Zoe Trahanache

    Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este singurul personaj
feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand
parte, ca celelaite eroine, din lumea mahalalelor. Zoe intruchipeaza tipul cochetei, este
inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in comedie
triunghiu) conjugal, prin care Caragiale satirizeaza tarele morale ale societatii burgheze.
    Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele doamnei Trahanache, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte
personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Zoe este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din manifestarea
diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Zoe vrea sa para
o doamna distinsa, o sotie fidela si o familista autentica, insa esenta caracterului sau este
minciuna, adulterul si perfidia. Atunci cand pierde scrisoarea de amor este disperata din cauza
pericolului de prabusire a intregului esafodaj de moralitate pe care si-l construise cu atata
abilitate.
    Comicul de situatie defineste structura imorala a eroinei. Doamna Trahanache avea, de 8 ani,
o relatie amoroasa cu prefectul Stefan Tipatescu si este, in piesa, pretextul dramatic din cauza
caruia se declanseaza toata agitatia deoarece pierde, din neatentie, scrisorica de amor primita
de la amant. Documentul devine instruments santajului politic in mana lui Catavencu,
adversarul politic al sotului si al amantului ei. Catavencu o ameninta ca publica scrisoarea in
"Racnetul Carpatilor", daca nu capata in schimb postul de deputat. Ca urmare, Zoe se
dovedeste o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze
onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui Catavencu, ea recurge la
rugaminti si lamentatii -"Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine macar un moment in
viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine", dupa care trece la amenintarea cu sinuciderea -
"Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri poate sa se
intample orice". Cu o energie impresionanta la o femeie ce parea sensibila si neajutorata, ea se
dovedeste a fi o combatanta apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima".
    Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vol, ea isi impune candidatul, pe Nae Catavencu, in
numele unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de amor, altfel si-ar fi distrus
prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji de care beneficia din pi in: "Da, il aleg
eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru
Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu mine...". Penduland intre sot si amant cu
inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si
influenta ei - "al dumneavoastra, coane Fanica si-al coanii Zoitica"- (Pristanda). Are asupra
barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa, savarsind cu delicatete gestul
de iertare a lui Catavencu atunci cand isi recapata "scrisorica", asigurandu-se cu abilitate de
devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolandu-1 ca aceasta "nu-i
cea din urma Camera". Cetateanul turmentat inchina si el: "In cinstea coanii Joitichii ca e dama
buna!".
    Caracterizarea Zoei se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile eroinei,
precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte o
constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori indicatii
scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si
credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele
noastre.
    Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. De pilda, atunci cand
Zoe il intalneste pe Trahanache prima oara dupa aflarea despre existenta scrisorii,
dramaturgul noteaza: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", pentru a
sugera siretenia femeii de a parea sensibila si distrusa de suparare, iar putin mai jos , "(top o
ingrijesc)", care trimite aluziv la ideea ca Zoe se bucura de simpatia barbatilor, asupra carora
exercita o seductie deosebita. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv: "(incepand
sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", ("zdrobita)", "(revenindu-i deodata toata
energia) ", "(cu energie crescanda) .
    In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este
cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas  mai cumplit decat
vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca
rasul".
Caracterizarea Zoei Trahanache

Singurul personaj feminin al piesei este Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache, „prezidentul”
mai multor „comitete si comitii”. Tipul de femeie voluntarã si autoritarã , Zoe este implicatã în
mod direct chiar din intriga actiunii, fã câ ndu-se vinovatã de pierderea scrisorii de amor pe
care i-o trimite Stefan Tipã tescu, prefectul judetului. Trã sã turile de caracter ale personajului
sunt evidentiate indirect, în mod progresiv, prin tot ce face Zoe în vederea salvã rii imaginii ei
în ochii societã tii.

Desi nu este membrã a partidului din care sotul si amantul fac parte, ea conduce totul din
umbrã , datoritã influentei pe care o are asupra celor doi. De aceea, pentru Farfuridi, partidul
înseamnã în primul râ nd „madam Trahanache” si apoi ceilalti.

Zoe este tipul femeii usuratice, ea îsi însalã sotul cu cel mai bun amic. În momentul
descoperirii relatiei ei cu Stefan Tipã tescu, prin scrisoarea ajunsã în mâ inile lui Catavencu, ea
luptã cu înversunare ca sã -si salveze reputatia si pozitia socialã pe care o are. Comicul de
situatie, realizat cu mare artã de autor, este savuros, Zoe fiind nevoitã sã lupte astfel pentru
salvarea aparentei sale. În acest sens, indirect, prin comportamentul ei, prin relatia cu celelalte
personaje, se remarcã însusirea unei femei energice, care este hotã râ tã sã iasã din impas. Prin
urmare, apeleazã la toate mijloacele pentru a-l convinge pe Tipã tescu sã -l sprijine pe
Catavencu în alegeri: plâ nge, lesinã , amenintã si trece de la o stare la alta cu dezinvolturã , ca o
actritã , pentru a ajunge în final la concluzia cã „cine luptã cu Catavencu, luptã cu mihe”.

Câ nd este stã pâ nã pe situatie, vrea sã -i demonstreze lui Nae Catavencu faptul cã e o femeie
bunã , iertã toare, si-i cere în schimb sã conducã manifestatia publicã în cinstea noului ales,
amenintâ ndu-i cu ironie cã „asta nu este cea din urmã Camerã ”.

Nae Catavencu o caracterizeazã pe Zoe ca fiind „un înger”, în timp ce pentru alte personaje
este doar „o damã bine”, expresie ce o caracterizeazã direct, avâ nd în vedere caracterul ei de
femeie usuraticã . Zoe Trahanache iese în evidentã , ea fiind diferitã fatã de celelalte personaje
feminine din operele lui Caragiale, despre care se poate spune cã sunt inculte si mahalagioaice.
Zoe este tipul damei din societate care se face remarcatã prin frumusete si inteligentã si pe
care moralitatea în sine nu o intereseazã , ci doar moralitatea aparentã , ea avâ nd oroare de
scandal.

Agamemnon Dandanache, „vechi luptator de la 48", este, de fapt, un batran ramolit, peltic si
sasait, care izbuteste sa obtina candidatura partidului de guvernamant in capitala unui judet de
munte printr-un santaj ordinar. Dupa cum marturiseste insusi autorul, Dandanache este „mai
prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu ". k8e954kp83tkk
Purtand numele unui celebru razboinic grec, asociat cu Dandanache (provenit din dandana si
sufixul - ache), personajul creeaza tot felul de incurcaturi din cauza amneziei (o considera pe
Zoe nevasta lui Tipatescu), dar marturiseste ca nu a dat inapoi scrisoarea de amor, cu care 1-a
santajat pe „becher", pentru ca „la un caz, iar - pac ! - la Razboiul". El este mandru de
cameleonismul („cu toate partidele ca rumanul impartial"), si de „machiaverlacurile" sale (,Asa
e, puicusorule, c-am intors-o cu politica" ?), convins ca in politica vremii se poate razbate doar
daca nu-ti respecti cuvantul dat. Trahanache il caracterizeaza astfel: „Destept ...dar mi se pare
ca e cam siret!" George Calinescu, in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, il
caracteriza sintetic: "Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal, simbol
trist al necesitatilor electorale si lamentabil exponent de clasa. El comite nedelicatetea de a se
sluji la infinit de o scrisoare compromitatoare, cazuta in mainile sale, dar se pune intrebarea
daca personal are destul proces mintal pentru a-si da seama de natura morala a faptelor". Este,
asadar, greu de presupus la Dandanache o tehnica a disimularii, asa cum crede Trahanache,
desi invocarea permanenta a oboselii drumului, clopoteii etc. dovedesc ca este constient de
stupoarea pe care o produc remarcile sale („cu birza tinti postii hodoronc - hodoronczdronca
-zdronca...(...)... si clopotei (gest)...z>m tiuie urechile... " Discursul din final ii caracterizeaza
incultura: Jn sanatatea alegatorilor... care au probat patriotism si mi-au acordat (nu
nimereste)... as ta...cum sa zic, de!... zi-i pe nume, de !...a ! sufradzele lor; cu care, familia mea, de
la patruzsopt in Camera, si eu ca rumanul, impartial, care va sa zica...cum am zite...in sfarsit, sa
traiasca !"
Dandanache face parte dintr-o galerie de personaje caragialiene tipice, in care Trahanache este
ticaitul; Zoe, femeia voluntara, Catavencu, demagogul ambitios; Farfuridi, prostul fudul;
Pristanda, slugarnicul; Cetateanul turmentat, naivul, credulul. El, Dandanache, este prostul
ticalos, desi Zoe, cu ironie parca, spune: „E simplu, dar e un om onest".
 Agamemnon Dandanache

Mentionat in tabela de “persoane”, al doilea dupa Stefan Tipatescu cu precizarea:

“vechi luptator de la ’48”, personajul sugereaza prin asociatiile numelui – Agamemnon
(cuceritorul Troiei) si Dandanache – o adevarata “dandana”, ipostaza unei aparitii
surprinzatoare care va rasturna ordinea politica si sociala a impatimitilor in ale parvenirii.
Intrarea in tumultul framantarilor alegerilor, in acea capitala de judet de munte “in
zilele noastre”, dupa cum precizeaza scriitorul, se va face abia in actul IV al comediei (ultimul),
in scena a II-a, printr-o precizare de regie subtila, grotesca: “Aceiasi (Zoe si Tipatescu)
“Trahanache si Agamita Dandanache, venind din fund”. Este in comedie una din modalitatile
principalede caracterizare a personajelor – de catre scriitor, prin tabela de personajesi
indicatiile scenice ale scriitorului (corespunzator cu ceea ce se realizeaza in genul epic –
caracterizarea directa de catre scriitor) ; autocaracterizarea – prin intreg comportamentul
personajului: vorbire, gestica, mimica, tinuta, atitudine fata de celelalte personaje, conceptii si
caracterizarea de catre alte personaje. Intrand in scena confruntarilor, Trahanache
prezentandu-l, observatiile scriitorului continua: “vorbeste peltic si sasait, incurca personajele
– pe Trahanache cu Tipatescu, nu este lamurit a cui sotie este Zoe – Dandanache, creaza in
comedia lui Caragiale o noua dimensiune, cu semnificatii multiple. Respectand comicul de
caracter, Dandanache face parte din randul celor dominati de ambitie, al vanitosilor care tin la
drepturile lor – familia sa fusese de la 1848 in camera – dupa propriile marturisiri.
Trasaturile dominante sunt caricaturale: ramolisment – “involutie biologica”,
degradare chiar. Mai siret si mai canalie decat toti – intrecandu-l si pe Catavencu, Dandanache,
venit “cu birza tinti postii hodoronc – hodoronc, zdronca – zdronca…(…)… si clopoteii (gest)…
imi tiuie urechile…”, se foloseste de santajul unei scrisoare de amor pe care a gasit-o intr-un
pardesiu uitat in casa sa “de catre o persoana insemnata” – al carui nume nu-l va rosti – si care
“vine sa zoace la mine carti”. Povestind intamplarea lui Tipatescu si lui Zoe, dimensiunea
comicului se amplifica prin coincidenta intamplarii, creand panica, agitatie, mai ales pentru
Zoe. Dandanache recunoste ca daca nu-I dadea in gand asta “nu m-aledzeam… si nu merdze de
loc, neicusorule; fa-ti idee! familia mea de la patruzopt (coborand catre public), si eu in toate
Camerele, cu toate partidele, eu ruminul impartial… si sa ramai fara coledzi!” Caracterizat
ironic de catre Zoe: “E simplu, dar e un om onest”, il roaga sa nu povesteasca alegatorilor
intamplarea cu ”scrisoarea bencherului” (pastrata de Dandanache pentru ca “La un caz iar…
pac!la <<Razboiul>>”) pentru ca, spune Tipatescu:”… asupra alegatorilor ar face poate rau
efect…”, Dandanache ii raspunde lui Tipatescu: “Nu spui neicusorule; dar daca oi uita –
aminteri, am memorie buna… dar stii, cum sunt ametit de drum, poate sa uit sa-ntep – sa-mi
fateti semn. Eu la masa o sa stau ori langa d-ta, ori langa consoarta d-tale…” Urmatoarele
replici continua sa intareasca trasaturile personajului, din perspectiva unui comic absurd ce
depaseste asteptarile: Tipatescu: “Care consoarta mea?” Dandanache: “Doamna. Zoe aparte: A!
idiot!”
Aici nu poate fi vorba de o tehnica a disimularii, desi siretenia pelticului nu este de
neglijat.
Pentru a se apara (ascultand atent ce I se spunea – noteaza scriitorul), Dandanache
invoca greutatea drumului, stare de oboseala, clopoteii etc. Revine in scenele XII, XII si XIV
(scena finala). In discutia cu Trahanache (in asteptarea muzicii), Dandanache repeta povestea
cu privire la “persoana insemnata” : “Cand I-am pus pitorul in prag – ori coledzi, ori “Razboiul”,
ma-ntelegi – tranc!depesa aiti…” Si Trahanache crede in ameteala “de drum… caruta… si
clopoteii”. Dandanache isi considera interlocutorii incapabili sa-l inteleaga. Astfel scena a XII-a
se completeaza cu o replica a lui, replica ce subliniaza ticalosia personajului, spiritul sau
machiavelic – aparte (cum precizeaza autorul): “E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o
istorie si tot nu pritepe…” Trahanache il caracterizeaza astfel pe Dandanache: “Destept… dar
mi se pare ca e cam siret!” Intr-o atmosfera de urale, muzica, ciocnitde pahare – alegatorii si
alesii urbei – inclusiv cei care s-au confruntat pe parcursul campaniei- Catavencu,
Branzovenescu< Farfuridi, Sub diriguirea politaiului Pristanda “care tine cu mana tactul
uralelor”, Dandanache isi va rosti discursul. Indemnat de Zoe si Tipatescu, trece la mijloc cu
paharul in mana spunand: “In sanatatea alegatorilor… care au probat patriotism si mi-au
acordat (nu nemereste) … asta… cum sa zic, de! … zi-I pe nume, de! … a! sufradzele lor; eu care,
familia mea, de la patruzopt in Camera, si eu ca ruminul, impartial, care va sa zica… cum am
zite… in sfarsit sa traiasca!” (Urale si ciocniri – continua scriitorulin indicatiile sale.)
George Calinescu in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent,
surprinde sintetic trasaturile personajului: “Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un
marginit mintal, simbol trist al necesitatilor electoralesi lamentabil exponent de clasa. El
comite nedilicatetea de a se sluji la infinit de o scrisoare compromitatoare, cazuta in mainile
sale, dar se pune intrebarea daca personal are destulproces mintal pentru a-si da seama de
natura morala a faptelor”.
G. Ibraileanu vorbind despre numele proprii in opera comicaa lui Caragiale, explica
astfel comicul numelui lui Agamita: “<<Agamita Dandanache>> rimeaza cred, cu
ramolismentul comic, prin diminutivul caraghios al strasnicului nume Agamemnon,pe care
Trahanache il pronunta <<Gagamita>> si care reda caderea in copilarie a acestui ramolit; prin
continutul notional al cuvantului <<Dandanache>> si prin sonoritatea acestui cuvant; prin
sufixul ache,comun si numelui lui Trahanache si prin suma tuturor acestora.Iar cuvantul
dandana se potriveste cu rolul in piesa: schimbarea intempestiva a candidatului la deputatie,
dezasperarea Zoiei din cauza scrisorii amoroase etc., plus dandanaua mai veche cu”pac!” la
“Razboiul”. Finalul comediei este desavarsit, prin discursul lui Catavencu – memorabil prin
ilogicul sau si farsa: “… Iata binefacerile unui sistem constitutional!”, intarit de adeziunea lui
Pristanda: “Curat constitutional! Muzica! Muzica” si cu precizarea finala a autorului: “Cortina
cade repede asupra tabloului”. Aceste precizari finale exclud orice comentariiin legatura cu
moravurile relevate. Caragiale confirma de fapt zicala romaneasca potrivit careia “cine rade la
urma, rade mai bine”. Numai ca, spune Alexandru Paleologu: “Rasul lui nimicitor face sa
explodeze ca niste baloane de sapun toate inchipuirile vidului de la demagogia vorbelordesarte
si umflata hagiografie nationala pana la falsa cultura, falsul civism, falsa prietenie si falsul umor
(…) Rasul lui Caragiale nu e un ras amuzant nici benign: e un ras vitriolant, pornit dintr-o sacra
manie (…) Spiritul lui Caragiale a exercitat in societatea noastra o actiune socratica si in
aceasta consta importanta incomparabila, fundamentala a acestui asa-zis “negativist”. Prin
reducearea la absurd, prin maieuticasi dialectica, el tinde sa aduca societatea romaneasca la
cunoasterea de sine si la o constiinta morala.
 Agamemnon Dandanache
       "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, Caragiale
ilustrand dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de
deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorate, se nasc conflicte
intre reprezentantii opozitiei -Catavencu si grupul de "intelectuali independent" - si membrii
partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si
Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile
sociale si politice ale vremii.
    Agamemnon Dandanache, "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", este
candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul X si intruchipeaza tipul
demagogului. Structura morala reiese, in mod indirect, prin comicul de caracter realizat din
atitudinea, faptele si vorbele lui Dandanache, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile
celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind conturat prin intreaga varietate a comicului.
    Dandanache apare in piesa abia in ultimul act si se contureaza prin acumularea tuturor
defectelor personajelor de pana atunci. Trasaturile dominante sunt caricaturale, dar cornice,
ramolismentul si degradarea fiind evidente inca de la sosirea "cu birza tinti postii hodoronc-
tronc, zdronca-zdronca [...] si clopotei... imi tiuie urechile". Personajul este ridicol, principalele
trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului de caracter, care defineste
contradictia dintre esenta si aparenta. Agamita vrea sa dea impresia unui politician abil,
convins ca solutia santajului este inteligenta si se mandreste cu faptul ca i-a venit in gand
aceasta idee ("Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-aledzeam") insa, in esenta,
personajul este o canalie senila, decrepit si peltic, de o josnicie fara seaman.
Printr-un comic de situatie magistral construit, Caragiale creeaza un personaj grotesc: santajul
exercitat de Catavencu pare nevinovat in comparatie cu gestul abject al lui Dandanache, de a
nu inapoia scrisoarea de amor.
    El fusese respins de comitetul central pentru orice fel de candidatura, deoarece, spune el
indignat, se considera ca nu este "marcant". Intr-o seara, cineva, "persoana insemnata... da'
becher" (becher - celibatar, necasatorit - n.n.), jucase carti acasa la Dandanache si isi uitase
paltonul. Cautandu-l in buzunare, el gasise o scrisorica de amor adresata becherului din partea
sotiei unui politician influent ("catre becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui tine...
persoana insemnata"). Dandanache il santajase pe "becher" cu scrisoarea gasita, amenintandu-
l ca daca nu-i asigura alegerea in Camera Deputatilor, o s-o publice in ziarul de scandal
"Razboiul". Cu toate ca "becherul" ii asigurase postul de deputat, Dandanache nu-i inapoiaza
scrisoarea, ci o pastreaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata... La un caz iar... pac! la "Rasboiul".
Caracterizarea directa facuta de Tipatescu evidentiaza ticalosia lui Dandanache, prefectul
gandindu-se ca ar trebui sa-i ceara iertare lui Catavencu, deoarece Agamita este un santajist
mult mai perfid, pastrand scrisoarea de amor, si un politician mult mai abject, fiind foarte
mandru pentru ideea care o avusese pentru a fi ales.
    Dandanache, inconstient de josnicia gestului sau, repeta mereu intamplarea: "Cand i-am pus
pitorul in prag - ori coledzi, ori «Razboiul», ma-nteledzi - tranc! depesa aiti...". ,Daca Nae
Catavencu exercitase santajul cu discretie, Dandanache este mandru de ideea care-i venise:
"Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica? Aud? te era de facut? Aminteri daca nu-mi dedea
in gand asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea deloc, neicusorule".
    Singurul argument pe care-l aduce in sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia
mea de la patuzsopt ...si eu in toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial... si sa
raman fara coledzi!". Prost, demagog, peltic, amnezic si senil, incurca mereu pe prefect cu
Trahanache, spunandu-i lui Tipatescu: "Eu la masa o sa stau ori langa d-ta, ori langa consoarta
d-tale...", spre disperarea Zoei, care-l caracterizeaza direct: "A! Idiot!". Povesteste mereu
"istoria cu scrisoarea", desi Zoe il rugase sa nu o faca publica, pentru ca ar face impresie
proasta alegatorilor. Spiritul sau machiavelic, miselia sunt relevate printr-o replica ce
contureaza magistral personajul, dramaturgul scriind in paranteza "(aparte)", sugerand astfel
imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o istorie si tot nu pritepe",
referindu-se, bineinteles, la Trahanache.
    Personajul este grotesc, ingrosat, trasaturile fiind amplificate cu ostentatie. Dupa "inchiderea
urnelor", la festivitatea inchinata candidatului si condusa de Catavencu,-Dandanache, indemnat
de Zoe si Tipatescu sa rosteasca discursul politic prin care sa se adreseze alegatorilor, este
incapabil sa rosteasca ceva inteligibil, fluent sau logic, uitand chiar motivul pentru car,e se afla
aici si pentru care luptase -"si da-i si lupta, si lupta si da-i"- cu atata sarg. Comicul de limbaj
este ilustrat prin anacolut: "In sanatatea alegatorilor... care au probat patriotism si mi-au
acordat (nu nemereste)... asta...cum sa zic, de!...zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu care,
familia mea, de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica...cum am
zitc.in sfarsit sa traiasca!". Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai
convingatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate
comediile lui Caragiale.
"Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal, simbol trist al necesitatilor
electorale si lamentabii exponent de clasa" (G.Calinescu).
    Comicul de nume este un mijloc de caracterizare indirecta si consta in alaturarea absurda a
numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si strateg abil - Agamemnon - cu
Dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana, belea.
Caracterizarea lui Dandanache se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile
lui, precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate
aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului), ca
indicatii scenice, prin care autorul isi "misca" personajele, le da viata. Didascaliile sunt, la
Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. Dandanache este foarte precis caracterizat
prin didascalii: "(vorbeste peltic si sssait) ", "(aducandu-si in sfarsit aminte) ", "(Dandanache
face gestul cu clopoteii) ".
    In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este
cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat
vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca
rasul".