EMOTIE DE TOAMNA

Stateam la fereastra camerei mele, iar in fata ochilor, natura se

desfasura in intreaga sa minunatie.

Frunzele copacilor cazute paleau si se ofileau, iar natura devenea tot mai
multicolora.

Parca era un tablou, intr-un colt de muzeu, iar pictorul Toamna se pregatea sa
creioneze cea mai frumoasa panza vazuta vreodata de Soare. Toamna a ales
cele mai vii culor cu care a hotarat sa stropeasca mai intai copacii. Toti erau
acoperiti cu galben de lamaie, frunzele erau si ele rumenite ca niste mere
coapte. Ridic ochii, un pic mai sus si vad muntii ca niste uriasi de paza in micul
meu colt de rai.

Intreaga natura era impodobita de sarbatoare, copacii, chiar si cei mai mici
aveau vesminte galbene sau rosii. Doar brazii au ramas verzi asa cum au fost
tot anul. Din cand in cand parca auzeam fosnetul frunzelor cazute pe pamant.

Campiile si pajistile erau pustii, copiii nu mai alergau pe dealuri,

racoarea diminetii parca ne facea sa zabovim mai mult la caldura focului din
case.

Casele stateau singuratice, mute in fata frumusetii naturii.

Pe cerul de toamna nu mai zbura nici un stol, cu siguranta pasarile

calatoare au ajuns déjà la noua lor casa, caci toamna s-a grabit nitel anul
acesta.

Frunze razlete ca niste monede de aur au ramas pe copacii din zare si parea ca
tabloul era complet.

Totul era in amutire, chiar si timpul parca se oprea pentru ce avea sa urmeze !