Sunteți pe pagina 1din 2

Modalități de construcție a unui personaj M. Sadoveanu.

Romanul ,, Baltagul ‘’ de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930, este una dintre capodoperele
sale, având în prim plan monografia satului românesc de la munte și valorile tradiționale ale acestuia.
Este un roman realist mitic, deoarece este o creație epică în proză, de dimensiuni mari, cu
acțiune complexă desfășurată pe mai multe planuri narative în care sunt antrenate mai multe personaje
amplu caracterizate. Locul și timpul acțiunii sunt precizate, fiind o monografie a satului moldovenesc de
la munte și a vieții pastorale arhaice, sunt utilizate tehnici narative specifice realismului tehnica detaliului
semnificativ și observației. Latura mitică a romanului este dată de credința în mituri și superstișii cum ar
fi: ghicitul în bobi, cocoșul care cântă întors cu spatele la casă, trecerea apei pe un cal negru, mitul lui Isis
și Osiris.
Titlul textului este specific realimsul, deoarece anticipează arma crimei, dar este și legat de
tematica mitică a textului, sugerând mitul armei care poartă numele ucigașului, de asemenea face
legătura cu formula clasică a basmului, în care zmeul fură arma magică, iar eroul principal este pus la
încercare să o recupereze.
Tema textului este condiția țăranului moldovean de la munte la începutul secolului XIX. Vitoria
este reprezentativă, deoarece ea este ,, un exponent al speței ‘’ , păstrătoare a tradițiilor și o soție
iubitoare, puternică și curajoasă. Tradițiile sunt păstrate prin continuarea lor și înlăturarea oricăror
inovații culturale ,, Îți arăt eu coc, valț și bluză! ‘’ , iar trăsăturile de caracter pozitive reies din acțiunea sa
de pe tot parcursul textului, fiind puternic înclinată spre a afla făptașii crimei, dar și de a-i pedepsi cum se
cuvine.

Relațiile temporale și spațiale sunt importante în crearea unei imagini mistice asupra
evenimentelor. Lipsa unor repere cronologice bine definite indică faptul că acțiunea ar putea avea loc
într-un timp nedefinit în viața oamenilor de la sat, care ar fi putut avea loc acum două sute de ani, o sută
de ani sau chiar astăzi. Reperele temporale existente sunt bazate pe sărbători sau evenimente laice ,,
aproape de Sf. Andrei ‘’, ,, în Postul Mare ‘’ și ,, douăsprezece vineri la rând ‘’. Fiind un text realist,
abundă de indici spațiali pornind de la locul de trai al personajelor principale ,, Măgura Tarcăului ‘’, la
calea parcursă de aceștia ,, Călugăreni ‘’ , ,, Broșteni ‘’ , ,, Siha ‘’ , ,, Sabasa ‘’ și până la destinația finală ,,
Doi Meri ‘’.
Personajul principal, reprezentat (reprezentat pentru că e personaj sau reprezentatĂ pentru că e
EA) al vechilor obiceiuri, tradițiilor și credinței în mituri și superstiții este Vitoria Lipan, soția lui Nechifor
Lipan, mama Minodorei și a lui Gheorghiță. Numele său fiind simbolic, având origini latine și însemnând ,,
victorios ‘’. Din punct de vedere moral este o mama și soție iubitoare care are grijă de liniștea casei și de
familia sa, trimițând-o pe Minodora la mănăstirea pentru a o proteja de rău, iar pe Gheorghiță luându-l
cu ea, călătoria având rol educative și de inițiere (bildungsroman). Motivația sa principală este
identificarea făptașului crimei, dar și găsirea osemintelor lui Nechifor pentru a-l îngrupa creștinește și a-i
oferi liniștea meritată pe lumea cealaltă. Pshilogic ea este ,, un hamlet feminin ‘’, inteligentă,
consecventă, bună cunoscătoare a firii umane și plină de experiență, legând ușor informațiile dobândite
pentru a elucida taina omorului și a-i demasca pe făptași.

O scenă semnificativă care denotă inteligența și spiritul de observația a Vitoriei este scena
praznicului de la finalul textului. Ea reușește într-o modalitate inedită să creeze o atmosferă tensionată
surprinzându-i chiar și pe făptașii crimei în legătură cu detalii cunoscute despre moarte lui Nechifor.
Păstrându-și calmul îi demască pe ucigași, aducând argumente evidente în defavoarea lor, împlinindu-și
astfel datoria de a înfăptui dreptatea, ca să poată reintra în normalitate ,, ne-om întoarce la Măgură ca să
luăm de coadă toate câte am lăsat.’’ .
În concluzie, romanul ,, Baltagul ’’ de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic, având drept
personaj principal o eroină bine individualizată, inteligentă, cu respect față de obiceiurile strămoșești
care aparține lumii arhaice încearcând să inspire păstrarea tradițiilor în familie.

S-ar putea să vă placă și