Predica la Sfanta Macrina

Mareste imaginea.

Frați creștini,

Sfinţii Părinţi au avut o înaltă consideraţie faţă de această stare de feciorie şi au dedicat adevărate elogii, pentru a arăta

semnificaţia şi importanţa acestei mari şi sfinte virtuţi. În secolul al IV-lea creştin se poate vorbi despre o adevărată literatură

consacrată acesteia. Dintre aceştia se remarcă: Sf. Ciprian, Metodiu de Olimp, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf.

Efrem Sirul etc.

,,Fecioarele sunt floarea Bisericii, podoaba şi frumuseţea harului duhovnicesc, starea cea firească a nevinovăţiei originare;

desăvârşită realizare, vrednică de laudă oamenilor şi cinstirea îngerilor; chipul lui Dumnezeu care imită viaţa cea sfântă a

Domnului, dovedindu-se astfel cea mai aleasă parte a turmei lui Hristos şi naşterea cea mai slăvită a Sfintei Biserici" spune

Sfântul Ciprian al Cartaginei.

Pe cât este ea de înaltă fecioria, pe atât este de ispitită, încât puţini sunt cei care se pot considera cu adevărat feciorelnici la trup şi

suflet. Ca să se poată împotrivi tuturor acestor ispite, arată Sfântul Ioan în lucrarea ,,Despre feciorie”, omul are nevoie de ,,un

suflet căruia îi place lupta, de un suflet tare, de un suflet care să lupte până la sânge împotriva poftelor. Trebuie să mergi pe

cărbuni şi să nu te arzi; să calci pe săbii şi să nu te tai... Un suflet care nu-i pregătit să ţină piept chinurilor poftei, iute este biruit...

dar mai presus de toate să avem ajutorul de sus, ajutorul lui Dumnezeu”.

Trupul trebuie cinstit ca templu al Duhului Sfânt: ,,Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe

care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul

vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. (I Corinteni 6, 19-29) În momentul botezului prin care devenim creştini,

Duhul Sfânt se sălăşluieşte în trupurile cu care ne naştem.

În legătură cu sexualitatea umană, spiritualitatea ortodoxă consideră că starea firească a primilor oameni a fost fecioria. Fecioria

îl apropie pe om de starea îngerească, face din creştinul care o respectă un adevărat om ceresc, ridicându-l deasupra plăcerilor,

într-o lume a spiritului, a lucrurilor curate şi veşnice.

Un adevărat om ceresc a fost Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, despre care vom discuta în continuare, cea care a

ales să-și păstreze fecioria curată, după ce a murit logodnicul ei.

Dreptmăritori creștini,

Sfânta Macrina a fost sora, mai mare, a Sfântului Vasile cel Mare, al lui Petru al Sevastiei și a lui Grigorie de Nyssa. Din tinerete
și-a inchinat viata slujirii lui Dumnezeu și ajutorării săracilor. Fiind împodobită cu frumusetea trupului și cu fire bună, a fost

logodită cu un mire asemenea ei, dar le-a fost logodna prea scurtă, de vreme ce logodnicul ei s-a întâmplat de a murit. Au venit

mulți alții să o ia, însă Fericita și-a ales fecioria, ajutând-o pe mama sa Emilia, la treburile gospodărești și la creșterea fraților mai

mici, ca o a doua mamă, de vreme ce cu toții erau zece frați și surori. Și se nevoia și cu dumnezeieștile Scripturi, ca una ce se

sârguia să îndrume pe frații ei pe calea urmării lui Hristos, făcând casa părintească ,,o scoală de fapte bune.”

La vârsta de 14 ani, Sfânta Macrina se consacră lui Iisus şi îi oferă darul cel mai plăcut Domnului - castitatea, dar nu separată de

celelalte virtuţi: umilinţa şi ascultarea şi spirit total de abnegaţie. Tinerică fiind şi foarte frumoasă, îşi găseşte o cetate sigură de

apărare împotriva momelilor pământeşti, în mama sa Emilia. Împreună cu fratele său, Sfântul Vasile, au întemeiat, apoi, două

mănăstiri în Pont, una pentru femei și alta pentru bărbați, condusă, una, de Sfântul Vasile cel Mare, iar alta, de femei, unde era

egumenă Macrina, care, după moartea mamei sale, și-a împărțit averea săracilor. Și a trăit fericita așa, cu multă cuviință și

sihăstrește, în rugăciuni și câstigându-și, prin muncă, cele de trebuință, până la cea din urmă suflare a ei.

Legătura dintre mamă şi fiică este extrem de puternică, aşa după cum exprimă mama sa: ,,în timp ce am purtat pe ceilalţi fii în

trupul meu, timp de 9 luni, pe Macrina am purtat-o toată viaţa.”

Sfânta are o influenţă binefăcătoare asupra tuturor celor cu care vine în contact. Sfîntul Vasile cel Mare, terminând studiile se

întoarce în ţară plin de glorie, pentru succesele sale de mare magistrat. După puţin timp, Sfânta Macrina prin exortaţiile sale

calde, dar mai ales prin viaţa sa, îl orientează spre îmbrăţişarea sărăciei şi dedicarea lui Hristos. Este o îndrumătoare înţeleaptă

pentru fraţii ei.

Sfânta Macrina este cea care i-a arătat fratelui Vasile deşertăciunea lumii şi l-a îndemnat spre noua filozofie. Ea se retrage pe

malul râului Iris, la Anesi, împreună cu mama şi slujitoarele lor, precum şi alte tinere bogate, dornice să trăiască aproape de

Domnul, în liniştea mănăstirii. După câţiva ani, pe partea opusă a râului Sfântul Vasile va întemeia o mănăstire pentru monahi,

unde va sta şi el până va fi ales episcop de Cezareea.

Gloria lui Vasile e în bună măsură gloria Macrinei, căreia îi revine meritul de a-şi fi câştigat fratele pe drumul creştinismului

activ şi cuceritor. Macrina, i-a înconjurat cu multă dragoste pe toţi fraţii ei, pe unii chiar i-a educat după ce ea însăşi primise o

înaltă educaţie de la mama şi bunica ei. În lungile convorbiri pe care le are cu fratele Grigore episcop de Nisa, în preajma morţii

ei, acesta e vrăjit de ştiinţa şi cuvântul înflăcărat al surorii. Grigore o ascultă ca pe o profesoară. Macrina se înalţă cu cuvântul pe

culmile filozofiei şi vorbeşte despre suflet. Explică principiile vieţii în trup, cauza existenţei omului şi a caracterului lui muritor,

originea morţii şi desfacerea trupului pentru o altă viaţă.

În urma sinodului care a avut loc în Antiohia, la nouă luni după trecerea la cele veşnice a Sfântului Vasile, fratele ei, Grigorie,

acum episcop de Nyssa, se hotărăşte să îşi viziteze sora pe care nu o mai văzuse de opt ani.
Când mai avea o zi de călătorie i se arată o vedenie (un vis premonitoriu). Ţinea în mâini moaşte de martiri care străluceau spre

soare, iar ochii îi erau orbiţi de lumina lor. De trei ori are aceeaşi vedenie, dar nu pricepe tâlcul ei ascuns.

Ajuns la sihăstrie, Grigorie află că aceasta era grav bolnavă, iar Petru plecase de trei zile în întâmpinarea lui. Şi-a revăzut sora

lipsită de putere care, fericită de această întâlnire, mulţumeşte lui Dumnezeu: „Mi-ai dăruit, Doamne, această bucurie şi nu mi-ai

lăsat neîmplinită dorinţa, căci ai îndemnat pe slujitorul Tău să o cerceteze pe roaba Ta“.

Deşi era slăbită, încerca să-şi înveselească fratele cu vorbe bune şi întrebări pline de tact.

Astfel ei împărtăşesc amintiri despre Sfântul Vasile, vorbesc despre natura omenească şi despre dumnezeiasca iconomie, despre

viaţa de apoi, iar Macrina grăia ca inspirată de Duhul Sfânt. Deşi puterile îi erau slăbite şi se apropia de moarte, Macrina

contempla realităţile divine şi găsea puterea de a-i dezvălui fratelui gândurile ei şi de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru toate cele

dăruite.

Sfântul Grigorie înţelege că drumul Macrinei se îndreaptă spre viaţa viitoare. Deşi e cuprins de o adâncă tristeţe, priveşte cu drag

atitudinea detaşată a sorei sale, la despărţirea de cele lumeşti.

În ultimele clipe de viaţă, Sfânta Macrina a încetat să mai vorbească, adresându-se doar lui Dumnezeu, prin rugăciune implorând,

cu mâinile ridicate şi cu glas murmurat: „Dumnezeule veşnic, spre Care m-am îndreptat din sânul maicii mele, pe Tine Te-a iubit

sufletul meu din toată puterea, Căruia din tinereţe mi-am dăruit şi trupul, şi sufletul, trimite-mi înger de lumină care să mă

călăuzească spre locul răcoros în care se găseşte apa odihnei, la sânul Sfinţilor Părinţi“.

Un bărbat dintr-o garnizoană din Pont îi povesteşte Sfântului Grigorie despre o minune săvârşită de sora lui, Macrina cea Tânără,

cum aceasta îi vindecă fetiţa de o boală infecţioasă a ochiului. Ajunşi la sihăstria unde aceasta se nevoia împreună cu fratele ei,

Petru, sunt invitaţi să rămână la agapa frăţească. Ţinând copilul la sân, Macrina insista ca părinţii să mai zăbovească, promiţându-

le un leac ce va vindeca boala fetiţei. La întoarcere, cei doi soţi îşi povestesc cu bucurie cele întâmplate fiecăruia. Amintindu-şi

de promisiune, soţia e învinuită de leacul uitat. Însă observă amândoi cu uimire că fata era sănătoasă, Sfânta Macrina vindecând-o

cu rugăciunea.

Sufletul Sfintei a plecat la Domnul după slujba Vecerniei. Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Macrina cea Tânără în fiecare

an, în data de 19 iulie.

Iubiți credincioși,

Sfânta Macrina este un model de feciorie desăvârșit, un model pe care ar trebui să-l urmeze tinerele noastre. Numai că odată cu

globalizarea, libertatea de exprimare şi de acţiune, dar şi lipsa de comunicare cu părinţii (care nu mai au timp să acorde atenţie
propriilor copii), tinerii au căpătat o altă perspectivă asupra acestei probleme. Foarte puţine sunt familiile care le explică tinerilor

ce înseamnă şi ce implică relaţia dintre bărbat şi femeie. Ei renunţă la feciorie încă de la vârste foarte fragede, fără să fie pregătiţi

în prealabil, cu repercusiuni în plan psihologic, emoţional, fizic şi moral, pierzându-şi astfel curăţenia trupească şi sufletească.

Percepţia eronată a iubirii ca satisfacţie sexuală, folosirea partenerului ca obiect al plăcerii, duce, cel mai adesea, la relaţii

pasagere, în care ,,iubirea” rezistă atât timp cât există poftă şi satisfacţie. În momentul în care acestea se diminuează se caută

evadarea într-o altă relaţie. Persoana celuilalt nu mai este înţeleasă în ceea ce ea are unic, irepetabil, distinct, ci face parte din

palmaresul personal, o nouă cucerire.

Majoritatea consideră că este demodat să-ţi păstrezi fecioria până la căsătorie. Pentru ei este important ,,să trăiască clipa”, să dea

frâu liber sentimentelor. Tinerii sunt încurajaţi prin diverse mijloace (mesaje transmise prin intermediul anumitor emisiuni, filme,

reviste, site-uri provocatoare etc.) să facă acest pas ,,firesc”, mai ales partea masculină pentru care este motiv de laudă în faţa

prietenilor, fecioria fiind simţită adesea ca o frustrare. Ei sunt sfătuiţi să se cunoască mai bine în cuplu, înainte de a întemeia o

familie şi, astfel, a apărut moda ,,căsătoriei de probă".

Iar dacă părinţii recomandă copiilor păstrarea virginităţii premaritale, nu o fac din motive morale, cât mai ales pentru evitarea

sarcinilor nedorite, a bolilor (BTS) sau a anturajelor nepotrivite. Prin canale media, în instituţii de învăţământ se fac numeroase

campanii de prevenire a bolilor şi sarcinilor prin protejare, şi nu este un lucru rău, dar nu ar fi mai bine să se pună temei pe

învăţăturile moral-creştine?

Mai mult, în această direcţie se aduc argumente medicale şi ştiinţifice prin care se demonstrează că abstinenţa nu-i sănătoasă. De

milenii, Biserica a arătat că lipsa relaţiilor intime nu numai că nu dăunează sănătăţii sufleteşti sau trupeşti, ci, dimpotrivă, prin

această nevoinţă cresc rezistenţa fizică, durata vieţii, se întăreşte sănătatea psihică şi se dezvoltă latura spirituală. Dintotdeauna,

cei care au ales calea unei vieţi monahale sunt un exemplu în acest sens.

Păstrarea fecioriei nu înseamnă să fii habotnic, să nu-ţi trăieşti viaţa, să nu te distrezi, să nu simţi bucuria tinereţii, să nu iubeşti

etc. Da, dar în curăţie şi bună cuviinţă.

Învăţătura Bisericii îndeamnă la castitate şi consideră mare păcat întreţinerea relaţiilor intime înaintea căsătoriei. Cei care se

iubesc sunt sfătuiţi să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor prin Sfânta Taină a Căsătoriei.

Morala creştină a subliniat permanent frumuseţea curăţiei înainte de căsătorie, considerând-o ca pe o ofrandă pe altarul noii

familii, un dar reciproc pe care şi-l oferă cei doi tineri. Cine caută iubirea adevărată şi doreşte o familie fericită ştie că nu o

întâlneşte decât o singură dată în viaţă, este irepetabilă şi, de aceea, o aşteaptă pentru a i se dărui integral, trup şi suflet, iar iubirea

şi dăruirea trebuie să fie binecuvântate în Biserică.

Prin participarea la Nunta din Cana Galileii, Mântuitorul Iisus Hristos ridică legătura dintre bărbat şi femeie la nivelul de Sfântă

Taină şi arată respectul Său faţă de această legătură ce trebuie facută în curăţie. Acelaşi lucru reiese şi din Pilda celor 10 fecioare.

Căsătoria nepervertită, binecuvântată de Dumnezeu prin Sfânta Taină a Cununiei, păstrează integritatea omului atât din punct de

vedere fizic, cât şi moral. Prin ea este anticipată şi reprezentată unirea dintre Hristos şi Biserică (Efeseni 5, 21-33), dar şi nunta

Mielului ce va avea loc la sfârşitul lumii: ,,Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi miresa

Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor. Şi mi-

a zis: Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mântuitorului! Şi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu”

(Apocalipsa 19, 7-9).

Maica Domnului, simbol al curăţiei, a fost fecioară înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, în timpul naşterii, dar şi după

naştere. Îngerul Gavriil i-a binevestit că: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi

Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35), iar Fecioara Maria a răspuns : ,,Fie mie după

cuvântul tău!” (Luca 1, 38) ,,Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a

căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Luca 1, 46-48)

Un temei important pentru susţinerea fecioriei îl constituie poziţia Sfântului Apostol Pavel în această privinţă, el însuşi

celibatar: ,,Cât despre fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu

vrednic de crezare. Socotesc, deci, că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.” (I.

Corinteni 7, 25)

Încredințați fiind că fecioria este un dar de la Dumnezeu, îndemnăm pe toate tinerele și pe toți tinerii să păstreze această virtute cu

mare cinste până când vor primi cununa cununiei de la Mântuitorul. Amin!