Norma juridica.

Norma juridică

Definitie. Norma juridică este o regulă generală, impersonală, tipică şi obligatorie care
prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea, având ca
scop asigurarea ordinii sociale, regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de
nevoie, prin forţa de constrângere a statului.

Trăsăturile normei juridice. Norma juridică are următoarele trăsături (caractere):

 Este generala – Norma juridică prescrie o conduită tipică, un etalon de
comportament pe care trebuie să-l respecte toţi subiecţii. Norma juridică nu se
rânduieşte pentru ceea ce se produce întâmplător, într-un caz izolat, ci are în vedere o
generalitate de relaţii şi o medie de comportament;
 Este impersonala –Norma juridică nu se adresează direct unei persoane
determinate, concretizate, ci ea vizează un număr nedeterminat de persoane.
 Este obligatorie – conformarea la conduita prescrisă de norma juridică nu
este facultativă, ci obligatorie, astfel încât dacă norma nu este aplicată de bunăvoie, ea
va fi adusă la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului.
 Are caracter de repetabilitate şi continuitate – norma juridică se aplică unui
număr nedefinit de cazuri, ori de câte ori este necesar, pe durata cât este în vigoare şi
cât timp se manifestă relaţiile sociale de natura acelora avute în vedere de legiuitor în
momentul edictării normei.
 Are caracter social – norma juridică implică un raport intersubiectiv (între
persoane), adresându-se exclusiv comportamentului uman pe care urmăreşte să îl
direcţioneze.

Structura normei juridice.

Structura internă (logico-juridică) a normei juridice alcătuieşte partea statică, stabilă

a normei, fiind compusă din:
* Ipoteza – arată condiţiile sau împrejurările în care se va aplica norma juridică;
* Dispoziţia – prescrie conduita persoanelor, adică acţiunea sau inacţiunea pe care
ele trebuie să o îndeplinească;
* Sancţiunea – stabileşte consecinţele nerespectării conduitei prescrise de
dispoziţie şi măsurile coercitive care se pot lua de organele specializate ale statului.

Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice alcătuieşte partea dinamică

a normei, reprezentând forma de exprimare, de exteriorizare a normei juridice în cadrul
actelor normative. Cele trei elemente ale structurii logico-juridice (ipoteza, dispoziţia şi
sancţiunea) se regăsesc de cele mai multe ori în diferite articole ale aceluiaşi act
normativ sau chiar în acte normative diferite.
Clasificarea normelor juridice

1. In functie de felul conduitei prescrise, normele juridice se clasifică in:

* norme imperative – comandă o conduită sau impun abţinerea de la o conduită. Sunt
de două feluri:
- onerative – sunt norme care impun o anumită acţiune, adica stabilesc rezultatul
obligatoriu care trebuie atins si impun, obliga si la o anumita conduita pentru atingerea
acelui rezultat.
- prohibitive – sunt norme care interzic o anumită acţiune, adica stabilesc o interdictie,
o obligatie de a nu face pentru atingerea rezultatului obligatoriu. De ex. Codul Civil
stabileste ca: Nu pot incheia o casatorie valabila rudele pana la gradul 4 inclusiv.
* norme dispozitive – recomandă o anumită conduită. Pot fi:
– permisive – sunt norme care nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită conduită,
lăsând la aprecierea subiectului alegerea unei conduite. Se aplică, în general, dictonul
„este permis tot ceea ce legea nu interzice”, fără însă a absolutiza. Astfel, în baza
permisiunii ce i se acordă, subiectul nu poate adopta o conduită care încalcă ordinea de
drept. Legea nici nu interzice şi nici nu obligă persoanele capabile să încheie contracte,
dar, în aceste condiţii un subiect nu poate să încheie un contract prin care să vândă un
lucru ce nu îi aparţine pentru că ar încălca ordinea de drept formată din normele
imperative care ocrotesc proprietatea.
– supletive – sunt norme care reglementează o anumită conduită, dar în mod
subsidiar, dacă părţile nu şi-au determinat-o ele însele. Exemplu: Codul civil, în art.
1689, arată că „predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se afla în momentul
încheierii contractului [de vânzare-cumpărare], dacă nu rezultă altfel din convenția
părților or, în lipsa acesteia, din uzanțe”.

2. In functie de structura logico-juridice (interna), normele juridice se clasifică

in:
* norme complete (determinate) – sunt acele norme care cuprind în cadrul aceluiaşi
articol de act normativ toate cele trei elemente ale structurii logico-juridice: ipoteză,
dispoziţie, sancţiune;
* norme incomplete (nedeterminate) – nu au în structura lor toate elementele. În
acest caz există două tipuri de norme: norme de trimitere când norma juridică face
trimitere la alte norme din acelaşi act normativ sau din alte acte normative prezente si
norme în alb care precizează faptul că norma în cauză se va completa prin acte
normative ulterioare (norme în alb).

3. In functie de sfera de aplicare, normele juridice se clasifică in:

* norme generale – au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-o ramură de drept.
Exemplu: Codul civil, Codul muncii, Codul penal etc. Normele generale se definesc şi
prin expresia „norme de drept comun”. Astfel de exemplu, multe reglementări din Codul
civil și din Codul de procedură civilă reprezintă dreptul comun pentru relaţiile
reglementate prin normele de drept comercial (în art. 291 din Legea nr. 31/1990 a
societăților se arată că „prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile
Codului civil şi ale Codului de procedură civilă”).
* norme speciale – se aplică unei sfere restrânse de relaţii, derogând de la prevederile
normelor generale (specialia generalibus derogant) şi având prioritate în aplicare faţă
de normele generale. Exemplu: Legea nr. 31/1990 a societăților este lege specială prin
raportare la Codul civil în materia societăților.
* norme de excepţie – completează normele generale sau speciale fără a aduce
atingere ordinii de drept. Exemplu: conform art. 272(1) C.civ. „căsătoria se poate
încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani”. Această regulă este amendată de
alin. (2) din acelaşi articol, printr-o excepţie, respectiv „pentru motive temeinice, minorul
care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu
încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanței de tutelă
în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul”.
Normele speciale şi normele de excepţie sunt de strictă interpretare
(exceptiones sunt strictissimae interpretationis), conţinutul lor neputând fi extins prin
analogie şi la alte domenii.

4. In functie de sancţiunea stabilita, normele juridice se clasifică în:

* norme punitive – prevăd o sancţiune negativă sub forma unei pedepse juridice.
Exemplu: sancţionarea săvârşirii infracţiunii de furt – art. 228(1) C. pen. prevede că
„luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în
scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă”.
* norme stimulative – prevăd o sancţiune pozitivă sub forma unui sistem de
stimulente, a unor mijloace de cointeresare în vederea punerii în aplicare a normei:
distincţii, decoraţii, recompense etc.

5. In functie de ramura de drept, normele juridice se clasifică în norme de

drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept constituţional, de drept
comercial etc.

6. In functie de forţa juridica a actului normativ în care sunt cuprinse,

normele juridice se clasifică în norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe
de guvern, hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice
autonome centrale sau locale.

Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.

1. Acţiunea normelor juridice în timp. Normele juridice se aplica de la intrarea lor in

vigoare si pana la momentul iesirii din vigoare.

Intrarea în vigoare a normei juridice.

Regula generală. Normele juridice intră în vigoare de la data publicării în
Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul lor (este
cazul normele regăsite în hotărârile Guvernului, deciziile primului-ministru, actele
normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele sau instrucţiunile
având caracter normativ ale miniştrilor etc.).
Reguli speciale. Legile şi ordonanţele simple (emise de Guvern în baza unei
legi speciale de abilitare) se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare
la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor [art. 78 din
Constituţie şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative 1].
Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al României, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera
competentă a Parlamentului, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară
[art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000].
Actele normative ale Uniunii Europene intră în vigoare la data prevăzută în textul
lor sau, în absenţa acesteia, în a 20-a zi de la publicare (art. 297(1) din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene).

Principiile acţiunii în timp a normei juridice

Aplicarea în timp a normelor juridice este călăuzită de următoarele principii:

- Principiul aplicării imediate a normelor juridice noi. Actele normative, cu
excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci
când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul
acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară
stabilită prin text. [art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000].
- Principiul că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii („nemo censetur
ignorare legem”).
- Caracterul activ al normei juridice. Norma juridică acţionează numai pentru
viitor. De aici decurg principiul neretroactivităţii (norma juridică nu se poate aplica unor
situaţii juridice ale căror efecte au fost consumate integral sub imperiul legii anterioare)
şi principiul neultraactivităţii normei juridice (norma juridică nu îşi poate extinde efectele
după momentul ieşirii sale din vigoare).
Excepţii de la principiul neretroactivităţii normei juridice:
- retroactivitatea normelor penale sau contravenţionale mai favorabile. Conform
art. 15 alin. (2) din Constituţie „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii
penale sau contravenţionale mai favorabile”. Se pot distinge:
a) normele penale sau contravenţionale care prevăd dezincriminarea unor fapte.
Codul penal în art. 4 prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea
veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea
pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii
vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la
aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
b) normele penale sau contravenţionale referitoare la regimul pedepselor. Codul
penal în art. 5(1) prevede că, dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea
definitivă a cauzei intervin mai multe reglementări, se va aplica reglementarea care
prevede un regim sancţionator mai favorabil. De asemenea, dacă după rămânerea

1
definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei
închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară,
sancţiunea aplicată, în cazul în care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă
pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim (art. 6(1) C.pen.).
Excepţii de la principiul neultraactivităţii normei juridice:
- normele juridice având caracter temporar. Astfel, Codul penal prevede în art. 7
faptul că legea penală temporară se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât era în
vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp.

Ieşirea din vigoare a normei juridice

Ieşirea din vigoare a normei juridice se realizează prin următoarele modalităţi:
a) ajungerea la termen - în cazul legilor temporare se prevede în conţinutul lor
data ieşirii din vigoare (exemplu: Decretul-lege nr. 60/1990 privind pensionarea cu
reducere de vârstă a unor salariaţi prevedea că acest decret intra în vigoare la 1 martie
1990 şi se aplica pe o durată de 6 luni);
b) căderea în desuetudine – se realizează atunci când condiţiile social-
economice care au dus la apariţia normei s-au modificat de o manieră esenţială, astfel
încât norma, deşi în vigoare, nu se mai poate aplica – „Cessante ratione legis cessat
lex ipsa” („Dacă temeiul pentru care legea a fost întocmită dispare, încetează şi
valabilitatea legii”). „Leges non solum suffragio legislatoris, sed etiam tacito consensu
omnium, per desuetudinem abrogantur” – Iulianus, D. 1.3.32 („Legile nu se abrogă
numai prin votul legiuitorului, dar şi prin desuetudine, cu acordul tacit al tuturor”).
Exemplu: Codul comercial a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887 conţinând
reglementări specifice economiei de piaţă despre faptele de comerţ, obligaţiile
comercianţilor, contractele comerciale etc. Odată cu instaurarea regimului comunist,
Codul comercial nu a mai corespuns noilor condiţii social-economice bazate pe
acţiunea unică a statului în economie, normele sale căzând în desuetudine. După
Revoluţia din 1989 care a determinat reîntoarcerea la economia de piaţă bazată pe
libera iniţiativă Codul comercial se va aplica din nou, dat fiind că în perioada comunistă
el nu a fost abrogat expres.
c) abrogarea – norma îşi încetează acţiunea ca urmare a intrării în vigoare a unei
norme noi.

Principiile abrogării:
 Legea posterioară înlătură aplicarea celei anterioare („Lex posterior derogat
priori”);
 Legea generală posterioară nu înlătură aplicarea unei legi speciale anterioare
decât dacă prevede expres acest lucru („Lex posterior generalis non derogat
legi priori speciali”);
 Actul normativ nou poate abroga doar acte normative care au aceeaşi forţă
juridică sau o forţă juridică inferioară;
 Abrogarea unei norme juridice are întotdeauna caracter definitiv.

Formele abrogării:
i) În funcţie de modul de manifestare a voinţei organului care face abrogarea:
 – Abrogarea expresă directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă – noul
act normativ indică expres actele normative abrogate (exemplu: la data intrării în
vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. …, privind…, publicată în Monitorul Oficial
al României, partea I, nr. … din data …) sau articolele care se abrogă din anumite acte
normative (exemplu: la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. … din
Legea nr. ..., privind …, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. … din
data. …). Abrogarea expresă indirectă – noul act normativ utilizează o formulă generică
pentru abrogarea unor acte normative anterioare: „pe data intrării în vigoare a
prezentului act normativ se abrogă orice dispoziţie legală contrară”.
– Abrogarea implicită (tacită) – în noul act normativ nu se prevede nimic în
legătură cu acţiunea vechilor norme juridice. În situaţia în care noul act normativ intră în
contradicţie cu prevederi din alte acte normative existente, determinând o
incompatibilitate între aceste texte, se va considera că noul act normativ abrogă tacit
prevederile din actele normative anterioare.
Pentru stabilitatea şi coerenţa sistemului legislativ, este de recomandat ca legiuitorul
să utilizeze abrogarea expresă directă.
ii) În funcţie de criteriul întinderii abrogării:
– Abrogarea totală – presupune că actul normativ nou scoate din vigoare
întregul act anterior;
– Abrogarea parţială – presupune că noul act normativ scoate din vigoare doar
anumite dispoziţii din actul anterior, celelalte rămânând în vigoare.

2. Acţiunea normelor juridice în spaţiu

Norma juridică se aplică pe întreg teritoriul statului care a edictat-o (principiul

teritorialităţii). Actelor juridice li se aplică legea din locul unde au fost încheiate (locus
regit actum).
Excepţii de la principiul teritorialităţii:
– excepţia extrateritorialităţii în condiţii de reciprocitate – pe teritoriul unei misiuni
diplomatice se aplică legea statului reprezentat de misiune. La bordul navelor sau
aeronavelor se aplică regulile statului al cărui pavilion îl poartă.

3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor

Norma juridică română se aplică cetăţenilor români, apatrizilor (persoanelor fără

nicio cetăţenie) cu domiciliul în România şi cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul
României. Excepţii:
- personalul diplomatic beneficiază de imunitate diplomatică având imunitate de
jurisdicţie. Statul acreditar poate cere retragerea diplomatului sau poate lua iniţiativa de
a-l declara persona non grata şi de a-l expulza în cazul în care acesta comite fapte
incompatibile cu statutul său şi care lezează grav ordinea de drept.