INCLUZIUNEA ÎN EDUCAŢIE

Baciu Iulia-Alina, Şcoala Gimnazială Cândeşti, Buzău

Ghinea Silvia, G.P.N ,, Căsuţa Piticilor’’, Buzău

Educaţia incluzivă porneşte de la convingerea că dreptul la educaţie este unul din drepturile
fundamentale ale omului şi temelia unei societăţi drepte. Educaţia incluzivă semnifică
posibilitatea ca şcolile să servească tuturor copiilor.
Educaţia incluzivă încorporează principiile universal valabile ale unei pedagogii sănătoase,
centrate pe copil. De aplicarea acestor principii beneficiază toţi copiii dintr-o comunitate şcolară.
Această pedagogie pleacă de la premisa că diferenţele dintre oameni sunt normale, că
învăţământul trebuie să se adapteze la aceste diferenţe şi la cerinţele specifice de educaţie care
derivă din ele, mai degrabă decât să obligăm copilul să se adapteze unor aserţiuni prefabricate
privind scopul şi natura învăţământului.
Modul de înţelegere a educaţiei incluzive se centrează pe o viziune mai largă şi mai
deschisă în ceea ce priveşte dizabilitatea.
Copiii care au deficienţe şi/sau dizabilităţi pot întâmpina dificultăţi în sistemul educaţional: nu au
acces în clădirea şcolii sau curriculum-ul şcolar este inaccesibil. Dar acestea nu sunt explicabile
prin deficienţa copilului, ci prin sistemul educaţional în sine: proiectare pentru anumite grupuri
de copii, sărăcia strategiilor de predare-învăţare, profesori insuficient pregătiţi, mediul sărac şi
inadecvat, etc. Toate acestea sunt bariere în învăţare pentru copii.
Educaţia incluzivă nu se preocupă numai de copiii cu dizabilităţi sau de găsirea
alternativelor la un sistem şcolar segregat şi special. Ea încearcă soluţii şi recomandări şi pentru
alte grupuri de copii, copii săraci, copii din zone izolate geografic din grupuri etnice şi lingvistice
minoritare.
De aceea, educaţia incluzivă nu este o formă de educaţie pentru anumite grupuri
dezavantajate ci o formă de educaţie pentru înlăturarea barierelor învăţării, de orice tip. Ea
înseamnă în esenţă schimbarea şcolii obişnuite pentru a îndeplini cerinţele educative ale tuturor
celor care învaţă.
Modelul şcolar incluziv: În perspectiva şcolii incluzive înţeleasă ca şcoală care se
deschide flexibil tuturor copiilor, dificultăţile de învăţare sunt considerate probleme normale în
activitatea didactică. Rezolvarea lor este un prilej şi o provocare pentru profesori, elevi,
managerii şcolii şi ceilalţi factori implicaţi. Fiecare act didactic este o presiune asupra copilului
şi trebuie completat cu un sprijin corespunzător. Pentru a rezolva diferitele probleme de învăţare
pe care le întâlneşte învăţarea didactică trebuie antrenată perfecţionarea şcolii, a profesorului şi
parteneriatul educaţional cu familia şi comunitatea.
Profesorii trebuie să pornească în rezolvarea problemelor din clasă de la următoarele acţiuni care
determină maniera incluzivă:
1. Acţiuni legate de elev
2. Acţiuni legate de grup
3. Propria formare şi dezvoltare
4. Managementul şcolar şi amenajarea ambientului şcolar
1. Acţiuni legate de elev:
- cunoaşterea individualităţii în mod global şi pe anumite componente care dovedesc nevoia
de intervenţie;
- detectarea ariilor de dificultate în special când acestea sunt intermitente sau temporale (apar
periodic sau permanent).
2 Acţiuni legate de grup
- valorizarea grupului şi sprijinirea formării lui
- climatul grupului şi instaurarea unor relaţii democratice, flexibile şi deschise cu reguli clare
şi simple
- cunoaşterea interacţiunilor şi relaţiilor sociale din clasă ;
- folosirea tehnicilor de negociere, cooperare, colaborare, comunicare etc, în activităţile de
grup;

3. Propria formare şi dezvoltare

- să-şi folosească experienţa într-un mod reflexiv şi empatic;
- să folosească colaborarea cu ceilalţi profesori şi cu managerul şcolii;
- să se informeze permanent de practici şi teorii noi pe care să aibă dorinţa şi motivaţia de a le
implementa în activităţile sale.
4. Managementul şcolii şi contextul social-educaţional, care cuprinde şcoala, familia şi
comunitatea se care se referă la următoarele cerinţe:
- deschidere şi înţelegere faţă de inovaţii, experienţe noi şi de schimbare în general;
- încurajarea împărtăşirii experienţelor şi schimbului de idei şi practici;
- parteneriat educaţional între profesionişti şi cu ceilalţi adulţi (părinţi şi factori de decizie din
comunitate).
- căutarea permanentă de resurse materiale şi spirituale de sprijin în activitatea de învăţare
şcolară;
- parteneriat profesional între diferiţii factori de educaţie: profesori, psihologi, consilieri,
medici, asistenţi sociali etc.
- suportul emoţional şi încurajarea profesională a cadrelor didactice care au la clasă probleme
deosebite de rezolvat.

Toţi factorii educaţionali trebuie să apeleze la strategiile incluzive, comprehensive de predare şi

învăţare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Asociatia RENINCO România, Ghid de predare-învăţare pentru copiii cu cerinţe educative

speciale, Culegere de texte, UNICEF, 2000;
2. Vrasmas, Ecaterina Adina, Introducecere în educaţia cerinţelor speciale, Universitatea din
Bucuresti, Editura Credis, Bucuresti, 2004