Anistratenco Serghei, gr.

17
Comentarea textului liric

Opera „Norul cu pantaloni” de Vladimir Maiakovski este o poezie cu forma unui tetrastih,
care conține 4 părți, unite printr-o singură linie semantică. Autorul și-a comentat creația prin
expresia „patru țipete din patru părți” – adevărat inovativă în formă și conținut. Se remarcă
structura formală dinamică, abruptă, construcția surprinzătoare a ritmului, apelul la oralitate
și la asociații metaforice sugestive.
Titlul operei este de caracter analitic, fiind o expresie formată din două substantive
comune, precum “nor”, respectiv “pantaloni”, între care este amplasat un complement
circumstanțial de loc - “în”. Maiakovski a dat titlul „Nor în pantaloni” poeziei, după ce
cenzura nu aprobaseră originalul. La început, lucrarea s-a numit „Al treisprezecelea apostol”,
dar, autorul a schimbat-o. Titlul este o combinație de lejeritate și romantism cu aspectele
cotidiene ale vieții, fiind reflectat în secvența : “Pot, de vreți, să m-arăt de cărnuri turbat,/
nuanțat pot să fiu, ca și cerul, pe gust la cuconi,/ pot să fiu dulcineu / nu bărbat, / și nu eu,/ ci
un ireproșabil / nor cu pantaloni!”, moment care denotă cum un bărbat puternic și încrezător
sub influența emoțiilor dureroase și un sentiment fierbinte de iubire, într-o clipă devine
moale și lipsit de greutate, ușor și fără formă.
Din punct de vedere  al raportului dintre silabe în vers, considerate după accent sau după
lungime, unitățile ritmice posedă o abordare modernistă; ritmul de marș și bătăile inimii sunt
luate ca punct de referință. Toate mijloacele expresivesunt folosite nu pentru frumusețea
silabei, ci pentru a transmite mai exact și mai capabil gândul pe care poetul l-a pus în
rândurile sale.
Eroul liric suferă de dragoste nerecuperată, iar aceste chinuri îl duc la o detașare de
propriile gânduri și credințe.În cea de-a treia parte a poemului, se pune problema
dezacordului cu sistemul politic, eroul strigă literalmente „cu sistemul tău!”. Naratorul este
conștient de faptul că o masă de oameni cu propriile mâini generează război și violență, dar
el se opune acestei lumi, în mintea lui există o luptă cu tot ceea ce îl înconjoară.Criza religiei
de la începutul secolului XX și-a luat locul de onoare în versurile modernistului rus. El
reduce ironic imaginea lui Dumnezeu, își reduce puterea fictivă la absurd. Eroul crede acum
doar în propriile forțe.
Imaginea artistică este subliniată de detalierea figurilor de stil, principalele mijloace
vizuale sunt: metafora asociativă, hiperbolizarea, care ajunge la un nivel grotesc. Rolul
principal este de a arăta starea de spirit a eroului.
Probleme structurale și tehnice în domeniul metafizicii și metaforelor meditative și
suferințele sufletului chinuit sunt exprimate în mod paradoxal și captivant. Secvența:
„Miezul nopții – cuțit –
din urmă, tiptil,
iscusit,
a lovit!” crează o imagine a timpului nemilos care distruge omul. Versurile:
„Ce, blestemato,
nu ți-e de-ajuns?
Un strigăt îmi sfâșie buzele. Fierb."- denotă lipsa modalităților de apărare a unei persoane
față de idolurile sale.
Identificăm comparații neobișnuit de interesante care transmit suferința eroului liric:
„Și ceasu-al doisprezecelea, departe,
bufni, ca pe-un butuc
un condamnat la moarte.” - element figurativ important, prin care poetul transmite tensiunea
eroului, în așteptarea iubitului său
Experiențele eroului liric sunt transmise și prin personificări, neobișnuit de vii. Autorul dă
darul sentimentelor, capacitatea de a gândi și de a suferi nervilor :
„Și ca un bolnav, de pe pat,
pe ascuns,
sare
un nerv.”
Cu ajutorul unei imagini comparative este descrisă imaginea iubitei:
„Tu. Ai intrat. Cum s-ar face de zi.
Frapantă ca un “poftim, în sfârșit!”, un interes aparte fiind afirmația ulterioară
„Că, fiind o Giocondă mata,
Gioconda se poate fura.”
Fiind o publicație șocantă care contestă lumea modernă, poezia lui Mayakovsky, ascuțită.
Comparația transmite sfârșitul iubirii. Comparația iubitei cu Gioconda, frumoasa operă a lui
Leonardo da Vinci, exalta această imagine.
Desigur, prima și cea mai importantă temă din poezia lui Mayakovsky „Norul cu
pantaloni” este tema iubirii, nereciprocă și dureroasă, care se intersectează direct cu alte
subiecte pe care autorul le are în vedere în lucrare: singurătatea, respingerea moralității și a
politicii și chiar ateismul. Aceste chinuri îl duc la o detașare de propriile gânduri și credințe.
Prin ideile prezente în operă, mesajul lui Maiakovski face apel la persoanele defavorizate
și sărace să ceară în mod constant și persistent să își atingă fericirea chiar acum și acum. Este
gata să cânte și să susțină protestul, renunțând la poezia clasică burgheză. Autorul respinge
complet vechile fundații care nu pot permite unei persoane să trăiască cu demnitate și
libertate, se opune birocrației și burgheziei, anticipează debutul revoluției și este gata să-și
ducă ideile în masă. Sentimentele și experiențele eroului liric sunt comparabile cu
sentimentele oamenilor și toate sunt generalizate într-o singură imagine. Dragostea, arta,
sistemul politic și religia trebuie să fie complet diferite, poetul nu acceptă ceea ce se
întâmplă acum.
Motivul iubirii nereciproce este conducător. („Mâine vei uita că te-am încununat”,
„Permiteți-mi să vă acoper pasul plecător cu ultima tandrețe”). În aceste lucrări, eroul liric
apare ca o persoană blândă și foarte vulnerabilă, nu un bărbat, ci un „nor în pantaloni”. Dar
este respins și se transformă într-un vulcan trezit. Poezia „Nor în pantaloni” arată
transformarea iubirii comunității în ura față de toată lumea și de toate. Dezamăgit în
dragoste, eroul emite patru strigăte.
Lucrarea a fost scrisă în 1914, în această perioadă poetul era îndrăgostit de Maria
Denisova, dar sentimentele sale nu au primit răspuns și au fost întruchipate în vers. A fost
publicată pentru prima dată în 1915. Cea mai mare parte a poemului a fost scrisă de
Maiakovski în satul de coastă Kuokkala.
Opera se află în tangențe cu alte lucrări ale autorului, imaginile „celui de-al treisprezecelea
apostol”, „zâmbetului Zarathustra”, „părul de aur”, pe care poetul încearcă în „Norul cu
pantaloni”, sunt înlocuite de identificarea cu Isus în poezia „Omul” (1918). Această lucrare
nu este altceva decât noua Evanghelie a lui Maiakovski, care descrie în etape nașterea, viața,
patimile, ascensiunea, prezența lui în cer, întoarcerea pe pământ.