1.

ACTELE MEDICO-LEGALE
− Certificatul medico-legal (se eliberează la solicitarea persoanei interesate)
− constatarea medico-legală
− expertiza medico-legală (un singur medic legist)
− supliment la expertiza medico-legală
− noua expertiză medico-legală (făcută de 3 medici legiști, diferiți față de primul)
− supliment la noua expertiză medico-legală
− avizul la noua expertiză medico-legală
− avizul comisiei superioare

2. CAND ESTE OBLIGATORIE AUTOPSIA SI DE CE?

− Moarte violentă
− Cauza morții este necunoscută
− Moarte suspectă
o Moarte subită
o decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura serviciului, este verificată
periodic din punct de vedere medical
o deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi
sau instituții
o deces care survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în detenție sau
private de libertate, decesele în spitalele psihiatrice, decesele în spitale
penitenciare, în închisoare sau în arestul poliției, moartea asociată cu activitățile
poliției sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestațiilor
publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului,
cum este suspiciunea de tortură sau oricare altă formă de tratament violent sau
inuman
o multiple decese repetate în serie sau concomitent
o cadavre neindentificate sau scheletizate
o decese survenite în locuri publice sau izolate
o moartea este pusă în legătură cu o deficiență în acordarea asistenței medicale sau
în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecție a muncii
o decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenție
diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală
− Autopsia medico-legală este obligatorie pentru determinarea cauzelor morții, dacă
împrejurările în care a survenit decesul unei persoane pot prezenta implicații penale
3. CE INSEAMNA MOARTE VIOLENTĂ?
− moartea care se produce ca urmare a nerespectarii dreptului la viata al fiinţei umane, a
încălcării relaţiilor sociale care apară cel mai de preţ bun al omului si, în consecinţă, ori
de câte ori o moarte este etichetata drept violentă (din punct de vedere medicolegal)
o accidente
o sinucideri
o omoruri
o execuția capitală
o tratament incorect efectuat sau aplicat cu întâriziere
o nesupravegherea competentă a pacientului

4. MOARTE SUBITA SI MOARTE SUSPECTA.

− Moarte subită
o este o moarte suspectă
o moartea care se produce brusc, rapid (la cel mult 24 de ore de la debutul
simptomatologiei)
− Moarte suspectă
o Moarte subită (deces survenit brusc, în plină stare de sănatate aparentă la o
persoană fără afecţiuni cronice patologice cunoscute)
o decesul unei persoane a cărei sanatate, prin natura serviciului, a
fost verificată periodic din punct de vedere medical
o deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi
sau instituții
o deces care survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în detenție sau
private de libertate, decesele în spitalele psihiatrice, decesele în spitale
penitenciare, în închisoare sau în arestul poliției, moartea asociată cu activitățile
poliției sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestațiilor
publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului,
cum este suspiciunea de tortură sau oricare altă formă de tratament violent sau
inuman
o multiple decese repetate în serie sau concomitent
o cadavre neindentificate sau scheletizate
o decese survenite în locuri publice sau izolate
o moartea este pusă în legătură cu o deficiență în acordarea asistenței medicale sau
în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecție a muncii
 o decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenție
diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală

5. CE SEMNIFICĂ „ZILE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE”?

− Precizarea timpului (a zilelor) de îngrijiri medicale este un obiectiv esenţial şi
obligatoriu al expertizelor posttraumatice. Noţiunea de zile de îngrijiri medicale este
una mai degrabă juridică decât pur medicală. Numărul de zile de îngrijiri medicale nu
este egal nici cu numărul de zile de spitalizare, care poate să fie mai mare sau mai mic,
nici cu perioada de convalescenţă, nici cu perioada cât victima mai are simptome legate
de trauma suferită. Acest număr de zile de îngrijiri medicale, care, de altfel, este precizat
într-un barem orientativ, este o noţiune care poate însemna mai degrabă timpul efectiv
necesar aplicării unor tratamente legate de suferinţa posttraumatică. De fapt, numărul
zilelor de îngrijiri medicale este o cuantificare a gravității leziunilor suferite. Valoarea
sa este însă în primul rând juridică pentru că în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri
medicale se face încadrarea faptei ca atare în conformitate cu prevederile Codului Penal.
− Prevederile noului Cod Penal sunt diferite:
o Capitolul II. Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății: Art. 193.
Lovirea sau alte violențe. (1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de
suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
o (1) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult
90 de zile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. (2)
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
o Art. 194. Vătămarea corporală. (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat
vreuna dintre următoarele consecințe:
▪ a. O infirmitate;
▪ b. Leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au
necesitat pentru vindecare mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale;
▪ c. Un prejudiciu estetic grav și permanent;
▪ d. Avortul;
▪ e. Punerea în primejdie a vieții persoane;
Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
− Uneori numărul zilelor de îngrijire medicală nu poate fi precizat de la prima examinare,
el fiind în funcţie şi de evoluţia leziunii postraumatice. În practică pacientul este
reexaminat dacă este cazul şi numărul zilelor de îngrijiri medicale acordat iniţial se
 modifică în plus. Apariţia unor complicaţii însă în evoluţia cazului este cel mai adesea
un eveniment care nu poate fi imputat victimei dar sunt situaţii când persoana vătămată
intenţionat nu se preocupă de îngrijirea medicală a traumei iniţiale urmărind tocmai
apariţia unor complicaţii pentru a beneficia de un număr mai mare de zile de îngrijiri
medicale

6. VIAȚA PUSĂ ÎN PRIMEJDIE (SEMNIFICAȚIE JURIDICĂ)

− NU VIAȚA PUSĂ ÎN PERICOL!!
− atunci când există elemente medicale indubitabile că doar tratamentul medical a salvat
viaţa unei victime se face menţiunea că “viaţa a fost pusă în primejdie”, ceea ce duce la
încadrarea faptei în prevederile art. 194 Cod Penal.
− În principiu leziunile care pun în primejdie viaţa victimei sunt:
o traumatisme cranio-cerebrale şi vertebro-medulare grave ce necesită intervenţie
chirurgicală sau tratament complex de reanimare, soldate cu modificări
neurologice evidente - comă sau complicaţii septice;
o traumatisme toracice închise sau deschise cu hemotorace şi/sau pneumotorace,
plăgi cardiace, hemopericard, insuficienţă respiratorie acută ce necesită
tratament de reanimare şi complicaţiile septice ale acestora;
o traumatisme abdominale cu sau fără plăgi penetrante intraabdominale dar cu
leziuni viscerale însoţite de hemoperitoneu sau peritonită;
o leziuni vasculare ce necesită hemostază chirurgicală ajunse în faza de şoc
hipovolemic;
o politraumatisme cu stare de şoc traumatic necesitând tratament complex de
reanimare.
− Infirmitatea permanentă fizică sau psihică posttraumatică se apreciază după epuizarea
tuturor mijloace terapeutice obişnuite. Există o diferenţă între noţiunea de infirmitate şi
cea de invaliditate. Invaliditatea presupune raportarea modificărilor morfologice şi/sau
cele funcţionale la capacitatea de a presta o activitate profesională sau la capacitatea
generală de a munci. Din acest motiv noţiunea de invaliditate aparţine Codului Civil iar
noţiunea de infirmitate aparţine Codului Penal. Atunci când o persoană prezintă o
infirmitate încadrarea se face la art. 194 Cod Penal indiferent de numărul zilelor de
îngrijiri medicale
7. SPÂNZURARE, STRANGULARE, SUGRUMARE. ASPECTE JURIDICE.
− Spânzurare
o Spânzurarea este din punct de vedere juridic aproape totdeauna sinucidere. Cazurile
de omor prin spânzurare sunt excepţional de rare şi doar la persoane care din diverse
motive nu se puteau apăra şi nu au opus nici o rezistenţă agresorului. Mai frecvent este
întâlnită situaţia în care un cadavru este spânzurat pentru a disimula, de exemplu, un
omor. Esenţial în această situaţie este dovedirea faptului că şanţul nu are caracter vital,
deci nu s-a produs în timpul vieţii.
− Strangulare (cu lațul – ștreang –)
o Din punct de vedere juridic este omor
o De regulă, laţul este acţionat manual de către o persoană care intenţionează să omoare
victima
− Sugrumare (strangulare cu mâna)
o Din punct de vedere juridic este omor
o comprimarea feţei anterioare a gâtului cu mâna sau antebraţul agresorului
o În afara leziunilor de la gât pe corpul victimei, se mai întâlnesc şi alte leziuni specifice
compresiunii toraco-abdominale sau leziuni de apărare (pe antebraţe), precum şi
leziuni de cădere (la genunchi şi coate)

8. MOARTEA CEREBRALĂ
− este definită de către OMS ca fiind situația în care:
o Viața de relație este complet pierdută;
o Areflexie și atonie musculară totală;
o Tensiunea arterială doar susținută medicamentos;
o Lipsa respirației spontane;
o Traseu EEG plat;
o Diminuarea diferențelor dintre sângele arterial și cel venos în circulația cerebrală
− În Ordinul 1170 din 2014 în vigoare de la 22 octombrie 2014 în Anexa nr. 3 sunt
menționate criteriile de diagnostic pentru confirmarea morții cerebrale. Acestea sunt:
o Absența reflexelor de trunchi cerebral;
o Absența ventilației spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO2 de 60
mm Hg);
 o Traseu EEG care să ateste lipsa electrogenezei corticale sau angiografia celor
patru axe vasculare carotidiene ori scintigrafia cerebrală cu technețiu sau angio-
CT cranian care să ateste lipsa circulației sangvine intracerebrale
9. CADAVRUL CU ACTIVITATE CARDIACĂ
− Prelevarea de organe se face de la un cadavru denumit conform legii „cadavru cu
activitate cardiacă”
− Donator decedat cu activitate cardiacă. Acest termen apare în legea 95/2006, Titlul VI
denumit: Efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine
animală în scop terapeutic, art. 147 - Donatorul decedat cu activitate cardiacă este
persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcțiilor creierului
conform protocolului de declarare a morții cerebrale
− nu momentul prelevării de organe transformă o persoană în viață într-un cadavru.
Momentul prelevării de organe se efectuează pe un cadavru și anume un cadavru cu
activitate cardiacă, în moarte cerebrală, datorată cel mai adesea unor cauze extrinseci,
de natură posttraumatică.

10. CAND SE DECLARA DECESUL UNEI PERSOANE? ASPECTE JURIDICE

− Momentul decesului unei persoane este momentul declarării morții cerebrale și anume
momentul celei de a doua electroencefalograme plate, făcută la dinstanță de 6 de prima
electroencefalogramă.

11. INTOXICAȚIA CU ALCOOL ETILIC. CE INSEAMNA? CUM SE MANIFESTA?

ASPECTE JURIDICE
− intoxicaţia cu alcool etilic este în mod cert cea mai frecventă intoxicaţie. Intoxicaţia
poate fi acută cu evoluţie mergând până la deces, dar cel mai frecvent este vorba despre
o intoxicaţie cronică (etilism cronic). Din punct de vedere juridic, această intoxicaţie
ridică multe probleme, în special datorită implicaţiilor sociale ce decurg din
comportamentul adesea violent al persoanelor aflate sub influenţa alcoolului
− Intoxicaţia acută cu etanol evoluează în trei faze care depind de cantitatea de alcool
ingerată:
o Prima fază este denumită faza de excitaţie; se manifestă prin logoree,
expansivitate, stare euforică cu bună dispoziţie, cu dezinhibiţie. Capacitatea
fizică şi psihică ca şi reflexivitatea diminuează. Alcoolemia în această fază are
valori cuprinse între 0,5 – 1,5 grame alcool/1000 ml sânge.
 o Faza a doua este faza de beţie cu mers ebrios, dizartrie, confuzie mentală,
scăderea acuităţii vizuale şi auditive, diverse tulburări psihice însoţite de
agresivitate, diminuarea unor reflexe fiziologice. În această fază alcoolemia este
cuprinsă între 1,5 – 2,5 grame / 1000 ml sânge.
o Faza a treia sau faza comatoasă cu alcoolemia de peste 2,5 grame /1000 ml
sânge, se caracterizează prin hipotermie prin vasodilataţie generalizată,
midriază, inhibarea până la abolire a unor reflexe. Evoluţia poate duce la deces,
mai ales dacă alcoolemia depăşeşte 4 grame/ 1000ml sânge.
− Intoxicaţia cronică cu alcool etilic presupune consumul zilnic timp de ani de zile a unei
cantităţi de alcool de peste 50 grame alcool pur pe zi. Clinic se manifestă prin
polinevrită, nevrită optică retrobulbară, tulburări de comportament, insomnie, delirium
tremes, tulburări cardiovasculare şi endocrine, tulburări hepatice în cadrul steatozei
hepatice, precum şi tulburări dispeptice (gastrite, ulcere, etc.).
− Metabolizarea alcoolului se desfăşoară în ficat şi decurge în mai multe etape. Sub
acţiunea alcool-dehidrogenazei la început, alcoolul se oxidează la aldehidă. În cea de a
doua fază, acetaldehida se oxidează la acetat sub acţiunea aldehid-dehidrogenazei.
Acetatul este activat apoi prin formarea unei legături macroergice cu coenzina A,
energia fiind furnizată de o moleculă de ATP (adenozintrifosfat). Acetil-coenzima A
rezultată intră în ciclu lui Krebs şi se degradează pe cale enzimatică până la bioxid de
carbon şi apă. Cea mai mare parte a alcoolului absorbit (90-95 %) este metabolizat şi
doar cantităţi mici se elimină ca atare prin urină şi prin aerul expirat.
− Dinamica absorbţiei alcoolului este influenţată de mulţi factori şi are o mare importanţă
juridică atunci când intră în discuţie conducerea autovehiculelor de drumurile publice
iar şoferul se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Diferitele băuturi alcoolice au tării
diferite, adică conţin alcool pur diluat în apă şi arome în proporţie diferită. Berea are o
tărie alcoolică care se exprimă în procente de 4 - 8 %, adică 100 ml. de băutură conţine
4-8 grame de alcool, funcţie de marcă, calitate, etc. Vinul conţine alcool în procent de
12-18 %, iar băuturile spirtoase au o tărie alcoolică de 30-50 %. Cu cât o băutură
alcoolică este mai concentrată, cu atât alcoolul din ea se absoarbe mai repede. Când
stomacul este gol, absorbţia se face mai rapid. Alimentele bogate în proteine şi lipide
determină o absorbţie mai lentă a alcoolului dar şi în situaţia în care consumul de alcool
este însoţită de consum de alimente, absorbţia acestuia se face în totalitate. Alcoolul se
absoarbe în proporţie de 20 % în stomac şi restul de 80% în prima porţiune a intestinului
subţire. Alcoolemia, adică concentraţia de alcool în sânge creşte liniar după ingestie,
 astfel că ea devine maximă la un interval de timp cuprins între 30 minute şi o oră după
consumarea unei doze unice.
− Dacă consumul de alcool încetează, după atingerea punctului maxim al alcoolemiei
urmează o fază foarte scurtă de platou prin intrarea în acţiune a mecanismelor de
metabolizare al alcoolului, apoi urmează o curbă lentă descendentă a valorii
alcoolemiei: faza de eliminare.
− Scăderea alcoolemiei are o rată uniformă de 0,15 grame alcool/oră.
− Este rata de metabolizare fiziologică a alcoolului care poate însă avea mari variaţii
individuale. Valorile individuale sunt de fapt cuprinse la bărbat între 0,11-0,22 grame/
oră şi în jur de 0,18 grame/ oră la femei. La consumatorii cronici de alcool, rata de
eliminare a alcoolului este de 0,27 grame /oră.

12. BAUTURI ALCOOLICE. TARIA ALCOOLICA.

− Tăria alcoolică = concentrația de alcool
− Bere 4-8% = 100 ml băutură conține 4-8 grame alcool
− vin 12-18%
− lichioruri mai slabe, aperitive 22%, palinca 60%, vodka 40%, whisky 30-50%

13. VALORI ALE ALCOOLEMIEI. SEMINFICATIE JURIDICA

− un conducător auto care are o valoare a alcoolemiei de până la 0,80 grame ‰ are o
răspundere contravenţională, iar cel care are o alcoolemie de peste 0,80 grame ‰ are
o răspundere penală deoarece a comis o infracţiune a cărei periculozitate este deosebită.
− De la început trebuie precizat următorul aspect: pe drumurile publice din ţara noastră
conducătorii auto, pentru a se afla în legalitate, trebuie să aibe alcoolemia de 0 grame
‰. Orice valoare peste 0 g ‰ este o ilegalitate.
− În Codul rutier se face referire directă la această valoare în sensul că, se precizează că,
o persoană care are o valoare a concentraţiei vaporilor de alcool în aerul expirat de
până la 0,4 mg/l comite o contravenţie, iar cea care are peste această valoare comite
o infracţiune. Din cifrele de mai sus rezultă că, la valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în
aerul expirat corespunde o alcoolemie de 0,80 g/l. Adesea este aşa, dar studii repetate
au dovedit că uneori cele două valori nu sunt în perfectă concordanţă de ½. Sunt situaţii
când, la o valoare de 0,45 mg/l la alcooltest, alcoolemia să fie de 0, 90 g/l aşa după cum
este de aşteptat, conform legii, dar adesea ea poate să fie sub 0,80 g/l dat şi peste 0,90
g/l.
 14. CERTIFICATUL MEDICO-LEGAL. CONCLUZIILE. 3 concluzii, fiecare concluzie
ce cuprinde. (ex: Concluzia nr. 3 a cml se refera la mecanismul de producere a leziunilor? Raspuns:
nu, pt ca nr 3 se refera la nr de ingrijiri medicale. SAU certificatul ml in concluzii se refera la faptul
ca o persoana e sanatoasa sau bolnava? Raspuns: nu, altele sunt.)
15. EXPERTIZA MEDICO LEGALA PSIHIATRICA
− Termenul de „discernamant” se folosește în cazuri penale
− Termenii de „capacitate psihică” sau „competență psihică”, „capacitate de exercitiu” se
folosesc în cazuri civile)
− Expertiza medico-legală psihiatrică este una dintre multiplele tipuri de expertize medico-
legale. Această expertiză are câteva elemente specifice:
o este o expertiză prin excelenţă interdisciplinară, în realizarea ei aducându-şi
aportul medici legiști, medici psihiatri (pedo sau gerontopsihiatri), psihologi,
neurologi, endocrinologi, etc.
o se efectuează într-o comisie formată din:
▪ un medic legist – președintele comisiei;
▪ doi medici psihiatri – cel puțin unul medic primar;
▪ un psiholog;
▪ uneori (când situația o impune) - un medic de altă specialitate - funcție de
patologia asociată a persoanei expertizate.
− se efectuează într-o unitate sanitară:
o conform legii o instituție de medicină legală (SJML; IML);
o uneori un cabinet medical din cadrul spitalului de psihiatrie / secții de psihiatrie a
unui spital penitenciar, anume:
▪ bolnav psihic cronic, internat în spitalul de psihiatrie, nedeplasabil, fiind
într-o stare gravă a bolii;
▪ transportul bolnavului la instituția medico-legală și examinarea nu se pot
face în condiții de siguranță deplină → prezintă un pericol pentru sine/cei
din jur;
▪ persoană internată la C.P. 110 → spital de psihiatrie și pt. măsuri de
siguranță.
▪ persoană arestată → secție de psihiatrie din spital penitenciar.
o În cazul bolnavilor nedeplasabili (la domiciliu, internati) → examinarea la patul
bolnavului → acte de dispozitie.
o legislația actuală (C.P. și C.P.P.) expune amănunțit modul cum se efectuează
EMLP, punând accent pe consimțământul persoanei la a fi expertizată:
 ▪ consimţământul scris, exprimat în prezenţa unui avocat ales sau din oficiu,
în faţa organului judiciar iar în cazul minorului şi în prezenţa ocrotitorului
legal.
• Pentru a respecta drepturile pacientului.
• Pentru a preveni un eventual abuz psihiatric;
• Pentru a respecta drepturile pacientului.
− Instituțiile abilitate să solicite efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice emit
oficial o adresă scrisă către instituția medico-legală în vederea efectuării expertizei și sunt:
o Parchetul
o Poliția
o Instanța de judecată
− În comisia de EMLP pot fi examinate și persoane, care solicită acest lucru în nume propriu
→ document intitulat ”Certificat medico-legal psihiatric” → util in cauze civile
o prin această solicitare persoana dorește să certifice capacitatea sa de testare
▪ vrea să efectueze un act de dispoziţie la notar (testament, contract, donaţie,
etc.)
▪ să se asigure că nimeni nu v-a contesta actul notarial în timpul vieţii sale și
mai ales după deces invocând ”lipsa capacității de exercițiu pe motiv de
boală.”

16. MALPRAXIS. IMPORTANȚĂ JURIDICĂ

− Eroare medicală poate îmbrăca forma unui diagnostic greșit, o eroare terapeutică, de
supraveghere sau de etică medicală.
− Definiție malpraxis: „eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau
medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând
răspunderea civilă a personalului medical si a furnizorului de produse și servicii
medicale” (art. 642 alin. 1, lit. b) Legea 95/2006)
− Malpraxisul este eroarea generatoare de prejudicii
− Raportul juridic medical, ca orice raport juridic, înglobează cunoscutele elemente
structurale: subiectele, conținutul şi obiectul. Elementele structurale ale raportului
juridic medical prezintă particularităţi în funcţie de norma de drept
incidentă: penală, administrativă, civilă. Raportul juridic civil de drept medical,
denumit în continuare raport juridic medical, reprezintă totalitatea relaţiilor socio-
umane stabilite între subiectele de drept medical ce cad sub incidenţa legii civile
 − Raportul juridic medical este un raport juridic social, se stabilește între persoane care au
o calitate specială şi cărora legea le impune o anumită conduită. Deasemenea, acesta
este un raport juridic volitiv, care se naşte în principiu ca urmare a voinţei legiuitorului
– concretizată în norma juridică, cât şi ca urmare a voinţei părţilor – concretizată în
manifestarea consimţământului.
− Este tratată natura contractuală, respectiv legală a raportului juridic medic-pacient,
denumind acord medical – actul juridic încheiat între medic și pacient. „Medicul are
obligația de a acorda asistență medicală sau îngrijiri de sănătate unei persoane doar
dacă a acceptat-o în prealabil ca pacient”. Aceste dispoziții se regăsesc în art. 652 alin
1 din Legea nr. 95/2006 și constituie fundamentul acordului medical, a convenției care
se naște între medic și pacient.

17. LEZIUNI IN INFRACTIUNEA DE VIOL. ASPECTE JURIDICE.

− Art. 218 Violul. (1) Raportul sexual, actual sexual oral sau anal cu o persoană săvârșit
prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau
profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
o (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise în condițiile aliniatului (1).
− Un alt articol din Codul Penal se referă la agresiunea sexuală: Art. 219 (1) Actul de
natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 118, cu o persoană, săvârșit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori
profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi. Legea mai prevede o serie de situaţii agravante, legate de
calitatea agresorului (tutore, educator) şi de urmările faptei (apariţia unor sechele sau
chiar moartea).
− Probarea infracţiunii de viol din punct de vedere medico-legale este adesea dificilă, mai
ales atunci când lipsesc semnele de violenţă de pe corpul victimei, leziunile specifice
din regiunea ano-genitală şi când nu se pot pune în evidenţă prezenţa spermatozoizilor
în secreţia vaginală.
− Dovedirea constrângerii la care a fost supusă victima este cel puţin la fel de importantă
din punct de vedere medico-legal şi juridic ca şi descrierea leziunilor din sfera genitală.
Victima unui viol este examinată şi se descriu toate leziunile de violenţă pe care le
prezintă, chiar și cele care nu par cu conotație sexual-erotică. Polimorfismul leziunilor
 este des întâlnit iar frecvent, unele dintre leziuni, mai ales prin localizare, sunt specifice
pentru viol. Dintre acestea enumerăm:
o pe faţa internă a coapselor multiple echimoze ovalare cu dimensiuni de aprox
1/2 cm provenite de la degetele agresorului;
o pe gât şi pe sâni echimoze şi plăgi produse prin muşcătură umană sau sucţiune
o pe fese şi pe spate excoriaţii atunci când victima violului a fost trântită pe un
plan dur cu asperităţi (pe câmp, în pădure, etc.).
− În afara acestor leziuni întâlnim şi altele, de la cele mai simple şi lipsite de gravitate
până la leziuni grave ca de exemplu: plăgi tăiate sau contuze, hematoame, fracturi, etc.
− Privitor la constrângerea morală sau psihică a victimei aceasta poate fi dovedită medical
prin expertiză medico-legală psihiatrică din care să rezulte dacă victima putea sau nu
să-și exprime liber voința.
− Cu prilejul examinării victimei unui viol, medicul legist mai consemnează date
referitoare la maturitatea sexuală a persoanei (prezenţa caracterelor sexuale secundare),
la eventualele tulburări psihice pe care le prezintă. Atunci când este solicitat,
examinează de asemenea, hainele victimei în sensul de a preleva peri sau diverse pete
(sânge, spermă, salivă) ce pot duce în final la identificarea autorului.

18. INTOXICATIA CU MONOXID DE CARBON (INTOXICATIA CU FUM).

În stare pură monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, cu densitate mai mică de cât a
aerului care arde cu o flacără albastră atunci când este suficient oxigen în jur formând dioxidul de
carbon. Sursa de formare a monoxidului de carbon este arderea incompletă a gazului metan în încăperi
fără aerisire sau unde sobele au un tiraj defect. Se formează de asemenea, în urma arderilor din
cuptoare industriale sau furnale precum şi ca urmare a arderilor în motoarele cu explozie în doi sau
patru timpi, adică motoarele autovehiculelor.
Motoarele autovehiculelor degajă mai mult sau mai puţin monoxid de carbon funcţie de
performanţele lor tehnice, dar în general un motor poate realiza o concentraţie letală de monoxid de
carbon într-un spaţiu de mărimea unui garaj obişnuit în aprox. 10 minute.
O altă sursă obişnuită de monoxid de carbon este fumul rezultat din arderea unor obiecte cu
prilejul unor incendii. În această situaţie la efectul toxic al monoxidului de carbon se adaugă şi o
multitudine de alte gaze toxice provenite din combustia unor mase plastice, alte substanţe chimice
organice sau anorganice, etc. Monoxidul de carbon este gazul cel mai răspândit şi cel mai poluant al
societăţii industrializate.
Odată pătruns în organism în special pe cale respiratorie, el este absorbit rapid şi formează cu
hemoglobina un compus stabil denumit carboxihemoglobină. Acest produs blochează hemoglobina
din hematii în sensul că aceasta nu mai poate realiza produşii instabili fiziologici obişnuiţi, adică
carbhemoglobina cu dioxidul de carbon şi oxihemoglobina cu oxigenul. Este împiedicat transportul
normal al gazelor în organism consecinţa fiind apariţia unor fenomene toxice datorate hipoxiei.
Afinitatea hemoglobinei pentru monoxidul de carbon este de 220 de ori mai mare faţă de afinitatea
sa faţă de oxigen, de unde rezultă clar gravitatea fenomenelor ce apar în urma intoxicaţiei cu monoxid
de carbon.
Simptomatologia intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon este polimorfă. Apar următoarele
tulburări: tulburări neuropsihice: tulburări senzorial, stare ebrioasă fără capacitate de a raţiona,
agitaţie maniacală, hipotonie flască, comă calmă sau agitată, pupile miotice sau midriatice uneori
alternând; tulburări cardiovasculare: tahicardie sinusală, tensiune arterială iniţial normală apoi colaps,
tulburări de repolarizare de tip ischemic putând duce la infarct miocardic; tulburări respiratorii: edem
pulmonar atribuit hipoxiei prelungite şi modificarea permeabilităţii membranei alveocapilare;
tulburări vegetative: hiperpnee, hipertermie, tulburări vasomotorii, hipersudoraţie; modificări
cutanate: culoarea roşu-carmin a pielii; semne umorale: acidoză metabolică, creşterea
transaminazelor, leucocitoză cu polinucleoză neutrofilă; la autopsia cadavrelor decedate prin
intoxicaţie cu monoxid de carbon se constată încă de la examenul extern culoarea particulară roşie
carminată a lividităţilor cu apariţia unor pete purpurii nu numai în zonele declive. Sângele cadavrului
are o culoare roşie aprins şi este lichid, necoagulat.
Printre complicaţiile intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon se pot număra: edemul pulmonar,
infarctul miocardic, colapsul, bronhopneumaniile dar şi tulburările neuropsihice tardive – stare
confuzională sau demenţială – aşa numitul “sindrom postinerval”. În intoxicaţia supraacută moartea
survine aproape instantaneu, iar în intoxicaţia cronică simptomatologia se manifestă prin cefalee,
ameţeli, stări depresive, tulburări de auz şi vizuale precum şi tulburări de statică şi mers.
Antidotul intoxicaţiei cu monoxid de carbon este oxigenul care se administrează izobar sau
hiperbar.
Cazurile mortale de intoxicaţie cu monoxid de carbon sunt frecvente, iar victimele provin din
accidente de muncă, accidente casnice, incendii, etc. Ca o particularitate în judeţul Bihor este faptul
că introducerea gazului metan în zona de nord la început, apoi şi în jurul oraşului Oradea a dus la un
număr mare de accidente soldate cu morţi legate de utilizarea incorectă a instalaţiilor de încălzire. De
fapt, în vechile sobe de teracotă construite pentru a utiliza lemne s-a introdus gaz metan, adesea
consecinţele fiind dintre cele mai dramatice.

19. REACTIA VITALA. IMPORTANȚĂ JURIDICĂ (Sa se vada daca leziunile s-au produs
in timpul vietii sau dupa moarte. Intr-un fel arata o leziune produsa in timpul vietii si in alt fel daca e
produsa dupa deces. Diferenta o da reactia vitala.)
 La orice traumă de orice fel, organismul viu reacţionează. Semnele acestei reacţii sunt multiple
şi trebuie căutate atunci când vrem să dovedim cu certitudine că o leziune s-a produs în timpul vieţii
şi nu după deces. Acest aspect este specific medicinii legale şi este un obiectiv esenţial al expertizelor
medic-legale pe cadavru.
În fond, trebuie să dovedim diferenţa între o leziune cu caracter vital, adică produsă în timpul
vieţii, şi alta produsă după deces. Este esenţial ca medicul legist să precizeze dacă leziuni de genul:
şanţ de spânzurare, plăgi produse prin tăiere, înţepare, călcare de tren, accidente de orice fel, s-au
produs pe când persoana era în viaţă sau din contră persoana a fost omorâtă printro modalitate
oarecare şi ulterior a dobândit leziuni menite să disimuleze omorul respectiv. Nu rareori infractorul
îşi omoară victima, de exemplu prin sugrumare, după care o aşează în faţa trenului sau pe o şosea cu
trafic intens, o spânzură, etc. încercând să construiască scenariul unei sinucideri sau a unui accident
rutier.
1. Reacţii vitale locale
− hemoragia şi infiltratul sanguin (echimoza)
o În general doar plăgile şi traumatismele produse în timpul vieţii dau hemoragie
respectiv infiltrat sangvin. În practică, se poate constata în unele cazuri că şi rănile
produse postmortem, mai ales plăgile din zonele de hipostază dacă au fost produse
la scurt timp după moarte, pot sângera, după cum se poate constata că plăgi
intravitale pot să nu sângereze dacă moartea survine imediat după producerea lor.
Echimozele pot să apară şi prin traumatisme care au avut loc la 1015 minute după
deces. Pot apare mici hemoragii postmortem la nivelul mucoasei gastrice care sunt
foarte asemănătoare cu hemoragiile de stres la arşi sau petele Visnievski, la
refrigeraţi. O hemoragie intravitală abundentă induce o anemie viscerală pe când o
hemoragie postmortem nu determină anemia viscerală.
− coagularea
o Coagulabilitatea scade foarte repede după deces dar sângele îşi păstrează capacitatea
de coagulare timp de încă 1-3 ore postmortem. Ea poate lipsi în plăgi produse
imediat înainte de moartea sau poate apare în plăgi produse la 5 minute - 5 ore după
deces. În asfixii, sângele este incoagulabil chiar din momentul morţii. În cazul
coagulării sângelui extravazat, diferenţierea coagulului intravital şi cel postmortem
este dificilă de efectuat.
− retracţia ţesuturilor
o În general, plăgile intravitale se deformează prin retracţia buzelor plăgii ca urmare
a acţiunii fibrelor elastice şi musculare. Se pot observa şi plăgi postmortem care se
 pot retracta; acest fenomen poate avea loc doar până la instalarea rigidităţii
cadaverice când muşchii îşi pierd elasticitatea.
− inflamaţia (hiperemie, edem, marginaţia şi diapedeza leucocitară extravasculară)
o Este cea mai sigură reacţie vitală. Semnele inflamaţiei apar destul de tardiv după
producerea traumatismului. Inflamaţia nu permite diferenţierea leziunilor produse
sub 15 minute înainte de moarte de cele produse după deces. Cea mai precoce reacţie
inflamatorie este marginaţia leucocitară care apare la 10-15 minute după
traumatism.
− modificări ale hemoglobinei şi modificări histoenzimatice
o Modificările hemoglobinei: în momentul producerii inflitratului se declanşează un
proces de reparaţie tisulară care are drept expresie macroscopică modificările de
culoare ale echimozei.
o In vitro: Hb => globina + hematină; hematina => Fe + hematoporfirină;
o În vivo: Hb => hemosiderina (pigment care conţine Fe, apare la 2-3 zile) +
bilirubina.
o Modificări histoenzimatice: diferenţierea plăgilor intravitale de cele dobândite după
deces este o problemă de o importanţă majoră în medicina legală, mai ales atunci
când intră în discuţie plăgi produse la scurt timp (5-15 minute) înainte sau după
deces. Există anumite substanţe care apar la nivelul plăgii produse intravital şi care
se folosesc ca markeri pentru diferenţierea plăgilor cu caracter vital de cele cu
caracter nevital. Aceşti markeri sunt:
▪ markeri enzimatici;
▪ markeri ADN/ARN;
▪ markeri prostaglandinici;
▪ alţi markeri biochimici cum ar fi histamina, poliaminele, glicoforina,
fibronectina.
2. Reacţii vitale generale
− aspiratul pulmonar
o Unele substanţe pot ajunge în arborele traheo-bronşic în mod activ (prin aspirare)
sau pasiv, post-mortem. Prezenţa acestor substanţe la nivel alveolar este determinată
doar de un proces activ de aspirare.
− diferite tipuri de embolie - prezenţa unei embolii confirmă existenţa fluxului sangvin (a
contracţiilor cardiace) în momentul producerii emboliei.
− reacţii pluriviscerale şi umorale determinate de şocul traumatic
 o Dintre reacţiile viscerale amintim plămânul de şoc care este edemaţiat şi
congestionat, prezentând zone de atelectazie şi zone de emfizem compensator şi
ulceraţiile gastro-duodenale (ulcerele de stress Curling), iar dintre reacţiile umorale
amintim acidoza, creşterea catecholaminelor, creşterea Pg E2, leucotrienei B4, a
tromboxanilor.
3. Reacţii vitale specifice anumitor cauze de moarte
− pentru spânzurare
o la nivelul şanţului de spânzurare se cercetează creşterea histaminei faţă de zonele
învecinate. Se determină de asemenea, nivelurile serice ale catecholilor în vasele
cerebrale şi în vasele circulaţiei generale (unde catecholii sunt crescuţi) pentru a
putea evidenţia întreruperea comunicării dintre circulaţia cerebrală şi cea generală.
− pentru orice comprimare a gâtului
o se constată o creştere a tireoglobulinei serice, mai ales în cazul morţilor prin
sugrumare, iar ca o caracteristică pentru asfixiile mecanice în general este creşterea
hipoxantinei în umoarea vitroasă.
− pentru submersie
o se poate constata prezenţa diatomeelor la nivelul organelor – filtru (rinichi, ficat,
măduvă osoasă), creşte mult concentraţia peptidului natriuretic atrial şi se pot
observa concentraţii diferite ale sângelui în atriul drept şi în cel stâng (punct
crioscopic).
− pentru combustii
o se constată flictena vitală (elemente figurate, fibrină), funingine pe căile respiratorii,
Hb-CO.
− în intoxicaţii
o se constată prezenţa toxicului în sânge, prezenţa toxicului sau a metaboliţilor săi în
ficat sau rinichi, diferite efecte specifice ale toxicului, o scădere a activităţii
colinesterazei serice ca urmare a acţiunii inhibitorilor de colinesterază (Parathion).
− în electrocuţii – se constată creşterea mioglobinei serice şi a creatinkinazei MB.
− în traumatismele musculare
o cu afectarea muşchilor scheletici (de exemplu sindromul copilului bătut) pot fi
utilizate metode imunohistochimice (PAP) care permit evidenţierea unei pierderi de
proteine musculare (actină, miozină, desmina şi mioglobină) din fibrele musculare
în sarcoplasmă şi printre fibre. Cel mai uşor părăseşte sarcoplasma mioglobina.
Trebuie reţinut că acest gen de modificări nu apar în traumatismele postmortem.
Investigarea proteinelor musculare dă informaţii utile în primele 3 zile de la deces,
 după acest interval alterările induse de autoliză fac metoda inutilizabilă.
Demonstrarea prezenţei hemoglobinei în rinichi pledează de asemenea pentru
agresiune. Tot pentru o agresiune, dar recentă, pledează şi nivelul plasmatic al
βendorfinelor care în faza acută poate fi chiar şi de 8 ori mai mare decât nivelul seric
la convalescenţi (40,5±20 pmol/L faţă de 5,4 ± 2 pmol/l la convalescenţi, în medie).
− în traumatismele cranio-cerebrale
o începând cu a treia zi după traumatism, se pot decela proteine plasmatice în
citoplasma celulelor gliale ca urmare a modificării permeabilităţii barierei hemato-
encefalice şi a infiltrării ţesutului cerebral. Aceste proteine rămân stocate,
nemodificate, perioade lungi, chiar ani de zile. Fenomenul a fost semnalat de
cercetările lui Liu şi Sturner şi poate fi utilizat în determinarea caracterului vital dar
şi pentru preziceri cronologice în cazul traumatismelor cerebrale fără corespondent
lezional macroscopic la nivelul scalpului sau craniului.
Un marker al traumatismelor cranio-cerebrale este considerat şi nivelul crescut de creatinkinază
BB în LCR. Alături de niveluri crescute ale aminopeptidazei şi catepsinei A, reflectă o lezare
gravă a encefalului, observaţie foarte utilă în evaluarea leziunilor cerebrale antemortale în
cazurile în care autoliza cerebrală împiedică examinarea morfologică. În traumatismele
cerebrale nivelurile serice de myelin basic protein cresc imediat şi rămân crescute 2 săptămâni.
Timpul scurs de la accidentul hemoragic cerebral / traumatism cranio-cerebral cu LCR
hemoragic, se poate calcula în funcţie de raportul hemoglobină / bilirubină în LCR, până la 20
zile după producerea hemoragiei. Timpul scurs se poate calcula după formula: Timp (zile) =
Hb / bilirubină. Valorile Hb şi bilirubinei sunt exprimate în µmol/l LCR.

20. CE ESTE ECHIMOZA? DAR LIVIDITĂȚILE CADAVERICE?

− echimoza este o leziune produsă în timpul vieții, denumită în popor „vânătaie”
− lividitățile cadaverice sunt niște pete care seamănă cu echimoza, doar că sunt pete care
apar dupa deces și nu au legatură cu vreo traumă, ci sunt cauzate de sângele care
stagnează în părțile de jos ale cadavrului