FRUMÓS, -OÁSĂ, 

frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea

substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură,
obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor,
mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte
frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie,
muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care
trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A
lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu
menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al
stării atmosferei). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil,
remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine;
așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte
de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi
așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A
fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi
lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă
însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a
fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv
dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor,
armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

 sursa: DEX '09 (2009)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

frumos, ~oasă  a [At: COD. VOR. 139/10 / Pl: ~oși,

~oase / E: ml formosus] 1 a (D. ființe și părți ale lor, d. lucruri din natură,
obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, a
mișcărilor, a culorilor etc. 2 a Care are valoare
estetica Si: estetic. 3 a (Îs) Arte ~oase Pictură, sculptură, gravură (în trecut
 și arhitectură, poezie, muzică, dans). 4 smf Ființă frumoasă
(1). 5 a (Fam; îe) A se face ~ A se îmbrăca și aranja cu grijă Si: a se
găti. 6 sfp, a (Pop; euf) Ielele. 7 a Care trezește admirația din punct de
vedere moral Si: admirabil, lăudabil. 8 sn (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ul A
trata (pe cineva) cu blândețe, cu menajamente. 9 a (D. timp) Senin (din
punctul de vedere al stării atmosferice). 10 a (D. lucruri sau fapte)
Important. 11 a (D. lucruri sau fapte) Remarcabil. 12 av În mod
plăcut Si: armonios,
estetic. 13 av Bine. 14 av Suficient. 15 av Adecvat. 16 av Așa cum se
cuvine. 17 (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A sta (sau a ședea) ~ A i se
potrivi cuiva 18 av (D. purtări; îae) A fi așa cum cer regulile de bună-
cuviință. 19 (D. câine) A face ~ A sta sluj. 20 av (Irn; d. oameni; îae) A se
manifesta după placul cuiva. 21 av (Îe) A fi ~ (din partea cuiva) A se
cuveni. 22 av (Îae) A fi lăudabil. 23 av (D. copii, îe, mai ales la
imperativ) A sta ~ A sta liniștit. 24 i (Irn) Bună treabă! 25 sn Categorie
fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți
emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor
naturii etc. și care are ca sursă obiectivă dispoziția simetrică a pârtilor
obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia
sunetelor etc. 26 sfa (Pop) Nume de capră sau de vacă. 27 sf (Bot; îc) ~-
oasa-nopții Barba-împăratului (Mirabilis jalapa).

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 

FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea

substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură,
obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor,
mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte
 frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie,
muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care
trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A
lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu
menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al
stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil,
remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine;
așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte
de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi
așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A
fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi
lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă
însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a
fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv
dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor,
armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

 sursa: DEX '98 (1998)

 adăugată de zaraza_joe

 acțiuni 

FRUMÓS  s. n. Categorie estetică prin care se reflectă însușirea omului

2

de a simți emoția estetică în fața fenomenelor și obiectelor naturii, ale

vieții sociale, în fața operelor de artă și avînd ca izvor obiectiv dispoziția
simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia
sunetelor etc.

 sursa: DLRLC (1955-1957)

 
 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

FRUMÓS , -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj. 1. Care place pentru armonia

3

liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică. a) (Despre

persoane și despre părți ale corpului) Avea ochii frumoși,
negri. DUMITRIU, N. 156. Un băiețaș frumos, ca de doisprezece ani... ne
întrebă ce poftim. HOGAȘ, DR. II 6. Iacăt-o înaintea lui... tot așa de tînără și
de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii. CARAGIALE, O. II 27. ◊
(În comparații care îi întăresc sensul) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă
ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. Ca un leu să fii de tare Și frumos ca
primăvara. EMINESCU, L. P. 143. Copil frumos ca visul ce-n leagăn îl
visai. BELDICEANU, P. 132. ◊ (Substantivat) Frumoasa satului. ▭ De-
acum, are să fie ca-n cîntec: are să se ieie frumos cu frumos, plăcut cu
plăcut. CAMILAR, TEM. 175. Aci se fierb și oasele în vase aurite, Aci s-adun
frumoasele Cînd nu mai sînt dorite. BOLINTINEANU, O. 70. ♦
(Substantivat, f. pl.) Ielele. L-au întîlnit vîntoasele și
frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360. b) (Despre lucruri din natură,
despre obiecte și despre opere de artă) Priveliște frumoasă. ▭ Casele
cele frumoase le vînduseră creditorii. CARAGIALE, O. III 48. Atuncea focu-
mi spune povestea-a mai frumoasă. EMINESCU, O. IV 81. Frumos antereu
porți. ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură,
gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. ◊
(Substantivat, în e x p r . ) A lua (pe cineva) cu frumosul = a se arăta
blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. (Eliptic) Va să
zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet
acru. REBREANU, R. I 112. 2. Care place, care trezește admirație din
punct de vedere moral. Purtare frumoasă. Faptă frumoasă. 3. (Despre
timp sau vreme) senin, calm, bun. 4. (Despre lucruri și fapte) Important,
considerabil, remarcabil. O recoltă frumoasă. Un succes frumos.

 sursa: DLRLC (1955-1957)
  

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

FRUMÓS  adv. 1. Într-un mod plăcut, armonios, cu valoare

1

estetică. Împăratul puse de împodobi palaturile și cetatea cît se putu mai

frumos. ISPIRESCU, L. 36. Păr de aur pieptăna Și frumos se
oglindea. ALECSANDRI, P. I 105. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos
cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. 2. Potrivit, bine, așa cum se cuvine. Ce
frumos mi-ar explica... mama lucrul acesta. SAHIA, N. 49. Să-l poată
trimite pe-aci încolo după ce l-a găzduit frumos o noapte. CARAGIALE, O. III
62. ◊ E x p r .  A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de
îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine, a-i sta bine; (despre
purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cuvine, cum se cere. Stai, omule! nu
șade frumos! CARAGIALE, O. III 36. A face frumos = (despre animale,
mai ales despre cîini) a se ridica pe picioarele dinapoi, a sta sluj. A fi
frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios. Nu-i frumos să
lași ca să te sărute ofițerii. ALECSANDRI, T. I 209.

 sursa: DLRLC (1955-1957)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni