întunecat  

sn [At: CORESI, ap. GCR I,
1

29/29 / V: ~cit / Pl: ~uri / E: întuneca] 1-3 Întunecare (1-

3). 4 Înnoptare. 5 Întunecime. 6 Înnorare. 7-9 Întunecare (7-9). 10 (Șfg)
Eclipsare. 11-12 Întunecare (11-12). 13 (Îs) ~ul ochilor Orbire. 14-
15 Întunecare (14-15). 16 (Pop; îs) ~ de soare Eclipsă. 17-19 Întunecare
(17-19). 20 (Fig) Ignoranță. 21 (Fig) Nedreptate. 22 (Fig) Întristare. 23-
26 Întunecare (23-26).

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur;

a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se
înnegura, 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde
strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să
nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde
capacitatea de a gândi. 3. Refl. Fig. A se posomorî; a se întrista. 4. Refl. A
se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.

 sursa: DEX '98 (1998)

 adăugată de valeriu

 acțiuni 

ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. R e fl .  (Despre soare sau lună) A-și pierde

strălucirea, a nu mai răspîndi lumină. Și cum o privea sultanul,
ea [luna] se-ntunecă... dispare. EMINESCU, O. I 142. Soarele se-ntuneca,
Sus la domnul se urca, Domnului se închina. ALECSANDRI, P. P. 27. ◊
(Despre locuri luminate de soare sau de lună) Deasupra satului,
văzduhul se-ntuneca grăbind căderea negurilor serii. MIHALE, O.
503. Cerul de vară se întuneca de fumul gros al fabricilor. DUNĂREANU, N.
19. Încă o clipă și cerul se întunecă și munții luară forme
fantastice. ALECSANDRI, O. P. 157. ♦ R e fl .   i m p e r s .  A se însera, a se
face seară, noapte. Acum se întunecase devreme. DUMITRIU, N. 107. Cînd
începea să se întunece, nu-i mai lipsea decît o încheiere de
efect. REBREANU, R. I 243. Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-
ntunecat? EMINESCU, O. I 49. 2. T r a n z .  A lipsi de lumină, a face obscur,
întunecos. Asudînd printre snopii trîntiți la pămînt Și îngrijorați de norii ce
întunecă apusul, Nu vă mai gîndiți la zilele frumoase Cînd rătăceam cu
undița pe vale. BENIUC, V. 24. Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi. EMINESCU, O. I 128. Domnul se-
ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. ALECSANDRI, P. P. 189.
◊ (În basme) De pe munte falnic sare, Aripi negre întinzînd Și cu ele-
ntunecînd Șepte codri mari, cărunți. ALECSANDRI, P. II 35. ◊ F i g .  Ieniceri,
copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în
cîmpii. EMINESCU, O. I 146. Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,
Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. id. ib. 148. ♦ (Cu
complementul «vederea») A împiedica vederea (interpunîndu-se între
ochí și obiecte). Ca o pînză rară, ce întuneca vederea, roiau
țînțarii. DUMITRIU, N. 235. ◊ F i g .  Cu umbre care nu sînt v-a-ntunecat
vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți. EMINESCU, O. I
59. 3. T r a n z .   F i g .  (Complementul este un abstract) A slăbi
intensitatea, a înăbuși. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și,
gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci. EMINESCU, O. I 130.
◊ R e fl .  Deodată bunăvoia se întunecă. C. PETRESCU, C. V. 115. De
măgulirile lingușiei dreptul simț se întunecă. NEGRUZZI, S. I 314.
♦ R e fl .  (Despre minte) A-și pierde ascuțimea, agerimea, a deveni mai
greoi. (T r a n z . ) Vuietul infernal care se ridică din torentul mulțimii te
amețește întunecîndu-ți mintea. BART, S. M. 40. ♦ R e fl .  A îmbătrîni, a se
apropia de moarte. Nu s-a găsi nimene să ne spuie cum s-au petrecut
 toate! A trecut atîta vreme și noi tot ne întunecăm, fără a ști. SADOVEANU,
N. P. 9. Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! EMINESCU, O. I
201. 4. R e fl .  (Despre culori; p . e x t .  despre obiecte colorate) A se face
mai închis (la culoare). Albul picturii se mai întunecase. ♦ F i g .  (Despre
fața oamenilor, p . e x t .  despre oameni) A se posomorî, a se încrunta, a
se supăra; a se întrista. Pătru se întunecase la față. DUMITRIU, V. L.
40. Iuga observă cum i se întunecă mereu fața. REBREANU, R. I 256. Mult
la față te-ai schimbat Și mi te-ai întunecat! ALECSANDRI, P. P. 216.
♦ T r a n z .   F i g .  (Cu complementul «viața» sau «zilele») A amărî, a
întrista. Copilă hăi! Florin nu-i de tine; nu-ți întuneca zilele cu
dînsu. ALECSANDRI, T. 906.

 sursa: DLRLC (1955-1957)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Lipsit de lumină;

întunecos. Străbătu păduri întunecate și de picior neumblate. ISPIRESCU,
L. 214. Au trecut prin un șir de odăi, toate întunecate. NEGRUZZI, S. I
78. Să colindăm P-astă noapte-ntunecată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512.
◊ F i g .  Ea [noaptea] -mbracă haine-ntunecate Și liniștit din aripi bate,
Plutind tăcută-n sus. COȘBUC, P. II 51. Din ochi albaștri raza-ntunecată,
Plină de-amor în ochiul meu cădea. EMINESCU, O. IV 78. 2. F i g .  (Despre
persoane) Închis în sine, posomorît, posac, trist. Florea era un om
întunecat. PAS, Z. I 160. Nicolaie Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și,
din cînd în cînd, arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se
zvîrcolea în mîinile țăranilor, hohotind de plîns. REBREANU, R. II 133. În
vremea veche trăia un împărat întunecat și gînditor ca
miazănoaptea. EMINESCU, N. 3. ◊ (Adverbial) Se uită întunecat
 împrejur. DUMITRIU, N. 99. 3. F i g .  Confuz, tulburat,
zăpăcit. Spăimîntoasele lor [ale iasmelor] rînduri... Sînt mintea mea
întunecată. MACEDONSKI, O. I 121. Dar a privit în ochii mei Și-a stat
întunecată. COȘBUC, P. II 267. ♦ (Despre gînduri, scrieri etc.) Greu de
înțeles, neclar, confuz, obscur. Deschise cartea cea veche cu buchile
neclare și cu înțăles întunecat. EMINESCU, N. 58. Legislația actuală a
lămurit tot ceea ce vechea legislație avea întunecat, pentru a se lăsa cît s-ar
putea mai puțin loc arbitrarului. KOGĂLNICEANU, S. A. 166. 4. (Despre
culori, p . e x t .  despre lucruri colorate) Care bate în negru; închis. În
lumina asfințitului [lanul] părea și mai întunecat, mai apropiat
pămîntului. MIHALE, O. 454. E un bărbat înalt... îmbrăcat într-o haină
întunecată. SAHIA, U.R.S.S. 189. ◊ (Adverbial) Apa scînteia
întunecat. SADOVEANU, O. I 60.

 sursa: DLRLC (1955-1957)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

A SE ÎNTUNECÁ mă întúnec intranz. 1) A se lăsa întunericul; a se face

întuneric. Se întunecă. 2) A deveni mai închis la culoare. Fața i s-a
întunecat. 3) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se
posomorî. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a
percepe clar realitatea înconjurătoare; a se tulbura. /<lat. intunicare

 sursa: NODEX (2002)

 adăugată de siveco

 
 acțiuni 

A ÎNTUNECÁ întúnec tranz. 1) A face să se întunece. 2) fig. A face să

pălească (în fața altui lucru); a pune în umbră; a eclipsa. /<lat. intunicare

 sursa: NODEX (2002)

 adăugată de siveco

 acțiuni 

ÎNTUNECÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTUNECA și A SE ÎNTUNECA.

2) fig. Care este lipsit de limpezime; greu de înțeles; confuz. 3) fig. Care
nu știe carte; analfabet. /v. a (se) întuneca

 sursa: NODEX (2002)

 adăugată de siveco

 acțiuni 

întunecá v. 1. a (se) face întunerec; 2. a se face seară, noapte; 3. fig. a

se turbura: s’a întunecat la față. [întuneca e probabil contras
din întunereca].

 sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)

 adăugată de blaurb.

 
 acțiuni 

întunecat a. 1. acoperit cu întuneric; 2. fig. sombru. ║ m. necuratul.

 sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

întúnec, a -á v. tr. (lat. in-túnico, -áre, îmbrac c’o tunică, de unde rom.

„acoper cu nourĭ”, ca și núbere, a se acoperi cu vălu de mireasă, a se
mărita, d. nubes, nour; sic. ammantarisi, a se încotoșmăna, a se înoura;
it. appannare, a acoperi cu un postav, a împainjini ochiĭ, a turbura
mintea; bg. oblačam, d. oblak, nour; sîrb. oblačiti se, a se îmbrăca, a se
întuneca, d. oblak, nour, oblaka, haĭnă. Cp. și cu pv. barbachino,
taragnino, pînză de painjin, nour supțire, negură). Acoper cu nourĭ, fac
să nu maĭ strălucească: nouriĭ aŭ întunecat soarele. V. refl. Perd din
lumină, din strălucire: soarele, diamantele s’aŭ întunecat. Mă cam
înegresc: rufele s’aŭ întunecat în apa asta. Fig. Mă posomorăsc, mă
întristez orĭ mă înfuriĭ: fața i s’a întunecat cînd a auzit. Se întunecă (v.
impers.), se face întuneric, se înoptează. – Vechĭ untunec, Ps. S. -rec.

 sursa: Scriban (1939)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

întunecát, -ă adj. Acoperit de întuneric: un soare întunecat, o pădure

întunecată. Închis (la coloare): vin întunecat, față întunecată (cam
 neagră). Fig. Posomorît, trist orĭ furios: față, privire
întunecată. V. chĭondorîș, încărbunat.

 sursa: Scriban (1939)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni