Sunteți pe pagina 1din 1

Harghita 

este un județ situat în estul Transilvaniei, în zona centrală a României. Reședința județului


este municipiul Miercurea Ciuc. Conform datelor recensământului din 2011 populația județului este
constituită din 82,89% etnici maghiari și 15,94% români, diferența fiind reprezentată de alte
naționalități (circa 1,2%).
Județul a fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Mureș-Autonomă
Maghiară (din raioanele Toplița, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc). Cea mai mare
parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județele
(interbelice) Ciuc și Odorhei, respectiv din comitatele (antebelice) Ciuc și Odorhei (având reședințele
la Miercurea Ciuc și la Odorheiu Secuiesc). Înainte de 1876 teritoriul județului de azi a făcut parte
din Scaunele Secuiești Ciuc (cu scaunele filiale Giurgeu și Cașin) și Odorhei (cu scaunele filiale
Brăduț și Cristuru Secuiesc).
Descoperirile arheologice ne arată că teritoriul județului Harghita a fost locuit încă din paleolitic,
trecând apoi la neolitic zona aparținea arealului culturii liniare, culturii Boian și Precucuteni. În
eneolitic pe teritoriul județului pătrund comunitățile culturilor Tisa, Bodrogkeresztúr și apoi culturile
amforelor sferice, iar trecerea la epoca bronzului îi aparține culturii Ciomortan, suprapusă de cultura
Wietenberg. La începutul perioadei târzii a epocii bronzului pe teritoriul județului Harghita pătrund
purtătorii culturii Noua. Prima vârstă a fierului este epoca în care se produc mari sinteze culturale,
din care se vor cristaliza elementele de bază ale civilizației dacice.
După cucerirea romană din anul 106 î.Hr. teritoriul județului a intrat parțial, doar ținuturile vestice, în
componența provinciei romane Dacia, cunoscând o dezvoltare diferențiată, cele estice rămânând în
afara acesteia. Viața economică intensă este atestată de numeroasele descoperii monetare și de
tezaure de la Borsec, Valea Strâmbă, Tibod, Cristuru Secuiesc. La mijlocul secolului al III-
lea administrația și armata romană părăsesc provincia, urmând o perioadă plină de perturbații
etnodemografice.

S-ar putea să vă placă și