Estetica romanului distopic

Lucrarea de față are în vedere imaginea de ansamblu asupra romanelor distopice

Kremlinul de zahăr și Generation P ale autorilor ruși Vladimir Sorokin, respectiv
Viktor Pelevin. Analiza estetică a romanelor presupune o cercetare mai îndeaproape a
structurii acestora, a limbajului adoptat de către scriitori, a trimiterilor către alte opere
sau autori, dar și a interesului față de alte culturi.
Romanul lui Sorokin, Kremlinul de zahăr, este structurat sub forma a 16 capitole,
fără element de legătură între ele, fiecare capitol având în vedere anumite aspecte din
viața cotidiană a Rusiei în anul 2028, sub forma unor scurte povestiri. Fiecare
povestire relatată în roman prezintă o imagine a țării în tonuri cenușii, sau sub aspect
apocaliptic, o societate aflată la ananghie, în degradare, sub influența terorii, a unui
sistem politic autoritar, unde personajele apelează la stupefiante pentru a evada într-o
realitate proprie. Spre deosebire de acesta, romanul Generation P al lui Pelevin, vine
structurat tot sub forma unor 16 capitole, însă aici, autorul păstrează același fir
narativ, urmărește evoluția personajului central pus în diferite ipostaze, după cum
sugerează chiar titlurile capitolelor. O societate care pune preț pe consum în vremea
capitalismului, unde ceea ce ai valorează mai mult decât ceea ce ești, se reflectă în
puterea de convingere și manipulare pe care o are televiziunea asupra unui popor care
stagnează din punct de vedere cultural și educațional.
Ambele romane prezintă un interes aparte față de alte culturi, observându-se în
texte inserția de structuri și sintagme în alte limbi, adaptate în limbajal uzual al
personajelor, plasând o țară precum Rusia pe o treaptă înjositoare și incapabilă de a-și
produce singură capital. În romanul lui Sorokin, cultura chinezească joacă un rol
important în viața poporului rus, astfel, importarea produselor chinezești,
implementarea limbii chineze ca obiect de studiu, dar și preluarea în limbajul uzual a
unor cuvinte sau sintagme, generează un interes aparte față de această cultură, însă, în
același timp, în mod paradoxal, în anul 2028 Rusia este înconjurată de un Mare Zid ce
o separă de Europa și China și este condusă de un suveran ce urmează sistemul
autoritar de pe vremea lui Ivan cel Groaznic. „Prin trasarea unei paralele între două
perioade istorice, unite de o formă comună de guvernare, Sorokin afirmă finalitatea
istoriei rusești. Violența a fost trăsătura dominantă a domniei lui Ivan cel Groaznic, la
fel cum a fost în perioada sovietică, iar pentru Sorokin prin acest lucru se definește și
regimul actual. Violența provine dintr-un sentiment de forță și putere asupra celorlalți,
iar noua Rusie își flexează mușchii înaintea restului lumii. Rusia, din Kremlinul de
zahăr, este simultan o fortăreață și o închisoare.” 1 Construirea Marelui Zid Rusesc
precede o interpretare duală a situației expuse, astfel, acesta poate fi văzut ca o
fortăreață ce protejează Rusia de inamicii externi, Europa și China, dar totodată poate
fi interpretat ca exponent ce face din „țara mamă” o închisoare menită să țină sub
control un popor întreg. Capitolul „Pauza de masă” reliefează cel mai bine
problematica construirii zidului și a mirajului celor care lucrează la realizarea acestuia
deoarece sunt singurele persoane cărora li se permite trecerea în afara lui.
În Kremlinul de zahăr Sorokin construiește o istorie alternativă a Rusiei,
imaginându-și dezvoltarea acesteia într-un stat ortodox, conservativ, multietnic și neo-
medieval condus de un dictator autoritar. După cum urmează, în cele mai recente
texte ale autorului, China demonstrează a fi într-o continuă creștere economică și
putere demografică ce se extinde pe tot teritoriul Rusiei. Astfel, o perie de dinți
aproape magică, în formă de dragon și un pieptene automat o ajută pe Marfușa cu
rutina ei matinală. Pe de altă parte, limba chineză face parte din curricumul școlar de
bază al Marfușei, iar unele sintagme, cuvinte sau chiar propoziții, sunt preluate din
limba chineză la scară largă și folosite în limbajul uzual. China, prin perspectiva lui
Sorokin, are valență duală, așadar, pe de o parte vine ca un ajutor în construirea unei
istorii alternative a Rusiei și pe de altă parte, este privită ca o reflecție ironică a
aspirațiilor imperialiste ale Rusiei pentru dominarea Eurasiei din punct de vedere
economic și cultural.2
Ideologia politică cu care se confruntă Rusia lui Sorokin în anul 2028 nu îngăduie
expansiunea economică a țării, permițând astfel realizarea comerțului cu una dintre
marile puteri inamice ale acesteia, China. Influențele culturii chinezești se resimt în
mai multe aspecte ale vieții publice, dezvăluind totodată și grotescul limbajului,
vulgaritatea și dorința de eliberare prin adaptarea și inserția la nivel conversațional a
unor replici în limba chineză ce definesc bătaia de joc și violența verbală. „Rusia de
azi, a oligarhilor, ruptă în două, în țara bunului plac, care este Moscova, și restul
lumii, o țară sărăcită și abrutizată, în care puține bucurii mai rămân oamenilor, oferă o
1
David Gillespie, „Author and authority in the wrok of Vladimir Sorokin” ВЕСТНИК ПЕРМСКОГО
УНИВЕРСИТЕТА, vol.1, nr. 17, 2012, pp. 232-236. https://cyberleninka.ru/article/n/author-and-
authority-in-the-work-of-vladimir-sorokin/viewer. Accesat la 12 mai 2020.
2
Filimonova, Tatiana. “Chinese Russia: Imperial Consciousness in Vladimir Sorokin's
Writing.” Region, vol. 3, nr. 2, 2014, pp. 219–244. JSTOR, www.jstor.org/stable/43737543. Accesat la
12 mai 2020.
imagine dramatică, un amestec de neofeudalism și autocrație cosmetizate cu gadgeturi
de ultimă generație.”3 Mai mult decât atât, limbajul pe care îl folosește Sorokin în
opera sa se canalizează asupra unui argou sacralizat folosit, în special, de infractori,
făcând, astfel, conturarea unei linii imaginare între două limbi diferite, cu o rădăcină
comună, evidențiind diferențele dintre nou și vechi. Aspectul estetic al limbajului, în
mod vehement, se supune contrastului creat de Vladimir Sorokin pentru a evidenția
discrepanțele dintre limba veche și limba nouă, la fel cum internetul se afla la libera
circulație, însă a se observa jocul de cuvinte (interda-internet) în ceea ce privește
restricțiile impuse de regimul politic în controlarea societății. „Combinația dintre
vechi și nou în acea realitate fictivă este demonstrată nu numai la nivel morfologic și
etimologic, ci și prin sintaxă. De-a lungul textului, termeni și obiceiuri vechi și noi
sunt combinate în mod repetat și așezate unul împotriva celuilalt în așa fel că, fiind
așezate într-o unitate sintactică, ele se juxtaporează semantic reciproc, demonstrând
combinațiile grotești care constituie vechea vorbire rusă și caracterizează în
consecință structura socială a unei vechi societăți rusești noi, care combină niveluri
ridicate de dezvoltarea tehnologică cu tradiții pre-petrine.” 4 Așadar, Sorokin nu numai
că încearcă o readucere în scenă a istoriei, prin exemplificarea unor evenimente
marcante din trecutul sumbru al Rusiei, ci și reușește datorită abordării la nivel
stilistic, etimologic, semantic și morfologic, folosindu-se de trucuri lingvistice prin
ludic. De altfel, folosește o nouă abordare în realizarea colecției de povestiri, fiecare
capitol reprezentând o nouă perspectivă asupra vechii, dar totodată noii Rusii,
aspectele de viață fiind privite prin prisma mai multor unghiuri, unde primează
progresul tehnologiei în pofida sărăciei, creeându-se în același timp o imagine de
ansamblu din diferite colțuri ale țării. „Prin aplicarea diverselor stiluri ale canonului
literar sovietic la realitatea rusească a viitorului și prin rescrierea acestui canon,
folosind vechiul stil rus într-o abordare nouă, autorul demonstrează cât de ușor se
poate adapta o realitate totalitară la alta.”5
În afară de recurgerea la mijloacele de exprimare ieșite din uz, se pot observa
aluziile făcute de Sorokin spre scriitorii clasici ai literaturii ruse și spre operele
acestora, care devin acum parodiate. Așadar, „Pauza de masă” din lagăr aduce spre

3
Antoaneta Olteanu, „Neoopricinina sau antiutopia lui Sorokin” Romanoslavica, vol. XLVI, nr. 2, p.
120.
4
Marina Aptekman, „The Old New Russian: The Dual Nature of Style and Language in Day of the
Oprichnik and Sugar Kremlin”Slavica Bergensia, vol.11, 2013, p.287.
5
Idem, Ibidem, p. 292.
romanul lui Soljenițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, „Calicii” fac referire la trei
opere de mare însemnătate în literatura rusă, precum Frații Karamazov, Livada cu
vișini sau Azilul de noapte, „visul calului alb a lui Komiaga trimite la troica
zburătoare a lui Gogol, din Suflete moarte”6, iar „Scrisoarea”, mijloc de persuasiune și
control, aduce aminte de romanul Crimă și Pedeapsă. Se resimte, de asemenea, jocul
parodic la nivel colocvial, regăsindu-se „motivul chinezesc, sub forma numeroaselor
obiecte pe care eroii le numesc în limba chineză, și mai ales a realităților din care
aflăm de prezența, tot mai masivă, în societatea rusească, a vecinilor de la Răsărit, o
obsesie/premoniție a scriitorului, care nu ignoră în niciun caz legături din ce în ce mai
apropiate cu prietenul galben.”7
Scriitorul postmodern, Viktor Pelevin, abordează în romanul său, Generation P,
tema dramei conștiinței colective, astfel „una din urmările schimbării unghiului de
percepție în epoca postmodernă este revizuirea tuturor valorilor, renunțarea la
punctele de vedere absolute și orientarea culturii europene în direcția relativismului.” 8
Perioada postcomunistă înfățișează o societate cuprinsă de o epocă a consumului, în
care digitalizarea și reclamele televizate sunt realizate după model occidental, dar în
stil rusesc pentru formarea unei identități. Manipularea are loc în masă, la nivel
colectiv, pentru a nu ieși din tiparul societății rusești, astfel, reclamele televizate fac
referire la trecutul tenebros al Rusiei, unde armele de tip Kalashnikov sunt cele care
stabilesc ordinea. Creearea unei noi societăți în era postcomunistă se remarcă în
generația anilor `70 care a „ales Pepsi la fel cum părinții lor îl aleseseră pe Brejnev.” 9
Așadar, se creează o nouă clasă socială, care dobândește accente grotești și este
prezentată în mod satiric în romanul lui Pelevin, imitând comportamentul occidental
și utilizând frecvent limba engleză care devine universală, atât în mass-media cât și în
publicitate. „Totodată, constatăm că nu numai la nivelul cultural (Rusia versus
Occident) și cel ideologic (comunism versus post-comunism) există o dispută, cât și la
nivelul lingvistic (rusă versus engleză), lucru sugerat de autor prin însuși titlul
romanului.”10 Romanul este publicat cu titlul Generation P, în engleză, autorul
făcând, de altfel, pe întreg parcursul romanului, aluzii referitoare unor sintagme în
limba engleză, sugerând astfel, poziționarea a două lumi diametral opuse.
6
Antoaneta Olteanu, Ibidem.
7
Idem, Ibidem.
8
Virgil Șoptereanu, „Despre postmodernismul rus. Sine ira et studio” Romanoslavica, vol. XLI, p. 13.
9
Viktor Pelevin, Generation P, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 9
10
Elena-Cristina Ciugăl, Postmodernismul rus: Viktor Pelevin, Boris Akunin, Ludmila Ulițkaia,
vol.coord. de Antoaneta Olteanu, Editura Universității din București, 2018, p. 154.
Exemplificând dualitatea lumilor la care face Pelevin referire în textul său, se poate
observa momentul în care Tatarski primește pe pagerul său mesajul: „Welcome to
route 666”11. „Prin aluzia la cunoscutul Route 66 Pelevin individualizează dezvoltarea
profesională urmând prototipul carierei americane, în timp ce comportamentul eroului
pare a fi mai degrabă mai apropiat de diavolescul număr 666.”12 Jocul de cuvinte la
care apelează Pelevin se resimte și în reclamele despre băuturile carbogazoase,
mărcile de produse sport sau țigările, bazându-se pe o puternică dihotomie a faptului
că ceea ce este ne-occidental este rusesc. De aceea, personajul central al romanului,
preferă să adapteze textele străine pentru întelegerea lor în limba rusă prin negare. De
exemplu, în condițiile în care un regim totalitar s-ar instala în Rusia, curând, sloganul
american pentru Sprite, Uncola, este considerat adecvat. Mai mult decât atât, „pentru
consumatorul rus, termenul Uncola are largi conotații antidemocratice și antiliberale,
ceea ce-l face extrem de atrăgător și promițător unei dictaturi militare.” 13 Aceeași
strategie o abordează pentru marca de papuci Reebok și țigările Parliament.
Dependența Rusiei față de Occident are rădăcini adânci, astfel, situația devine
mai complicată în ceea ce privește transformarea produselor occidentale, a termenilor
sau sloganurilor într-o limbă care este și ea în plin proces de transformare, unde
traducătorii „trec printr-un proces de reinventare a propriilor identități.” 14 Într-o țară
aflată în tranziție precum Rusia, copywriterii și creatorii se înstrăinează de propria
cultură, copiind stilul de viață occidental. „Limbajul comercial de la începutul
romanului plasează cartea în mijlocul a milioane de produse similare, la care se referă
și care sunt menționate în aceasta.” 15 În Generation P, Pelevin face trimiteri la
personalități de seamă din istoria Rusiei, se resimte un interes aparte pentru religia
budistă, și menține o oarecare legătură cu scriitorii de seamă din cultura rusă, pe care
nu ezită să-i amintească în romanul său. Estetica limbajului în romanele peleviniene
conferă libertate de exprimare, și de înțelegere a textelor sale, oferindu-le noi voci și
noi strategii de comunicare (mass-media și televiziune). Se constată, astfel, că în
romanul de față, Generation P, „interferează discursul pur literar cu cel al mijloacelor
de informare în masă și al comunicării în diversele ei forme de existență; de la slang
la limbajul reclamelor. Toate aceste asocieri din roman, luate separat sau împreună

11
Viktor Pelevin, Ibidem, p. 24.
12
Elena-Cristina Ciugăl, Ibidem.
13
Viktor Pelevin, Ibidem, p.33-34.
14
Elena-Cristina Ciugăl, Ibidem, p.157.
15
Idem, Ibidem, p. 145.
evidențiază ridicarea, la rang mitologic a chipului noului rus și a sloganurilor
publicitare din realitate, astfel postmodernismul este asociat cu cultura de masă, ci
kitsch-ul, devenind expresia pură a însăși artei lumii democratice.” 16 Se poate
remarca, de altfel, rapiditatea uluitoare a autorului de a transpune cu ajutorul eroului
său, Tatarski, „sloganuri publivitare diverse, expresii clasice, unele aparținând unor
sciitori precum Pasternak, Țvetaeva, Dostoievski, Cehov, Tiutcev, Goethe, dar și o
mulțime de expresii latinești (Medici temputatibus placidus, Homo sapiens, Staviator)
și englezești (The game has no name, Just be Calvin Klein, It will never be the same,
7Up the Uncola, Just Do It, Tuborg man).” 17 Generation P se remarcă, mai ales, prin
absența comicului și a oricărei intenții de a declanșa râsul, principalul obiectiv al noii
generații, care alege Pepsi, fiind acela de a face bani, renunțând la sentimentul de
iubire, la poezie sau la libertate, dar și la dorința de a avea copii.
Transformarea pe care o resimte eroul romanului, are loc pe întreg parcursul
desfășurării acțiunii, fapt ce relevă și din modificările pe care le suferă numele
acestuia conducând astfel intenția spre sacru și profan. În adolescență, jenat fiind de
numele său, se prezenta Vova, ori de câte ori avea ocazia, iar prietenilor săi le spunea
că numele său evocă orașul antic Babilon, „a cărui doctrină misterioasă el Vavilon,
avea s-o moștenească.”18 Tranziția pe care o suportă numele eroului trasează cursul
evenimentelor, care în finele romanului îi pecetluiește destinul. Trimiterile religioase
babiloniene sunt foarte prezente în această operă peleviniană. „La sfâșitul romanului,
personajul principal, cu sau fără voia sa, își asumă rolul zeului babilonian Marduk sau
Copilul-Soare, zeul suprem al panteonului babilonian și se avântă într-o relație cu
zeița Iștar. Imaginea turnului Babel indică dificultățile pe care intertextualitatea le
creează într-o lume unde sunt vorbite nenumărate limbi și există o constantă nevoie de
traducere și reinterpretare a lor.”19
Concluzionând cele spuse, observăm că „pentru postmoderniști, analogia artei cu
jocul, concepția despre artă ca joc, ca generator al unei vieți virtuale, capătă o
semnificație deosebită, permițându-le mutarea accentului de pe referențialitatea
mimetică pe latura estetică, realitatea obiectivă fiind înlocuită prin cufundarea în
trecutul cultural al omenirii.”20

16
Idem, Ibidem.
17
Idem, Ibidem, p.148.
18
Viktor Pelevin, Ibidem, p. 12.
19
Elena-Cristina Ciugăl, Ibidem, p.161.
20
Virgil Șoptereanu, „Comicul și jocul în literatură” Romanoslavica, vol. XLVI, nr. 2, p.11.
 BIBLIOGRAFIE

1. Antoaneta Olteanu, „Neoopricinina sau antiutopia lui Sorokin” Romanoslavica,

vol. XLVI, nr. 2.
2. David Gillespie, „Author and authority in the wrok of Vladimir Sorokin”
ВЕСТНИК ПЕРМСКОГО УНИВЕРСИТЕТА, vol.1, nr. 17, 2012,
https://cyberleninka.ru/article/n/author-and-authority-in-the-work-of-vladimir-
sorokin/viewer. Accesat la 12 mai 2020.
3. Elena-Cristina Ciugăl, Postmodernismul rus: Viktor Pelevin, Boris Akunin,
Ludmila Ulițkaia, vol.coord. de Antoaneta Olteanu, Editura Universității din
București, 2018.
4. Filimonova, Tatiana. “Chinese Russia: Imperial Consciousness in Vladimir
Sorokin's Writing.” Region, vol. 3, nr. 2, 2014, pp. 219–244. JSTOR,
www.jstor.org/stable/43737543. Accesat la 12 mai 2020.
5. Marina Aptekman, „The Old New Russian: The Dual Nature of Style and
Language in Day of the Oprichnik and Sugar Kremlin”Slavica Bergensia, vol.11,
2013.
6. Virgil Șoptereanu, „Despre postmodernismul rus. Sine ira et studio”
Romanoslavica, vol. XLI.
7. Viktor Pelevin, Generation P, Editura Curtea Veche, București, 2011.
8. Vladimir Sorokin, Kremlinul de zahăr, Editura Curtea Veche, București, 2009.