Sunteți pe pagina 1din 5

PROCES - VERBAL

al ședinței nr. 3/2018 a Comisiei Regionale Sectoriale din domeniul


Aprovizionare cu Apă și Canalizare, Regiunea de Dezvoltare Centru

14 iunie 2018 Or. Ialoveni,


Consiliul raional Ialoveni

Agenda ședinței:

Nr. Subiect Vorbitor


Dl Lilian Carmanu,
președintele raionului Ialoveni
Dl Oleg Secrieru,
1 Cuvinte de salut
reprezentantul ADR Centru
Dl Petru Veveriță,
reprezentantul GIZ

Dna Serafima Tronza,


Direcția Politici și Management
2 Alegerea copreședintelui CRS AAC din partea CRD Centru
Integrat al Resurselor de Apă,
MADRM

Prezentarea raportului privind starea actuală în sectorul


AAC din Regiunea Centru, bazat pe rezultatele Dna Ludmila Gofman,
3
chiestionarelor completate de APL II și operatorii AAC din expertă GIZ
regiune
Dl Vitalie Fărîmă,
Prezentarea proiectelor în derulare din domeniul AAC și a
4 Serviciul fonduri de dezvoltare,
celor acceptate pentru finanțare din FEN
MADRM

Dna Serafima Tronza,


Regionalizarea serviciilor AAC. Avantajele și dezavantajele Direcția Politici și Management
5 formelor organizatorico-juridice ale operatorilor de servicii
AAC Integrat al Resurselor de Apă,
MADRM

Dl Nicolae Secrieru,
Prezentarea Planului general de aprovizionare cu apă și reprezentantul CR Ialoveni
6
sanitație în raionul Ialoveni Dl Pavel Panuș,
Ingineria Apelor

Dna Serafima Tronza,


Direcția Politici și Management
Prezentarea și aprobarea Planului de activitate al CRS AAC
Integrat al Resurselor de Apă,
7 pentru anul 2018.
MADRM
Discuții finale.
Dl Lilian Carmanu,
copreședinte CRS AAC

1
Moderator: Serafima Tronza, consultant superior în Direcția Politici și Management Integrat al
Resurselor de Apă din cadrul MADRM, delegată de copreședintele Comisiei Regionale Sectoriale (CRS)
în domeniul Aprovizionare cu Apă și Canalizare (AAC) din partea MADRM.

Participanți prezenți la ședință:


Membrii Comisiei Regionale Sectoriale în domeniul AAC – 5 persoane;
Membrii Grupului de suport tehnic în domeniul AAC – 9 persoane,
inclusiv femei - 3, bărbați – 11
Reprezentanți MADRM – 1 persoană;
Reprezentanți GIZ/MSPL – 5 persoane;
Reprezentanți ADR Centru – 4 persoane;
Alți invitați – 3 persoane.

1. Cuvânt de salut

În debutul lucrărilor ședinței CRS AAC, participanților le-au fost adresate cuvinte de salut din partea:

- Oleg Secrieru, șeful Secției Managementul Proiectelor din cadrul ADR Centru;

- Lilian Carmanu, președintele raionului Ialoveni;

- Petru Veveriță, consultant național superior GIZ/MSPL;

- Serafima Tronza, consultant superior în Direcția Politici și Management Integrat al Resurselor de


Apă din cadrul MADRM, delegată a copreședintelui Comisiei Regionale Sectoriale în domeniul
Aprovizionare cu Apă și Canalizare din partea MADRM;

Primii vorbitori au informat auditoriul despre misiunea CRS AAC și despre așteptările de la activitatea
acesteia. În special, s-a anunțat că, la sfârșitul ședinței, se preconizează formularea unor sarcini pentru
activitatea uterioară a CRS AAC în anul 2018.

2. Alegerea copreședintelui CRS AAC din partea CRD Centru

În luna martie 2018, Anatolie Dimitriu, copreședintele ales al CRS AAC a demisionat din funcția de
președinte al raionului Ialoveni (respectiv și-a pierdut calitatea de membru al CRD Centru). În cadrul
ședinței, membrii CRS au decis ca funcția de copreședinte al CRS AAC din partea CRD Centru să fie
exercitată în continuare de președintele raionului Ialoveni. Astfel, Lilian Carmanu, președintele actual al
raionului Ialoveni, a fost confirmat în poziția de copreședinte al CRS AAC.

Lilian Carmanu a mulțumit pentru încredere și a dat asigurări că va prelua atribuțiile copreședintelui și
se va implica activ în activitatea CRS AAC.

3. Prezentarea raportului privind starea actuală în sectorul AAC în Regiunea Centru, bazat pe
rezultatele chestionarelor completate de APL II și operatorii AAC din regiune

2
Ludmila Gofman, expertă GFA/GIZ, a prezentat raportul privind starea actuală în sectorul AAC în
Regiunea Centru, bazat pe rezultatele chestionarelor completate de APL II și operatorii AAC din regiune.
În cadrul prezentării a fost abordat cadrul legal și instituțional; serviciile AAC și performanța acestora în
regiune; opțiunile prioritare de intervenție în domeniul AAC; aspecte ale regionalizării serviciului AAC.
Experta a mai făcut o serie de concluzii și recomandări pentru asigurarea unui serviciu de calitate
printre care și recomandarea de a avea permanent date veridice cu privire la starea sectorului AAC,
pentru că investițiile sunt eficiente numai dacă răspund problemelor reale ale sectorului.

Lilian Carmanu a confirmat că informațiile cu care operează Consiliile raionale și alți actori în domeniu,
de multe ori nu corespund cu situația reală în sectorul AAC. De aceea, autoritățile responsabile nu
trebuie să declare că situația în domeniu (mai ales în ceea ce ține de sanitație) este bună, atunci când
ea reprezintă o problemă gravă.

4. Prezentarea proiectelor în derulare din domeniul AAC și a celor acceptate pentru finanțare din
Fondul Ecologic Național

Vitalie Fărîmă, șeful Serviciului fonduri de dezvoltare din cadrul MADRM, a menționat că în Regiunea
Centru sunt în derulare 134 de proiecte cu finanțare din Fondul Ecologic Național (FEN). Din aceste
proiecte, circa jumătate sunt stopate. Printre problemele care se atestă la implementarea proiectelor
au fost menționate: mijloacele financiare insuficiente pentru toate proiectele aprobate; lipsa
durabilității și sustenabilității proiectelor finalizate; iresponsabilitatea beneficiarilor proiectelor și a
comunităților locale; neachitarea contribuțiilor proprii; abuzurile antreprenorilor contractați pentru
executarea lucrărilor; lipsa corelării obiectivelor proiectelor cu necesitățile populației; managementul
vicios al sistemelor și instalațiilor construite. Vitalie Fărîmă a mai îndemnat responsabilii de la Consiliile
raionale (CR) să monitorizeze proiectele implementate în localități, dar și pe cele înaintate spre
finanțare, și să colecteze date cu privire la acestea.

Nicolae Sîrbu, specialist delegat în grupul de suport tehnic, Strășeni, a răspuns că primarii nu oferă
asemenea informație responsabililor de la CR și fac recepția obiectelor fără acordul CR.

Svetlana Basarab, specialistă delegată în grupul de suport tehnic, Anenii Noi, a sugerat că FEN ar trebui
să pună în fața primarilor beneficari condiția asocierii intercomunitare pentru durabilitatea proiectelor.

În rezultatul discuțiilor s-a făcut recomandarea ca responsabilii de la FEN să acorde mai multă atenție
cerințelor de implicare a CR în procesul de implementare a proiectelor locale.

Valentina Pleșca, reprezentantă GIZ, a menționat că este necesar să fie asigurată mai multă
transparență cu privire la principiile și regulamentul de activitatea a FEN. Pentru eficientizare este
important să se asigure planificarea și sincronizarea investițiilor în sectorul AAC. Problemele semnalate
în cadrul CRS trebuie puse în discuție în cadrul lucrărilor CRD Centru, CNCDR și chiar la nivel de guvern.
De asemenea, Valentina Pleșca a atenționat membrii CRS să nu diminueze importanța APL I în procesul
regionalizării și să contribuie la creșterea capacităților APL de nivelul I pentru ca acestea să fie capabile
să ia decizii eficiente.

Petru Veveriță a sugerat ca situația proiectelor finanțate din FEN, cu cifre și rezultate obținute, să fie
prezentată și discutată în ședința CRD Centru.

3
5. Prezentarea informației privind avantajele și dezavantajele formelor organizatorico-juridice
ale operatorilor de servicii AAC în Regiunea Centru

Serafima Tronza a făcut o prezentare a formelor de organizare juridică a operatorilor de servicii AAC,
potrivit legislației în vigoare: societăţi comerciale (societăţi pe acţiuni şi societăţi cu răspundere
limitată); întreprinderi municipale; întreprinderi de stat. De asemenea, s-a vorbit despre avantajele și
dezavantajele fiecărei dintre aceste forme de organizare. În concluzie, pentru a putea atrage investiții
în sector, se recomandă crearea unor societăţi pe acţiuni mari şi puternice, care să furnizeze/presteze
servicii pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În acest context, Lilian Carmanu a povestit despre experiența sa (în calitate de primar de Mileștii Mici)
de creare a unei întreprinderi intermunicipale între primăriile Ialoveni și Mileștii Mici, pentru a fi
eligibile pentru un proiect finanțat de Uninea Europeană.

6. Prezentarea Planului general de aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Ialoveni

Nicolae Secrieru, specialist delegat în grupul de suport tehnic, Ialoveni, a făcut o prezentare generală a
Planului de aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Ialoveni. S-a vorbit despre activitățile și
costurile celor patru etape de implementare a planului în teritoriu, precum și despre faptul că în două
sate ale raionului (Ulmu și Ruseștii Vechi) nu există rețele de apeduct, iar calitatea apei din fântâni nu
corespunde normativelor acceptate.

Pavel Panuș, director la Ingineria Apelor, a vorbit despre aspectele tehnice ale planului și a propus un
plan de acțiuni pentru implementarea acestuia. Inginerul a menționat importanța documentelor
strategice de planificare a dezvoltării sectorului și le-a recomandat autorităților și unele modele de
instituționalizare a rețelelor de apă și canalizare care vor fi construite pe parcurs.

7. Prezentarea și aprobarea Planului de activitate al CRS AAC pentru anul 2018. Discuții finale

Serafima Tronza a reiterat poziția MADRM față de regionalizarea domeniului AAC, deoarece doar pe
principiul regionalizării serviciului se pot face investiții în sector și se pot atrage donatori. În acest
context, Serafina Tronza și-a exprimat regretul că APL din Orhei a declarat că regionalizarea servicului
AAC nu este o prioritate pentru ei, deoarece ei consideră că operatorul din Orhei este deja unul
regional. Deși, s-au făcut investiții de milioane în infrasturctura AAC de la Orhei, exploatarea și
funcționarea instalațiilor și sistemelor ține de operatorii locali și este nevoie de capacități instituționale
și tehnice. De asemenea, doamna Tronza a menționat că MADRM susține și elaborarea documentelor
de planificare a regionalizării serviciului AAC în raionul Ialoveni, în special pe partea de
canalizare/sanitație.

Petru Veveriță a menționat că este posibil de organizat ședințele CRS AAC și în regiune, în localitățile
unde se implementează proiecte în domeniu sau există anumite practici pozitive sau negative.

Liuba Stavinschi, membră a CRS AAC, a exprimat acordul membrilor comisiei cu această propunere.

Petru Veveriță, a informat că GIZ pregătește o vizită de studiu în România pentru participanții la
activitatea CRS AAC și MDS, care va avea loc în luna iulie 2018.

4
Lilian Carmanu a spus că a vizitat cu șapte ani în urmă un operator regional de servicii MDS din Mediași
(județul Cluj, România) și ar fi interesant să vadă dacă lucrurile stau la fel de bine în prezent.

Petru Veveriță le-a sugerat participanților la ședință să transmită la ADR Centru ideile sau propunerile
referitoare la vizita de studiu în România și referitoare la planul de activități pentru perioada
următoare.

Planul de activitate al CRS AAC pentru anul 2018 a fost aprobat cu acordul tuturor membrilor CRS AAC
prezenți la ședință.

În cadrul ședinței nr. 3/2018, membrii CRS AAC au hotărât următoarele:

1. Invitarea la ședința CRD Centru a reprezentantului FEN, care să prezinte proiectele


implementate în Regiunea Centru și problemele care se atestă la realizarea acestora.

2. Prezentarea în ședința CRD Centru a Planului general de aprovizionare cu apă și canalizare în


raionul Ialoveni, cu examinarea posibilității de a aplica experiența raionului Ialoveni și în alte
regiuni.

Copreședintele CRS pentru AAC Lilian CARMANU ____________________

Copreședintele CRS pentru AAC Nadejda CHILARU ____________________

Întocmit: Lilia Hîncu, secretar CRS

Telefon: (268)26560

S-ar putea să vă placă și