Construirea limitelor

Cum se dezvolta limitele?

Limitele nu sunt mostenite genetic, ci se dezvolta in cadrul relatiilor semnificative pe
care un copil le are cu parintii (apartinatorii) in primii sai ani din viata.
Fazele specifice si cruciale de dezvoltare a limitelor, care pot fi percepute cu usurinta
observand interactiunile dintre copii si parintii lor in primii ani de viata, sunt urmatoarele:

Faza de dezvoltare a atasamentului

Una din nevoile umane esentiale este aceea de a fi conectat. Omul este o fiinta sociala
si este construita pentru a dezvolta relatii de atasament cu alti semeni, atasament care ii
garanteaza ca relatia va rezista, in ciuda posibilelor conflicte care pot aparea. In absenta
acestui atasament, orice individ nu va putea construi limite, fiind fortat sa aleaga intre doua
optiuni cu caracter negativ: fie fixeaza limite si risca pierderea relatiei, fie nu fixeaza limite si
ramane prizonierul dorintei celuilalt.
Limitele pot aparea si se pot dezvolta la copil, doar in conditiile in care el dezvolta un
atasament fata de persoana care il ingrijeste (de regula, mama). Nu intamplator, prima sarcina
de dezvoltare pe care bebelusul trebuie ajutat sa o indeplinesca este sa se ataseze de mama si
de tatal sau. Atasarea se produce atunci cand mama raspunde prompt si in mod constant la
nevoile copilului (nevoia de apropiere, de a fi tinut in brate, de a manca, de a fi curatat). Pe
masura ce copilul va experientia diverse nevoi, iar mama va oferi un raspuns pozitiv acestora,
copilul va incepe sa internalizeze (sa duca in interiorul sau) o reprezentare emotionala a unei
mame iubitoare si constanta. Aceasta reprezentare emotionala se va forma din miile de
experiente pe care copilul le va trai in primele luni ale vietii. Daca nevoile sale ii vor fi
satisfacute in mod constant de catre mama (sau persoana care il ingrijeste) copilul va invata ca
este binevenit in lume, ca se afla in siguranta, si astfel va tranzita cu success faza de adaptare
la aceasta lume noua pentru el. Ca atare, mama trebuie sa se afle mereu in preajma copilului,
astfel incat acesta sa isi formeze constanta emotionala a obiectului (= sentimentul interior al
copilului ca apartine cuiva si ca este in siguranta, chiar daca mama nu este prezenta). De
asemenea, ambii parinti trebuie sa ii asigure un mediu consistent, cald si predictibil emotional.
Daca parintii isi fac datoria cu success in aceasta faza, toate experientele traite de bebelus
(care reprezinta dovezi ale iubirii constante ale parintilor) vor construi in interiorul psihicului
sau un sentiment adanc si stabil de securitate.
In acest stadiu, bebelusii traiesc in simbioza cu mama lor (nu au un simt al faptului ca sunt
diferiti de mama lor, nu exista niciun fel de limita, care sa il separe de mama sa). Ei simt ca
“mama si cu mine suntem un intreg”. Din cauza acestei simbioze bebelusii resimt o pierdere
imensa si se panicheaza cand mama nu este in preajma, nimeni si nimic nereusind sa ii
consoleze, in afara de prezenta mamei lor.
Faza de atasament este un preludiu pentru urmatoarea etapa. In momentul in care copilul a
invata sa se simta in siguranta in casa sa, alaturi de parintii sai, sunt asigurate fundatiile
optime pentru a suporta separarea si conflictul care vin odata cu dezvoltarea limitelor.

Faza de separare si individuare

In jurul primului an de viata se va produce o schimbare in viata copilului, schimbare
care va dura pana in preajma varstei de 3 ani. Schimbarea este perfect normala, chiar daca
aduce cu sine comportamente haotice si perturbante.
Pe masura ce copilul castiga un sentiment intern de siguranta si atasament, el va
deveni pregatit sa isi satisfaca o noua nevoie, cea pentru autonomie sau independenta. Acesta
faza este numita separare si individuare. Asadar, copilul se va misca dinspre siguranta si
caldura, catre nou si descoperire.
 Separarea se refera la nevoia copilului de a se percepe pe el insusi ca fiind diferit de
mama sa. Daca in stadiul anterior, bebelusul simtea ca este unul cu mama sa, in acest stadiu,
copilul va incepe sa simta ca este diferit de mama sa. Este prima forma de limita care apare
intre el si o alta persoana, care ii permite copilului sa aiba experiente de tipul „asta sunt eu,
asta nu sunt eu”.
Individuarea descrie indentitatea pe care copilul o dezvolta in timpul separarii de
mama. Este prima experienta personala a copilului, pe care o resimte caracterizandu-l doar pe
el.

Pe langa aceste doua faze trebuie descrise inca alte 3 perioade critice pentru
dezvoltarea limitelor sanatoase in copilarie:

a)Perioada de diferentiere
In primele 5-10 luni de viata va aparea o schimbare majora la copii, de la
„mama si cu mine suntem unul” la „mama si cu mine nu suntem unul”. In aceasta
perioada copiii incep sa paraseasca uniunea pasiva avuta cu mama si sa capete un
interes activ fata de lumea exterioara. Ei devin constienti de faptul ca in exterior exisa
o lume mare, interesanta si isi doresc sa actioneze in ea si asupra ei. Aceasta perioada
este numita diferentiere. Este timpul explorarilor, atingerii, gustarii si experimentarii
unor senzatii si stari noi. Desi copiii inca mai sunt dependenti de mama, nu mai sunt
atat de legati de ea. Daca in lunile anterioare de ingrijire parintii si-au facut datoria,
copilul se va simti destul de sigur pe sine pentru a incepe sa-si asume treptat riscul
cercetarii lumii exterioare. Intr-o prima faza, copiii vor incepe sa cutreiere lumea
exterioara, insa fara a o pierde pe mama din ochi.
Aceasta perioada poate fi una dificila pentru unele mame, care pot resimti
dramatic diferenta dintre faza in care copilul era dependent de ele pentru orice si cea in
care copilul isi muta centrul atentiei asupra lumii exterioare, neglijand-o. Faza este
grea in mod special pentru acele mame care nu s-au diferentiat ele insele de parintii
lor. Aceste mame cauta in mod inconstient apropierea copiilor lor si incurajeaza la fel
de inconstient dependenta lor de ele. Ele concep de regula multi copii sau cauta
modalitati de a petrece timp cu copii foarte mici, nereusind sa admita faza de separare.
Chiar daca poate fi dureros pentru mama, copilul are o nevoie cruciala sa treca prin
aceasta faza.

b) Perioada de omnipotenta si practica

Aceasta perioada dureaza de regula intre 10 si 18 luni (si apoi revine mai
tarziu) , cand copiii invata sa mearga si incep sa utilizeze cuvinte.
Diferenta dintre diferentiere si practica este radicala. In timp ce copilul din faza
de diferentiere este coplesit de lumea noua si se bazeaza inca mult pe mama, copilul
care se afla in faza de omnipotenta si practica incearca sa o lase pe mama in urma.
Noua abilitate de a merge ii da copilului un sentiment de omnipotenta. Copilul simte
bucurie, e plin de energie si vrea sa incerce absolut totul, chiar si acele lucruri care
sunt primejdioase pentru el. (Adultii care au ramas blocati in acest stadiu sunt indivizi
care nu au control asupra impulsurilor proprii si nu isi pot limita propriile pasiuni. Ei
au multa energie si traiesc ireponsabil, guvernati de un simt irealist de grandiozitate si
putere, avand senzatia ca pot face orice, fara niciun fel de consecinta.)
In aceasta perioada este de o importanta cruciala ca parintii sa ii ofere copilului
doua lucruri:
1. un feedback emotional pe masura (parintele devine incantat/bucuros,
atunci cand asista la incantarea/bucuria copilului)
 2. limite fixe care sa ii asigura protectia.
(Parintele responsabil se bucura impreuna cu copilul, atunci cand acesta din
urma topaie pe pat si ii fixeaza limite adecvate, astfel incat copilul sa nu se loveasca.
Parintele iresponsabil inlatura bucuria copilului nedandu-i voie sa topaie pe pat,
certandu-l si nu ii fixeaza limite, astfel incat copilul este in pericol de a se accidenta.)
Parintii care fixeaza copiilor limite realiste in mod ferm si consistent, fara a le spulbera
entuziasmul si bucuria, ii vor ajuta sa treaca cu bine prin aceste perioada.
In aceasta perioada copilul mai trebuie sa inteleaga si sa invete ca ii este permis
sa aiba initiativa si sa isi exprime furia.
Aceasta faza ii confera copilului energia si impulsul de a face pasul final pentru
a deveni un individ, insa exaltarea energetica nu poate dura la nesfarsit, el fiind nevoit
sa intre intr-o alta etapa.

c) Perioada de adaptare la realitate

Intre 18 luni si 3 ani copilul va reveni la realitate. Grandiozitatea specifica
lunilor anterioare ii este inlocuita treptat de intelegerea faptului ca nu poate face chiar
tot ce ar vrea. Constientizand ca lumea e un loc care poate fi periculos, copilul va
redeveni anxios. Astfel, se va reconecta cu mama, dar intr-un mod diferit de aceasta
data. Acum, copilul va aduce un Sine mai diferentiat in relatie. El si mama vor fi acum
doi oameni cu ganduri si sentimente diferite. Copilul va fi gata sa relationeze cu cu
lumea exterioara fara a-si pierde simtul sinelui.
In acest stadiu, copilul trebuie sa primeasca de la parintii sai permisiunea de a
utiliza cateva unelte pentru a-si construi propriile limite: furia, proprietatea, cuvantul
NU.
Furia: Furia este un prieten. Ea ne comunica faptul ca exista o problema cu
care trebuie sa ne confruntam. Furia este un mod prin care copilul stie ca experienta sa
este diferita de a altcuiva. Abilitatea de a folosi furia pentru a distinge intre sine si
ceilalti este o limita. Copiii care isi pot exprima in mod adecvat furia sunt copii care
vor intelege si identifica mai tarziu in viata momentele in care cineva incearca sa ii
controleze sau sa ii raneasca.
Proprietatea: Proprietatea este prost inteleasa uneori drept un aspect egoist .
Copilul incepe sa foloseasca cuvinte precum „al meu”, „mie”, „eu”. Acest lucru isi are
originea in autocentrarea noastra innascuta. Fara un „eu”, „al meu”, „mie”, nu am avea
un simt al responsabilitatii pentru a ne dezvolta, a ne ingriji si a ne proteja resursele.
Copiii au nevoie intr-un mod disperat in aceasta faza sa stie ca acestea nu ii sunt
cuvinte interzise.
Cuvantul „NU”: Copiii care traverseaza aceasta faza utilizeaza frecvent cel
mai importat cuvant pentru fixarea limitelor: NU. El poate aparea inca din faza de
diferentiere. Nu este prima limita verbala pe cre copilul o invata. Cuvantul NU il ajuta
pe copil sa se separe de lucrurile care nu ii plac, oferindu-i puterea de a face alegeri
pentru propria persoana. Aceste cuvant il protejeaza. In calitate de parinte trebuie sa
stii ca e crucial pentru dezvoltarea copilului tau sa stii cum sa te descurci cu el, atunci
cand spune NU. Adesea, copiii care traverseaza acest stadiu devin obsedati de
cuvantul NU. Asta ii ajuta sa nu simta sentimente de neajutorare sau lipsa de putere.
Parintii au doua sarcini asociate cuvantului NU in aceasta faza:
1. trebuie sa faca in asa fel incat copilul lor sa se simta suficient de sigur pentru
a spune NU, incurajandu-i astfel formarea limitelor. (Desi copilul nu poate face
toate alegerile pe care si le-ar dori, el trebuie sa aiba cateva NU-uri care sa ii fie
respectate.Parintii informati nu vor fi insultati sau infuriati de rezistenta
copilului. Ei il vor ajuta pe copil sa simta ca NU-ul sau este la fel de acceptat
 ca si DA-ul. Ei nu se vor retrage emotional atunci cand copilul spune NU, ci
vor ramane conectati cu copilul.)
2. trebuie sa isi ajute copilul sa respecte limitele altor persoane. Copilul trebuie
sa invete atat sa spuna NU cat si sa accepte un NU. (Parintii trebuie sa fie
capabili sa fixeze si sa pastreze limite adecvate varstei pentru copil. Adica sa
nu cedeze unei crize pe care o face copilul la supermarket cand doreste
cumpararea jucariei preferate, desi ar fi poate mai putin umilitor in fata
celorlalti, sa utilizeze time-out-ul, confruntarile adecvate, limitarile fizice
chiar, daca este cazul.) Astfel copilul va invata sa respecte limitele, inainte de a
fi prea tarziu.
Copiii ajunsi la varsta de 3 ani trebuie sa stapaneasca urmatoarele sarcini:
 abilitatea de a fi atasat emotional de ceilalti, fara a renunta la simtul sinelui si
la libertatea care deriva din asta
 abilitatea de a spune NU in mod adecvat celorlalti, fara tema ca va pierde
dragostea
 abilitatea de a acepta NU de la cei din jur, fara a se retrage emotional.

Formarea limitelor este esentiala in primii ani de viata. Ulterior, alte doua perioade se
focuseaza pe limite.
Prima e adolescenta. Anii de adolescenta sunt reactualizari ai primilor ani de viata. Ei
implica chestiuni mai mature precum sexualitatea, identitatea de gen, competitia si identitatea
adulta. Insa aceleasi chestiuni, legate de a sti cand sa spui NU si cand sa spui DA sunt de
ajutor pentru traversarea acetei perioade de confuzie.
A doua perioada se refera la primii ani de maturitate, cand copiii parasesc casa, isi
intemeiaza propriile camine si incep sa isi construiasca o cariera. Adultii tineri sufera de o
pierdere a structurii in aceasta perioada.
Cu cat copilul invata sa isi fixeze si sa isi mentina mai bine limitele in primii ani de
viata, cu atat mai putina agitatie si turbulenta va experimenta ulterior in viata.
O copilarie problematica, cu probleme serioase de stabilire si mentinere a limitelor,
mai poate fi corectata cu foarte mult efort in familie, in anii de adolescenta. Insa problemele
de limita serioase nesolutionate in aceste ultime doua faze vor avea un impact devastator
asupra vietii adultului.
 Una din conditiile esentiale pentru a incepe sa iti reglezi limitele la maturitate, este sa te afli intr-
o relatie suportiva cu o persoana. Aceasta relatie trebuie sa aiba drept fundament un atasament
sanatos, dandu-ti garantia ca, indiferent ce s-ar intampla, relatia nu va fi distrusa.