Problematica homosexualității și a rasismului în romanul

Soldații. Poveste din Ferentari

Adrian Schiop a debutat în revista Fracturi și a publicat două romane: pe bune/pe

invers și Zero grade kelvin, iar în anul 2009 a fost inclus în antologia 100towatch, a
celor mai promițători o sută de artiști români.
Cel de-al treilea roman al său Soldații. Poveste din Ferentari este considerat mai
bun decât primele două datorită modului în care este scris: dramatic, emoționant,
ironic, concis, disperat, amuzant, plin de detalii și cu un amalgam de scene animate cu
personaje și limbaj de cartier, limbaj vulgar. Adrian Schiop scrie romanul în doar
patru luni, publicându-l pentru prima dată în anul 2013, consacrându-i totodată și
succesul. În anul 2018 are loc și ecranizarea romanului, un film în care autorul cărții
va fi și protagonistul acestuia, jucând rolul lui Adrian.
Subiectul romanului se construiește în jurul poveștii de dragoste dintre doi
oameni disperați, un scriitor singur și un fost pușcăriaș fără niciun viitor, ambii find
distruși emoțional. Motivul pentru care întâlnirea dintre cei doi bărbați devine posibilă
se reflectă în subiectul tezei de doctorat-manelele, al scriitorului, Adrian. Cunoscând
un antropolog maghiar, Adrian decide împreună cu acesta să se mute în Ferentari,
fiindu-i, de altfel, mult mai ușor să cerceteze și să obțină informații în ceea ce-i
privește teza de doctorat. După afirmațiile scriitorului, romanul lui Schiop reprezintă
un procent de șaptezeci la sută realitate și treizeci la sută ficțiune, iar șederea în
Ferentari îl determină pe acesta să renunțe la cartea la care scria deja, înlocuind-o cu
romanul Soldații. Poveste din Ferentari. Manelele încep să devină o pasiune pentru
Adrian în momentul în care se îndrăgostește de țiganul Alberto.
Povestea de dragoste dintre cei doi bărbați începe să devină o problemă, mai ales
în momentul în care aceasta se concretizează, homosexualitatea fiind un subiect
controversat, foarte puțin discutat și agreat de societate. Cartierul bucureștean în care
locuiesc cei doi reprezintă un alt factor în relația dintre Alberto și Adrian.
Reprezentând cea mai întunecată parte a Bucureștiului, loc în care cultura lipsește cu
desăvârșire, străzile fiind mereu ocupate de drogați, bețivi sau „băieții de o șchioapă
care jucau barbut sau te făceau de o țigară, zicând că e pentru mamele lor‟ 1
demonstrează incapacitatea de a accepta o posibilă relație între doi bărbați. Mai mult
1
Adrian Schiop, Soldații. Poveste din Ferentari, Ediția a II-a, Iași, Editura Polirom, 2014, p. 185.
decât atât, faptul că Alberto este țigan cu orientare homosexuală atrage cu sine o serie
de probleme, atât în familia sa de țigani unde ajunge să fie cu greu acceptat, cât și în
viața lui Adrian, redactor și scriitor român cu un statut în societate.
Orientarea sexuală și etnia lui Alberto nu reprezintă singurele probleme pentru a-i
strica imaginea lui Adrian. Pe lângă acestea, se mai poate vorbi si despre trecutul
macabru al țiganului, care este condamnat la 14 ani de închisoare încă de pe vremea
adolscenței. Timpul petrecut în închisoare îi conturează acestuia caracterul și
personalitatea, ajungând să mintă pentru a nu fi luat în derâdere chiar și după ispășirea
pedepsei. Singurul subiect de discuție pe care Alberto îl putea aborda într-o
conversație se contura în jurul lui Borcan, vărul său, cel care îi dădea bani și îi oferea
un adăpost asupra capului. Alberto devine conștient de nulitatea sa, dând frâu liber
minciunilor asupra evenimentelor petrecute în închisoare, unde era bătaia de joc a
celorlalți deținuți. Prin prisma dorinței de a se simți superior condiției sale, țiganul
creează povești neveridice care ajung, în final, să fie dezvăluite, dar care îl fac pe
Adrian să empatizeze și mai mult cu Alberto.
Povestea de iubire dintre Adrian și țiganul Alberto începe să devină toxică,
principalul motiv fiind dualitatea personalității țiganului, dar și lipsa de bani. Nu poate
fi vorba de iubire sau de atașament emoțional în relația celor doi bărbați, singurele
momente de intimitate dintre ei au loc în apartamentul luat cu chirie al lui Adrian,
închiendu-se cu plata (Adrian îl plătește pe Alberto de fiecare dată pentru a întreține
relații sexuale). Mârșevia lui Alberto se resimte foarte bine din prisma sărăciei și a
aspirației spre mai bine, astfel încât ajunge să îl falimenteze pe Adrian. Obișnuindu-se
să fie mereu plătit pentru serviciile pe care le prestează, țiganul, când rămâne fără bani
și când dorește să scape de sub observația lui Borcan, îi telefonează lui Adrian,
folosindu-se de puterea sa de convingere, reușind în acest fel să obțină o întâlnire cu
Adrian.
Problematica rasială expusă în romanul lui Schiop îl scoate în evidență pe
Alberto, care homosexual fiind, dar și țigan pe de-asupra, evită să fie vâzut cu un
„bulangiu‟ precum Adrian, pentru a nu-și supăra vărul. Țiganul realizează că se află
la mila celorlalți deoarece nu se poate angaja pentru a-și procura singur banii, datorită
cazierului său pătat, și se pliază pe lângă oamenii pe care „îi poate face de bani‟. Îi
găsește slăbiciunea lui Adrian și începe să profite de pe urma acestuia, chiar dacă îl
lasă adesea fără bani. De cele mai multe ori, Alberto pune presiune pe Adrian,
insistând să se mute împreună. Prezența țiganului în apartamentul lui Adrian devine
tot mai apăsătoare pentru colegul său de apartament, care pentru o vreme încearcă să
găsească tot felul de modalități pentru a nu da ochii cu Alberto. Când lucrurile încep
să devină mai serioase, își ia bagajele și pleacă, lăsându-l pe Adrian să plătească
întreaga chirie, ceea ce va duce și la destrămarea relației dintre Alberto și scriitor.
Ieșirile în oraș ale lui Adrian, împreună cu Alberto, dar și încercările acestuia de
a-i prezenta prietenii săi, nu aduc nimic bun în relațiile de prietenie ale scriitorului
Adrian, ci mai degrabă o degradare a acestora, o ruptură. Fiecare întrevedere cu
oameni din afara Ferentariului se scindează cu reputația proastă a lui Adrian. Relația
cu țiganul Alberto nu-i aduce niciun beneficiu, ci contradictoriu, îl ajută să rămână
fără prieteni, fără bani și cu datorii, pe deasupra. După ieșirea din centrul vechi al
Bucureștiului, a celor doi amorezați, Adrian începe să realizeze problemele pe care i
le creează țiganul. Constrâns de situație, devine mic în ochii celorlalți, dar și la
picioarele lui Alberto, Adi este nevoit să cheltuiască o sumă importantă de bani, nu
numai pentru consumația sa și a lui Alberto, ci și pentru mărinimia iubitului său care
insistă să le plătească și prietenilor cu care ieșiseră. În ciuda faptului că toți prietenii
scriitorului îl avertizează de toxicitatea de care dă dovadă țiganul, Adrian nu renunță
la relația pe care o are cu acesta, și nu iubirea sau afecțiunea sunt motivele care îl țin
legat de Alberto, ci faptul că ajunge să empatizeze cu personalitatea acestuia, cu
faptul că ca este un nimeni într-o societate care nu dă doi bani pe tine. Sentimentul
provocat de Alberto în sufletul lui Adrian se definește prin milă, o constrângere
apoăsătoare care îl determină pe acesta să nu renunțe la țigan. Situația pe care o are
Alberto, fiind mereu nevoit să își suporte singura familie pe care o mai are, familia lui
Borcan, un loc în care trebuie să se supună și să facă întocmai ce i se cere pentru a nu
fi dat afară din casă îl determină pe țigan șă plece de cele mai multe ori la Adrian.
Nemaiputând suporta bătaia de joc și sentimentul de inferioritate pe care i le insuflă și
vărul său, Alberto se agață de bunătatea iubitului său Adrian, pe care îl prostește de-a
lungul relației lor. Naiv din fire, Adrian cedează de fiecare dată, chiar dacă în sinea lui
știe cel fel de persoană are alături. Degradarea scriitorului se resimte în momentul în
care rămâne fără bani pentru a-și achita chiria și pentru a mânca, și începe să se
gândească la o modalitate de a face bani pentru a se întreține. O soluție despre care nu
voia să audă era renunțarea definitivă la Alberto, persoana care l-a adus într-o
asemenea situație. Nu dorește să-l lase de izbeliște pe acesta, așa vă începe să se
împrumute de bani de la cunoștințe, însă după o vreme realizează că nu își mai poate
achita nici datoriile.
 Un alt episod în care se resimte problematica homosexualității și a rasismului în
viața lui Adrian se conturează în jurul dorinței de a face rost de bani. Astfel, apelând
la o veche cunoștință cu un statut important într-un oraș ca București, Adrian are o
speranță, o speranță care îi va fi năruită la scurt timp, deoarece femeia nu vrea să aibă
de-a face cu oameni precum țiganul Alberto. Pentru a nenumărata oară, înclinația pe
care o are dar și relația cu Alberto, care este și țigan pe deasupra, îl conduc pe Adrian
spre pierzanie. Tot în jurul personajului de etnie rromă se reflectă și depășirea
termenului limită pentru a-și finaliza o parte din teza de doctorat la care lucra, ceea ce
va duce la pierderea bursei. Prin încercarea sa de părăsi o vreme Ferentariul și de a sta
departe de Alberto, mergând la casa părintească, nu reușește să își adune gândurile
pentru a-și finaliza lucrarea, fiind mai degrabă apăsat de gândurile care îl macină cu
privire la relația sa. Tot timpul petrecut departe de Alberto îiproduc neliniște în suflet,
dar este conștient totodată că această ruptură îl va scoate din situația în care se află.
De fiecare dată când se întoarce în cartierul bucureștean, cade plasă insitențelor lui
Alberto, ajungând să se întoarcă în punctul din care a plecat.
Criza financiară provocată de Alberto, atât pentru ieșirile în oraș, fie cu prietenii,
fie la bere, într-o cârciumă din Ferentari, fie pentru țigări, o resimte în momentul în
care este dat afară din apartamentul pe care îl avea închiriat. Acest lucru îl determină
pe Adrian să părăsească o vreme Bucureștiul și să se întoarcă din nou acasă,
renunțând totodată și la relația pe care o are cu țiganul. Nu trece însă mult timp, când
Alberto începe să îi telefoneze iubitului său pentru a-și dezvălui reușitele în ceea ce-i
privește situația materială. Datorită felului în care reacționează, această stare de bine
ce-l acaparează pe Alberto nu ține mult, ajungând din nou la sapă de lemn, spunându-i
lui Adrian că afacerile nu mai merg așa bine.
Povestea de dragoste dintre cei doi bărbați, prezentată în romanul lui Adrian
Schiop, reflectă o realitate despre care se vorbește foarte puțin, o realitate pe care
oamenii refuză să o accepte, chiar dacă ea există. Homosexualitatea este prezentă
pretutindeni, însă reprezintă o problematică în societatea românească datorită lipsei de
cultură și a puterii de înțelegere.
Adrian Schiop nu se sfiește să folosească în cartea sa cuvinte obscene, care
dezvăluie organe genitale, precum și înjurături întâlnite pe străzile cartierului
Ferentari, motiv pentru care romanul său devine unul captivant, încărcat de emoție și
amuzament.
 Sfârșitul poveștii de dragoste dintre Adrian și Alberto este marcat de un moment
de plictiseală, monotonie și sedentarism. Finalul romanului, marchează ruptura dintre
cei doi, dar în același timp, scoate în evidență neputința acestora de a renunța brusc
unul la celălalt, continuând să păstreze legătura telefonică.
Concluzionând toate cele spuse, problematica homosexualității în romanul lui
Schiop este strâns legată de problematica rasismului, o situație dificilă a personajelor
aflate în cauză. Nu înclinația sexuală a lui Adrian reprezenta adevărata problemă în
rândul cunoștințelor acestuia, ci relația pe care o avea cu un țigan. Faptul că Alberto
era de etnire rromă face ca situația să devină mai greu de digerat. Odată cu trecerea
timpului se resimte asupra lui Adrian și degradarea, rămâne falit deoarece este nevoit
să își întrețină și iubitul, iar pe de altă parte, toți prietenii săi încep să îi întoarcă
spatele.

BIBLIOGRAFIE
 1. Schiop, Adrian, Soldații. Poveste din Ferentari, Ediția a II-a, Iași, Editura
Polirom, 2014.