SISTEMUL NAŢIONAL DE MANAGEMENT

AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

I. GENERALITĂŢI
Având în vedere existenţa, în domeniul managementului prevenirii şi
gestionării situaţiilor de urgenţă, a unui sistem instituţional parţial închegat,
cu funcţionare temporară şi care se activează abia la momentul producerii
situaţiilor de urgenţă şi pentru a asigura instituirea în cel mai scurt timp a
unui cadru legal modern şi a unor mecanisme manageriale perfecţionate,
menite să asigure, în mod unitar şi profesionist, apărarea vieţii şi sănătăţii
populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale
importante pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă, care să permită
restabilirea rapidă a stării de normalitate, Guvernul României a adoptat
Ordonanţa de Urgenţă (nr. 21/ 15.04.2004) prin care a fost înfiinţat
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru
asigurarea resurselor şi coordonarea acţiunilor în situaţii de urgenţă.
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
denumit în continuare Sistem Naţional, se înfiinţează, se organizează şi
funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă,
asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă
natură necesare restabilirii stării de normalitate. Sistemul Naţional este
organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea
de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de
urgenţă, constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de
infrastructura şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor
prevăzute în ordonanţa de urgenţă menţionată.
Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt:
 previziunea şi prevenirea;
 prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;
 respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
 asumarea responsabilităţii gestionarii situaţiilor de urgenţă de către
autorităţile administraţiei publice;
 cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme si
organizaţii similare;
 transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de
urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor
produse;
 continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de
urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la
nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de
amploarea şi de intensitatea acestora;
  operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea ierarhică a
componentelor Sistemului Naţional.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de
situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi
măsuri pentru:
 avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele
de pericol;
 declararea stării de alertă în cazul iminentei ameninţării sau
producerii situaţiei de urgenţă;
 punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie
specifice tipurilor de risc si, după caz, hotărârea evacuării din zona
afectată sau parţial afectată;
 intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în
funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
 acordarea de ajutoare de urgenţă;
 instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art.
93 din Constituţia României, republicată;
 solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
 acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;
 alte măsuri prevăzute de lege.
 Autorităţile şi organismele din componenţa Sistemului Naţional
cooperează, în exercitarea atribuţiilor specifice, atât între ele, cât şi
cu alte instituţii şi organisme din afara acestuia, din ţară sau din
străinătate, guvernamentale sau neguvernamentale.

II. ORGANIZAREA SISTEMULUI NAŢIONAL

Sistemul Naţional are în compunere (schema nr.1 din capitolul
scheme):
 comitete pentru situaţii de urgenţă;
 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
 servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
 centre operative pentru situaţii de urgenţă;
 comandantul acţiunii.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt:
 Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
 comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru
situaţii
de urgenţă;
 Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;
 comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;
 comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.
 Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt organisme interinstituţionale
de sprijin al managementului şi se întrunesc semestrial şi ori de câte ori
situaţia impune.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în
continuare Comitet Naţional, se constituie şi funcţionează sub
conducerea nemijlocită a Ministrului Administraţiei şi Internelor şi sub
coordonarea primului-ministru.
Comitetul Naţional este un organism interministerial format din
persoane cu putere de decizie, experţi si specialişti desemnaţi de
ministerele cu atribuţii complexe în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional a fost stabilită prin
Hotărârea de Guvern nr. 1489/09.09.2004.
Comitetul naţional se compune din:
- preşedinte: ministrul administraţiei şi internelor;
- vicepreşedinte: un secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi
Internelor;
- membri: un secretar de stat de la fiecare minister sau un adjunct al
conducătorului fiecărei instituţii publice centrale prevăzute în anexa
nr.1 a HGR nr. 1489/09.09.2004;
- consultanţi: câte 1 – 2 experţi şi /sau specialişti din fiecare minister
şi instituţie publică centrală prevăzute în aceeaşi anexă.
Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Naţional
funcţionează ca un compartiment specializat în cadrul Centrului
Operaţional Naţional din Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă, aşa cum este prevăzut în HGR. nr. 1940/09.09.2004.
Comitetul Naţional asigură îndeplinirea atribuţiilor specifice pe linia
realizării în România a obiectivelor strategiei internaţionale de reducere a
dezastrelor.
La ministere şi la alte instituţii publice centrale cu atribuţii în
gestionarea situaţiilor de urgenţă se constituie şi funcţionează sub
conducerea miniştrilor, respectiv a conducătorilor instituţiilor publice
centrale, comitete ministeriale pentru situaţii de urgenţă, denumite în
continuare comitete ministeriale.
Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al
conducătorului instituţiei publice centrale, după caz, şi are în componenţă
persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti din aparatul propriu al
ministerului şi din unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea acestuia, cu
atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
În componenţa comitetului ministerial, la solicitarea ministrului
respectiv, pot fi cooptaţi şi reprezentanţi ai altor ministere şi instituţii cu
atribuţii în domeniu.
La nivelul municipiului Bucureşti se constituie, sub conducerea
prefectului, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de
Urgenţă. Din acest comitet fac parte primarul general, primarii de
sectoare, şefi de servicii publice deconcentrate, descentralizate şi de
gospodărie comunală, manageri ai unor instituţii, regii autonome şi
societăţi comerciale care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea
situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai agenţilor economici care,
prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de
situaţii de urgenţă.
Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetului se stabilesc prin
ordin al prefectului municipiului Bucureşti.
La nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete
judeţene pentru situaţii de urgenţă, denumite în continuare comitete
judeţene.
Din comitetul judeţean fac parte preşedintele consiliului judeţean, şefi
de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi
alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean
care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă,
precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii,
constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.
Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor judeţene se
stabilesc prin ordine ale prefecţilor.
La nivelul municipiilor, oraşelor, sectoarelor municipiului Bucureşti,
precum şi al comunelor se constituie, sub conducerea primarului şi cu
avizul prefectului, comitete locale pentru situaţii de urgenţă, denumite
în continuare comitete locale.
Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei,
oraşului sau municipiului, după caz, şi reprezentanţi ai serviciilor publice
şi ai principalelor instituţii şi agenţi economici din unitatea administrativ-
teritorială respectivă, precum şi manageri sau conducători ai agenţilor
economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin
specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii
de urgenţă.
Organizarea, atribuţiile şi funcţionarea comitetelor locale se stabilesc
prin dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în
continuare Inspectoratul General, ca organ de specialitate din subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigură coordonarea unitară şi
permanentă a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de
urgenţă.
În cadrul Inspectoratului General se organizează inspecţia de
prevenire, centrul operaţional naţional şi alte structuri adecvate pentru
managementul situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe
tipuri de riscuri, în comunicaţii, informatică şi relaţii publice.
Centrul operaţional îndeplineşte permanent funcţiile de monitorizare,
evaluare, înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare şi coordonare
tehnică operaţională la nivel naţional a situaţiilor de urgenţă.
 Inspectoratul General prin centrul operaţional naţional, asigură
secretariatul tehnic permanent al Comitetului Naţional, preluând în
acest sens, la data desfiinţării Comisiei Guvernamentale de Apărare
Împotriva Dezastrelor, secretariatul tehnic permanent al acesteia.
Inspectoratul General asigură coordonarea şi controlul de specialitate
al serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, profesioniste şi
voluntare asigură şi potrivit competenţelor legale, cooperarea şi
reprezentarea la nivel naţional în domeniile protecţiei civile, apărării
împotriva incendiilor şi gestionării situaţiilor de urgenţă.
Serviciile publice comunitare profesioniste pentru situaţii de
urgenţă, denumite în continuare servicii de urgenţă profesioniste,
constituite ca servicii deconcentrate, care funcţionează ca inspectorate
judeţene si al municipiului Bucureşti, asigură în zonele de competenţă
coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor de prevenire şi
gestionare a situaţiilor de urgenţă.
În cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste se organizează inspecţii
de prevenire, centre operaţionale şi alte structuri adecvate pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă, încadrate cu personal specializat pe
tipuri de riscuri, în comunicaţii, informatică şi relaţii publice.
Centrele operaţionale îndeplinesc permanent funcţiile prevăzute pentru
centrul operaţional naţional, la nivelul judeţelor, respectiv al municipiului
Bucureşti.
Serviciile de urgenţă profesioniste, prin centrele operaţionale,
asigură secretariatele tehnice permanente ale comitetelor judeţene
şi al Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
Serviciile publice de urgenţă asigură, potrivit competenţelor legale în
unităţile administrativ-teritoriale în care funcţionează, cooperarea în
domeniile protecţiei civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionarii
situaţiilor de urgenţă.
La nivelul ministerelor, al altor instituţii publice centrale cu atribuţii în
gestionarea situaţiilor de urgenţă, al municipiilor - cu excepţia municipiului
Bucureşti, al oraşelor şi comunelor se constituie centre operative pentru
situaţii de urgenţă, denumite în continuare centre operative.
La ministerele şi instituţiile publice centrale cu atribuţii şi funcţii de
sprijin complexe în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă,
prevăzute în anexa nr. 1, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 21,
centrele operative se constituie ca structuri cu activitate permanentă.
Centrele operative îndeplinesc permanent funcţiile prevăzute pentru
centrele operaţionale, în domeniile de competenţă, ale ministerelor şi
instituţiilor publice centrale respective.
Centrele operative se constituie din personalul aparatului propriu al
autorităţii respective, prin ordin al ministrului, conducătorului instituţiei
publice centrale sau prin dispoziţie a primarului.
 Centrele operative asigură secretariatele tehnice ale comitetelor
constituite la nivelul autorităţilor publice centrale sau locale.
În situaţii de urgenţă, coordonarea unitară la locul producerii
evenimentului excepţional a acţiunii tuturor forţelor stabilite pentru
intervenţie se realizează de către o persoană împuternicită, după caz, de
către Comitetul Naţional, ministerial, judeţean sau al municipiului
Bucureşti, în funcţie de natura şi gravitatea evenimentului şi de mărimea
categoriilor de forţe concentrate, denumită comandantul acţiunii.
Comandantul acţiunii poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către
grupa operativă şi punctul operativ avansat, constituite potrivit
reglementărilor în vigoare.
Structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor,
centrelor operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă se
stabilesc pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a
Guvernului.
Sistemul de comunicaţii, de prelucrare automată şi de stocare a datelor
necesare funcţionării Sistemului Naţional se asigură prin mijloace proprii
ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale celor din dotarea
Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale şi ale altor componente ale sistemului naţional
de apărare.

III. ATRIBUŢIILE COMPONENTELOR SISTEMULUI NAŢIONAL

Comitetul Naţional are următoarele atribuţii principale:

 examinează şi propune spre adoptare Guvernului Planul naţional de
asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea
situaţiilor de urgenţă;
 analizează şi supune spre aprobare Guvernului Regulamentul - cadru
de organizare, funcţionare şi dotare a comitetelor, centrelor
operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, precum şi
fluxul informaţional - decizional;
 declară, cu acordul primului - ministru, starea de alertă la nivel naţional
sau la nivelul mai multor judeţe, coordonează gestionarea situaţiilor de
urgenţă şi declară încetarea stării de alertă;
 hotărăşte, cu acordul primului - ministru, punerea în aplicare a
planurilor de evacuare, la propunerea comitetelor ministeriale, judeţene
sau al municipiului Bucureşti;
 propune Guvernului, prin ministrul administraţiei şi internelor, instituirea
de către Preşedintele României a "stării de urgenţă" în zonele afectate,
în baza solicitărilor primite de la comitetele judeţene sau al municipiului
Bucureşti, şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor stabilite în acest sens;
  propune Guvernului solicitarea/acordarea de asistenţă umanitară
internaţională în cazul situaţiilor de urgenţă cu impact deosebit de grav,
pe baza analizelor întocmite de Inspectoratul General;
 coordonează, pe teritoriul naţional, activitatea forţelor internaţionale
solicitate pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă, îndeosebi în domeniul
înlăturării efectelor distructive ale dezastrelor, în conformitate cu
prevederile legii române;
 propune Guvernului includerea în bugetul de stat anual a fondurilor
necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, inclusiv pentru
operaţionalizarea Sistemului Naţional şi a structurilor de intervenţie în
afara frontierelor de stat, în cadrul structurilor specializate ale
organismelor internaţionale cu atribuţii în domeniu;
 stabileşte repartizarea principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură
ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale
privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, care se aprobă
prin hotărâre a Guvernului;
 iniţiază elaborarea de acte normative pentru gestionarea situaţiilor de
urgenţă şi le avizează pe cele elaborate de comitetele ministeriale,
judeţene şi al municipiului Bucureşti;
 analizează şi supune spre aprobare Guvernului scoaterea de la
rezervele de stat a unor produse şi bunuri materiale necesare sprijinirii
autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei afectate de
dezastre sau alte situaţii de urgenţă;
 stabileşte modul de cooperare a structurilor Sistemului Naţional cu alte
autorităţi şi organisme ale statului român sau internaţionale abilitate în
managementul stărilor excepţionale;
 coordonează informarea opiniei publice privind managementul
situaţiilor de urgenţă;
 îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite potrivit legii.
Comitetele ministeriale, judeţene, al Municipiului Bucureşti şi locale au
următoarele atribuţii principale:
 informează Comitetul Naţional, prin Inspectoratul General (comitetele
locale prin Centrul Operaţional Judeţean respectiv al Municipiului
Bucureşti) privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi
iminenţa ameninţării acestora;
 elaborează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă
specifice tipurilor de risc din domeniile de competenţă ale ministerelor
şi celorlalte instituţii publice centrale cu atribuţii în gestionarea situaţiilor
de urgenţă şi le prezintă spre avizare Inspectoratului General şi
Comitetului Naţional (numai la nivelul ministerelor);
 evaluează situaţiile de urgenţă produse în domeniile de competenţă,
respectiv pe suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale şi stabilesc
măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora, inclusiv privind
 prealarmarea serviciilor de urgenţă din domeniile de competenţă ale
ministerelor, şi propun, după caz, declararea stării de alertă sau
instituirea stării de urgenţă;
 analizează şi avizează planurile proprii pentru asigurarea resurselor
umane, materiale şi financiare necesare gestionarii situaţiilor de
urgenţă;
 informează Comitetul Naţional, colegiile ministerelor, respectiv
Consiliile Judeţeane (al Municipiului Bucureşti) şi locale asupra
activităţii desfăşurate;
 îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini stabilite de lege, de Comitetul
Naţional sau de organele abilitate.

Inspectoratul General are următoarele atribuţii principale:

 analizează, evaluează şi monitorizează tipurile de risc, efectuează
prognoze asupra evoluţiei acestora în scopul identificării stărilor
potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, propunând totodată măsuri
pentru avertizarea populaţiei şi prevenirea agravării situaţiei;
 asigură coordonarea aplicării unitare, pe întreg teritoriul ţării, a
măsurilor şi acţiunilor de prevenire si gestionare a situaţiilor de urgenţă;
 asigură informarea operativă a ministrului administraţiei şi internelor şi
a instituţiilor interesate asupra stărilor potenţial generatoare de situaţii
de urgentă sau producerii situaţiilor de urgenţă în teritoriu, printr-un
sistem informaţional propriu;
 coordonează derularea programelor naţionale de pregătire în domeniul
apărării împotriva dezastrelor;
 coordonează activităţile de prevenire şi de intervenţie desfăşurate de
serviciile publice comunitare profesioniste, precum şi constituirea
grupelor operative pentru coordonarea şi sprijinul răspunsului în situaţii
de urgenţă în zonele grav afectate;
 transmite şi urmăreşte îndeplinirea deciziilor Comitetului Naţional;
 asigură informarea populaţiei prin mass-media despre iminenţa
ameninţării ori producerea situaţiilor de urgenţă, precum şi asupra
măsurilor întreprinse pentru limitarea sau înlăturarea efectelor
acestora;
 asigură coordonarea tehnică şi de specialitate a centrelor operaţionale
şi a centrelor operative şi asigură menţinerea permanentă a fluxului
informaţional cu acestea;
 cooperează cu organismele de profil pe plan internaţional, pe baza
convenţiilor la care statul român este parte, şi urmăreşte respectarea
acestor convenţii în domeniul situaţiilor de urgenţă;
 avizează şi propune Comitetului Naţional, spre aprobare, planurile de
intervenţie, de cooperare sau de asistenţă tehnică cu alte structuri ori
 organizaţii internaţionale, în vederea îmbunătăţirii managementului
situaţiilor de urgenţă;
 constituie şi gestionează baza de date cu privire la situaţiile de urgenţă
şi pune la dispoziţia instituţiilor interesate datele şi informaţiile solicitate
pentru soluţionarea situaţiilor de urgenţă;
 avizează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă
specifice tipurilor de risc, elaborate de comitetele ministeriale, şi le
prezintă spre aprobare;
 acordă asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor publice centrale si
locale privind gestionarea situaţiilor de urgenţă;
 propune ministrului administraţiei şi internelor participarea cu forţe şi
mijloace la înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă în afara teritoriului
ţării, potrivit tratatelor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care
România este parte;
 coordonează planificarea resurselor necesare gestionării situaţiilor de
urgenţă la nivel naţional şi elaborează proiectul planului de asigurare
cu resurse umane, materiale şi financiare pentru astfel de situaţii;
 elaborează rapoarte şi alte documente pentru informarea Comitetului
Naţional, primului-ministru, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
Preşedintelui României şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului;
 cooperează cu celelalte organe ale statului abilitate în managementul
stării de urgenţă, stării de asediu sau al altor stări excepţionale;
 funcţionează ca punct naţional de contact în relaţiile cu organismele şi
organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu
responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;
 elaborează Regulamentul-cadru privind organizarea, atribuţiile,
funcţionarea şi dotarea comitetelor, centrelor operaţionale şi centrelor
operative pentru situaţii de urgenţă;
 informează Colegiul Ministerului Administraţiei şi Internelor asupra
activităţii desfăşurate;
 îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Comitetul Naţional sau de
primul-ministru privind managementul situaţiilor de urgenţă şi prin
regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

Serviciile de urgenţă profesioniste au următoarele atribuţii

principale:
 organizează şi desfăşoară activităţi specifice de prevenire a situaţiilor
de urgenţă;
 participă la identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc şi a
factorilor determinanţi ai acestora şi întocmesc schemele cu riscurile
teritoriale din zonele de competenţă, pe care le supun aprobării
prefecţilor;
 exercită coordonarea, îndrumarea şi controlul tehnic de specialitate al
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă;
 acordă asistenţă tehnică de specialitate privind gestionarea situaţiilor
de urgenţă;
 monitorizează prin centrele operaţionale evoluţia situaţiilor de urgenţă
şi informează operativ prefecţii şi Inspectoratul General;
 planifică, organizează şi desfăşoară pregătirea pentru răspuns, în
cazul situaţiilor de urgenţă, a subunităţilor de intervenţie din subordine;
 fac propuneri comitetelor pentru situaţii de urgenţă şi Inspectoratului
General privind gestionarea şi managementul situaţiilor de urgenţă;
 urmăresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă şi a planurilor de intervenţie şi de cooperare specifice tipurilor
de riscuri;
 asigură transmiterea operativa a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor şi
urmăresc menţinerea legăturilor de comunicaţii între centrele
operaţionale şi operative implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă,
precum şi cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenţă şi cu
dispeceratele proprii serviciilor şi forţelor care intervin în acest scop;
 centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea
funcţiilor de sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi le înaintează
organismelor şi organelor abilitate;
 gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă din zonele
de competenţă;
 îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă, prevăzute de lege sau stabilite de organismele şi organele
abilitate.

Centrele operative cu activitate permanentă au următoarele

atribuţii principale:
 centralizează şi transmit operativ la centrul operaţional al
Inspectoratului General date şi informaţii privind apariţia şi evoluţia
stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă;
 monitorizează situaţiile de urgenţă şi informează Inspectoratul General
şi celelalte centre operaţionale şi operative interesate;
 urmăresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă şi a planurilor de intervenţie şi cooperare specifice tipurilor de
riscuri;
 asigura transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor,
precum şi menţinerea legăturilor de comunicaţii cu centrele
operaţionale şi operative implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă,
cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenţă şi cu dispeceratele
proprii serviciilor şi forţelor care intervin în acest scop;
  centralizează solicitările de resurse necesare pentru îndeplinirea
funcţiilor de sprijin pe timpul situaţiilor de urgenţă şi fac propuneri
pentru asigurarea lor;
 gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă;
 îndeplinesc orice alte atribuţii şi sarcini privind managementul situaţiilor
de urgenţă, prevăzute de lege şi în regulamentul - cadru menţionat la
art. 17.
Centrele operative care se constituie numai la declararea stării de
alertă, pe timpul funcţionării lor, îndeplinesc atribuţii similare celor
menţionate anterior.
Documentele şi baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă,
deţinute de aceste centre operative, se gestionează permanent de către
persoane anume desemnate din cadrul aparatului propriu al autorităţilor
respective.
Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice si siguranţei
naţionale au obligaţia, potrivit competenţelor lor, să transmită
Inspectoratului General sau, după caz, direct ministrului administraţiei şi
internelor ori primului-ministru datele şi informaţiile referitoare la situaţiile
potenţial generatoare de situaţii de urgenţă, precum şi despre evoluţia şi
consecinţele acestora.
Inspectoratul General asigură transmiterea deciziilor luate de Guvern
sau de Comitetul Naţional către autorităţile administraţiei publice centrale
şi locale, în vederea gestionării, în mod unitar, a situaţiilor de urgenţă.

PROTECŢIA CIVILĂ ÎN ROMÂNIA

1. Definiţie şi principii generale

Protecţia civilă este o componenta a sistemului securităţii naţionale şi
reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, masuri şi sarcini
organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare
publica, planificate, organizate şi realizate potrivit legii, in scopul prevenirii şi
reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor
şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor
armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor
necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter
permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit
prezentei legi, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte
persoane juridice de drept public şi privat romane, precum şi persoanelor
fizice.
Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de
protecţie civilă se stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe
principiile autonomiei, subsidiarităţii, legalităţii, responsabilităţii, corelării
obiectivelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii.

2. Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:

a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de
dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;
b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi
informaţiilor referitoare la protecţia civilă ;
c) informarea şi pregătirea preventiva a populaţiei cu privire la
pericolele la care este expusa, masurile de autoprotecţie ce trebuie
îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce ii
revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenta;
d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de
intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte
organisme specializate cu atribuţii in domeniu;
e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei in situaţiile
de urgenta;
f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi
arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale
conflictelor armate;
g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în
situaţii de urgenţă sau de conflict armat;
h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea
pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor
de urgenţă civila şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor
din aer pe timpul conflictelor armate;
j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă
neexplodată din timpul conflictelor militare;
k) participarea la misiuni internaţionale specifice;
l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale
specifice in situaţii de urgenţă sau de conflict armat.
Aceste atribuţii se completează cu cele cuprinse in alte acte
normative incidente sau conexe, precum şi cu prevederile actelor
internaţionale in domeniu, la care România este parte.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă sunt
constituite, potrivit legii, servicii de urgenta profesioniste şi voluntare.
În condiţiile legii se pot constitui şi alte structuri de urgenta publice sau
private.
In funcţie de tipurile de riscuri specifice, unităţile administrativ-
teritoriale, localităţile componente, instituţiile publice, agenţii economici şi
obiectivele se clasifica, din punct de vedere al protecţiei civile.

3. Organizarea protecţiei civile

 Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale,
al instituţiilor publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor
neguvernamentale se realizează in raport cu clasificarea acestora din punct
de vedere al protecţiei civile şi consta in:
a) constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul
situaţiilor de urgenţă;
b) constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenta;
c) încadrarea inspectorilor si/sau a personalului de specialitate in
domeniul protecţiei civile;
d) întocmirea planurilor de analiza şi de acoperire a tipurilor de riscuri
in teritoriul de competenta sau in domeniul de activitate;
e) planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a
salariaţilor privind protecţia civilă ;
f) organizarea evacuării in caz de urgenta civila;
g) organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă ;
h) planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute la
lit. a)-c), precum şi pentru realizarea masurilor stabilite in planurile
prevăzute la lit. d).
Schema cu organizarea protecţiei civile în România este prezentată în
capitolul „scheme”.
Activitatea de protecţie civilă din România este coordonata de
primul-ministru, care conduce aceasta activitate prin ministrul administraţiei
şi internelor, in calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii
de Urgenta.
La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de
protecţie civilă este condusa de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii
de urgenta, constituite potrivit legii, iar la nivelul agenţilor economici, de
către conducătorii acestora.
La toate nivelurile de competenta, in structurile cu activitate
permanenta sau temporara din Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de urgenţă se constituie structuri specializate in domeniul
protecţiei civile.
La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al
instituţiilor publice şi al agenţilor economici cuprinşi in clasificarea din
punct de vedere al protecţiei civile, se încadrează personal de specialitate
cu atribuţii in domeniul protecţiei civile.
Personalul de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei
civile se încadrează la:
a) ministerele şi instituţiile publice centrale la care, potrivit legii, nu se
constituie centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate
permanenta;
b) serviciile publice deconcentrate la nivel judeţean, la nivelul
municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia, din subordinea
 ministerelor care, potrivit legii, constituie centre operative pentru situaţii
de urgenţă cu activitate permanenta;
c) regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale
care, prin specificul activităţii lor, pot crea stări potenţial generatoare
de situaţii de urgenţă civilă sau sunt expuse unor riscuri majore;
d) consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale in care, potrivit
schemelor cu riscuri teritoriale întocmite conform legii de către
inspectoratele pentru situaţii de urgenta, exista pericolul potenţial de
producere a dezastrelor naturale provocate de cutremure, inundaţii şi
incendii de pădure.
Personalul de specialitate cu atribuţii in domeniul protecţiei civile, de
la municipii, oraşe, comune, instituţii publice şi agenţi economici, asigura
permanent coordonarea planificării şi a realizării activităţilor şi masurilor de
protecţie civila, participa la pregătirea serviciilor de urgenta, a salariaţilor
si/sau a populaţiei şi asigura coordonarea secretariatelor tehnice ale
comitetelor pentru situaţii de urgenta, respectiv a celulelor de urgenta.
La instituirea masurilor excepţionale, precum şi in situaţii de
conflict armat, structurile existente pe timp de pace, ca şi cele care se
completează sau se înfiinţează la mobilizare, îndeplinesc funcţiile şi
Atribuţiile pe linia protecţiei civile prevăzute de lege, având în vedere
respectarea prevederilor protocoalelor adiţionale la Convenţiile de la
Geneva din 12 august 1949, privind protecţia civilă.
Activitatea de prevenire in domeniul protecţiei civile si/sau al
intervenţiei operative se asigura de către serviciile de urgenta, prin structuri
specializate, in conformitate cu competentele şi Atribuţiile stabilite potrivit
legii. Serviciile de urgenta profesioniste sau voluntare şi celelalte structuri
specializate pentru intervenţie şi acţiune in situaţii de urgenţă(inclusiv
serviciile de urgenta private), constituite de către autorităţile abilitate in
condiţiile legii, cuprind personal şi formaţiuni instruite in specialităţi
necesare protecţiei civile.

4.Atribuţii şi obligaţii privind protecţia civilă

Atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigura stabilirea şi
integrarea masurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de
dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi
local şi urmăresc realizarea acestora.
Guvernul exercita următoarele atribuţii principale:
a) aproba strategia naţionala a protecţiei civile şi actele normative
specifice, potrivit competentei;
b) analizează periodic şi ori de cate ori situaţia o impune activitatea de
protecţie civila;
 c) aproba planul naţional de asigurare cu resurse umane, materiale şi
financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
d) propune, potrivit legii, Preşedintelui României instituirea şi încetarea
stării de urgenţă în zonele afectate;
e) încheie acorduri internaţionale in domeniul protecţiei civile;
f) adopta hotărâri prin care se acorda ajutoare de urgenta şi
despăgubiri persoanelor fizice şi juridice afectate;
g) aproba planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de protecţie civilă cu
caracter internaţional;
h) solicita, la nevoie, sprijin internaţional;
i) aproba acordarea de ajutor, in urma solicitărilor, statelor afectate de
dezastre.
j) asigura gestionarea tipurilor de riscuri specifice şi îndeplinirea
funcţiilor de sprijin prin structuri specifice domeniilor de competenta,
potrivit legii. Organizarea şi funcţionarea acestor structuri se stabilesc
prin hotărâre a Guvernului.
Ministerul Apărării Naţionale planifica şi executa masurile de
protecţie civila, potrivit organizării şi planurilor specifice proprii şi planurilor
comune cu alte ministere.
Ministerul Administraţiei şi Internelor exercita, prin Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenta, următoarele atribuţii principale:
a) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, proiectul de
strategie naţionala a protecţiei civile;
b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative specifice;
c) coordonează activităţile de evacuare, potrivit planurilor întocmite;
d) organizează şi conduce activitatea de asanare a teritoriului de
muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
e) analizează periodic, împreună cu autorităţile administraţiei publice
centrale, stadiul realizării masurilor necesare a fi luate in situaţii de
protecţie civila;
f) elaborează norme metodologice pentru întocmirea planurilor de
urgenta interna şi externa a agenţilor economici;
g) organizează şi conduce exerciţii şi aplicaţii de specialitate;
h) coordonează acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor
de urgenţă;
i) colaborează cu organisme internaţionale de specialitate.
Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă este autoritate de
reglementare in domeniul protecţiei civile.
Controlul de stat in domeniul protecţiei civile se realizează prin
activităţi de avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, verificare, control şi
se exercita prin Inspecţia de Prevenire din structura Inspectoratului General
pentru Situaţii de Urgenta, respectiv prin inspecţiile de prevenire din cadrul
inspectoratelor judeţene şi al municipiului Bucureşti, in scopul aplicării
unitare a prevederilor legale pe întreg teritoriul României.
 Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă îndeplineşte rolul de
punct naţional de contact in relaţiile cu organisme internaţionale de profil.
Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor şi consiliile
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii
principale:
a) aproba organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii administrativ-
teritoriale, analizează anual şi ori de cate ori este nevoie activitatea
desfăşurată şi adopta masuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
b) aproba planurile anuale şi de perspectiva pentru asigurarea
resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi
gestionarii situaţiilor de urgenţă;
c) participa, potrivit legii, la asigurarea finanţării masurilor şi a acţiunilor
de protecţie civila, precum şi a serviciilor de urgenta şi a structurilor care
au atribuţii legale in acest domeniu;
d) stabilesc, in condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei civile;
e) înfiinţează, in condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului General
pentru Situaţii de Urgenta, centre de formare şi evaluare a personalului
din serviciile voluntare de urgenta;
f) gestionează, depozitează, întreţin şi asigura conservarea aparaturii şi
a materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate din
subordine;
g) asigura spatiile necesare funcţionarii inspectoratelor pentru situaţii
de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor
operaţionale, precum şi spaţiile pentru depozitarea materialelor de
intervenţie.
Prefectul are următoarele atribuţii principale:
a) aproba planurile operative şi de pregătire pe linia protecţiei civile
şi planificarea exerciţiilor şi a altor activităţi desfăşurate la nivelul
unităţii administrativ-teritoriale;
b) urmăreşte îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă la nivelul
unităţii administrativ-teritoriale;
c) dispune, potrivit legii, instituirea stării de alerta, activarea sau
folosirea, după caz, a formaţiunilor de intervenţie;
d) aproba schema cu riscurile teritoriale întocmită de inspectoratul
pentru situaţii de urgenţă;
e) asigura condiţii pentru buna desfăşurare şi integrarea activităţii
forţelor de intervenţie din alte judeţe sau a echipelor internaţionale,
după caz, sosite in unitatea administrativ-teritorială in scopul limitării
şi înlăturării efectelor dezastrelor;
f) prezintă consiliului judeţean sau Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz, propuneri de completare a
sistemului de înştiinţare şi alarmare a populaţiei, a fondului de
 adăpostire, a bazei materiale şi alte masuri de protecţie a populaţiei,
a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului;
g) exercita controlul aplicării masurilor in situaţiile de protecţie
civila.
Primarul are următoarele atribuţii principale:
a) propune consiliului local structura organizatorica de protecţie
civila;
b) aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local in domeniul
protecţiei civile;
c) aproba planurile operative, de pregătire şi planificare a exerciţiilor
de specialitate;
d) propune fondurile necesare realizării masurilor de protecţie civila;
e) conduce exerciţiile, aplicaţiile şi activităţile de pregătire privind
protecţia civilă ;
f) coordonează activitatea serviciilor de urgenta voluntare;
g) aproba planurile de cooperare cu localităţile învecinate şi
organismele neguvernamentale;
h) dispune masuri şi controlează modul de întreţinere a spatiilor de
adăpostire colective de către administratorul acestora;
i) urmăreşte realizarea, întreţinerea şi funcţionarea legăturilor şi
mijloacelor de înştiinţare şi alarmare in situaţii de protecţie civila;
j) răspunde de alarmarea, protecţia şi pregătirea populaţiei pentru
situaţiile de protecţie civila;
k) solicita asistenta tehnica şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de
protecţie civila;
l) exercita controlul aplicării masurilor de protecţie civilă in plan local;
m) asigura evaluarea şi centralizarea solicitărilor de ajutoare şi
despăgubiri in situaţii de protecţie civila, precum şi distribuirea celor
primite;
n) coordonează nemijlocit evacuarea populaţiei din zonele afectate
de situaţiile de protecţie civila;
o) stabileşte masurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi
a alimentarii cu energie şi apă a populaţiei evacuate;
p) dispune masuri pentru asigurarea ordinii publice in zona sinistrata;
q) cooperează cu primarii localităţilor sau ai sectoarelor limitrofe,
după caz, in probleme de interes comun;
r) gestionează, depozitează, întreţine şi conserva tehnica, aparatura
şi materialele de protecţie civila, prin serviciile de specialitate
subordonate.
Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii
agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, au
următoarele obligaţii principale:
a) asigura identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc
specifici, generatori de evenimente periculoase;
 b) stabilesc şi urmăresc îndeplinirea masurilor şi a acţiunilor de
prevenire şi de pregătire a intervenţiei, in funcţie de încadrarea in
clasificarea de protecţie civila;
c) organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanta
elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, servicii
sau formaţiuni proprii de urgenta şi stabilesc regulamentul de
organizare şi funcţionare a acestora;
d) participa la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc
nemijlocit acţiunile de alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi
înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă desfăşurate de unităţile
proprii;
e) asigura gratuit forţelor de intervenţie chemate in sprijin in situaţii
de urgenţă echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile
adecvate riscurilor specifice;
f) organizează instruirea şi pregătirea personalului încadrat in munca
privind protecţia civilă ;
g) asigura alarmarea populaţiei din zona de risc creata ca urmare a
activităţilor proprii desfăşurate;
h) prevăd, anual, in bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli
necesare desfăşurării activităţilor de protecţie civilă;
i) înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra
factorilor de risc şi le semnalează, de îndată, cu privire la iminenta
producerii sau producerea unei situaţii de urgenţă civilă la nivelul
instituţiei sau agentului economic;
j) stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii
produselor regulile şi masurile de protecţie specifice, corelate cu
riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport şi depozitare;
k) încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte
servicii de urgenţa profesioniste sau voluntare;
l) menţin in stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare,
spatiile de adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate
adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le verifica
periodic;
m) îndeplinesc alte obligaţii şi masuri stabilite, potrivit legii, de către
organismele şi organele abilitate.
Persoanele fizice sau juridice care deţin imobile in indiviziune sau le
utilizează in comun sunt obligate sa coopereze pentru îndeplinirea
masurilor de protecţie civilă pentru întregul imobil sau ansamblu de imobile.
Proiectanţii, constructorii şi beneficiarii de investiţii au
următoarele obligaţii:
d) sa prevadă in documentaţiile tehnice ale investiţiilor masurile
specifice, echipamentele şi dotările necesare, conform normativelor in
vigoare, şi sa asigure realizarea lor înainte de darea in exploatare a
investiţiei;
 b) sa obţină toate avizele, autorizaţiile şi acordurile privind protecţia
civilă , prevenirea şi stingerea incendiilor şi de mediu, conform legii, şi
sa urmărească realizarea masurilor stabilite in cuprinsul acestora;
c) sa evalueze riscul seismic al zonei in care se executa lucrările şi
sa întocmească proiectul, respectiv sa execute construcţia sau
instalaţia conform gradului de risc seismic evaluat.
Persoanele care concura la proiectarea, realizarea, exploatarea,
întreţinerea, repararea, postutilizarea construcţiilor, a echipamentelor
şi a instalaţiilor tehnologice, potrivit obligaţiilor şi răspunderilor
prevăzute de lege, le vor examina sistematic şi calificat pentru
identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor, in condiţiile prevăzute de
reglementările specifice.
Salariaţii au următoarele drepturi şi obligaţii:
d) sa beneficieze, in mod gratuit, de echipament de protecţie
individuala, de tratament medical şi antidoturi, daca sunt încadraţi la
agenţi economici sau instituţii cu surse de risc nuclear, chimic sau
biologic;
b) sa beneficieze de masurile de protecţie sociala prevăzute prin lege
pentru perioadele de întrerupere a activităţii, impuse de situaţiile de
protecţie civila;
c) sa respecte normele, regulile şi masurile de protecţie civilă stabilite;
d) sa participe la instruiri, exerciţii, aplicaţii şi la alte forme de pregătire
specifica.

5. Pregătirea pentru protecţia civilă

Pregătirea pentru protecţia civilă cuprinde pregătirea populaţiei şi a
salariaţilor, pregătirea serviciilor de urgenta, pregătirea personalului cu
funcţii de conducere pe linia protecţiei civile, precum şi a personalului de
specialitate.
Pregătirea profesionala a serviciilor de urgenta şi a altor forte cu
care se cooperează se realizează pe baza programelor anuale de pregătire,
aprobate de şefii acestora.
Planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de cooperare privind protecţia
civilă la care participa, potrivit specificului acestora, serviciile de urgenta,
forţele de protecţie şi sprijin şi populaţia se aproba de prefect, primar sau de
ministrul administraţiei şi internelor, după caz.
Exerciţiile de cooperare interjudeţene/regionale şi cele cu caracter
internaţional se aproba de Guvern, la propunerea ministrului administraţiei
şi internelor.
În documentele de planificare a pregătirii privind protecţia civilă se
prevăd şi resursele materiale şi financiare necesare, precum şi cine le
asigură.
Iniţierea, calificarea, perfecţionarea sau specializarea
conducătorilor structurilor specializate de protecţie civilă şi a şefilor
serviciilor de urgenta, a personalului de specialitate, precum şi a altor
persoane cu atribuţii in acest domeniu se realizează prin cursuri, convocări
sau instructaje şi se desfăşoară in Centrul Naţional de Pregătire pentru
Managementul Situaţiilor de urgenţă şi in centrele zonale ale acestuia,
precum şi in Institutul Naţional de Administraţie sau in alte instituţii de
învăţământ de profil.
Pregătirea pentru protecţia civilă in instituţiile de învăţământ militar
este obligatorie şi se desfăşoară pe baza tematicilor elaborate cu
consultarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
Formarea, perfecţionarea şi specializarea personalului serviciilor
de urgenta profesioniste şi al structurilor componente ale Sistemului
Naţional de Management al Situaţiilor de urgenţă se realizează in
instituţiile de învăţământ de profil din subordinea Ministerului Administraţiei
şi Internelor, a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi in alte unităţi
abilitate din tara şi din străinătate.
Pregătirea populaţiei şi a salariaţilor
Informarea şi educarea preventiva a populaţiei privind protecţia civilă
sunt obligatorii şi se asigura prin: instituţiile de învăţământ şi educaţie de
toate gradele, mijloacele de informare in masa şi serviciile profesioniste
pentru situaţii de urgenta.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, in colaborare cu Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenta, stabileşte, prin protocol, temele şi
activităţile practic-aplicative de educaţie privind protecţia civilă , care se
includ in programele de învăţământ, precum şi in planurile activităţilor
extraşcolare.
Societăţile publice şi private, naţionale şi locale, de radio şi televiziune,
precum şi presa scrisa sunt obligate sa asigure prezentarea in emisiunile,
respectiv in ştirile şi reportajele acestora, a riscurilor potenţiale, masurilor
preventive şi a modului de acţiune şi comportare a populaţiei pe timpul
situaţiilor de urgenţă civila.
La informarea şi educarea preventiva a populaţiei privind protecţia
civilă participa şi organizaţiile neguvernamentale de interes public, potrivit
statutelor şi specificului activităţilor acestora.
Instruirea salariaţilor privind protecţia civilă se asigura sistematic, de
regula împreuna cu instructajele de prevenire şi stingere a incendiilor, in
condiţiile stabilite prin dispoziţiile generale elaborate de Inspectoratul
General pentru Situaţii de urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi
internelor. Participarea salariaţilor la instruire constituie sarcina de serviciu.
6.Termeni şi expresii folosite în Legea 481/2004, privind protecţia
civilă
a) dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze
naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau
modificări ale mediului si care, prin amploare, intensitate si consecinţe,
atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin
regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenta, elaborate si
aprobate potrivit legii;
b) situaţie de protecţie civilă - situaţia generata de iminenta producerii sau
de producerea dezastrelor, a conflictelor militare si/sau a altor situaţii
neconvenţionale care, prin nivelul de gravitate, pun in pericol sau afectează
viaţa, mediul, bunurile si valorile culturale si de patrimoniu;
c) înştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre
iminenta producerii sau producerea dezastrelor si/sau a conflictelor armate
către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, in
scopul evitării surprinderii si al realizării masurilor de protecţie;
d) avertizare - aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare
despre iminenta producerii sau producerea unor dezastre;
e) prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către
autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac
aerian;
f) alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei
despre iminenta producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;
g) adăpostire - măsură specifica de protecţie a populaţiei, a bunurilor
materiale, a valorilor culturale si de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare,
împotriva efectelor atacurilor aeriene ale adversarului. Adăposturile de
protecţie civila sunt spatii special amenajate pentru protecţia personalului in
situaţii de urgenta, proiectate, executate, dotate si echipate potrivit normelor
si instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii
de Urgenta si aprobate de ministrul administraţiei si internelor;
h) asanare - ansamblul de lucrări si operaţiuni executate pentru
înlăturarea sau distrugerea muniţiei neexplodate si dezafectarea terenurilor,
altele decât poligoanele de trageri ale structurilor de apărare, ordine publica
si securitate naţională.
(2) Termenii si expresiile referitoare la situaţii de urgenta, factori si tipuri
de riscuri, stare de alerta, intervenţie operativa si evacuare au înţelesurile
prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004
privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

PROTECŢIA POPULAŢIEI ŞI A SALARIAŢILOR

PRIN MĂSURI SPECIFICE

ASIGURAREA ÎNŞTIINŢĂRII, AVERTIZĂRII ŞI ALARMĂRII

1. Definirea înştiinţării, avertizării şi alarmării; Principiile înştiinţării,
avertizării şi alarmării la localităţi, instituţiile publice şi agenţii
economici.
Înştiinţarea este activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate
despre iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor
armate către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz,
în scopul evitării surprinderii şi al realizării măsurilor de protecţie.
 Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă sau de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza
informaţiilor primite de la populaţie sau de la structurile care monitorizează
sursele de risc.
Avertizarea este activitatea de aducerea la cunoştinţa populaţiei a
informaţiilor necesare despre iminenţa producerii sau producerea unor
dezastre.
Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei
publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare
specifice, în baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.
Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de
avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau
a unui atac aerian.
Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă şi de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza
informaţiilor primite de la Statul Major General şi de la structurile
specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe baza planurilor de
cooperare întocmite în acest sens.
Alarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare
a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac
aerian.
Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, prin mijloace specifice pe baza înştiinţării
primite de la structurile abilitate.
Înştiinţarea şi avertizarea de protecţie civilă şi în situaţii de urgenţă
cuprinde:
- înştiinţarea şi avertizarea despre pericolul atacului din aer;
- înştiinţarea şi avertizarea despre executarea loviturilor şi efectelor
unui atac cu Armele de Distrugere în Masă (Nucleară, Biologică şi
Chimică) şi/sau emisiilor altele decât atacul (EADA), sau
convenţionale;
- înştiinţarea şi avertizarea despre pericolul producerii dezastrelor.
În cazul unui atac iminent, în situaţia în care nu sa declarat starea de
război, primele mesaje de prealarmă şi de alarmă se transmit cu aprobarea
ministrului administraţiei şi internelor, pe baza înştiinţărilor Statului Major
General şi structurilor specializate din cadrul categoriilor de forţe armate,
conform planurilor de cooperare întocmite în acest sens.
Mesajele de înştiinţare despre pericolul atacurilor din aer, se referă la
introducerea situaţiilor de prealarmă aeriană, alarmă aeriană şi încetarea
alarmei aeriene.
Prealarma aeriană se transmite când ţintele aeriene se găsesc la o
distanţă corespunzătoare unui timp de zbor, faţă de frontiera de stat a
României sau de limita grupurilor de judeţe, care să asigure informarea
autorităţilor despre pericolul atacului aerian şi să le permită acestora luarea
măsurilor şi desfăşurarea activităţilor ce se impun pentru declanşarea în
bune condiţiuni a semnalului de alarmă aeriană, dacă este cazul.
Alarma aeriană se transmite când ţintele aeriene se găsesc la o
distanţă corespunzătoare unui timp de zbor, faţă de frontiera de stat a
României sau de limita grupurilor de judeţe, care să permită populaţiei
realizarea măsurilor de protecţie împotriva loviturilor din aer prin adăpostire
sau alte mijloace specifice.
Atât pentru prealarmă cât şi pentru alarma aeriană, timpul de zbor, în
minute, se va preciza (dacă se va considera necesar) ulterior în
„Instrucţiunile privind înştiinţarea şi alarmarea”, elaborată de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă.
În cazul unui atac iminent, atunci când nu s-a declanşat starea de
război, primele mesaje de prealarmă şi alarmă aeriană se transmit cu
aprobarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza
informaţiilor furnizate de Statul Major General (pe bază de Protocol).
Pe timp de pace înştiinţarea despre producerea sau pericolul
producerii accidentului nuclear şi chimic se realizează la ordinului
ministrului administraţiilor şi internelor de către Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Comitetului Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă, comitetelor ministeriale pentru situaţii de urgenţă şi ale
altor instituţii publice centrale.
Încetarea alarmei aeriene se transmite când ţintele aeriene s-au
depărtat de frontiera de stat a României sau de limita grupurilor de judeţe şi
existenţa pericolului atacului aerian nu există.
Mesajul de prealarmă aeriană se transmite inspectoratelor judeţene
pentru situaţii de urgenţă, al municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia,
unităţilor militare de protecţie civilă, şefilor inspectoratelor judeţene ale
Ministerului Administraţiilor şi Internelor, direcţiilor regionale, staţiilor şi
nodurilor de cale ferată importante, centralelor nuclearo-electrice,
termocentralelor şi hidrocentralelor electrice, instituţiilor publice şi agenţilor
economici importanţi (cu producţie de apărare; care folosesc în procesul de
producţie surse radioactive sau substanţe toxice etc.).
Organele la care se transmit mesajele de prealarmă aeriană se
stabilesc prin plan de şefii inspectoratelor judeţene pentru situaţii de
urgenţă şi ai comitetelor pentru situaţii de urgenţă de la municipii şi oraşe cu
aprobarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă.
Mesajul de alarmă aeriană se transmite inspectoratelor judeţene
pentru situaţii de urgenţă şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă, cât şi
personalului care acţionează sistemele şi mijloacele de avertizare şi
alarmare.
Mesajul de încetare a alarmei aeriene se transmite tuturor organelor la
care s-a introdus alarma aeriană şi prealarmă aeriană. La localităţile şi
agenţii economici care au suferit lovituri din aer, semnalul de încetarea
alarmei aeriene se declanşează la ordinul preşedintelui comitetului pentru
situaţii de urgenţă al localităţii sau de conducătorul agentului economic
respectiv, după ce s-a raportat eşalonului superior.
Responsabilitatea înştiinţării şi avertizării despre pericolul contaminării
radioactive, cu substanţe toxice şi agenţi patogeni, revine conducătorului de
la sursele de risc şi staţiilor de măsurare a radioactivităţii mediului.
Aceştia au obligaţia de a înştiinţa inspectoratele judeţene pentru
situaţii de urgenţă, toate localităţile dispuse şi agenţii economici pe direcţia
de propagare a norului nuclear, chimic sau biologic.
Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se
execută numai cu aprobarea primarului localităţii, a conducătorului instituţiei
publice sau a agentului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor
acestora.
Alarmarea trebuie să fie oportună, autentică, stabilă şi să asigure în
bune condiţii prevenirea populaţiei şi salariaţilor.
Oportunitatea alarmării constă în avertizarea populaţiei şi salariaţilor
în timp scurt şi se realizează prin asigurarea unor sisteme şi mijloace de
alarmare care să poată fi acţionate imediat.
Autenticitatea alarmării constă în transmiterea unor semnale de
alarmare, destinate prevenirii populaţiei şi salariaţilor care să nu creeze
confuzii.
Stabilitatea alarmării constă în avertizarea populaţiei şi salariaţilor în
orice situaţie creată şi se asigură prin :
 menţinerea în permanentă stare de funcţionare a fiecărui mijloc
de alarmare ;
 folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare care să se
bazeze pe surse energetice diferite de funcţionare(electrică, aer
comprimat, abur, carburanţi etc.);
 asigurarea continuităţii legăturilor necesare acţionării mijloacelor
de alarmare ;
 restabilirea în timp scurt a mijloacelor şi sistemelor afectate ;
 utilizarea judicioasă a forţelor şi mijloacelor de alarmare în
sectoarele şi raioanele de intervenţie ;
 asigurarea unui înalt nivel de pregătire a personalului ce
deserveşte mijloacele de alarmare ;
Avertizarea populaţiei în bune condiţii se obţine prin organizarea
alarmării corespunzător caracteristicilor mijloacelor de alarmare instalate în
localităţi, instituţii publice şi agenţi economici, astfel încât intensitatea
semnalelor acustice emise de acestea să fie cu cel puţin 6-10 decibeli mai
mare decât zgomotul de fond, dar nu mai mult de 123 decibeli.

ORGANIZAREA ŞI ASIGURAREA ÎNŞTIINŢĂRII

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează şi
execută înştiinţarea la:
 - comitetele ministeriale şi structurile de specialitate ale administraţiei
publice centrale care dispun de legături proprii;
- inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi unităţile
subordonate, pe zone şi grupe, ţinând seama de organizarea
teritorial-administrativă a ţării, zonele de operaţii şi direcţii probabile
operative şi tactice, astfel încât transmiterea mesajelor să se facă
în cel mai scurt timp posibil.
Comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru
situaţii de urgenţă care dispun de reţele proprii de legături, înştiinţează
organele şi agenţii economici importanţi subordonaţi (dispeceratele
acestora) în timp de 1-2 minute din momentul primirii mesajelor de
înştiinţare.
Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, al municipiului
Bucureşti şi ale sectoarelor acestuia, înştiinţează pe grupe şi trepte
comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile, oraşele şi comunele
din judeţ , cu prioritate localităţile mai importante, în timp de 1-6 minute din
momentul primirii mesajelor de înştiinţare.
Comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile reşedinţă de
judeţ şi comitetele pentru situaţii de urgenţă de la celelalte municipii şi
oraşe înştiinţează comunele, instituţiile publice şi agenţii economici
subordonaţi acestora precum şi unele comune stabilite de inspectoratul
judeţean pentru situaţii de urgenţă, în 1-4 minute din momentul primirii
mesajului de înştiinţare.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă de la comune înştiinţează
satele din compunerea lor teritorial - administrativă. Celulele de urgenţă de
la agenţii economici organizează înştiinţarea personalului cu atribuţii de
acţionare a mijloacelor de alarmare şi de cercetare-observare.
Inspectoratele judeţene ale Ministerului Administraţiilor şi Internelor
organizează înştiinţarea unităţilor şi formaţiunilor subordonate pe baza
datelor primite de la eşaloanele superioare şi a inspectoratele judeţene
pentru situaţii de urgenţă conform “Metodologiei transmiterii mesajelor de
înştiinţare a unităţilor Ministerului Administraţiilor şi Internelor despre situaţii
de urgenţă”.
Înştiinţarea unităţilor şi formaţiunilor militare aparţinând Ministerului
Apărării Naţionale se organizează şi execută atât de către eşaloanele
superioare cât şi la ordinul comandantului garnizoanei.

Pentru transmiterea mesajelor în timp util , inspectoratele şi comitetele

pentru situaţii de urgenţă care au atribuţii de înştiinţare întocmesc scheme
de înştiinţare care cuprind: eşalonul superior, marile unităţi şi unităţile
militare de la care primesc mesaje de înştiinţare, organele, localităţile şi
agenţii economici prevăzuţi a fi înştiinţaţi, organizate pe grupe şi trepte de
înştiinţare ; mijloacele de transmisiuni folosite pentru înştiinţare, precum şi
alte date utile necesare asigurării înştiinţării.
 Numărul grupelor de înştiinţare se stabilesc astfel încât să se asigure
înştiinţarea în cel mai scurt timp şi o bună recepţie a mesajelor în situaţiile
când acestea sunt transmise simultan pentru toţi corespondenţii. Fiecare
grupă de înştiinţare va fi compusă, de regulă din 6-8 corespondenţi.
Schemele de înştiinţare vor fi aprobate de preşedinţii comitetelor pentru
situaţii de urgenţă de la structurile cu atribuţii de înştiinţare.
Pentru realizarea înştiinţării se folosesc : echipamentele de înştiinţare
tip - F-1001A şi B, aparate telefonice conectate la sistemul de
telecomunicaţii teritorial; căi şi circuite telefonice închiriate permanent sau
preluate temporar din sistemul de telecomunicaţii teritorial ; căi şi circuite
telefonice ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale; staţii şi receptoare
radio de tip militar, receptoare cu frecvenţe fixe, radiotelefoane din
înzestrarea protecţiei civile sau a unor agenţi economici, mijloace mass
media şi poşta electronică.
Mijloacele de avertizare şi alarmare specifice se instalează în locurile
stabilite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile
de urgenţă profesioniste.
La primirea ordinului de trecere la realizarea treptei a II-a ,
echipamentele de înştiinţare tip F-1001 se mută şi se instalează în punctele
de comandă, unde se asigură din timp de pace condiţiile tehnice şi
circuitele necesare.
Echipamentele de înştiinţare tip F-1001A sunt destinate să asigure şi
acţionarea pe judeţe sau grupuri de judeţe, a sistemelor centralizate de
alarmare din municipii şi oraşe.
Pentru realizarea centralizată a înştiinţării prin fir, este organizat
sistemul automat de înştiinţare în situaţii de urgenţă din România, dotat cu
echipamente de înştiinţare şi alarmare tip F-1001 A şi B, căi şi circuite
telefonice de interconectare.
Sistemul cuprinde următoarele subsisteme de înştiinţare :
- subsistemul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în
care sunt incluse şi organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale care dispun de legături proprii, inspectoratele judeţene pentru
situaţii de urgenţă şi comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipii şi
oraşe precum şi unităţile militare subordonate;
- subsistemele Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă,
în care sunt incluse comitetele pentru situaţii de urgenţă de la municipiile,
oraşele (comunele) şi unităţile dispuse pe teritoriul judeţelor.
Aparatura de înştiinţare urbană - centrale telefonice operative- sunt
destinate să asigure înştiinţarea centralizată din punctele de comandă
judeţene, municipale şi orăşeneşti a preşedinţilor comitetelor pentru situaţii
de urgenţă, şefilor inspectoratelor judeţene ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor, comandanţilor de garnizoane, şi conducătorilor celulelor de
urgenţă de la agenţii economici importanţi care dispun de legături proprii de
înştiinţare, precum şi a staţiilor meteo, staţiilor de control a radioactivităţii
mediului înconjurător, a laboratoarelor de igiena radiaţilor şi a comunelor
conectate la centralele telefonice automate.
Pentru transmiterea şi recepţionarea mesajelor de înştiinţare prin
radio se folosesc autostaţii (staţii) radio de tip militar, receptoare şi
radiotelefoane cu frecvenţe fixe, organizate în direcţii şi reţele radio de
înştiinţare, potrivit prevederilor Dispoziţiilor de comunicaţii elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Statul Major General asigură caracteristicile de lucru radio în reţelele
de înştiinţare centralizate şi direcţiile de cooperare proprii, cu Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă.
Inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de urgenţă asigură
pregătirea punctelor de comandă pentru primirea mesajelor de înştiinţare şi
transmiterea acestora la structurile prevăzute a fi anunţate.
În punctele de comandă de protecţie civilă, la introducerea treptei a II-
a, se asigură personal operativ şi tehnic de specialitate. Personalul operativ
răspunde de primirea şi transmiterea mesajelor de înştiinţare şi de darea
semnalelor de alarmare, cu aprobarea preşedinţilor comitetelor pentru
situaţii de urgenţă. Data, ora şi minutul primirii şi transmiterii mesajelor de
înştiinţare şi semnalelor de alarmare se înscriu în jurnalul acţiunilor de
luptă. Personalul tehnic răspunde de verificarea, acţionarea şi repararea
mijloacelor de înştiinţare şi alarmare , aflate în punctele de comandă.

ORGANIZAREA ŞI ASIGURAREA ALARMĂRII

Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate
şi gratuit prin toate sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de
radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit şi cablu, care operează pe
teritoriul României, la solicitarea expresă a şefilor structurilor de protecţie
civilă.
Semnalele de alarmare a populaţiei şi salariaţilor sunt : alarmă aeriană;
alarmă chimică ; alarmă la dezastre şi încetarea alarmei.
Durata fiecărui semnal este de două minute pentru toate mijloacele de
alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat (dinamice) la care durata
este un minut.
Semnalul “ALARMA AERIANĂ “ se compune din 15 impulsuri a 4
secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul “ALARMA CHIMICĂ “ se compune din 5 impulsuri a 16
secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul “ALARMA LA DEZASTRE” se compune din 5 impulsuri a
15 secunde fiecare cu pauză de 15 secunde între ele.
Semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI“ se compun dintr-un semnal
continuu, de aceeaşi intensitate cu durata de 2 minute.
Pentru avertizarea-alarmarea populaţiei şi salariaţilor, la localităţi şi
agenţi economici, se asigură din timp de pace sisteme şi mijloace de
alarmare.
 Sistemul de alarmare al unei localităţi sau agent economic poate
cuprinde : centrale de alarmare; mijloace de alarmare acţionate centralizat;
mijloace de alarmare acţionate local; staţii de televiziune locale şi staţii de
radioficare.

MIJLOACE DE ALARMARE
După principiul de construcţie şi funcţionare mijloacele de alarmare se
clasifică în : mijloace acustice şi mijloace optice.
Mijloacele de alarmare acustice asigură:
1. transmiterea de mesaje verbale în direct sau preînregistrate prin
intermediul sirenelor electronice;
2. emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz prin
mijloace:
- speciale : sirene electrice de diferite puteri, sirene dinamice cu aer
comprimat, motosirene, şi sirene de mână.
- obişnuite : fluiere cu aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc.
Mijloacele de alarmare optice asigură emiterea de semnale luminoase
şi pot fi : panouri sau dispozitive luminoase.
Numărul, tipul mijloacelor de alarmare şi locurilor de instalare a
acestora, pentru asigurarea alarmării localităţilor şi agenţilor economici se
stabilesc de către inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de urgenţă,
împreună cu comisiile de transmisiuni-alarmare, pe baza normelor de
înzestrare şi în raport cu caracteristicile tehnice ale mijloacelor, cu condiţiile
locale de propagare a sunetului produs de acestea şi cu nivelul zgomotului
de fond existent în zonă, astfel încât să se acopere întreaga zonă populată.
Pentru alarmarea localităţilor şi agenţilor economici se folosesc sirene
electronice, electrice de 5,5 KW şi de 3 KW, cu aer comprimat (dinamice) şi
motosirene.
Alarmarea interioară a halelor de producţie, complexelor comerciale,
sălilor de spectacole şi de sport, staţiilor de metrou etc. cu nivel de zgomot
ridicat, se realizează cu mijloace acustice care să producă un semnal sonor
mai mare decât zgomotul de fond, precum şi cu mijloace optice.
Sirenele electronice şi electrice se instalează la : construcţiile
industriale, hidrotehnice, social-culturale, economico-administrative, şcoli,
clădiri de locuit, agenţi economici cu grad de risc, instituţii publice, unităţi şi
formaţiuni militare.
Caracteristicile generale pe care trebuie să le îndeplinească sirenele
electronice sunt:
- trebuie să permită ca, din punct de vedere al puterii acustice şi al
caracteristicii de radiaţie sonoră, să poată fi adaptate în mod optim
la condiţiile naturale ale locului de amplasare (trepte de putere,
orientare).
- Valorile minime de presiune acustică ce trebuie să le realizeze
sirenele:
 Putere (w) Nivel acustic la distanţa de 30 m (Db)
1200 I = 111
1800 I = 112,50
2400 I = 117

-Puterea lor va fi adaptată fiecărui punct de sirenă în parte, pentru a

se obţine o dimensionare optimă.
-Tensiunea de alimentare a sirenelor: 220V/50Hz. Sirenele
trebuie
prevăzute obligatoriu şi cu baterii de acumulatori care să le asigure
funcţionarea independentă pentru o perioadă de timp determinată.
-În amplasamentele de montaj ale sirenelor:
- există suporţi de susţinere;
- există alimentare cu energie electrică
- comunicaţia radio terestră este posibilă între toate
amplasamentele şi centrul de comandă prin intermediul repetorului
de la Plaiul Balbea, executantul urmând a întocmi proiectul radio
pentru a obţine avizele necesare procurării echipamentului radio şi a
frecvenţelor;
- comunicaţia radio prin sateliţi de joasă altitudine este posibilă prin
reţelele de sateliţi existente (ORBCOMM, INMARSAT, IRIDIUM
etc.)
Sirenele cu aer comprimat se asigură în două variante : tip uzinal şi tip
independent.
Sirenele cu aer comprimat de tip uzinal se instalează la agenţii
economici importanţi care folosesc în procesul de producţie aer comprimat
şi asigură debitul de aer necesar funcţionării acestora.
Sirenele cu aer comprimat de tip independent, se instalează în zonele
centrale ale municipiilor, precum şi în cartierele de locuinţe ale acestora
dens populate unde nu sunt sirene de tip uzinal. Acestea se instalează de
regulă pe cele mai înalte construcţii existente în localitate : hoteluri, blocuri
turn etc.
Distanţa între două sirene cu aer comprimat trebuie să fie de regulă de
cel puţin 2 Km.
Asigurarea cu mijloace de alarmare se realizează, de regulă din timp
de pace, iar deficitul se completează pe timpul realizării măsurilor pentru
asigurarea treptei a II-a.
Instalarea mijloacelor de alarmare se execută în conformitate cu
normele, regulamentele şi instrucţiunile în vigoare referitoare la
proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor electrice şi cu aer
comprimat.
 Centralele de alarmare sunt destinate pentru acţionarea centralizată a
sirenelor electronice, electrice şi a celor cu aer comprimat din municipii,
oraşe şi agenţi economici care au instalate mai mult de 5.
Centralele de alarmare se instalează în punctele de comandă de
protecţia civilă ale localităţilor şi agenţilor economici în încăperi amenajate
şi destinate acestui scop, care să îndeplinească condiţii tehnice de
funcţionare corespunzătoare. În localităţile şi la agenţii economici unde nu
sunt amenajate puncte de comandă de protecţie civilă, centralele de
alarmare se instalează la sediile comitetelor pentru situaţiilor de urgenţă ale
acestora.
Încăperile în care se instalează centralele de alarmare se prevăd cu
instalaţii electrice şi de telecomunicaţii necesare acţionării sirenelor,
mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor, instrucţiuni de exploatare a
centralelor de alarmare şi de protecţie şi securitatea muncii, planul localităţii
şi agentului economic cu amplasarea mijloacelor de alarmare şi tabloul cu
chei de la toate cofretele sirenelor.
Centralele de alarmare trebuie să asigure pe cât posibil acţionarea
centralizată a tuturor sirenelor electronice şi electrice existente şi care se
prevăd a fi instalate la primirea ordinului de trecere la realizarea treptei I şi
treptei a II-a, sirenelor cu aer comprimat şi a centralelor de alarmare care
se telecomandă.
Municipiile care au în subordine oraşe, trebuie să asigure telecomanda
centralelor de alarmare ale acestora.
La municipiile reşedinţă de judeţ, centralele de alarmare se instalează
în punctele de comandă de protecţie civilă judeţene şi municipale, astfel
încât , în cazul scoaterii din funcţiune a uneia din acestea, să se asigure
alarmarea corespunzătoare a localităţii. Centralele de alarmare de la
punctele de comandă de protecţie civilă ale municipiilor şi oraşelor trebuie
să fie telecomandate de la punctele de comandă de protecţie civilă
judeţene.
În municipiul Bucureşti, centralele de alarmare se instalează în punctul
de comandă al acestuia şi în punctele de comandă ale fiecărui sector.
Centralele de alarmare ale sectoarelor sunt telecomandate de la punctul de
comandă al municipiului Bucureşti.
La centralele de alarmare instalate în punctul de comandă al
municipiului Bucureşti se conectează 10-15% din sirenele existente în
fiecare sector, pentru a se asigura acţionarea acestora în cazul în care
punctele de comandă de protecţie civilă respective au fost scoase din
funcţiune în cazul atacului din aer sau al producerii unui dezastru.
În punctele de comandă de protecţie civilă ale agenţilor economici
importanţi se asigură centrale de alarmare cu o capacitate care să
acţioneze centralizat toate sirenele electronice, electrice şi cu aer
comprimat existente, precum şi cele care se prevăd a se mai instala.
Aceste centrale de alarmare se telecomandă de la punctele de comandă
ale localităţilor în care sunt dispuşi respectivii agenţi.
Centralele de alarmare instalate în punctele de comandă de protecţie
civilă judeţene, municipale, orăşeneşti şi ale sectoarelor municipiului
Bucureşti se conectează la echipamentele de înştiinţare tip F 1001A , în
scopul acţionării lor centralizate de la Punctul de Comandă Operativ sau de
la inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Mediul de propagare al mesajelor de la punctul de comandă la sirene
trebuie ales în funcţie de fiabilitatea reţelei, rezistenţa reţelei în cazuri de
dezastre, costurile de infrastructură şi periferice, dar şi timpul de propagare
al mesajului în reţea .
Acţionarea mijloacelor de alarmare clasice de la centralele de
alarmare se asigură pe circuite telefonice urbane şi interurbane proprii
protecţiei civile, sau închiriate din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
Circuitele telefonice de la punctele de comandă de protecţie civilă ale
localităţilor, folosite pentru acţionarea centralelor şi mijloacelor de alarmare
instalate la agenţii economici se închiriază de către aceştia.
Celelalte circuite telefonice de acţionare se închiriază de către
consiliile locale ale fiecărei localităţi. Pentru telecomanda centralelor de
alarmare se folosesc circuite sau căi telefonice urbane şi interurbane.
Pentru un grad ridicat de siguranţă în funcţionare se va alege o reţea
de comunicaţii de bază şi o reţea de rezervă: o reţea radio de bază pentru
comanda sirenelor (cu elemente de rezervare automate) şi o reţea de
rezervă pe bază de linii închiriate .
Reţeaua radio are o configuraţie de tipul :
- la punctul de comandă este instalată o staţie radio pentru tot
sistemul;
- in funcţie de nivelul de propagare radio se instalează staţii de
retranslaţie;
- se instalează câte o staţie radio pentru fiecare sirenă din
amplasamente .
Circuitele telefonice urbane şi reţelele radio pentru acţionarea
centralelor şi mijloacelor de alarmare se asigură la pace în limita normelor
în vigoare şi a fondurilor aprobate. La introducerea treptei a II-a sau la
ordin, se asigură centralizarea tuturor sirenelor din municipii şi oraşe.
Pentru celelalte mijloace de alarmare se asigură personal de serviciu din
cadrul echipelor de alarmare.
La introducerea treptelor I şi a II-a se asigură reţele radio şi circuite
sau căi telefonice interurbane pentru acţionarea din punctele de comandă
judeţene a centralelor de alarmare de la municipiile şi oraşele subordonate
precum şi personal de serviciu la toate mijloacele de alarmare.
Pentru acţionarea în timp oportun a mijloacelor de alarmare mobile
sau dispuse în unele zone ale municipiilor şi oraşelor unde nu sunt
asigurate legături de comunicaţii, echipele de alarmare se dotează cu
radiotelefoane care se vor prevede în normele de înzestrare.
În funcţie de importanţa localităţii, pe timpul realizării măsurilor pentru
asigurarea treptei a III-a, se constituie rezerve în depozitul consiliului local
judeţean, de sirene electronice, electrice şi motosirene în procent de 5-10%
iar în centralele de alarmare de 20-25%, faţă de cele existente.
Studiourile şi staţiile de radiodifuziune şi televiziune, societăţile de
televiziune prin cablu, indiferent de forma de proprietate, trebuie să asigure
transmiterea semnalelor şi comunicărilor de protecţie civilă pe programele
lor, potrivit legii, printr-un protocol stabilit între Inspectoratul General pentru
Situaţii de Urgenţă şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

În punctele de comandă de protecţie civilă ale localităţilor şi agenţilor

economici care dispun de staţii de radioficare, respectiv radioamplificare,
pe timpul aplicării măsurilor pentru asigurarea treptei a II-a se pregătesc
instalaţiile necesare pentru transmiterea semnalelor şi comunicărilor de
protecţie civilă. De asemenea, se instalează difuzoare în locurile
aglomerate şi pe arterele cu circulaţie intensă.
Se va trece la implementarea noului sistem de avertizare verbală a
populaţiei cu sirene electronice.
Organizarea sistemelor de alarmare se realizează de inspectoratele şi
comitetele pentru situaţii de urgenţă, iar asigurarea cu mijloace de
alarmare (pentru localităţi) revine consiliilor locale de la municipii, oraşe şi
comune.
Pentru agenţii economici responsabilitatea revine ministerelor şi
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale precum
şi conducătorilor acestora.
Agenţii economici la care se pot produce evenimente cu urmări
deosebit de grave asupra mediului înconjurător şi populaţiei , asigură
mijloacele de alarmare pentru prevenirea salariaţilor şi a populaţiei din
zonele de risc. Comitetele pentru situaţii de urgenţă asigură alarmarea
populaţiei din localităţile cuprinse în aceste zone.
De regulă, sirenele electronice, electrice sau dinamice cu aer
comprimat se activează centralizat din punctele de comandă de protecţie
civilă sau de la dispecerat (locul unde îşi desfăşoară activitatea ofiţerul de
serviciu).
Zonele de risc (probabile a fi afectate de eventuale evenimente cu
urmări deosebit de grave) se stabilesc de celulele de urgenţă de la
respectivii agenţi economici, cu acordul inspectoratelor judeţene pentru
situaţii de urgenţă.
Avertizarea şi alarmarea populaţiei din localităţile dispuse în zonele din
aval de barajele hidroenergetice se asigură prin sisteme de alarmare,
constituite din sirene electronice, sirene cu aer comprimat şi electrice.
Mesajele verbale şi semnalele acustice emise de mijloacele de alarmare
trebuie să acopere întreaga zonă inundabilă.
Pentru noile lucrări hidrotehnice , sistemele de alarmare se realizează
o dată cu executarea acestora prin grija beneficiarilor, care răspund şi de
întreţinerea, menţinerea în stare de funcţionare şi acţionarea la nevoie a
mijloacelor de alarmare.
Acţionarea centralizată a mijloacelor de alarmare instalate în aval de
barajele hidroenergetice, se realizează cu centrale de alarmare care se
dispun în dispeceratele hidroenergetice sau în alte locuri stabilite de
organele tutelare, prin linii de transmisiuni cu fir sau radio.Centralele şi
mijloacele de alarmare destinate avertizării şi alarmării zonelor din aval de
barajele hidroenergetice trebuie să asigure toate semnalele de alarmare a
populaţiei şi salariaţilor.

INSTALAREA, VERIFICAREA, ÎNTREŢINEREA, REPARAREA ŞI

FOLOSIREA MIJLOACELOR DE ÎNŞTIINŢARE ŞI ALARMARE
Instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de
înştiinţare şi de comunicaţii folosite pentru acţionarea centralelor şi
mijloacelor de alarmare se execută de către unităţile subordonate
Ministerului Comunicaţiilor (sau alte societăţi specializate), pe bază de
contracte încheiate cu beneficiarii.
Instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor electronice,
electrice şi electromecanice de alarmare se execută de către unităţi de
specialitate, de pe plan local, pe bază de contracte încheiate cu beneficiarii.
Agenţii economici care au personal tehnic de specialitate, pot executa
instalarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor proprii de
înştiinţare şi alarmare.
În scopul pregătirii populaţiei şi salariaţilor pentru a trece în timp scurt
şi în mod organizat la aplicarea măsurilor de protecţie şi intervenţie la
dezastre ori în situaţii speciale, precum şi pentru verificarea sistemelor de
înştiinţare, avertizare şi alarmare, periodic potrivit legii se execută exerciţii
de alarmare publică.
După primirea ordinului de trecere la realizarea măsurilor pentru
asigurarea treptei a II-a şi treptei a III-a, se interzice executarea exerciţiilor
de alarmare publică. Verificarea funcţionării fiecărui mijloc de alarmare este
admisă numai prin impulsuri scurte.
În scopul evitării declanşării accidentale a sistemelor şi mijloacelor de
alarmare, inspectoratele şi comitetele pentru situaţii de urgenţă, împreună
cu comisiile de transmisiuni alarmare iau măsuri pentru: asigurarea
securităţii mijloacelor sau elementelor din compunerea sistemelor de
alarmare, instalarea filtrelor electrice de siguranţă la circuitele telefonice de
acţionare a mijloacelor de alarmare ; aprobarea unui număr strict limitat de
persoane care să acţioneze nemijlocit mijloacele de alarmare; verificarea şi
întreţinerea periodică a sistemelor şi mijloacelor de alarmare, precum şi
înlăturarea operativă a deranjamentelor apărute; cunoaşterea şi
respectarea întocmai a prevederilor instrucţiunilor şi a regulilor de
exploatare de către personalul care acţionează sau întreţine sistemele sau
mijloacele de alarmare.
Sistemele şi mijloacele de alarmare de protecţie civilă se folosesc, la
pace, cu aprobarea şefilor protecţiei civile, pentru avertizarea populaţiei şi
salariaţilor în cazul producerii unor dezastre sau evenimente cu urmări
deosebit de grave asupra acestora, sau mediului înconjurător.
Sistemele şi mijloacele de alarmare de protecţie civilă se folosesc în
caz de conflict armat, pentru avertizarea populaţiei şi salariaţilor privind
pericolul iminent ale atacurilor din aer.
Inspectorii de protecţie civilă raportează imediat eşaloanelor
superioare despre executarea alarmării populaţiei şi salariaţilor, cât şi
despre pericolul sau producerea unor dezastre ori evenimente cu urmări
deosebit de grave asupra acestora sau mediului înconjurător.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele
judeţene pentru situaţii de urgenţă, municipiul Bucureşti şi sectoarele
acestuia, îndrumă şi coordonează activitatea de înştiinţare -avertizare şi
alarmare a populaţiei şi salariaţilor.
CARACTERISTICI TEHNICE
Raza de
Denumirea
Putere Destinaţie acţiune
mijlocului
(m.)
Alarmarea exterioară a marilor localităţi
Sirena
6 atm urbane şi obiectivelor cu întindere mare şi a
dinamică cu 2000-2500
zonelor dispuse în aval de marile baraje
aer comprimat
hidrotehnice

Sirena Pentru alarmarea exterioară a oraşelor,

electrică de 5,5kw obiectivelor cu întindere mare, comunelor şi 300-800
mare putere halelor cu zgomot puternic
Sirena Alarmarea interioară a
electrică obiectivelor în halele cu zgomot
3kw. 250-500
de putere puternic şi alarmarea exterioară a
medie satelor

Sirena Pentru alarmarea exterioară a

electrica obiectivelor cu extindere mică şi a 100-
0,75kw
de putere halelor cu zgomot mediu 200
mică

Sirena Pentru alarmarea

electrica, cinematograficelor, marilor
Sirena de magazine , teatrelor etc.
0,37k
mâna 50-100
w
de putere
foarte
mică
 Pentru alarmarea exterioară a
7,5-6 oraşelor şi a obiectivelor
Motosirenă 350-500
CP importante, se foloseşte ca mijloc
de alarmare.

SCURTA DESCRIERE
A SISTEMULUI DE AVERTIZARE-ALARMARE SONORA HÖRMANN

Sistemul are capacitatea de a emite semnalele de alarma cerute, cu

frecvenţele prestabilite după cum urmează:
        Alarma aeriană (15 sunete de 4 sec. cu 4 sec. pauza)
        Alarma chimică (5 sunete de 15 sec. cu 10 sec. pauza)
        Calamitate naturală (3 sunete de 32 sec. cu 12 sec. pauza)
        Încetarea alarmei (un sunet continuu de 2 minute)
     
 Adresare publica (text vorbit memorat în prealabil sau adresare în
direct de la un microfon local, cu durata de 340 sec.)
Media timpului de buna funcţionare pentru componentele sistemului este
mai mare de 1 an.
Sistemul oferit se compune din următoarele:
        Echipamentele de sirene electronice in gama 600-3000W;
        Echipamentul de comandă şi supraveghere a sistemului la
punctul de comandă;
         Echipamentele pentru transmisia prin fir si radio (modemuri fir şi
radio, staţii radio emisie recepţie, interfeţe, antene surse de alimentare
retranslatoare etc.);
        Software pentru gestionarea si comandarea sistemului de
alarmare;
        Echipamente pentru întreţinerea si depanarea sistemului de
alarmare.

1.     ECHIPAMENTELE DE SIRENE ELECTRONICE

a. Capul sirenei:
format dintr-un număr de difuzoare corespunzător puterii cerute într-un
anumit punct si montanţii care asigura asamblarea difuzoarelor între ele. De
asemenea capul de sirenă cu o putere mică se poate transforma uşor intr-
unul de putere mare şi invers.
b. Dulapul de acţionare al sirenei:
este confecţionat din metal si este prevăzut cu o uşa etanşa si
încuietoare cu cheie.
Cuprinde următoarele module:
              Sursa de alimentare (de la reţea – 220V/50Hz
respectiv două acumulatoare de 12V);
              Generatorul de ton;
              Placa de comandă a sirenei;
              Preamplificator pentru microfon şi microfon;
              Amplificatoare finale;
              Placa cu procesorul de comunicaţie;
              Modulul de interfeţe pentru comunicarea prin fir
sau radio;
              Placa de memorare mesaje;
              Panoul pentru comenzi locale;
              Staţia de radio emisie-recepţie;
              Protecţia la supratensiuni atmosferice are următoarele funcţii:
              Asigură difuzarea alarmelor programate;
              Asigură difuzarea de texte vorbite de la microfon sau
înregistrate în prealabil, cu durata maximă a înregistrării de 340 sec.;
              Asigură difuzarea a 7 semnale de alarmare diferite
programate după dorinţă;
              Asigură funcţionarea în cazul întreruperii alimentarii de la
reţea;
              Asigură activarea semnalului de sirena sau a unui anunţ
cu durata de 2 minute şi după o întrerupere alimentarii de la reţea timp de 7
zile;
              Asigura încărcarea acumulatorilor complet descărcaţi,
până la nivelul care permit emiterea unei alarme cu durata de 2 min în timp
de max. 6 ore;
               Asigură funcţia de autotest si transmisia la punctul de
comandă şi se afişează local pe monitor;
              Sirenele se pot adapta în mod optim la condiţiile de teren
şi de zgomot de fond al zonei atât în ce priveşte puterea acustica,
caracteristica de radiaţie sonoră cât şi a direcţiilor preferenţiale de emisie a
semnalului.
2.     ECHIPAMENTUL DIN PUNCTUL DE COMANDĂ
a. se compune din:
        Calculator cu perifericele aferente;
        Centrala de comandă a sistemului, aptă să conecteze până
la 50 de sirene;
        Staţia de radio emisie-recepţie si instalaţia de antenă;
        Sursa de alimentare compusă din placa de alimentare de la
reţea şi alimentarea de rezervă din acumulatorii cu gel.
b. realizează următoarele funcţii:
        Activarea si dezactivarea din funcţiune a sirenelor;
        Autotestul continuu al sistemului;
        Transmiterea textelor preînregistrate şi a textelor în direct de
la microfon;
        Acces cu parolă la comanda sistemului;
        Protecţia semnalelor către sirene, asigurate prin software;
        Posibilitate de integrare-comunicare cu un sistem de
monitorizare zonal sau naţional;
 Memorarea evenimentelor si activităţilor efectuate şi generarea de
rapoarte la cerere
        Configurarea nelimitată a sirenelor care participă la alarmare
(o sirenă, un grup de sirene sau toate sirenele);
        Selectarea prin software a tipului de alarmă ce urmează a fi
emis;

3.     Echipamentele pentru transmisia prin fir si radio

        Comunicare pe fir se va realiza pe circuitele proprii sau închiriate
Rom-Telecom;
        Comunicarea radio va fi asigurată cu staţiile radio. Se va opera
în benzile de frecvente alocate în sistem Half-Duplex;
4.     Software pentru gestionarea şi comanda sistemului;
        Software pentru cod de securitate.
Funcţii:
        Schimbul de informaţii cu alte sisteme informatice;
        Extinderea numărului de sirene acţionate;
        Stocarea de date si obţinerea de rapoarte.
 PROTECŢIA POPULAŢIEI, SALARIAŢILOR
ŞI BUNURILOR MATERIALE PRIN ADĂPOSTIRE

1.CONCEPŢIA ŞI PRINCIPIILE ADĂPOSTIRII

1.1 CONCEPŢIA ADĂPOSTIRII:

Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural

naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de
adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi
publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul
privat de adăpostire realizat de agenţii economici şi proprietarii de imobile.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile de
urgenţă de la toate nivelurile de competenţă vor identifica şi vor stabili
posibilităţile de utilizare pentru adăpostire a unor galerii de mină, tuneluri,
peşteri, grote etc.existente în apropierea zonelor dens populate sau în zone
prevăzute pentru amenajare de tabere de sinistraţi, evacuaţi sau refugiaţi.
-Adăposturile de protecţie civilă pot fi publice, ale agenţilor economici
sau ale persoanelor fizice, potrivit sursei de finanţare a investiţiei
respective.
-Adăposturile publice de protecţie civilă – aflate în administrarea
organelor administraţiei publice locale – sunt adăposturi publice gestionate
de consiliile locale.
Adăposturile publice de protecţie civilă se execută în:
- Subsolurile construcţiilor industriale sau ale anexelor acestora;
- Subsolurile construcţiilor social-culturale, administrative, instituţiilor
de învăţământ, spitalelor;
- Subsolurile clădirilor de locuit;
- Spaţii libere (parcuri, grădini etc.) ca adăposturi independente.
În cazuri deosebite, se admite folosirea demisolurilor şi chiar a
parterului unor construcţii.
Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, agenţii economici
şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi
să realizeze adăposturi de protecţie civilă.
Adăposturile publice de protecţie civilă prevăzute în documentaţiile
tehnice ale investiţiilor se avizează tehnic, premergător eliberării
autorizaţiilor de construire, de către Inspectoratele pentru Situaţii de
Urgenţă ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, potrivit metodologiei
elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobată de
ministrul administraţiei şi internelor.
Conform prevederilor legale, autorităţile administraţiei publice centrale
şi locale, instituţiile publice, agenţii economici precum şi proprietarii de
imobile pentru locuit, au obligaţia să prevadă la noile investiţii în construcţii
sau la extinderile imobilelor existente, adăposturi de protecţie civilă, în limita
a 5% din valoarea investiţiei (construcţii-montaj ).
Criteriile ce determină obligativitatea proiectării şi realizării
adăposturilor de protecţie civilă în cadrul noilor construcţii sunt precizate în
„Instrucţiunile tehnice privind avizarea investiţiilor în construcţii pe linii de
protecţie civilă”.
Categoriile de construcţii la care este obligatorie realizarea de
adăposturi publice de protecţie civilă, precum şi adăposturile care se
amenajează ca puncte de comandă se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Gradul de protecţie al adăposturilor de protecţie civilă se asigură în
mod diferenţiat şi se stabileşte în funcţie de importanţa localităţilor şi
unităţilor economice, conform prevederilor Legii privind Protecţia Civilă şi
conform „Normelor tehnice privind proiectarea şi executarea adăposturilor
de protecţie civilă în subsolul construcţiilor noi.

1.2. REGULI ŞI CRITERII DE AMPLASARE A ADĂPOSTURILOR.

La amplasarea adăposturilor de protecţie civilă se ţine seama de
următoarele condiţii:
- Să nu depăşească 300 m de locuinţă sau 5 min. de mers.
- Să fie distanţate de depozitele de materiale explozive şi inflamabile,
de rezervoarele cu substanţe toxice, astfel încât distrugerea sau
avarierea acestora să nu pună în pericol viaţa ocupanţilor.
- Se interzice amplasarea în terenuri inundabile (cu ape freatice de
suprafaţă) sau expuse pericolului de alunecări de teren, în zone cu
pericol exploziv şi de incendiu, în terenuri în care se concentrează
S.T.L. şi radioactive), în văi sau viroage etc;
- Pereţii exteriori ai adăpostului să fie cât mai mult posibil în contact
direct cu pământul;
- Adăpostul să fie situat la partea cea mai masivă a clădirii sau cea
mai rezistentă, care asigură un grad de protecţie sporit şi la lovitura
directă a bombelor explozive;
- Să se asigure realizarea ieşirii de salvarea în afara zonei de
dărâmături, reprezentând 1/3 din înălţimea construcţiei din beton
sau 1/2 din înălţimea clădirilor din cărămidă; În cazuri excepţionale
sau pentru adăposturile familiale aflate la subsolurile cu destinaţie
de locuinţă, ieşirea de salvare poate fi asigurată de un al doilea
acces care să fie dispus diametral opus accesului în adăpost.
- Nu se admit spaţii goale sub adăpost;
- Adăposturile trebuie să fie, de regulă, complet îngropate în pământ,
cu nivelul inferior al planşeului la nivelul terenului;
- Nu se admite trecerea conductelor de canalizare prin adăposturi (se
admit numai sub pardoseala adăposturilor), în cazuri deosebite,
pentru reţelele de apă şi de încălzire se admite trecerea conductelor
 de oţel cu diametrul până la 70 mm, dar prevăzute la intrare şi la
ieşire cu robinete.
- La agenţii economici se va evita amenajarea adăposturilor sub secţii
cu riscuri deosebite, în apropierea depozitelor şi magaziilor cu
riscuri precum şi în apropierea conductelor ce transportă substanţe
periculoase.

1.3. RESONSABILITĂŢI PRIVIND CONSTRUIREA ŞI

CONSERVAREA ADĂPOSTURILOR

La eliberarea autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri noi se obţin

obligatoriu şi avizele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,
Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, astfel încât să fie respectată
obligativitatea proiectării şi executării de adăposturi de protecţie civilă în
subsolul acestor clădiri .
Proiectarea, construirea şi amenajarea punctelor de comandă şi a
adăposturilor de protecţie civilă se realizează pe baza normelor şi
instrucţiunilor tehnice aprobate de şeful protecţiei civile din România.
Baza legală pentru acordarea avizelor de specialitate o constituie art. 45 din
Legea Protecţiei Civile nr. 481/2004 şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi
Internelor nr. 602/02.12.2003 care aprobă „Normele privind avizarea pe linie
de protecţie civilă a documentelor de investiţii în construcţii”.
În cele ce urmează sunt prezentate cele mai importante prevederi ale
acestor norme.
Avizul de specialitate pentru documentaţiile de investiţii în construcţii,
în înţelesul Legii nr. 481/2004, cu modificările ulterioare, se acordă de către
personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă , al
Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, împuternicit prin ordin de zi pe
unitate în acest sens şi potrivit atribuţiilor de serviciu.
Criteriul general de stabilire a obligativităţii de a executa un adăpost de
protecţie civilă este cel prevăzut la art. 45 (2) din Legea privind Protecţiei
Civile nr. 481/2004, iar cheltuielile pentru realizarea adăpostului nu trebuie
să depăşească 5% din valoarea de construcţii-montaj a investiţiei.
În articolul 4, alin.2 al prezentelor norme sunt specificate obiectivele,
de investiţii care primesc avizul de protecţie civilă fără obligativitatea de a
prevedea adăpost de protecţie civilă.
Emiterea de autorizaţii de construire fără avizul Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă , al Inspectoratelor Judeţene pentru
Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului
Bucureşti, după caz, contravine prevederilor art. 45 din Legea privind
Protecţiei Civile nr. 481/2004 şi se sancţionează potrivit art. 75, coroborat
cu prevederile art. 76 lit.g, i, j şi t. din aceeaşi lege.
 În vederea obţinerii avizului de specialitate solicitantul va prezenta
obligatoriu, în copie, următoarele documente:
 certificat de urbanism;
 plan de situaţie vizat de către serviciul urbanism al emitentului
autorizaţiei de construire;
 plan de arhitectură al celui mai de jos nivel (subsol, demisol sau parter,
după caz), în două exemplare;
 plan cu secţiunea prin care se intersectează în mod obligatoriu cel mai
de jos nivel al construcţiei, în două exemplare;
 memoriu tehnic general (care poate include şi memoriul de specialitate
de protecţie civilă, când este cazul);
 memoriu tehnic de specialitate, inclusiv schema instalaţiilor electrice şi
de filtroventilaţie din adăpost (dacă acest memoriu nu este inclus la
pct..e)
 fişa tehnică în vederea emiterii acordului unic.
Pentru aplicarea unitară a prezentelor norme de avizare se vor
respecta următoarele:
1. prin spaţiu de adăpostire se înţelege suprafaţa şi volumul
camerelor destinate efectiv acestui scop; nu se includ spaţiile
tehnice, spaţiile de acces şi ieşirile de salvare aferente
adăpostului;
2. la verificarea dimensionării suprafeţelor şi volumelor spaţiilor
(încăperilor) de adăpostire se va ţine seama (cumulativ) de
următoarele cerinţe:
2.1. suprafaţa minimă alocată = 1 mp/ persoană
2.2. volum minim alocat : 2,5 mc/persoană
spaţiu minim pentru un adăpost trebuie să aibă suprafaţa de
9 mp (volumul = 22,5 mc)
3. avizul se înscrie pe original şi pe cel puţin o copie din următoarele
piese desenate:
4.1) plan de arhitectură al subsolului/adăpostului;
4.2) plan de arhitectură parter, la construcţiile fără subsol;
4.3) plan cu secţiunea prin care se intersectează în mod obligatoriu
cel mai de jos nivel al clădirii;
4.4) schema instalaţiei de filtroventilaţie (când este cazul);
4.5) schema instalaţiei electrice a adăpostului;
 avizul va avea conţinutul şi forma următoare şi va purta ştampila
unităţii în partea dreaptă jos:

INSPECTORATUL PENTRU STUAŢII DE URGENŢĂ

AL JUDEŢULUI…………..
AVIZ Nr……………………. Ştampila
Ziua……Luna………..Anul……………..
Semnătura………………………………..
  memoriul tehnic de specialitate va cuprinde, obligatoriu, următoarele
date:
- date generale despre adăpost, dacă este cazul (necesar de persoane
de adăpostit, echipare cu instalaţii, utilaje, tâmplărie, grupuri sanitare,
descriere accese, grosimi pereţi şi placă, sistem de armare, pardoseli,
finisaje, încălzire, etc)
- determinarea valorii de construcţii-montaj adăugate investiţiei, în
ipoteza în care se prevede adăpost de protecţie civilă şi a valorii
procentuale a lucrătorilor de construcţii-montaj ale adăpostului faţă de
valoarea de construcţii-montaj a investiţiei.
Verificarea documentaţiei de investiţii în construcţii şi eliberarea
avizelor se face în maximum 15 zile de la data înregistrării de depunere a
documentaţiei. Acest termen se poate prelungi cu 5 zile, în cazul
înregistrării unor construcţii din partea solicitanţilor avizelor.
Pentru obiectivele de investiţii avizate cu obligativitatea executării de
spaţii de adăpostire se reţine de către cel care a acordat avizul, câte un
exemplar, în copie, al certificatului de urbanism, al memoriului tehnic de
specialitate sau al memoriului tehnic general şi al tuturor pieselor desenate
(menţionate anterior).
Pentru obiectivele de investiţii la care nu se justifică obligaţia de a se
proiecta şi executa adăposturi de protecţie civilă se va reţine de către cel
care a acordat avizul câte un exemplar, în copie, al certificatului de
urbanism şi al memoriului tehnic de specialitate sau al memoriului tehnic
general.
Obiectivele de investiţii avizate se înregistrează, de către persoana
care acordă avizul, într-un registru special întocmit în acest sens, care
trebuie să cuprindă mai multe rubrici, menţionate în prezentele norme.
Persoana care acordă avizul, în colaborare cu serviciul de urbanism al
emitentului autorizaţiei de construire, va urmări periodic respectarea, pe
timpul execuţiei, a documentaţiei avizate şi va solicita investitorului
participarea la recepţia, la terminarea lucrărilor şi la recepţia finală în cazul
în care investiţia este prevăzută cu amenajare de adăpost de protecţie civilă
.
Pentru obiectivele de investiţii în construcţii de interes naţional sau de
complexitate mare (inclusiv ansamblurile de locuinţe noi cu mai mult de 50
de unităţi locative), analizarea şi avizarea documentaţiilor pe linie de
protecţie civilă se face numai prin serviciul specializat al Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă.
Lista cu aceste obiective este specificată în prezentele norme, iar
avizele se transmit, după caz, Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de
Urgenţă sau Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului
Bucureşti, în vederea luării în evidenţă şi urmăririi realizării noilor capacităţi
de adăpostire.
 În timp de pace, adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia
spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte
destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în
situaţii de urgenţă în maximum de 24 de ore şi cu informarea prealabilă a
centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.
Adăposturile amenajate ca puncte de comandă nu pot primi altă
destinaţie.
Trecerea la construirea adăposturilor şi amenajarea altor spaţii de
adăpostire, cuprinse în planurile de mobilizare, se face odată cu punerea în
aplicare a acestor planuri.
Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi
locale, instituţiile publice şi agenţii economici au obligaţia de a depista toate
spaţiile ce pot fi folosite ca adăposturi, de a le lua în evidenţă şi de a
întocmi documentaţia tehnică.

1.4. PRINCIPII DE REALIZARE A ADĂPOSTIRII

Adăpostirea populaţiei şi a bunurilor materiale se găseşte şi se
planifică de la pace şi se realizează în funcţie de fondurile aprobate, atât la
pace cât şi la război, în două variante:
- Pentru atacul prin surprindere – nu sunt realizate adăposturile
prevăzute în planurile de mobilizare şi nici cele familiale nu sunt
amenajate – personalul şi salariaţii se vor adăposti în funcţie de
adăposturile existente şi în funcţie de teren, se pot folosi şi culoarele
sau parterul clădirilor;
- Pentru atacul anunţat – după decretarea stării de război –
personalul şi salariaţii se vor adăposti în:
 adăposturile existente;
 adăposturile construite conform planului de
mobilizare;
 adăposturile simple, amenajate pe plan local;
 subsolurile construcţiilor (pe baza proiectelor de
amenajare);
 adăposturi individuale la locul de muncă (unde
procesul de producţie nu se întrerupe).
Măsurile privind adăpostirea populaţiei se cuprind în planurile de
protecţie civilă, în care se întocmesc grafice ale sistemului de adăpostire
care se realizează la război.
- la amplasarea adăposturilor în teren se vor avea în vedere ca
distanţa dintre adăpost şi locuinţă sau locul de muncă să permită
adăpostirea în ele în timp oportun.
- pentru adăpostirea personalului şi a bunurilor materiale se iau în
considerare următoarele criterii:
a. adăposturi de protecţie civilă special construite din timp de
pace (terminate sau neterminate);
 b. subsolurile construcţiilor, terenurile tehnologice, galeriile
edilitare şi de termoficare şi alte lucrări subterane;
c. adăposturi din P.B.A.
d. adăposturi simple independente din material lemnos sau cu
schelet metalic;
e. adăposturi individuale la locul de muncă unde procesul de
producţie nu se întrerupe;
f. adăposturi de tip familial;
g. tranşee.

2. ADĂPOSTURI DE PROTECŢIE CIVILĂ

2.1 DESTINAŢIE.
Adăposturile pentru protecţia civilă reprezintă totalitatea construcţiilor special executate
sau amenajate care au capacitatea să reducă acţiunea de distrugere a armelor de nimicire
în masă şi să asigure protecţia persoanelor adăpostite împotriva dărâmăturilor provocate
de explozii.
2.2. CLASIFICAREA ADĂPOSTURILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:
a) după sursa de finanţare:
- adăposturi publice
- adăposturi ale instituţiilor şi agenţilor economici
- adăposturi ale persoanelor fizice
b) după gradul de rezistenţă:
- I P = 1,0 daN/cm2 – la clădiri în industria de apărare
- II P = 0,5 daN/cm2 – la clădiri din municipii şi de la agenţii
economici
- III P = 0,3 daN/cm2 – la clădiri din oraşe şi comune
c) după destinaţie şi modul de realizare:
- adăposturi special construite (realizate ca lucrări independente
sau înglobate în subsolurile construcţiilor dotate cu mijloace şi
instalaţii speciale;
- adăposturi simple (ce pot fi amenajate în timp scurt şi cu
mijloace reduse)
d) după amplasarea faţă de cota „0” a terenului:
- adăposturi subterane
- adăposturi semiîngropate
- adăposturi supraterane
e) după modul de amplasare faţă de clădiri:
- adăposturi în subsolul clădirilor
- adăposturi independente
f) după materialele din care sunt executate:
- adăposturi din beton armat
- adăposturi din PBA (prefabricate)
- adăposturi din material lemnos
- adăposturi din resurse locale (tip tranşee).
2.3. COMPARTIMENTAREA ŞI DOTAREA ADĂPOSTURILOR:
Subsolurile amenajate ca adăposturi publice de protecţie civilă şi cele
care au suprafaţa de adăpostire mai mare de 100 m2 se prevăd cu:
- sas de acces
- încăperi de adăpostit
- grup sanitar
- ieşire de salvare.
În alcătuirea adăposturilor intră următoarele elemente:
- o intrare protejată printr-o încăpere tampon (SAS) cu o suprafaţă de
2-2,5 m.p.. Sasul de acces este o încăpere tampon cu suprafaţa
minimă de 2 m.p., având goluri de trecere şi canate de 90 0 pentru
uşi metalice etanşe;
- 1-3 încăperi de adăpostit cu capacitatea până la 100 persoane
fiecare, fără a fi prevăzute cu uşi, şi care comunică între ele prin
golurile trecere (0,80 x 1,80 m.p.);
- un grup sanitar compus din cabine pentru WC, cu o suprafaţă
minimă. Accesul în cabine se face printr-o încăpere tampon, iar
numărul de cabine se stabileşte în funcţie de capacitatea
adăpostului, prevăzându-se câte o cabină pentru 50 persoane;
- o ieşire de salvare care se execută din beton armat cu secţiunea
pătrată de 1,00 x 1,00 m sau circulară cu diametrul de 1,00 m, care
comunică cu exteriorul în afara zonei de dărâmături printr-un puţ
vertical prevăzut cu scări de pisică în interior, capac carosabil în partea
superioară şi cu oblon de protecţie etanş cu deschidere spre exterior.
Ieşirea de salvare se foloseşte şi ca priză de aer pentru instalaţiile de
ventilare.
Subsolurile amenajate ca adăposturi familiale sau care au
suprafaţa mai mică de 100 m2 se pot executa fără sas şi grup sanitar,
ieşirea de salvare fiind considerată al doilea acces.
Încăperile de adăpostit se dimensionează pentru o capacitate de
până la 50 persoane ţinând seama de compartimentarea impusă de
structura de rezistenţă.

2.4. DOTAREA ADĂPOSTURILOR cuprinde:

- instalaţii de ventilaţie (filtroventilaţie);
- instalaţii electrice;
- instalaţii sanitare;
- bănci şi scaune;
- trusă de deblocare-salvare;
- rezervă de apă;
- mijloace de iluminat cu baterii;
- instalaţii de telecomunicaţii.;
-afişe cu reguli de comportare.
Condiţii de microclimat necesare a fi asigurate în adăpost:
- temperatura 18-24 0C;
- umiditatea 70%;
- aerul pentru respiraţie: - nivel maxim CO2 - 1%;
- nivel minim O2 - 19%.
Condiţii minime:
o aer proaspăt de pătrundere în adăpost 0,75 m3/h;
o apă 2 l/24h;
o O2 nivelul minim 18%;
o CO2 nivelul maxim 3%.

- Condiţii normale:
o aer proaspăt 5-7 m3/h ;
o O2 nivel minim 20,9%;
o CO2 nivel maxim 3%.

Schema compartimentării unui adăpost de protecţie civilă:

4.
OME OME

1. UME
UME
2.
2.
3.

Legendă: 1. SAS acces; UME – uşă metalică etanşă;

2. încăperi de adăpost; OME – oblon met. etanş;
3. grup sanitar;
4. ieşire de salvare;

2.5. ADUCEREA ÎN STARE COMPLETĂ DE FUNCŢIONARE A

ADĂPOSTULUI DE PROTECŢIE CIVILĂ.
 Pentru fiecare adăpost se numeşte o
echipă de adăpostire care ia în primire adăpostul;
 Se evacuează materialele din
adăpost care s-au păstrat pe timp de pace;
 Se pun în funcţiune toate instalaţiile
existente;
 Se verifică etanşeitatea uşilor;
 Se dotează adăpostul cu materialele
enumerate mai sus şi se verifică acestea;
 Se umple rezerva de apă;
 Se actualizează înscrisurile din
adăpost (cu alb sau cu vopsea fluorescentă;
 Se afişează vizibil regulile de
comportare în adăpost.
2.6 GRADUL DE PROTECŢIE A ADĂPOSTURILOR PE
CATEGORII DE LOCALITĂŢI

Gradul de protecţie a adăposturilor în

daN/cm2
Adăposturi Adăposturi Adăposturi
pentru puncte pentru pentru
de comandă salariaţii din salariaţii din
Localităţi
la ministere, unităţile unităţile
(Municipii)
departamente economice economice
şi oraşe
, celelalte categorisite necategorisit
organe din punct de e şi pentru
centrale şi vedere al populaţie.
locale. protecţiei
civile.
Categoria I- 3 1 1
a
Categoria a 2 1 0,5
II-a
Categoria a 1 0,5 0,3
III-a

NOTĂ:
La alte localităţi se amenajează adăposturi numai pentru P.C. sau în
unităţi economice importante.
1. Capacitatea de adăpostire în cadrul construcţiilor noi se stabileşte
astfel:
a. la unităţile economice pentru construcţiile noi şi în cazul
extinderii celor existente în funcţie de specificul acestora şi de
posibilităţile de amenajare până la asigurarea adăpostirii
salariaţilor stabiliţi pentru schimbul maxim în timp de război;
b. în cartierele de locuit câte 1 m2 suprafaţă utilă pentru fiecare
apartament;
c.la construcţiile spitaliceşti câte 1 m2 suprafaţă utilă pentru
fiecare pat;
d. la construcţiile social-culturale, administrative, şcoli de toate
gradele, suprafaţa totală utilă până la 2/3 din capacitatea
acestora;
e. la construcţiile subterane, metrou, garaje, pasaje, depozite,
tuneluri, până la întreaga suprafaţă care se amenajează
considerându-se 1 m2 suprafaţă utilă de persoană adăpostită;
 f: la stabilirea capacităţilor noi de adăpostire suprafaţa utilă este
de 1 m2 pentru fiecare persoană adăpostită;
g. la unităţile, instituţiile şi formaţiunile militare potrivit necesarului
stabilit de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei
şi Internelor.
2. În subsolurile clădirilor de locuit proprietate particulară se prevăd
aceleaşi adăposturi ca şi în clădirile proprietate de stat, cheltuielile
suplimentare pentru partea de construcţii-montaj privind amenajarea
adăposturilor în subsol se suportă de către proprietari şi nu pot depăşi
5% din valoarea de construcţii- montaj a acestora.

3.CALCULUL NECESARULUI DE ADĂPOSTIT

Capacitatea de adăpostire în cadrul construcţiilor noi se stabileşte
astfel:
- la unităţile economice, pentru construcţii noi şi în cazul extinderii
celor existente, în funcţie de specificul acestora şi posibilităţile de
amenajare, până la asigurarea adăpostirii personalului stabilit
pentru schimbul maxim în timp de război;
- la construcţiile cu destinaţie de locuinţă, câte 1 m.p. suprafaţă utilă
pentru fiecare persoană dar nu mai puţin de 9 m.p. suprafaţă totală;
- la construcţiile spitaliceşti, câte 2 m.p. suprafaţă utilă;
- la construcţiile social-culturale, administrative, şcoli de toate
gradele, câte 1 m.p. suprafaţă utilă pentru fiecare persoană
adăpostită. Numărul de persoane se determină considerând 2/3 din
personalul administrativ şi elevi;
- capacitatea de adăpostire la adăposturile publice se stabileşte
funcţie de numărul de persoane rezultat din studiul de amplasare,
alocându-se 1 m.p. suprafaţă utilă pentru fiecare persoană.
- Adăposturile din cadrul construcţiilor cu destinaţie de locuinţă sunt
considerate adăposturi familiale;
- Capacitatea adăposturilor de protecţie civilă ce se amenajează în
subsolul clădirilor se determină în funcţie de necesarul de adăpostit,
suprafaţa disponibilă şi ţinând seama de volumul necesar unei
persoane;
- În subsolul unei clădiri se pot amenaja mai multe adăposturi
separate, despărţite printr-un perete comun de aceeaşi grosime şi
rezistenţă ca şi pereţii de protecţie exteriori. Capacitatea acestor
adăposturi să nu depăşească 150 de persoane. Fiecare dintre
aceste adăposturi trebuie să asigure condiţii tehnice şi constructive
prevăzute în instrucţiuni.
Capacitatea adăposturilor se determină în funcţie necesarul de
adăpostire, de tipul adăpostului şi de gradul de protecţie (se ia de
regulă pentru 100-300 persoane), socotindu-se în medie o suprafaţă
de 1 mp. pentru fiecare persoană adăpostită.
 Stabilirea necesarului de adăposturi prevăzute a fi construite la război
se face de către şeful I.J.S.U. împreună cu ofiţerul de geniu şi se face
astfel:
-Pentru oraşele de categoria I şi a-II-a
Din totalul populaţiei oraşului se scad:
o mobilizaţii (10% din populaţie);
o evacuaţii (nu au procent pentru evacuare, se stabilesc în
funcţie de condiţii) maxim 20% din populaţie;
o salariaţii din schimbul maxim de lucru de la agenţii economici
( 2/3 din numărul acestora);
o populaţia din cartierele periferice (maxim 20% care se
adăpostesc pe cont propriu).
-Pentru oraşele din categoria a-III-a
La fel ca mai sus, cu singura deosebire că procentul de populaţie din
cartierele periferice se ridică până la 40%.
-Pentru agenţii economici
Numărul de adăpostiri este calculat pentru schimbul maxim de lucru,
după punerea în aplicare a planului de mobilizare (2/3 din numărul
salariaţilor).

4. PUNCTE DE COMANDĂ DE PROTECŢIE CIVILĂ

DESTINAŢIE, COMPARTIMENTARE ŞI DOTARE
4.1. DESTINAŢIE
Punctele de comandă sunt adăposturi speciale destinate pentru
conducerea acţiunilor în situaţii de urgenţă ( protecţie civilă ).
Punctele de comandă de protecţie civilă sunt construite şi amenajate
la judeţe, municipii, oraşe şi agenţi economici.
Spre deosebire de adăposturile pentru populaţie care pot fi subterane,
semiîngropate sau chiar supraterane, punctele de comandă nu pot fi decât
construcţii subterane.
Gradul de protecţie pe care trebuie să-l ofere punctele de comandă
(suprasarcina de calcul) este de 1 kgf/cm2 sau 2 kgf/cm2 în funcţie de
categoria localităţii în care sunt amenajate.

4.2. COMPARTIMENTAREA PUNCTULUI DE COMANDĂ

Compartimentarea unui punct de comandă cuprinde următoarele

încăperi:
- sas de acces;
- punct de decontaminare personal;
- camera preşedintelui comitetului pentru situaţii de urgenţă;;
- camera de operaţii;
- încăperea (încăperile) pentru membrii comitetuluii;
 - camera pentru centrala de alarmare şi centrala telefonică;
-camera D.S. ;
- centrala de filtroventilaţie;
- camera pentru acumulatori;
- încăperea grupului electrogen;
- camera pentru alimente;
- camera pentru odihnă;
- grupuri sanitare;
- încăpere pentru rezerva de apă;
- magazie de materiale;
- ieşire (ieşiri) de salvare;
- alte încăperi;
Accesul în punctul de comandă este strict limitat şi se face numai cu
prezentarea legitimaţiei de serviciu a persoanelor care, conform legilor în
vigoare, au atribuţii în acest sens.

4.3. DOTAREA PUNCTULUI DE COMANDĂ

Dotarea punctelor de comandă cuprinde următoarele materiale,
aparate şi instalaţii:
Compartimentul de comandă:
 harta de protecţie civilă;
 planul de protecţie civilă;
 tabel cu mijloace fir şi radio;
 interfon;
 telefoane;
 aparat radio.
Compartimentul operaţii:
 harta judeţului (municipiului, oraşului, agentului
economic) ;
 tabel cu forţe şi mijloace de intervenţie;
 planşă cu situaţia meteo;
 tabel cu principalele activităţi;
 instrumente pentru lucru de stat major.
Instalaţiile din punctul de comandă sunt de următoarele tipuri:
 instalaţii de filtroventilaţie;
 instalaţii sanitare;
 instalaţii electrice;
 instalaţii de telecomunicaţii.
Instalaţiile de filtroventilaţie funcţionează în trei regimuri:
a) Regim de ventilare mecanică normală, în care aerul introdus în
punctul de comandă este curăţat de praf şi impurităţi;
b) Regim de filtroventilare, în care aerul introdus este curăţat de praf,
impurităţi, substanţe toxice, radioactive şi agenţi patogeni;
 b) Regim de recirculare şi regenare a aerului din interior cu izolare
totală de exterior (absorbţia aerului viciat din încăperi, filtrarea
acestuia în filtrele reţinătoare de CO2 şi vapori de apă şi
completarea cantităţii de oxigen).
Instalaţiile sanitare cuprind:
 instalaţii de alimentare cu apă;
 instalaţii de canalizare;
 grupuri sanitare (1WC pentru 25 persoane)
prevăzute cu lavoare;
 instalaţie de încălzire.
Instalaţiile electrice au ca scop asigurarea iluminatului interior şi a
energiei necesare pentru instalaţiile de forţă (motoare ventilatoare, pompe,
etc.).
Alimentarea se poate face de la reţeaua electrică exterioară sau de la
tabloul general de distribuţie.
Pentru asigurarea independenţei energetice se foloseşte grupul
electrogen care este preferabil să intre automat în funcţiune.
Pentru iluminatul de siguranţă, alimentarea becurilor din circuitul
respectiv se face de la bateria de acumulator care se află într-o încăpere
separată.
Instalaţiile electrice cuprind:
- tabloul de alimentare;
- corpuri de iluminat;
- corpuri pentru iluminat de siguranţă;
- grupul electrogen
Instalaţiile de telecomunicaţii asigură legăturile telefonice atât în
interiorul cât şi în exteriorul P.C.
Schema unui punct de comandă de protecţie civilă:

2. 3.
4. 5. 6. . 8.
1.
.
14

7 9. 10. 7. 11. 12. 13.

1. S.A.S.;
2. Cameră acumulatori; 11. Sală operaţii + membrii
comitet;
3. Magazie materiale; 12. Camera preşedinte
comitet.;
4. Camera de lucru; 13. Inst. de filtro-ventilaţie;
5.Centr. trs. alarmare.; 14. Câmp de trecere.
7. Birou D.S.;
8. Ieşire de salvare;
9. P.D.P.;
10. Grup sanitar;
 PROTECŢIA N.B.C. ŞI ASIGURAREA MEDICALĂ.

I. Concepţia realizării protecţiei N.B.C.

1. GENERALITĂŢI
Protecţia N.B.C. (nucleară, biologică şi chimică ) reprezintă
acţiunea de ocrotire a salariaţilor pe timp de conflict armat împotriva
efectelor A.D.M. (armelor de distrugere în masă), iar pe timp de pace
împotriva E.A.D.A. (emisii altele decât atacul cu arma nucleară, biologică
sau chimică ) şi S.C.T.I. (substanţelor chimice toxice industriale).
Armele de distrugere în masă sunt acele arme care, folosite de
agresor, determină un volum mare de distrugeri de bunuri materiale
(distrugeri de clădiri, construcţii, utilaje, instalaţii, mijloace de transport etc.)
precum şi un număr mare de victime în rândul salariaţilor şi animalelor
neprotejate.
Altfel spus, protecţia N.B.C. reprezintă acţiunea de ocrotire a
salariaţilor(populaţiei) împotriva contaminării radiologice, biologice şi
chimice şi se asigură prin mijloace speciale de protecţie individuală,
colectivă şi prin alte măsuri tehnice şi organizatorice, care se realizează din
timp de pace, cu prioritate în zonele de risc nuclear, chimic sau biologic.
Agenţii economici cu surse de pericol nuclear, chimic sau biologic
au obligaţia de a evalua periodic zonele de risc, de a stabili măsurile de
prevenire şi de protecţie necesare, de a asigura înştiinţarea autorităţilor
publice, alarmarea şi protecţia populaţiei afectate.
Dacă posibilitatea contaminării radiologice, biologice şi chimice ca
urmare a întrebuinţării A.D.M. este în mod curent condiţionată de existenţa
unui conflict armat, a unui război, accidentul nuclear, chimic, poluarea
accidentală, izbucnirea unor epidemii sau epizootii, constituie evenimente
imprevizibile cauzate de avarierea sau deteriorarea unor instalaţii, a unui
utilaj sau mijloc de transport etc. sau intenţionat de către terorişti şi duc la
eliberarea în mediul înconjurător a unor substanţe care pot avea impact
deosebit de grav asupra populaţiei cât şi asupra mediului.
Pentru a diminua efectele unor astfel de evenimente este necesar a
se realiza un ansamblu de măsuri şi acţiuni, unele de specialitate care intră
în competenţa organismelor militare, de protecţie civilă şi unor instituţii civile
de specialitate şi altele care trebuie cunoscute şi respectate de către
populaţie.
Conform Legii Protecţiei Civile cap. VI „prevenirea şi protecţia
populaţiei şi bunurilor materiale împotriva efectelor armelor convenţionale,
nucleare, biologice sau ale dezastrelor se asigură printr-un ansamblu de
măsuri constând din: înştiinţare şi alarmare, evacuare, adăpostire, protecţie
nucleară biologică şi chimică (N.B.C.), mascare, camuflare şi alte măsuri
tehnice şi organizatorice specifice”.

2. PROTECŢIA N.B.C. ÎN SITUAŢII DE CONFLICT ARMAT

2.1. PROTECŢIA NUCLEARĂ

Protecţia nucleară se impune ca urmare a întrebuinţării de către
agresor armei nucleare.
Arma nucleară se bazează pe acţiunea distructivă a imensei
cantităţi de energie care se degajă în timpul exploziei nucleare. Efectul
ei vătămător poate întrece de sute de mii de ori efectul vătămător al
celei mai puternice muniţii încărcate cu substanţe explozive obişnuite.
Arma nucleară este cel mai puternic mijloc de distrugere în masă,
capabil să producă într-un timp scurt, pierderi mari în oameni, distrugeri la
construcţii, bunuri materiale, distrugeri şi blocări de adăposturi, distrugeri şi
avarii la reţelele electrice, de gaze, apă, termoficare, canal, telecomunicaţii,
contaminare radioactivă pe suprafeţe de teren foarte mari. Aceste distrugeri
se produc datorită acţiunii factorilor distructivi ai exploziei nucleare: unda de
şoc, emisiunea de lumină, impulsul electromagnetic, radiaţia penetrantă şi
contaminarea radioactivă.
Pentru protecţia împotriva efectelor factorilor distructivi ai exploziei
nucleare trebuie să reţinem următoarele :
 Împotriva armei nucleare ne protejăm prin adăpostire;
 Nu trebuie să privim spre sfera de foc;
 Ne adăpostim numai după construcţii solide sau obstacole
naturale;
 Nu stăm în picioare, expuşi la explozie;
 Orice obstacol micşorează sub limitele periculoase acţiunea
factorilor distructivi ai exploziei nucleare;
 Împotriva contaminării radioactive ne protejăm dacă împiedicăm
contactul prafului radioactiv cu organismul.
 2.2. PROTECŢIA CHIMICĂ
Protecţia chimică se impune ca urmare a întrebuinţării de către
agresor a armei chimice.
Arma chimică este tot un mijloc de distrugere în masă care se
bazează pe folosirea S.T.L. (substanţelor toxice de luptă) în scopul nimicirii
în masă a oamenilor (salariaţilor) şi animalelor.
Substanţele toxice de luptă sunt compuşi chimici care folosiţi în
luptă pot vătăma oamenii (salariaţii) şi animalele neprotejate şi
contaminează aerul, terenul, construcţiile, îmbrăcămintea, produsele
alimentare, furajele, apa, făcându-le periculoase pentru viaţă.

După modul cum acţionează asupra fiinţelor vii S.T.L. sunt:

 S.T.L. neuroparalitice – acţionează asupra sistemului nervos şi sunt
cele mai periculoase pentru că produc moartea în cel mai scurt timp
(sarin, soman, tabun, Vx.);
 S.T.L. vezicante – atacă pielea şi produc răni greu vindecabile
(iperita, levizita, azotiperita);
 S.T.L. toxice generale - atacă unele tipuri de celule vitale şi
sisteme enzimatice (acid cianhidric, clorcian);
 S.T.L. sufocante - atacă căile respiratorii producând sufocarea
oamenilor (fosgen, difosgen, clor);
 S.T.L. iritante - care după organele pe care le afectează sunt
iritant lacrimogene (CS, cloracetofenona, cloropicrina) şi iritant
strănutătoare (adamsita, difenilcianarsina);
 S.T.L. psihochimice - acţionează asupra psihicului uman (L.S.D.-
25, BZ. mescalina).
Ca atare, populaţia (salariaţii) poate fi afectată pe trei căi: pe cale
respiratorie, pe cale cutanată, (prin căderea substanţei toxice pe pielea
descoperită sau contactul cu materiale contaminate) şi prin ingerare odată
cu produsele alimentare sau apa contaminată.
Protecţia salariaţilor(populaţiei) cât şi a bunurilor materiale de orice
natură împotriva acţiunii vătămătoare a substanţelor toxice de luptă constă
în evitarea contactului direct cu acestea.
Aceasta se poate realiza prin izolarea la locul de muncă, camere de
locuit (birouri) şi adăposturi etanşe, a căror atmosferă să rămână nepoluată
cu substanţe toxice. Adăpostirea în spaţii închise ermetic rămâne o măsură
absolut utilă.
Protecţia persoanelor este eficientă dacă:
 Din primele minute se îndepărtează S.T.L. de pe piele,
îmbrăcăminte etc, efectele lor fiind reduse, se atenuează sau nu
mai apar;
 La atacul cu S.T.L. ne echipăm imediat cu masca contra gazelor
şi ne adăpostim;
  Dacă la apariţia primelor semne de intoxicaţie acordăm primul
ajutor imediat, viaţa persoanei poate fi salvată;
 Apa şi alimentele nu se consumă fără controlul şi avizul organelor
de specialitate.

2.3. PROTECŢIA BIOLOGICĂ

Protecţia biologică se impune ca urmare a întrebuinţării de către
agresor a armei biologice.
Arma biologică face parte din A.D.M. şi include agenţii patogeni
utilizaţi în scopuri agresive, care în urma răspândirii prin diferite mijloace
tehnice şi procedee, pot determina îmbolnăviri în masă a
salariaţilor(populaţiei) sau animalelor precum şi distrugerea unor culturi
vegetale, cu scopul scăderii capacităţii economico-sociale şi de apărare a
ţării.
Pentru a se descoperi la timp folosirea armei biologice de către
agresor şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie, fiecare salariat
trebuie să cunoască bine semnele folosirii acestei arme caracterizate prin:
 Exploziile înfundate ale bombelor de aviaţie şi proiectilelor de
artilerie;
 Zborul avioanelor la joasă înălţime şi apariţia unor nori de fum
sau ceaţă în urma lor ;
 Aruncarea din avioane a diferitelor obiecte (lăzi, cutii), urmată de
apariţia la cădere a unui număr mare de insecte şi rozătoare care nu se
întâlnesc în mod obişnuit în zonă;
 Prezenţa unui număr mare de cazuri de boli contagioase printre
salariaţi;
 Îmbolnăvirea în masă a animalelor domestice şi sălbatice precum
şi a păsărilor.
Agenţii patogeni care pot fi utilizaţi în producerea armei biologice
sunt:
 Bacterii care produc boli cum ar fi: antrax, ciumă, holeră, febră
tifoidă, botulismul;
 Viruşii ce produc: encefalita, gripa, variola;
 Rickettsi care produc: tifosul exantematic, febra japoneză;
Protecţia împotriva armei biologice constă în luarea din timp a unor
măsuri de prevenire care pot scădea mult acţiunea vătămătoare a acesteia.
Una dintre cele mai eficiente măsuri este vaccinul şi anatoxinele.
Vaccinurile sunt preparate medicale care conţin microbi (inerţi sau
mult atenuaţi) care introduşi în corp determină răspunsul imunologic al
organismului făcând ca rezistenţa acestuia să crească.
Prevenirea şi combaterea efectelor provocate în rândul salariaţilor,
populaţiei (sau animalelor), prin răspândirea în scopuri agresive a agenţilor
patogeni, se realizează prin măsuri cu caracter antiepidemic (antiepizootic),
care urmăresc înlăturarea sau modificarea în sens favorabil a factorilor
principali care alcătuiesc verigile lanţului epidemiologic şi anume:
 Sursele de infecţie: oameni sau animale bolnave;
 Căile de transmitere a infecţiei: aerul, apa, alimentele, insectele şi
rozătoarele (vectori), obiectele contaminate;
 Masa receptivă: oamenii sau animalele pentru îmbolnăvirea
cărora se difuzează agenţii patogeni.
Întreruperea chiar a unei singure verigi a lanţului epidemiologic
împiedică apariţia epidemiei (epizootiei). În acest scop se întreprind măsuri
de lichidare a sursei de infecţie şi a căilor de transmitere şi se urmăreşte
creşterea rezistenţei masei de salariaţi.
Măsurile care se întreprind faţă de sursa de infecţie constau din:
 Respectarea de către salariaţi(populaţie) a obligaţiilor ce le revin
în cadrul stării de carantină;
 Sprijinirea activităţilor de depistare şi izolare a bolnavilor cu
semne de boală infecto-contagioasă şi sesizarea organelor sanitare;
 Respectarea măsurilor de izolare şi supraveghere a celor ce au
venit în contact cu bolnavii infectaţi;
Măsurile care se întreprind împotriva transmiterii infecţiei constau
în:
 Protejarea căilor respiratorii, a pielii şi mucoaselor, cu ajutorul
mijloacelor speciale sau simple de protecţie individuală;
 Ermetizarea uşilor şi ferestrelor la locuinţe;
 Evitarea consumării apelor din surse necontrolate de organele
sanitare. Până la avizarea calităţii apei, se va bea apă fiartă şi răcită sau
apă îmbuteliată;
 Executarea indicaţiilor organelor sanitare privind dezinfecţia
surselor de apă potabilă (fântânilor);
 Respectarea indicaţiilor organelor sanitare privind consumarea
legumelor, fructelor, produselor de origine animală;
 Asigurarea colectării şi evacuării în mod igienic a gunoiului
menajer;
 Executarea indicaţiilor organelor sanitare privind autocontrolul
preventiv al corpului şi îmbrăcămintei, demuştizarea şi distrugerea
rozătoarelor din locuinţe (loc de muncă), magazii etc.
Principalele semne întâlnite la majoritatea bolilor infecto
contagioase provocate de un atac cu arma biologică sunt: temperatură
ridicată, tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree), tulburări respiratorii,
dureri de cap, senzaţie de ameţeală, stare de agitaţie şi apariţia unor pete
caracteristice pe corp.
 3. PROTECŢIA NUCLEARĂ ÎN SITUAŢII DE E.A.D.A.
4. ( emisii altele decât atacul).
3.1 PROTECŢIA ÎN CAZ DE ACCIDENT NUCLEAR ŞI URGENŢĂ
RADIOLOGICĂ.
Accidentul nuclear se consideră a fi evenimentul care afectează
instalaţia centralei nuclearo-electrice sau reactorul nuclear permiţând
difuzarea în atmosferă a radiaţiilor nucleare şi a produşilor de reacţie a
combustibililor nucleari şi provoacă iradierea sau contaminarea salariaţilor
şi a mediului înconjurător peste limitele maxim admise.
Putem spune că, în cazul unui accident nuclear există trei tipuri de
riscuri:
a) Riscul inhalării aerului contaminat radioactiv, se datorează atât
gazelor emise cât şi transportului substanţelor radioactive, ceea ce duce la
manifestarea efectului conjugat al inhalării şi iradierii.
Riscul imediat se produce datorită inhalării iodului radioactiv care
acţionează asupra tiroidei precum şi inhalării altor produse de fisiune.
b) Riscul rezultat din radioactivitatea depusă. Aprecierea riscului se
face prin determinarea nivelului de radiaţie (raportul dintre doza de ioni şi
timpul de iradiere), şi stabilirea radionuclizilor prezenţi.
De timpul de care se dispune pentru controlul radioactivităţii
produselor alimentare depinde riscul ingerării acestora, pericolul cel mai
mare provenind din depunerile radioactive pe alimentele ce pot fi
consumate fără a fi spălate: legume, fructe, apă potabilă, furaje etc.
Indirect prezintă pericol consumul de lapte şi unele alimente ce nu
sunt consumate fără a fi verificate, inclusiv carnea şi organele de la păsări
şi animale.
c. Riscul rezultat din acumularea lentă a radioactivităţii. În acest caz
atenţia trebuie concentrată asupra produselor alimentare destinate omului,
care pot fi contaminate cu radionuclizii cei mai periculoşi. De asemenea, se
va controla permanent radioactivitatea aerului şi precipitaţiilor atmosferice.
Dacă efectul inhalării se produce destul de rapid, pericolul datorat
depunerilor radioactive este de durată medie şi mare, ceea ce impune
măsuri pe termen lung privind consumul de apă, alimente şi furaje.
Urgenţa radiologică este cauzată de deplasarea în spaţiul aerian
al ţării, sau al unei zone din ţară a norului radioactiv rezultat în urma unui
accident nuclear produs pe teritoriul altui stat sau chiar pe alt continent. Pe
tot parcursul deplasării unui asemenea nor radioactiv rezultă o urmă , o
zonă contaminată ca urmare a depunerilor radioactive din nor pe direcţia de
deplasare a vântului, contaminarea fiind mai puternică în zonele unde cad
precipitaţii. Vorbim tot despre urgenţă radiologică şi în situaţia căderilor de
obiecte cosmice radioactive, accidente pe timpul transportului şi depozitării
deşeurilor radioactive, acţiuni teroriste, sau alte evenimente care duc la
contaminarea radioactivă şi iradierea personalului şi salariaţilor.
 Protecţia, în cazul unui accident nuclear şi urgenţă radiologică
reprezintă un ansamblu de măsuri care se realizează prin:
 Executarea cercetării de radiaţie, care începe imediat după
înştiinţare şi alarmare, de către elementele pregătite din zonă şi se continuă
cu cercetarea aeriană şi cu cercetarea de către elementele specializate din
afara zonei.
 Delimitarea sectoarelor contaminate radioactiv, stabilirea şi
înştiinţarea localităţilor din care se face evacuarea populaţiei;
 Izolarea sectoarelor contaminate, (circulaţia publică rutieră se
interzice, trenurile nu mai fac staţie în zonele contaminate, produsele
alimentare şi apa nu se mai folosesc decât pe bază de aviz);
 Evacuarea salariaţilor (populaţiei) prin organizarea unui serviciu
de ordine.
- ţinerea evidenţie nominale a persoanelor evacuate în vederea
supravegherii medicale ulterioare.
-executarea controlul contaminării radioactive a populaţiei
(salariaţilor) şi a bunurilor care se evacuează şi se organizează unul sau
mai multe puncte (centre) pentru decontaminarea acestora.
-organizarea prin sondaj a controlului contaminării radioactive a
populaţiei (salariaţilor) în localităţile (agenţii economici) din care s-a făcut
evacuarea iar decontaminarea bunurilor materiale se execută pe urgenţe
 Asigurarea tratamentului medical persoanelor afectate de
iradiere.

4. PROTECŢIA CHIMICĂ ÎN SITUAŢII DE ACCIDENT CHIMIC ŞI

POLUARE ACCIDENTALĂ
Accidentele chimice reprezintă eliberarea necontrolată în mediul
înconjurător a unor substanţe chimice toxice industriale (S.C.T.I.) în
concentraţii mai mari decât cele admise, (în incinta agenţilor economici, pe
timpul transportului acestora, pe timpul depozitării, pe timpul descărcării
substanţelor din / în cisterne, pe timpul folosirii lor în procesul de producţie,
nerespectării normelor de protecţie a muncii şi P.S.I.), punând astfel în
pericol sănătatea personalului şi salariaţilor.
Substanţele chimice toxice industriale (S.C.T.I), sunt produsele
chimice care datorită proprietăţilor fizice, chimice şi toxice îşi manifestă
acţiunea contaminantă şi vătămătoare, în concentraţii mici pe distanţe
foarte mari, ce depăşesc limitele agentului economic sursă toxică, ce
creează zone de acţiune ce pot cuprinde localităţi întregi şi unităţi
economice izolate.
Pe timpul transportului cu mijloace auto, problemele pot să apară ca
urmare a unor accidente de circulaţie, avarii la mijlocul de transport sau
ambalaj, reacţii chimice neprevăzute, nerespectării normelor tehnice de
ambalare şi transport sau a altor factori neprevăzuţi. Ca urmare a acestor
accidente se pot produce explozii, incendii, emisii de gaze, vapori toxici sau
răspândire de substanţe toxice pe sol şi în mediu.
Substanţele periculoase se transportă în cisterne, containere sau
alte tipuri de ambalaje (în stare de gaz comprimat, gaz lichefiat, lichid sau
solid).
Mijloacele care transportă aceste substanţe trebuie să fie marcate
cu etichete şi indicatoare de avertizare.
Principalele substanţe chimice toxice industriale (S.C.T.I.) care
prezintă pericol pentru salariaţi (populaţie) şi cele mai des folosite sunt:
amoniacul, clorul, hidrogenul sulfurat, acidul clorhidric, acidul sulfuric,
monoxidul de carbon etc.
La producerea unui accident cu implicarea unor asemenea
substanţe, se creează o zonă letală (mortală) şi o zonă de intoxicare.
Dimensiunile acestor zone depind de cantitatea de S.C.T.I. eliberată în
mediul înconjurător, concentraţia acesteia, timpul până la remedierea
avariei şi punerea în aplicare a măsurilor ce se impun.
Este deosebit de important ca în momentul producerii unui astfel de
eveniment salariaţii (populaţia) să se adăpostească în clădiri, asigurând
rapid primele măsuri de etanşeizare a uşilor şi ferestrelor utilizând pentru
izolare materiale aflate la îndemână (produse textile, bureţi, chit, etc.).
Se va opri orice instalaţie de aer condiţionat sau de ventilare şi nu
se va părăsi clădirile decât la încetarea alarmei transmisă prin mijloacele
specifice de către personalul de conducere.
Pentru prevenirea şi protecţia populaţiei împotriva efectelor acestor
substanţe legea obligă agentul economic care deţine, depozitează,
foloseşte în procesul de producţie S.C.T.I., să întocmească plan de
protecţie şi intervenţie, să respecte prevederile legislaţiei Uniunii Europene
referitoare la protecţia mediului (H.G. nr.95/2003 privind controlul activităţii
care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe
periculoase), să facă publice următoarele date:
 care este unitatea sursă de pericol chimic;
 tipul de substanţă toxică industrială pe care îl deţine;
 caracteristicile şi modul de acţiune al substanţei toxice;
 zona de risc în care v-aţi putea afla;
 măsuri de protecţie specifice zonei;
 locul în care se asigură protecţia prin adăpostire sau izolare;
 locurile de dispunere şi itinerarele de evacuare temporară.
În locurile de adăpostire – izolare pentru salariaţi (populaţiei) trebuie
asigurate măsurile de siguranţă prin:
 procurarea materialelor de etanşare (chit, bandă izolantă, bureţi
izolatori, purfix etc.);
  asigurarea mijloacelor de protecţie individuală speciale (mască
contra gazelor, aparat de respiraţie, costume de protecţie) sau improvizate;
 realizarea unei truse de prim – ajutor medical;
 pregătirea unei rezerve permanente de apă şi alimente;
 asigurarea unui radioreceptor cu baterii.
Salariaţii (populaţia) trebuie să-şi însuşească:
 cunoştinţele necesare în vederea realizării măsurilor de protecţie;
 regulile de comportare la accident în zona norului toxic.

5. PRECIZĂRI GENERALE COMUNE PROTECŢIEI NUCLEARE,

BIOLOGICE SAU CHIMICE
Indiferent de situaţia în care se produce o contaminare radioactivă,
biologică sau chimică – conflict armat, situaţii de pace sau evenimente
teroriste la descoperirea contaminării prima măsură care se aplică de către
organismele de protecţie civilă este alarmarea salariaţilor folosind sistemul
propriu de înştiinţare-alarmare.
Semnalul de “ALARMĂ CHIMICĂ” (5 impulsuri a 16 secunde
cu pauză de 10 secunde timp de 2 minute) este obligatoriu şi se înştiinţează
toţi agenţii economici, instituţiile publice şi populaţia din zona de intoxicare,
pe direcţia de deplasare a norului radioactiv sau contaminat chimic şi în
zona unde s-a descoperit contaminarea.
Se introduc măsuri de restricţie a circulaţiei şi limitarea accesului în
zonele afectate cu excepţia forţelor de specialitate care intervin.
Cercetarea de specialitate, marcarea zonelor interzise, intervenţia
propriu-zisă precum şi alte măsuri specifice se vor executa numai de către
formaţiuni de specialitate militare, ale protecţiei civile şi ale instituţiilor de
profil din zonă, care trebuie dotate cu echipament de protecţie, aparatură,
materiale specifice şi care să le permită acţiunea în zonele contaminate
R.B.C. (radioactiv, biologic şi chimic) fără ca viaţa să le fie pusă în pericol.
Protecţia N.B.C. se realizează prin:
 mijloace individuale de protecţie:
a. speciale :
- pentru organele respiratorii:
- masca contra gazelor (agenţii economici deţinători de substanţe
toxice să aibă cartuşe specifice);
- măşti izolante;
- aparate izolante;
- pentru protecţia pielii:
- complete de protecţie;
- complete de protecţie de unică folosinţă;
b. improvizate:
- pentru organele respiratorii:
 - mască de tifon sau pânză suprapuse, între care se introduce
vată, se umezesc şi se aplică peste nas şi gură legându-le la ceafă;
- prosop unde în interiorul căruia se introduce vată, se umezeşte şi
se leagă la ceafă peste gură şi nas;
- batistă;
- diferite materiale din pânză.
- pentru protecţia pielii:
- costume de lucru din pânză cauciucată;
- pelerine de ploaie ;
- pelerine şi costume din materiale plastice rezistente;
- haine din piele sau pânză ţesută foarte des ;
- folie de polietilenă;
- hainele se vor încheia până sub gât, se vor lega cu sfoară sau
elastic la manşete şi mâneci ;
- pentru protecţia capului :
- eşarfe, căciuli, şepci, prosoape peste care se pun folii sau
pungi de plastic;
- pentru protecţia picioarelor:
- cizme de cauciuc, cizme şold de pescar, galoşi, şoşoni,
bocanci de schi sau de iarnă, cizme şi ghete de piele.
- pentru protecţia mâinilor şi palmelor :
- mănuşi de cauciuc, menajere, de vopsit sau de piele.
 mijloace de protecţie colectivă:
- adăposturile de la agenţii economici;
- adăposturile din subsolurile clădirilor;
- galerii subterane;
- tuneluri;
- spaţii naturale.
 mijloace pentru combaterea contaminării:
- truse sanitare N.B.C.;
- antidoturi;
- radioprotectori;
- alte mijloace specifice pentru decontaminarea personalului,
echipamentului, mijloacelor de transport etc.
- reţeaua zonală de sănătate publică,
- reţeaua zonală sanitar-veterinară
- laboratoare de specialitate: de igiena radiaţiilor, chimice, sanitare
şi toxicologice;
 protecţia bunurilor materiale se realizează prin:
- evacuare;
- adăpostire;
- vopsire;
- ignifugare;
 - containerizare
- crearea de perdele de apă, spumă, etc.
I. Forţele de protecţie N.B.C.
Aceste forţe prin modul în care acţionează, prin promptitudinea
descoperirii începutului atacului cu arme de distrugere în masă sau despre
începutul contaminării R.B.C. (radiologice, chimice sau biologice), de
înştiinţarea şi alarmarea la timp a salariaţilor pentru a se proteja, de
cunoaştere a regulilor ce trebuie respectate în momentul producerii unor
asemenea evenimente precum şi de respectarea lor, depinde evitarea
apariţiei unui număr mare de victime şi/sau salvarea celor care au fost
surprinse de eveniment.
Forţele şi mijloacele de protecţie N.B.C. sunt destinate: pentru
executarea acţiunilor de decontaminare a personalului (P.D.P.),
echipamentului (P.D.E.), terenului, clădirilor, utilajelor, mijloacelor tehnice şi
de transport (P.D.M.T.) şi pentru executarea cercetării chimice şi de radiaţie
a zonei contaminate.
Aceste acţiuni sunt executate de:
 formaţiunile militare de specialitate;
 formaţiunile de specialitate ale agenţilor economici sursă de risc
nuclear, biologic sau chimic;
 instituţii teritoriale cu atribuţii în domeniu: nuclear, chimic,
biologic, protecţia mediului, sănătate, sanitar-veterinare etc.
 formaţiuni de Protecţie Civilă (echipe, grupe, detaşamente tip. I, şi
detaşamente tip. II):
- de la agenţii economici;
- de la eşaloanele superioare (municipiu şi judeţ);
 alte formaţiuni cu care cooperează (M.AP.N, pompieri, de ordine
şi pază etc.)
Formaţiunile de protecţie N.B.C. şi punctele de decontaminare
sunt organizate, dotate şi asigurate din timp de pace conform normelor
Protecţiei Civile.
La un agent economic se poate organiza următoarele formaţiuni:
-detaşament de decontaminare, compus dintr-un număr variabil de
formaţiuni, echipe, grupe cu un efectiv de până la 95 de persoane pregătite
în aceeaşi specialitate sau în specialităţi diferite:
-echipă C.N.C. compusă din 5 persoane pregătite în aceeaşi
specialitate
-2 grupe C.N.C.(Cc. Obs.)
În funcţie de caracterul de distrugere, formaţiunile de protecţie
N.B.C. pot îndeplini următoarele misiuni principale:
- cercetarea chimică şi de radiaţie a personalului, terenului,
clădirilor, etc.
 - decontaminarea terenului şi clădirilor pentru acţiunile de salvare a
răniţilor;
- decontaminarea căilor de acces către agenţii economici, depozite
de alimente, de materiale, instituţii publice şi către locurile unde îşi
desfăşoară acţiunea formaţiunile de intervenţie;
- decontaminarea personalului, echipamentului, mijloacelor de
transport, (în P.D.P., P.D.E. şi P.D.M.T.), utilajelor şi instalaţiilor;
- determinarea cantitativă şi calitativă a probelor contaminate
radioactiv sau chimic;
Mai poate participa la acţiunile de salvare, de prim ajutor şi transport
al răniţilor, de aprovizionare cu apă sau alte bunuri materiale necesare în
zona de distrugeri.
Îndeplinirea la timp a misiunilor formaţiunilor de protecţie N.B.C. se
realizează printr-o organizare judicioasă a acţiunilor de decontaminare, în
funcţie de:
- natura raionului contaminat;
- posibilităţile de acţiune ale formaţiunilor de protecţie N.B.C.;
- situaţia concretă în care se desfăşoară acţiunile formaţiunilor
N.B.C..

SUBSTANŢE DE NEUTRALIZARE:
- pentru amoniac – soluţii de acid clorhidric sau acetic în diverse
concentraţii. Diminuarea emisiei se realizează prin stropirea cu apă sau prin
crearea unei perdele de apă. Pentru a diminua evaporarea se acoperă
substanţa toxică -amoniacul- răspândită pe teren cu nisip, pământ
sau granule din materiale plastice adecvate.
- pentru clor – soluţii de bisulfit şi sulfat de fier, hiposulfit de sodiu
în soluţii concentrate, lapte de var, terci de var stins, apă amoniacală, soluţii
de sodă calcinată şi hidroxid de sodiu;
- pentru acid clorhidric, acid cianhidric, hidrogen sulfurat, dioxid de
sulf – soluţii alcaline de hidroxid de sodiu, lapte de var, sodă calcinată sau
apă amoniacală. De asemenea se pot folosi următoarele substanţe solide:
praf sau pietriş de calcar, praf de var nestins;
- pentru sulfura de carbon – sulfura de carbon împrăştiată se
absoarbe în nisip sau pulbere şi se acoperă cu apă, materialele absorbante
impregnate cu substanţă se colectează în butoaie de tablă, se etanşează şi
se transportă în locaţii special amenajate unde se aprind de la distanţă. Se
arde cu grijă. În acţiunea de neutralizare şi colectare a deşeurilor rezultate
se vor folosi unelte care nu produc scântei.
- pentru acidul sulfuric – se va înlătura acidul cu multă apă sau cu
lapte de var. Pe locul respectiv se poate pune nisip sau cenuşă. Acest
amestec după ce a absorbit acidul se îngroapă în pământ. Este interzisă
folosirea cârpelor, rumeguşului sau altor materiale absorbante combustibile.
 - pentru cianuri – la neutralizare se foloseşte hipoclorit de sodiu,
clor sau apă oxigenată.
Limita de expunere acută exprimată în ppm (1m3 de aer conţine 1
cm3 de gaz) este doza de absorbţie la o singură expunere care nu produce
vătămări ireversibile sănătăţii umane. Limitele specificate de Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale se bazează pe expunerea timp de 60 de
minute. Ca şi în situaţiile reale, timpul de expunere trebuie să fie cât mai
scurt decât cel planificat. Această valoare trebuie privită ca o limită de
expunere de siguranţă.
Concentraţia maximă admisă (CMA) este concentraţia maxim
admisă a unei substanţe prezente în aer (la locul de muncă), sub formă de
gaz, vapori sau materie suspendată, care, în lumina cunoştinţelor actuale,
nu este vătămătoare pentru sănătatea salariaţilor şi nu constituie o jenă
nerezonabilă, chiar şi în cazul unei expuneri prelungite şi repetate (8 ore pe
zi la o săptămână medie de muncă de 40 de ore).
- ppm – părţi per milion
- 1 ppm de gaz înseamnă că 1m3 de aer conţine 1 cm3 de gaz, prin
urmare ppm-ul este echivalentul mg/m3.

Câteva exemple
CMA Li
Substanţ Concentraţia mita de
a maximă admisă expunere
Ac
ută
mg/ Ppm Pp
3
m m
Acrilonitril 20 9.20 30
Amoniac 30 42.30 500
Benzen 50 15.65 500
Acid 10 10 35
cianhidric
Clor 2 0.67 20
Acid 7 5 90
clorhidric
Clorurura 6 1.86 6
de alil
Etilenoxid 60 33 400
Acid 2 3 30
fluorhidric
Formalde 4 3.26 10
hidă
Hidrogen 15 10.65 40
 ul sulfurat
Fosgen 0.5 0.125 2
Fosfin 0.5 0.33 5
Tetraclor 100 16 100
ura de carbon 0
Dioxid de 15 5.70 30
sulf
Sulfură 50 16 500
de carbon
Xilen 400 92 100
0

6. ASIGURAREA MEDICALĂ
1. CONCEPŢIA ASIGURĂRII MEDICALĂ
Asigurarea medicală cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor
care se iau pentru păstrarea sănătăţii personalului cuprins în structurile de
protecţie civilă (militar şi civil); prevenirea apariţiei sau răspândirii bolilor;
acordarea la timp a primului ajutor, ajutorului medical şi tratamentului de
urgenţă răniţilor (contaminaţilor) şi bolnavilor rezultaţi în urma acţiunilor
adversarului sau dezastrelor; evacuarea la unităţile medicale, spitalizarea şi
tratarea răniţilor (contaminaţilor) şi bolnavilor până la vindecare.
Organizarea transporturilor (evacuării) răniţilor, contaminaţilor şi
bolnavilor se execută cu mijloacele sanitare proprii (civile şi militare), şi cu
cele primite ca întărire de la formaţiunile medicale teritoriale. Transporturile
(evacuarea) se poate face şi cu mijloacele nespecializate, proprii sau
rechiziţionate, conform legii.
Măsurile igienico-sanitare, antiepidemice şi profilactice
speciale cuprind:
-executarea recunoaşterii şi controlului sanitar-epidemiologic a
raioanelor (obiectivelor) de intervenţie;
-vaccinarea profilactică a personalului încadrat în structurile de
protecţie civilă;
-introducerea carantinei în focarul (raionul ) de intervenţie;
-aplicarea măsurilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în
raionul (focarul) de intervenţie când situaţia impune acest lucru;
-respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi menţinerea
unei stări igienico-sanitare corespunzătoare în raionul (sectorul) de
intervenţie, sau de primire evacuaţi;
-organizarea supravegherii medicale şi evidenţa personalului din
protecţia civilă şi a cetăţenilor care au fost supuşi iradierii peste dozele
admise;
-supravegherea sanitară a aprovizionării cu apă, a păstrării şi
transportul alimentelor;
 -depistarea bolnavilor din rândul personalului încadrat în protecţia
civilă, izolarea imediată a celor cu boli transmisibile;
-folosirea medicamentelor şi antidoturilor care măresc rezistenţa
personalului la impactul cu radiaţiile şi substanţele toxice de luptă sau
toxice industriale.
Formaţiunile de asigurare sanitară sunt destinate pentru:
o Menţinerea capacităţii de acţiune a personalului comisiilor şi
formaţiunilor de protecţie civilă prin acordarea asistenţei medicale de
urgenţă;
- Prevenirea apariţiei sau răspândirii bolilor transmisibile;
o Acordarea la timp a primului ajutor, ajutorului medical şi tratament
de urgenţă a răniţilor şi bolnavilor rezultaţi în urma atacurilor din aer,
calamităţilor sau catastrofelor;
o Evacuarea la unităţile sanitare şi tratarea răniţilor, contaminaţilor
şi bolnavilor până la vindecare.
Misiunile formaţiunilor sanitare sunt:
- Acordarea primului ajutor;
- Strângerea răniţilor, contaminaţilor şi bolnavilor din raionul
(obiectivul) de intervenţie şi evacuarea lor la formaţiunile sanitare încadrate
cu medici;
- Acordarea primului ajutor medico-chirurgical de urgenţă şi
ajutorului medical specializat;
- Organizarea şi executarea măsurilor sanitaro-antiepidemice şi
profilactice speciale;
- Supravegherea respectării cu rigurozitate a măsurilor sanitaro-
igienice pe timpul asanării teritoriului din raioanele rezultate în urma
atacurilor;
- Deplasarea, dispunerea şi funcţionarea unităţilor şi formaţiunilor
sanitare.
La acordarea primului ajutor trebuie respectate următoarele reguli:
- Se îndepărtează persoanele din jurul răniţilor;
- Se examinează complet şi rapid rănile;
- Cel care dă primul ajutor va avea grijă să nu agraveze starea
răniţilor.
Categoriile de triaj în urma unui dezastru.
În urma unui dezastru, dacă resursele sunt diminuate, categoria de
răniri mortale (albastru), va primi doar un tratament paliativ, dacă există
resurse adecvate, aceşti răniţi vor putea primi tratamentul necesar, doar
după ce răniţii grav (roşu) au fost trataţi.
Triajul va trebui să delimiteze de la folosirea resurselor de
tratament, doar răniţii din categoria galbenă şi verde.
Evitarea deceselor necesită cunoştinţe aprofundate asupra
existenţei resurselor şi a sistemului medical de urgenţă.
 Nr. Grup Culoarea Tipul rănirilor

1 Prioritatea Roşie Deosebit de grave: pot

1/extremă supravieţui, doar dacă se
urgenţă aplică măsurile salvatoare
de viaţă.
2 Prioritatea Galbenă Pot supravieţui, dacă se
2/urgenţă aplică metode simple de
tratament, în decurs de
ore.
3 Prioritatea Verde Minore: îngrijirea poate fi
3/neurgenţ întârziată, până alte
ă victime mai grave sunt
tratate.
4 Prioritate Albastru Catastrofale: victime care
2 sau 3 nu vor supravieţui, dacă
nu se aplică îngrijiri
intensive, în decurs de
minute.
5 Nici una Negru Decedaţi, sau foarte grav
răniţi, care nu au şanse
de supravieţuire.

Identificarea şi clasificarea victimelor

În toate cazurile posibile victimele trebuie identificate în momentul
triajului.
Pentru aceasta se vor marca răniţii cu etichete de culori diferite în
funcţie de gradul de gravitate al rănirilor şi de prioritatea de evacuare.

Eticheta roşie
Această etichetă corespunde priorităţii de evacuare celei mai înalte
şi este rezervată victimelor ce necesită ajutor imediat din următoarele
motive:
- probleme respiratorii ce nu pot fi rezolvate pe loc;
- stopul cardiac confirmat;
- hemoragii grave cu pierderi de sânge de peste 1 litru;
- inconştienţa, obnubilarea;
- perforaţii toracice, sau răniri abdominale profunde;
- fracturi grave de bazin, torace, de vertebre cervicale, ca şi
fracturile sau luxaţiile ce jenează perceperea pulsului sub zona luxaţiilor sau
fracturilor;
- comoţii grave;
 - arsuri complicate cu leziuni ale căilor respiratorii.

Eticheta galbenă
Această etichetă determină a doua prioritate de evacuare. Victimele
ce necesită ajutor dar a căror viaţă nu este în pericol imediat vor fi marcate
cu această etichetă:
- arsuri de gradul II pe mai mult de 30 % din suprafaţa cutanată;
- arsuri de gradul III pe 10 % din suprafaţa cutanată;
- arsuri de gradul III în locuri critice cum ar fi mâinile, picioarele şi
faţa, dar fără complicaţii respiratorii;
- arsuri complicate de leziuni grave ale ţesuturilor moi sau cu
fracturi minore;
- hemoragii moderate (de la 500 ml la 1000 de ml);
- leziuni dorsale cu sau fără atingerea coloanei vertebrale;
- victime ce prezintă leziuni cranio-cerebrale (suficient de grave
pentru a cauza un hematom subdural sau stare de confuzie) ce se
caracterizează prin:
o scurgeri de LCR pe nas sau prin urechi;
o creşterea rapidă a presiunii sanguine sistolice;
o vărsături în jet;
o modificări de ritm respirator;
o bradicardie sub 60/minut;
o tumefacţii sau hematoame suborbitare;
o anizocorie pupilară;
o colaps;
o răspuns motor nul sau scăzut (ROT);
o reacţii scăzute la stimulente senzoriale (stupoare profundă).

Eticheta verde
Această etichetă va marca răniţi ce prezintă a treia prioritate de
evacuare, ale căror leziuni sunt minore şi nu necesită o îngrijire deosebită:
- fracturi ale degetelor sau dinţilor;
- excoriaţii, contuzii;
- arsuri minore;
- arsuri de gradul II de până la 15 % din suprafaţa cutanată;
- arsuri de gradul III pe cca. 2 % din suprafaţa cutanată;
- arsuri de gradul I acoperind mai puţin de 20 % din suprafaţa
cutanată cu excepţia mâinii, picioarelor şi a feţei.

Eticheta neagră
Este rezervată decedaţilor sau celor cu leziuni fatale şi fără
speranţă. Se consideră decedate victimele care nu respiră şi au pulsul oprit
de cca. 20 de minute şi a căror stare nu permite aplicarea în continuare a
tehnicilor de resuscitare. De asemeni va fi aplicată şi următoarelor categorii
de victime fără speranţă:
- arsuri de gradul II şi III acoperind mai mult de 40 % din suprafaţa
corporală considerate că iremediabil mortale;
- arsuri de gradul II şi III acoperind mai mult de 40 % din
suprafaţa corporală însoţite de leziuni majore cum ar fi:
- fracturi importante;
- leziuni cranio-cerebrale importante;
- leziuni toracice;
- leziuni craniene ce lasă ţesutul cerebral descoperit şi sunt însoţite
de inconştienţă;
- leziuni cranio-cerebrale însoţite de fracturi majore;
- leziuni ale coloanei vertebrale cu absenţa sensibilităţii şi
motricităţii;
- leziuni grave la victimele peste 60 de ani.

PROTECŢIA SALARIAŢILOR ŞI A BUNURILOR MATERIALE

PRIN EVACUARE

1. Principii generale
Evacuarea, ca măsură de protejare a vieţii şi bunurilor materiale a
fost folosită, sub diferite forme, de la începuturile societăţii umane. Istoria a
consemnat numeroase astfel de cazuri dintre care amintim doar câteva:
- plecarea evreilor din Egiptul Antic către Ţara Sfântă
(consemnată de Biblie ca „Exodul”);
- retragerea la sud de Dunăre a administraţiei şi armatei romane
din Dacia, pe timpul împăratului Aurelian;
- evacuarea preventivă a unor zone din teritoriul naţional în
pericol de a fi ocupate de diverşi invadatori (turci, tătari, polonezi, ruşi etc.)
de-a lungul istoriei noastre;
- trimiterea tezaurului naţional şi a bunurilor casei regale la
Moscova în timpul primului război mondial;
- retragerea populaţiei şi a bunurilor sale materiale din zona
Cadrilaterului în Dobrogea, înainte de declanşarea celui de-al doilea război
mondial
Prima mărturie scrisă românească, care atestă preocuparea pentru
necesitatea realizarii evacuării o întâlnim în Învăţăturile lui Neagoe
Basarab-domn al Ţării Româneşti (1512-1521) către fiul său Theodosie:
„Pentru aceea te învăţ fătul meu: feciorii şi fetele şi femeile boiarilor şi
slugile tale să fie mai îndărăt, iar războiul să-l faci să fie în faţă”.
O dată cu apariţia societăţii industrializate, în scopul asigurării
protecţiei populaţie, a bunuilor materiale şi a valorilor culturale pe timp de
război sau în alte situaţii speciale activitatea de evacuare a căpătat un
caracter organizat, reprezentând una din sarcinile umanitare ale protecţiei
civile.
Principalele forme de realizare a evacuării de protecţie civilă sunt:
- refugierea (autoevacuarea populaţiei din teritoriul ocupat/calamitat
sau din zona în care este iminentă apariţia unor pericole grave.
Acţiunea este acceptată şi sprijinită de stat, dar se realizează
opţional, în principal prin efortul persoanl al celor aflaţi în pericol);
- transferul temporar, organizat de stat realizat de instituţii abilitate, în
scopul protecţiei populaţiei şi bunurilor împotriva acţiunilor distructive
de amploare (de natură militară sau generate de dezatre).
În cele ce vor urma, referinţele se vor face la a doua formă de
realizare a evacuării de protecţie civilă.
În acest sens se poate da următoarea definiţie:
Prin evacuare, ca măsură de protecţie, se înţelege scoaterea
organizată din municipiile reşedinţă de judeţ, precum şi din alte localităţi, la
nevoie, în timp de război sau în caz de dezastre, a unor instituţii publice şi
agenţi economici, categorii de populaţie şi bunuri materiale, în zone şi
localităţi care asigură condiţii de protecţie a personalului, de funcţionare a
instituţiilor publice, a agenţilor economici respectivi precum şi pentru
protejarea valorilor materiale şi culturale.
Evacuarea, în caz de război, urmăreşte descongestionarea unor
localităţi prin scoaterea acelei părţi din bunuri materiale care nu fac obiectul
acţiunilor de apărare şi care prin păstrarea lor ar spori atât pierderile umane
cât şi distrugerile de bunuri materiale. În acest caz, evacuarea se face
înainte de declanşarea ostilităţilor (în 1939-1940, în Anglia, au fost evacuaţi
copii din marile zone urbane în cele rurale), sau pe timpul desfăşurării
acestora (evacuarea celei mai mari părţi din populaţia Prusiei Orientale, în
1944-1945, din faţa trupelor sovietice ).
În mod asemănător, în funcţie de tipul de dezastru, evacuarea se
poate face înainte de declanşarea dezastrului (evacuarea populaţiei dintr-o
zonă inundabilă se face înainte de ajungerea undei de viitură în acel loc)
sau după declanşarea acestuia (evacuarea populaţiei din satul Pârcovaci,
jud Iaşi, în 1997 după declanşarea alunecărilor de teren din zonă).
Principalele caracteristici ale evacuării sunt:
- vizează numai deplasarea exclusivă a persoanelor neimplicate în
ostilităţi;
- măsurile de evacuare sunt organizate de structurile de stat;
- evacuarea se planifică, organizează şi execută numai pe baza
estimării riscurilor şi analiza posibilităţilor de acţiune;
- evacuarea protejează cetăţeanul fără a face atingere drepturilor şi
libertăţilor acestuia.

2. Conducerea evacuării
 În situaţii de conflict armat, acţiunea de evacuare se aprobă de
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.) , la propunerea ministrului
apărării naţionale.
Potrivit prevederilor legii protecţiei civile (Legea Nr. 481/2004)
evacuarea se execută, pe baza planurilor întocmite în acest scop, în caz de
război sau de producere a dezastrelor. Planificarea tuturor acţiunilor de
evacuare (la război sau în caz de dezastre) se realizează de comitetele
pentru situaţii de urgenţă şi se avizează de Comitetul Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă. Aceste organisme conduc şi acţiunile de evacuare în
caz de război.
Evacuarea în cazul produceri dezastrelor se execută în funcţie de
tipul de dezastru, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Hotărârea pentru executarea evacuării este luată, în funcţie de situaţia
creată, de către primar sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului
pentru situaţii de urgenţă competent.
Evacuarea se execută ţinând seama de:
- prevederile legale şi măsurile stabilite referitoare la pregătirea
populaţiei, a economiei şi teritoriului pentru apărare;
- particularităţile de relief, dispunerea geografică, importanţa
economico-socială şi militară a judeţelor, localităţilor, instituţiilor publice şi
agenţilor economici;
- asigurarea funcţionării instituţiilor publice şi necesitatea
continuării producţiei de apărare şi a unor activităţi economico-sociale pe
timp de război sau în caz de dezastre;
- posibilităţile de care dispun localităţile pentru a sigura protecţia
populaţiei şi a bunurilor materiale împotriva armelor NBC şi convenţionale;
- amploarea distrugerilor produse de atacurile adversarului sau de
dezastre;
- evoluţia acţiunilor militare.

3. Organizarea, pregătirea şi executarea evacuării

Evacuarea se execută în localităţi care pot să asigure condiţii de
supravieţuire a populaţiei evacuate, precum şi funcţionarea normală a
agenţilor economici, pe toată durata războiului (respectiv a dezastrului).
De regulă, evacuarea se execută din:
- localităţi urbane de mare importanţă (municipiul Bucureşti şi
municipiile reşedinţă de judeţ);
- localităţi aflate în zonele de frontieră;
- raioanele probabile de desfăşurare a acţiunilor de luptă;
- localităţile dispuse în zonele de risc major (nuclear, chimic, aval
de construcţii hidrotehnice etc.).
În funcţie de situaţiile create evacuarea se poate face:
- simultan sau succesiv;
- parţial sau total;
 - din una sau mai multe localităţi;
Instituţiile publice, centrale şi locale, precum şi agenţii economici se
evacuează pentru a asigura continuarea activităţilor specifice ale acestora
în condiţiile unui risc minim.
În general, la stabilirea populaţiei care trebuie să se evacueze, se
au în vedere acele categorii care nu pot participa la acţiuni de luptă şi
anume, copii, bătrâni şi bolnavi.
Pentru a evita neajunsurile cu privire la transport, aprovizionare şi
cazare în caz de război, evacuarea se execută de regulă, pe teritoriul
judeţului respectiv. Fac excepţie de la regulă, capitala şi localităţile aflate în
zona de frontieră sau din zonele acţiunilor de luptă, care se evacuează în
adâncime pe teritoriul altor judeţe aflate în afara direcţiilor probabile de
ofensivă ale agresorului.
Acţiunile de evacuare trebuie să se execute în mod organizat,
evitându-se pericolul de a fi ţinta atacurilor aeriene sau terestre şi în timp
oportun.
Timpul maxim pentru executarea evacuării este stabilit la:
- 3 zile, pentru autorităţile administraţiei publice, centrale şi locale;
- 6 zile, pentru instituţiile publice, agenţi economici şi populaţia din
judeţe;
- 8 zile pentru instituţiile publice, agenţi economici şi populaţia din
Bucureşti.
În caz de dezastre evacuarea se execută în afara zonei afectate, în
localităţi care oferă condiţii de cazare şi hrănire pentru populaţie şi de
depozitare pentru bunuri materiale importante.
Pentru a asigura coordonarea acţiunilor de evacuare în mod unitar,
încă din timp de pace toate localităile care fac obiectul evacuării trebuie să
fie avizate de către Ministerul Apărării Naţionale.
Evacuarea se organizează pe baza unui plan de evacuare, la
întocmirea căruia participă inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă
împreună cu comitetele pentru situaţii de urgenţă.
Organizarea evacuării se asigură de către fiecare autoritate
administrativă, instituţie publică şi agent economic cu sarcini în acest sens.
Pentru organizarea acţiunilor de evacuare a salariaţilor din instituţii
(agenţi economici) şi a populaţiei se stabilesc din timp de pace, iar la ordin,
se aduc în stare de funcţionare :
- punctele de adunare a salariaţilor şi a populaţiei evacuate;
- punctele de îmbarcare a salariaţilor şi populaţiei care se
transportă pentru evacuare pe calea ferată;
- puncte de debarcare;
- puncte de primire şi repartiţie a salariaţilor şi a populaţiei
evacuate
 Punctul de adunare este locul în care se prezintă salariaţii din
instituţii (agenţi economici) cu membrii de familie, sau populaţia din
cartierele localităţii, pentru luarea în evidenţă repartizarea şi mijloacele de
transport sau localităţi, în vederea evacuării, când transportul populaţiei se
efectuează cu mijloace auto, acestea se organizează şi funcţionează ca
punct de adunare şi îmbarcare.
În funcţie de categoriile de cetăţeni se organizează puncte de
adunare la instituţii (agenţi economici) pentru salariaţii şi membrii de familie,
care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să nu stânjenească procesul de producţie;
- să fie situate pe direcţiile de evacuare în principiu către punctele
de îmbarcare pe calea ferată, la distanţe corespunzătoare faţă de
obiectivele importante;
- să asigure condiţii pentru staţionarea temporară a personalului pe
orice stare a vremii;
- să ofere posibilităţi pentru protecţia personalului în cazul atacului
din aer şi a contaminării radioactive, chimice şi biologice;
- să dispună de legături şi condiţii corespunzătoare de lucru pentru
personalul care încadrează punctul respectiv.
Punctele de adunare pentru personalul instituţiilor (agenţi
economici) se organizează la sediul acestora în clădiri sociale (cluburi,
cantine), iar cele pentru populaţia din cartierele localităţii în localuri publice
(şcoli, săli de cinema, hoteluri) care dispun de spaţii pentru următoarele
destinaţii:
- luarea în evidenţă a populaţiei; săli de aşteptare; încăpere pentru
acordarea primului ajutor; încăpere pentru persoanele cu copii mici; cameră
pentru şeful punctului şi ajutoarele acestuia; săli pentru distribuirea
produselor de strictă necesitate;
- să asigure protecţia antichimică şi adăpostirea.
Punctele de îmbarcare se organizează în locurile unde se constituie
garniturile de cale ferată şi la care afluiesc pentru îmbarcare salariaţii din
instituţii (agenţi economici) şi populaţia care se evacuează.
Punctele de îmbarcare se pot organiza în staţii mici de cale ferată,
halte, pe linii uzinale sau de garare, cu respectarea următoarelor condiţii:
- să asigure îmbarcarea în scurt timp a populaţiei care se
evacuează şi să nu împiedice circulaţia trenurilor;
- să nu fie situate în apropierea obiectivelor importante ce pot fi
lovite din aer;
- să fie asigurată mascarea activităţii şi protecţia populaţiei în
cazul atacurilor din aer împotriva contaminării radioactive, chimice şi
biologice.
La punctele de îmbarcare se destină încăperi pentru acordarea
primului ajutor şi staţionarea temporară a persoanelor cu copii mici.
 Punctul de debarcare se constituie în staţia (halta) în care se
efectuează debarcarea populaţiei evacuate. Când condiţiile permit,
debarcarea personalului se poate efectua pe linii de garare, în afara staţiei
de cale ferată.
Deplasarea evacuaţilor din punctele de debarcare până la punctele
de primire-repartiţie, se poate executa cu mijloace auto, hipo sau pe jos.
Populaţia care se transportă pentru evacuare cu mijloace auto
debarcă în punctele de primire şi repartiţie.
Punctul de primire şi repartiţie se constituie în locul de afluire a
salariaţilor şi a populaţiei evacuate pentru luarea în evidenţă şi repartizarea
pe spaţii de cazare. Aceasta se organizează pe localităţi sau cartiere, iar
când este posibil pe comună, de regulă, în localurile publice (şcoli, unităţi
culturale). Acestea trebuie să asigure condiţii pentru desfăşurarea
următoarelor activităţi:
- luarea în evidenţă a cetăţenilor evacuaţi;
- acordarea primului ajutor şi efectuarea triajului epidemiologic;
- staţionarea temporară a populaţiei evacuate până la realizarea
repartiţiei pe spaţii de cazare;
- staţionarea persoanelor cu copii mici.
Punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi repartiţie
se încadrează cu personal corespunzător specificului acestora, pentru a
asigura desfăşurarea următoarelor activităţi:
- anunţarea şi îndrumarea afluirii populaţiei în locurile de adunare,
îmbarcare, primire şi repartiţie;
- întocmirea documentelor de evidenţă pentru salariaţi şi populaţia
care se evacuează;
- repartizarea salariaţilor şi a populaţiei pe mijloace de transport,
localităţi de evacuare şi spaţii de cazare;
- constituirea garniturilor de tren sau a coloanelor de transport auto
şi organizarea operaţiunilor de îmbarcare şi debarcare;
- acordarea primului ajutor, efectuarea triajului epidemiologic şi
urmărirea respectării regulilor de igienă colectivă;
- îndrumarea salariaţilor şi a populaţiei din locurile de debarcare
spre punctele de primire-repartiţie;
- realizarea măsurilor de pază şi ordine în localurile şi pe teritoriul
punctelor respective;
- aprovizionarea cetăţenilor evacuaţi cu produse alimentare şi
industriale de primă necesitate;
- realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei adunate în punctele
respective.
Punctul de adunare se încadrează cu personal în funcţie de
destinaţia acestuia, astfel:
- punctul de adunare a salariaţilor din instituţie (agent economic);
 - şeful punctului-persoană cu funcţie de conducere din sectorul
administrativ;
- ajutor pentru pază, ordine şi evidenţă-lucrător de poliţie sau
persoană din compartimentul de personal;
- ajutor pentru asistenţă medicală- persoană cu pregătire medie
sanitară;
- personal pentru acordarea primului ajutor; evidenţă, pază şi
ordine, transport şi aprovizionare.
Instituţiile (agenţii economici) care evacuează un număr mic de
salariaţi şi membrii de familie, nu destină personal pentru încadrarea
punctului de adunare. În acest caz, atribuţiile personalului punctului de
adunare se execută de comisia de evacuare cu sprijinul altor persoane
numite în acest scop.
Activităţile în punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi
repartiţie se desfăşoară după următoarele reguli:
- baza o constituie sarcinile precizate prin extrasul din planul de
evacuare, sau din hotărârea preşedintelui comisiei de evacuare, care se
înmânează şefului de punct;
- evitarea aglomerărilor mari de populaţie în punctele respective
prin efectuarea în timp scurt a operaţiunilor de evidenţă şi organizarea
afluirii populaţiei în raport cu ritmul de asigurare a mijloacelor de transport.
Afluirea populaţiei la punctele de adunare şi punctele de îmbarcare se va
face pe măsura constituirii coloanei de autovehiculelor şi garniturile de tren,
iar staţionarea în aceste puncte se va limita la durata executării
operaţiunilor de îmbarcare;
- personalul unităţilor de învăţământ, precum şi altor instituţii pot
aflui din punctele de debarcare direct la unităţile şcolare sau locurile de
funcţionare, urmând ca activităţile de evidenţă şi repartiţie să se realizeze în
aceste locuri;
- încadrarea cu personal ajutător a punctelor de adunare,
îmbarcare, debarcare, primire şi repartiţie se asigură pe două schimburi,
unde este cazul, din formaţiuni sanitare de protecţie civilă şi formaţiuni
sanitare-voluntare ale Crucii Roşii, precum şi din populaţia neîncadrată în
câmpul muncii;
- în punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi repartiţie
se iau măsuri pentru asigurarea protecţiei populaţiei împotriva atacurilor din
aer şi a contaminării radioactive, chimice şi biologice pe toată durata
acţiunilor de evacuare, corespunzătoare situaţiei în care acestea se
execută, repartizându-se în acest scop spaţii de adăpostire, iar la nevoie,
se amenajează lucrări simple de adăpostire sau se folosesc proprietăţile
naturale de protecţie ale terenului;
- locurile sau localurile în acre se organizează aceste puncte
trebuie să dispună de surse sau rezervă de apă potabilă, grupuri sanitare,
mijloace de iluminat, materiale de camuflare a luminilor pe timp de noapte;
 - asigurarea materială pentru desfăşurarea activităţilor în cadrul
acestor puncte se realizează de regulă, din baza materială existentă, iar la
nevoie, aceasta se completează prin grija primăriei.
Se constituie de asemenea structuri de evacuare de către
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către
instituţiile şi agenţii economici care au sarcini de evacuare. Aceste structuri
asigură conducerea evacuării pe baza planurilor de evacuare întocmite din
timp şi a deciziilor luate în acest scop. Pentru agentul economic se emit
dispoziţii de evacuare (de primire şi repartiţie) către localitatea în care
agentul economic îşi desfăşoară activitatea.
La nivel de agent economic, structura de evacuare este compusă
din 5-9 persoane cu funcţii de conducere pe următoarele specialităţi (sau
similare):
1. organizare-personal.
2. plan-dezvoltare.
3. planificare-producţie.
4. transporturi.
5. producţie specială.
6. inspectorul de protecţie civilă.
Şeful structurii de evacuare este un director adjunct al agentului
economic.
Datele privind evacuarea instituţiilor şi agenţilor economici sunt
cuprinse în planurile proprii şi ale localităţilor, precum şi în cele ale
judeţelor, în mod centralizat.
Pentru cazurile de agresiune armată se întocmesc planuri de
evacuare de către:
- autorităţile publice centrale şi locale;
- oraşele, comunele, instituţiile şi agenţii economici aprobaţi
pentru evacuare.
Planurile de evacuare ale autorităţilor administrative publice locale,
instituţiilor publice şi agenţilor economici se avizează de către inspectoratul
judeţean pentru situaţii de urgenţă şi se aprobă de către prefect.
În planificarea şi organizarea evacuării trebuie să se aibă în vedere
următoarele:
- categoriile de populaţie şi de bunuri materiale care se
evacuează;
- punctele de adunare şi de îmbarcare care se pot organiza;
- mijloacele de transport auto şi de cale ferată care pot fi folosite;
- interdicţiile de itinerare şi de timp impuse de armată;
- durata unui transport şi nr. de transporturi;
- asigurarea măsurilor de siguranţă pe timpul transportului şi în
punctele de adunare şi îmbarcare.
 De menţionat că, în caz de război din rândul cetăţenilor neîncadraţi
în muncă, a căror protecţie este greu de realizat în localităţile respective, se
evacuează, în mod obligatoriu, următoarele persoane:
a) persoanele internate în cămine (case) de copii şi bătrâni,
împreună cu personalul încadrat în aceste unităţi;
b) elevii din clasele V-VIII, împreună cu unitatea şcolară sau cu
unul dintre membrii de familie;
c) elevii de liceu, împreună cu unitatea şcolară şi o parte a
personalului didactic.
4. Asigurarea acţiunilor de evacuare şi reguli de comportare
Pentru a se realiza toate condiţiile de protecţie a personalului şi
bunurilor evacuate, este foarte important ca în toate zonele de evacuare să
fie cuprinse măsuri viabile de asigurare a acestei activităţi.
Dintre aceste măsuri de asigurare, cele mai importante sunt:
a) executarea recunoaşterilor pe itinerarele de evacuare şi în
localităţile în care urmează să fie executată evacuarea;
b) stabilirea punctelor de adunare, îmbarcare, debarcare şi primire-
repartiţie;
c) cercetare permanentă a itinerarului pe timpul efectuării
transportului;
d) aprovizionarea populaţiei în punctele de adunare cu apă şi
alimente;
e) asigurarea asistenţei medicale în punctele de adunare şi pe
timpul transportului;
f) asigurarea pazei, ordinii şi a evidenţei populaţiei pe toată durata
acţiunilor de evacuare;
g) asigurarea mijloacelor şi a măsurilor de protecţie a populaţiei
împotriva acţiunilor agresorului.
Aceste măsuri se realizează prin comitetele pentru situaţii de
urgenţă, care conduce evacuarea, care dispune de forţele proprii sau
solicită ajutorul altor formaţiuni.
În cazul în care trebuie să vă evacuaţi, trebuie să urmaţi
următoarele reguli de comportament:
- respectaţi ordinea de evacuare stabilită pentru persoanele aflate
în zonele periclitate: copii, femeile, bolnavi şi bătrâni;
- înainte de părăsirea locuinţei întrerupeţi funcţionarea instalaţiilor
de alimentare cu apă, gaze, energie electrică. De asemenea, închideţi
ferestrele;
- la părăsirea locuinţei luaţi documentele personale, o rezervă de
alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio şi
îmbrăcăminte de schimb corespunzătoare anotimpului;
- îmbrăcaţi-vă corespunzător anotimpului;
- scoateţi animalele din gospodărie şi dirijaţi-le către locurile care
sunt amenajate pentru a oferii protecţie;
 - calmaţi persoanele intrate în panică sau speriate, în special
copii;
- la locul de refugiu (tabără de sinistraţi, săli de sport, etc) ocupaţi
locurile stabilite, protejaţi şi supravegheaţi copii, respectaţi măsurile de
comportare şi igienico-sanitare stabilite.

PRINCIPALELE TIPURI DE DEZASTRE

ŞI CARACTERISTICILE ACESTORA

1. Generalităţi
Prin dezastre se înţelege:

a) fenomene naturale distructive de origine geologică sau

meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau
animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă.
În această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi
prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice
periculoase, epidemiile şi epizotiile;
b) evenimente cu urmări deosebit de grave, asupra mediului
înconjurător, provocate de accidente.
În acestă categorie sunt cuprinse: acccidentele chimice,
biologice, nucleare, în subteran, avarii la construţiile hidrotehnice sau
conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziilor, accidentele
majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase, căderile de
obiecte cosmice, accidente majore şi avarii mari la reţelele de instalaţii
şi telecomunicaţii.
Conform terminologiei adoptate de OCHA/ONU (Internationally
agreed glossary of basic terms related to disaster management, UN,
IDNDR, Geneva, 1992), prin dezastru (similar catastrofă) se înţelege:
- gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând pierderi
umane, materiale sau modificări nefaste ale mediului, care nu poate fi
refăcută prin resursele acesteia.

Dezastrele se pot clasifica fie după modul de manifestare (lente sau

rapide), fie după cauză (naturale sau antropice).
O altă formă de a defini dezastrele este formula următoare:
Dezastrele=Vulnerabilităţi+Hazard
Termenii formulei au următoarele semnificaţii:
- Vulnerabilităţi = urbanizare, degradarea mediului, lipsa de
educaţie, creşterea populaţiei, fragilitatea economiei, sărăcie, structuri
de urgenţă birocratice etc.
- Hazard = fenomen rar sau extrem de natură umană sau naturală
care afectează viaţa, proprietăţile şi activitatea umană iar a cărui
extindere poate duce la dezastre;
- hazard =
 geologice (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de
teren);
 climatice (cicloane, inundaţii, secetă); de mediu (poluarea
mediului, epizootii, deşertificare, efrişare păduri);
 epidemii şi accidente industriale; războiul (inclusiv
terorismul).
Conform acestei terminologii, se mai definesc:
- criza = situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o
ameninţare asupra valorilor, intereselor şi scopurilor prioritare ale
părţilor implicate (separat sau împreună);
- accident = întâmplare neprevăzută venită pe neaşteptate, curmând
o situaţie normală, având drept cauză activitatea umană;
- accident complementar= accident care are loc pe timpul sau după
desfăşurarea unui dezastru naturale, datorat acestuia.

2. Definiţii pentru fenomene naturale distructive de origine

biologică sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare
de persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene
de masă
- alunecare de teren = deplasare a rocilor care formează versanţii
unor munţi sau dealuri, pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a
altor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
- cutremur = ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită
mişcării plăcilor tectonice, care generează o mişcare vibratorie a
solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri materiale;
- epidemii = răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile
la animale;
- fenomene meteorologice periculoase = fenomene meteorologice
care afectează violent zone relativ mari de teren pe termen lung,
provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi
degradarea mediului ambiant;
- inundaţii = acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau
mişcare, care prin mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi
distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare a activităţilor
social-economice din zona afectată.

3. Definiţii pentru evenimente cu urmări deosebit de grave asupra

mediului înconjurător provocate de accidente
- accident chimic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a
unei substanţe toxice pe timpul producerii, stocării sau transportului
acesteia;
- accident biologic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a
unui agent patogen pe timpul producerii, stocării, manipulării sau
transportului acestuia;
- accident nuclear = eveniment care afectează instalaţia nucleară şi
poate provoca iradierea şi contaminarea personalului acesteia,
populaţiei sau a mediului înconjurător, peste limitele admise;
- accident hidrotehnic = funcţionare defectuoasă a unei construcţii
hidrotehnice ce duce la pierderi de vieţi umane şi distrugeri
materiale, în aval de locaţia acesteia;
- accidente majore la utilajele tehnologice periculoase =
distrugerea sau avarierea unor utilaje tehnologice, datorită
neglijenţei umane, ducând la numeroase victime şi mari pierderi
materiale;
- accidente majore pe căile de comunicaţii = întreruperea
temporară a circulaţiei, care generează distrugerea acestor căi de
comunicaţii, victime umane, animale, cât şi pagube materiale;
- avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii =
distrugerea parţială a reţelelor de instalaţii şi telecomunicaţii datorită
acţiunii umane sau naturale;
- căderi de obiecte cosmice = pierderi umane sau distrugeri
materiale generate de impactul produs asupra pământului de
prăbuşire a unor sateliţi, meteoriţi sau comete;
- incendii de masă = ardere declanşată natural sau artificial, în urma
căreia se produc însemnate pierderi de vieţi umane, animale,
precum şi pagube materiale.
Apărarea împotriva dezastrelor comportă:
- măsuri de prevenire şi de pregătire pentru intervenţie;
- măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea
fenomenelor periculoase cu urmări deosebit de grave;
- măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.
Scopurile apărării împotriva dezastrelor:
- reducerea (pe cât posibil evitarea) pierderilor posibile generate de
diferitele dezastre;
- asigurarea unei asistenţe prompte şi calificate a victimelor;
- realizarea unei refaceri economico-sociale cât mai rapide şi
durabile.
Etapele apărării împotriva dezastrelor:
- pregătire pentru limitarea efectelor dezastrelor;
- declanşarea dezastrelor;
- alarmare;
- intervenţia;
- reabilitarea facilităţilor economico sociale afectate;
- dezvoltarea societăţii;
- continuarea pregătirii.
a) Principalele măsuri de prevenire a dezastrelor:
- includerea problematicii privind apărarea împotriva dezastrelor în
strategiile de dezvoltare ale societăţii, la nivel central şi local;
- realizarea lucrărilor de apărare specifice fiecărui tip de hazard;
- optimizarea activităţii structurilor care asigură coordonarea şi
conducerea acţiunilor de prevenire;
- dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu.
b) Principalele măsuri de protecţie împotriva dezastrelor:
- instruirea populaţiei privind normele de comportament în caz de
dezastru;
- exerciţii şi aplicaţii cu forţele şi mijloacele destinate intervenţiei;
- pregătirea operativă a factorilor cu drept de decizie;
- realizarea unor acorduri internaţionale privind asistenţa umanitară în
caz de dezastre.
c) Principalele măsuri de intervenţie în caz de dezastre:
- cercetare zonei afectate;
- coordonare acţiunilor de căutare-salvare (deblocare-salvare în
caz de război), acordarea asistenţei medicale de urgenţă, etc.;
- evacuarea populaţiei şi a valorilor de patrimoniu;
- crearea şi administrarea taberelor de sinistraţi;
- distribuirea ajutoarelor umanitare.

4. Fişele caracteristice ale principalelor tipuri de dezastre

Acest tip de fişe au fost elaborate de către specialiştii OCHA/ONU. Mai

jos sunt detaliate componentele principale ale acestor fişe pentru
dezastrele caracteristice ţării noastre.

4.1. Cutremur
- cauza fenomenului: vezi definiţia.
- caracteristici generale: mişcare vibratorie generată de undele
seismice care poate genera prăbuşiri de teren, replici seismice,
tsunami, lichefieri ale terenului şi alunecări de teren.
- predictibilitate: se pot realiza prognoze pe termen lung şi mediu cu o
mare probabilitate de reuşită. Pe termen scurt prognozele au o
probabilitate de reuşită redusă. Predictibilitatea se bazează pe
monitorizarea activităţii seismice, istoricul acesteia şi observaţii în
teren.
- factori de vulnerabilitate: construirea de localităţi în zone cu risc
seismic ridicat; clădiri cu structuri de rezistenţă antiseismică
neadecvate (defecte de proiectare sau executare); densitate mare
de locuinţe şi populaţie pe suprafeţe reduse; informarea redusă (în
special a populaţiei) despre cutremure.
- efecte: distrugeri materiale (distrugerea sau avarierea unor clădiri
sau a altor tipuri de infrastructură, incendii, accidente hidrotehnice,
alunecări de teren etc.); pierderi umane ( procent ridicat mai ales în
zonele des populate sau pentru clădirile prost conformate
antiseismic); sănătate publică (număr ridicat de persoane ce
necesită intervenţii chirurgicale, contaminarea apei potabile şi
probleme de asigurare a condiţiilor sanitare minime de
supravieţuire).
- măsuri de reducere a riscului: proiectarea lucrărilor de investiţii
conform normelor de zonare seismice; informarea, pregătirea şi
antrenarea populaţiei privind normele de comportament în caz de
cutremur.
- măsuri de pregătire specifice: înştiinţarea populaţiei, întocmirea şi
exersarea măsurilor cuprinse în planurile de protecţie şi intervenţie.
- măsuri post-dezastru: evaluarea distrugerilor şi pierderilor,
căutare-salvare, asistenţă medicală de urgenţă, reabilitarea
facilităţilor economico sociale. afectate, distribuirea de ajutoare.
- instrumente de evaluare a impactului: scările de evaluare a efectelor
generate de cutremur (Mercalli, MSK, japoneză, etc.).

4.2. Alunecare de teren

- cauza fenomenului: vezi definiţia.
- caracteristici generale: prezintă mai multe forme de manifestare sau
pot apare ca efecte secundare ale altor tipuri de dezastre (cutremur,
fenomene meteorologice periculoase, erupţii vulcanice, etc.), fiind
considerat cel mai răspândit fenomen geologic.
- predictibilitate: după frecvenţa de apariţie, extinderea fenomenului şi
consecinţele generate de acesta, pot fi estimate zonele de risc, prin
studiul zonei geografice.
- factori de vulnerabilitate: clădiri construite pe versanţii dealurilor şi
munţilor, drumuri şi linii de comunicaţii în zone muntoase, clădiri cu
fundaţii slabe, conducte aeriene sau îngropate.
- efecte: distrugeri materiale, blocarea drumurilor, distrugerea liniilor
de comunicaţie sau a cursurilor de apă, reducerea producţiei
agricole sau forestiere; pierderi umane.
- măsuri de reducere a riscului: realizarea hărţilor cu zone de risc,
realizarea unei legislaţii în domeniu, asigurarea bunurilor şi
persoanelor.
- măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii posibil a fi
efectuată, realizarea unui sistem de monitorizare, înştiinţare şi
evacuare.
- măsuri post-dezastru: căutare-salvare, asistenţă medicală,
adăpostirea de urgenţă a persoanelor sinistrat.
- instrumente de evaluare a impactului: echipe de experţii.

4.3. Inundaţii
- cauza fenomenului: vezi definiţia.
- caracteristici generale: viteza de deplasare a viiturii, înălţimea
viiturii, durata şi frecvenţa acesteia.
- predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi scurt, în
funcţie de nivelul tehnic al sistemului de monitorizare al vremii şi al
cursurilor de apă.
- factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona inundabilă, lipsa
sistemului de avertizare a populaţiei, capacitate redusă de absorbţie
a solului, clădiri şi fundaţii cu capacitate de rezistenţă slabă, stocuri
de alimente neprotejate.
- efecte: distrugeri materiale, pierderi umane şi contaminarea surselor
de apă.
- măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare şi amenajare a
digurilor.
- măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi alarmare,
educarea şi participarea comunităţii, planificarea executării lucrărilor
de apărare.
- măsuri post-dezastru: evaluarea efectelor dezastrului,
căutare-salvare, asistenţă medicală, aprovizionarea pe termen scurt
cu apă şi alimente, purificarea apei şi adăpostire temporară.
- instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea efectelor.
4.4. Secetă
- cauza fenomenului: deficit fluviometric, degradarea solului,
creşterea temperaturii apei oceanelor, creşterea concentraţiei de
dioxid de carbon în atmosferă.
- caracteristici generale: dezastru cu efect temporar, mai ales asupra
agriculturii, a căror forme de manifestare depinde de o serie de
factori (existenţa sistemului de irigaţii, etc.).
- predictibilitate: perioadele de precipitaţii reduse sunt normale pentru
toate sistemele climatice. Prognozele meteorologice fac posibilă
avertizarea timpurie asupra posibilităţii de producerea a
fenomenului.
- factori de vulnerabilitate: stabilirea de habitate în zone aride,
terenuri agricole izolate, lipsa unor resurse de alimentare cu apă,
lipsa unei planificări privind alocarea resurselor în zonele de risc,
etc.
- efecte: scăderea producţiei agricole, viticole şi zootehnice, creşterea
preţurilor, creşterea ratei inflaţiei, reducerea stării nutriţionale a
populaţiei, îmbolnăviri, criza energetică, etc.
- măsuri de reducere a riscului: sistem de monitorizare şi înştiinţare
imediată.
- măsuri de pregătire specifice: dezvoltarea unui plan
interdepartamental de apărare împotriva efectelor dezastrului;
- măsuri post-dezastru: menţinerea stabilităţii preţurilor, distribuirea
centralizată a hranei, asigurarea rezervelor de alimente la nivel
curent, asigurarea cu apă, etc.
- instrumente de valoare a impactului: monitorizarea situaţiei
meteorologice şi hidrologice, nutriţionale şi economico-sociale.

4.5. Poluarea mediului

- cauza fenomenului: poluarea aerului, poluare marină, poluarea apei
potabile, creşterea globale a temperatirii, distrugerea stratului de
ozon.
- predictibilitate: poluarea este considerată şi raportată la consumul
pe cap de locuitor, astfel că în ţările în curs de dezvoltare ea este în
creştere.
- factori de vulnerabilitate: industrializarea şi lipsa legilor în domeniu,
lipsa resurselor pentru contracararea fenomenului.
- efecte: distrugerea recoltelor agricole, pădurilor şi sistemului acvifer,
distrugeri materiale, înrăutăţirea stării de sănătate a populaţiei,
creşterea temperaturii etc.
- măsuri de reducere a riscului: stabilirea unor standarde de calitate a
mediului, promovarea de politici pentru promovarea şi protecţia
surselor de apă, controlul producerii de aerosol şi produselor de
freon, etc.
- măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan de protecţie şi
siguranţă a mediului la nivel naţional, includerea problemelor de
mediu în programele guvernamentale de dezvoltare etc.
- instrumente de evaluare a impactului: sisteme de supraveghere
terestră şi aeriană a solului şi apei, evoluţia climei, etc.

4.6. Defrişare păduri

- cauza fenomenului: incendiile de masă, boli ale masei lemnoase,
exploatare neraţională.
- caracteristice generale: declanşarea altor hazarde prin slăbirea
stabilităţii solului, masa lemnoasă moartă.
- predictibilitate: depinde de politica ţării respective în domeniul şi
existenţa unei baze de date privind modul de manifestare al
fenomenului.
- factori de vulnerabilitate: subdezvoltare, dependenţa de lemn ca
sursă de energie, lipsa unei politici de exploatare, creşterea rapidă a
populaţiei etc.
- efecte: distrugerea culturilor tradiţionale şi creşterea necesităţilor de
import, inundaţii, secetă, foamete etc.
- măsuri de pregătire specifice: educarea comunităţii, promovarea
unor alternative la folosirea lemnului ca combustibil.
- instrumente de evaluare a impactului: cartografierea pădurilor şi
supravegherea acestora, monitorizarea programelor de
reîmpăduriri.

4.7. Epizootiile
- cauze: vezi definiţia.
- caracteristici generale: se datorează unei combinaţii de mai mulţi
factori cum ar fi temperatura, introducerea de noi soiuri de animale,
folosirea de pesticide, calitatea apei şi migrarea animalelor.
- predictibilitatea: sisteme de examinare a stadiului de dezvoltare a
animalelor.
- factori de vulnerabilitate: numărul mare şi variat de animale, lipsa de
control asupra importurilor etc.
- efecte: îmbolnăvirea în proporţii de masă la nivelul comunităţii,
foametea etc.
- măsuri de pregătire specifice: elaborarea unui plan naţional de
apărare, programe de pregătire a responsabililor guvernamentali şi
a fermierilor, etc.
- instrumente de evaluare a impactului: evaluarea prin testare a
incidenţei şi severităţii infecţiei.

4.8 Epidemii
- cauza fenomenului: condiţii sanitare precare, sărăcie, contaminarea
apei şi alimentelor etc.
- caracteristici generale: posibilitate ridicată de răspândire, existenţa
unor dezechilibre economice şi sociale, lipsa personalului
specializat, etc.
- predictibilitatea: studiile şi rapoartele epidemiologice pot creşte
capacitatea de diagnoză şi prognoză, inclusiv la bolile cu perioade
mari de incubaţie, etc.
- factori de vulnerabilitate: sarcina, lipsa de imunizare la boli, nutriţie
deficitară, apă potabilă de slabă calitate etc.
- efecte: bolnavi şi morţi, pierderi economice, panică etc.
- măsuri de reducere a riscului: monitorizarea evoluţiei factorului de
risc medical de urgenţă, elaborarea unui plan de protecţie cu
alocarea resurselor necesare.
- măsuri de pregătire specifice: verificare şi confirmare diagnostice,
identificarea cazurilor, găsirea surselor epidemice, controlul evoluţiei
cazurilor, etc.
- măsuri post-dezastru: existenţa unui serviciu medical de urgenţă,
ajutor medical.
- instrumente de evaluare a impactului: supraveghere epidemiologică,
evaluarea periodică a eficienţei serviciului medical de urgenţă.

4.8. Accident chimic şi industrial

- cauza fenomenului: greşeli de exploatare a instalaţiilor,
nerespectarea regulilor de depozitare, manipulare şi transport,
accidente pe căile de comunicaţii, etc.
- predictibilitatea: sisteme de monitorizare, deoarece industrializarea
va creşte incidenţa acestora.
- factori de vulnerabilitate: lipsa sistemului de avertizare şi alarmare,
neinstruirea populaţiei posibil a fi afectată, necunoaşterea şi
nerespectarea legislaţiei în domeniu.
- efecte: distrugeri ale instalaţiilor şi structurilor industriale, generarea
unor incendii de masă, contaminarea apei, terenului şi aerului,
morţi, răniţi, etc.
 - măsuri de reducerea a riscului: dezvoltarea unor planuri de
pregătire şi intervenţie la nivel local.
- măsuri de pregătire specifice: identificarea materialelor periculoase,
stabilirea zonelor de risc, elaborarea şi testarea planurilor de
protecţie şi intervenţie, etc.
- măsuri post-dezastru: evacuarea din zona de risc, căutare-salvare,
decontaminare zonei afectate şi a personalului, măsuri de prim
ajutor, etc.;
- instrumente de evaluare a impactului: sistem de monitorizare.

MIJLOACE DE INTERVENŢIE
A. MIJLOACE DE CERCETARE N.B.C.

AUTOTURISMUL PENTRU CERCETARE DE RADIAŢIE ŞI CHIMICĂ

(A.R.C.)
Autoturismul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică (A.R.C.) este
destinat pentru executarea cercetării de radiaţie şi chimice a zonelor
(raioanelor, porţiunilor) de teren contaminat radioactiv sau chimic, de
asemenea este destinat şi pentru înştiinţarea trupelor proprii şi a
populaţiei civile referitor la contaminarea radioactivă sau chimică; şi
pentru transmiterea la distanţă a datelor privind cercetarea de radiaţie
şi chimică.

1.1 DESCRIEREA ŞI AMENAJAREA AUTOTURISMULUI

Autoturismul pentru cercetarea de radiaţie şi chimică A.R.C. se
compune din compartimentul de conducere şi de lucru.
Materialele cu care este utilat autoturismul sunt dispuse astfel:
A. În compartimentul de conducere:
a) la bordul autoturismului:
- panoul de comandă al aparatului de plantare automată a
semnelor de marcare;
- panoul de semnalizare detaşabil al avertizorului automat
de substanţe toxice de luptă neuroparalitice: ASTN-1;
- roengenometru de bord: AD-3;
b) pe suporţii metalici din spatele scaunelor:
- panoul de încărcare distribuţie.
B. În compartimentul de lucru:
a) pe masa de lucru:
- detectorul semiautomat de substanţe toxice de luptă:
DSSTL;
- avertizorul automat de substanţe toxice de luptă
neuroparalitice: ASTN;
- radiometru-roentgenometru;
- staţie de radio R-1070;
 - cutia cu mufe asamplată.
În sertarul mesei de lucru se găsesc instrucţiunile de exploatare şi
formularul tehnic al acestor aparate precum şi cutia cu accesorii,
inclusiv piese de schimb pentru roentgenometrul de bord.
b) în cutia de sub scaunul din dreapta:
- trusa cu piese de schimb şi completul cu mijloace
indicatoare pentru avertizorul automat de substanţe
toxice de luptă.
c) în cutia de sub scaunul din stânga
- completul de mascare nr. 1;
- geanta radistului.
d) în dulapul din stânga:
- completul de luat probe;
- radiometru-roentgenometru AD-111;
- completul meteorologic de companie;
- detectorul de substanţe toxice de luptă DSTL;
- sirena de alarmă;
- trusele cu steguleţe pentru marcarea manuală a
terenului contaminat radioactiv şi chimic.
e) în dulapul din dreapta:
- completul dozimetric AD-23 (24);
- pachetele de decontaminare individuală.
f) pe podeaua autoturismului:
- acumulatoarele DK-77.
În exteriorulul autoturismului pe peretele din spate-dreapta este montat
pe un suport, aparatul pentru plantarea automată a semnelor de
marcare.

1.2. ROENTGENOMETRUL DE BORD A.D.-3.

1.2.1. DESTINAŢIE
Roentgenometrul de bord A.D.-3. este destinat pentru măsurarea
valorii nivelurilor de radiaţie gama din zonele de teren contaminate, pe
direcţia de deplasare a mijlocului de transport pe care este montat
aparatul.

1.2.2. DESCRIEREA APARATULUI

Roentgenometrul de bord A.D.-3. se compune din:
- aparatul propriu-zis;
- sonda de detecţie;
- suportul de fixare-amortizare al aparatului propriu-zis
- suportul de fixare-amotizare al sondei de detecţie;
- cablurile de alimentare;
- completul cu piese de schimb şi accesorii.
Aparatul propriu-zis se compune din:
- carcasa aparatului;
- panoul de comandă;
- şasiul cu schema electronică.
Pe panoul de comandă se află montate:
- instrumentul de măsură protejat cu un geam din
plexiglas;
- dulia becului de iluminare a scalei instrumentului şi a
scalei de poziţie;
- scala de poziţie (iluminată) a subgamei conectare;
- lentila colorată a becului de semnalizare optică a
prezenţei radiaţiilor nucleare;
- butonul comutatorului de subgame;
- scurte instrucţiuni de exploatare a aparatului;
- siguranţe fuzibile;
- butonul ”VERIFICARE”.

1.3. RADIOMETRU-ROENTGENOMETRUL A.D.-111 M.

1.3.1. DESTINAŢIE
Radiometru-roentgenometru A.D.-111M este destinat pentru
măsurarea nivelurilor de radiaţie gama şi a gradului de contaminare
radioacivă a terenului , lichidelor, şi a diferitelor obiecte.

1.3.2. DESCRIEREA APARATULUI

Radiometru-roentgenometrul A.D.-111M se compune din:
- aparatul propriu-zis (cu sonda de detecţie);
- casca telefonică;
- prelungitorul sondei de detecţie;
- regleta pentru alimentarea de la acumulatoare;
- husa de purtare a aparatului;
- preparatul radioactiv de control;
- accesorii şi lădiţa de transport.
Aparatul propriu-zis se compune din:
- carcasa aparatului pe care este montat panoul de
comandă;
- şasiul asamblat, cu o parte din schema electronică;
- cablu de legătură al sondei de detecţie;
- şasiul asamblat al sondei de detecţie prevăzut cu ecran
exterior mobil.
Pe panoul de comandă se află montate:
- instrumentul de măsură;
- dispozitivul de reglare zero mecanic acoperit cu un
capac de protecţie;
 - butonul comutatorului de subgame;
- butonul potenţiometrului de reglare ”Ub”;
- butonul de zero pentru anularea indicaţiilor
instrumentului de măsură;
- întrerupătorul iluminării scalei instrumentului de
măsură;
- mufa de racordare a căştii telefonice prevăzute cu
piuliţă oarbă şi lănţişor;
- cablul de legătură al sondei de detecţie.

1.4. AVERTIZORUL AUTOMAT DE SUBSTANŢE TOXICE DELUPTĂ

NEUROPARALITICE A.S.T.N.-1

1.4.1. DESTINAŢIE
Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă neuroparalitice
A.S.T.N.-1 este destinat pentru controlul permanent al aerului în
scopul descoperirii prezenţei vaporilor de substanţe toxice de luptă
neuroparalitice.

1.4.2. DESCRIEREA APARATULUI

Avertizorul automat de substanţe toxice de luptă neuroparaltice
A.S.T.N.-1 se compune din:
- aparatul propriu-zis;
- panoul de semnalizare la distanţă;
- baterii de acumulatoare 12 DS-70;
- complete cu mijloace indicatoare;
- cabluri de legătură;
- trusa cu scule şi piese de schimb.
Aparatul propriu-zis se compune din două compartimente:
a) compartimentul superior cu panoul de comandă;
b) compartimentul infeior cu incinta termostatată.
Panoul de comandă are montate pe partea frontală următoarele:
- întrerupătorul ”PORNIT-OPRIT”;
- întrerupătorul ”CONTRUL “U - MĂSURĂ” (control tensiune-
măsură);
- întrerupătorul ”GAMA 1-GAMA 2”;
- întrerupătorul ”REGLARE-LUCRU”;
- întrerupătorul ”ÎNCĂLZIRE”;
- întrerupătorul ”PREÂNCĂLZIRE”;
- întrerupătorul ”ACUSTIC”;
- întrerupătorul ”RADIO”;
- butonul potenţiometrului ”REGLARE”;
- instrumenul de măsură;
- contorul pentru măsurarea numărului ciclurilor de lucru;
 - butonul potenţiometrului ”DEBIT AER”;
- becul de semnalizare gaben ”PERICOL”;
- becul de semnalizare roşu ”BANDĂ”
- beurile de semnalizare verzi ”GAMA 1” şi ”GAMA 2”;
- becul de semnalizare ”ANTRENARE”;
- becul de semnalizare ” PREÂNCĂLZIRE”;
- becul de semnalizare ” ÎNCĂLZIRE”;
- siguranţă fuzibilă de 3 A;
- indicatorul debitului de aer.
În interiorul compartimentului inferior este fixat la aparat, panoul
asamblat al aparatului prevăzut pentru închidere cu un şurub tip
prezon.
Pe partea din faţă a panoului asamblat se găsesc:
- capacul rolei de avans al benzii ridicatoare;
- capacul rolei de recepţie al benzii ridicatoare;
- capacul de recepţie al benzii indicatoare;
- şurubul de reglare a mărimii picăturii;
- tamburul de antrenare al benzii ridicatoare;
- rola dinţată de presare a benzii indicatoare;
- rolele de ghidare a benzii indicatoare;
- blocul cu fotorezistenţe;
- dozatorul marcat cu o dungă roşie;
- dozatorul marcat cu o dungă albă;
- subansamblul de presare al benzii idicaoare;
- colectoarele de picăuri;
- rezistenţa de încălzire;
- cartuşul de absorbţie.
Pe partea posterioară a panoului asamblat se află axul cu came
pentru microîntrerupător, siguranţa de avarie, termistorul.
În interiorul compartimentului inferior se află placa cu unele elemente
ale schemei electronice, pompa rotativă şi dispozitivul de captare al
aerului.

1.5. DETECTORUL SEMIAUTOMAT

DE SUBSTANŢE TOXICE DE LUPTĂ
1.5.1. DESTINAŢIE
Detectorul semiautomat de substanţe toxice de luptă este
destinat pentru identificarea substanţelor toxice de luptă aflate în aer,
pe teren, pe tehnica de luptă, pe echipament şi alte materiale precum
şi pentru luarea probelor de fumuri toxice sau de mascare (neutre).
1.5.2. DESCRIEREA APARATULUI
Detectorul semiautomat de substanţe toxice de luptă se compune din:
- pompa cu încălzitor;
- ajutajul pompei (prelungitorul);
 - completul de tubuşoare indicatoare;
- cartuşele de protecţie;
- filtre antiaerosoli;
- completul cu piese de schimb şi accesorii;
- instrucţiuni de exploatare;
- formular tehnic şi lădiţa de transport.
Încălzitorul serveşte pentru încălzirea tubuşoarelor indicatoare în cazul
când temperatura aerului la sol este scăzută (-40 0 C la +150 C) în
scopul de a grăbi reacţia dintre SUBSTANŢELE TOXICE DE LUPTĂ şi
reactivul din tubuşor.

1.6 COMPLETUL DOZIMETRIC TERMOLUMINISCENT A.D. – 24

Completul dozimetric termoluminiscent A.D. – 24 este destinat pentru
înregistrarea şi măsurarea dozelor de radiaţii gama şi de neutroni
primite de personal.

Principalele caracteristici tactico-tehnice

- aparatul măsoară dozele de radiaţii gama şi de neutroni în
intervalul cuprins între 10 şi 1500 R (0,1 – 15 Gy);
- eroarea totală de măsurare a completului în condiţii de lucru
normale este de +_25% pentru radiaţii gama şi +_35% pentru
neutroni;
- fadingul (pierderea informaţiei în timp) a dozimetrului nu
depăşeşte 10% pe săptămână sau 20% pe lună;
- aparatul funcţionează normal între – 300 C şi + 400 C. Eroarea
suplimentară de măsurare nu depăşeşte +_10%;
- alimentarea cu energie electrică a aparatului se face de la surse
de curent de 12V şi 30V sau reţeaua de curent alternativ de
220V +_10% folosind adaptoare speciale;
- greutatea analizorului de termoluminiscenţă… 18,000 kg;
- timpul maxim de pregătire pentru lucru…….5 min.

Descrierea aparatului
Completul dozimetric termoluminiscent gama-neutronic A.D. – 24, se
compune din:
- analizator de termoluminiscenţă;
- adaptorul de la reţea;
- dozimetrul termoluminiscent;
- adaptorul de la surse mobile;
- accesorii.
Analizatorul de termoluminiscenţă se compune din:
- carcasa aparatului;
- panoul de comandă;
 - sistemul de amortizare;
- sertarul pentru accesorii.
Pe panoul de comandă se găsesc:
- elementul de semnalizare „DT” (doză totală);
- borna încărcătorului de stilodozimetre;
- elementul de semnalizare a radiaţiilor gama;
- numărătorul ciclurilor de măsurare;
- blocul de afişare numerică a informaţiilor;
- traductorul luminozităţii ambiante
- ghidul de lumină pentru locul de lucru,
- uşa incintei de acces a dozimetrelor;
- butonul întrerupătorului de punere în funcţiune;
- butonul „A” (anulare);
- butonul „S” (sertar);
- butonul „C” (calibrare);
- algoritmul de lucru al aparatului.
În spatele aparatului se găsesc butonul de programare pentru citirea
dozei totale şi rozeta pentru deblocarea sertarului.
Pe blocul de afişare numerică a informaţiilor sunt montate şase LED-
uri (diode luminiscente) care semnalizează:
- în stânga: - „START”;
- „FUNCŢIONARE”;
- „DTL” (măsurare dozimetre);
- în drapta: - „R” (roentgeni); 1R=258x10-6 C/kg=0,877 rad.;
- „Gy” (Gray); 1Gy=100 rad.=1 joule/kg;
- „CONTROL TENSIUNE”.

I.7APARATUL DE PLANTARE AUTOMATĂ

A SEMNELOR DE MARCARE

1.7.1. DESTINAŢIE
Aparatul de plantare automate a semnelor de marcare este destinat
pentru delimitarea porţiunilor de teren contaminate radioactiv sau
chimic, prin plantarea automată a semnelor de marcare. De asemenea
se poate folosi şi pentru delimitarea câmpurilor de mine şi fugase
chimice.

1.7.2. DESCRIERE
Aparatul de plantare automate a semnelor de marcare se compune
din:
- panoul de comandă;
- corpul aparatului;
 - cabluri electrice pentu racordarea aparatului la panoul de
comandă şi a panoului de comandă la bateria de acumulatoare
a mijlocului pe care este montat;
- semne de marcare (ţăruşi metalici cu steguleţe din pânză
galbenă sau roşie);
- amorse electrice PP-9 A sau PP-9 RO.
Aparatul este alimentat de la reţeaua de bord a mijlocului de transport
cu tensiunea de 12 V.
Pe panoul de comandă se găsesc pârghiile a 20 de întrerupătoare
basculante.

B. MIJLOACELE DE DECONTAMINARE
AUTOSPECIALA PENTRU DECONTAMINAREA PERSONALULUI
1. DEFINIŢIE:
Autospeciala pentru decontaminarea personalului (ADP-80), este
destinată pentru executarea deontaminării totale a personalului
contaminat radioactiv cu substanţe toxice de luptă sau cu agenţi
patogeni, după executarea decontaminării personale.
2. CARACTERISTICILE TEHINCO-TACTICE PRINCIPALE
2.1. ALE UTILAJULUI SPECIAL
- posibilităţi de îmbăiere:
- pe timp călduros …………….. 140 oameni/h;
- pe timp friguros ……………... 84 oameni/h;
- debitul continuu de apă caldă:
- pe timp călduros …………….. max. 2800 l/h;
- pe timp friguros ……………... min. 1700 l/h;
- temperatura apei calde la duşuri …… +380 C…….. +400 C;
- timpul de obţinere a apei calde …… cca. 15 min.;
- nr. de duşuri ………………………. 14:
- 7 pentru săpuniri;
- 7 pentru limpeziri;
- autonomia de funcţionare a încălzitorului cu un plin … min. 10 ore;
- timpul de desfăşurare a autospecialei :
- cu corturi-90 min;
- fără corturi-60 min;
- timpul de strângere al autospecialei cu corturi 60 min.;
- timpul de strângere al autospecialei fără corturi 40 min.;
2.2. DIMENSIUNI
- lungimea autospecialei ………. 9012 mm;
- lăţimea autospecialei:
 - în poziţia de marş ………. 2720 mm;
- în poziţia de lucru:
- fără corturi …… 5130 mm;
- cu corturi ……… 10130 mm;
- lungimea caroseriei …. 5625 mm.
2.3. CONSUMURI
- de apă caldă …… min 20 l/om;
- consumul de apă caldă pe linii de duşuri:
- pentru săpunire …. 5 l/om;
- pentru limpezire … 15 l/om;
- consumul de petrol al celor două arzătoare … max 16 l/oră;
- consumul de combustibil al aerotermei ”SIMUM” … 1,2 l/oră;
- consumul de soluţie de săpun … max 6 l/oră;
 DESCRIERE GENERALĂ
Autospeciala pentru decontaminarea personalului ADP-80 se
compune dintr-un autoşasiu DAC-665 G (T) amenajat, pe care este
montat şi transportat utilajul special.
2.4. UTILAJUL SPECIAL
Utilajul special al autospecialei A.D.P.-80 este compus din:
A. – caroserie metalică;
B. – instalaţii fixe;
C. – mobilierul;
D. – accesoriile şi piesele de schimb.
A. CAROSERIA METALICĂ este de tip compartimentată, cu pereţi
extensibili la care distingem: baza caroseriei, două podele rabatabile,
două platforme rabatabile, doi pereţi laterali rabatabili, stânga şi
dreapta, cu uşa de acces, patru pereţi rabatabili faţă şi spate, stânga şi
dreapta şi anexele caroseriei (montaj aerotermă, lăzi metalice, scări de
acces, apărători de nori).
B. INSTALAŢII FIXE:
a) instalaţia de alimentare cu combustibil;
b) instalaţia de alimentare cu aer comprimat;
c) instalaţia de alimentare cu petrol;
d) instalaţia de alimentare cu apă caldă la duşuri;
e) instalaţia de alimentare cu săpun lichid;
f) instalaţia de alimentare cu apă rece; a autospecialei;
g) instalaţia hidrauluică de rabatare a podelelor;
h) sistemul de evacuare a apei de la duşuri.

3. ECHIPAJUL SE COMPUNE DIN

- comandantul de grupă;
- şofer şi electromecanic;
- fochist;
- motopompist;
- dozimetrist;
- sanitar.

AUTOSPECIALE PENTRU DECONTAMINAREA TEHNICII ŞI

TERENULUI TIP 4 (A.D.T.T. – 4)

1. Destinaţie , descriere, caracteristici.

1.1 . Destinaţie:

Autospeciala de decontaminare şi transvazare A.D.T.T.-4 este

destinată pentru:
- decontaminarea tehnicii de luptă şi a terenului;
- încălzirea apei necesară pentru prepararea suspensiei de
decontaminare chimică, biologică sau radioactivă;
- încărcarea completelor de decontaminare;
- prepararea suspensiei de decontaminare biologică de 2% hipoclorit
de alciu;
- transportul şi păstrarea temporară a suspensiei şi soluţiei de
decontaminare chimică, biologică sau radioactivă.
Autospeciala de decontaminare A.D.T.T.4 va fi utilizată numai pentru
prepararea şi folosire suspensiilor de hipoclorit de calciu 2/3 bazic. Se
interzice prepararea şi folosirea în A.D.T.T.4 a soluţiilor de
decontaminare pe bază de soluţii organice.

1.2. Caracteristicile tehnico-tactice principale.

- gabaritul autospecialei A.D.T.T.4:
- lungimea-8000 mm;
- lăţimea-2500 mm;
- înălţimea max.-3000 mm;
- gabaritul cisternei:
- lungimea-3100 mm;
- lăţimea-1650 mm;
- înălţimea-840 mm;
- capacitatea totală a cisternei-3800 l;
- capacitatea de lucru a cisternei-3500 l;
- greutate totală a autospecialei, cu plinurile făcute şi cu echipajul
complet 15250 kgf;
- debitul pompei centrifuge la 1450 rot/min, 400-500 l/min;
- debitul pompei centrifuge la 2900 rot/min, 800-1000 l/min;
- înălţimea de aspiraţie a pompei centrifuge 4,5 m;
- durata de încărcare cu apă, a cisternei de la adâncimea de 4,5 m,
maxim 12 min;
- debitul pompei manuale 65 l me minut;
- combustibil folosit motorină;
- consum de combustibil 32,4-49,3 l pe 100 km;
- capacitatea rezervorului de motorină 220 l.
Autospeiala de decontaminare A.D.T.T.4 se compune din autoşasiul
DAC-665 T, utilajul fix, utilajul montabil şi accesoriile:
- autoşasiul DAC-665 T are un motor diezel-6 cilindri în linie:
- viteza maximă pe şosea 85 km/oră;
- rampa maximă 300;
- distanţa de frânare la 40 km/oră:
- 17 m frână rece;
- 19,9 m frână caldă;
- adâncimea vadului 1,2 m ;
- putere maximă 215 CP.
 - utilajul fix:
- cisternă;
- schimbător de căldură;
- instalaţie de alimentare cu aer comprimat;
- instalaţie de pompare;
- platformă laterală;
- pompă manuală;
- sistem de fixare furtunuri de cauciuc;
- tambur pentru fixare furtunuri de cauciuc;
- cutie pentru baterii;
- utilajul demontabil şi accesoriile se compun din:
- priza de împământare;
- patru linii de duşuri;
- opt furtunuri de cauciuc cu diametrul interior 25 mm. şi
20 m lungime;
- cort pentru decontaminare personal;
- 240 săculeţi pentru documente personale;
- furtun de cauciuc armat cu diametrul interior de 80 mm.
şi 6m. lungime.

C. MIJLOACE DE DEBLOCARE - SALVARE

AUTOSPECIALE ŞI UTILAJELE FOLOSITE ÎN ACŢIUNILE DE
DEBLOCARE – SALVARE
Înzestrate cu tehnică adecvată şi având o organizare eterogenă,
unităţile (subunităţile) de protecţie civilă dispun de mari posibilităţi de
acţiune, mobilitate şi capacitate de manevră. Ele pot duce acţiuni de
intervenţie de lungă durată în localităţi, indiferent de condiţiile
meteorologice, ziua şi noaptea, în sectoare şi raioane (obiective) de
distrugeri, contaminate chimic, biologic sau radioactiv.
Formaţiunea de deblocare – salvare are în compunerea sa plutoane
de deblocare – salvare, o grupă autostaţie de filtrare a apei şi execută
următoarele misiuni:
 Înlăturarea dărâmăturilor şi crearea căilor de acces printre/peste
dărâmături,
 Întreruperea imediată a alimentării cu gaze, curent electric şi apă,
 Deblocarea adăposturilor şi salvarea răniţilor,
 Deblocarea persoanelor surprinse de alunecări de teren sau cutremure
de pământ,
 Asigurarea cu apă şi aer a personalului blocat în adăposturi,
 Salvarea persoanelor surprinse la etajele superioare ale clădirilor
avariate,
 Localizarea şi limitarea avariilor la reţelele de utilitate publică,
 Evacuarea apei din subsolul clădirilor,
 Iluminarea punctului de comandă şi a locurilor de intervenţie,
 Asigurarea cu energie electrică a utilajelor şi aparaturii de intervenţie din
înzestrare,
 Asigurarea cu apă potabilă a subunităţilor, formaţiunilor de protecţie
civilă, subunităţilor primite ca întărire precum şi a populaţiei,
Prezint în continuare câteva date tehnice şi posibilităţile mijloacelor
mecanizate.
BULDOZERELE:
Se întrebuinţează pentru săparea şi transportul pământului pe distanţe
mici, pentru executarea terasamentelor, taluzurilor şi nivelărilor,
amenajarea şi întreţinerea drumurilor, executarea rampelor de acces,
înlăturarea dărâmăturilor, dezactivarea terenului.
BULDOZERUL BULDOZERUL
Caracteristicile
S 1500 LS SA 800 LS
Puterea
150 180
materialului (C.P.)
Greutatea totală
20.800 18.060
(kgf)
Lungimea lamei 3.890 3.8090
PRODUCTIVITATE
Săpat rampe de 120 m3/h, 120 m3/h,
acces şi gropi 720 m3/10 ore 720 m3/10 ore
Transport pământ
200 m3/h (la 10 m) 200 m3/h (la 10 m)
şi nivelat
Nivelat drum şi
culoar în teren 10.600 m2/h 12.800 m2/h
infectat

EXCAVATOARELE:
Se întrebuinţează pentru săpături la decopertări, deblocarea drumurilor
şi înlăturarea dărâmăturilor, săparea puţurilor, executarea drenajelor la
lucrări de încărcarea materialelor şi ca macarale pentru ridicarea de
greutăţi.

CARACTERISTICI EXCAVATOR
Puterea motorului (C.P.) 60
Raza posterioară de rotire (mm.) 2462
3
Capacitatea cupei (m ) 0,35 – 0,70
Adâncimea maximă de săpare
4820
(mm.)
Raza maximă de acţiune la nivelul
8150
solului (mm.)
PRODUCTIVITATEA
Pe oră (m3) 84
 În 10 ore (m3) 504

MOTOCOMPRESOARELE:
Se întrebuinţează pentru furnizarea aerului comprimat pentru
acţionarea dispozitivelor şi uneltelor pneumatice şi pentru diferite alte
instalaţii tehnologice.

CARACTERISTICI M.C. - 10 M.C. – 5

Puterea motorului
105 105
(C.P.)
Presiunea (kgf/cm2) 7 7
Capacitatea
170 235
recipientului (l)
PRODUCTIVITATEA
Debitul nominal
10 10
(m3/min)

AUTOMACARALELE:
Se întrebuinţează pentru executarea lucrărilor de încărcare –
descărcare a sarcinilor (încărcăturilor izolate, manipulări de materiale
grele şi dărâmături).

AUTOMACARA
CARACTERISTICI
AMT – 125
Puterea motorului (C.P.) 215
Încărcătura maximă (kgf) 13.900
Greutatea totală (kg) 18.400
Acţionarea Hidraulică
Unghiul de rotire (0) 360
Înălţimea de ridicare (m) 8, 9, 15, 18, 22
 GRUPURILE ELECTROGENE DE CURENT ALTERNATIV
Se întrebuinţează pentru alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor
de iluminat şi forţă, de putere mică. Se mai întrebuinţează în
autoatelierele mobile pentru alimentarea uneltelor electrice şi a
instalaţiilor de iluminat, precum şi a grupei de intervenţie, în locurile în
care este posibilă întreruperea alimentării cu energie electrică.

CARACTERISTICI G.T.E. 5/400 TS G.T.E. 38/40 TS

Puterea motorului
7 50
(C.P.)
Putere (KVA) 5 38
Tensiune (V) între
400 400
faze
Intensitatea (A) 7,2 55

AUTOSTAŢIA ELECTRICĂ DE ILUMINAT DE 5 KVA:

Este destinată pentru iluminarea în condiţii de campanie a punctelor
de comandă şi a altor obiective, pentru alimentarea cu energie
electrică trifazată a diferiţilor constructori precum şi pentru încărcarea
bateriilor de acumulatori.

CARACTERISTICI
Viteza de deplasare 50 km/h
Reţea trifazică 750 m
Lungimea totală
Reţea
a reţelei de cablu 270 m
monofazică
Numărul corpurilor de iluminat cu
81 buc.
lampă şi reflector
Timp necesar Instalare 50 – 60 minute
pentru Strângere 80 – 90 minute
Echipa de deservire 1 – 3 militari
Are în compunere 2 grupuri electrogene de 4 (5) KVA

AUTOSTAŢIILE ELECTRICE DE ILUMINAT DE 30 ŞI 38 KVA:

Sunt destinate pentru iluminarea în condiţii de campanie a diferitelor

obiective, alimentarea cu energie electrică trifazată a unor consumatori
de curent alternativ şi încărcarea bateriilor de acumulatoare. Are în
compunere un grup electrogen de 30 sau 38 KVA.

CARACTERISTICI
Viteza de deplasare 80 km/h
Lungimea totală a reţelei de cablu 3305 m
 CARACTERISTICI
Lungimea reţelei principale trifazice 1330 m
Lungimea reţelei secundare
1975 m
monofazice
De 40 W 111 buc.
Numărul locurilor
De 60 W 111 buc.
de lampă
De 100 W 74 buc.
Timp necesar Instalare 180 – 210 min.
pentru Strângere 210 – 240 min.
Echipa de deservire 1+6

AUTOSPECIALA PENTRU FORMAŢIUNILE DE APĂRARE CIVILĂ

(A.F.A.C.):
Este destinată pentru executarea unor intervenţii de urgenţă în zonele
afectate de dezastre, în scopul limitării şi înlăturării efectelor produse
de aceste fenomene şi asigurarea protecţiei persoanelor şi bunurilor
materiale.
Intervenţia autospecialei poate fi utilă pentru combaterea unor efecte
distructive produse de cutremure, inundaţii, alunecări de teren, avarii
ale unor lucrări de artă (poduri, baraje hidrotehnice, etc.) explozii la
obiectivele economice, accidente majore pe căile ferate şi rutiere,
precum şi în cazul producerii unor accidente care prezintă pericol de
contaminare chimică şi nucleară a mediului.
Condiţii de utilizare:
 temperatura aerului: între - 300 C şi + 400 C,
 umiditatea relativă a aerului: maxim 98 % la + 350 C,
 conţinutul de praf în aer: maxim 0,1 g/m3,
 altitudinea de lucru: maxim 1.000 m,
 viteza vântului pe timpul lucrului: maxim 10 m/s.
Pe timpul intervenţiilor, autospeciala poate executa cu aparatura şi
mijloacele din dotare, următoarele misiuni:
 cercetarea chimică şi de radiaţie şi determinarea nivelurilor de
contaminare a aerului, apei şi solului,
 determinarea caracteristicilor meteo şi întocmirea prognozelor de
propagare a contaminării mediului,
 delimitarea şi marcarea zonelor contaminate,
 avertizarea populaţiei asupra pericolului de contaminare,
 cercetarea terenului, depistarea supravieţuitorilor şi protejarea acestora
pe timpul executării lucrărilor de salvare,
 efectuarea unor lucrări pentru recuperarea persoanelor sinistrate şi a
bunurilor materiale afectate,
 acordarea primului ajutor persoanelor traumatizate fizic şi psihic şi celor
aflate în stare de şoc,
 stabilirea şi menţinerea legăturilor radio cu eşalonul superior şi cu
celelalte forţe participante la intervenţie.
Caracteristici:
 lungime: 8730 mm,
 lăţimea: 2500 mm,
 înălţimea: 3345 mm,
 garda la sol: 390 mm,
 viteza maximă (pe şosea): 80 km/h,
 raza de acţiune: 800 – 1000 km,
 consumuri:
 pentru deplasare:
 pe şosea: 52 l/100 km,
 în teren: 88 l/100 km.
 pentru lucru:
 la antrenarea generatorului electric: 6 l/oră,
 la funcţionarea instalaţiei de încălzire: 2 l/oră.
 de energie electrică: 25 KW în situaţia în care toţi consumatorii
autospecialei ar funcţiona în acelaşi timp,
 masa totală:
 cu plinuri şi echipaj: 15.400 kg,
 fără plinuri şi echipaj: 14.500 kg.
 Durata normată de utilizare: 10 ani.
Autospeciala este deservită de un echipaj compus din 5 persoane,
unele cu mai multe calificări, care îndeplinesc următoarele funcţiuni:
 Sanitar şi şef de echipaj,
 Şofer şi electromecanic,
 Cercetaş de protecţie civilă şi chimist – dozimetrist,
 Lăcătuş mecanic şi sudor,
 Genist.
Pe timpul intervenţiei, autospeciala poate asigura:
 Recoltarea a 30 de probe de aer, apă şi sol (câte 10 din fiecare),
efectuarea analizelor pentru punerea în evidenţă a prezenţei şi
concentraţiilor unor substanţe toxice industriale, S.T.L. şi S.R. şi
determinarea nivelurilor de contaminare chimică şi nucleară a mediului în
zona de intervenţie,
 Determinarea unor caracteristici meteo în următoarele limite: temperatura
aerului – 300 C şi + 500 C, viteza vântului între 0 şi 20 m/s şi direcţia
vântului faţă de direcţia nord: între 0 şi 3600 C.
 Delimitarea şi marcarea cu steguleţe galbene şi roşii a perimetrelor
contaminate chimic şi nuclear în lungime de maxim 5 km,
 Avertizarea populaţiei din zonă asupra pericolului de contaminare
chimică şi nucleară prin transmiterea unor semnale optice şi acustice de
avertizare şi a unor mesaje verbale, pe o rază de circa 100 m,
 Cercetarea terenului în zonele construite, afectate de seisme sau
explozii, în vederea depistării cu ajutorul aparaturii de detecţie a
supravieţuitorilor aflaţi sub dărâmături sau în clădirile avariate,
 Protejarea supravieţuitorilor, pe timpul executării lucrărilor de salvare,
împotriva electrocutării, asfixierii şi înecului, prin întreruperea curentului
electric, gazelor naturale şi apei din imobilele afectate şi prin evacuarea
apei infiltrate în adăposturile din subsolurile unor construcţii,
 Asigurarea condiţiilor minime de viaţă pentru un număr de circa 150 de
persoane blocate în adăposturi, prin alimentarea cu aer proaspăt şi apă
potabilă,
 Iluminarea zonei de intervenţie, în scopul asigurării condiţiilor de lucru pe
timpul nopţii şi susţinerea moralului persoanelor sinistrate,
 Efectuarea unor lucrări specifice pentru degajarea terenului, deblocarea
şi salvarea supravieţuitorilor aflaţi sun dărâmături sau în construcţiile
afectate de seisme şi explozii, cum ar fi: tăierea şi perforarea elementelor
din beton, tăierea şi sudarea unor profile şi armături metalice, retezarea
unor obiecte din lemn şi mase plastice, ridicarea şi deplasarea pe
distanţe reduse a elementelor de construcţii,
 Salvarea supravieţuitorilor de la etajele inferioare ale unor construcţii
avariate,
 Salvarea supravieţuitorilor aflaţi în clădirile în care s-au semnalat focare
de incendii,
 Salvarea supravieţuitorilor din zonele afectate de inundaţii,
 Asigurarea asistenţei sanitare şi acordarea primului ajutor persoanelor
recuperate, accidentate sau aflate în stare de şoc,
 Stabilirea legăturilor radio cu eşalonul superior şi a legăturilor dintre
membrii echipajului prin intermediul radiotelefoanelor portabile.
Descrierea elementelor componente:
Instalaţia de alimentare cu apă se compune din 2 rezervoare, o nişă cu
robot, 1 lavoar cu conductele aferente şi robinet montat pe podea, o
electropompă şi 1 buton de comandă a electropompei.
Cele 2 rezervoare (100 l fiecare) servesc pentru depozitarea apei
potabile necesară pentru persoanele sinistrate din zona dezastrului.
Umplerea cu apă se poate executa de la orice hidrant.
Instalaţia de avertizare a şoferului (sonerie montată în caroserie şi 1
buton de acţionare) serveşte pentru avertizarea şoferului pe timpul
deplasării de către persoanele care se transportă în caroserie.
Instalaţia pentru iluminatul exterior serveşte pentru iluminarea zonei
din jurul autospecialei. Se compune dintr-un catarg prevăzut cu 2
proiectoare cu lămpi cu halogen cu putere de 500 W fiecare,
alimentate la 220 V.
Mijloace de avertizare şi alarmare:
 Girofarul,
 Amplificatorul cu dispozitiv de alarmare (A.D.A. – 05)
are posibilitatea de a amplifica şi transmite semnale acustice şi mesaje
verbale, în vederea avertizării participanţilor la trafic şi alarmării populaţiei
din zona de intervenţie a autospecialei pe o rază de circa 100 m.
Mijloace de cercetare chimică şi de radiaţie:
 Completul pentru recoltat probe (30 de probe de aer, apă şi sol – 10 de
fiecare) în vederea efectuării analizelor specifice şi determinării gradului
de contaminare a mediului,
 Pompa detectoare de gaze Drager Accurd (poate determina prezenţa
unor substanţe toxice industriale şi condiţiile acestora în aer): hidrogen
sulfurat, clor, fosgen, acid cianhidric, amoniac,
 Detectorul de S.T.L. model 1979 cu tubuşoare indicatoare este destinat
pentru identificarea S.T.L. aflate în aer, pe teren, pe tehnica de luptă, pe
echipament şi pe diferite alte materiale,
 Explozimetrul portabil EGP – 2 măsoară concentraţiile gazelor naturale
sau gazului metan în amestec cu aerul, indicând în acest fel posibilitatea
apariţiei pericolului de explozie,
 Explozimetrul portabil EGP – 3 detector de amestecuri de gaze şi vapori
combustibili în aer, amestecuri care într-o anumită concentraţie prezintă
pericol de explozie,
 Radiometru – roentgenometru miniaturizat RRM – 80 este destinat
pentru măsurarea nivelului de radiaţii gama, indicării prezenţei radiaţiilor
beta şi măsurării gradului de containere radioactivă a terenului, lichidelor
şi diferitelor obiecte, începând de la valoarea fondului natural de radiaţie
între 0,01 mR/h şi 600 mR/h,
 Monitorul portabil pentru detectarea radiaţiilor alfa, beta şi gama cu
cuptor, tip MABG – 83,
 Dozimetrul semnalizator individual digital DSID – 1 avertizor de radiaţii
gama absorbite de purtător.
Mijloace pentru determinarea caracteristicilor meteo:
 Completul meteo pentru autospeciale CMA – 1,
 Busola tip IOR.
Mijloace de marcare a zonelor contaminate:
 Truse de steguleţe galbene,
 Truse de steguleţe roşii.
Mijloace de transmisiuni:
 Radiotelefonul fix VHF – 9100 V – IEMI Bucureşti (destinat pentru
legătura cu eşalonul superior),
 Radiotelefonul portabil VHF 901 V – IEMI Bucureşti (destinat pentru
menţinerea legăturii audio între membrii echipajului şi dintre aceştia şi
autospecială pe timpul intervenţiei).
Mijloace de detectare şi de protejare a supravieţuitorilor din
construcţiile avariate sau distruse:
 Detectorul acustic DA – 01: aparat portabil care detectează cu ajutorul
unor genofoni de mare sensibilitate şi traductori de sunet transmise de
 eventualii supravieţuitori blocaţi în clădirile avariate sau surprinşi sub
dărâmăturile clădirilor prăbuşite,
 Electropompa submersibilă portabilă ET – 32 (destinată pentru
evacuarea apei infiltrate în adăposturile de la subsolul unor clădiri, în
scopul protejării persoanelor până la deblocarea şi salvarea acestora):
 Debit 12 m3/h,
 Înălţime de refulare de 6 m coloană de apă,
 Ventilatorul portabil destinat pentru asigurarea cu aer proaspăt a
supravieţuitorilor blocaţi în adăposturile de la subsolul unor clădiri
avariate: debit de 400 m3/oră.
Mijloace de intervenţie pentru deblocarea şi recuperarea
supravieţuitorilor din clădirile avariate:
 Polizorul de colţ PCM – 8000 destinat pentru tăierea elementelor din
beton şi a armăturilor metalice sau altor materiale de construcţii,
 Maşina de găurit repercutantă MGR . 22 este destinată pentru
executarea găurilor în elementele din beton şi în alte materiale dure de
construcţii, prin rotaţia şi percuţia sculei de lucru,
 Ciocanul percutant GSH 10 – C BOSCH destinat pentru găurirea
elementelor de beton prin percuţie,
 Redresorul de sudură trifazat RST – 200 destinat pentru tăierea şi
sudarea manuală cu arc electric în curent continuu a profilelor şi
armăturilor metalice cu grosimi de până la 10 mm, utilizând electrozi de
calitate şi diametre corespunzătoare,
 Complet portabil de tăiere şi sudură oxiacetilenică model KR 63/A –
HORNUNG Gmbh este destinat pentru tăierea şi sudarea autogenă a
profilelor şi armăturilor metalice,
 Foarfeca hidraulică tip 20090 HOLMATRO serveşte la tăierea armăturilor
din oţel de construcţii,
 Electrofierăstrăul “Electronic 1600” HUSQVARNA este utilizat la
retezarea diferitelor obiecte de lemn,
 Vinciul manual de 5 Tf asigură ridicarea pe verticală a unor sarcini cu
masa maximă de 5 Tf,
 Vinciul hidraulic de 12,5 Tf asigură ridicarea pe verticală a unor sarcini cu
masa maximă de 12,5 Tf,
 Cricul pneumatic de 12 Tf permite amplasarea în spaţii înguste şi
ridicarea pe distanţe reduse a sarcinilor de până la 12 Tf.,
 Berbecul hidraulic 20005 U – HOLMATRO Olanda permite deplasarea
unor sarcini maxime de 16,5 t pe o distanţă maximă de 500 mm,
 Pompa hidraulică FTW 1800 BU – HOLMATRO Olanda pentru
acţionarea celor 2 utilaje: foarfeca hidraulică şi berbecul hidraulic,
 Tambur pentru furtune 2014 AU – HOLMATRO Olanda folosit la
acţionarea foarfecii hidraulice şi berbecului hidraulic,
 Aparatul de tracţiune TIRFOR de 1,5 Tf utilizat la deplasarea pe
orizontală a unor sarcini de până la 1,5 Tf.
 Mijloace de intervenţie pentru recuperarea persoanelor din imobilele
afectate de incendii:
 Costumul anticaloric aluminizat tip PN destinat pentru protecţia
anticalorică a celui care pătrunde în imobilele în care s-au semnalat
focare de incendii în scopul căutării şi salvării persoanelor izolate şi a
bunurilor materiale rămase în acestea (maxim 2500),
 Aparatul de respirat izolant, autonom, cu aer comprimat tip RA 60 – este
un mijloc individual de protecţie a respiraţiei în cadrul intervenţiilor în
medii cu atmosfera toxică sau în care procentul de oxigen este sun 17 %.
Mijloace de intervenţie la inundaţii:
 Barca pneumatică (se umflă cu compresorul maşinii),
 Costum de înot modernizat (11 kg),
Mijloace pentru acordarea primului ajutor:
 Aparat pentru administrat oxigen cu masca flexibilă,
 Aparat pentru măsurat presiunea arterială,
 Instrumentar sanitar,
 Materiale sanitare,
 Soluţii şi medicamente.
 Mijloace de protecţie a echipajului şi autospecialei.
Instalaţia electrică:
 Generatorul electric,
 Redresor de încărcare monofazat RIM 24/18,
 Cabluri de alimentare, distribuţie şi împământare.

PREGĂTIREA TACTICĂ ŞI METODICĂ DE PROTECŢIE CIVILĂ

CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL
DOCUMENTELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ

CLASIFICAREA DOCUMENTELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:

Documentele de protecţie civilă se întocmesc în vederea conducerii
acţiunilor pentru realizarea măsurilor stabilite la capacitatea de
protecţie civilă, executarea evacuării şi desfăşurarea acţiunilor de
intervenţie.
După destinaţia lor, documentele de protecţie civilă se clasifică în:
A. documente pentru conducere,
B. documente pentru informare.
A. Documentele pentru conducere cuprind:
 planul de protecţie civilă;
 planul de evacuare;
  planul de protecţie civilă şi intervenţie în caz de dezastre;
 decizia (concepţia acţiunii) pentru realizarea capacităţii de protecţie
civilă;
 decizia (concepţia acţiunii) pentru executarea evacuării;
 decizia (concepţia acţiunii) pentru intervenţie;
 ordinul pentru deplasare;
 ordinul de intervenţie;
 dispoziţiunea de intervenţie;
 dispoziţiunea preliminară;
 planul de activitate;
 planul de control;
 planul de pază a punctului de comandă.

B. Documentele pentru informare cuprind:

 raportul de intervenţie (informare);
 jurnalul acţiunilor de protecţie civilă;
 registrul de evidenţa mesajelor de protecţie civilă;
 documente diferite.

CONŢINUTUL ŞI FORMA DOCUMENTELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:

A. DOCUMENTE PENTRU CONDUCERE:

1. PLANUL DE PROTECŢIE CIVILĂ (partea de

text) cuprinde:
• scopul şi concepţia asigurării măsurilor de protecţie civilă
- protecţia cetăţenilor şi valorilor materiale;
- pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei;
- asigurarea desfăşurării activităţilor economico-sociale;
- concentrarea efortului principal.
• situaţiile de protecţie civilă
- starea de urgenţă şi starea de asediu;
- mobilizarea parţială sau generală;
- starea de război;
- alarma şi încetarea alarmei;
- modul de trecere la aplicarea planului de protecţie civilă.
• modul de realizare diferenţiată a măsurilor de protecţie civilă pe
linia:
-înştiinţării
- organizarea înştiinţării;
- grupele şi timpii de înştiinţare;
- asigurarea stabilităţii înştiinţării;
- priorităţi la înştiinţare.
-alarmării
- organizarea alarmării prin diferite sisteme de alarmare;
- tipul, numărul mijloacelor şi timpii de alarmare;
- asigurarea alarmării în zonele cu pericol de dezastre.
-cercetării
- misiuni şi direcţii de cercetare;
- organizarea sistemului de cercetare;
- cooperarea cu alte elemente.
-adăpostirii
- realizarea adăpostirii în localităţi şi agenţi economici pe tipuri
de adăposturi;
- capacitatea acestora;
- timpii de realizare a adăposturilor.
-evacuării
- categoriile de populaţie, bunurile materiale, colectivităţile de
animale ce se evacuează;
- raioane unde se evacuează;
- organizarea acţiunii de evacuare.
-protecţiei nucleare, biologice şi chimice
- gradul de asigurare cu mijloace de protecţie individuale şi
colective;
- determinarea efectelor şi urmărilor acestora;
- măsurile de protecţie specifice;
- asigurarea cu decontaminatori.
-asigurării legăturilor
- mijloace fir şi radio,
- folosirea circuitelor din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
-asigurării medicale şi sanitar veterinare
- reorganizarea reţelei sanitare;
- constituirea formaţiunilor sanitare de specialitate;
- asigurarea spitalizării;
- asigurarea mijloacelor de transport şi a medicamentelor;
- asigurarea protecţiei şi asistenţei sanitar-veterinare a
animalelor.
-asigurării tehnice
- forţe şi mijloace pentru întreţinere şi reparaţii;
- surse de aprovizionare cu materiale şi piese de schimb.
-aprovizionării şi transporturilor
- surse de aprovizionare;
- felul materialelor şi cantitatea;
- când se pun la dispoziţie;
- mijloacele şi modul de executare a transporturilor.
-asigurării hidrometeorologice şi protecţiei mediului
 - modul de obţinere a datelor şi informaţiilor despre situaţia
hidrologică şi meteorologică;
- măsurile pentru prevenirea şi combaterea poluării.
-asigurării topogeodezice
- acţiunile ce se execută pentru pregătirea şi transmiterea la timp
a documentelor şi datelor topogeodezice.
-asistenţei religioase
- modul de desfăşurare a acţiunilor specifice.
-asigurării cu personal
- măsurile adoptate pentru completarea necesarului de personal.
-asigurării măsurilor specifice de protecţie
- măsuri pentru ducerea acţiunilor de intervenţie.
-activităţii de informare, relaţii publice şi protecţia informaţiilor
- organizarea activităţii de informare şi relaţii publice;
- controlul informaţiilor destinate publicului.
-conducerii acţiunilor şi organizarea cooperării
-organizarea conducerii;
-puncte de comandă şi conducere;
-organizarea cooperării.
-modului de realizare a măsurilor destinate asigurării stabilităţii
economiei la război
- asigurarea continuităţii producţiei;
- asigurarea şi protecţia materiilor prime şi a produselor finite;
- funcţionarea neîntreruptă a sistemului energetic naţional;
- funcţionarea reţelelor de gospodărie comunală.
-graficului aplicării măsurilor principale de protecţie civilă (măsuri;
cine le realizează; timpi de executare).

Planul de protecţie civilă (partea grafică) cuprinde:

• harta de protecţie civilă;
• harta cu organizarea înştiinţării şi alarmării;
• harta cercetării de protecţie civilă;
• harta cu asigurarea legăturilor;
• harta cu asigurarea adăpostirii;
• harta cu asigurarea protecţiei N. B. C.;
• harta cu asigurarea medicală şi veterinară;
• harta cu aprovizionarea şi transporturile.

Graficul aplicării măsurilor principale de protecţie civilă (anexă la

planul de protecţie civilă) cuprinde:
• înştiinţarea şi aducerea personalului la unitate;
• ocuparea şi aducerea în stare de pregătire şi funcţionare a
punctelor de comandă.
• constituirea, completarea (subunităţilor şi a formaţiunilor de
protecţie civilă prevăzute în planurile de mobilizare;
• asigurarea funcţionării sistemelor de transmisiuni şi alarmare;
• organizarea şi aplicarea măsurilor de mascare;
• asigurarea medicală şi veterinară;
• asigurarea protecţiei N.B.C.;
• organizarea prevenirii şi stingerii incendiilor,
• asigurarea şi realizarea pazei şi ordinii;
• asigurarea capacităţii de intervenţie a subunităţilor şi
formaţiunilor de protecţie civilă;
• intensificarea instruirii subunităţilor şi formaţiunilor de protecţie
civilă şi a populaţiei;
• organizarea aprovizionării şi transporturilor;
• conducerea şi controlul executării măsurilor prevăzute în Planul
de protecţie civilă.
Graficul aplicării măsurilor principale de protecţie civilă ( formă
de tabel ) cuprinde:
 activităţile şi măsurile principale (grupate pe capitole);
 termenele de executare (ziua, săptămâna);
 executanţi;
 documentele ce se folosesc;
 asigurarea materială.

Harta (schema) cu organizarea

înştiinţării şi alarmării cuprinde:

 schema de înştiinţare, pe grupe şi termene de înştiinţare, pe

categorii de legături;
 sistemele de alarmare centralizata şi necentralizată;
 numărul mijloacelor de alarmare pe localităţi;
 dispunerea formaţiunilor de alarmare;
 dispunerea staţiilor radio şi televiziune locale;
o sub formă de tabel:
• situaţia mijloacelor de înştiinţare şi alarmare;
• repartiţia formaţiunilor pentru îndeplinirea măsurilor stabilite.

Harta (schema) cercetării de protecţie civilă cuprinde:

 locul punctelor de comandă;
 locul punctelor de comandă cu care se cooperează;
 dispunerea subunităţilor şi formaţiunilor de cercetare, precum şi a
altor forţe şi mijloace ce participă la cercetare;
 misiunile subunităţilor(formaţiunilor) de cercetare subordonate,
precum şi a altor forţe şi mijloace puse la dispoziţie pentru
îndeplinirea misiunilor de cercetare;
 locul posturilor de observare;
 organizarea legăturilor fir şi radio pentru conducerea cercetării;
 zonele de observare;
 obiectivele şi direcţiile de cercetare;
 reperele;
 schema cu organizarea cercetării de protecţie civilă şi cu circuitul
fluxului informaţional;
o sub formă de tabel:
• subunităţile şi formaţiunile de cercetare de protecţie civilă şi
circuitul fluxului informaţional;
• repartiţia forţelor pe elemente de cercetare.
 Harta (schema) cu asigurarea legăturilor cuprinde:

 locul punctelor de comandă şi a locurilor de conducere;

 dispunerea formaţiunilor de transmisiuni;
 dispunerea şi capacitatea centralelor telefonice interurbane, urbane,
rurale şi de protecţie civilă;
 reţeaua de telecomunicaţii judeţene şi capacitatea de încărcare cu
legături;
 varianta asigurării legăturilor în cazul scoaterii din funcţiune a
principalelor centrale telefonice de pe teritoriul judeţului, localităţii )
agentului economic);
 schema transmisiunilor cu fir şi radio de protecţie civilă;
o sub formă de tabel:
• situaţia mijloacelor şi tehnicii de transmisiuni;
• repartiţia formaţiunilor pentru îndeplinirea măsurilor stabilite.

Harta (schema) cu asigurarea adăpostirii civile

cuprinde:
 adăposturile de protecţie civilă de toate tipurile;
 dispunerea formaţiunilor de adăpostire;
 spaţiile naturale de adăpostire (peşteri, galerii, mine, grote, tuneluri);
 traseul conductelor de transport produse petroliere şi din reţeaua de
gospodărire comunală (electrice, apă, gaze, canal, termoficare);
 trecerile peste principalele cursuri de apă.
o sub formă de tabel:
• situaţia adăpostirii personalului;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru realizarea măsurilor
stabilite.

Harta (schema) cu asigurarea protecţiei N.B.C. cuprinde:

 agenţii economici şi instituţiile care sunt surse de risc nuclear,
chimic şi biologic;
 cantitatea substanţelor nocive şi limitele raioanelor probabile de
contaminare;
 dispunerea subunităţilor (formaţiunilor) de cercetare N.B.C. şi de
decontaminare;
 punctele (locurile) de decontaminare a personalului, echipamentului
şi mijloacelor de transport;
 locurile unde simt depozitate substanţele ce pot fi folosite pentru
decontaminare, pe categorii;
 staţiile de control a radioactivităţii mediului înconjurător şi staţiile
meteorologice;
 laboratoarele de specialitate de protecţie civilă.
o sub formă de tabel:
 • principalele formaţiuni şi mijloace de protecţie N.B.C: şi gradul
de dotare a acestora;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru realizarea măsurilor
stabilite.

Harta (schema) cu asigurarea medicală şi veterinară cuprinde:

 spitalele de profil şi numărul de paturi;
 dispunerea dispensarelor, policlinicilor, detaşamentelor de prim
ajutor medico-chirurgical, punctelor de ajutor medical şi a staţiilor de
salvare;
 staţiunile balneoclimaterice şi numărul de paturi;
 dispunerea unităţilor sanitar-veterinare şi laboratoarelor de profil;
 dispunerea formaţiunilor sanitare şi veterinare;
 itinerarele de evacuare;
 sursele de aprovizionare cu medicamente şi instrumentar medical.
o sub formă de tabel:
• situaţia forţelor şi mijloacelor specifice;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru realizarea măsurilor
stabilite.

Harta (schema) cu aprovizionarea şi transporturile cuprinde:

 sursele de aprovizionare (depozite, capacităţi de producţie);
 sursele de aprovizionare cu apă;
 dispunerea formaţiunilor de logistică;
 drumurile de aprovizionare şi evacuare;
 elemente privind realizarea asigurării tehnice (locurile de
aprovizionare cu C.L., materiale şi piese de schimb, precum şi de
realizare a reparaţiilor).
o sub formă de tabel:
• principalele materiale existente la pace şi cele prevăzute în
planul de mobilizare pentru primul an de război şi repartiţia lor pe
formaţiuni şi mijloace de transport;
• repartiţia materialelor din sursele de aprovizionare pe
subunităţile şi formaţiunile de protecţie civilă.

2. PLANUL DE EVACUARE cuprinde:

 scopul acţiunii de evacuare:
• personalul şi bunurile materiale din ministere, instituţii publice, agenţi
economici (cu producţie de apărare) subordonaţi, care se evacuează;
• variantele, urgenţele, succesiunea şi durata evacuării;
• locurile (localităţile, raioanele) şi itinerarele de evacuare;
• modalităţile de trecere la executarea acţiunilor de evacuare.
 asigurarea acţiunilor de evacuare:
 • executarea recunoaşterilor căilor de comunicaţie, raioanelor
(localităţilor) în care se va executa evacuarea;
• cercetarea şi siguranţa transportului pe timpul executării acţiunii
de evacuare;
• punctele de adunare, de îmbarcare, debarcare, de primire şi
repartiţie;
 protecţia populaţiei pe timpul evacuării împotriva atacurilor din
aer şi a contaminării radioactive, biologice şi chimice;
• măsuri de pază şi ordine;
• ţinerea evidenţei populaţiei;
 logistica acţiunilor de evacuare:
• aprovizionarea cu produse industriale de primă necesitate,
produse alimentare şi de altă natură;
• asigurarea cu mijloace de transport;
• asigurarea medicală;
• asigurarea căilor de comunicaţie şi asigurarea financiară.
 conducerea acţiunilor de evacuare;
• modalităţile de asigurare a conducerii, locul de conducere,
organizarea cooperării, mijloacele şi căile de legătură care se
folosesc;
• anexe care se întocmesc sub formă de tabele sau grafic pe hărţi
şi trebuie să cuprindă:
• situaţia evacuării personalului şi membrilor de familie;
• situaţia evacuării unor categorii de bunuri materiale
importante;
• planul cu principalele activităţi pentru conducerea acţiunilor de
evacuare;
• tabel nominal cu componenţa comisiei de evacuare;
• schiţa localităţii cu dispunerea personalului şi a bunurilor
materiale evacuate (se trec grafic principalele date care privesc
evacuarea);
• alte documente.

3. PLANUL DE PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ÎN CAZ DE DEZASTRE

cuprinde:
 scopul aplicării măsurilor de protecţie şi intervenţie;
 situaţiile şi modul de aplicare a planului:
• situaţiile de dezastre;
• introducerea stării de urgenţă;
• transmiterea ordinului pentru aplicarea măsurilor din plan;
• principalele măsuri de protecţie;
• principalele măsuri de intervenţie.
  logistica acţiunilor de protecţie şi intervenţie în caz de
dezastre:
• situaţia asigurării cu tehnică şi materiale a forţelor de
intervenţie;
• asigurarea şi depozitarea materialelor de intervenţie;
• asigurarea fondurilor băneşti;
• păstrarea şi depozitarea materialelor de intervenţie;
• asigurarea condiţiilor de cazare şi hrănire.
 conducerea acţiunilor de protecţie şi intervenţie:
• organizarea fluxului informaţional;
• principalele activităţi desfăşurate de comisie pe tipuri de
dezastre;
• responsabilităţile în luarea deciziilor de alarmare şi evacuare;
sub formă de anexe se întocmesc:
• planuri de protecţie şi intervenţie pentru fiecare tip de dezastru ce
se poate produse pe teritoriul judeţului, localităţii (agentului
economic) care să cuprindă o parte text şi o parte grafică;
• schema cu organizarea fluxului informaţional;
• componenţa comitetului pentru situaţii de urgenţă şi a
secretariatului tehnic permanent;
• situaţia asigurării cu tehnică şi utilaje de intervenţie;
• situaţia forţelor de intervenţie de pe teritoriul judeţului
(municipiului);
• situaţia cu posibilităţile de spitalizare de pe plan local;
• situaţia cu posibilităţile de cazare a sinistraţilor;
• harta cu principalele surse de risc şi efectele probabile;
• alte documente.

4. CONCEPŢIA ACŢIUNII PENTRU ASIGURAREA CAPACITĂŢII

DE PROTECŢIE CIVILĂ cuprinde:
 concluzii referitoare la acţiunile probabile ale adversarului sau la
urmările dezastrelor;
 concepţia acţiunilor în care se arată:
- modificările şi completările în conţinutul planurilor de protecţie
civilă şi planului de evacuare;
- succesiunea executării acţiunilor;
- procedeele de executare a acţiunilor;
- unde şi pentru ce să se concentreze efortul principal;
 misiunile subunităţilor şi formaţiunilor de protecţie civilă şi a altor
organe care participă la asigurarea capacităţii de protecţie civilă;
  modul de organizare, realizare şi menţinere a cooperării între
comisiile, unităţile (subunităţile) şi formaţiunile de protecţie civilă,
între acestea şi alte elemente din cadrul sistemului naţional de
apărare care participă la realizarea măsurilor pentru asigurarea
capacităţii de protecţie civilă;
 principalele măsuri de asigurare a acţiunilor de intervenţie;
 organizarea conducerii şi modul de coordonare şi control a realizării
măsurilor stabilite;

 harta cu concepţia acţiunii pentru asigurarea capacităţii de

protecţie civilă cuprinde:
o elemente reprezentate grafic pe harta de protecţie civilă;
o acţiunile probabile ale adversarului;
o modificările aduse planului de protecţie civilă;
o întrebuinţarea forţelor în caz de atac sau dezastru;
o sub formă de tabel: repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru
realizarea măsurilor privind capacitatea de protecţie civilă.

5. DECIZIA (CONCEPŢIA ACŢIUNII) PENTRU EXECUTAREA

EVACUĂRII cuprinde:
 concepţia acţiunii de evacuare în care se arată: succesiunea
executării, urgenţele, concentrarea efortului principal, durata;
 misiunile membrilor comitetului pentru situaţii de urgenţă pe linie de
evacuare, localităţile din (şi în) care se execută evacuarea, numărul
populaţiei (salariaţilor) itinerarele folosite, mijloacele de transport, data
începerii şi terminării, punctele de adunare, îmbarcare, debarcare,
primire şi repartiţie;
 modul de cooperare;
 asigurarea acţiunilor de evacuare;
 organizarea conducerii;
 harta cu concepţia acţiunii pentru executarea evacuării cuprinde:
o localităţile din care se evacuează, numărul populaţiei şi
cantitatea de bunuri materiale;
o localităţile unde se evacuează, numărul populaţiei care
locuieşte în aceste localităţi şi al celor care sosesc;
o acţiunile adversarului;
o locul punctelor de comandă;
o adăposturile existente, adăposturi şi tranşee care urmează a
se construi în raioanele unde se evacuează populaţia;
o mijloacele de alarmare;
o itinerarele de evacuare;
 o punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire şi
repartiţie;
o traseul reţelelor electrice şi conductelor de apă; locul surselor
de apă;
o unităţile sanitare care asigură asistenţă evacuaţilor;
o principalele depozite de produse alimentare şi industriale
destinate pentru aprovizionarea populaţiei.

6. DECIZIA (CONCEPŢIA ACŢIUNII) PENTRU INTERVENŢIE

cuprinde:
 concluzii despre urmările atacului adversarului sau dezastrelor;
 concepţia acţiunilor în care se arată: sectoarele, raioanele
(obiectivele) de intervenţie, succesiunea şi procedeele de
îndeplinire a misiunilor, unde se concentrează efortul principal;
itinerarele de deplasare şi introducerea subunităţilor şi formaţiunilor;
aliniamentele de desfăşurare;
 dispozitivul de intervenţie; itinerarele de evacuare a răniţilor,
intoxicaţiilor (contaminaţilor) şi a sinistraţilor; manevra de forţe şi
mijloace;
 misiunile subunităţilor şi formaţiunilor subordonate şi a celor primite
ca întărire;
 repartiţia acestora pe sectoare şi raioane (obiective) de intervenţie;
 modul de cooperare;
 principalele măsuri de asigurare a acţiunilor de intervenţie şi
protecţie a formaţiunilor;
 logistica acţiunilor;
 organizarea conducerii;
 harta cu decizia (concepţia acţiunii) pentru intervenţie
cuprinde:
• locul punctelor de comandă;
• dispunerea subunităţilor şi formaţiunilor de protecţie civilă;
• mijloace de alarmare;
• situaţia adăpostirii;
• localităţile (raioanele) în/din care s-a executat evacuarea;
• dispunerea spitalelor şi a altor structuri sanitare organizate la
nivelul judeţului (municipiului);
• locul surselor de aprovizionare;
• traseul reţelelor electrice şi conductelor de apă şi produse
petroliere;
• punctele de decontaminare a personalului, echipamentului,
tehnicii şi mijloacelor de transport;
 • staţiile de decontaminare a personalului, echipamentului,
tehnicii şi mijloacelor de transport;
• staţiile de control a radioactivităţii mediului înconjurător;
• raioanele de distrugere, de contaminare radioactivă, chimică
sau biologică şi limitele probabile de deplasare;
• pierderile şi distrugerile produse;
• dispozitivul de intervenţie;
• manevra de forte şi mijloace pentru limitarea şi înlăturarea
urmărilor atacurilor adversarului;
• raioanele de adunare după îndeplinirea misiunilor;
o sub formă de tabel:
• situaţia pierderilor şi distrugerilor;
• repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie.

7. ORDINUL PENTRU DEPLASARE cuprinde:

 date despre urmările atacului adversarului sau dezastrelor;
 misiunile formaţiunilor;
 locul şi misiunile altor elemente din cadrul sistemului naţional de
apărare care pot asigura deplasarea;
 măsurile de asigurare şi asistenţă tehnică a deplasării;
 ora începerii şi terminării deplasării;
 şeful coloanei şi locul acestuia în dispozitivul de deplasare:

8. ORDINUL DE INTERVENŢIE cuprinde:

 scurte concluzii asupra urmărilor atacurilor adversarului sau
dezastrelor;
 misiunea comitetului pentru situaţii de urgenţă şi concepţia
acţiunilor;
 misiunile subunităţilor şi formaţiunilor;
 misiunile vecinilor;
 organizarea cooperării;
 logistica acţiunilor;
 data şi ora începerii terminării intervenţiei;
 termenele şi procedeele de prezentare a rapoartelor;
 locul punctelor de comandă.

9. DISPOZIŢIUNEA DE INTERVENŢIE cuprinde:

 scurte concluzii asupra urmărilor atacurilor adversarului sau
dezastrelor;
 misiunea subunităţii sau formaţiunii căreia i se adresează
dispoziţiunea;
 data şi ora începerii misiunii;
 locul punctelor de comandă.
 10. DISPOZIŢIUNEA PRELIMINARĂ cuprinde:
 date sumare despre urmările atacului adversarului sau dezastrelor;
 indicaţii asupra modului de începere a acţiunilor;
 locurile punctelor de comandă şi modalitatea menţinerii legăturii.

11. PLANUL DE ACTIVITATE cuprinde:

 activităţile ce se desfăşoară de preşedintele comitetului pentru
situaţii de urgenţă şi de specialişti pentru pregătirea şi ducerea
acţiunilor de intervenţie;
 cine execută sau participă la aceste activităţi;
 termenele când se execută.

12. PLANUL DE CONTROL cuprinde:

 subunităţile şi formaţiunile ce se controlează şi procedeul de
executare a controlului;
 obiectivele (problemele) ce se controlează;
 persoanele care execută controlul;
 mijloacele de transport şi de transmisiuni folosite pe timpul
controlului;
 termenul de executare;
 modul de raportare a rezultatului.

13. PLANUL DE PAZĂ A PUNCTULUI DE COMANDĂ cuprinde:

 subunităţile (formaţiunile) destinate pentru paza punctului de
comandă şi misiunile acestora;
 variante posibile de atac terestru ale adversarului şi modul de
acţiune pentru respingerea acestuia;
 măsurile de asigurare şi protecţie la punctul de comandă;
 semnalele de înştiinţare şi alarmare şi modul de acţiune la aceste
semnale;
 organizarea conducerii forţelor şi mijloacelor pentru respingerea
atacului adversarului;
 compunerea şi misiunile echipelor de stingere a incendiilor;
 măsurile împotriva inundaţiilor.

B. DOCUMENTELE PENTRU INFORMARE :

 RAPORTUL DE INTERVENŢIE:
 • rezultatele îndeplinirii misiunilor de limitare şi înlăturare a urmărilor
atacurilor adversarului sau a dezastrelor;
• situaţia subunităţilor şi formaţiunilor subordonate, a celor primite
ca întărire şi a celor cu care cooperează;
• măsurile luate pentru continuarea îndeplinirii misiunilor;
• modul cum terenul, detaliile de planimetrie, când este cazul, au
influenţat desfăşurarea acţiunilor;
• cererile adresate eşalonului superior.
• raportul se transmite eşalonului superior la sfârşitul fiecărei zile,
după finalizarea unor acţiuni importante sau când intervin modificări
ale acţiunilor de protecţie civilă.

 JURNALUL ACŢIUNILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ:

• încadrarea pe funcţii a comitetului şi a formaţiunilor subordonate
nemijlocit;
• urmările atacului adversarului sau dezastrelor;
• situaţia subunităţilor şi formaţiunilor ă înainte de producerea atacului
sau dezastrelor şi după îndeplinirea fiecărei misiuni;
• concepţia ducerii acţiunilor de intervenţie;
• misiunile subunităţilor şi formaţiunilor ;
• desfăşurarea acţiunilor de intervenţie pe zile şi rezultatele lor;
• documentele trimise (primite) la (de la) eşalonul superior, respectiv
la (de la) subordonaţi, denumirea şi conţinutul pe scurt;
• cereri de forţe şi mijloace şi modul de cooperare cu acestea;
• organizarea conducerii şi a cooperării;
• concluziile cu privire la acţiunile întreprinse în ultimele 24 de ore,
însemnătatea lor, cauzele succeselor sau insucceselor;
• recompensele propuse a fi acordate celor care s-au distins în
acţiunile de intervenţie.

 REGISTRUL CU EVIDENŢA MESAJELOR DE PROTECŢIE

CIVILĂ:
• indicativul telefonic al unităţii care transmite şi al unităţii care
primeşte;
• data transmiterii (ziua, luna, anul, ora şi minutul);
• textul mesajului;
• numele şi prenumele celui care transmite şi al persoanei care
primeşte.
  DOCUMENTE DIVERSE
Aceste documente nu au forme prestabilite şi pot fi scheme,
calcule,
fotografii şi alţi suporţi.

PRINCIPII ŞI REGULI DE INTERVENŢIE

PRINCIPIILE DUCERII ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
 pregătirea şi conducerea într-o concepţie unitară a acţiunilor de
intervenţie;
 întrebuinţarea judicioasă şi eficientă a forţelor şi mijloacelor potrivit
scopului, destinaţiei şi misiunile acestora;
 concentrarea şi intensificarea efortului pentru salvarea oamenilor,
bunurilor materiale şi valorilor culturale mai importante şi la obiectivele de
maximă importanţă;
 organizarea şi menţinerea unei strânse cooperări între forţele care
participă la intervenţie;
 conducerea continuă, fermă, suplă şi operativă a acţiunilor;
 repartizarea în timp scurt a misiunilor în raport cu înzestrarea,
capacitatea şi posibilităţile de acţiune ale forţelor şi mijloacelor la
dispoziţie;
 libertatea de acţiune;
 luarea tuturor măsurilor de asigurare a acţiunilor de intervenţie a forţelor
şi mijloacelor participante;
 logistica acţiunilor de intervenţie potrivit situaţiei create;
 constituirea unei rezerve de forţe şi mijloace pentru intensificarea
efortului şi realizarea manevrei.

Pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie, teritoriul

unei localităţi (unui agent economic) se împarte în sectoare, raioane şi
obiective (puncte) de intervenţie.
Sectorul de intervenţie este o parte din teritoriul unei localităţi, stabilit
în cazul întrebuinţării de către adversar a armei nucleare, a cărui
delimitare trece prin epicentrul acesteia, pe anumite aliniamente
caracteristice.
Sectorul de intervenţie se poate stabili şi în cazul întrebuinţării de către
adversar a armelor convenţionale, chimice sau biologice, precum şi în
cazul dezastrelor de mari proporţii, în funcţie de amploarea şi
complexitatea urmărilor.
Raionul de intervenţie reprezintă o parte din sectorul de intervenţie.
Numărul raioanelor de intervenţie se stabileşte în funcţie de amploarea
urmărilor atacurilor adversarului sau dezastrelor, mărimea
 localităţii(agentului economic), particularităţile sistematizării, dispunerea
căilor de acces, precum şi de forţele de protecţie civilă destinate pentru
intervenţie.
Obiectivul(punctul) de intervenţie este o parte din raionul de intervenţie
(locul) în care se află clădiri, instalaţii sau alte construcţii distruse sau
blocate.

REGULI SPECIFICE CE TREBUIESC RESPECTATE ÎN RAIOANELE

AFECTATE CA URMARE A ATACURILOR ADVERSARULUI
(DEZASTRELOR)

Pentru îndeplinirea misiunilor de intervenţie subunităţile şi

formaţiunile trebuie să respecte următoarele reguli:
a) În raionul de distrugeri cu arme convenţionale şi mijloace
incendiare:
Forţele şi mijloacele de intervenţie vor fi precedate de formaţiuni din
specialităţile cercetare şi deblocare salvare. Acestea vor executa:
- subunităţile şi formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea
raionului şi delimitarea zonelor (construcţiilor) cu grad ridicat de
pericol, prin semnalizarea vizibilă şi organizarea accesului şi
ieşirii din acestea sub control strict;
- subunităţile şi formaţiunile de deblocare salvare în cooperare cu
alte formaţiuni vor acţiona pentru deblocarea căilor de acces, a
adăposturilor şi cu cele sanitare pentru salvarea răniţilor,
asigurarea primului ajutor, triajul medical şi transportul acestora la
spital;
- subunităţile şi formaţiunile(grupe, echipe) specializate - vor
acţiona în vederea localizării şi înlăturării urmărilor avariilor la
reţelele de utilitate publică şi pentru stingerea incendiilor,
b) În raionul lovit cu arma nucleară
Principalele forţe şi mijloacele de intervenţie ce vor acţiona fac parte
din
specialităţile: cercetare, decontaminare, deblocare–salvare şi sanitare.
Acestea vor executa:
-delimitarea şi marcarea nivelurilor de contaminare radioactivă
maxim admise pentru intervenţia pe jos (fără / cu mijloace de protecţie)
şi pe autovehicule;
-monitorizarea scăderii în timp a nivelurilor de radiaţie şi a
contaminării radioactive a personalului;
-deplasarea forţelor în/şi din raionul de intervenţie pentru salvarea
răniţilor, contaminaţilor, acordarea primului ajutor, triajul şi
evacuarea acestora se va executa numai pe itinerariile stabilite şi
decontaminate anterior;
 -pe timpul deplasării se va păstra între autovehicule o distanţă
optimă pentru reducerea contaminării reciproce a utilajelor şi se
va evita deplasarea prin locurile cu vegetaţie înaltă şi deasă;
-pe timpul intervenţiei se va evita contactul inutil cu obiecte şi
părţi ale autovehiculelor contaminate precum şi staţionarea
îndelungată în terenul contaminat cu niveluri ce depăşesc
normele admise;
-decontaminarea personalului, echipamentului, materialelor şi
tehnicii se va executa în afara raionului contaminat;
-toate forţele participante la intervenţie vor avea în dotare
mijloace de protecţie individuale;
c) În raionul (focarul) contaminat biologic se va executa:
În acest raion vor acţiona cu precădere forţe şi mijloace din
specialităţile cercetare şi sanitar-veterinare. Acestea vor executa:
-participarea la cercetarea, delimitarea zonei contaminate şi la
analiza aplicării măsurilor profilactice;
-stabilirea locului de producere a atacului, a mărimii aproximative
a raionului şi a mijloacelor folosite pe timpul atacului (bombe,
containere, pulverizare);
-prelucrarea datelor iniţiale prin cercetarea de specialitate în teren
şi analiza de laborator în vederea stabilirii tipului de agenţi
patogeni(vectori) întrebuinţaţi;
-monitorizarea populaţiei (salariaţilor) contaminate;
-participarea la depistarea bolnavilor şi persoanelor contaminate
şi la aplicarea măsurilor generale şi speciale de supraveghere
medicală şi carantină ;
d) În raionul contaminat cu arma chimică se va executa:
vor acţiona forţe şi mijloace din specialităţile cercetare , decontaminare
şi sanitare. Acestea vor executa:
-formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului
contaminat, identificarea naturii şi concentraţiei substanţelor
toxice, delimitarea raionului, a zonelor cu concentraţii ridicate şi
grad ridicat de pericol, prin semnalizare vizibilă şi marcarea căilor
de ocolire a acestora;
-pe timpul intervenţiei se va evita contactul inutil cu obiecte şi
părţi ale autovehiculelor contaminate chimic precum şi
staţionarea îndelungată în terenul contaminat ;
-decontaminarea căilor de acces şi a locurilor de acţiune pentru
formaţiunile de intervenţie se va executa în primă urgenţă;
-decontaminarea parţială a personalului se va executa imediat
după producerea contaminării de către fiecare persoană cu
ajutorul mijloacelor din înzestrare, fără a se înceta îndeplinirea
misiunilor;
 -decontaminarea personalului, echipamentului, materialelor şi
tehnicii se va executa în afara raionului contaminat, de regulă,
după îndeplinirea misiunilor sau imediat ce situaţia permite, în
funcţie de natura contaminării şi modul în care s-a produs
aceasta;
-toate forţele participante la intervenţie vor avea în dotare
mijloace de protecţie individuale;
-evacuarea persoanelor contaminate şi aplicarea măsurilor
generale şi speciale de supraveghere medicală se va executa în
cooperare cu alte forţe specializate;
e) În raionul creat ca urmare a producerii dezastrelor
-în cazul producerii unui cutremur se va executa:
o -formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului şi
delimitarea zonelor (construcţiilor) cu grad ridicat de pericol;
o -amenajarea căilor de acces pentru salvarea victimelor, acordarea
primului ajutor, trierea şi evacuarea populaţiei (salariaţilor) şi a
bunurilor materiale se va executa de către formaţiunile de deblocare-
salvare în cooperare cu cele sanitare şi alte formaţiuni specifice ;
o -participarea la amenajarea şi asigurarea funcţionării punctelor de
adunare sinistraţi;
o -participarea la distribuirea ajutoarelor, asigurarea nevoilor de apă,
hrană, şi medicamente;
o –formaţiunile (grupe, echipe) specializate - vor acţiona în vederea
localizării şi înlăturării urmărilor avariilor la reţelele de utilitate publică şi
stingerea incendiilor precum şi reabilitarea zonei;
o -pe timpul intervenţiei se va avea în vedere permanent existenţa
pericolului apariţiei unui dezastru complementar.
o –celelalte reguli de intervenţie sunt similare raionului creat ca urmare
întrebuinţării armelor convenţionale.
-în cazul accidentelor chimice (la obiective industriale sau
pe căile de comunicaţii) se va executa:
 formaţiunile de cercetare vor executa cercetarea raionului contaminat,
identificarea naturii şi concentraţiei substanţelor toxice industriale,
delimitarea raionului, a zonelor cu concentraţii ridicate şi grad ridicat
de pericol, prin semnalizare vizibilă;
 izolarea sursei contaminării se va realiza numai de către specialişti,
echipe cu costume de protecţie, aparate izolante şi scule necesare
remedierii avariei;
 realizarea unui perimetru de securitate prin măsuri de restricţie a
circulaţiei şi limitarea accesului în zonă;
 aplicarea primelor măsuri de prim ajutor persoanelor contaminate sau
rănite, într-un loc special amenajat, astfel amplasat încât să fie la o
 distanţă mai mare de 100 m de sursa toxică şi în direcţie opusă celei
în care bate vântul;
 luarea măsurilor de protecţie a personalului de intervenţie;
 limitarea extinderii contaminării se va efectua prin realizarea perdelelor
de apă.
 decontaminarea se execută din partea opusă vântului;
 punctele de decontaminare se amenajează în afara zonelor
contaminate;
 utilajele care au fost folosite pentru acţiuni de intervenţie în interiorul
raionului contaminat execută decontaminarea totală după ce se scot
din raion şi au executat decontaminarea iniţială;
 personalul care a executat decontaminarea, execută decontaminare
proprie după terminarea misiunii.
-în cazul accidentelor nucleare se va executa:
 se execută cercetarea de radiaţie, care începe imediat după înştiinţare şi
alarmare, de către elementele pregătite din zonă şi se continuă cu
cercetarea aeriană şi cu cercetarea de către elementele specializate din
afara zonei.
 în baza rezultatelor cercetării de radiaţie se delimitează sectoarele
contaminate radioactiv, se stabilesc şi se înştiinţează localităţile din care
nu se face evacuarea populaţiei;
 sectoarele contaminate se izolează, (circulaţia publică rutieră se
interzice) trenurile nu mai fac staţie în zonele contaminate, produsele
alimentare şi apa nu se mai folosesc decât pe bază de aviz;
 pentru evacuarea populaţiei se organizează un serviciu de ordine pentru
reglementarea mişcării populaţiei la unul sau mai multe puncte.
 se organizează ţinerea evidenţei nominale a persoanelor evacuate în
vederea supravegherii medicale ulterioare.
 se execută controlul contaminării radioactive a populaţiei (salariaţilor) şi a
bunurilor care se evacuează şi se organizează unul sau mai multe
puncte (centre) pentru decontaminarea populaţiei (salariaţilor) şi a
bunurilor care se evacuează.
 se organizează prin sondaj controlul de contaminare radioactivă a
populaţiei (salariaţilor) în localităţile (agenţii economici) din care s-a făcut
evacuarea, iar decontaminarea bunurilor materiale se execută pe urgenţe
 se asigură tratamentul medical persoanelor afectate de iradiere.
-în cazul producerii unor incendii şi explozii se va executa:
o -pe timpul intervenţiei se va ţine cont de tendinţa de propagare a
incendiilor avându-se în vedere pericolul apariţiei unor noi incendii
(explozii);
o participarea în cooperare cu formaţiunile P.S.I. şi alte forţe specializate
pentru:
  stingerea incendiilor, coordonarea, controlul şi acordarea
asistenţei medicale;
 salvarea şi/sau protejarea oamenilor, animalelor şi bunurilor
aflate în pericol;
 acordarea primului ajutor medical, trierea şi evacuarea
populaţiei precum şi a bunurilor materiale;
 limitarea proporţiilor dezastrului şi înlăturarea consecinţelor
acestuia cu mijloacele din dotare;
 asigurarea asistenţei medicale de urgenţă;
-în cazul producerii inundaţiilor se va executa:
o evacuarea populaţiei (salariaţilor) şi a bunurilor materiale afectate ca
urmare a producerii inundaţiilor;
o relocarea persoanelor sinistrate;
o acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor afectate;
o participarea la distribuirea ajutoarelor, asigurarea nevoilor de apă,
hrană, şi medicamente;
o formaţiunile de protecţie civilă vor interveni, în cooperare cu alte
formaţiuni specializate, pentru limitarea proporţiilor dezastrului şi
înlăturarea consecinţelor acestuia cu mijloacele din dotare;
-în cazul alunecărilor (prăbuşirilor) de teren se va executa:
o evacuarea populaţiei şi a bunurilor materiale;
o relocarea de urgenţă a persoanelor sinistrate;
o măsuri de căutare salvare a eventualelor victime;
o acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor afectate;
o evaluarea efectelor generate de alunecările de teren prin echipe de
experţi.

DISPOZITIVUL DE INTERVENŢIE
DEFINIŢIE
Dispozitivul de intervenţie este gruparea de forţe şi mijloace
desfăşurate corespunzător concepţiei de acţiune în vederea limitării şi
înlăturării urmărilor atacurilor din aer executate de către adversar, a
acţiunilor teroriste sau a dezastrelor.
STRUCTURA DISPOZITIVULUI DE INTERVENŢIE cuprinde:
 subunităţi şi formaţiuni de protecţie civilă şi de pompieri;
-organice;
-cu care se cooperează;
-ale eşalonului superior.
 subunităţi şi formaţiuni aparţinând celorlalte elemente ale S.N.Ap.
( armata, poliţia, jandarmeria, poliţia de frontieră, aviaţia etc);
 formaţiuni voluntare de Cruce Roşie şi serviciul de ambulanţă;
 detaşamente (grupe, echipe) cu destinaţie specială organizate
permanent pentru acţiuni de intervenţie la:
  reţele electrice;
 centrale electrice;
 reţele şi noduri de telecomunicaţii;
 căi ferate;
 drumuri şi poduri;
 reţele de transport gaze, aburi, petroliere;
 mine, etc.
 puncte de comandă;
 aliniamente de desfăşurare;
 itinerarii de introducere a forţelor şi mijloacelor;
 subunităţi şi formaţiuni logistice;
 posturi de observare;
 puncte de decontaminare;
 P.D.P.
 P.D.E
 P.D.M.T.
 puncte de adunare răniţi;
 puncte de adunare contaminaţi;
 spitale;
 depozite de C.L.;
 depozite de materiale;
Dispozitivul de intervenţie se stabileşte de către preşedintele comitetului
pentru situaţii de urgenţă (conducătorul instituţiei publice sau agentului
economic) în Decizia pentru intervenţie şi trebuie să asigure:
-cercetarea şi stabilirea rapidă a amploarei şi caracterului atacurilor
adversarului, teroriste sau a dezastrelor;
-realizarea în timp scurt a unei grupări suficiente de forţe şi mijloace;
-concentrarea efortului principal în raioanele cu cel mai mare grad de
distrugeri;
-conducerea fermă a acţiunilor de intervenţie;
-realizarea conducerii unitare;
-întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor potrivit destinaţiei şi posibilităţilor
de acţiune ale acestora;
-folosirea eficientă şi cu randament maxim a tehnicii din dotare;
-stabilitatea şi caracterul activ al acţiunilor;
-posibilităţi rapide de schimbare a efortului principal;
-menţinerea permanentă a unei înalte capacităţi de intervenţie a
forţelor de protecţie civilă;
-o rezervă de forţe şi mijloace necesare pentru acţiuni neprevăzute,
manevre în raioanele (obiectivele) cele mai afectate, refacerea
capacităţii de acţiune;
-protecţia forţelor şi mijloacelor împotriva atacurilor repetate a
contaminării N.B.C., pericolului de explozii, dărâmături etc.;
 -măsuri de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale;
-organizarea şi menţinerea neîntreruptă a cooperării şi legăturii lor;
-continuitatea executării cercetării generale şi de specialitate pe tot
timpul intervenţiei;
-posibilitatea executării controlului asupra modului de îndeplinire a
misiunilor;

Dispozitivul de intervenţie se poate modifica în funcţie de situaţie, pe

măsura ducerii acţiunilor de intervenţie, în cazul repetării atacului
adversarului sau amplificării efectelor dezastrelor.

MODELE DE DOCUMENTE
CE SE ÎNTOCMESC DE MEMBRII COMISIEI DE PROTECŢIE CIVILĂ
ÎN VEDEREA LUĂRII DECIZIEI PENTRU INTERVENŢIE
ŞI PENTRU CONDUCEREA ACŢIUNILOR
___________________________________
NESECRET
Denumirea agentului economic (majuscule)
Exemplar unic

APROB
PREŞEDINTELE COMITETULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ AL
JUDEŢULUI (oraşului) ______________
________________________

DECIZIA
PREŞEDINTELUI COMITETULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
(CONDUCĂTORULUI) AL ________________________(localităţii,
Ag.Ec.)
PENTRU LIMITAREA ŞI ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR DEZASTRULUI
(ATACULUI DIN AER EXECUTAT DE CĂTRE ADVERSAR CU ARME
CONVENŢIONALE ŞI MIJLOACE INCENDIARE sau a ATACURILOR
TERORISTE)
P.C.(locul)– (data şi ora)
Planul ag.ec. 1:1.000
1) În urma ……. (dezastrului, atacului aerian executat de către adversar
cu arme convenţionale sau al atacurilor teroriste) la orele _______
teritoriul judeţului (municipiului, oraşului) a fost afectat, rezultând
importante pierderi umane şi distrugeri materiale.
Ca urmare a producerii dezastrului (..................) teritoriul localităţii
………….. (în incinta ag.ec. _________________), au rezultat
următoarele:
 -.......(nr.) clădiri (secţii de producţie) avariate (distruse)............. (locul
şi denumirea acestora şi gradul de avariere)
-.......(nr. aprox.) răniţi, (contaminaţi, intoxicaţi)
-.......căi de comunicaţii (rutiere şi feroviare) distruse şi / sau
blocate ..............(locul şi lungimea acestora)
-.......avarii la reţelele de gospodărie comunală (apă, gaze, canal,
electrice, termoficare)....... (locul, nr. / lungimea acestora)
-.......(nr.) adăposturi distruse / blocate ..........(locul, tipul şi nr.
persoanelor surprinse în acestea)
-.......poduri rutiere sau C.F. (dacă este cazul) distruse / avariate;
-.......(nr.) sirene distruse / avariate..........(locul şi tipul);
-.......recipienţi (cisterne, butelii, tancuri, rezervoare, etc.) cu conţinut
toxic afectate (fisurate / distruse / avariate) - dacă este cazul................
(locul, natura substanţei, mărimea recipientului );
-.......(nr.) incendii de masă / izolate............(locul şi amploarea);
-.......(nr.) bombe neexplodate (dacă este cazul)..............(locul);
Pierderi şi distrugeri mai importante s-au produs în secţia
(secţiile)______________unde au rezultat:__ morţi: ___răniţi,____
adăposturi blocate, _____ m.l. avarii la reţele_______________, etc.
Am hotărât ca teritoriul agentului economic să se împartă în
(nr.)........raioane (obiective) de intervenţie, delimitate astfel:
-.........................
-.........................
-.........................
2) Limitarea şi înlăturarea urmărilor ………. (dezastrului, atacului – aerian
/ terorist) se va executa cu forţele şi mijloacele proprii, astfel:

În urgenţa întâi până la orele ______ se va acţiona pentru:

-cercetarea generală şi de specialitate a zonelor afectate în urma
dezastrului (atacului);
-stingerea incendiilor şi limitarea avariilor la reţelele utilitare;
-deblocarea (decontaminarea) căilor de acces spre locurile la care se
impun intervenţii imediate pentru salvarea persoanelor afectate;
-salvarea răniţilor (contaminaţilor / intoxicaţiilor), acordarea primului
ajutor şi transportul acestora la spital;
-luarea măsurilor urgente în vederea înlăturării avariilor la reţelele
afectate pentru evitarea extinderii efectelor complementare ale acestora;
-limitarea accesului în zonele cu grad ridicat de pericol (bombe
neexplodate, zone contaminate, clădiri care ameninţă cu prăbuşirea etc.
precum şi marcarea căilor de ocolire ale acestora;
-alte activităţi urgente ce se impun.
În urgenţa a doua, până la orele _______(terminarea intervenţiei), se vor
continua acţiunile desfăşurate în urgenţa I şi vor fi finalizate toate celelalte
acţiuni de limitare şi înlăturare a dezastrului (atacului).
 Efortul principal va fi concentrat în..............(raionul, secţia de producţie,
obiectivul etc.) - (funcţie de volumul de acţiune şi amploarea urmărilor)
pentru.........................(măsuri urgente ce se impun)
3) Repartiţia a forţelor şi mijloacelor este următoarea:
- în raionul ( la obiectivul) numărul 1 (secţia ___________)
vor intervenii:
-........................................
-........................................
-.........................................
(numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de deplasare,
misiunile fiecăreia şi modul de îndeplinire a acestora)
- în raionul ( la obiectivul) numărul 2 (secţia ___________)
vor intervenii:
-........................................
-........................................
-.........................................
(numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de deplasare,
misiunile fiecăreia şi modul de îndeplinire a acestora)
- în raionul ( la obiectivul) numărul 3:.....etc
Acţiunile de intervenţie se vor desfăşura în următoarea ordine:
- înlăturarea avariilor la gaze, electrice, apă;
- stingerea incendiilor, concomitent cu salvarea răniţilor
(contaminaţilor),
- deblocarea adăposturilor şi asigurarea acestora cu aer,
acordarea primului ajutor sanitar şi transportul răniţilor la
spitale, deblocarea căilor de acces, înlăturarea pericolului
de dărâmături,
- desfăşurarea celorlalte activităţi de asanare a terenului şi
trecerea la repunerea în funcţiune a capacităţilor de
producţie.
Forţele şi mijloacele primite în sprijin din partea localităţii ..................
(enumerarea acestora) vor interveni................(locul, misiunea), în
cooperare cu ......................(denumirea formaţiunilor proprii)
Spitalizarea răniţilor se va asigura la spitalul ______________ cu
(nr)___________ autosanitare. Punctele de adunare a răniţilor
(contaminaţiilor) se vor organiza la ..............(locul) şi vor fi deservite de
către.................(personal sanitar).
Am stabilit următoarele itinerarii de evacuare a răniţilor (contaminaţi,
intoxicaţi, sinistraţi):
-....................
-....................

Şefii raioanelor (obiectivelor) de intervenţie sunt:

- nr. 1 – ______________________;
 - nr. 2 – ______________________.
După terminarea misiunilor, forţele şi mijloacele se vor aduna în raionul
de adunare dispus la ________ (locul).
4) Cooperarea între formaţiuni se va organiza în raioanele (obiectivele)
de intervenţie de către şefii acestora, pentru:
- înlăturarea avariilor şi stingerea incendiilor ( pe misiuni şi
încadrate în timp);
- înlăturarea dărâmăturilor şi salvarea răniţilor, etc( pe
misiuni şi încadrate în timp.
5) Pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie se vor lua următoarele
măsuri de protecţie :
- cercetarea continuă a locurilor cu pericol de explozie şi
contaminare;
- marcarea locurilor periculoase;
- interzicerea accesului pe aleea _________ şi dirijarea
circulaţiei
pe _________
- instalarea pazei la ________________.
- etc. ( alte măsuri specifice de intervenţie).
6) Punctul de aprovizionare cu materialele pentru intervenţie intră în
funcţiune la orele ______în (locul) ______________
7) Conducerea acţiunilor se asigură din P.C. (locul de conducere)
folosind ______________(mijloacele cu fir, radio etc.), începând cu
orele _____________.

PREŞEDINTELE COMITETULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

(conducătorul Ag. Ec.) AL …………………………………….

___________________________________
NESECRET
Denumirea (localităţii) agentului economic (majuscule)
Exemplar unic

RAPORTUL
CU DATE CONCLUZII ŞI PROPUNERI
AL ______________ (specialistului, membrului comitetului)
PENTRU LIMITAREA ŞI ÎNLĂTURAREA URMĂRILOR DEZASTRULUI
(ATACULUI DIN AER EXECUTAT DE CĂTRE ADVERSAR CU ARME
CONVENŢIONALE ŞI MIJLOACE INCENDIARE sau a ATACURILOR
TERORISTE)

1. În urma …… (dezastrului, atacului aerian executat de

către adversar cu arme convenţionale sau al atacurilor teroriste) la orele
 _______ teritoriul judeţului (municipiului, oraşului) a fost afectat,
rezultând importante pierderi umane şi distrugeri materiale.
Pe teritoriul (În incinta) localităţii (ag.ec.) _________________, au
rezultat următoarele pierderi şi distrugeri :
-.......(nr.) clădiri (secţii de producţie) avariate (distruse)............. (locul
şi denumirea acestora şi gradul de avariere)
-.......(nr. aprox.) răniţi, (contaminaţi, intoxicaţi)
-.......căi de comunicaţii (rutiere şi feroviare) distruse şi / sau
blocate ..............(locul şi lungimea acestora)
-.......avarii la reţelele de gospodărie comunală (apă, gaze, canal,
electrice, termoficare)....... (locul, nr. / lungimea acestora)
-.......(nr.) adăposturi distruse / blocate ..........(locul, tipul şi nr.
persoanelor surprinse în acestea)
-.......poduri rutiere sau C.F. (dacă este cazul) distruse / avariate;
-.......(nr.) sirene distruse / avariate..........(locul şi tipul);
-.......recipienţi (cisterne, butelii, tancuri, rezervoare, etc.) cu conţinut
toxic afectate (fisurate / distruse / avariate) - dacă este cazul................
(locul, natura substanţei, mărimea recipientului );
-.......(nr.) incendii de masă / izolate............(locul şi amploarea);
-.......(nr.) bombe neexplodate (dacă este cazul)..............(locul);
Pierderi şi distrugeri mai importante s-au produs în secţia
(secţiile)______________unde au rezultat:__ morţi: ___răniţi,____
adăposturi blocate, _____ m.l. avarii la reţele_______________, etc.
Pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor…….. vă propun ca teritoriul
localităţii (agentului economic) să se împartă în (nr.)........raioane de
intervenţie, delimitate astfel:
-.........................
-.........................
-.........................
2. Limitarea şi înlăturarea urmărilor ……… (dezastrului, atacului – aerian /
terorist) să se execute cu forţele şi mijloacele proprii, pe următoarele
urgenţe:
În urgenţa întâi până la orele ______ vă propun să se acţioneze
pentru:
-cercetarea generală şi de specialitate a zonelor afectate în urma
dezastrului (atacului);
- stingerea incendiilor,
-deblocarea (decontaminarea) căilor de acces spre locurile la care se
impun intervenţii imediate pentru salvarea persoanelor afectate;
-salvarea răniţilor (contaminaţilor / intoxicaţiilor), acordarea primului
ajutor şi transportul acestora la spital;
-luarea măsurilor urgente în vederea înlăturării avariilor la reţelele
afectate pentru evitarea extinderii efectelor complementare ale acestora;
 -limitarea accesului în zonele cu grad ridicat de pericol (bombe
neexplodate, zone contaminate, clădiri care ameninţă cu prăbuşirea etc.
precum şi marcarea căilor de ocolire ale acestora;
În urgenţa a doua, până la orele _______(terminarea intervenţiei), vă
propun să se continue acţiunile desfăşurate în urgenţa I şi să se finalizate
toate celelalte acţiuni de limitare şi înlăturare a dezastrului (atacului).
Propun ca efortul principal să fie concentrat în..............(raionul, secţia de
producţie, obiectivul etc.) - (funcţie de volumul de acţiune şi amploarea
urmărilor) pentru.........................(măsuri urgente ce se impun)
3. Pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor dezastrului (atacului) vă propun
următoarea repartiţie a forţelor şi mijloacelor:
 în raionul ( la obiectivul) numărul 1 (secţia ___________) să
intervină:
 -........................................
 -.........................................
 (numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de
deplasare, misiunile fiecăreia şi modul de îndeplinire a
acestora)
 în raionul ( la obiectivul) numărul 2 (secţia ___________) să
intervină:
 -........................................
 -.........................................
 (numărul, denumirea formaţiunii, itinerarele de
deplasare, misiunile fiecăreia şi modul de îndeplinire a
acestora)
 în raionul ( la obiectivul) numărul 3:.....etc.
Acţiunile de intervenţie, vă propun, să se desfăşoare în următoarea
succesiune:
 înlăturarea avariilor la gaze, electrice, apă;
 stingerea incendiilor, concomitent cu salvarea răniţilor
(contaminaţilor),
 deblocarea adăposturilor şi asigurarea acestora cu aer,
acordarea primului ajutor sanitar şi transportul răniţilor la
spitale, deblocarea căilor de acces, înlăturarea pericolului
de dărâmături,
 desfăşurarea celorlalte activităţi de asanare a terenului şi
trecerea la repunerea în funcţiune a capacităţilor de
producţie.
Spitalizarea răniţilor, vă propun, să se realizeze la spitalul
______________ cu (nr)___________ autosanitare.
Punctele de adunare a răniţilor (contaminaţiilor) să se organizeze
la ..............(locul) şi să fie deservite de către.................(personal sanitar).
 Pentru evacuarea răniţilor (contaminaţi, intoxicaţi, sinistraţi) vă propun
următoarele itinerarii:
-....................
-....................
Propun ca după terminarea misiunilor, forţele şi mijloacele să se adune în
raionul de adunare dispus la ________ (locul).
4. Cooperarea între formaţiuni să se organizeze astfel:
 ……. (pe obiective, misiuni şi încadrate în timp).
5. Pe timpul desfăşurării acţiunilor de intervenţie vă propun luarea
următoarelor măsuri de protecţie:
 cercetarea continuă a locurilor cu pericol de explozie şi
contaminare;
 marcarea locurilor periculoase;
 interzicerea accesului pe aleea _________ şi dirijarea
circulaţiei
 pe _________
 instalarea pazei la ________________.
 alte măsurilor specifice de protecţie (pe obiective şi
misiuni, încadrate în timp)
 etc.(funcţie de situaţie)
6. Punctul de aprovizionare cu materialele pentru intervenţie propun să
intre în funcţiune la orele ______în (locul) ______________
7. Conducerea acţiunilor de intervenţie să se asigure din P.C. (locul de
conducere) folosind ______________(mijloacele cu fir, radio etc.).
8. Vă propun să interveniţi la eşaloanele superioare în vederea sprijinirii
cu următoarele forţe şi mijloace necesare îndeplinirii misiunilor în timp
oportun:
ii. .................. (enumerarea acestora)

MEMBRU AL COMITETULUI (CELULEI) PENTRU SITUAŢII DE

URGENŢĂ (specialitatea ) AL …………. (localitatea, ag.ec.)
 PRINCIPII GENERALE PRIVIND METODOLOGIA PREGĂTIRII ŞI
DESFĂŞURĂRII EXERCIŢIILOR, ANTRENAMENTELOR ŞI
APLICAŢIILOR DE PROTECTIE CIVILĂ

1. CLASIFICAREA ŞI CONŢINUTUL EXERCIŢIILOR ŞI APLICAŢIILOR

DE PROTECŢIE CIVILĂ.
 1.1. Exerciţiile şi aplicaţiile de protecţie civilă (antrenamentul de stat
major): definiţie, caracteristici.
Aplicaţia (exerciţiul) de protecţie civilă constituie forma
superioară, integratoare, complexă şi dinamică de pregătire şi instruire a
organelor de conducere şi formaţiunilor de protecţie civilă de la judeţe
(municipiul Bucureşti), localităţi şi agenţi economici.
Aplicaţia se desfăşoară în principiu cu eşaloanele „judeţ”,
„municipiu”, „agent economic” şi diferă de exerciţiu prin amploare, durată,
participanţi şi scopuri.
Periodicitatea de desfăşurare a aplicaţiilor şi exerciţiilor de
protecţie civilă va fi revăzută în „Instrucţiunile privind organizarea şi
desfăşurarea pregătirii pentru protecţia civilă în România”- emise de
către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Aplicaţia (exerciţiul) de protecţie civilă constă în rezolvarea
practică a unor situaţii ipotetice de intervenţie în cazul unui conflict armat,
atacuri teroriste, producerii unor dezastre sau alte situaţii speciale (starea
de urgenţă/asediu).
Aplicaţiile permit dezvoltarea analitică, perceptivă si unitară în
rezolvarea corectă a situaţiilor de protecţie civilă între subunităţi si
formaţiuni de diferite specialităţi, dar şi între acestea şi celelalte forţe care
intervin în sprijinul protecţiei civile.
Totodată, ele reprezintă o modalitate de verificare a nivelului de
pregătire pentru protecţia civilă a participanţilor.
Antrenamentul de stat major este forma de pregătire a
organelor de conducere ale protecţiei civile, care se desfăşoară în scopul
creşterii coeziunii şi operativităţii acestora, optimizării sistemului de lucru
pe ansamblu şi compartimente, aplicării unor procedee eficiente de
planificare, coordonare, control şi evaluare a acţiunilor de intervenţie,
întrebuinţării mijloacelor de legătură şi a celor de calcul.
Prin scopurile stabilite, se va urmări ca majoritatea activităţilor să
fie desfăşurate in timp operativ. Antrenamentul de stat major poate
precede desfăşurarea unei aplicaţii având ca scop pregătirea acesteia.

1.2. Clasificarea şi conţinutul aplicaţiilor de protecţie civilă.

În funcţie de scopuri, participanţi şi locul de desfăşurare, aplicaţiile
de protecţie civilă se clasifică astfel:
a) aplicaţii tactice cu trupe (formaţiuni),
b) aplicaţii de comandament cu transmisiuni în teren,
c) aplicaţii de comandament pe hartă,
d) aplicaţii asistate de calculator,
e) aplicaţii combinate,
f) aplicaţii de mobilizare.
Se mai pot desfăşura:
-aplicaţii experimentale,
 -aplicaţii metodice,
-aplicaţii demonstrative.

a) Aplicaţia tactică cu trupe (formaţiuni)-este caracteristică Unităţii

Speciale de Intervenţie.
La aplicaţiile Unităţii Speciale de Intervenţie participă subunităţile
acestuia, alte formaţiuni de protecţie civilă, de pompieri şi alte categorii de
forţe.
Aplicaţia poate să fie simplă, complexă sau cu dublă acţiune. În general
se execută aplicaţii tactice complexe, cu simplă acţiune.
Conducerea aplicaţiei se exercită de către eşalonul imediat superior şi
trebuie să urmărească permanent ca aplicaţia să se desfăşoare în situaţii
complexe, să fie create cele mai dificile situaţii de intervenţie.
Toate activităţile se vor desfăşura conform prevederilor regulamentare
şi a planului întocmit de conducerea aplicaţiei.
b) Aplicaţia de comandament cu transmisiuni în teren-se
desfăşoară, de regulă, cu participarea unui judeţ sau a unui grup de judeţe.
Scopul aplicaţiei este de a antrena şi perfecţiona, deprinderile
Inspectoratelor, comandanţilor de subunităţi şi formaţiuni precum şi a
membrilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, pentru elaborarea în timp
oportun şi în mod corect a deciziilor, întocmirea şi transmiterea ordinelor
(dispoziţiunilor) şi a rapoartelor de intervenţie folosind mijloace de
transmisiuni.
Astfel se încheagă coeziunea de acţiune a Inspectoratelor
subordonate judeţului (judeţelor) care participă la aplicaţie.
Pe timpul aplicaţiei se desfăşoară activităţi practice, creându-se
situaţii pentru diferite categorii de forţe de protecţie civilă care intervin, în
cooperare cu alte elemente ale Sistemului Naţional de Apărare.
Aplicaţia se conduce de regulă din P.C. al judeţului. Pe timpul
aplicaţiei, punctul de comandă se poate schimba, pentru a aduce în stare
de pregătire cât mai multe puncte de comandă (P.C. de rezervă).
c) Aplicaţia de comandament pe hartă-are ca scop îmbunătăţirea
metodologiei de elaborare a deciziilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă,
perfecţionării deprinderilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi a
comandanţilor de subunităţi (formaţiuni) în redactarea documentelor şi
aplicarea metodelor expeditive în lucrul de stat major.
Aplicaţiile de acest tip se execută, în principiu, cu comitetele pentru
situaţii de urgenţă de la municipii, oraşe şi agenţi economici.
De regulă, aplicaţiile de comandament pe hartă se desfăşoară în P.C.
al judeţelor şi municipiilor. Funcţie de scopurile de învăţământ, ele se pot
desfăşura în săli de pregătire sau puncte de comandă.
Pe timpul aplicaţiei nu se folosesc decât mijloacele de transmisiuni
necesare conducerii şi desfăşurării activităţilor prevăzute în planul de
desfăşurare.
 Pentru creşterea eficienţei aplicaţiei, unele activităţi complexe de
protecţie civilă se vor executa practic in teren.
d) Aplicaţia asistată de calculator-constituie o formă de pregătire a
organelor de conducere ale protecţiei civile şi constă în simularea
programată şi dinamică a situaţiilor specifice acţiunilor de intervenţie,
precum şi a deciziilor pentru rezolvarea acestora.
Ea reprezintă modalitatea care apropie cel mai mult pe participanţi de
condiţiile reale în care este posibil să acţioneze.
Aplicaţia asistată de calculator permite:
-verificarea unor ipoteze de folosire a forţelor şi mijloacelor,
-eliminarea aprecierilor subiective privind rezultatele deciziei,
-identificarea şi verificarea diferitelor variante de acţiune,
analizarea şi, în final, selectarea variantei optime care să
asigure creşterea eficacităţii intervenţiei,
-obţinerea unor rezultate cât mai apropiate de realitate şi
creşterea viabilităţii deciziilor adoptate.
e) Aplicaţia combinată-întruneşte caracteristicile proprii celorlalte tipuri de
aplicaţii referitoare la complexitatea temei, scopurilor urmărite, participanţi şi
locul de desfăşurare.
f) Aplicaţia de mobilizare-are ca scop verificarea viabilităţii planurilor de
mobilizare şi a gradului de pregătire a Inspectoratelor pentru situaţii de
urgenţă judeţene (municipiului Bucureşti) în aplicarea acestora în condiţiile
şi la termenele prevăzute. Aplicaţia se organizează şi se desfăşoară potrivit
instrucţiunilor şi ordinelor elaborate în acest sens.
Aplicaţiile de mobilizare sunt conduse de către Inspectoratul General pentru
Situaţii de Urgenţă. Pe timpul acestora se antrenează toate nucleele de
mobilizare şi pot fi chemaţi şi rezervişti. Unele dintre problemele de urmărit
se vor executa în timp operativ.

Aplicaţiile experimentale, metodice sau demonstrative se

execută numai la ordin. Ele se pot desfăşura fie cu trupe (formaţiuni) , fie cu
transmisiuni în teren. În cadrul acestor aplicaţii nu se execută, în timp
operativ, decât o anumită parte dintre problemele de urmărit.

2. DOCUMENTELE NECESARE PREGĂTIRII ŞI CONDUCERII

APLICAŢIILOR DE PROTECŢIE CIVILĂ
2.1. *Concepţia şi planul de desfăşurare (text ),
2.2. *Concepţia aplicaţiei(grafic),
2.3. Tema tactică (scenariul, situaţia la dezastre),
2.4. Planul de pregătire a aplicaţiei,
2.5. Dispoziţiunea de pregătire a aplicaţiei,
2.6. Planul cu organizarea arbitrajului,
2.7. Planul unic de difuzare a informaţiilor,
2.8. Situaţia cu efectivele şi tehnica întrebuinţate în aplicaţie,
 2.9. *Planul cu marcarea lucrărilor de distrugere,
2.10. Planul transmisiunilor,
2.11. Costul estimativ al aplicaţiei,
2.12. Bilanţul aplicaţiei.
*) =se prezintă pentru aprobare eşalonului superior.

2.1. Concepţia şi planul de desfăşurare a aplicaţiei(text).

Se redactează într-un document unitar, se aprobă de către eşalonul
superior şi în principiu cuprinde:
A. CONCEPŢIA:
-Participanţi,
-Tema,
-Etape,
-Timp (operativ şi astronomic),
-Adversar /situaţia la dezastre,
-Forţele proprii (2 eşaloane superioare şi eşalonul executant).
B. PLANUL DE DESFĂŞURARE:
(sub formă de tabel, cuprinzând activităţile desfăşurate de către
conducerea
aplicaţiei şi participanţi – încadrate pe etape şi timp - din
momentul
începerii aplicaţiei şi până la terminarea acesteia)
C. SCOPURI DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
D. PROBLEME DE URMĂRIT:

2.2. Concepţia aplicaţiei (grafic pe hartă).

Trebuie să redea dispozitivul şi acţiunile de intervenţie desfăşurate în
timp operativ la nivelul eşalonului executant, detaliat cu două eşaloane mai
jos.
Documentul se aprobă de către eşalonul superior şi cuprinde:
-elemente din situaţia eşalonului superior care interesează pe
executanţi şi permit pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie;
-situaţia inspectoratelor, comitetelor şi formaţiunilor de protecţie
civilă participante la aplicaţie (cu două eşaloane mai jos);
-situaţia adversarului (compunerea şi concepţia acţiunilor aviaţiei
adversarului): urmările loviturilor din aer executate asupra localităţilor,
agenţilor economici, nodurilor de comunicaţii, distrugerile provocate de
grupurile de cercetare –diversiunea sau urmările provocate în urma
producerii unor dezastre;
-misiunea şi concepţia eşalonului superior (atât cât este necesar
pentru desfăşurarea aplicaţiei);
 -elementele principale care se dau prin misiune de către eşalonul
superior inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă subordonate:
dispunere, grad de asigurare, zonele din care se evacuează unele
categorii de populaţie şi bunuri materiale, raioane şi comunicaţii
interzise, reţele de gaze, apă, electrice-avariate, raioane contaminate
chimic şi cantităţi de noxe chimice, situaţia protecţiei prin adăpostire,
asigurarea cu mijloace de alarmare şi altele;
-locul punctelor de comandă (inclusiv ale eşalonului superior şi ale
vecinilor – unde este cazul).
Pe hartă se vor trece de asemenea principalele elemente din decizia
probabilă a eşalonului executant, sub forma reprezentărilor grafice.
Harta cu concepţia aplicaţiei se semnează de către conducătorul
aplicaţiei.

2.3. Tema tactică (scenariul, situaţia la dezastre).

Este un document specific tuturor aplicaţiilor (exerciţiilor) prin care
conducerea acestora încadrează pe executanţi într-o situaţie verosimilă,
corespunzătoare caracterului acţiunilor de protecţie civilă desfăşurate, în
mod cronologic, ce au avut loc sau sunt în curs de desfăşurare până la o
anumită dată (ziua, luna şi ora) de intrare (punere) a participanţilor într-o
situaţie iniţială care marchează, de regulă, primirea unei misiuni .
Tema tactică cuprinde:
a) Situaţia generală,
b) Situaţia specială,
c) Probleme diverse,
Situaţia la dezastre cuprinde:
a) Situaţia generală de dezastre;
b) Situaţia organelor de conducere ale protecţiei civile;
c) Situaţia forţelor şi mijloacelor de protecţie civilă;
d) Probleme diverse;
Tema tactică (situaţia la dezastre) mai cuprinde 2 anexe:
-Situaţia forţelor şi mijloacelor;
-Situaţia pierderilor şi distrugerilor.

2.4. Planul de pregătire a aplicaţiei .

Cuprinde totalitatea activităţilor ce urmează a se desfăşura, inclusiv
elaborarea documentelor şi conţine rubricile :
-denumirea activităţii (executarea recunoaşterilor, elaborarea
concepţiei aplicaţiei, a temelor tactice (situaţiilor la dezastre), a
ordinelor de intervenţie, a controlului pregătirii participanţilor pentru
aplicaţie şi a mijloacelor de intervenţie folosite pe timpul acesteia, etc.),
-termenul de îndeplinire,
-cine desfăşoară activitatea (elaborează documentul),
-cu cine colaborează,
 -cine conduce activitatea.
La redactarea planului, conducătorul aplicaţiei trebuie să aibă în
vedere timpul necesar pentru întocmirea ,verificarea şi aprobarea
documentelor precum şi pregătirea organelor de conducere şi
formaţiunilor care vor participa la aplicaţie.
Planul de pregătire a aplicaţiei se întocmeşte de către conducătorul
aplicaţiei şi se aprobă de către şeful protecţiei civile.

2.5. Dispoziţiunea de pregătire a aplicaţiei

Se elaborează de către conducătorul aplicaţiei, se trimite (comunică)
organelor de conducere participante în părţile cei privesc şi cuprinde:
-felul şi tema aplicaţiei;
-durata şi perioada de desfăşurare;
-participanţii şi exerciţiile practice ce se prezintă în teren;
-perioada în care se va desfăşura antrenamentul şi se vor verifica
concepţiile exerciţiilor practice;
-modul de pregătire a participanţilor la aplicaţie (studiu individual,
antrenamente pe specialităţi, vizionarea unor exerciţii şi aplicaţii
desfăşurate anterior, discuţii, verificări, etc.);
-măsuri de siguranţă pentru prevenirea evenimentelor deosebite;
-semne distinctive de recunoaştere;
-ţinuta aplicaţiei (exerciţiului).
3. METODOLOGIA DESFĂŞURĂRII EXERCIŢIILOR ŞI APLICAŢIILOR
DE PROTECŢIE CIVILĂ
Perioada participării la aplicaţie se consideră de la data
introducerii indicativului de începere a aplicaţiei şi se termină odată cu
transmiterea semnalului de încetare.
Participanţii la aplicaţie intră în situaţia iniţială pe baza temei
tactice ( scenariului, situaţiei la dezastre) şi primesc ordine sau
dispoziţiuni, concomitent sau succesiv, în raport de tipul aplicaţiei şi
scopurile de învăţământ.
De regulă tema tactică (situaţia la dezastre) se înmânează
organelor de conducere participante cu 10-20 de zile înaintea începerii
aplicaţiei, urmând a se difuza extrase subordonaţilor în părţile ce-i
privesc.
Deciziile şi măsurile luate de către comitetul pentru situaţii de
urgenţă, pe baza situaţiilor primite, trebuie să fie realizate în timp scurt,
lăsând participanţilor cât mai mult timp la dispoziţie pentru pregătirea
acţiunilor de intervenţie.
Pe timpul elaborării propunerilor şi luării deciziilor, conducerea
aplicaţiei urmăreşte activitatea participanţilor pentru pregătirea
acţiunilor de intervenţie.
Ascultarea rapoartelor cu date concluzii şi propuneri, în vederea
luării deciziei pentru intervenţie, se face de către conducătorul
 aplicaţiei cu participarea unui număr restrâns de persoane din partea
organelor de conduce ale protecţiei civile.
După ascultarea deciziei conducătorul aplicaţiei o aprobă şi dacă
este necesar aduce unele modificări.
O atenţie deosebită se va acorda pregătirii acţiunilor practice în
teren.
Conducerea aplicaţiei va urmării realizarea scopurilor de
învăţământ propuse şi respectarea succesiunii activităţilor de
prezentare a propunerilor şi de ducere a acţiunilor de intervenţie.
În vederea pregătirii şi desfăşurării unei aplicaţii (exerciţiu) de
protecţie civilă se desfăşoară următoarele activităţi:
 Stabilirea datelor de bază pentru desfăşurarea aplicaţiei
-tema
-participanţii
-scopurile aplicaţiei
-logistica
 Elaborarea documentelor aplicaţiei,
 Calculul consumului minim de carburanţi – lubrifianţi, materialele
şi mijloacele tehnice,
 Trimiterea dispoziţiunilor privind pregătirea şi desfăşurarea
aplicaţiei,
 Constituirea conducerii aplicaţiei şi realizarea pregătirii acesteia,
 Executarea recunoaşterilor şi pregătirea locurilor de desfăşurare
a aplicaţiei,
 Pregătirea sistemelor de înştiinţare - alarmare, a locurilor de
adăpostire, a protecţiei N.B.C. şi sanitare,
 Asigurarea cu hărţi (planuri) şi alte ustensile necesare,
 Întocmirea cererilor de transport,
 Organizarea logisticii aplicaţiei,
 Verificarea pregătirii participanţilor.
Datele de bază necesare pregătirii aplicaţiei se stabilesc de către
conducătorul acesteia, respectând următoarele principii de bază:
 Pregătirea şi desfăşurarea aplicaţiei conform prevederilor
regulamentare în vigoare,
 Realizarea unui cadru de desfăşurare a aplicaţiei cât mai apropiat de
situaţiile reale,
 Sistematizarea şi continuitatea instruirii organelor de conducere şi
formaţiunilor de protecţie civilă,
 Interdependenţa între scopurile de învăţământ, problemele de urmărit
şi concepţia ducerii acţiunilor de intervenţie ca urmare a atacurilor din
aer executate de către adversar, a acţiunilor teroriste sau a producerii
unor dezastre.
4. TENDINŢE ŞI ORIENTĂRI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI
DESFĂŞURAREA EXERCIŢIILOR ŞI APLICAŢIILOR TACTICE DE
PROTECŢIE CIVILĂ
Dacă în ultima perioadă majoritatea exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice
desfăşurate de NATO aveau scenarii de dezastre, după atacul terorist din
11 septembrie 2002 asupra SUA şi celelalte care au avut loc în lume, toate
aplicaţiile şi exerciţiile tactice ale NATO, sau ale ţărilor partenere, se
desfăşoară după scenarii care cuprind şi atacuri teroriste.
Membră a NATO, datorită pericolelor reale şi amploarei pierderilor şi
distrugerilor ce pot fi provocate de atacurile teroriste, ţara noastră, în
special Comandamentul Protecţiei civile şi acum Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate au trecut la organizarea
şi desfăşurarea exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice de protecţie civilă, conform
standardelor NATO, după scenarii bazate pe atacuri teroriste, sau care să
cuprindă şi atacuri teroriste.
Experienţa acumulată de participanţii la aplicaţiile internaţionale
desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara ţării se va concretiza într-o
„Instrucţiune privind organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor şi aplicaţiilor de
protecţie civilă”, elaborată de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă.
Ultimele aplicaţii organizate şi conduse de Comandamentul Protecţiei
Civile s-au desfăşurat conform standardelor NATO şi au avut rezultatele
scontate, toate obiectivele fiind atinse.
Adoptarea metodologiei NATO trebuie percepută ca o metodologie
serioasă, în care toate activităţile şi acţiunile sunt foarte bine planificate,
organizate şi desfăşurate, cu un sistem eficient de evaluare a activităţilor,
astfel încât să se ştie exact care este gradul de îndeplinire al obiectivelor
aplicaţiei.
Acest lucru presupune:
- Realizarea de scenarii credibile, care ar putea fi posibile
(preponderente fiind atacurile teroriste),
- Antrenarea şi perfecţionarea tuturor structurilor implicate în
rezolvarea situaţiilor de protecţie civilă,
- Rezolvarea tuturor situaţiilor în timp operativ,
- Pregătirea aplicaţiei (documente şi activităţi) de către un colectiv de
planificatori, care, pe lângă scenariu, evenimente (situaţii), etc, va
elabora instrucţiuni pentru toate categoriile de participanţi, astfel încât
la începerea activităţii, să nu fie nevoie de alte precizări,
- Înainte de începerea aplicaţiei se va face instruirea participanţilor,
care vor primi documentele aplicaţiei, în părţile ce-i privesc; se va
încerca reducerea la maximum a confuziilor, astfel încât aplicaţia
odată începută să-şi urmeze cursul conform scenariului,
- Evenimentele (situaţiile tactice) vor fi aduse la cunoştinţa
participanţilor prin diferite mijloace, din diferite surse,
 - Se va urmări fluxul informaţional între diferitele structuri participante,
operativitatea deciziilor, ordinelor şi dispoziţiunilor de intervenţie,
precum şi cooperarea între diferitele structuri pentru rezolvarea
situaţiei de protecţie civilă,
Deşi e mai greu, la început, se va adopta şi varianta în care o parte
(cea mai mare) dintre participanţi să nu fie anunţaţi despre data şi ora
începerii aplicaţiei astfel încât evenimentele să-i surprindă pe timpul
desfăşurării activităţilor cotidiene; atunci se va evalua corect viabilitatea
planurilor şi operativitatea structurilor.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr.481/08.11 2004, privind protecţia civilă;

2. Ordonanţa de Urgenţă nr.21/2004, privind Sistemul Naţional
de Management pentru Situaţii de Urgenţă.
3. Hotărârea Guvernului României nr.1490/2004, privind
organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii
de urgenţă;
4. Hotărârea Guvernului României nr.1491/2004, pentru
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a
organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
5. Hotărârea Guvernului României nr.1492/2004, privind
principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de
urgenţă profesioniste;
6. Col. dr. Ştefan Geantă, Protecţia civilă-dimensiune a
securităţii Naţionale, ed.Telegrafia, Bucureşti 2004;
7. Col. dr. Florea Dan, Managementul Sistemului de Protecţie
Civilă pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor dezastrelor, pe
timp de pace, criză sau război, ed. Spirit Românesc, Craiova
2003;
8. Dr. Nicolae Ştainer, Ing. Radu AndriciucElemente
fundamentale ale managementului Crizelor şi urgenţelor civile
din perspectiva protecţiei civile, Ed. Mpm Edit Consult, Bucureşti
2004;
9. Ing. Sever Emil Georgescu, Ghid practic pentru pregătirea
populaţiei în vederea protecţiei antiseismice,
10. Ministerul Industriei chimice şi petrochimice,
Instrucţiuni departamentale pentru elaborarea planului de
alarmare şi intervenţie în caz de pericol chimic şi de explozie,
1987;
11. Col.drd. Liviu Viorel Nemeş, Managementul
Protecţiei Civile în România, ed. M.A.I. 2003;
12. Popa I. şi Epure M. Laura, Managementul
Dezastrelor, Compania INEDIT S.R.L., Bucureşti 2001;
13. *** Manual tehnic de Apărare Civilă, Bucureşti
1983,
14. *** Apărarea Civilă în sprijinul pregătirii formaţiilor
de Specialitate, personalului muncitor şi a populaţiei, Bucureşti
1981;
15. ***Generic crisis management handbook,
NATO/EAPC, 1997;
16. *** Cooperation Activities în Civil Emergency
Planing, CEPD/NATO, 1996;