Românii între Orient și Occident.

Conservatorism și
modernizare
Proiecte de modernizare
-1769: Moldova -> proiectul de republică a marii boierimi redactat
de mitropolitul Gavril Callimachi -> în fruntea statului trebuiau să
fie 12 mari boieri
-1772: Memoriul de la Focșani -> redactat de Partida Națională
din Moldova și Țara Românească, memoriul cere unirea și
independența principatelor față de Imperiul Otoman, sub garanția
colectivă a Rusiei, Austriei și Prusiei. Noul stat trebuia să aibă în
frunte un principe pământean
-1791: Memoriul de la Șistov -> boierii români cereau
desființarea raialelor, numirea de domni pământeni, neutralitatea și
independența sub protectoratul Austriei și Rusiei
-1802: Moldova -> proiectul de republică a marii boierimi redactat
de Dumitrache Sturdza -> Plan sau o formă de oblăduire
republicească aristodemocraticească -> republica trebuia să fie
condusă de trei divanuri formate din boieri, pe baza principiului
separării puterilor în stat
-1817-1818: Iordache Rosetti-Roznovanu a scris 8 proiecte de
reformă -> diminuarea rolului instituției domniei în favoarea
Adunării Obștești și a Divanului, ambele formate din boieri
-1821: revoluția lui Tudor Vladimirescu -> 1822: revenirea la
domniile pământene în Țara Românească (Grigore Dimitrie Ghica)
și Moldova (Ioniță Sandu Sturdza)
-1822: Moldova -> Constituția Cărvunarilor -> redactat de
Ionică Tăutu -> prevedea limitarea puterii domnești în favoarea
Sfatului domnesc, autonomia față de Imperiul Otoman, acordarea
de drepturi și libertăți cetățenești
-1838: Actul de unire și independență -> redactat de Ion
Câmpineanu -> cerea înlăturarea suzeranității otomane și a
protectoratului rus
-1838: Osăbitul act de numire a suveranului românilor ->
redactat de Ion Câmpineanu -> era un proiect de constituție, care
prevedea instaurarea unei monarhii constituționale, care să
garanteze drepturile și libertățile cetățenești
Principatele, între puterea suzerană și puterea protectoare
-1826: Convenția de la Akkerman -> domnii erau numiți pe o
perioadă de 7 ani dintre boierii pământeni, libertatea comerțului,
retragerea armatei otomane din principate -> turcii nu respectă
convenția
-1828-1829: războiul ruso-turc -> rușii înving -> tratatul de la
Adrianopol (1829) -> se instaura protectoratul rusesc asupra
principatelor, domnii erau numiți pe viață, raialele Turnu, Giurgiu
și Brăila reveneau Țării Românești, iar granița era stabilită pe
Dunăre
-1828-1834: Țara Românească și Moldova se află sub ocupație
rusească -> sunt adoptate Regulamentele Organice (la 1 iulie 1831
în Țara Românească și la 1 ianuarie 1832 în Moldova), documente
cu rol constituțional redactate în timpul guvernării consului general
rus Pavel Kiseleff
Prevederile Regulamentelor Organice:
– aplicarea principiului separării puterilor în stat (puterea
executivă era deținută de domn și Sfatul administrativ, puterea
legislativă era deținută de Adunarea Obștească, iar puterea
judecătorească era deținută de Înaltul Divan Domnesc)
– reorganizarea învățământului
– reînființarea armatei naționale
– unificarea impozitelor
– desființarea vămilor interne
– înființarea arhivelor de stat
Primii domni regulamentari au fost Alexandru Ghica în Țara
Românească și Mihail Sturdza în Moldova. Cei doi au fost numiți
de Poartă și de Rusia, deși Regulamentele Organice prevedeau
alegerea lor.
-1848: a avut loc revoluția pașoptistă -> a fost înfrântă -> în 1849
se încheie Convenția de la Balta Liman, care prevedea numirea
domnilor pe o perioadă de 7 ani de către Poartă, cu acordul Rusiei,
aceștia fiind considerați înalți funcționari ai Imperiului Otoman
(Barbu Știrbei în Țara Românească și Grigore Alexandru Ghica în
Moldova)
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Tudor Vladimirescu
– s-a născut în satul Vladimiri din județul Gorj
– a trăit între anii 1780-1821
– a fost conducătorul Revoluției de la 1821, fiind comandantul
pandurilor (panduri = soldați)
Revoluția de la 1821
Cauze:
– regimul fanariot
Evenimente:
– ianuarie 1821: a fost lansată Proclamația de la Padeș, care era
un îndemn la înrolare și la organizarea unei armate -> începe
mișcarea revoluționară, care avea ca scop înlăturarea regimului
fanariot
-martie 1821: Tudor preia puterea în Țara Românească
– programul politic al mișcării a fost documentul numit Cererile
norodului românesc
– după intervenția trupelor otomane în Țara Românească în mai,
Tudor a fost asasinat de
aliații săi din Eteria (organizație secretă fondată cu scopul de a
elibera Grecia de sub
dominația otomană), fiind acuzat de sprijinirea intervenției turcești
Urmări:
– deși înfrântă, revoluția lui Tudor Vladimirescu a avut drept
urmare înlăturarea
domniilor fanariote și revenirea la domniile pământene în 1822
--------------------------------------------------------------------------------
Generația pașoptistă
– era formată din tineri care au studiat în străinătate (mai ales în
Franța), unde au luat contact cu ideile liberale
– reprezentanți: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Ioan Cuza,
Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, Eftimie Murgu
Revoluția de la 1848
Context:
– izbucnirea unor revoluții în mai multe zone ale Europei în anul
1848, ale căror obiective erau emanciparea socială și cea națională
Cauze:
– încălcarea autonomiei de către Imperiul Rus
– politica de maghiarizare în Transilvania
– politica de germanizare în Bucovina și Banat
– necesitatea modernizării societății românești
Obiective:
– politice: drepturi și libertăți individuale, adoptarea unor
constituții, regimuri reprezentative
– naționale: autonomie, înlăturarea dominației străine, crearea unui
stat național, recunoașterea drepturilor politice ale națiunii române
– economice și sociale: desființarea privilegiilor, eliberarea
țăranilor și împroprietărirea lor
Programe politice:
– au fost elaborate de generația pașoptistă, formată din tineri
munteni, moldoveni și ardeleni plecați la studii în străinătate (mai
ales în Franța), unde au luat contact cu ideile liberale
– au cuprins toate revendicările românilor de până atunci
MOLDOVA
-Program: Petițiune-Proclamație
-Participanți: Vasile Alecsandri, Al.I. Cuza, Lascăr Rosetti
-Data: martie 1848
-Localitate: Iași
-Prevederi:
– respectarea Regulamentului Organic
– reforma învățământului
– grabnica îmbunătățire a stării locuitorilor săteni
– reforma judecătorească
-Consecințe: programul este respins, iar o parte dintre revoluționari
sunt arestați (unii reușesc să fugă în Transilvania)

TRANSILVANIA
-Program: Petiția-Națională
-Participanți: Simion Bărnuțiu, Vasile Alecsandri, Al.I. Cuza,
Dimitrie Brătianu
-Data: mai 1848
-Localitate: Blaj
-Prevederi:
– oficializarea limbii române
– reprezentarea proporțională cu numărul românilor în Dietă,
administrație, justiție
– independența bisericii române
– desființarea iobăgiei fără despăgubire
– gardă națională
– libertatea persoanei, a cuvântului, a întrunirilor
-Consecințe: Dieta de la Cluj votează anexarea Transilvaniei la
Ungaria → hotărârea este acceptată de împărat

TRANSILVANIA
-Program: Prințipurile noastre pentru reformarea patriei
-Data: mai 1848
-Localitate: Brașov
-Prevederi:
– desființarea clăcășiei și împroprietărirea fără despăgubire
– egalitate în fața legii
– desființarea privilegiilor
– participarea tuturor la plata impozitelor
– unirea Moldovei și Valahiei într-un stat independent românesc
-Consecințe: în toamna anului 1848 are loc o nouă adunare la Blaj
→ Avram Iancu organizează rezistența armată în Munții Apuseni
→ au loc încercări de pacificare între români și unguri, întreprinse
de Bălcescu → armatele maghiare capitulează la Șiria în fața
trupelor ruso-austriece
ȚARA ROMÂNEASCĂ
-Program: Proclamația de la Islaz
-Participanți: Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, Ștefan Golescu
-Data: iunie 1848
-Localitate: Islaz
-Prevederi:
– independență administrativă și legislativă (menținerea
autonomiei)
– egalitate în drepturi politice
– adunare generală reprezentativă
– domn responsabil pe 5 ani
– libertatea tiparului
– emanciparea clăcașilor
– împroprietărirea cu despăgubire
– gardă națională
– instrucție egală și întreagă pentru toți românii
-Consecințe: domnul Gheorghe Bibescu abdică → puterea revine
guvernului revoluționar prezidat de mitropolitul Neofit → sunt
adoptate măsuri revoluționare (iau ființă gărzi naționale, sunt
desființate rangurile boierești etc.) → la presiunea rușilor, otomanii
înăbușesc revoluția, învingând compania de pompieri condusă de
Pavel Zăgănescu și regimentul condus de Radu Golescu în bătălia
din Dealul Spirii (13 septembrie 1848)

BANAT
-Program: Petiția neamului românesc din Ungaria și Banat
-Autor: Eftimie Murgu
-Data: iunie 1848
-Localitate: Lugoj
-Prevederi:
– respectarea națiunii române
– oficializarea limbii române
– autonomia provinciei
– autonomia Bisericii Ortodoxe
-Consecințe: Banatul este unit cu Voivodina

BUCOVINA
-Program: Petiția țării
-Autor: Eudoxiu Hurmuzachi
-Data: mai 1848
-Localitate: Cernăuți
-Prevederi:
– autonomia Bisericii Ortodoxe
– o dietă care să cuprindă reprezentanți ai tuturor stărilor și o
conducere proprie în administrație, justiție și politică
– libertatea persoanei
-Consecințe: Bucovina devine autonomă și depinde direct de
Curtea de la Viena

BUCOVINA
-Program: Dorințele partidei naționale în Moldova
-Autor: Mihail Kogălniceanu
-Data: august 1848
-Localitate: Cernăuți
-Prevederi:
– desființarea privilegiilor
– împroprietărirea cu despăgubire
– egalitate în fața legii
– libertăți democratice
– unirea Moldovei și Țării Românești
-Consecințe: Bucovina devine autonomă și depinde direct de
Curtea de la Viena

Urmări:
– în Moldova rămâne domn Mihail Sturdza
– în Țara Românească este pus un caimacam în fruntea țării
(locțiitor al domnului)
– Transilvania depinde direct de Imperiul Habsburgic
– Bucovina devine autonomă și depinde direct de Imperiul
Habsburgic
– Banatul este unit cu Voivodina
– prin programele pașoptiste au fost trasate principalele obiective
ale românilor: crearea statului modern unitar și independența
--------------------------------------------------------------------------------
Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite
și al statului național România. S-a născut pe 20 martie 1820, la
Bârlad, în familia postelnicului Ioan Cuza și a Sultanei Cozadini.
Studiile și le-a făcut la Iași, Paris, Pavia și Bologna.
Întors în țară, Al.I. Cuza se însoară cu Elena Rosetti, o femeie de
viță boierească, prin intermediul căreia ia contact cu oameni din
înalta societate românească.
Până la unirea Principatelor Române, Cuza ocupă mai multe
funcții în domeniul justiției și al administrației: președinte al
Tribunalului districtului Corvului, director al Ministerului de
Interne al Moldovei, pârcălab al orașului Galați.
Alexandru Ioan Cuza cunoaște ascensiunea în armată datorită lui
Nicolae Vogoride, avansând până la gradul de comandant al Oștirii
Moldovei, în 1858. Vogoride spera astfel că A.I. Cuza va adera la
ideile sale antiunioniste, ceea ce nu s-a întâmplat.
În martie 1848, Cuza a luat parte la mișcarea revoluționară din fața
hotelului Petersburg din Iași, unde susținea înfăptuirea unui
program de reforme, însă domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a
refuzat să accepte programul și a ordonat ca fruntașii mișcării să
fie arestați, printre ei numărându-se și Cuza. Acesta din urmă
reușește, cu ajutorul consulului englez din Galați, Charles
Cunningham, să scape și se refugiază în Transilvania, în mai 1848,
unde ia parte la Adunarea Națională de la Blaj de pe Câmpia
Libertății. Luna următoare, A.I. Cuza pleacă în Bucovina pentru a
participa la revoluție, însă din cauza epidemiei de holeră, Cuza
părăsește regiunea.
În 1857, Cuza și-a dat demisia din funcția de pârcălab de Galați
atunci când a văzut că listele electorale pentru alegerile în Divanul
ad-hoc aveau să fie măsluite cu scopul de a avea un rezultat
antiunionist. Gestul lui Cuza a dus la anularea alegerilor falsificate
de către Marile Puteri. Astfel a fost organizat un nou scrutin, în
urma căruia unioniștii au obținut o victorie categorică – din 83 de
deputați, doar doi s-au declarat antiunioniști.
Doi ani mai târziu, pe 5 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza devine
domn al Moldovei, fiind ales în unanimitate, de Adunarea Electivă
din această țară. Pe 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales și
în fruntea Țării Românești. Adunările Elective au ținut cont de
Convenția de la Paris din 1858, care prevedea pentru principate
numirea a doi domni, fără a preciza însă că aceștia trebuiau să fie
distincți.
Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza au fost puse bazele statului
național român. Principalul obiectiv al domnitorului a fost
recunoașterea sa de către Marile Puteri, trimițând misiuni
diplomatice în capitalele țărilor respective. În cursul anului 1859
toate puterile recunosc dubla alegere a lui Cuza, numai Imperiul
Habsburgic și Imperiul Otoman condiționând recunoașterea doar
pe timpul domniei acestuia.

Procesul de recunoaștere a unirii depline politice și administrative

a Principatelor s-a realizat pe parcursul a trei ani. În septembrie
1861, după Conferința de la Istanbul la care au luat parte
reprezentanții Porții și ai Puterilor Garante, a fost emis actul
intitulat Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și
Valahiei din 22 noiembrie 1861. Acest firman prevedea, printre
altele, unirea celor două Guverne și a Adunărilor Elective.
În toată această perioadă, domnitorul a luat o serie de măsuri
menite să reorganizeze armata și justiția: a constituit detașamente
model pentru toate armele, a unit cele două școli militare într-una
singură, cu sediul în București, a adoptat o lege prin care numea
membrii Curții de Casație și Justiție.
Cele două Adunări Elective își încheie activitatea la începutul lui
decembrie 1861. Primul guvern unic se formează la 22 ianuarie
1862, fiind condus de Barbu Catargiu. Două zile mai târziu, în
cadrul deschiderii primului Parlament al României, Bucureștiul
devine, oficial, capitala țării.
Șirul reformelor este întrerupt de refuzul lui Cuza de a promulga
legea rurală propusă de guvernul Barbu Catargiu, care prevedea
emanciparea țăranilor fără să fie împroprietăriți. Acest refuz a dus
la apariția unei înțelegeri politice între conservatori și liberalii
radicali, care, mai târziu, au format monstruoasa coaliție.
Așa se face că la 11 octombrie 1863, domnitorul îl numește în
fruntea Consiliului de Miniștri pe Mihail Kogălniceanu. În timpul
acestei guvernări au fost adoptate legi precum: legea secularizării
averilor mănăstirești (17 decembrie 1863), prin care averile
mănăstirilor pământene sau închinate treceau în proprietatea
statului – acestea reprezentau circa 25% din suprafața țării, legea
din 24 ianuarie 1864, prin care lua ființă Curtea de Conturi, al
cărei rol era verificarea și controlul administrării banilor publici,
legea din 2 aprilie 1864, care făcea referire la organizarea
comunelor urbane și rurale.
Din cauza faptului că proiectul de lege rurală emis de guvernul
Kogălniceanu a fost respins de Parlament, cel din urmă dându-i
guvernului un vot de blam, Alexandru Ioan Cuza dizolvă Adunarea
Electivă la 2 mai 1864 și supune aprobării poporului, prin
plebiscit, Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din
1858, un act cu rol de constituție, menit să sporească puterile
domnitorului. Totodată, prin acest document au fost luate și alte
măsuri precum: înființarea Senatului (astfel, Parlamentul devine
bicameral) și a Consiliului de Stat (elabora legile), s-a adoptat o
nouă lege electorală prin care se menținea votul censitar, însă
scădea censul, ceea ce a condus la o creștere a numărului de
alegători, cei din urmă fiind împărțiți în colegii, în funcție de
cuantumul impozitului plătit.
Lovitura de stat din 2 mai a contribuit decisiv la adoptarea legii
rurale (15 august 1864), prin care a avut loc emanciparea clăcașilor
și împroprietărirea acestora prin răscumpărare cu loturi aflate în
folosință în funcție de numărul vitelor; răscumpărarea se făcea pe o
perioadă de 15 ani, iar loturile primite nu puteau fi înstrăinate
vreme de 30 de ani.
O altă reformă importantă a constituit-o legea instrucțiunii (5
decembrie 1864), care prevedea ca învățământul românesc să
devină unitar în întreaga țară. Astfel, învățământul cuprindea trei
forme de studiu: primar, de patru ani, care devine gratuit și
obligatoriu, secundar, care durează șapte ani și universitar, de trei
ani. Au luat astfel ființă Universitățile din Iași și din București,
numeroase școli (Focșani, Craiova, Bacău etc.) și societăți
culturale (Societatea culturală ”Ateneul Român”, Societatea de
științe naturale).
La finele anului a fost adoptată și legea organizării armatei, prin
care toți românii între 20 și 50 de ani puteau fi mobilizați.
Domnia autoritară a lui Alexandru Ioan Cuza a dus la apariția
”monstruoasei coaliții”, care avea ca scop înlăturarea domnitorului
și aducerea pe tron a unui prinț străin. Prima tentativă de înlăturare
a lui Alexandru Ioan Cuza a avut loc în august 1865, însă aceasta a
fost reprimată violent cu ajutorul forțelor armate.
Înlăturarea lui Cuza s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 februarie
1866, când un grup de ofițeri și civili au dat năvală, cu pistoalele în
mâini, în dormitorul în care dormea domnitorul, cerându-i acestuia
să abdice. Cuza n-a protestat și a semnat decretul prezentat de
complotiști, dimineața, la orele 5.
După abdicare, Cuza este silit să ia calea exilului, petrecându-și
restul vieții la Paris, Florența și Viena. Problemele de sănătate l-au
determinat pe fostul domnitor să plece la Heidelberg pentru a se
trata, însă aici își găsește sfârșitul din cauza unei răceli, pe data de
15 mai 1873.
Alexandru Ioan Cuza a fost înmormântat, inițial, în comuna
Ruginoasa din județul Iași, însă în timpul celui de-al doilea război
mondial, rămășițele sale au fost mutate în biserica Trei Ierarhi din
Iași.
--------------------------------------------------------------------------------
Regele Carol I, pe numele său Carol Eitel-Friedrich-Zephyrinus
Ludwig, s-a născut la 8 aprilie 1839 la Sigmaringen, fiind cel de-al
doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern,
guvernatorul Renaniei.
A avut parte de o educație militară, absolvind în 1856 cursurile
școlii superioare de cadeți și în 1857 pe cele ale Școlii de artilerie
și geniu din Berlin. În 1864 a participat ca voluntar la războiul
austro-prusac împotriva Danemarcei.
În 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și refuzul lui
Filip de Flandra de a prelua domnia României, lui Carol i s-a
propus tronul acestei țări. Carol a fost ales domn al României în
urma plebiscitului desfășurat între 2-8 aprilie 1866. Ajunge în țară
pe 8 mai și două zile mai târziu, depune jurământul în Camera
Deputaților. Imperiul Otoman l-a recunoscut pe Carol ca domn al
României la 11 octombrie 1866, când a emis firmalul de
investitură al acestuia.
În septembrie 1869, pe când se afla în Koln, Carol a cunoscut-o pe
Principesa Elisabeta, cu care s-a căsătorit pe 3 noiembrie același an
la Neuwid.
Pe 27 august 1871 se naște prima prințesă română din familia de
Hohenzollern, Maria, care, în urma unei îmbolnăviri de scarlatină,
moare în 1874, fiind îngropată, inițial, la Cotroceni. La moartea
reginei Elisabeta, în 1916, osemintele acesteia au fost reînhumate
la Curtea de Argeș alături de părinți.
În 1872, Carol I cumpără un teren de 1000 de pogoane din Sinaia
pentru a construi castelul Peleș. Lucrările au început în 1873 și s-
au finalizat în 1883.
În 1877, profitând de conflictele militare din Balcani, încheie la 4
aprilie o convenție militară cu Rusia, care permitea trecerea
trupelor rusești pe teritoriul României la sud de Dunăre. La 29
aprilie, Adunarea Deputaților declară război Porții, iar la 9,
respectiv 10 mai este proclamată independența de stat a României.
În perioada 1 iunie – 1 iulie 1878 s-a desfășurat Congresul
internațional de la Berlin, unde a fost recunoscută independența
României. La 9 septembrie același an, Consiliul de Miniștri a
hotărât ca domnul Carol să poarte titlul de ”Alteță Regală”.
În anul 1879 ziua de 10 mai începea să fie sărbătorită cu o dublă
semnificație: venirea la tron a domnului Carol și proclamarea
independenței de stat.
La 21 noiembrie 1880, Carol I emite actul prin care nepotul său de
frate, prințul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen devine
moștenitorul tronului României.
Pe 14 martie 1881, Parlamentul României a votat transformarea
țării în regat. Ceremonia de încoronare a Regelui Carol I s-a
desfășurat în ziua de 10 mai pentru a celebra și împlinirea a 15 ani
de domnie. Coroana a fost confecționată din oțelul unui tun
capturat în 1877, la Plevna, iar coroana reginei a fost confecționată
din aur.
În 1906, pentru a marca împlinirea a 40 de ani de domnie a
Regelui Carol I și a 25 de ani de la proclamarea regatului, a fost
organizată, pe Dealul Filaretului, o expoziție națională care să
ilustreze dezvoltarea României.
Regele Carol I a primit numeroase distincții din partea altor șefi de
stat. Din partea împăratului Wilhelm al II-lea a primit, în 1909,
bastonul de feldmareșal al armatei germane, iar în 1912, țarul
Nicolae al II-lea i-a conferit bastonul de mareșal al armatei ruse.
În 1913 ia parte la al doilea război balcanic alături de coaliția
sârbo-greacă, în urma căruia ia în stăpânire Cadrilaterul.
Declanșarea Primul Război Mondial i-a provocat regelui o
puternică emoție, deoarece Consiliul de Coroană convocat de
acesta la 21 iulie, la castelul Peleș, a stabilit neutralitatea țării, în
ciuda faptului că monarhul își exprimase dorința de a participa
alături de Tripla Alianță.
Carol I a murit la 27 septembrie 1914, după o lungă suferință, fiind
îngropat la mănăstirea Curtea de Argeș.