Alba 

(în germană Kreis Weißenburg, în maghiară Fehér Megye) este un județ al României situat

în Transilvania. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială
a regiunilor Cluj, Hunedoara, Brașov și Mureș-Autonomă Maghiară (din raioanele Alba Iulia, Sebeș,
Câmpeni, Aiud și anumite părți a raioanelor Târnăveni și Mediaș). Cea mai mare parte a teritoriului
județului de azi a făcut parte mai devreme din județele (interbelice) Alba și Sibiu, din comitatele
(antebelice) Alba de Jos și Sibiu, respectiv din Scaunul Secuiesc al Arieșului și Scaunul Săsesc al
Sebeșului. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din părți a mai
multor zone etno-folclorice distincte: Țara Moților, Țara Mocanilor, Secuimea și Pământul crăiesc.
Reședința județului este municipiul Alba Iulia cu 63.536 de locuitori. Județul are o suprafață de
6.242 km² și populație de 373.710 de locuitori. Se învecinează cu județele Cluj și Mureș la
nord, Sibiu la est, Hunedoara la sud-vest, Vâlcea la sud și Arad și Bihor la nord-vest.

Descoperirile arheologice din județul Alba datează din perioada neolitică, cunoscută sub
numele de „Cultura Petrești”. Denumirea regiunii provine din cuvântul latin albus, -a,
-um însemnând alb.
În timpul stăpânirii romane a fost întemeiată, datorită zăcămintelor miniere din regiunea Apuseni, o
serie de așezări ca de exemplu Apulum (astăzi Alba Iulia), Ampelum (Zlatna), Apulon (Piatra Craivii)
și colonii Aurelia Apulensis, Nova Apulensis, Alburnus Maior (Roșia Montană) și Brucla (Aiud).
După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei nordice, urmează o perioadă controversată de unii
istorici. În cadrul statului maghiar întemeiat în 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul
Transilvaniei” cu capitala la Alba Iulia (Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Capitala Alba
Iulia a jucat în Evul Mediu un rol important în dezvoltarea economică, culturală și politică a regiunii.
Denumirea județului este legată de prima atestare la 1097,[1] când este menționat primul comite,
care avea atribuții administrative și în afara cetății orașului Alba Iulia.
Pe teritoriul actual al județului s-au format de-a lungul timpului mai multe centre de cultură și
învățământ. În secolul al XV-lea exista la Sebeș o mănăstire dominicană. Unul din studenții școlii
aferente mănăstirii, Georgius de Septemcastris, a fost deportat în Turcia, unde a trăit între 1438-
1458. A redactat lucrarea „Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum”, publicată
la Roma în 1481 și difuzată ulterior în spațiul de limbă germană. La sfârșitul secolului al XVI-
lea iezuiții au deschis un colegiu la Alba Iulia, nucleul învățământului superior din oraș. Principii
protestanți Gabriel Bethlen și Mihai Apafi I au sprijinit de asemenea învățământul superior,
deschizând un colegiu calvin la Alba Iulia, care ulterior și-a mutat sediul la Aiud (în prezent Colegiul
Național Bethlen din Aiud).
Principele protestant Gheorghe Rákóczi I a inițiat traducerea și publicarea Noului Testament în limba
română, demers sprijinit de mitropolitul Simion Ștefan și concretizat în Noul Testament de la
Bălgrad (1648).