în dialog sau
chiar dezbatere, dacă este cazul. Discursul ca și compunerea are o introducere, un cuprins și o
încheiere. E bine să ținem seama de aceste reguli. Se cuvine să ne prezentăm la începutul primei
ședințe cu părinții, adică să le spunem în câteva cuvinte simple, bine gândite, cine suntem noi, cum
vedem procesul educațional și care e crezul nostru pedagogic. Atenție însă, acest moment al
discursului nostru e bine să fie scurt, concis, fără exagerări!

2.1.1. Multe cadre didactice aleg să își deschidă discursul cu un citat despre educație.

Un text bine ales ne poate salva discursul de la înec. Citatul însă, se justifică doar dacă spune ceva
important sau interesant despre subiectul pe care îl abordăm. Textele lungi și siropoase nu
impresionează, ci dimpotrivă ne pun într-o lumină nefavorabilă. Orice discurs trebuie să fie formulat cât
mai simplu, astfel încât părinții să rețină cât mai ușor mesajul nostru.
Să nu uităm că, în ochii părinților, cadrul didactic competent se remarcă prin discursul lui, prin faptul că
e capabil să capteze și să mențină atenția unei audiențe.

2.1.2. Discursul nu este egal cu monologul.

Dacă ne propunem ca ședința cu părinții să dureze o oră, discursul nostru nu poate depăși 10-15
minute, astfel nu dăm impresia că numai noi avem voie să vorbim și ceilalți sunt obligați să ne asculte.

2.1.3. Ședința cu părinții nu se începe NICIODATĂ cu ”punerea la punct”  a părinților,  prin


enumerarea nemulțumirilor și neajunsurilor noastre sau ale tuturor regulilor din regulamentul de ordine
interioară, repetând la infinit: ”nu e voie să...” Elevii noștri nu sunt la o școală de corecție, nici noi nu
lucrăm într-o astfel de instituție. Dacă ținem neapărat ca părinții să ia la cunoștință întreg regulamentul
de ordine interioară, le putem înmâna să citească aceste reguli acasă, de exemplu. Regulamentul
poate fi afișat de asemenea, pe ușa clasei sau la avizier.

2.1.4. Părinții nu sunt ”inamicii care ne pun bețe în roate” .

Părinții sunt mai degrabă cei care ne ajută să fim buni în meseria noastră. Ei au făcut primul pas către
noi, înscriindu-și copilul lor în instituția noastră. Mesajul lor indirect este că au încredere în
competențele noastre profesionale. Nu cred că au luat această hotărâre din dușmănie sau din dorința
de a se răzbuna pe vreun cadru didactic. Logic, nu? Acum este rândul nostru să facem un pas către ei.
Cel mai bine e să renunțăm la atitudinea de cadru didactic sever, arogant și atotștiutor. Ei nu ne vor
rău, ei vor binele copiilor lor. Atât timp cât dorim și noi același lucru, nu se prea pot ivi conflicte majore
între pedagogi și părinți.

2.2. Dialogul

Încheierea discursului nostru poate fi începutul unui dialog cu părinții. Nu este recomandat în schimb,
ca trecerea de la discurs la dialog să se realizeze prin dezbaterea ” publică”  a performanței
individuale a elevilor. Opinia noastră care fără dar și poate este subiectivă, poate influența un colectiv
întreg. Astfel, unii copii riscă să fie etichetați și stigmatizați. Discutarea absențelor, a notelor, a situației
financiare a unor elevi nu îi privește pe toți părinții. Nu este o problemă generală, deci nu se dezbate în
fața tuturor. Aceste lucruri pot fi discutate în particular, cu părinții copiilor care se confruntă cu aceste
probleme.
La ședința cu părinții putem dezbate activitățile opționale, organizarea unor evenimente pentru elevi,
cerințele pentru evaluări, problema uniformelor școlare, participarea la programul prelungit, probleme
legate de programa școlară, banii de buzunar, etc.

Să nu uităm că părinții au dreptul să ne spună opinia lor, au dreptul să nu fie de acord cu toate ideile
noastre și au dreptul să se implice în educația copiilor lor.

În încheiere, să nu uităm să le mulțumim celor prezenți pentru participare.


Vă mulțumesc și eu că ați citit acest articol și vă doresc un an școlar plin de împliniri profesionale!

Aspecte importante ale primei ședințe cu părinții:


Mediul (clasa) trebuie să denote un climat cald, deschis, propice învățării. Decorurile nu
trebuie să fie exagerate, înghesuite, într-o multitudine de culori și forme, ci stimulative, plăcute,
atractive. Când părintele pășește în clasă, automat se va întreba sau va empatiza cu sentimentele
copilului când va păși acolo zi de zi. Așadar, atât cei mari, cât și cei mici trebuie să se simtă bine!

Pe cât se poate, e bine să aveți o atitudine naturală, deschisă, nu stresată/panicată. E adevărat că unii
profesori relaționează excelent cu cei mici, însă mai greu cu părinții. Trebuie să aveți însă încredere
în dvs., fără a mișcora responsabilitatea pe care o aveți și de care sunteți conștienți; puteți chiar
începe prin a le destăinui părinților emoția și bucuria de a le călăuzi copiii, conștientizând rolul
important pe care îl aveți în educarea acestora și asigurându-i că mereu veți oferi tot ce aveți mai
bun, pentru ei și creșterea lor frumoasă.

Nu uitați să oferiți modalitatea de contact pe care o preferați: nr. de telefon (cu mențiunea
programului în care puteți fi sunat), adresă de e-mail etc. Va fi util și apreciat dacă veți crea încă de
la început un grup al clasei, pe whats up sau facebook, unde să postați anunțuri importante. Hotărâți
împreună calea cea mai la îndemână pentru o relație benefică, de succes. Părinții vor simți
implicarea dvs., atâta timp cât ea există. Dacă scopul e să fiți un profesor din ce în ce mai bun,
atunci veți dori nu doar să îi învățați pe elevi cele din programă sau să îi ajutați să se dezvolte
complex, ci și să îi cuceriți pe părinți pentru a vă fi parteneri în anii pe care îi veți petrece împreună!

Cuprins powerpoint:

1) Prima pagină – Numele clasei, data ședinței, numele dvs. Fundal ales potrivit pentru domeniul
educației, nu foarte sobru, ci optimist.

2) Idealul educațional (Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane;


Formarea personalității autonome și creatoare)

3) Principiile dvs. pentru educarea copiilor (cum vedeți dvs. educația, idealul pe care îl veți crea la
clasă și pentru care vă veți strădui);

4) Relația Școală (cadre didactice, direcțiune) – Familie – Elev (copil) – exprimați oral cât de
importantă este legătura și relația dintre toți cei 3 factori; dați exemple de momente în care e
important ca părinții să se implice activ;

5) Structura anului școlar, pe semestre, cu detalii despre vacanțe;

6) Disciplinele studiate și nr. de ore acordate fiecăreia (mulți părinți nu știu ce vor studia copiii la
școală);

7) Conținuturile învățării, pe scurt (ce vor ști la finalul anului) – trunchi comun + opționale;

8) Materiale necesare și auxiliare, cu prezentare și argumentare a alegerii;

9) Metode de predare-învățare pe care le veți aplica în lucrul cu elevii;

10) Proiecte ce vor fi desfășurate (dacă știți deja vreunul cu termen apropiat);

DE CITIT  Gustul dulce în copilărie - între biologie și plăcere


11) Sfaturi generale pentru părinți, cum ar fi:
Odihnă devreme pentru copii, minimum 9-10 ore;
Întrebări concrete (”Ce ți-a plăcut azi la lecții?”; ”Ce ai făcut în pauze?”; ”Cu cine te-ai jucat?” etc.)
Acces limitat, cât mai redus, la televizor/tabletă/laptop etc. (menționarea efectelor negative, dacă e
cazul);
Încercarea de a urmări același model de educație și acasă: blând, dar cu limite, bazat pe principii și
reguli comune, fără pedepse frecvente, fără niciun fel de violență. Se pot prezenta aici și părinților,
regulile clasei, cu adaptare pentru familie.

Regulile clasei pregătitoare, adaptate pentru mediul familial:

 Îl ascultăm pe cel care vorbește (nu îl întrerupem)


 Suntem prieteni – ne respectăm unii pe alții
 Suntem punctuali – ne ținem de cuvânt
 Păstrăm curățenia/suntem harnici – ajutăm la treburile casei
 Suntem isteți și originali – încercăm să devenim independenți și acasă
 Avem grijă de noi înșine – și de frații, dacă există

12) Urări pentru anul școlar și încurajarea părinților de a pune întrebări sau a porni discuții;
13) Pentru un bun start se poate crea o ”Cutie de dorințe”, în care părinții scriu pe bilețele
așteptările lor de la ei înșiși, copil și profesor, pentru anul școlar în curs, urmând ca la final de
semestru să le deschideți și să se bifeze cele îndeplinite 
Succes și un an școlar minunat!

SCENARIU DE ACTIVITATE PENTRU ȘEDINȚA CU PĂRINȚII

Activitate de spargere a gheții


Activitate introductivă
Activitate finală – Sfaturile specialistului pentru părinți

Activitatea: Ședință cu părinții


Tema:
Grădinița:
Clasa:
Scopul:
- Discutarea problemelor de ordin intern
- Stabilirea unui proiect de parteneriat educațional cu familiile preșcolarilor
Material necesar:
- fișe
- un powerpoint
- Chestionare pentru părinți – Foi A4 și pixuri
Program:
1. Deschiderea ședinței
Urări de „bun venit”. Aprecieri generale referitoare la primele zile de școală.

2. Discutarea problemelor de ordin intern


- Alegerea comitetului de părinți- Un președinte și trei părinți.
3. Prezentarea activităților care se vor desfășura în anul școlar
Calendarul activităților primului trimestru
4. Stabilirea unui proiect de parteneriat educațional cu familiile preșcolarilor
Prezentarea lui de către educatoare.
Chestionar pentru părinți - fiecare părinte va răspunde la întrebări.
Discutarea răspunsurilor.
5. Concluzii și evaluarea ședinței
Intervistarea câtorva părinți cu scopul de a afla dacă au propuneri, dacă au înțeles
totul și cu ce gânduri pleacă de la ședință.
6. Încheierea ședinței

Calendarul activităților anului școlar 2021-2022


Trimestrul I

Nr. luna Mijloace de Conținutul activității Participanți


curent realizare
Chestionar
Alegerea comitetului de Educatoarele
1. septembrie Ședință cu părinții părinți grupei
Discutarea necesității Părinții
parteneriatului grădiniță- Consilierul
familie grădiniței
Proiecte educaționale Director

Distribuirea Educatoarele
2. octombrie Chestionar pentru chestionarelor Părinții
părinți Semnarea fișelor de
evaluare inițială
Educatoarele
3. noiembrie Activitate comună Activitate comună Copiii
cu părinții Părinții

Educatoarele
4. decembrie „Vine Moș Copiii
Crăciun” Serbare Părinții
Bunicii

Stabilirea unui proiect de parteneriat educațional cu familiile preșcolarilor.


Împreună se va colabora pentru dezvoltarea relației dintre grădiniță și familie. Se vor
organiza activități extracurriculare stabilite de comun acord, care să ofere părinților posibilitatea de
a-și observa îndeaproape copilul, reacțiile și comportamentul acestuia în timpul programului
grădiniței.
Alegerea echipei proiectului formată din educatoare și trei părinți.
Locul de desfășurare: Grădinița
Durata: anul școlar 2021-2022
Indicatori:
cantitativi: - numărul de părinți participanți
- numărul de activități realizate
- numărul de părinți participanți la activități
calitativi: - gradul de apreciere al activităților- chestionar

ANALIZĂ SWOT
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
- pregătirea corectă a evenimentelor; - cheltuieli suportate de către părinți în lipsa
- alegerea spațiilor și dotările materiale astfel unui sponsor;
încât permite desfășurarea în siguranță a - reacțiile de posesivitate față de părinte
activităților; manifestată de unii copii;
- organizarea în bune condiții a activităților; - spațiul insuficient al sălii de grupă.
- disponibilitatea părinților de a se implica în
activitățile directe.

OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
- identificarea părinților care pot participa la - lipsa de implicare a părinților;
activități; - vreme nefavorabilă desfășurării activității,
- obținerea susținerii din partea părinților; ceea ce presupunere pregătirea unei teme de
- creșterea prestigiului grădiniței. rezervă.
Chestionar pentru stabilirea tematicii activităților extracurriculare din cadrul
programului „Școala Altfel”

Pentru o bună planificare și organizare a activităților din anul școlar 2021-2022 vă rugăm să
faceți câteva propuneri și modul în care dumneavoastră personal puteți susține aceste activități.
Subsemnatul ________________________________________ , părinte/reprezentant legal
al preșcolarului _________________________________ propun ca în anul școlar curent să fie
desfășurate următoarele activități extracurriculare:

Propuneri Modul în care se susține


activitatea

Analizarea rezultatelor
Se vor distribui părinților chestionare din care să rezulte gradul de satisfacție a părinților și
să aibă posibilitatea de a face recomandări.
La fiecare activitate se vor întocmi procese verbale și se va analiza numărul de participanți.
Educatoarele vor organiza o expoziție cu materialele și produse realizate, precum și un
album cu poze din timpul activităților.
Datele vor fi prezentate părinților și dezbătute în ultima ședință.
Proiectul va fi prezentat în cercurile pedagogice.

S-ar putea să vă placă și