Concurs de promovare efectivă si pe loc a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie

Grila
- 03 aprilie 2016 -
nr.1
Drept civil
Drept civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
1 În privinţa unei clauze inserate într-un antecontract de vânzare cumpărare prin care promitenta
vânzătoare a declarat că „în cazul în care, din motive subiective, voi refuza încheierea contractului
de vânzare cumpărare autentic, voi restitui cumpărătoarei de douăzeci de ori preţul primit”, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în jurisprudenţa sa că:
A. o astfel de clauză reprezintă o clauză de dezicere, care conferă părţii dreptul ca, în schimbul unei sume de
bani, să-şi retragă consimţământul dat, drept transmisibil pe cale succesorală şi moştenitorilor promitentei
vânzătoare;
B. o astfel de clauză reprezintă o clauză penală, întrucât stabileşte anticipat cuantumului prejudiciului datorat în
caz de neexecutare culpabilă a contractului;
C. o astfel de clauză reprezintă o clauză de dezicere, care conferă părţii dreptul ca, în schimbul unei sume de
bani, să-şi retragă consimţământul dat, clauză care rămâne fără efecte în situaţia decesului promitentei
vânzătoare, neputând fi invocată de moştenitori.
Răspuns: C
2 Prin cererea de chemare în judecată depusă în data de 19 iulie 2015, A.B. solicită obligarea, în
solidar, a pârâţilor C.D. şi M.N. la plata sumei de 150.000 de lei reprezentând daune materiale şi
morale cauzate printr-un accident auto. În motivarea cererii, reclamantul arată că, în data de 18
ianuarie 2015, a fost lovit, aflându-se pe trotuar, de autoturismul, proprietate a Şcolii de şoferi X., pe
care pârâtul C.D., cursant al acelei şcoli, îl conducea în timpul unei lecţii de instructaj auto, avându-l
ca instructor pe pârâtul M.N, angajatul şcolii. Reclamantul susţine că, în privinţa ambilor pârâţi, sunt
îndeplinite în cauză atât condiţiile răspunderii pentru fapta proprie (art.1357 C.civ.), cât şi cele ale
răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri (art.1376 C.civ.)
Prin întâmpinare, pârâtul C.D. arată că nu poate fi ţinut să răspundă deoarece, în calitate de cursant,
eventuale erori de manevră nu i-ar fi imputabile, instructorul având, de altfel, obligaţia de a interveni
prompt pentru a le remedia.
La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul M.N. arată că accidentul a fost cauzat de o defecţiune la
sistemele de direcţie şi frânare, fapt care nu i-a permis să intervină pentru a preveni producerea
acestuia.
Expertiza tehnică administrată în cauză confirmă susţinerea pârâtului M.N., constatându-se că
defecţiunea nu putea fi anticipată la plecarea în cursă.
Instanța, reţinând ca fiind dovedită starea de fapt mai sus expusă:
A. respinge acţiunea, cu motivarea că în speţă nu sunt îndeplinite, în privinţa niciunuia dintre pârâţi, condiţiile
răspunderii pentru fapta proprie şi nici cele ale răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri;
B. admite în parte acţiunea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pârâtului M.N. pentru fapta
proprie, deoarece acesta, fiind specialist, este supus unui criteriu mai exigent de apreciere a culpei,
răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă;
C. respinge acţiunea, cu motivarea că, dată fiind cauza accidentului, şi anume un caz de forţă majoră, nu se
poate angaja răspunderea delictuală a niciunei persoane.
Răspuns: A
3 Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 10.02.2015, reclamantul AB a solicitat
obligarea pârâtului CD la plata preţului convenit prin contractul de vânzare. A menţionat reclamantul
că a vândut pârâtului, prin contractul de vânzare autentificat la data de 01.01.2014, imobilul din
Bucureşti, pe care l-a predat la data încheierii contractului, în schimbul preţului de 600.000 lei, care
trebuia achitat până la data de 01.06.2014.
Pârâtul a arătat că înţelege să invoce suspendarea plăţii preţului, întrucât faţada imobilului se afla
într-o stare avansată de degradare, aspect pe care l-a adus la cunoştinţa reclamantului chiar de la
momentul încheierii contractului. Totodată, a solicitat respingerea cererii întrucât reclamantul
trebuia să solicite rezoluţiunea contractului care ar fi avut ca efect repunerea în situaţia anterioară.
Constatând că probele administrate în cauză au confirmat situaţia de fapt, instanţa:
A. va respinge cererea de chemare în judecată, apreciind ca fiind legală invocarea de către pârât a
suspendării plăţii preţului;
B. va respinge cererea de chemare în judecată, pe motiv că reclamantul ar fi trebuit să solicite rezoluţiunea
contractului, având în vedere însemnătatea obligaţiei neexecutate, respectiv faptul că preţul nu a fost achitat
integral;
C. va admite cererea de chemare în judecată.
Răspuns: C

Timp de lucru: 3 ore Pagina 1 of 10

 Drept civil
Drept civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
4 Printr-un înscris sub semnătură privată întocmit în data de 15.03.2013, A a împrumutat lui B suma de
500.000 lei, B având obligaţia de restituire a sumei la data de 15.01.2014. În contract părţile au
prevăzut că „împrumutul este purtător de dobândă în condiţiile legii”.
La data de 15.02.2014, A l-a chemat în judecată pe B solicitând instanţei să dispună obligarea
pârâtului la restituirea sumei de 500.000 lei, la plata dobânzii legale remuneratorii pentru perioada
16.03.2013-14.01.2014, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei împrumutate
cu începere de la data de 16.01.2014 şi până la data plăţii efective a acestei sume.
Prin întâmpinare, B a arătat că a primit banii la data încheierii contractului şi că nu îi poate restitui
pentru că se află în dificultate financiară. În ceea ce priveşte dobânda, a arătat că nu este de acord
cu plata acesteia, pentru că nu a fost de rea credinţă, nu a fost pus în întârziere anterior promovării
cererii de chemare în judecată şi nici nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat reclamantului prin
întârzierea la plată, cu atât mai mult cu cât puterea de cumpărare a leului a crescut de la scadenţă şi
până în prezent.
Probele administrate au confirmat situaţia de fapt. Soluţionând litigiul, instanţa:
A. va admite cererea de chemare în judecată;
B. va admite în parte cererea de chemare în judecată acordând suma împrumutată şi dobânda legală
remuneratorie pentru perioada 16.03.2013-14.01.2014, precum şi dobânda legală penalizatoare de la data
introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a sumei împrumutate, având în
vedere că anterior pârâtul nu fusese pus în întârziere;
C. va admite în parte cererea de chemare în judecată, acordând suma împrumutată şi dobânda legală
remuneratorie pentru perioada 16.03.2013-14.01.2014 şi va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata
dobânzii legale penalizatoare aferente sumei împrumutate de la data de 16.01.2014 şi până la data plăţii
efective a sumei împrumutate, reţinând că nu s-a făcut dovada cauzării unui prejudiciu reclamantului în
condiţiile în care între părţi nu a fost încheiată o clauză penală.
Răspuns: A
5 Analizând condiţiile necesare pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cu
privire la un imobil pentru care nu s-a deschis carte funciară, situat într-o unitate administrativ-
teritorială pentru care nu s-au finalizat lucrările de cadastru, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
A. înscrierea promitentului vânzător în cartea funciară constituie o condiţie de validitate în lipsa căreia nu se
poate pronunţa hotărârea care să ţină loc de contract de vânzare;
B. dispoziţiile legale referitoare la caracterul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară sunt aplicabile
şi imobilelor situate în unităţile administrativ-teritoriale pentru care nu s-au finalizat lucrările de cadastru şi în
privinţa cărora nu s-au deschis cărţi funciare;
C. lipsa oricăror demersuri ale promitentului vânzător pentru obţinerea documentaţiei cadastrale necesare
încheierii actului de vânzare în forma autentică notarială echivalează cu un refuz de încheiere a actului.
Răspuns: C
6 În cazul în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu doi părinţi şi cu un frate al
defunctului:
A. fiecare părinte va primi câte 1/6 din moştenire;
B. fratele defunctului va culege 2/3 din moştenire;
C. soţului supravieţuitor îi va reveni 1/4 din moştenire.
Răspuns: A
7 Fiind învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. 3 din
Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în
dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, Curtea Constituţională:
A. a respins excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că despăgubirea pentru expropriere se consemnează, la
dispoziţia proprietarului sau a titularului altui drept real, anterior transferului dreptului de proprietate, în acord
cu dispoziţiile art. 44 alin. 3 din Constituţie;
B. a respins excepţia ca inadmisibilă, întrucât, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale,
s-a stabilit în mod expres obligaţia legiuitorului de a modifica în mod corespunzător Legea nr. 255/2010;
C. a admis excepţia şi a constatat că prevederile art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma
„la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, sunt
neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 44 alin. 3 din Constituţie.
Răspuns: C

Timp de lucru: 3 ore Pagina 2 of 10

 Drept civil
Drept civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
8 Prin acţiune introdusă la data de 18 octombrie 2015, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să
cumpere imobilul casă de locuit şi teren aferent, cu privire la care s-a pronunţat, între aceleaşi părţi,
o hotărâre definitivă în acţiunea în revendicare, în favoarea reclamantului. Reclamantul a arătat că, în
vara anului 2015, pârâtul a efectuat, cu rea-credinţă, lucrări care nu erau necesare, dar care au
crescut foarte mult valoarea imobilului şi nu are posibilităţi financiare să-l despăgubească pentru
aceste lucrări, aşa încât singura soluţie este cumpărarea întregului imobil de către pârât.
Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar, pe cale reconvenţională, a solicitat
obligarea reclamantului la restituirea cheltuielilor făcute, arătând că lucrările erau necesare,
deoarece exista riscul de prăbuşire a imobilului.
În apărare, reclamantul a susţinut că pârâtul este constructor de rea-credinţă, deoarece a efectuat
lucrările în cursul procesului de revendicare. A mai susţinut reclamantul că doar el, în calitate de
proprietar, poate alege să păstreze imobilul cu plata valorii lucrărilor, pârâtul de rea-credinţă
neavând un drept de opţiune în acest sens.
Din probe a rezultat că, anterior prezentului litigiu, a mai existat între părţi un proces de revendicare,
câştigat de reclamant. În timpul judecării acelei cauze, pârâtul a efectuat o serie de lucrări de
subzidire şi consolidare, lucrări cu privire la care expertiza efectuată în prezentul litigiu a
concluzionat că erau necesare pentru a preîntâmpina degradarea şi prăbuşirea imobilului. Potrivit
concluziilor aceleiaşi expertize, cheltuielile pe care le presupunea efectuarea unor asemenea lucrări
nu puteau fi mai mici decât cele avansate în speţă de către pârât.
Soluţionând cauza, instanţa:
A. respinge acţiunea, reţinând că proprietarul imobilului poate cere doar obligarea constructorului de rea-
credinţă să desfiinţeze lucrările, cu daune interese; respinge cererea reconvenţională, cu motivarea că
pârâtul, fiind constructor de rea-credinţă, nu poate pretinde valoarea lucrărilor;
B. respinge acţiunea, cu motivarea că, faţă de natura lucrărilor efectuate, cererea de obligare a pârâtului la
cumpărarea imobilului nu are temei legal; admite cererea reconvenţională, reţinând că pârâtul, chiar dacă a
fost de rea-credinţă, are dreptul la restituirea cheltuielilor pretinse;
C. admite acţiunea, cu motivarea că reclamantul are dreptul de a alege dacă păstrează lucrările şi îl
despăgubeşte pe constructor sau solicită obligarea acestuia să cumpere imobilul; respinge cererea
reconvenţională, reţinând că pârâtul, fiind constructor de rea-credinţă, putea pretinde valoarea lucrărilor
doar în situaţia în care reclamantul ar fi optat pentru păstrarea acestora.
Răspuns: B
9 Învestită cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru soluționarea unei chestiuni de drept
referitoare la dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor
de plată privind drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti a căror executare a fost
suspendată prin lege, Înalta Curte a stabilit că:
A. dobânzile curg de drept de la scadenţa obligaţiei principale de plată, deoarece existenţa unei legi prin care
se suspendă executarea silită nu neagă creditorului dreptul la daune-interese moratorii calculate inclusiv pe
perioada suspendării executării;
B. dobânzile penalizatoare aferente tranşelor de debit principal achitate vor putea fi acordate numai pe cei trei
ani anteriori datei introducerii acţiunii privind plata acestor dobânzi;
C. dobânda penalizatoare aferentă întregului debit principal curge până la data la care se achită ultima tranşă
din acest debit.
Răspuns: B
10 Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art.48 din Legea nr.18/1991 a fondului
funciar, text care permitea cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, precum și foștilor cetățeni
români care și-au redobândit cetățenia română, indiferent dacă și-au stabilit sau nu domiciliul în țară,
formularea unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, Curtea Constituțională a stabilit că:
A. condiţionarea, de existența cetățeniei române, a exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a
dreptului de proprietate asupra terenurilor reprezintă opţiunea legiuitorului, opțiune care este pe deplin
constituţională;
B. textul criticat este neconstituţional deoarece contravine dispozițiilor art.44 alin.(2) din Constituție, dispoziţii
care permit cetățenilor străini și apatrizilor să dobândească terenuri în România, în condiţiile prevăzute de
lege;
C. principiul egalității cetățenilor români în fața legii nu este încălcat prin textul criticat deoarece, prin ipoteză,
reglementarea avea în vedere reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane care, la
data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari.
Răspuns: A

Timp de lucru: 3 ore Pagina 3 of 10

 Drept civil
Drept procesual civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
11 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei, la data de 05.02.2015, reclamantul
RD a solicitat obligarea pârâților KL și ML, soți, să îi lase, în deplină proprietate și liniștită posesie,
imobilul situat în Bucuresti, sector 1.
Prin încheierea din data de 15.04.2015, instanţa a suspendat judecarea cauzei, pentru lipsa părţilor.
Încheierea a fost comunicată părţilor la data de 17.04.2015, fiind primită de către acestea.
La data de 02.11.2015, reclamantul RD a formulat cerere de redeschidere a judecății cauzei.
La termenul stabilit pentru discutarea cererii de redeschidere a judecății, pârâtul KL a invocat
excepția perimării cererii de chemare în judecată, susținând că termenul de 6 luni s-a împlinit.
Reclamantul RD a solicitat respingerea excepției de perimare, depunând, la dosar, înscrisuri din care
rezultă că, la data de 01.05.2015, a intervenit decesul pârâtei ML.
Instanţa, repunând cauza pe rol, a admis excepția invocată, constatând perimată cererea.
Împotriva hotărârii de perimare a declarat recurs reclamantul RD, invocând încălcarea regulilor de
procedură referitoare la perimare și la calculul termenelor procedurale, întemeindu-se pe dispozițiile
art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de control judiciar:
A. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare, reținând că termenul de perimare a
fost suspendat timp de o lună ca urmare a intervenirii decesului pârâtei ML şi că, în consecinţă, acesta nu s-
a împlinit;
B. va respinge recursul ca nefondat, reținând că termenul de perimare s-a împlinit, iar decesul pârâtei ML nu a
produs consecinţe juridice asupra curgerii termenului de perimare;
C. va respinge recursul ca nefondat, reținând că termenul de perimare s-a împlinit, întrucât nu s-a formulat
cerere de introducere în cauză a moştenitorilor pârâtei ML.
Răspuns: B
12 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei, la data de 07.10.2015, reclamantul
FG a solicitat obligarea pârâtului VS la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor
necesare și utile făcute cu privire la imobilul proprietatea pârâtului, pe care a fost obligat să îl predea
acestuia din urmă în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. În ceea ce priveşte probatoriul,
reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri,
respectiv cele ataşate acesteia, precum și a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea
evaluare imobiliară, iar pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, la care a ataşat un înscris sub semnătură privată,
solicitând şi încuviinţarea acestuia.
La primul termen de judecată, la care părţile au fost legal citate, reclamantul semnând dovada de
îndeplinire a procedurii de citare, fiind prezent, însă, la termen numai pârâtul, instanța a încuviințat
ambelor părţi probele astfel cum au fost solicitate. Instanța a stabilit, totodată, în sarcina
reclamantului, obligația de plată a onorariului de expert în cuantum de 2.000 lei, în termen de 5 zile
de la data numirii expertului, prin încheierea de la această dată. La acelaşi termen de judecată,
pârâtul s-a înscris în fals cu privire la înscrisul sub semnătură privată ataşat de reclamant
răspunsului la întâmpinare, indicând pe autorul falsului şi motivele acestei cereri. Instanţa a amânat
judecarea cauzei pentru administrarea probatoriului, prorogând discutarea cererii de înscriere în fals.
La următorul termen de judecată, la care reclamantul nu s-a prezentat, instanţa a constatat că
acesta, având termen în cunoştinţă, nu și-a îndeplinit obligația de plată a onorariului de expert,
situație față de care pârâtul solicită ca reclamantul să fie decăzut din dreptul de a administra
expertiza. De asemenea, instanţa pune în discuţie cererea de înscriere în fals, pârâtul insistând în
aceasta.
A. instanța decade pe reclamant din dreptul de administrare a probei cu expertiză, față de neexecutarea
obligației de plată a onorariului de expert, şi respinge cererea de înscriere în fals, întrucât aceasta vizează
un înscris sub semnătură privată;
B. instanța amână judecarea cauzei, citându-l pe reclamant în vederea prezentării pentru a lua cunoștință de
denunțarea înscrisului ca fals, pentru a depune originalul înscrisului și pentru a da explicațiile necesare;
totodată, respinge cererea de decădere a reclamantului din dreptul de administrare a probei cu expertiză,
existând și alte cauze care conduc la amânarea judecății;
C. instanța înlătură înscrisul cu privire la care pârâtul a declarat că se înscrie în fals, întrucât reclamantul a
lipsit la acest ultim termen, deşi avea termen în cunoştinţă; totodată, decade pe reclamant din dreptul de
administrare a probei cu expertiză, față de neexecutarea obligației de plată a onorariului de expert.
Răspuns: B

Timp de lucru: 3 ore Pagina 4 of 10

 Drept civil
Drept procesual civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
13 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.01.2015, pe rolul Tribunalului
Constanţa, reclamantul AB a solicitat obligarea pârâtei Primăria Constanţa la plata sumei de
2.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri. Pârâta a formulat întâmpinare în termen legal, în cadrul căreia a
invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Tribunalul Constanţa a respins excepţia
invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, şi a admis cererea reclamantului AB, prin sentinţa civilă
pronunţată în data de 09.12.2015. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel pârâta
Primăria Constanţa, arătând că expertiza contabilă administrată în faţa primei instanţe a fost
efectuată fără citarea sa, precum şi că soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale
pasive este nelegală. Curtea de Apel Constanţa a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căruia a criticat decizia prin prisma lipsei capacităţii sale
procesuale de folosinţă.
A. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca nefondat, apreciind că lipsa capacităţii
procesuale de folosinţă a pârâtei trebuia invocată de aceasta sub forma excepţiei procesuale numai prin
întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, fiind incidentă sancţiunea decăderii;
B. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, apreciind că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă
poate fi invocată de către parte în orice stare a procesului;
C. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat, apreciind că pârâta nu mai are
posibilitatea să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, întrucât a avut un atare drept legal în apel,
de care nu a uzat.
Răspuns: C
14 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.01.2015 pe rolul Judecătoriei Iaşi,
reclamanta Asociaţia de Proprietari Bl. A a solicitat obligarea pârâtului BC la plata sumei de 3.000 lei,
cu titlu de cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei ianuarie 2014 – septembrie 2014.
Pârâtul BC a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva numitului DE, solicitând obligarea
acestuia la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de întreţinere aferente perioadei ianuarie
2014 – septembrie 2014, arătând că DE are calitatea de chiriaş al imobilului, proprietatea sa, iar
cheltuielile de întreţinere sunt în sarcina chiriaşului în temeiul contractului de închiriere încheiat între
părţi. Prima instanţa a admis în principiu cererea de chemare în garanţie. Chematul în garanţie DE a
formulat cerere reconvenţională împotriva reclamantei Asociaţia de Proprietari Bl. A, solicitând
obligarea acesteia la plata sumei de 250.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru neefectuarea
reparaţiilor la părţile comune ale imobilului. Soluţionând cauza dedusă judecăţii, Judecătoria Iaşi a
admis cererea principală, precum şi cererea de chemare în garanţie.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională:
A. Judecătoria Iaşi va disjunge cererea reconvenţională, va admite excepţia de necompetenţă materială a
judecătoriei, invocată în condiţiile legii, şi va declina competenţa de soluţionare a acesteia;
B. Judecătoria Iaşi va respinge, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională;
C. Judecătoria Iaşi va dispune judecarea cererii reconvenţionale pe cale separată, pentru că întârzie judecata
cererii principale.
Răspuns: B

Timp de lucru: 3 ore Pagina 5 of 10

 Drept civil
Drept procesual civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
15 Prin sentinţa din data de 01.03.2012, pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a admis excepţia de
necompetenţă materială, invocată de către pârâtă, şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de
soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. C.P.S. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., în
favoarea Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Sibiu a avut în vedere faptul că această cerere a
reprezentat o cerere de chemare în garanţie, disjunsă dintr-un alt dosar, aflat pe rolul aceleiaşi
instanţe, iar valoarea obiectului cererii de chemare în garanţie este de 50.000 lei. Totodată, Tribunalul
Sibiu a reţinut că normele ce reglementează competenţa materială sunt de ordine publică, iar art. 17
din Codul de procedură civilă de la 1865 nu operează în privinţa acestora.
Prin sentinţa din data de 03.09.2012, pronunţată de Judecătoria Sibiu, s-a admis excepţia
necompetenţei materiale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii respective în favoarea
Tribunalului Sibiu, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, sens în care a sesizat Curtea de
Apel Alba-Iulia, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Sibiu a constatat că cererea în discuţie reprezintă o
cerere de chemare în garanţie, formulată într-un dosar soluţionat de Tribunalul Sibiu, soluţie rămasă
irevocabilă, cerere ce a fost disjunsă din acel dosar.
Curtea de Apel Alba-Iulia, în soluţionarea conflictului de competenţă, a stabilit competența de
soluţionare a cererii ȋn favoarea Tribunalului Sibiu.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel Alba-Iulia a formulat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., criticând soluţia
dată sub aspectul competenţei stabilite.
În soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis:
A. respingerea recursului ca nefondat, reţinând că valoarea obiectului cererii nu prezintă relevanţă după
momentul prorogării de competenţă, conform art. 17 din Codul de procedură civilă de la 1865, iar cererea
de chemare în garanţie formulată într-un proces început dobândeşte caracter incidental, independent de
împrejurarea că aceasta a fost disjunsă;
B. admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, ȋn sensul stabilirii competenței materiale ȋn favoarea
Judecătoriei Sibiu, deoarece Tribunalul Sibiu a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie şi
formarea unui nou dosar, astfel că discutarea chestiunii competenţei materiale a cererii disjunse va fi
analizată ȋn raport cu valoarea obiectului acesteia, iar nu ȋn raport cu competența stabilită pentru cererea
principală din dosarul iniţial (din care s-a disjuns);
C. respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece hotărârea pronunțată asupra conflictului de competență nu
este supusă căii de atac a recursului.
Răspuns: A
16 Fiind invocată excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 din noul Cod de procedură
civilă prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituția României, s-a arătat că acestea conduc la o
îngrădire a accesului liber la justiţie, din cauza modului de formulare şi a sferei largi a aspectelor
supuse procedurii verificării şi regularizării. S-a mai arătat că multitudinea de interpretări ce pot fi
date prevederilor art. 194-196 din noul Cod de procedură civilă poate avea drept consecinţă anularea
unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele
reglementate, sub sancţiunea nulităţii, în art. 196 din noul Cod de procedură civilă.
În soluționarea excepției, Curtea Constituțională a decis:
A. respingerea excepției de neconstituționalitate, deoarece aceste susţineri ale autorului excepţiei privesc
interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în
concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate, pentru a
justifica anularea cererii în procedura regularizării;
B. dispozițiile legale sunt constituționale numai ȋn măsura ȋn care sunt interpretate ȋn sensul că sancțiunea
nulității cererii de chemare în judecată se aplică numai ȋn privința condițiilor esențiale ale acesteia,
prevăzute ȋn art. 196 din noul Cod de procedură civilă;
C. a fost admisă excepția de neconstituționalitate ȋn privința aplicării sancțiunii nulității cererii de chemare în
judecată, fără citarea reclamantului.
Răspuns: A

Timp de lucru: 3 ore Pagina 6 of 10

 Drept civil
Drept procesual civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
17 La data de 25.03.2013, pe rolul Judecătoriei Galaţi, s-a înregistrat cererea formulată de reclamantul A,
domiciliat în Galaţi, împotriva pârâţilor B, domiciliat în Galaţi, şi C, domiciliat în Bucureşti, prin care a
solicitat anularea, pentru lipsă de discernământ, a testamentului autentificat la data de 15.02.2006,
prin care pârâţii au fost instituiţi legatari universali de către X, în prezent decedat, cu ultimul
domiciliu în Timişoara.
În susţinerea cererii, printre altele, reclamantul a arătat că el şi pârâţii au calitatea de moştenitori
legali ai defunctului X şi, între părţi, nu a avut loc ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile aflate
în masa succesorală.
La primul termen de judecată, respectiv la data de 30.04.2013, Judecătoria Galaţi a dispus
suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor.
La data de 29.05.2013, pe rolul Judecătoriei Timişoara, s-a înregistrat cererea formulată de B, în
contradictoriu cu A şi C, prin care reclamantul a solicitat să se constate valabilitatea testamentului
olograf din data de 10.01.2005, întocmit de X în favoarea lui B şi C, cu acelaşi conţinut ca şi cel al
testamentului autentic.
La primul termen de judecată, cu părţile legal citate, A, singurul prezent, a invocat excepţia de
necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara, arătând că cererea trebuia introdusă la instanţa în
raza căreia domiciliază A şi unde se află deja proces înregistrat, în prezent, suspendat, privind
anularea unui testament autentic cu conţinut identic. La interpelarea instanţei, a arătat că, la data
întocmirii testamentului olograf, X avea domiciliul în Timişoara. Dacă se va trece peste această
excepţie, A a arătat că înţelege să invoce excepţia de litispendenţă privind cele două cereri,
susţinând că este întrunită tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză, cele două testamente având
acelaşi conţinut.
Judecătoria Timişoara:
A. a respins excepţia de necompetenţă teritorială, constatând că, în raport de obiectul litigiului şi de ultimul
domiciliu al defunctului, este competentă exclusiv să soluţioneze pricina; a respins excepţia de
litispendenţă, întrucât nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, între cele două
procese;
B. a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Galaţi, în a cărei rază teritorială se află domiciliul unuia dintre pârâţi şi unde există
procesînregistrat în legătură cu un testament cu conţinut identic cu cel din prezentul litigiu; faţă de soluţia de
declinare a cauzei, nu s-a mai pronunţat asupra excepţiei de litispendenţă;
C. a respins excepţia de necompetenţă teritorială, constatând că este competentă să soluţioneze cauza,
întrucât, la data întocmirii testamentului olograf, X avea domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei
Timişoara; a respins excepţia de litispendenţă, întrucât, deşi este îndeplinită cerinţa triplei identităţi, de părţi,
obiect şi cauză, dosarul în raport cu care s-a invocat litispendenţa nu este în curs de judecată, fiind
suspendat pentru lipsa părţilor.
Răspuns: A

Timp de lucru: 3 ore Pagina 7 of 10

 Drept civil
Drept procesual civil - Proba practica - Tribunal Grila nr.1
18 Reclamantul A a formulat cerere în revendicare imobiliară împotriva pârâtului B, înregistrată pe rolul
Tribunalului Bucureşti, la data de 01.09.2011, solicitând obligarea pârâtului să-i lase, în deplină
proprietate şi posesie, imobilul în litigiu, cu motivarea că pârâtul îl ocupă în mod abuziv, în baza unui
contract de închiriere al cărui termen a expirat.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil de la 1864, reclamantul indicând,
totodată, valoarea imobilului, la data înregistrării cererii, ca fiind de 507.000 lei.
Prin sentinţa civilă pronunţată la data de 14.05.2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive şi a respins cererea în consecinţă, reţinând că cererea în revendicare nu
poate fi îndreptată împotriva unui detentor precar, calitate pe care pârâtul B o are şi în prezent, ca
urmare a operării tacitei relocaţiuni.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentinţe, reclamantul a criticat soluţia primei instanţe, cu
motivarea că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil de la 1864 poate fi formulată şi
împotriva detentorului precar.
Instanţa de apel a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile, privind dezlegarea problemei de drept referitoare la posibilitatea formulării unei cereri în
revendicare imobiliară întemeiate pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil de la 1864 împotriva unui
detentor precar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
A. va respinge sesizarea, ca inadmisibilă, întrucât titularul sesizării nu este învestit cu soluţionarea cauzei în
ultimă instanţă, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind susceptibilă de recurs potrivit dispoziţiilor din noul Cod
de procedură civilă;
B. va respinge sesizarea, ca inadmisibilă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de
01.09.2011 şi dispoziţiile privind procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se aplică decât în cazul în care
procesul a început după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă;
C. va considera că este legal învestită şi va examina problema de drept cu privire la care s-a formulat
sesizarea, considerând că nu este relevantă data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul
instanţei, faţă de efectele pe care le produce decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul caracterului
obligatoriu, pentru instanţe, al dezlegării date chestiunii de drept respective.
Răspuns: B

Timp de lucru: 3 ore Pagina 8 of 10

 Drept civil
Jurisp CEDO-aspecte civile - Proba practica - CA+Tr Grila nr.1
19 Împotriva hotărârii primei instanțe prin care s-a respins acțiunea având ca obiect anularea vânzării
unui imobil, reclamantul M.N. a formulat recurs. La 5 februarie 2007, acesta a primit o citaţie pentru a
se înfăţişa înaintea Tribunalului B. la data de 28 februarie 2007 şi a fost invitat să achite taxa judiciară
de timbru anterior respectivei date sub sancţiunea anulării recursului său.
La 21 februarie 2007, reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru, iar printr-o scrisoare
recomandată din 22 februarie 2007, avocatul acestuia a informat tribunalul cu privire la acest aspect
și a solicitat, de asemenea, o amânare a înfăţişării clientului său pe motiv că, la 28 februarie 2007,
trebuie să susţină alte cauze în faţa altor instanţe. Din cauza unor disfuncţionalităţi la nivelul grefei
sau al serviciilor poştale, scrisoarea nu a fost atașată la dosar.
La 28 februarie 2007, în absenţa reclamantului și a avocatului său, tribunalul a anulat recursul
declarat de acesta pe motiv că nu achitase taxa judiciară de timbru în termenul prevăzut de lege.
Reclamantul a formulat contestaţie în anulare în termenul prevăzut de lege, arătând că anularea
recursului său era consecinţa unei greşeli materiale a tribunalului și a depus la dosar proba
transmiterii prin scrisoare recomandată a chitanţei care atestă că achitase taxa judiciară de timbru.
Prin hotărârea definitivă din 19 aprilie 2007, Tribunalul B. a respins contestaţia în anulare motivând
că dovada plăţii lipsise de la dosarul instanţei care examinase recursul. Prin urmare, s-a pronunţat în
sensul că anularea reflecta „realitatea obiectivă pe care o percepuseră magistraţii în ziua şedinţei” şi
că, în consecinţă, nu era vorba despre o greşeală.

Reclamantul a sesizat CEDO cu o plângere privind încălcarea dreptului de acces la o instanţă ca

urmare a anulării recursului său, invocând dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenţie. Curtea va
constata că:
A. nu a fost încălcat art. 6 din Convenție întrucât reclamantul a fost corect sancționat de instanța internă pentru
lipsa de diligență privind obligația de a face dovada plății taxei de timbru;
B. nu a fost încălcat art.6 din Convenție întrucât Curții nu-i revine sarcina de a se substitui instanțelor interne și
de a interpreta legislația națională;
C. a fost încălcat art.6 paragraf 1 din Convenție întrucât nu se poate imputa reclamantului că nu s-a asigurat
că scrisoarea sa a parvenit instanței înaintea termenului de judecată, în condițiile în care Codul de
procedură civilă nu prevedea o astfel de obligație, iar acesta a transmis actul de procedură prin scrisoare
recomandată în termenul prevăzut de lege.
Răspuns: C

Timp de lucru: 3 ore Pagina 9 of 10

 Drept civil
Jurisp CJUE-aspecte civile - Proba practica - CA+Tr Grila nr.1
20 AB, cetațean german, solicită înscrierea pentru participarea la concursul de ocupare a postului de
Președinte - Director general al Portului Liber Sulina.
Înscrierea sa este respinsă, cu motivarea că postul face parte din administrația publică, pentru care
este obligatorie deținerea cetățeniei române.
AB contestă această măsură la instanța națională competentă, susținând că articolul 45 alineat (4)
TFUE este contrar prevederilor Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și că, oricum, în
speță, nu este aplicabilă derogarea prevăzută de acest articol, întrucât postul nu face parte din
administrația publică.
Instanța națională, în aplicarea art. 267 TFUE, sesizează CJUE cu o cerere pentru pronunțarea unei
hotărâri preliminare cu privire la:
A. validitatea și interpretarea articolului 45 alineat (4) TFUE;
B. interpretarea articolului 45 alineat (4) TFUE;
C. validitatea articolului 45 alineat (4) TFUE.
Răspuns: B

Timp de lucru: 3 ore Pagina 10 of 10