Eutanasia Și sinuciderea asistatĂ medical - conflict Între lege Și propria voință

MACIU CRISTIAN-VICTOR
FACULTATEA DE DREPT
ANUL I, SERIA A III-A, GR. 115
cristian.maciu@drept.unibuc.ro
Profesor coordonator: Lect. univ. dr. Nicolae-Dragoș Costescu
 Eutanasia și sinuciderea asistată medical - conflict între lege
și propria voință

I. ASPECTE GENERALE

Prezentul eseu își are esența în noile curente juridice din materia eutanasiei și a
sinuciderii pe care jurisprudența din mai multe state europene, preponderent vestice, a agreat-
o, și anume sinuciderea asistată medical sau eutanasia. Aceasta reprezintă o procedură prin
care individul, în situația în care suferă de o patologie în stare terminală, dorește să își pună
capăt zilelor, fiind asistat de un medic sau alt personal medical autorizat în acest domeniu. Se
pune accentul, astfel, pe ideea ca numai anumite persoane cu specializare în domeniu pot
efectua astfel de practici.
Eutanasia este metodă prin care un medic provoacă moartea pacientului incurabil,
procedura fiind realizată expres prin consimțământul pe care suferindul îl exprimă în mod
clar și neviciat. Poate fi de mai multe tipuri, în funcție de activitatea părților din cadrul
procedurii: activă(o terță persoană intervine activ, prin administrare de medicamente care să
curme suferința) și pasivă( în situația în care pacientului i se întrerupe tratamentul, iar acesta
este vital pentru sănătatea sa, viața individului depinzând de el).
Diferența dintre sinuciderea asistată medical și eutanasie este următoarea: sinuciderea
asistata medical reprezintă dorința consimțită a individului de a-și pune capăt zilelor, fiind
făcută preponderent de pacient cu ajutorul altor persoane, iar eutanasia este rezultatul adus de
către o persoană terță în beneficiul și interesul pacientului.

II. PERSPECTIVA JURIDICĂ

a) NAȚIONALĂ

Dintr-o perspectivă pur juridică, statul român nu recunoaște procedura sinuciderii

asistate medical nici activă, nici pasivă. Mai mult, există multe norme care interzic astfel de
practici, care sunt prevăzute atât în Codul de deontologie medicală (art. 120-125) 1, printre
1
Art. 121. - Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace în
scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a
fost cerut insistent de un bolnav perfect conştient.
Art. 122. - Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri (...).

1
care și jurământul lui Hipocrate, care presupune să nu prescrii un medicament mortal sau să
dai sfaturi care ar putea provoca moartea. În ceea ce privește dreptul penal, în prezentul Cod
Penal, la articolele 190 și 191 prevăd infracțiunile ce pot avea drept motiv genul acesta de
fenomene (eutanasie/sinucidere asistată): „Uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă,
conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă
atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani.”(art. 190) și „ Determinarea sau înlesnirea sinuciderii”(art.
191) cu sancțiunile prevăzute în funcție de fiecare dispoziție în parte. Pot fi luate în
considerare și dispozițiile din Noul Cod Civil, mai exact la art. 61, alin. (1) și art. 62 alin. (2).
Unele opinii remarcă îngrijorare cu privire la adoptarea unor astfel de proceduri
medicale, argumentele fiind atât de ordin etic, cât și de ordin moral și social. Astfel, doctrina
vitalistă prevede că viața trebuie prețuită mai mult decât oricare alt drept, deoarece e unică și
odată pierdută, nu mai poți accede la o a doua. Mai mult, datorită prețuirii vieții, s-a ajuns ca
jurisprudențele actuale din majoritatea statelor moderne ale lumii să promoveze viața și să
abroge pedeapsa cu moartea, înlocuind-o cu detențiunea pe viață. Se consideră că suprimarea
vieții unei persoane este mai gravă decât lipsirea acesteia de libertate pe viață.
Un al doilea argument este că dacă permiți eutanasia și sinuciderea asistată medical, există
șanse să se creeze un fenomen la nivel social și cultural, care să se propage în timp și să
devină din ce în ce mai puțin controlabil, deoarece transmiterea dreptului la viață unei alte
persoane însărcinate să ți-o ia poate fi efectuată în mod abuziv sau oamenii pot ajunge să
solicite eutanasia nu numai pentru probleme de ordin medical, ci și pentru alte motive,
precum starea financiară precară a unui individ, care îl împinge spre stări depresive și
suicidale. De aceea, nici măcar statul român nu poate aduce atingere vieții cetățeanului sau
oricărui individ, deoarece are obligația activă de a asigura sănătatea cetățenilor prin norme
fundamentale ( art.22 alin (1), art. 34 alin. (1) ). Totuși, nu există studii sau dovezi academice
clare care pot confirma argumentele expuse mai sus, dar nu trebuie ignorate ipotezele care au
drept obiect punerea în pericol a vieții membrilor ce alcătuiesc societatea curentă.
Un alt argument pe care lumea îl considera îngrijorător e acela că se pot forma precedente ca
urmare a practicii eutanasiei sau sinuciderii asistate medical asupra societății și a perspectivei
acesteia în legătură cu moartea și valorile morale. Se poate ajunge ca nu numai persoanele
care suferă de boli incurabile cu efecte grave/devastatoare sau boli în stare terminală să
beneficieze de astfel de proceduri, ci și de persoanele in vârstă care să fie considerate „o
povară” pentru familie sau de către persoanele care suferă de depresie. Cu timpul, acest lucru

2
ar putea deveni o practică uzuală, dar imorală, daca statul nu ar interveni cu norme clare și
restrictive prin care doar o anumita categorie de persoane sa poată fi eligibilă să beneficieze
de astfel de proceduri medicale.
În cazul eutanasiei pasive, intervin aici mai multe aspecte, deoarece ea legal nu este
prevăzută, dar pacientul totuși are anumite drepturi prin care ajunge să beneficieze de acest
serviciu. Nu este vorba de un vid legislativ, ci mai mult este o problema apărută pe seama a
unor drepturi ale pacientului care se opun cu obligația statului de a-i asigura sănătatea:
dreptul pacientului la autodeterminare, dreptul la viață în general și dreptul statului de a
proteja viața individului în caz de autoagresiune. Din perspectiva medicală, avem situații în
care medicul nu intervine activ pentru a suprima viața, deoarece Codul de deontologie
medicala o interzice, ci pacientul poate refuza un anumit tratament care e vital pentru a-i
salva viața, acesta având pe deplin dreptul de a refuza un medicament.

b) CEDO

Curtea europeană a drepturilor omului lasă o largă marjă de apreciere statelor în cazul
eutanasiei pasive. În majoritatea cauzelor ce aveau ca obiect eutanasia și sinuciderea asistată
medical, Curtea a analizat situațiile pe baza art. 2 (dreptul la viață) și art.8 (dreptul la viață
privată) din Convenția europeană a drepturilor omului2 .
Legat de această temă, am selectat două cauze relevante subiectului de discuție spre a
observa atitudinea Curții în legătură cu solicitarea diferitelor persoane de a-și curma
suferința, anume cauza Pretty contra Regatului Unit și cauza Lambert împotriva Franței.
În cauza Pretty împotriva Regatului Unit, reclamanta se afla în starea terminală a bolii
de care suferea, care îi afectau mușchii și care este incurabilă. Pretty dorea să apeleze la
procedura sinuciderii asistate, deoarece ultima etapa a bolii este dureroasă. Autoritățile îi
resping cererea de a se putea sinucide, iar Curtea a răspuns motivat ca nu s-a încălcat art.2
privind dreptul la viață, deoarece acest drept trebuie interpretat ad litteram, deci nu poate
asigura și dreptul la moarte. Astfel, deși boala ei e una incurabilă și simte că punându-și capăt
zilelor ar fi cea mai bună soluție, statul englez are obligația pozitivă de a-i apăra viața.
În cauza Lambert împotriva Franței, reclamanții sunt rudele apropiate ale lui Vincent
Lambert, care, în urma unui accident rutier, a suferit leziuni la cap, devenind tetraplegic.
Aceștia s-au plâns de hotărârea Consiliului de Stat din Franța, care a declarat legală decizia
2
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Euthanasia_RON.pdf

3
medicului curant al lui Vincent Lambert de întrerupere a alimentării și hidratării artificiale.
Punctul de vedere al reclamanților a fost că statul, prin sistarea alimentării și hidratării
artificiale, îi încalcă lui Vincent Lambert dreptul la viață garantat de art.2, statul
neîndeplinindu-și astfel obligația pozitiva de a-i garanta viața. Curtea, analizând cele
întâmplate, a observat că, privind medicamentația pentru menținerea funcțiilor vitale, între
statele participante ale Consiliului Europei nu există un consens. Astfel, Curtea doar a
analizat marja de apreciere a statului și conformitatea deciziei Consiliului de Stat cu legile în
vigoare, iar Curtea a dat dreptate Franței.

c) INTERNAȚIONALĂ

Există state din Europa care practică astfel de proceduri, precum: Austria, Belgia,
Danemarca, Franța, Germania, Elveția sau Olanda. Sinuciderea asistată nu poate fi totuși
considerată ca o „crimă” în propriul sens al cuvântului, deoarece între părți nu se naște un
raport juridic conflictual, iar partea care dorește să își pună capăt zilelor își manifestă neviciat
consimțământul pentru asta și dovedește prin probe că are capacitate când cere un astfel de
serviciu de încetare a vieții.
Un exemplu elocvent este situația unui cetățean italian, Mario, care a primit acceptul
de a se putea sinucide asistat. Comitetului de Etică al Autorității Locale de Sănătate din
regiunea Marche a analizat profund situația cetățeanului, ținând cont de expertizele
psihiatrice, consimțământul acestuia și determinarea pe care o avea pentru a-și pune capăt
zilelor. Fost șofer de tir, a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia a rămas cu
dureri cumplite și paralizie totală. „Comitetul de etică a constatat că bărbatul se încadrează în
condițiile stabilite de Consiliu pentru accesul la sinucidere asistată. Rămâne să fie identificate
modalitățile de implementare” - acesta este un pasaj din decizia finală venită în urma unei
adevărate bătălii judiciare. După ce a citit avizul, Mario a declarat că se simte ușurat că poate
recurge la această metodă, curmându-și suferința perpetuă3.
Un alt caz răsunător este cel al cunoscutului actor Alain Delon, care la vârsta de 86 de
ani, dorește să apeleze la eutanasie. „ Eutanasia este lucrul cel mai logic și natural de făcut.
De la o anumită vârstă, avem dreptul să plecăm în mod pașnic din această lume, fără sprijinul
unui spital sau al dispozitivelor de susținere a vieții”(Alain Delon).

3
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/in-italia-a-fost-aprobata-prima-sinucidere-asistata-de-ce-vrea-
sa-moara-mario-la-doar-43-de-ani-1746569

4
Motivul pentru care actorul dorește să se sinucidă este moartea soției sale, Nathalie Delon,
care a decedat de cancer pancreatic și care, la rândul ei, a susținut ipoteza unei sinucideri
asistate, dar neputând beneficia de aceasta, fiind în contradicție cu legislația franceză.
Profund marcat de decesul acesteia, actorul francez a suferit doua accidente vasculare
cerebrale4.

III. PERSPECTIVA PSIHIATRICĂ

Desigur, dorința de a pune capăt unei suferințe îndelungate și grave este justificabilă,
dar în statele unde se permit practici de sistare a vieții sunt criterii stricte pentru care poți
aplica la programele de genul. Totuși, dorința unui individ de a se sinucide, și nu din cauza
vreunei boli, prezintă două direcții: orice dorință de a-ți sista viața e un gând patologic, dar nu
trebuie uitat ca nu orice tentativă suicidală sau sinucidere are un element patologic, ci poate fi
o consecință a unei tradiții sau obicei local. De pildă, la japonezi se practica „sepukku”, care
e un ritual de sinucidere datat încă din perioada clasică (anii 1100) și se înfăptuia în 2 situații:
atunci când un samurai făcea o eroare, o corija printr-o moarte onorabilă și când un
conducător murea, aceștia recurgeau la sinucidere pentru a da dovadă de loialitate și a-l urma
pe lider pe lumea de dincolo.

IV. PERSPECTIVA RELIGIOASĂ

Datorită noilor vremuri în care trăim și cu legislațiile actuale din statele europene, s-a
pus problema că dacă există omucidere justificată, să existe și eutanasie justificabilă. David
Thomasma, filozof american, avansa această posibilitate de gândire dinăuntrul Bisericii Noi,
4
https://www.capital.ro/un-mare-actor-a-anuntat-ca-se-sinucide-alain-delon-a-decis-sa-nu-traiasca-cum-isi-va-
incheia-viata.html

5
făcând referire la un alt autor, care preciza că moarea lui Iisus Hristos este comparată cu o
sinucidere. Singura formă de sinucidere agreată este de a fi martir: „ Martiriul poate fi înțeles
doar în interiorul deplinătății Credinței care-și asumă moartea lui Hristos. Martiriul nu este
sinucidere, pentru că martiriul implică unirea altruistă cu Dătătorul vieții, deși expunerea
riscului unei morți similare cu intenția de a muri, dar nu pentru Credință, curăție sau sfințenie,
ar putea fi o formă de sinucidere.” 5.
Biserica totuși pare să aibă urme de îndoială cu referire la aceste practici, deoarece
majoritatea sfinților care au fost încercați de boli grele sau de suferințe mari și greu de îndurat
au trecut peste ele cu credință în Divinitate, și nu au apelat la eutanasie sau sinucidere asistată
de un medic și nici n-ar fi făcut-o, deoarece luarea propriei vieți echivala cu nerespectarea lui
Dumnezeu, care este dătătorul de viață și doar el are dreptul să o și ia.

V. CONCLUZII

Conform celor prezentate mai sus, consider că practicile eutanasiei și ale sinuciderii
asistate medical pot fi justificate și aduse la îndeplinire doar în baza unui cadru normativ bine
structurat, la care doar persoanele care suferă de boli grave, care provoacă multă durere și
suferință și ale căror boli sunt incurabile să poată acceadă la ele. Astfel, este de datoria
dreptului să definească limitele practicilor acestora, pentru a nu exista viduri legislative și
pentru a nu se forma un fenomen și în afara acestor categorii de persoane sus menționate.
Societatea nu trebuie să aibă de suferit și nici nu trebuie să-și altereze reperele morale sau
spirituale.

CUPRINS

5
https://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/sinuciderea-eutanasia-72665.html

6
I. ASPECTE GENERALE……………………………………………………………….1

II. PERSPECTIVA JURIDICĂ…………………………………………..……………….1

a) NAȚIONALĂ…………………………………………………………...…………..1
b) CEDO……………………………………………………………………………….3
c) INTERNAȚIONALĂ……….………………………………………………………4

III. PERSPECTIVA PSIHIATRICĂ………………………………………………………5

IV. PERSPECTIVA RELIGIOASĂ…………….…………………………………………6

V. CONCLUZII…..……………………………………………………………………….6