ROMANITATEA ROMÂNILOR

Ideea romanitaţii românilor este una dintre ideile fundamentale ale istoriei naţionale. Romanitatea
romanilor este un element fundamental al etnogenezei romanesti,iar studierea ei se impune din
urmatoarele considerente : ofera informatii despre originea ,formarea si continuitatea poporului
roman,este alaturi de ortodoxie un element al constiintei colective romanesti ,a reprezentat in epoca
moderna o arma de lupta in demersul romanilor din Transilvania, vizand obtinerea de drepturi nationale 
Aceastã sintagm se referă la :

1) ideea descendenţei romane a românilor ( latinitatea românilor);

2) ideea continuitaţii daco-romanilor şi apoi a populaţiei romanizate de pe teritoriul fostei Dacii;
3) ideea unitaţii de neam şi limbã a românilor din teritoriile locuite de ei.

Afirmarea romanitaţii românilor în Evul Mediu

A. Problema originii românilor i-a procupat pe invaţaţi încă de la începutul Evului mediu. Astfel,
încă din sec al VII-lea, o populaţie romanizată la nordul Dunării apare menţionată într-un tratat
militar bizantin, Strategikon ( al împăratului Mauricius).

B. Romanitatea românilor între secolele X-XIII.

Sursele bizantine menţioneaza la nord de Dunãre, între secolele X-XIII, populaţii sub numele de
daci şi geţi,dar aceastã denumire se referã la români.
Astfel, la puţin timp dupã încheierea etnogenezei, lucrãrile unor cronicari (bizantini,slavi,maghiari
etc.) menţioneazã populaţia romanicã din Balcani şi din actualul teritoriu al ţãrii noastre sub numele
de vlahi (volohi,blachi,valahi), termen care desemneazã un popor de origine romanicã.
Românii nu s-au numit niciodata pe ei înşişi altfel decât rumâni sau români, dupã numele cetaţii
mame, Roma, fapt confirmat şi de cãtre eruditul împãratul bizantin,Constantin al VII-lea
Porfirogenetul¹(912-959). Acesta denumeşte populaţia neslavã din Balcani, în contextul aşezãrii
slavilor, cu numele de romani în timp ce bizantinii, sunt denumiţi romei. .
In secolul XI scriitorul bizantin Kekaumenos nota ca românii sunt daci si ca “ impotriva lor a
purtat razboi imparatul Traian si i-a invins cu totul...”
La fel ca şi bizantinii,ungurii au întreţinut un contact permanent cu românii,romanitatea acestora
fiindu-le cunoscutã. Astfel,notarul regelui Bella, Anonymus, confirma în cronica sa, Gesta
Hungarorum²,(Faptele ungurilor-sec. XII), prezenţa populaţiei româneşti în Transilvania la venirea
ungurilor.
Un secol mai târziu,Simon de Keza nota, în Gesta Hunorum et Hungarorum,cã românii erau deja
în Pannonia încă de la venirea hunilor.(sec.IV).

C. Afirmarea romanitaţii românilor în sec. XIV-XVI

In Evul Mediu afirmarea ideei romanitãţii românilor este influenţatã de mai multe evenimente:
1.Formarea statelor medievale Ţara Româneascã şi Moldova (sec. al XIV-lea), însăşi denumirea de
Ţara Româneascã este sugestivã pentru conştiinţa romanitãţii poporului nostru.
. 2. În contextul expansiunii otomane umaniştii şi gânditorii Renaşterii, activând pentru trezirea
conştiinţei contemporanilor, au afirmat romanitatea românilor. Astel în secolele XV-XVI, umanişti ca
Flavio Biondo, Eneea Silvio Piccolomini, Francesco della Valle, Antonio Bonifinius susţin ideea
descendenţei românilor din “coloniile romanilor”,afirmaţie ce stã la baza teoriei umaniste privind
autohtonia românilor şi latinitatea limbii lor.

Secolul al XVI-lea este perioada unor mari transformãri care au afectat atât Europa (rãspândirea ideilor
Renaşterii,urmãrile descoperirii Lumii Noi,expansiunea otomanã),cât şi Ţarile Române.

Note:¹ ”Despre administrarea imperiului” preciza cã <<aceştia se mai numesc şi romani pentru cã au
venit din Roma şi poartã acest nume pânã în ziua de azi>>;
2
. Cronica lui Anonymus

1
 1.) Apariţia tiparului şi a scrisului în limba românã în secolul al XVI-lea,dovedeşte conştiinţa
romanitaţii la români;
În aceste condiţii,umanistul Nicolaus Olahus (1493-1568), personalitate de anvergurã
europeanã,scrie despre originea romanã şi despre unitatea etnicã şi lingvisticã a acestora, fie cã
locuiau în Ţara Româneascã,fie în Transilvania sau în Moldova
2) Apogeul Imp. Otoman în vremea lui Soliman Magnificul(1520-1566) a determinat rezistenţa
românilor faţã de dominaţia otomanã,fapt ce a culminat cu Unirea lui Mihai Viteazul la 1600.
Domnia lui Mihai Viteazul şi Unirea Ţarilor Române a provocat prima politizare a ideei romanitãţii
românilor.Astfel, unii cărturari maghiari de la sfărşitul sec al XVI-lea, ca Istvan Szamoskoszy, cre deşi
iniţialafirmase originea romane a românilor, îşi neagă propriile afirmaţii. Alţi istorici maghiari, susţin
teoria descendenţei românilor din romani, ca de ex. Andrei Huszti, la mijlocul sec al XVIII-lea.

Marii cronicari din secolul al XVII-lea

Sub influenţa Renaşterii cultura româneascã s-a deschis într-o mãsurã mai mare spre Occident,iar
originea latinã şi unitatea românilor este afirmatã cu forţã de cãtre mai marii cronicari ai veacului al
XVII-lea,Grigore Ureche si Miron Costin.
Grigore Ureche observã în Letopiseţul Ţãrii Moldovei asemãnarea dintre cuvintele romãneşti şi cele
latine,de unde concluzia originii comune a românilor din Moldova,Ţara Româneascã şi Transilvania,care
se trag toţi “de la Râm”.
Miron Costin ( De neamul moldovenilor ) susţine cã dupã cucerirea Daciei de cãtre romani,aceştia au
populat-o cu colonişti originari din Italia şi cã provincia nu a fost pãrãsitã de toţi locuitorii odatã cu
abandonarea ei.”Romanii rãmaşi au dat naştere poporului român,a cãrui origine latinã este doveditã de
limbã şi de etnonimul “român”.
Autohtonia şi romanitatea românilor sunt afirmate şi de alţi cronicari:Ion Neculce,Constantin Canta
cuzino, Dimitrie Cantemir. Astfel,eruditul domn Dimitrie Cantemir,în lucrarea “Hronicul vechimei
romano-moldo-vlahilor”,spune cã romanii “(...sunt moşii, strãmoşii noştri moldovenilor, muntenilor,
ardelenilor(...)”.

Secolul al XVIII-lea a fost marcat de instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania şi de sfârşitul

domniilor pãmântene în Ţara Româneascã şi Moldova. Aceastã a însemnat înrãutaţirea situaţiei
populaţiei româneşti, mai ales în Transilvania,unde românii , deşi majoritari, nu aveau drepturi politice.
Dacã pânã în sec. al XVIII-lea,continuitatea românilor a fost consideratã un fapt normal şi logic, în
contextul afirmãrii luptei românilor din Transilvania pentru emancipare naţionalã,este lansatã de cãtre
Franz Ioseph Sulzer ( în lucrarea “Istoria Daciei transalpine”1) teoria imigraţionistã,care contestã
autohtonia şi continuitatea românilor, ulterior la această teorie au aderat şi: I.C. Eder, Bolla Marton,
I.Ch. Engel.
In esenţã,teoria susţinea cã teritoriul provinciei romane Dacia ar fi fost pãrãsit în totalitate de
populaţie în timpul retragerii aureliene, şi cã poporul român s-ar fi format la sud de Dunãre,într-un spaţiu
neprecizat,undeva între bulgari şi albanezi,de unde ar fi imigrat mai târziu,prin sec. IX-XIII,la nord de
Dunãre în locul în care se aflã şi astãzi Scopul lansarii teoriei era anularea argumentelor istorice ale
autohtoniei şi latinitaţii românilor şi justificarea privilegiilor deţinute de maghiari, saşi şi secui, precum şi
a statutului de “toleraţi” atribuit romînilor.
Aceste idei au fost contestate încă de la apariţia lor de către:
a) reprezentanţii Şcolii Ardelene – Petru Maior, GheorgheŞincai, Samuil Micu, Ioan Budai-Deleanu-
pentru care ideea romanitãţii românilor şi continuitãţii acestora a devenit o armã politicã în încercarea de
a obţine pentru români drepturi politice egale cu cele ale naţiunilor recunoscute(maghiari,saşi,secui). Ei
au redactat în 1791„Supplex Libellus Valachorum” memoriu în care au argumentat ştiinţific lipsa de
fond a teoriei imigraţioniste şi au afirmat
- originea nobilã,pur romanã a românilor şi faptul cã
- românii erau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei.
b.) Michael Lebrecht –istoric sas din Transilvania
c.) istoricul englez E Gibbon

1. Geschichte des transalpinischen Daciens (1781);

2
 Pentru a demonstra aceastã origine nobilã,romanã,istoricii Şcolii Ardelene au susţinut cã dacii ar fi fost
exterminaţi în urma rãzboaielor dintre Traian şi Decebal.Asemenea idei au fost susţinute şi în secolul
urmãtor de cãtre istoricii zişi “latinişti” (August Treboniu Laurian etc.)

România modernã

A doua jumãtate a secolului al XIX-lea a fost dominatã de douã evenimente:

1) constituirea statului naţional român,prin unirea Ţãrii Româneşti cu Moldova(1859)
2) obţinerea independenţei(1878),în urma participãrii României, alãturi de Rusia, la rãzboiul împotriva
Imperiului Otoman.
Este perioada când se impune denumirea statului naţional,România,nume care exprimã conştiinţa
romanitãţii la români.
Dupã ce în 1867,s-a realizat dualismul austro-ungar prin care erau incluse în monarhia bicefalã
Transilvania,Banatul şi Bucovina,teoria imigraţionistã este reluatã de cãtre istoricul austriac Robert
Roesler în lucrarea “Studii româneşti.Cercetãri cu privire la istoria veche a
României”(Leipzig,1871).Acesta sistematizeazã argumentele lansate în sec. al XVIII-lea de cãtre istoricul
Franz Ioseph Sulzer şi elaboreazã teoriaroeslerianã.1 (vezi manual p.16)
Principalele idei alei lui Roesler sunt următoarel:
1) dacii ar fi fost distrusi ca popor în urmarăzboaielor cu romanii;
2) vechea toponimie dacică ar fi dispărut datorită acestei exterminări;
3) Dacia nu a putut fi romanizată în 165 de ani;
4) toţi locuitorii au părăsit Dacia în timpul lui Aurelianus;
5) poporul român si limba română s-ar fi format la sud de Dunăre, în acest caz argumentele fiind:
a)lipsa elementelor germanice din limba română; b) existenţa unor elemente lexicale comune în limbile
albaneză si română; c) asemănare dialectelor dacoromân si macedoromân; d) influenţa slavă, primită
numai la miazăzi de fluviu, unde românii devin ortodocsi si preiau limba slavonă, folosită lung timp în
biserica lor;
6) românii ar fi un popor de păstori nomazi;
7) n-ar exista izvoare istorice care să ateste existenţa românilor la nord de Dunăre anterior de secolul al
XIII-lea, deci ei ar fi venit după maghiari în Transilvania.

Primul istoric care ia atitudine faţã de teoria imigraţionistã,dar şi faţã de exagerãrile latiniste este
Bogdan Petriceicu Haşdeu2.Acesta susţine în lucrãrile sale continuitatea daco-romanilor şi apoi a
românilor în tot cursul Evului Mediu la nord de Dunãre.
George Bariţiu sesiza caracterul politic al acestei teorii prin care nu s-a dorit cunoaşterea adevarului
istoric,ci justificarea pretenţiilor de stãpânitorilor strãini(unguri,austro-ungari) asupra teritoriului
Transilvaniei şi a locuitorilor sãi.
Teoria roesleriană este combătută de istoricul A.D. Xenopol, în “Studii asupra staruinţei românilor în
Dacia Traiană“ ( Iasi, 1884) şi apoi de către alti istorici romăni şi străini : Dimitrie Onciul, D.
Philipide, Th. Momsen, J. Jung

Dupã Marea Unire

Aceastã dezbatere este continuatã şi dupã realizarea Marii Uniri din 1918, din cauza faptului cã
teritoriile unite dupã Primul Rãzboi Mondial erau revendicate de statele revizioniste (de ex. Ungaria
revendica Transilvania).Ideea continuitãţii este susţinutã de o nouã generaţie de istorici, printre care şi
Nicolae Iorga,cãruia i se alãturã,aducând numeroase argumente arheologice,Vasile Pârvan.
La rândul sãu,Gheorghe Brãtianu,în lucrarea “O enigmã şi un miracol istoric:poporul
român”(1937),demonstreazã cã romanitatea şi continuitatea românilor sunt procese reale şi nu
miracole.Acestor mari savanţi li s-au alãturat şi alţi istorici şi filologi de renume,ca Aurelian
Sacerdoţeanu, C..Giurescu David Prodan, Constantin Daicoviciu, Sextil Puşcariu, N.Drăgan, care
demonstreazã romanitatea românilor şi continuitatea lor în spaţiul vechii Dacii
.
Dupã al Doilea Rãzboi Mondial
Istoricul oficial al regimului comunist,Mihail Roller,în manualul de istorie a României(1947),nega
romanitatea românilor,exagerând rolul elementului slav în entogeneza româneascã. La rândul sau
academicianul sovietic N. Lazarev a negat unitatea poporului român, afirmand existenta unui ”popor

3
moldovenesc” . Dupa îndepartarea regimului comunist intern de linia sovieticã,aceastã tezã a fost
abandonatã.Ideea romanitãţii românilor a fost relansatã,dar considerându-se cã poporul nostru s-a format
numai pe teritoriul ţãrii noastre,din dorinţa de a sublinia absoluta independenţã despre care comuniştii
pretindeau cã a fost obţinutã în timpul guvernãrii lui N.Ceauşescu.
Dupa 1989,problema romanitãţii a continuat sã fie în centrul preocupãrilor istoricilor,au fost aditate
lucrãri valoroase pe aceastã temã,care a fost abordatã cu multã obiectivitate.
În final, putem concluziona afirmând că teoria imigraţionistă are caracter nestiinţific deoarece ignoră
dovezi si interpretează eronat izvoarele istorice precum si un caracter politic deoarece încearcă să justifice
stăpânirea austro-ungară asupra Transilvaniei.

Nota 1; Folosind izvoare istorice latine târzii şi nesigure,R.Roesler a lansat această teorie profund
interesată şi neştiinţifică prin care incearcă să demonstreze stăpânirea austro-ungară în Transilvania
pe baza argumentului dreptlui istoric . El susţine teza exterminării populaţiei de origine dacică
odată cu cucerirea romnă, precum sip e cea a retragerii complete a populaşiei romanizate la sud de
Dunare în sec. al III-lea.
Nota2. “Perit-au dacii”, 1860