Sunteți pe pagina 1din 2

Cum ne putem susține emoțional reciproc în școala online?

- Material pentru părinți și cadre didactice –

Material realizat de prof. cons. școlar Daniela Ryffel

Școala online este o provocare pentru cadre didactice și părinți deopotrivă. Pe de o parte,
cadrele didactice nu sunt obișnuite să predea online, folosindu-se exclusiv de tehnologie. Pe de
cealaltă parte, părinții sunt puși în situația de a prelua câteva dintre atribuțiile profesorilor: să îi
motiveze pe copii să participe la orele online și să își facă temele, cât și să explice acestora ce n-
au înțeles. Toate aceste sarcini extra sunt copleșitoare pentru ambele părți, însă cu toții trebuie
să învățăm să ne adaptăm noilor condiții, amintindu-ne că situația este temporară.
Și atunci, ce putem face exact pentru a ne sprijini reciproc, mai ales emoțional, în această
perioadă de restriște?
Cum pot cadrele didactice să susțină părinții?
1. Să nu suprasolicite părinții cu cereri legate de grădiniță/școală (platforme educaționale
noi, întâlniri Zoom, teme, fișe de lucru, sarcini suplimentare) – părinții trebuie să-și
împartă oricum timpul între job, casă și creșterea copiilor și e foarte dificil să adauge
sarcini noi pe care s-ar putea să nu le poată îndeplini, ceea ce va duce la frustrare de
ambele părți: cadre didactice și părinți.

2. Să ia deciziile legate de grupa/clasa lor împreună cu părinții și să-și ajusteze materialul


și volumul de predare la nevoile părinților.

3. Să propună întâlniri regulate cu părinții în care să manifeste disponibilitate spre a-i


îndruma și empatie în ascultarea dorințelor și nevoilor lor.

4. Să-i îndrume pe părinți cum să gestioneze emoțiile negative ale copiilor legate de statul
în casă, reguli noi, plictiseală, lipsă de motivație, gelozie fraternă.

5. Să le ofere părinților un model de urmat în ceea ce privește gestionarea propriilor


emoții legate de instabilitatea acestei perioade.

Cum pot părinții să susțină cadrele didactice?

1. Să nu inițieze conflicte cu cadrele didactice bazate pe cerințele acestora sau pe


înțelegerea greșită a informațiilor oferite. Informațiile insuficiente și lipsa tonului, a
mimicii și a gesturilor din conversația scrisă pot fi catalizatoare ale conflictelor.

2. Să solicite informații suplimentare cadrului didactic atunci când nu știu sau nu înțeleg
anumite informații – în mesaje private, nu pe grupul grădiniței/clasei, fără să distragă
atenția celorlalți părinți.
3. Să respecte intervalul orar stabilit pentru discuțiile cu cadrele didactice. Și cadrele
didactice au nevoie de timp liber și au o viață privată de care trebuie să se ocupe.

4. Să nu suprasolicite cadrele didactice cu întrebări legate de grădinița/școala online. Să


facă atât cât pot pentru a menține o rutină zilnică a copilului și să aibă încredere că această
perioadă este trecătoare.

5. Să manifeste înțelegere și empatie legate de procesul școlii online în relația cu cadrele


didactice.

S-ar putea să vă placă și