Uciderea la cererea victimei

 infracțiunea de ucidere la cererea victimei a fost reglementată ca o formă atenuată a

omorului
 Necesitatea incriminării infracțiunii de ucidere la cererea victimei
 Infracțiunea de ucidere la cererea victimei și eutanasia se află intr-o strânsă legătură.
Termenul de eutanasie provine din gr. Euthanasia, unde ”eu” se traduce prin bine iar
”thanatos” prin moarte, semnificând moarte ușoară. Dicționarul explicativ al limbii române
definește eutanasia ca o moarte fără dureri sau o metodă de provocare (de către medic) a
unei morți precoce nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință
îndelungată și grea.
 În literatura de specialitate, eutanasia a fost clasificată, în principal, în funcţie de două criterii esenţiale:
  1)Criteriul voinţei personale a bolnavului;
  2)Criteriul acţiunii medicului;
 După criteriul voinţei personale a bolnavului putem distinge între noţiunea de eutanasie voluntară   şi eutanasie
involuntară
Eutanasia este voluntară atunci când pacientul, în deplinătatea facultăţilor mintale, a consimţit la eutanasie.
Eutanasia este involuntară atunci când este făcută în lipsa consimţământului pacientului.
  După criteriul acţiunii medicului, distingem între eutanasie activă şi eutanasie pasivă.
 Eutanasia activă  se referă  la moartea provocată  (prin administrarea unei substanţe letale) altei persoane într-un
mod direct pentru a o scuti de o suferinţă inutilă.
 Eutanasia pasivă se referă la o moarte naturală, provocată  prin omisiune sau inacţiune , prin renunţarea la
mijloacele medicale artificiale, care menţin bolnavul în viaţă.
 
 Conținutul legal al infracțiunii este dat de art. 190 din CP conform căreia uciderea săvârșită
la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală
incurabilă sau de de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe
permanente și greu de suportat, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
  Legiuitorul a folosit în mod expres termenul de cerere, întrucât nu a fost considerat
suficient simplul consimțământ, încercând să excludă în același timp cazurile de instigare.
1) Victima trebuie să își manifeste în mod explicit voința de a îi fi suprimată viața;
  Această condiție este una esențială pentru încadrarea juridică a faptei deoarece în lipsa
manifestării voinței victimei de a îi fi suprimată viața, fapta va fi încadrată ca fiind
infracțiunea de omor, sau după caz de omor calificat, prev. de art. 188, respectiv 189 din
C.pen.
 Deși legea nu distinge, considerăm că manifestarea de voință trebuie făcută oral, în
prezența și unei alte persoane decât cea a făptuitorului, sau în scris, făcută personal de
către victimă, acordul tacit fiind exclus.
2) Cererea victimei trebuie să fie serioasă;
 Prin cerere serioasă se înțelege ceva lipsit de superficialitate, lipsit de glume. Cererea
trebuie să fie definitivă, exprimată în termeni clari și conciși, care să nu lase loc la nici un
fel de interpretare.
3) Cererea victimei trebuie să fie conștientă.
Victima trebuie să își dea seama de ceea ce solicită, de semnificația cererii și că dorește
împlinirea cererii sale. Cererea nu trebuie făcută în urma unei stări emoționale sau suferinde de
intensitate ridicată și trebuie făcută cu o deliberare serioasă, cunoscând toate consecințele ce
reies din aceasta.
4) Cererea trebuie să fie repetată;
  Este necesar ca victima să își manifeste cererea de mai multe ori, în mai multe îmrejurări
și ocazii și față de mai multe persoane. Nu se au în vedere cererile făcute pe fondul unei
supărări sau suferințe de natură a vicia consimțământul victimei. Se pune totuși problema
momentului la care se face manifestarea de voință, astfel în ipoteza în care victima și-a
exprimat dorința de a îi fi suprimată viața printr-o dispoziție testamentară, iar ulterior, din
cauza bolii, infirmității, aceasta nu își mai poate exprima voința, mai poate fi considerat
valid consimțământul victimei?
  Avem în vedere situația în care o persoană cu discernământ și deplină capacitate de
exercițiu și-a exprimat dorința, printr-o declarație scrisă, de a fi deconectat de la aparatele
ce îi prelungesc artificial viața, dacă din cauza bolii incurabile nu ar mai avea speranțe de
recuperare și de viață.
 5) Victima trebuie să sufere de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical;
 Așa cum am arătat mai sus, prin boală incurabilă se înțelege din punct de vedere juridic o
boală care la momentul comiterii faptei nu exista un tratament curativ, agreat în doctrina
medicală de specialitate iar prin infirmitate înțelegem un defect fizic congenital sau
dobândit în urma unui accident sau boli și care este ireversibil. Acestea trebuie să fie
atestate printr-un certificat medico-legal.
6) Boala incurabilă și infirmitatea trebuie să fie cauzatoare de suferințe permanente și greu de
suportat;
 Prin expresia ”suferințe permanente” putem defini acele suferințe continue, de lungă durată
ce afectează victima iar noțiunea de ”greu de suportat” este mai greu de definit deoarece
diferă de la caz la caz, fiind mai degrabă vorba de suferințele psihice la care este supusă
victima în urma bolii incurabile sau infirmității
 Corelația cu determinarea sau înlesnirea sinuciderii

 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii , art 191 Cp

 (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
 (2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13
şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la
10 ani.
 (3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele
acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se
pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
 (4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1) - (3) au fost urmate de o
încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
 Elemente comparative

 În 2014, eutanasia era legală doar în Olanda, Belgia și Luxemburg, pe când suicidul asistat
este legal în Elveția, Germania, Albania, Columbia, Japonia și statele americane:
Washington, Oregon, Vermont, New Mexico.
 Olanda
  a fost primul stat care a reglementat eutanasia la 1 Aprilie 2002 prin legea cu privire la
încetarea vieții la cerere și a suicidului asistat.
  Aceasta prevede că eutanasia și suicidul asistat nu sunt pedepsite dacă medicul curant
acționează în conformitate cu criteriile asistenței cuvenite.
 Legea olandeză  prevede că  medicii pot aplica eutanasia dacă sunt  îndeplinite
următoarele condiţii: 
 a)medicul trebuie să aibă certitudinea că cererea pacientului a fost făcută în mod
voluntar și atent considerată;
  b) medicul trebuie să aibă certitudinea că suferințele pacientului sunt de nesuportat și că
nu există posibilitate de îmbunătățire;
  c) medicul trebuie să informeze pacientul despre situația și despre perspectivele sale;
  d)medicul trebuie să ajungă la concluzia, împreună cu pacientul, că nu există nici o
alternativă rezonabilă în lumina situației pacientului;
  e) medicul trebuie să se consulte cel puţin cu un alt medic care să dea un diagnostic
independent;
 De asemenea legea prevede că dacă pacientul are peste 60 ani și nu mai este capabil să își
exprime voința, dar înainte de a ajunge în acestă stare, a fost capabil să facă o apreciere
rezonabilă asupra intereselor sale și a dat o declarație scrisă conform căreia dorește ca
viața să îi fie suprimată, medicul curant se poate conforma cererii.
 Legea distinge și cu privire la minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani și despre care se
consideră că pot face o evaluare rezonabilă asupra propriilor interese, asupra cărora
medicul le poate suprima viața sau oferii asistență la sinucidere, după ce părinții sau
tutorele au fost consultați. Pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani este necesar
acordul părinților sau tutorelui.
 Fiecare caz de eutanasie trebuie raportat unei comisii compuse dintr-un  jurist, un medic şi
un specialist în etică. Această comisie va verifica dacă au fost îndeplinite toate criteriile
mai sus menţionate. Dacă această comisie consideră că nu au fost respectate condiţiile
legale, va înainta concluziile justiției care poate iniția o procedură judiciară împotriva
medicului.
  În încercarea de a evita abuzurile, s-a prevăzut o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare
pentru medicii care aplică eutanasia fără respectarea condiţiilor legale
 O tânără de 20 de ani din Olanda, victimă timp de 10 ani a abuzurilor sexuale, a primit
aprobare din partea medicilor pentru a face eutanasie prin injecţie letală, potrivit news.ro.
 Femeia a fost victima abuzurilor sexuale de la vârsta de cinci ani până la vârsta de 15 ani şi, în
consecinţă, a suferit de stres post-traumatic, anorexie severă, depresie cronică şi halucinaţii
 În pofida îmbunătăţilor în starea sa mentală după “terapie intensivă”, medicii au avertizat că
multe dintre problemele sale medicale sunt incurabile. În urmă cu doi ani, ei au aprobat cererea
sa pentru eutanasie.
 Medicii au conchis că tânăra este “competentă” şi că nu  a existat “o depresie majoră sau alte
tulburări care să îi afecteze judecata”.

Autorităţile au dat publicităţii detaliile acestui caz pentru a justifica legalizarea eutanasiei şi
pentru a sublinia nivelul de supraveghere medicală implicată în aceste cazuri în ţară.
 Conform site-ului NLTimes.com, Edith Schippers, Ministrul Sănătăţii din Olanda, a
declarat că 45 de pacienţi cu boli mintale au fost eutanasiaţi în ţara sa în 2013, faţă de
numai 14 în 2012. Respectiva publicaţie online mai relatează că ministrul explică aceasta
prin disponibilitatea medicilor de a aproba eutanasia în astfel de cazuri. Ministrul olandez a
mai adăugat că cele 27 de cazuri similare din 2011 şi 2012 au fost examinate de comisii de
specialitate, care au constatat că s-a acţionat cu discernământ, sugerând astfel că
înţelegerea medicilor referitoare la lege ar fi evoluat în bine.

 Numărul crescut de eutanasieri are legătură cu activitatea de la clinica de eutanasie

Levenseindekliniek.
 De curând, psihiatrul Boudewijn Chabot, promotor olandez de frunte al procedurii, a scris
un editorial în ziarul Handelsblad, în care opina că legea olandeză a eutanasiei a scăpat de
sub control.

 În 1994, Chabot însuşi a realizat prima eutanasiere într-un caz psihiatric din Olanda. În
recentul editorial, el a argumentat însă că unele dintre cazurile de eutanasiere pe motive
psihiatrice nu sunt, de fapt, tratate cu discernământ.
 Profesorul belgian Tom Mortier a scris şi el într-un articol că dezbaterea olandeză din jurul
acestui subiect s-a reaprins cu şi mai multă intensitate în ianuarie 2014, după ce ziarul
olandez Trouw a relatat o ceartă recentă între medici în legătură cu eutanasierea din 2012 a
unei paciente cu probleme psihiatrice în vârstă de 35 de ani :

 O tânără cu probleme de natură psihiatrică i-a cerut medicului de familie eutanasierea.

Acesta s-a consultat cu un medic independent, care a formulat o recomandare negativă. Un
al doilea medic independent a dat decizia că cererea nu putea fi aprobată, deoarece, în
opinia sa, mai existau opţiuni de tratament. Medicul de familie a cerut atunci o a treia
opinie, de la un psihiatru, care în numai două săptămâni a ajuns la concluzia că problemele
femeii de 35 de ani erau netratabile şi, astfel, a fost aprobată injecţia letală. După două zile,
pe 19 decembrie 2012, pacienta a fost eutanasiată.
 Mortier a mai scris şi despre un bărbat sănătos eutanasiat pe motive psihiatrice:

 Un bărbat sănătos din punct de vedere fizic, în vârstă de 63 de ani, care lucra la o instituţie
guvernamentală, a murit în urma eutanasiei. El nu a fost niciodată implicat într-o relaţie
sentimentală, singura lui activitate de-a lungul vieţii fiind munca sa. Acest bărbat era de
mult timp în tratament pentru depresie, dar fără rezultate. A avut şi tentative eşuate de
sinucidere. Psihiatrul Gerty Casteelen a declarat că acesta voia să moară. În noaptea
dinaintea morţii, a organizat o petrecere de adio pentru colegi. A doua zi, psihiatrul
Casteelen s-a dus la el acasă şi i-a făcut o injecţie letală.
 Mortier a mai dat drept exemplu o acţiune similară a psihiatrului Gerty Casteelen:

 Casteelen, care lucrează la clinica Levenseindekliniek, i-a făcut injecţia letală şi unei femei
de 54 de ani care suferea de tulburare de personalitate, de tulburări alimentare şi de
nevroză obsesiv-compulsivă. Doamnei Casteelen nu-i vine greu să-şi ucidă pacienţii,
deoarece crede că îi face foarte fericiţi.
 Odată legalizată, eutanasia umană nu mai poate fi controlată, fiind ucişi pacienţi care nu şi-au
dorit să fie eutanasiaţi. Numai în Olanda, cel puţin 1.000 de pacienţi mor anual în acest fel.
Aceasta, în condiţiile în care medicii olandezi nu raportează autorităţilor decât jumătate din
numărul real al eutanasierilor efectuate.
 Legea prevede raportarea către autorităţi a oricărei eutanasieri umane, dar medicii pretind că e
„pierdere de vreme" şi birocraţie plicticoasă. Nu cumva, în realitate, au temeri de posibile
consecinţe penale? Iar faptul că organele celui eutanasiat sunt folosite pentru transplanturi nu
deschide calea unor posibile abuzuri?
 Iniţial, legea olandeză avea în vedere curmarea suferinţelor insuportabile şi prelungite în cazul
bolilor incurabile. Apoi însă, s-a creat o pantă alunecoasă care vulnerabilizează categorii
precum bătrânii, persoanele cu handicap, invalizii, bolnavii cronic, depresivii, copiii şi nou-
născuţii cu malformaţii. Trei din patru pediatri olandezi sunt instruiţi pentru eutanasierea
copiilor şi nou-născuţilor.
 2. Legalizarea eutanasiei umane pune o presiune extraordinară asupra bolnavilor, bătrânilor
şi infirmilor, care ajung să se simtă o povară pentru ceilalţi şi astfel să fie constrânşi moral
să accepte moartea. Suferinţa psihică a acestor oameni este cumplită, ei se simt nefolositori
şi neiubiţi, povară economică pentru rudele care trebuie să le plătească tratamente scumpe.
O eutanasiere costă doar 300 de dolari.
 În Oregon (SUA) legalizarea sinuciderii asistate medical a avut loc în 1997 şi, în acel
moment, 12% din bolnavii incurabili acceptau această opţiune. Rata acestora a crescut
mereu, atingând 26% în 1998, 63% în 1999 şi 67% în 2000, cifrele arătând clar efectul
acestei presiuni asupra persoanelor vulnerabile. Sondajele recente arată că 77% din
locuitorii statului Oregon sunt de acord cu legea care le permite doctorilor să ofere
pacienţilor în fază terminală medicamente pe care aceştia le pot înghiţi în caz că doresc să
se sinucidă.
 3. Legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate medical antrenează schimbări profunde în
atitudinile sociale faţă de boală, de infirmitate, de moarte şi de bătrâneţe, în paralel cu
modificări de esenţă ale rolului profesiei medicale. Valori umane precum răbdarea,
compasiunea, solidaritatea, devotamentul se videază de sens. Uciderea devine o „opţiune
de tratament" alături de chirurgie, radioterapie, chimioterapie, tratarea durerii sau
medicaţia cu antidepresive. Ce este legal este şi moral - această percepţie poate fi deosebit
de periculoasă pentru că acceptarea ideii că uciderea este una din soluţii poate funcţiona şi
în multe alte situaţii.
 4. În fine, subminarea îngrijirii medicale, în special a îngrijirii paleative, şi deteriorarea
gravă a relaţiei medic-pacient sunt alte consecinţe ale legalizării eutanasiei şi a sinuciderii
asistate medical.
 Drepturile medicului asupra pacientului ajung teribile. Lord McColl, într-o prelegere la
House of Lords, UK, 10 octombrie 2005, relata dialogul avut cu un medic olandez. La
prima eutanasiere umană, a fost „groaznic", „am agonizat zile în şir" - mărturisea doctorul
olandez. La a doua, a fost mai uşor, iar la a treia a fost „floare la ureche".
  În Marea Britanie, eutanasia este interzisă, dar între anii 1993 şi 1994, medicii aveau
dreptul de a întrerupe susţinerea artificială a vieţii pacienţilor aflaţi în stadiu terminal. Între
anii 2003 şi 2006 au mai existat patru încercări de a introduce o lege privind legalizarea
eutanasiei, dar toate au fost respinse de către Parlamentul britanic.
 O femeie in varsta de 89 de ani din Marea Britanie a murit la Dignitas, vestita clinica din Elvetia ce
ofera servicii de sinucidere asistata, printre motivele sale fiind si faptul ca nu mai suporta lumea
moderna a mailurilor, computerelor si a mancarurilor semipreparate din supermarketuri.

Intr-un interviu dat inainte de a muri, Anne, fosta profesoara de arta si inginer al Royal Navy, a spus ca a
inotat suficient impotriva curentului, scrie The Independent.

 In documentatia de la Dignitas, ea si-a descris viata ca "plina, aventuroasa si de o independenta

incredibila", dar ca a descoperit recent ca puterile si sanatatea ii slabesc si se temea de faptul ca va trebui
sa traiasca intr-un spital sau cu o asistenta medicala care sa aiba grija de ea acasa.

Anne, care locuia in Sussex, nu avea nicio boala degenerativa si nici alte probleme grave de sanatate cand
a murit, si in interviu a vorbit in favoarea acordarii dreptului la moarte in Marea Britanie.
 "Ei spun: adapteaza-te sau mori! La varsta mea, simt ca nu ma mai pot adapta, pentru ca aceste timpuri
nu mai sunt cele in care am crescut ca sa le pot inelege. Totul pentru mine e o piedica. Felul invechit in
care inteleg eu lumea s-a dus", a spus ea intr-un interviu pentru presa britanica.

Anne a declarat ca simte cum mailul a indepartat lumea de interactiunea umana si a spus ca oamenii au
devenit "roboti care stau in fata ecranului".

Ea a descris oroarea pe care o simte in fata mancarurilor semi-preparate din supermarketuri si se temea
de supraaglomerarea Pamantului, de poluarea si impactul civilizatiei consumiste asupra mediului.

"Simt ca inot impotriva curentului si nu mai pot. Daca nu te poti alatura lumii, atunci mai bine renunti",
a spus Anne. Sinuciderea asistata este inca o infractiune in Marea Britanie, pedepsita cu pana la 14 ani
de inchisoare.
 Belgia este al doilea stat care a reglementat eutanasia la 28 Mai 2002 prin Legea cu privire
la eutanasiere. Astfel, în art. 3 alin. 1 statuează că medicul care efectuează eutanasierea
trebuie să se asigure că:
 - pacientul este un adult sau minor emancipat, capabil și conștient la momentul depunerii
cererii;
 - cererea s- a făcut în mod voluntar, conștient și în mod repetat, și nu este rezultatul
presiunii externe;
 - pacientul este într-o situație disperată și starea sa medicală sau fizică - psihică este o
suferință fizică constantă și greu de suportat care nu poate fi oprită și care rezultă dintr-o
afecțiune accidentală sau patologică gravă și incurabilă;
 Pe lângă aceste condiții, medicul trebuie să informeze pacientul despre starea sănătății sale
și despre speranța de viață, să se consulte cu pacientul cu privire la cererea sa de
eutanasiere și de a discuta despre opțiunile de tratament și despre potențialul îngrijirilor
paliative. Acesta trebuie să ajungă cu pacientul la concluzia că nu există nici o alternativă
rezonabilă cu privire la situația sa și că cererea pacientului este pe deplin voluntară.
 O tânără în vârstă de 24 de ani din Belgia, perfect sănătoasă din punct de vedere fizic, a obţinut dreptul
de a fi eutanasiată în aceasta vară, pentru că suferă de depresie. Belgianca a spus că şi-a petrecut
adolescenţa şi tinereţea suferind de gânduri suicidale, informează HotNews.
 Laura a fost internată în instituţii psihiatrice de la vârsta de 21 de ani, s-a automutilat şi a avut câteva
tentative de sinucidere. "Dacă aş fi avut de ales, aş fi ales o viaţă suportabilă, dar am încercat totul, fără
succes", a spus tânăra, care a explicat că suferă de o "lehamite de viaţă profundă". 
 În cazul Laurei, o comisie formată din trei medici a aprobat cererea de eutanasie, motivul fiind
suferința psihică a tinerei.
 "Îmi târăsc, practic, fiecare secundă de viață. Acești 24 de ani au fost o eternitate. Lupta mea interioară
nu s-a încheiat vreo secundă", a povestit Laura, care așteaptă să primească injecția letală, într-un mediu
controlat.
 În Belgia, în jur de 1.000 de persoane primesc, anual, dreptul la sinucidere asistată. Dintre acestea, în
jur de 50-60 de cazuri sunt ale unor persoane cu suferințe psihice. 
 Deputatii belgieni au adoptat o modificare a legii din 2002 care autoriza eutanasia pentru
adulti, extinzand-o la "minorii cu capacitate de discernamint".

Textul aprobat de Senat, a fost votat cu 86 de voturi pentru, 44 impotriva si 12 abtineri.

Belgia, tara cu traditie catolica, devine astfel a doua tara din lume, dupa Olanda, care
autorizeaza, in conditii stricte, eutanasierea minorilor.

Dar, acolo unde legislativul olandez a prevazut o varsta minima, alesii belgieni au optat
pentru notiunea mai flexibila de "capacitate de discernamint".
 Potrivit unui sondaj, 73% dintre belgieni se declara in favoarea extinderii la minori a dreptului
la eutanasiere.

Legea prevede o serie de conditii stricte: minorul va trebui sa se afle intr-o situatie medicala
fara posibilitatea de vindecare si in care decesul intervine in viitorul apropiat, sa aiba o
"suferinta fizica constanta si insuportabila care nu poate fi alinata si care rezulta dintr-o
afectiune accidentala sau patologica grava si incurabila".

Capacitatea copilului de a intelege "caracterul ireversibil al mortii" va fi apreciata de la caz la

caz de o echipa medicala si de un psihiatru sau psiholog independent. Este nevoie si de
consimtamantul parintilor.

Potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 1.500 de adulti aleg eutanasierea in fiecare an, ceea ce
reprezinta circa 2% din totalul deceselor din regat.
 Originea discuţiilor despre eutanasie din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni care
nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar partidul de la putere a propus extinderea Legii
eutanasiei la copii şi suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a dezvoltat foarte
mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“.
 Gemenii Eddie şi Marc Verbessem din Anvers, în vârstă de 45 de ani, surzi din naştere, după ce au aflat că
vor rămâne orbi, considerând că nu vor putea trece peste suferinţa de a nu se vedea unul pe altul, au cerut să
fie eutanasiaţi. Comisia medicilor spitalului din Anvers a considerat că cei doi nu intră în normele legale, însă
unul din susţinătorii eutanasiei, dr. David Dufour, de la Spitalul Universitar din Bruxelles, le-a primit cererea.
Cei doi gemeni au primit injecţia letală în ziua de 14 decembrie 2012. Belgia practică eutanasia bolnavilor
care nu sunt în fază terminală dacă aceştia pot dovedi că suferă sau vor suferi dureri insuportabile, inumane,
în conformitate cu semnătura unui medic specialist.
 La doar câteva zile după moartea gemenilor, partidul care se află la guvernare în Belgia a înaintat un proiect
de lege, prin care permite şi eutanasierea copiilor grav bolnavi, precum şi a suferinzilor de Alzheimer.
Potrivit actului, pot opta pentru eutanasie doar minorii care au discernământ.
 De aici a pornit o întreagă polemică despre eutanasie în presă, la televiziuni şi pe internet.
Aş vrea să amintesc articolul belgianului Tom Mortier, publicat în „Artsenkrant“ (Jurnalul
de medicină), unde povesteşte cum mama sa, care avea depresie cronică, a fost eutanasiată.
Acesta este revoltat pentru că medicii nu l-au consultat şi se întreabă cum poate un bolnav
în depresie cronică să fie deplin conştient atunci când cere injecţia letală? Sau cum poate
un doctor să fie absolut sigur că pacientul nu mai doreşte să trăiască? Mortier crede că în
viitor societatea belgiană va fi marcată de singurătate, iar membrii ei nu vor mai dori să se
îngrijească de ceilalţi. Şi atunci când vor suferi, vor cere doctorului să fie eutanasiaţi. În
încheierea articolului, Tom Mortier le cere conaţionalilor săi să  regândească ceea ce cred:
în viaţă sau în moarte.
 Postat pe internet este şi interviul acordat postului flamand VTM de „călăul“ gemenilor
Verbessem, dr. David Dufour. Un doctor între două vârste, cu faţa senină şi mulţumit că şi-
a îndeplinit misiunea, explică cum cei doi fraţi i-au făcut cu mâna, bucuroşi, înainte să
primească ultima injecţie, cea letală. Nu de aceeaşi părere a fost, în urmă cu doi ani,
Richard Rudd, care, paralizat în patul de spital, i-a implorat prin clipirea ochilor pe medicii
care-l considerau „în comă ireversibilă“ să nu-l deconecteze de la aparate. Britanicul şi-a
asumat suferinţa şi noua viaţă pentru a fi viu.
 Parlamentul din Luxemburg a adoptat legea cu privire la legalitatea eutanasiei în 2009 , devenind
astfel a treia ţară din Uniunea Europeană, după Belgia şi Olanda, ce dezincriminează eutanasia.
Similar cu legea belgiană şi olandeză, şi legea din Luxemburg prevede că nu sunt sancţionaţi penal şi
că nu se pot introduce acţiuni civile pentru daune -interese împotriva medicilor care au răspuns
cererii de suprimare a vieţii sau de sinucid asistat, dacă sunt  îndeplinite următoarele condiţii de fond:
  - pacientul este major capabil şi conştient la momentul cererii sale;
  - cererea este formulată într-o manieră voluntară, reflexivă şi repetată şi să nu fie urmarea unei
presiuni exterioare;
   - pacientul este într-o situaţie medicală disperată, având o suferinţă fizică sau psihică constantă şi
greu de suportat şi nu prezintă nici o perspectivă de îmbunătăţire sau ameliorare, rezultată dintr-o
afecţiune accidentală sau patologică;
  - cererea pacientului de a recurge la eutanasie sau la sinucidere asistată este făcută în scris;
  În Franța, Codul Penal nu conține termenul de eutanasie, dar doctrina franceză distinge
între eutanasia activă considerată ca fiind omor calificat și eutanasia pasivă, fapt calificat
drept neacordarea asistenței medicale.
  Prin eutanasie activă se întelege acțiunea deliberată a unui terț de a produce moartea unei
persoane bolnave aflate în faza terminală, în vederea curmării suferințelor sale, la cererea
acesteia din urmă, iar prin eutanasie pasivă înțelegem moartea produsă în mod deliberat
prin  întreruperea alimentației sau tratamentului ori prin abținerea de la asigurarea acestora
bolnavului aflat in faza terminală.
 Este celebru cazul lui Vincent Humbert în care TGI (Tribunal de Grande Instance-Înalta Curte)
Boulogne sur Mer (Arras, Pas de Calais) declară prin ordonanța nr.  03012089 din 27.02.2006
încetarea urmăririi penale împotriva doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum și
împotriva medicului său, Frédéric Chaussoy, i-au provocat de comun acord, la solicitarea
expresă, serioasă și repetată a lui Vincent moartea acestuia.
 Astfel, în septembrie 2000, Vincent suferă un grav accident rutier, în urma căruia devine
tetraplegic, mut și nevăzător. In decembrie 2002, grație auzului și a activității cerebrale care îi
rămân intacte, precum și a unor mijloace de comunicare puse la punct de către terapeutul
său,el solicită Președintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, dreptul de a muri prin
provocarea unei eutanasii active, care îi refuza în mod categoric această dorință. Pe 24
septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi administrează o cantitate considerabilă
de pentobarbital de sodiu, în urma căruia Vincent cade într-o comă profundă.  În urma gestului
ei, este reținută de către autoritățile polițienești și acuzată de tentativă de omor cu premeditare.
 Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide să pună capăt stării
de agonie în care căzuse Vincent administrându-i clorură de potasiu și sistând complet
măsurile de reanimare. Pe 2 ianuarie 2006, este solicitată încetarea urmăririi penale de către
parchetul însărcinat cu  judecarea dosarului Humbert, în care Marie Vincent este inculpat cu
acuzația de otrăvire cu premeditare, iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de administrare de
substante toxice, aceștia fiind puși în libertate la scurt timp după aceea.

 Acțiunile celor doi inculpați au provocat o dezbatere etică și legislativă cu privire la eutanasie,
care să conducă la adoptarea unui drept de a muri dar care s-a finalizat prin adoptarea legii
2005-370 cu privire la drepturile și sfârșitul vieții pacienților, adoptată de Adunarea Națională.
Deși nu introduce eutanasia sau asistența la sinucidere, această lege interzice tratamentul
agresiv și promovează îngrijirea paliativă și oferă un cadru legal pentru sistarea unor
tratamente pacientului.
 Relevante în acest sens sunt și cazurile lui Rémy Salvat și Chantal Sébire, un tânăr de 24
ani care suferea de o maladie mitocondrială, respectiv o învățătoare de 53 ani care suferea
de Esthesioneuroblastom, o formă rară de tumoră a sinusurilor și a septului nazal. Ambii s-
au adresat președintelui francez de la acea vreme, Nicholas Sarkozy, cerând dreptul de a
muri cu demnitate. Acesta din urmă a respins solicitărilor celor doi motivând : ” Din rațiuni
filozofice personale, cred că nu ne aparține, nu este pentru noi, dreptul de a întrerupe
voluntar viața.” .
  Chantal Sébire s-a adresat de asemenea și Înaltei Curți Dijon, care, la rândul ei, i-a respins
solicitarea. În urma acestor demersuri, amândoi s-au sinucis, cazurile lor reînviind
dezbaterile privind eutanasia în Franța.
 În SUA, eutanasia este interzisă în toate statele, cu excepţia statelor Oregon, Washington,
Vermont şi New Mexico unde este permisă moartea asistată de medic. Astfel Măsura 16
din 1994 cunoscută drept „ Dead with Dignity Act”, permite bolnavilor aflaţi în fază
terminală să-şi determine momentul propriei morţi. Conform acestei legi, un pacient care
suferă de o boală aflată în fază terminală diagnosticată de un medic şi care mai are mai
puţin de 6 luni de trăit, se poate adresa în scris medicului său cerându-i o reţetă pentru
administrarea unei doze letale de medicamente, necesară pentru suprimarea propriei vieţi.
Exprimarea acestei cereri este opţională şi poate fi făcută doar de către bolnavul cu
capacitate deplină de exerciţiu şi cu discernământ nealterat. Medicul sau farmacistul căruia
îi este adresată cererea are dreptul de a o refuza.
 Cererea trebuie făcută în prezenţa a doi martori dintre care cel puţin unul nu trebuie să aibă
nici o legătură cu pacientul, medicul, farmacistul sau vreo unitate medicală. După ce a fost
făcută cererea, un alt medic trebuie să consulte dosarul medical al pacientului şi să îi
confirme diagnosticul. Pacientul trebuie să aştepte cel puţin 15 zile, după care trebuie să
facă o nouă cerere orală, având dreptul de a se răzgândi în orice moment. Dacă vreunul din
medici are vreo  îngrijorare potrivit căreia pacientul ar face o alegere neinformată sau
exprimarea de voinţă a fost făcută într-o stare vremelnică de depresie sau supărare, trebuie
să îndrume bolnavul către un consult psihologic.
  În California, în cauza Barber vs. Curtea Supremă, doi medici au fost acuzaţi de omor
deoarece au retras tubul ce alimenta cu substanţe nutritive un pacient comatos, deşi au
făcut-o la cererea familiei.
 Curtea a apreciat că acuzaţiile ar trebui retrase deoarece tratamentul pacientului se
dovedise a fi ineficient şi că retragerea tratamentului este legală chiar dacă în urma
acestuia ar surveni moartea bolnavului.
  În Germania, Curtea de Justiţie Federală a afirmat, în 13 sept. 1994, că voinţa clar
exprimată a pacientului trebuie respectată de către cadrele medicale dacă bolnavul se află
într-o situaţie ireversibilă. Astfel, eutanasia indirectă este recunoscută de către doctrina şi
practica medicală, regăsindu-se chiar şi în jurisprudenţa Tribunalului Suprem Federal.
Astfel în hotărârea BGHST 42, 301 din 15.11.1996 3 medici de comun acord au injectat
intravenos o substanţă letală unui pacient cu suferinţe grave, ce nu mai avea nici o şansa de
însănătoşire şi care ar fi murit oricum. În urma acţiunii lor, a survenit moartea pacientului
care a fost rapidă şi fără dureri.
 Având în vedere complexitatea dosarului, cei trei riscând pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
instanţa a apreciat că există în favoare circumstanţe atenuante.
  În Japonia, pe 25 martie 1995, curtea districtuală din Yokohama a găsit vinovat un medic
pentru omorul unui pacient suferind de cancer, care ar fi murit oricum după câteva zile.
 Medicul a fost condamnat la inchisoare 2 ani, cu suspendare. Ulterior, curtea a emis trei
condiţii  în care este permis omorul din milă în Japonia:
 - pacientul trebuie să sufere de o boală incurabilă, aflată în stadiu terminal şi care nu mai
prezintă perspective de însănătoşire;
 - pacientul trebuie să îşi dea consimţământul în mod expres expres;
 - medicul trebuie să epuizeze toate metodele de tratament şi de ameliorare a durerii şi nici
una dintre acestea nu a fost eficientă; 
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Pretty c. UK a statuat că nu există nici un drept
de a muri, derivat din art.2 din Convenţie. Diane Pretty suferea de o boală neuronală degenerativă, ce
este asociată cu slăbirea progresivă a muşchilor voluntari, neexistând nici un tratament care să
întârzie progresul bolii. Boala avasând rapid, a lăsat-o pe femeie paralizată de la gât în jos, neputând
să vorbească şi hrănită printr-un tub. Speranţa sa de viaţă era foarte scăzută, putând fi măsurată în
săptămâni sau luni. Totuşi intelectul şi capacitatea aplicantei de a lua decizii nu au fost afectate.
 Dorind să se sinucidă, dar neputând din cauza bolii aceasta s-a adresat statului englez pentru a nu îl
pedepsi pe soţul său, ce urma să îi provoace sinuciderea,  în conformitate cu dorinţa sa. Cererea sa
fiind respinsă de către statul englez, apelanta s-a adresat CEDO, motivând încălcarea art. 2, 3, 8,9, 14
din Convenţie. Deşi cererea sa a fost admisă, Curtea a stabilit că nu există nici o încălcare a
articolelor mai sus menţionate.  
 În concluzie, CEDO nu a considerat legitimă crearea unei excepţii la protecţia vieţii, excepţie care ar
putea pune în pericol multe persoane care se află  în situaţii similare.
 Care este diferenta dintre eutanasie si sinucidere asistata?
 Cei doi termeni pot fi deosebiti privind la persoana care indeplineste actul final, actul fara
de care nu ar surveni moartea. Astfel, daca moartea este indusa de alta persoana decat
pacientul, avem de-a face cu eutanasia. Pe de alta parte, daca persoana care urmeaza sa
moara isi administreaza de exemplu o doza letala de medicamente, prescrise de doctor in
acest scop, vorbim despre sinucidere asistata.