SISTEMUL RESPIRATOR

Sistemul respirator este alcătuit din plămâni şi căile respiratorii extrapulmonare, structuri
specializate pentru schimbul de gaze şi pentru conducerea aerului inspirat şi expirat.
Organele aparatului respirator participă de asemenea, la realizarea funcţiilor fonatorie şi
olfactivă.
Căile respiratorii, cu rol de conducere a aerului, sunt:
- Extrapulmonare
- Intrapulmonare.
CĂILE REPIRATORII EXTRAPULMONARE
Sunt reprezentate prin:
- Fosele nazale
- Faringe
- Laringe
- Trahee
- Bronhiile mari
CĂILE REPIRATORII INTRAPULMONARE
Sunt reprezentate de ramificaţiile bronşice intrapulmonare( bronhii lobare, bronhii
segmentare, bronhii interlobulare, bronhiole intralobulare, bronhiole terminale), care se continuă
cu structuri, la nivelul cărora au loc schimburile de gaze( bronhiole respiratorii, ducte alveolare,
saci alveolari, alveole pulmonare).
CĂILE RESPIRATORII EXTRAPULMONARE
Sunt structuri tubulare adaptate inspiraţiei şi expiraţiei. Lumenul căilor repiratorii
extrapulmonare este tapetat de o mucoasă bine vascularizată şi umedă, care are rolul de a umezi
şi încălzi aerul inspirat. În peretele acestor conducte se evidenţiază şi:
- Schelet cartilaginos, care asigură menţinerea deschisă a lumenului acestor conducte
- Structuri elastice, care permit dilatarea lor
- Musculatură netedă, care prin contracţie asigură reţinerea aerului inspirat.

1
 ● FOSELE NAZALE
Fosele nazale reprezintă două cavităţi separate printr-un sept median.
Septul nazal are structură ososă în porţiunea postero- superioară şi cartilaginosă, în
porţiunea antero- inferioară. Fosele nazale comunică anterior cu exteriorul prin intermediul
narinelor, iar posterior comunică cu faringele, prin intermediul nazofaringelui.
Fiecare cavitate nazală, în sens antero- posterior are trei porţiuni:
- O porţiune largă numită vestibul,
- O porţiune respiratorie
- O porţiune olfactivă
La nivelul celor trei porţiuni, lumenul este tapetat de o tunică mucoasă, care prezintă
anumite particularităţi.
Mucoasa vestibulară este formată din:
- Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat, cu anexe tegumentare ( glande sebacee,
foliculi piloşi ). Acest epiteliu, posterior devine epiteliu pavimentos necheratinizat.
- Corion reprezentat de un ţesut conjunctiv lax, cu vase sanguine şi nervi.
Mucoasa respiratorie este formată din:
- Epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat, cu următoarele tipuri celulare:
o Celule ciliate, cilindrice. Cilii proemină în mucusul care acoperă suprafaţa
epiteliului
o Celule mucipare, secretoare de mucus
o Celule cu margine în perie, care prezintă la polul apical microvili
o Celule cu granule mici, cubice, care în citoplasmă conţin granule de secreţie
o Celule bazale, cu rol în regenerarea epiteliului.
- Corion format din ţesut conjunctiv lax, care conţine glande seroase, mucoase şi
foliculi limfoizi. Secreţia glandelor şi mucusul menţin umiditatea mucoasei. Corionul
este foarte bogat vascularizat, conţine plexuri venoase mari cu pereţi subţiri
Mucoasa respiratorie este aderentă la scheletul osos subiacent.
Mucoasa olfactivă reprezintă receptorul analizatorului olfactiv. Este formată din:
- Epiteliul olfactiv, un epiteliu pseudostratificat, care conţine următoarele tipuri
celulare:

2
 o Celule olfactive, reprezentate de neuroni bipolari, care pornesc de la
membrana bazală şi delimitează suprafaţa epiteliului. Fiecare celulă prezintă
la polul apical o prelungire, cu semnificaţie de dendrită, care se termină printr-
o mică dilatare numită vezicula olfactivă. Din această veziculă pornesc cili,
dispuşi radiar şi paralel cu suprafaţa epiteliului. Aceşti cili prezintă o
mobilitate redusă. Membrana cililor prezintă receptori olfactivi. Substanţele
odorizante sunt dizolvate la suprafaţa epiteliului şi interacţionează cu
receptorii olfactivi, determinând formarea unui potenţial de acţiune. Polul
bazal al celulelor prezintă o prelungire cu semnificaţie de axon, care va
pătrunde în ţesutul conjunctiv, la acest nivel se uneşte cu alţi axoni şi
formează nervul olfactiv. Durata de viaţă a acestor celule este de aproximativ
o lună.
o Celule de susţinere sunt cele mai numeroase. Sunt celule cilindrice, situate cu
polul bazal pe membrana bazală. Nucleii sunt situaţi spre polul apical, ceea ce
uşurează recunoaşterea acestor celule în preparatele microscopice. Prezintă
microvili la polul apical, precum şi numeroase mitocondrii, REN, RER,
granule de lipofuscină. Între aceste celule şi celulele olfactive s-au identificat
joncţiuni de aderenţă. Celulele de susţinere sunt similare celulelor gliale,
asigurând suportul şi nutriţia celulelor olfactive.
o Celule bazale sunt mici, cubice, situate pe membrana bazală. Nucleii sunt
rotunzi, situaţi în vecinătatea membranei bazale.
o Celule cu margine în perie sunt prezente în număr redus. Prezintă numeroşi
microvili la polul apical, de unde şi denumirea acestor celule. Se întâlnesc şi
în alte segmente ale căilor respiratorii. Polul bazal al celulelor stabileşte
contacte sinaptice cu fibre nervoase, care penetrază membrana bazală. Aceste
fibre sunt ramuri ale nervului trigemen. Celulele sunt implicate în creşterea
sensibilităţii mucoasei la stimuli olfactivi.
- Corionul sau lamina bazală este situat sub epiteliu şi aderent la periostul osului
subiacent. Ţesutul conjunctiv al corionului conţine:
o Numeroase vase sanguine şi limfatice
o Fibre nervoase amielinice şi mielinice

3
 o Glandele olfactive( glandele Bowman). Sunt glande tubuloalveolare de tip
seros, a căror secreţie se elimină prin ducte excretoare la suprafaţa epiteliului.
Ductele sunt scurte, iar lumenul este delimitat de celule cubice. Celulele
glandulare conţin granule de lipofuscină. Aceste granule întâlnite şi la nivelul
celulelor epiteliale, determină culoarea galben- maronie a mucoasei olfactive.
Secreţia celulelor glandulare reprezintă un solvent pentru substanţele
odorizante.
● SINUSURILE AERIENE PARANAZALE
Reprezintă cavităţi pline cu aer, situate la nivelul oaselor frontal, maxilar, etmoid şi
sfenoid. Sunt tapetate de epiteliu respirator subţire. Comunicarea cu cavitatea nazală se
realizează prin mici orificii care se deschid la nivelul mucoasei respiratorii.

● LARINGELE
Este un organ tubular cu funcţie de conduct aerian şi organ vocal
Structura histologică a laringelui
Laringele are un schelet cartilaginos, o tunică fibroelastică şi o tunică mucoasă.
Scheletul cartilaginos menţine lumenul larg deschis şi este alcătuit din cartilaj
hialin( cartilajul tiroid, cricoid şi aritenoid ) şi elastic( epiglota ).
Tunica fibroelastică este formată din ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice şi prezintă
două îngroşări, care formează corzile vocale.
Mucoasa laringiană, în raport cu zona topografică diferă:
- Epiteliul
o La nivelul epiglotei şi corzilor vocale apare un epiteliu stratificat pavimentos
necheratinizat;
o În restul zonelor epiteliul este pseudostratificat cilindric ciliat.
- Corionul este un ţesut conjunctiv cu :
o Fibre elastice
o Infiltrate limfocitare
o Glande tubulo alveolare mucoase.
Pe peretele postero- lateral al laringelui sunt muşchi striaţi, cu rol în fonaţie, respiraţie şi
deglutiţie.

4
 ● TRAHEEA
Este organ tubular, cu lungime de aproximativ 12 cm, situat în continuarea laringelui.
Structura histologică a traheei
Peretele traheal cuprinde următoarele tunici: tunica mucoasă, tunica fibro-elastică,
scheletul cartilaginos şi adventiţia.
Mucoasa traheală este alcătuită din:
- Epiteliu de tip respirator. Epiteliul traheal sau respirator este de tip pseudostratificat
cilindric, ciliat, dispus pe o membrană bazală bine vizibilă. Structura citologică este
polimorfă, fiind reprezentată prin următoarele tipuri de celule:
o Celule cilindrice ciliate( prismatice), înalte, care la polul apical au aproximativ
200-300 cili. Sunt cele mai numeroase. Cilii sunt inseraţi pe corpusculi bazali.
Rolul cililor este de a îndepărta impurităţile din aerul inspirat, prevenind
pătrunderea lor la nivelul plămânilor. În motilitatea lor, un rol important îl
deţine o proteină, dyneina, prezentă în mod normal în structura cililor.
Absenţa acesteia în cazuri patologice, duce la apariţia sindromului Kartagener,
caracterizat prin infecţii respiratorii cronice şi infertilitate la bărbaţi, cauzate
de lipsa de motilitate a cililor din epiteliul respirator şi a flageliilor
spermatozoizilor din epiteliul seminal.
o Celule caliciforme( mucipare) sunt mai rare, se interpun între celulele ciliate.
Sunt uşor de identificat în coloraţiile de rutină, datorită citoplasmei clare,
precum şi prin absenţa cililor. Sunt celule secretoare de mucus, care
contribuie la captarea particulelor de praf, polen şi a microorganismelor.
o Celule cu margine în perie, cu microvilozităţi lungi, subţiri la polul apical.
Polul bazal al celulelor stabileşte contacte sinaptice cu terminaţii nervoase.
Reprezintă celule cu proprietăţi de resorbţie şi chemorecepţie.
o Celule mici bazale, de rezervă, care asigură refacerea elementelor lezate,
având capacitate de diviziune.
o Celulele cu granule mici, celulele Kulchitsky sunt celule endocrine, cu granule
mici secretorii( 100-300mm). Sunt greu de evidenţiat în coloraţiile de rutină.

5
 Impregnarea argentică reprezintă coloraţia de elecţie pentru acest tip de celule,
care sintetizează şi stochează:
 catecolamine
 hormoni peptidici de tipul serotonină, calcitonină, pe care îi varsă în
capilarele corionului.
Funcţia acestor celule nu este pe deplin cunoscută. Unele celule se
grupează şi stabilesc conexiuni cu fibre nervoase, formând corpi
neuroepiteliali, a căror funcţie se pare că intervine în reglarea calibrului
vascular.
- Corionul este constituit din ţesut conjunctiv lax, bogat în fibre elastice, infiltrate
limfocitare, glande seroase, mucoase sau de tip sero-mucos. Ţesutul limfoid, în
ambele forme nodular şi difuz, este abundent. Ţesutul limfoid întâlnit la nivelul
căilor respiratorii reprezintă ţesutul limfoid asociat bronhiilor( bronchus- associated
lymphatic tissue, BALT).
Tunica fibroelastică este formată din fibre colagene şi elastice, condensate la periferia
cartilajului, îndeplinind rol de pericondru.
Scheletul cartilaginos este format din 15-20 inele de cartilaj hialin, incomplete, de
forma literelor „U” sau „ C”, cu deschiderea orientată posterior. Capetele cartilajului sunt unite
prin fibre musculare netede, care alcătuiesc muşchiul traheal. Între inele se găseşte un ţesut
conjunctivo-adipos.
Adventiţia este tunica externă, alcătuită din ţesut conjunctivo-adipos cu vase, nervi,
formaţiuni limfoide.

● BRONHIILE PRINCIPALE( EXTRAPULMONARE )

Provin din bifurcarea traheei.
Structura histologică a bronhiilor principale
Peretele acestor structuri este format din:
- Tunica mucoasă
o Epiteliul este pseudostratificat cilindric ciliat, conţine cele 5 tipuri de celule,
la care se pot adăuga şi limfocite.

6
 o Corionul este constituit din ţesut conjunctiv lax, bogat în fibre elastice,
infiltrate limfocitare şi glande sero- mucoase
- Tunica fibro-elastică are rol de pericondru
- Scheletul cartilaginos este reprezentat de inele complete de cartilaj hialin
- Adventiţie
Structura bronhiilor principale este similară traheei, cu menţiunea că inelele
cartilaginoase sunt la acest nivel complete, menţinând deschise aceste conducte aeriene.

● PLĂMÂNII
Plămânii sunt organe pereche, situaţe în cavitatea toracică.
Structura histologică a plămânilor
Din punct de vedere histologic, plămânii pot fi consideraţi organe parenchimatoase,
formate din capsulă, stromă şi parenchim.
În cazul plămânilor, capsula este înlocuită de pleură, o seroasă, formată din două foiţe,
pleura parietală şi pleura viscerală. Pleura parietală aderă la cutia toracică. Pleura viscerală se
mulează pe plămân. Între cele două pleure există în condiţii normale, o cantitate mică de lichid,
care favorizează alunecarea celor două foiţe în timpul mşcărilor respiratorii.
Stroma plămânilor este bine reprezentată la periferia organului, sub pleura viscerală, de
unde în zona hilului, se desprind septe conjunctive care împart plămânul în lobi, segmente şi
lobuli. Stroma perilobulară şi intralobulară este slab dezvoltată. Stroma perilobulară conţine
histocite ( macrofage) încărcate cu praf de cărbune.
Fiecare plămân are un hil prin care pătrund bronhiile şi vasele sanguine, care se ramifică
împreună cu stroma, contribuind la formarea arborizaţiei caracteristice în radiografiile
pulmonare.
Parenchimul pulmonar este structurat în lobi, segmente şi lobuli.
Lobul pulmonar reprezintă totalitatea parenchimului tributar unei bronhii lobare.
Segmentul pulmonar este tributar unei bronhii segmentare.
Lobulul pulmonar reprezintă totalitatea parenchimului respirator tributar unei bronhiole
intralobulare şi delimitat de o stromă perilobulară. Are formă piramidală cu baza spre pleură şi
vârful spre hilul pulmonar. Fiecare lobul conţine peste 5o de acini pulmonari.
Totalitatea acinilor pulmonari formează parenchimul pulmonar.

7
 Suprafaţa respiratorie a plămânului, la nivelul căreia se desfăşoară schimbul de gaze între
aer şi sânge, este reprezentată de totalitatea alveolelor din structura sacilor, ductelor alveolare şi
a bronhiolelor respiratorii şi reprezintă aproximativ 150 metri pătraţi.
CĂILE RESPIRATORII INTRAPULMONARE
Bronhiile principale se ramifică în bronhii lobare ( trei bronhii pentru plămânul drept şi
două bronhii pentru plămânul stâng ), care la rândul lor se divid în bronhii segmentare ( 10
pentru plămânul drept, 8 pentru stângul) .
Structura histologică este asemănătoare bronhiilor principale, fiind reprezentată de:
- Tunica mucoasă
o Epiteliul este pseudostratificat cilindric ciliat, conţine cele 5 tipuri de celule,
la care se pot adăuga şi limfocite.
o Corionul este constituit din ţesut conjunctiv lax, bogat în fibre elastice,
infiltrate limfocitare şi glande sero- mucoase
- Tunica fibro-elastică are rol de pericondru
- Scheletul cartilaginos este reprezentat de inele neregulate de cartilaj hialin
- Apar fibre musculare netede, dispuse discontinuu, între mucoasă şi cartilaj, alcătuind
muşchiul bronşic (Reissessen).
- Adventiţie
Din ramificarea bronhiilor segmentare rezultă bronhiile interlobulare sau
extralobulare, cu diametrul mai mare de 1 mm (între 1-2 mm).
Structura histologică a acestui segment este:
- Tunică mucoasă
o Epiteliu de tip respirator
o Corion bogat în elemente elastice, glande seroase şi mucoase
- Muşchiul bronşic dispus sub forma unui inel întrerupt situat între mucoasă şi
scheletul cartilaginos
- Scheletul cartilaginos format din noduli sau fragmente de cartilagiu hialin
- Adventiţia.
Bronhia interlobulară este situată în stroma pulmonară, deci este înconjurată de ţesut
conjunctiv. La punctul de ramificare sunt prezenţi noduli limfoizi.
Prin ramificarea bronhiilor interlobulare rezultă bronhiolele intralobulare.

8
 Bronhiolele intralobulare au diametrul sub 1 mm, sunt situate în plin parenchim
pulmonar.
Structura histologică:
- Tunica mucoasă
o Epiteliu simplu cilindric ciliat, în care celulele calciforme devin mai rare
o Corion, bogat în fibre elastice dispuse longitudinal, fibre de reticulină, fibre
colagene mai rare şi celule conjunctive (fibrocite, mastocite), limfocite
- Un inel muscular complet, muşchiul bronşic(Reissessen).
De la nivelul bronhiolelor intralobulare dispar adventiţia, scheletul cartilaginos şi
glandele din corionul mucoasei. Bronhiolele sunt dublate de ramuri arteriale din artera
pulmonară şi bronşică. Ramurile venoase sunt situate în septele intersegmentare şi interlobare.
Parenchimul pulmonar tributar unei bronhiole lobulare formează un lobul pulmonar.
Din ramificarea bronhiolelor lobulare, rezultă bronhiolele terminale.
Bronhiolele terminale au diametru de 0,3 mm.
Structura histologică
- Tunica mucoasă
o Epiteliu simplu cubic ciliat, fără celule mucipare. În ultima porţiune epiteliul
devine neciliat şi prezintă celule epiteliale, cu caractere secretorii, numite
celule Clara. Aceste celule cresc numeric, pe măsură ce dispar celulele ciliate.
Pot fi prezente la acest nivel şi celule cu margine în perie şi celule cu granule
mici. Celulele Clara au polul apical rotunjit, citoplasma bogată în organite:
reticul rugos, neted, mitocondrii, granule de glicogen, citocrom. La polul
apical sunt prezente granule secretorii. Celulele Clara secretă un agent de
suprafaţă, activ, care previne colabarea bronhiolelor în timpul expiraţiei. De
asemenea produc o proteină, CC 16, care reprezintă un marker al fluidului
bronhoalveolar.
o Corionul este redus, conţine rare fibre elastice, colagene, cu bogată inervaţie
vegetativă simpatică şi parasimpatică.
- Strat muscular, format din fibre musculare netede.
Din ramificarea bronhiolelor terminale, rezultă bronhiolele respiratorii.

9
 PARENCHIMUL PULMONAR
Bronhiolele respiratorii au diametru mic( sub 0,3 mm, între 0,2-0,15 mm), ele dau
ramuri de calibru şi mai redus.
Peretele acestor bronhiole prezintă:
- Epiteliu simplu cubic, care devine turtit, situat pe o membrană bazală subţire, dublată
de ţesut conjunctiv cu mastocite, macrofage, fibre elastice cu dispoziţie longitudinală
- Fibre musculare netede puţine.
În peretele acestor bronhiole apar primele alveole pulmonare.
Bronhiolele respiratorii se continuă cu 2-3 ducte alveolare, structurile în care se deschid
sacii alveolari şi alveolele.
La nivelul ductelor alveolare peretele este discontinuu, tapetat de:
- Epiteliu simplu pavimentos
- Corion, reprezentat de un tesut fibro- elastic
- Fibre musculare netede, din ce în ce mai rare
Sacii alveolari rezultă din ramificarea ductelor alveolare. Pereţii sunt perforaţi prin
orificiile de deschidere ale alveolelor pulmonare şi formaţi de epiteliu alveolar, dublat de fibre
elastice, fibre de reticulină şi capilare. Fibrele musculare netede dispar.

Unitatea morfo-funcţională a plămânului este acinul pulmonar.

Acinul pulmonar este format din totalitatea parenchimului pulmonar tributar unei
bronhiole respiratorii, fiind format din ductele alveolare, sacii alveolari şi alveolele pulmonare.
Alveolele pulmonare sunt cavităţi cu aspect veziculos, tapetate de un epiteliu alveolar şi
separate între ele prin septe interalveolare. Ele conferă plămânului aspect spongios.
Alveolele se deschid în sacii alveolari prin pori care ajung la diametrul de 10-15 microni.
Aceşti pori pot fi mai mulţi (1-6) pentru o alveolă. Rolul acestora este de a egaliza presiunea în
alveole şi în cazul obstrucţiei unei bronhiole, fac posibilă circulaţia aerului.
Epiteliul alveolar este un epiteliu simplu pavimentos, situat pe o membrană bazală,
format din următoarele tipuri de celule:
- Pneumocitul membranos( celula alveolară de tip I) este o celulă epitelială mică de 4-6
microni, cu nucleu voluminos, organite puţine şi cu expansiuni citoplasmatice subţiri
în formă de văl. Are capacitatea de distensie, se leagă de celulele vecine prin

10
 complexe joncţionale ocluzive. Celula este adaptată pentru transferul pasiv de gaze.
Aceste celule nu se divid. Delimitează lumenul alveolelor în proporţie de 95%.
- Pneumocitul granulos( celula alveolară de tip II) sau celula septală este o celulă
epitelială alveolară mare de 8-12 microni. Are nucleu veziculos, citoplasma bogată în
organite, mitocondrii, aparat Golgi bine dezvoltat, reticul endoplasmatic bogat,
incluziuni fosfolipidice granulare, vacuole de secreţie şi vezicule. Veziculele apar pe
preparatele histologice sub forma corpusculilor lamelari, numiţi şi citozomi, care la
microscopul electronic conţin lamele concentrice şi sunt delimitaţi de o membrană.
Histochimic sunt bogaţi în fosfolipide, glicozaminoglicani şi proteine. Ei reprezintă
modul de stocare al surfactantului, care este secretat de pneumocitele granulare şi
eliminat prin exicitoză la suprafaţa alveolelor.
Surfactantul este compus din apă, fosfolipide, lipoproteine. Această
peliculă reduce tensiunea de suprafaţă a pneumocitelor de tip I, adaptate
transportului gazelor şi se opune colabării alveolelor în timpul respiraţiei. Lipsa
acestei structuri la nou-născuţi prematuri determină atelectazie, alveolele nu se
destind şi apare insuficienţă respiratorie – boala membranelor hialine. Cercetări
recente sugerează efectul bactericid al surfactantului cu rol în distrugerea
bacteriilor ajunse la nivelul alveolei. Pneumocitele granuloase sau de tip II sunt
cubice şi se grupează 2-3 de-a lungul suprafeţei alveolare în punctele în care
pereţii alveolari se unesc şi formează unghiuri. Se divid şi înlocuiesc atât celulele
alveolare de tip II, cât şi pe cele tip I.
- Macrofagele alveolare sunt prezente fie în grosimea epiteliului, fie în cavitatea
alveolei.
La suprafaţa epiteliului alveolar există un fluid tensio-activ, surfactantul.
Septele interalveolare sunt reprezentate de:
- O masă de substanţă fundamentală amorfă bogată în glicozaminoglicani, cu fibre
elastice, colagene şi numeroase fibre reticulinice, care împiedică extensia exagerată a
alveolelor.
- Celule conjunctive interstiţiale: fibrocite, mastocite, macrofage şi celule contractile,
care prin contracţie reduc volumul cavităţii alveolare. Macrofagele sunt de fapt
histiocite alveolare, originare din măduva osoasă hematogenă, derivă din monocit, au

11
 capacitate fagocitară. Când se încarcă cu pulbere de cărbune şi praf se colorează în
negru şi se numesc „ celule cu praf „ sau la cardiaci „ celule cardiace” când se încarcă
cu pigment hemosiderinic – roşcat. Macrofagele se pot detaşa, traversează epiteliul
alveolar, devin libere şi cad în cavitatea alveolară de unde sunt eliminate prin
expectoraţie.
- Capilare, provenite din ramificarea arteriolelor intralobulare. La nivelul plămânilor se
găseşte cea mai vastă reţea de capilare din organism. Peretele acestor capilare este
de tip continuu.
Complexul alveolo-capilar (Bariera aer-sânge)
Structurile traversate de gazele respiratorii în drumul de la cavitatea alveolară în lumenul
capilar şi invers formează un complex, denumit bariera aer-sânge sau complex alveolo-capilar.
Acest complex este format din:
- Pelicula de surfactant;
- Epiteliu alveolar;
- Membrana bazală alveolară;
- Substanţa fundamentală dintre membrana bazală alveolară şi capilară, foarte redusă;
- Membrana bazală capilară
- Endoteliu capilar.
Grosimea acestei bariere este între 0,1 şi 0,5 microni. Poate prezenta porţiuni mai subţiri
în zonele în care membranele bazale a epiteliului alveolar şi a peretelui capilar fuzionează sau
mai groase în zonele cu structura clasică amintită. În cazuri patologice, în edem pulmonar în
interstiţiu se acumulează lichid interstiţial.

Diagnosticul histologic de plămân se pune pe baza prezenţei pachetului bronho-

vascular format din bronhie sau bronhiolă şi ramură arterială ( vena rămâne mai la
distanţă, în stroma interlobulară ) şi pe baza aspectului buretos, dantelat al parenchimului
pulmonar dat de prezenţa alveolelor.

Vascularizaţia plămânilor

12
 Plămânii au o dublă vascularizaţie funcţională, asigurată de arterele şi venele pulmonare
şi nutritivă asigurată de arterele şi venele bronşice.
Circulaţia funcţională face parte din mica circulaţie.
Artera pulmonară are o tunică medie musculară dublată de un număr de lame elastice
concentrice. Se ramifică şi dă ramuri, care în plămâni au traiect paralel cu conductele aeriene
intrapulmonare. Calibrul lor descreşte în mod progresiv, ajungând în lobuli, unde dau ramuri
periacinoase, în jurul acinilor pulmonari. Acestea la rândul lor se capilarizează şi formează o
reţea vastă de capilare în peretele alveolar, la nivelul septelor interalveolare. La acest nivel are
loc procesul de hematoză, arterele aducând sânge încărcat cu CO 2, în timp ce venele conţin
sânge oxigenat colectat la nivelul alveolei.
Venele sunt originare din reţeaua capilară a alveolelor şi au un traiect independent de cel
al ramurilor arteriale. Părăsesc lobulul prin ţesutul conjunctiv stromal perilobular, confluează
ulterior cu venele din septele conjunctive intersegmentare, dând în final naştere venelor
pulmonare. Acestea au o structură mixtă asemănătoare arterelor( media musculară este însă mai
subţire). Venele pulmonare părăsesc plămânul prin hil. Doar la nivelul hilului se găsesc alături de
arterele şi bronşiile omoloage.
Circulaţia nutritivă este asigurată de arterele şi venele bronşice care fac parte din
circulaţia mare. Arterele bronşice pătrund în plămâni, dau ramuri situate adiacent bronhiilor şi
bronhiolelor, având un lumen mai mic decât acestea. Ele nu depăşesc bronhiola respiratorie. La
acest nivel o parte se capilarizează şi formează anastomoze cu capilarele provenite din ramurile
arterei pulmonare. Circulaţia de întoarcere este asigurată de ramuri care în final confluează şi dau
naştere venelor bronşice.
Circulaţia limfatică este asigurată prin două reţele, una superficială pleurală, alta
profundă intrapulmonară. În plămân, circulaţia limfatică ajunge numai până la periferia lobulilor
pulmonari.
Inervaţia arborelui bronho-pulmonar
Este asigurată pe de o parte de fibre simpatice bronhoconstrictoare şi pe de altă parte de
fibre parasimpatice, care produc relaxarea musculaturii bronşice (bronhodilatatoare).

13