Anxietatea si manifestarile ei in perioada copilariei

Recomandari specifice de activitati care sa reduca simptomele specifice anxietatii

Inainte de a va prezenta un posibil program de activitati pe care sa incercati sa il implementati

impreuna cu fetita dumneavoastra o sa va scriu cateva aspect legate de anxietate , care ar putea sa
fie cauzele, modalitatile de manifestare si posibile solutii in cazul comportamentului fetitei
dumneavoastra.

Anxietatea la copii
De cele mai multe ori, atunci când copilul are semne de anxietate, părintele poate avea falsa
impresie că el este timid. Este foarte important să nu lăsați anxietatea să acapareze viața copilului
și a familiei. 
Exista posibilitatea ca aceasta stare de anxietate sa fie transmisa in mod inconstient si de parinte
copilului, prin comportamentul pe care il are fata de copil, manifestat printr-o hiperprotectie ,
grija exagerata sau o critica si o persiune din punct de vedere educational.
Eu nu spun ca aceste aspecte sunt si in cazul fetitei dumneavoastra, doar am atras atentia ca
trebuie sa ne urmarim propriul comportament ca adult sis a observam daca nu cumva ce se afla
in interiorul familiei sau cel educational duce la manifestarile despre care dumneavoastra mi-ati
povestit telefonic .
O sa va scriu mai jos care sunt manifestarile specifice anxietatii la copii, daca observati mai mult
de cinci simptome si la fetita dumneavostra atunci trebuie sa va ganditi la o modalitate ca ea sa
beneficieze de un program de consigliere psihologica.
Frica este o componentă normală și naturală a vieții. Este o parte a evoluției noastre ca specie,
diferite temeri apar și se dezvoltă în anumite momente din viața noastră. Teama de străini și
teama de a fi separați de persoana care îi îngrijește apar la copii, de regulă la vârsta de
aproximativ nouă luni.
Evident că vârsta exactă și intensitatea fricii variază ușor de la copil la copil, însă toți copiii trec
prin aceste temeri. In majoritatea lor apar la vârste similare. Pe măsură ce copiii cresc, încep să
manifeste alte frici naturale. De exemplu: teama de animale (ex: de câini) și de insecte (ex: de
păianjeni); teama de apă; de întuneric; teama de monștri etc. Acestea apar adesea la copiii mici și
măricei.
În copilăria medie spre cea târzie, copiii încep să devină mai conștienți de ceilalți copii, dar și
mai conștienți de ei înșiși. Dezvolta astfel o dorință puternică de a se integra în grupul celorlalți.
Aceste preocupări cresc de obicei în intensitate pe parcursul anilor următori și ajung la apogeu în
adolescența medie. De regula cand modul în care arată și ceea ce cred alți copii despre ei devin
cele mai importante lucruri din lume pentru adolescent. Astfel apare anxietatea la copii.
Când devine anxietatea la copii o problemă?
Copiii cu probleme de anxietate pot fi văzuți pur și simplu ca având temeri normale care au
devenit mai exagerate și mai intruzive decât cele ale altor copii.
Interferează anxietatea cu viața fetitei dumneavoastra?
Ii generează supărare și neplăcere?
O împiedică să se bucure de lucrurile care îi plac?
Ii afectează performanțele școlare sau sportive?
Dacă răspunsul este afirmativ pentru anxietatea la copii este cazul sa va ganditi asa cum am scris
sim ai sus cum să o ajuți să controleze aceste stări. Decizia finală va depinde de echilibrul dintre
nivelul la care este afectat afectata fetita de anxietate și gradul de efort pe care dumneavoastra,
fetita și restul familiei sunteți dispuși să îl depuneți pentru a elimina frica respectivă.
Decizia trebuie luată atât de dumneavoastra ca parinte cât și de fetita . S-ar putea ca împreună să
decideți că, deși anxietatea îl afectează oarecum, nu este momentul sau problema nu este
suficient de presantă pentru a necesita să fie rezolvată. Pe de altă parte s-ar putea să decideți că
deși anxietatea la fetita nu este o problemă foarte mare, ar fi distractiv să lucrați împreună la
rezolvarea ei și ar fi plăcut să scăpați de ea.

Teama de separare de persoana care îi îngrijește este mai obișnuită la vârste mai mici. Anxietățile
de ordin social sunt mai frecvente la vârste mai mari.
Copiii anxioși tind să aibă mai puțini prieteni decât alți copii de vârsta lor. Deoarece numeroși
copii anxioși sunt timizi, aceștia întâmpină dificultăți în interacțiunea cu copiii necunoscuți sau
când vor să se alăture unor grupuri.
Când anxietatea este instalată la copii, există trei moduri probabile în care aceștia simt
efectele.
1. Anxietatea la copii este resimțită la nivelul proceselor mentale sau ale gândurilor lor.
Copiii anxioși vor avea gânduri centrate pe un anumit tip de pericol sau  amenințare. De
exemplu: pot fi îngrijorați de faptul că se vor răni; că cineva apropiat lor va fi rănit sau că
se va rade de ei.
2. Anxietatea la copii este resimțită fizic la nivelul corpului. Când copilul e anxios, corpul îi
devine mai încordat sau activat. Cercetătorii numesc această reacție drept reacție de atac
sau fugă. Scopul este acela de a proteja persoana. O pregateste să înfrunte sau să scape de
un potențial pericol. Reacția de atac sau fugă include modificări precum ritmul crescut al
bătăilor inimii, al respirației, transpirație și greață. Din această cauză, atunci când sunt
cuprinși de îngrijorare, copiii anxioși pot acuza dureri de stomac, dureri de cap, vomă,
diaree sau oboseală.
 3. Anxietatea afectează comportamentul copiilor. Când sunt anxioși, copiii tind să devină
neliniștiți, să umble de colo-colo, să plângă, să se ascundă după părinți sau să tremure. În
plus, anxietatea la copii este însoțită de o formă de evitare.

Anxietatea de separare este frica de a fi despărțiți de principala persoană care le poartă de grijă.
Cel mai adesea este vorba de mama copilului. Copiii cu anxietate de separare devin foarte
supărați atunci când trebuie să se despartă de cel care îi îngrijește, indiferent de motiv. În cazuri
severe pot chiar să își urmeze părintele prin cameră pentru a nu fi scăpați din privire nicio clipă.
Cel mai adesea, acești copii evită să meargă la școală, se supără când părinții lor vor să iasă în
oraș; refuză să doarmă la alții și încearcă să-și țină părinții/părintele în preajmă tot timpul. Unii
copii se plâng de dureri de stomac sau de alte probleme fizice când sunt separați. Mulți dintre ei
fac ,,crize “când sunt amenințați cu separarea.
 Anxietatea de separare mai poate surveni in urma traversarii unor crize psihologice precum
doliul, divortul parintilor, inceperea gradinitei sau a scolii, aparitia unui frate, mutarea intr-un alt
oras, expunerea la un stres puternic (conflicte in familie, abuz fizic sau emotional), participarea
la evenimente traumatice (accident, jaf, deces), etc. De asemenea, aceasta tulburare poate avea o
cauza ereditara. Anxietatea de separatie se caracterizeaza prin teama excesiva a copilului in
legatura cu separarea de persoanele de care este atasat, simultan cu anticiparea unor evenimente
negative (frica irationala ca se va intampla ceva rau lui sau familiei). Se pot teme de producerea
unor accidente, de hoti, monstri, rapitori, care le vor face rau lor sau unui membru al familiei.
Copilul are un comportament adeziv fata de parinti, incercand sa stea tot timpul in prezenta lor.
Evita sa stea singuri intr-o camera, iar uneori le e imposibil sa faca acest lucru. Iar daca sunt
lasati singuri in camera, acestia resimt frica excesiva. Au frecvent cosmaruri a caror continut
exprima aceste frici. Pot prezenta simptome fizice precum dureri de cap, dureri stomacale, stari
de greata si varsaturi. In momentul separarii de persoanele de care este atasat, acesta resimte
frica si panica exprimate prin crize de plans, furie, agitatie, tipete. Incercarile celorlalti de a-l
linisti sunt in zadar. 
Motivul acestui comportament pare să fie teama că ceva îngrozitor i se va întâmplă părintelui sau
copilului cât timp cei doi sunt despărțiți. Gandesc în consecință, nu se vor mai revedea niciodată.
Anxietatea generalizată este o tendință generală de a fi îngrijorat sau anxios cu privire la mai
multe domenii de viață.
Copiii cu anxietate generalizată sunt adesea descriși de părinții lor ca fiind mereu îngrijorați.
Sunt preocupați de multe probleme generale precum sănătatea, temele, performanțele sportive,
facturile, tâlhăriile și chiar de problemele de la locul de muncă al părinților.
Sunt foarte preocupați de orice situație nouă pe care trebuie să o înfrunte și adesea le pun
părinților întrebări și le solicită confirmări.
Anxietatea socială se referă la frica și neliniștea apărute în situații în care copilul trebuie să
interacționeze cu alte persoane sau să fie în centrul atenției. Acești copii sunt cel mai adesea
descriși ca fiind timizi. Problema fundamentală este teama că într-un fel sau altul, ceilalți își vor
face o impresie negativă despre ei.
Prin urmare, tind să evite multe situații în care este nevoie să interacționeze cu alte persoane.
Ex: când trebuie să întâlnească persoane necunoscute; să vorbească la telefon, să se înscrie în
echipe sau cluburi; să răspundă la întrebări în clasă sau să poarte haine ,,nepotrivite”.
Din ceea ce dumneavoastra mi-ati povestit la telefon , tiind sa cred ca fetita dumneavoastra
prezinta comportamente specific anxietatii de separare , iar cauzele pot sa fie variate : unul dintre
motive si extrem de important si probabil cel care este cel mai accentuat este situatia pandemica,
care prin toate restrictile impuse nu a facut decat ca ea sa resimta sim ai puternic aceste
comportamente. Apoi un alt motiv poate sa fie tara si cerintele de integrare intr-un grup in cadrul
acestei tari, un alt motiv poate sa fie teama de separare de dumneasvoastra sau tata si nu in
ultimul starile de anxietate se pot dezvolta si in momentele in care un copil asista la discutii mai
aprinse intre parinti.
RECOMANDARI
 Pregatiti fetita mereu pentru orice urmeaza sa faceti, fiti deschisa in ai povesti ce planuri
aveti si ce idei aveti sau locul unde vreti sa mergeti si ce program aveti. 
 Vorbiti despre locul sau programul unde va merge, despre ceea ce este grozav in legatura
cu asta, cine il va lua si ce se va intampla acolo.
 Folositi ritualuri : O fraza la revedere, o imbratisare speciala, ceva care sa fie la fel in
fiecare zi ii poate ajuta pe unii copii. In cartea „Kissing Hand” de Audrey Penn, ratonul-
mama ii saruta mana puiului ei si atunci cand el este departe de ea, acesta poate tine mana
la obraz ca sa-i simta sarutul.
 Ajungeti la locul unde aveti de mers mai devreme. In acest fel, o puteti ajuta pe fetita
sa se acomodeze. Tranzitia este mai grea atunci cand te grabesti.
 Vorbiti cu personalul, prietenii sau familia unde fetita o sa mearga (probabil faceti
deja ) 😊 .
 Spuneti mereu la revedere. Rezista tentatiei de a pleca pe furis atunci cand fetita este
neatenta; increderea copilului in tine se zdruncina si acest lucru poat face despartirea mai
grea.
 Strecoara biletele, autocolante sau notite cu mesajul "Te iubesc" in pachetelul lui
sau in ghiozdan : Acestea ii amintesc copilului tau ca te gandesti la el si-l iubesti chiar si
atunci cand nu esti fizic langa el.
 Fiti calma si optimista : Copii raspund la emotiile celor care au grija de ei: daca vad ca
esti trist, il vei intrista si mai mult.
 Trasati limite pe care sa le stabilti de comun-acord in asa fel incat sa nu fie nevoita sa ii
repeti de mai multe ori sau sa ridici tonul la ea. (Asta doar daca se intampla sa nu va
asculte, cand ii solicitati ceva).
 Oferiti-i autonomie: evitati sa tratati copilul dumneavoastra ca pe o fiinta slaba, ca si
cum ar fi o floare vulnerabila ce nu trebuie deranjata. Nu-l protejati de orice risc, lasati-l
 sa se descurce si singur. Evitati sa faceti lucruri in locul lui (de exemplu, sa-i dati sa
manance sau sa-l imbracati, desi poate face acest lucru si singur). Daca dumneavoastra il
tratati in acest mod, copilul va invata despre el ca este incapabil sa se descurce singur. El
va crede ca sunteti mereu acolo, pregatiti sa interveniti si sa-l aparati de orice primejdie.
Asta inseamna sa-i faceti un deserviciu, caci nu-l pregatiti pentru viata. Supraprotejandu-
l, il impiedicati sa devina o persoana autonoma si intariti aceasta adezivitate fata de
adulti. Astfel, el va fi temator in momentul in care nu va mai aflati prin preajma, si va
face tot ce ii sta in putinta sa evite acest lucru: somatizare (imbolnaviri dese, stari de
greata, atacuri de panica), plansete, tipete, furie necontrolata si agresivitate (loveste sau
musca persoanele care vor sa-l consoleze), incercari de a se agata de parinti, etc. 
 Implicati-l in activitati variate: este de preferat sa oferim treptat ocazii sa traiasca noi
experiente, pentru a-si optimiza capacitatea de adaptare. Acestia se pot arata neincantati
si chiar refuza sa mearga in diverse calatorii, preferand locurile familiare. Util este sa-l
pregatiti pentru acestea aratandu-i poze cu locurile pe care le va vizita, purtand
conversatii pe aceasta tema. Introducerea unor noi activitati se face treptat, cu o pregatire
psihologica in prealabil. De exemplu, daca vreti sa-l inscrieti la un curs de Aikido, ar fi
util sa vizionati intai un filmulet cu acest sport. Puteti merge sa vizionati o lupta de
Aikido demonstrativa. Poate urma vizitarea salii in care se vor desfasura sedintele de
Aikido, iar in final, il puteti convinge sa se participe la un astfel de curs. 
 Intariti stima de sine a copilului : este esential sa contribuiti la cladirea stimei de sine al
copilului dumneavoastra, care ii va permite sa infrunte mai usor micile provocari ale
vietii, sa ia singur propriile decizii si sa aiba incredere in capacitatea de a se descurca
singur. 4. Pozitiveaza-i actiunile Utilizati incurajari care il incita si il ajuta sa actioneze:
“Stiu ca poti face asta !”, “Am incredere ca poti sa faci asta !”. Aceste fraze ii pot da elan
spre realizarea unor lucruri pe care evita sa le faca. 
 Ajutati-l sa dezvolte capacitatile de deschidere catre ceilalti : ajutati-l sa-si gaseasca loc
printre copiii de aceeasi varsta, sa dobandeasca sentimentul apartenentei grupului.
Frecventarea scolii, vizitarea altor copii, participarea la activitati extrascolare favorizeaza
deschiderea copilului catre ceilalti. 
 Oferiti-i siguranta afectiva: momentul culcarii este dificil pentru ca aceasta inseamna sa
se retraga in camera lui. Daca fetitei ii este frica singura si in intuneric, momentul culcarii
solicita multa rabdare din partea parintilor. A ne face un mic ritual inainte de culcare
poate face aceasta etapa mai usoara. De exemplu, a-i citi copilului o poveste cu final
fericit poate oferi siguranta afectiva. Insa, atentie la continutul povestilor alese, incat
acestea sa nu intareasca fricile copilului sau sa creeze noi frici. In literatura pentru copii
exista multe povesti ce nu pot fi recomandate lecturii din punct de vedere psihologic.
Pentru copiii anxiosi acestea sunt total nepotrivite. Acest lucru este valabil si pentru
programele TV ce difuzeaza imagini violente si infricosatoare (unele dintre ele fiind
adresate copiilor). 
 Faceti despartirile mai usoare: daca veti lipsi cateva zile, ajutat-l sa treaca mai usor
peste aceasta perioada. Fiti sincer cu el si comunicati-i detaliile: unde veti merge, cu ce
scop veti pleca, cate zile veti lipsi, cine va avea grija de el. Cunoscand aceste detalii,
copilul va fi mai putin anxios si va avea siguranta ca va veti intoarce la el. De asemenea,
este de preferat sa mentineti contactul cu el in mod constant (o conversatie telefonica de
cateva minute il va linisti). 
  Puterea exemplului functioneaza; unele temeri pot fi invatate, fricile copilului fiind
induse de catre un adult care ii este apropiat. Asadar, atentie la felul cum va exprimati
temerile in prezenta copiilor, caci acestia sunt extrem de vulnerabili la influentele
externe. Este esential ca cei care interactioneaza cu copilul sa transmita acestuia
sentimentul de incredere si siguranta.
  Luati in serios temerile acestuia; este recomandat sa-i ascultati toate indoielile si
temerile, sa-l incurajati sa vorbeasca despre dificultatile sale. Evitati sa minimalizati
importanta acestor temeri si asigurati-l ca il intelegeti.  Un mijloc eficient pentru
controlul anxietatii de separatie este invatarea unor exercitii de relaxare adaptate varstei
lor, astfel incat acestia sa apeleze la acest “ truc” de fiecare data cand ii cuprinde teama. 

Poveste terapeutica despre anxietatea sociala

Iata un exemplu de poveste terapeutica.

”O pisica avea 3 puisori: 2 fetite si un baietel. Fetitele erau eleve in clasa a doua, iar motanelul
proaspat boboc, in clasa intai. Temele si le faceau impreuna, acasa, sub atenta supraveghere a
pisicii mama. Copiii au fost remarcati curand de catre invatatoare pentru sarguinta, efortul
depus, pentru ca mereu aveau temele bine si la timp facute. Intr-una din zile, motanelul a sosit
acasa suparat. Desi surorile au incercat din rasputeri sa afle de la el ce a patit, pisoiul pare sa
fi fost ingropat in tacere. Sustinea ca totul e bine, insa doreste sa fie lasat in pace. Cateva zile la
rand si-a facut singur temele, nu mai cauta compania surorilor si a devenit foarte inchis si
retras. Nu mai iesea la joaca cu ceilalti pisoi, nu se mai avanta in intreceri de a prinde soriceii
prin curtea in care locuiau. Totul pare sa se fi schimbat. Ce i se intamplase motanelului? Intr-
una din zile cand invatatoarea a dictat tema, el povestea cu colegul de banca. Si-a notat pe caiet
doar cateva cuvinte prinse in zbor. Acasa, aflat in fata caietului nu stia exact ce sa faca si a ales
sa nu-si faca deloc temele. Si pentru ca o neplacere nu vine niciodata singura, in ziua urmatoare
cui i s a cerut sa citeasca din caietul de teme? Tocmai motanului nostru. Nestiind ce sa zica, a
spus ca a uitat sa-si faca tema. Invatatoarea, putin cam aspra, l-a ridicat in picioare si a inceput
sa-l certe. Toti colegii de clasa mustaceau de placere si susoteau ascunsi in banci. Rusinat peste
masura, din acea zi, pisicul a incetat sa mai iasa din clasa in pauza, dar si sa mai vorbeasca cu
colegii sai. Daca invatatoarea il numea in timpul orelor pentru a raspunde la o intrebare, se
bloca chiar daca stia raspunsul.”

Dupa ce ii prezinti o astfel de povestioara copilului tau, incearca sa construiesti impreuna cu el

sfarsitul povestii. Ca orice alta poveste, e frumos sa aiba un final fericit. Pentru asta, in cazul
nostru de fata, pisoiul ce a dezvoltat anxietatea sociala ar fi bine sa invete sa faca fata unor
situatii de care ii e frica, sa exerseze iesitul in evidenta, raspunsul liber la ore, socializarea cu
ceilalti, fara teama de a mai fi evaluat si ridiculizat. Daca si copilul tau a trecut prin ceva similar
ori a dezvoltat de-a lungul timpului anxietate sociala, poti modela povestea in functie de ce i s-a
intamplat lui.

In incheierea povestii terapeutice, pune accentul pe:

- gandurile pe care le are copilul/pisoiul in situatia care i-a provocat teama sociala,
- emotiile pe care le a trait in situatia respectiva,
- comportamentele pe care le-a avut,
- cum a simtit la nivel fiziologic intreaga situatie: cat de tare i-a batut inima, cat de transpirate i-
au fost palmele, a simtit nodul in gat, ca privirea i se incetoseaza, genunchii tremurand?
- cine a gresit cel mai mult in situatia respectiva,
- cat de frecvent se poate intampla ca un elev sa treaca printr-o astfel de situatie,
-  at de multe spune o situatie de acest gen despre un elev; (E chiar atat de grav si spune chiar atat
de multe despre un om faptul ca nu a fost atent sa-si noteze tema ori ca a fost certat de fata cu
alte persoane?)
- ce ar trebui sa faca elevul ca sa nu se mai simta blocat atunci cand se afla pus fata in fata cu alte
persoane.