Broasca ţestoasă de deşert

Broasca ţestoasă de deşert

este
o reptilă ierbivoră care rezistă
cu brio
şi atunci când temperaturile se
ridică
până la 60 de grade Celsius,
datorită
capacităţii sale de a-şi săpa
galerii.
Mai mult, ea îşi petrece aproape
toată
viaţa în aceste vizuine care îi
oferă
adapost.
Galeriile pe care şi le sapă
pot fi
simple, adică atât de mari cât să
încapă la fix, dar se pot întinde
şi pe
mai mulţi metri.
Broasca ţestoasă de deşert cântăreşte între 4,5-9 kilograme cu tot cu carapace
şi
măsoară până la 40 de centimetri lungime.
Broasca ţestoasă de deşert scoate sunete care pot fi asemanate cu un şuierat
sau păcanit. Are simţul vizual şi olfactiv foarte bine dezvoltate, însă nu aude
decât
sunetele de frecvenţă joasă,care nu pot fi auzite de noi oamenii.
Broasca ţestoasă de deşert trăieşte de obicei între 80 şi 100 de ani şi ajunge
la
maturitate după 15-20 de ani de când eclozează. Din noiembrie până în martie ele
intră într-o stare de hibernare.
Aceste reptile sunt foarte bine adaptate la mediul secetos în care trăiesc. Ele
îşi
sapă bazine în care să se adune apa de ploaie şi aşteaptă răbdătoare să se umple.
În rest, ţestoasa îşi ia necesarul de apa din umezeala ierbii şi a florilor
sălbatice pe
care le mănâncă primavara. Interesant este că această reptilă poate trăi chiar şi
un
an fără să bea apă.

Fenecul sau vulpea deşertului

Fenecul sau vulpea deşertului s-a
adaptat condiţiilor de temperatură din
deşert: urechile îi sunt mari, blana de
culoarea nisipului, corpul uşor şi simţurile
agere. Este considerată cea mai mică
specie dintre vulpi. Urechile exgerat de
mari ajută la eliminarea căldurii corporale,
pentru că sunt puternic vascularizate la
suprafaţa pielii, iar căldura sângelui se
evaporă prin ele. De asemenea, mă rimea
urechilor le face mai sensibile, vulpile de
deşert putând capta sunetele produse de
pradă sau de prădători după lăsarea
întunericului, când animalele de deşert
devin mai active. Agilitatea şi rezistenţa acestui animal îi permit procurarea
hranei,
care constă în tot felul de animale mici: şoareci, reptile, păsări şi ouăle lor,
dar şi
insecte.

1
 Îşi petrece ziua într-o vizuină, săpată de obicei în nisip, la adăpost de
căldura
toridă a deşertului. Această vizuină are mai multe galerii şi o cameră tapisată cu
plante, blană şi pene, care îi servesc drept aşternut
Fenecul este unul dintre cele mai frumoase animale din zona caldă .

Cămila
Cămila se găseşte în deşert în Asia sau
Africa de Nord.
Corpul acesteia este adaptat pentru viaţa
în
deşert. Are picioarele subţiri, foarte
potrivite
pentru mersul în nisip, iar faţa şi gâ tul
sunt
lungi. Pleoapele o protejează de nisip. Este
înaltă de 2 sau 2,50 m până la cocoaşă şi
lungă de 3 m.
Ajunge la greutatea aproximativă de 700
kg. Trăieşte împreună cu familia, atingând

vârsta medie de 30-40 de ani.

Se hrăneşte cu tot ce găseşte
în deşert: plante, grăunţe, frunze
uscate,curmale.
Se cunosc 2 tipuri de cămile:
Dromaderul (sau cămila arabă)
care are o singură cocoaşă şi
cămila Bactrian care are 2
cocoaşe.
Deşi se crede că în cocoaşă
cămila îşi păstrează apa, acest
lucru este fals. Cocoaşa îi
foloseşte pentru a stoca energie
pentru momentele în care nu găseşte mâ ncare.
Cămila este supranumită "vaporul deşertului" pentru modul în care se mişcă.
Cămila poate poate bea apă sălcie sau sărată, iar când dă de aceasta este capabilă
să bea în 10 minute o cantitate egală cu o treime din greutatea corpului ei.
Cămila poate călatori 7 zile fără mâncare şi fără apă.

Vipera arabă
Vipera arabă este una dintre cele
trei specii cunoscute de vipere cu
corn
din lume.
Vipera arabă sau vipera
deşertului
are culoarea nisipului, pielea sa
fiind
marcată cu dungi transversale vagi de
culoare maro deschis, pe spate şi albe
pe părţile inferioare ale corpului.
Capul
este mare, de formă trunghiulară,
corpul robust, coada scurtă, acoperită

2
cu plăci solzoase. La fel ca celelalte vipere, această specie prezintă dinţi
arcuiţi, prin
care pot injecta o cantitate mare de venin.
Este activă începând din amurg şi până noaptea târziu. Culoarea corpului o
ajută
să se camufleze perfect în nisip sau printre sânci.
Exemplarele din acestă specie sunt prădători eficienţi, folosind atât tehnica
de
urmărire, cât şi pe cea a ambuscadei, atunci când îşi capturează victimele. Cea mai
recent constatată tehnică de vânătoare este aceea prin care vipera îşi afundă
corpul
şi capul în nisip, încolăcindu-şi rapid corpul, până când numai ochii şi botul îi
ies la
suprafaţă. Şarpele îşi pândeşte prada din această poziţie, iar la apariţia acesteia
(lilieci, păsări mici, rozătoare) se năpusteşte asupra ei, injectând-o cu venin.
Puternica otravă acţionează rapid, putând ucide o vrabie în 30 de secunde.
Când este ameninţată vipera deşertului îşi răsuceşte corpul şi îşi freacă
plăcile
solzoase din zona cozii, producând un sunet specific. De asemenea, sâsâie şi îşi
umflă corpul înainte de a muşca.