Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte

Referat la disciplina
Psihologia pozitivă
Tema:
” Corelația dintre flexibilitatea
interioară, inteligență și confort personal”

Elaborat: Budacu Gabriela,

masterandă în grupa PJ11M, specialitatea Psihologie judiciară

Verificat: Silvia Briceag, dr. hab. conf.univ

Bălți, 2019

CUPRINS
 Introducere

I. Flexibilitatea interioară

II. Inteligența

III. Confortul personal

Concluzii

Bibliografie

Introducere
 SCHIMBAREA ESTE UN ALT NUME

PENTRU REDESCOPERIREA PERSONALA!

O persoană cu atitudine flexibilă învață în permanență și se adaptează la ceea ce este nou.

Talentul înnascut este doar o variabilă și nu singurul adevăr, pentru cei care își ajustează
perspectiva și strategia în funcție de datele problemei.

Atitudinea flexibilă oferă persoanei o deschidere către adaptare și către cercetare.

Întrebările pot să fie o valoare în sine pentru cel care înțelege că flexibilitatea înseamnă ajustare,
atunci când circumstanțele o cer. Poate că partea de mentalitate “industrială”, primitivă, ne
îndeamnă doar către structuri fixe, cu care să ne obișnuim și în felul acesta să înlăturăm teama de
necunoscut. Totuși, la pol opus, se află partea de mentalitate orientală, care ne îndeamnă sa fim
fluizi și să lăsăm totul să curgă prin noi. Bineînțeles că sunt momente când fiecare dintre aceste
atitudini ni se par mai potrivite și recurgem la una dintre ele.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, manifestăm flexibilitate atunci când dăm
voie schimbării să se producă și ne folosim creativitatea pentru a găsi o modalitate de schimbare
potrivită atât nouă, cât și persoanelor din cadrul sistemului.

I. Flexibilitatea interioară
“Flexibilitatea este o formă a inteligenţei care produce efecte benefice asupra societăţii şi
ne dă voie să vedem situaţia şi din perspectiva oamenilor din jurul nostur. Dacă EU mă schimb
și-ți dăruiesc alt comportament, alt tip de gândire și emoții diferite, TU îmi răspunzi diferit față
de trecut, deci și TU te schimbi! Dacă ceea ce schimb și dăruiesc EU este benefic pentru creștere
și învățare, EU mă schimb în bine, TU te schimbi în bine, deci creștem, învățăm, evoluăm și
sistemul în sine devine mai performant și mai plin de resurse”, afirmă specialistul în programarea
neurolingvistică Laura Maria Cojocaru.

II. Inteligența
Termenul de inteligenţă provine din latinescul inter-legere care înseamnă, pe de o parte a
discrimina, iar pe de altă parte, a pune împreună. Cu alte cuvinte, semnificaţia etimologică duce
la definirea inteligenţei în termeni de capacitate a minţii umane de a stabili legături, relaţii sau
relaţii între relaţii (Radu, 1991; Zlate, 2000). Fiind parte a filosofiei până în cea de-a doua
jumătate a secolului al XX-lea, psihologia a împrumutat de la aceasta şi primele cadre
conceptuale, astfel că inteligenţa era definită cel mai adesea ca „instrument al cunoaşterii, al
abstractizării şi combinării” (Radu, 1991, p. 341).

N. V. Findler afirma: ”Un sistem este considerat că are proprietatea de inteligență, pe

baza comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la situații noi, are capacitatea de a
raționa, de a înțelege legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a recunoaște
adevărul. De asemenea ne așteptăm ca un sistem inteligent să învețe, deci să-și îmbunătățească
performanțele pe baza experienței trecute.

John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: " O entitate este inteligentă
dacă are un model adecvat al lumii , dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi
varietăți de întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și procure informațiile din lumea
exterioară când are nevoie și poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător cerute
de obiectivele sale și permise de posibilitățile sale fizice".
C. Contantinescu folosește următoarea definiție (2007): „Inteligența reprezintă
capacitatea de manipulare și operare a datelor grafice, matematice, logice, lingvistice si
abstracte”. A nu se confunda Inteligența cu Inteligența Emoțională, care reprezinta „capacitatea
de a conștientiza și întelege propriile emoții si emoțiile celor din jur și de a le gestiona si folosi
cu rezultate pozitive”. Inteligența se măsoară prin coeficientul de inteligență (IQ), iar inteligența
emoțională și competențele ce sunt componente ale acesteia (cum sunt empatia sau capacitatea
de lider) sunt măsurate de coeficienți emoționali (EQ).
Dintre aceste rezultate destul de neașteptate din perspectiva inteligenței fluide și
cristalizate, în particular factorul verbal pare a avea cel mai mare potențial de transmitere
genetică (deși este vorba de un factor al inteligenței cristalizate), în timp ce gândirea (inteligența
fluidă) nu prea este subiectul moștenirii genetice. Comparând aceste rezultate cu observațiile
privind nivelul memoriei vizuale și al percepției vizuale și cu modelul Stanford-Binet, se
constată că, niște măsuri atât de simple, ca timpul de reacție și variabilitatea,sa pot corela până la
0,7 și 0,8 cu masurile QI ale lui Binet. Aceste rezultate sprijină cu fermitate teoria lui Galton
asupra existenței unui factor general al inteligenței (Eysenck, 1988).

III. Confortul personal

Zona de confort reprezintă o stare psihologică fundamentată pe trăsături de personalitate

care generează niște tipare comportamentale dobândite, în care o persoană acționează într-o stare
emoțională perfect echilibrată.

Zona de confort înseamnă o stare convenabilă de siguranță și relaxare, falsă și fără

fundament, pe care ne-am creat-o în timp, experimentând și oferindu-ne singuri convingeri. Este
starea care se modelează cel mai bine pe structura noastră și implică cea mai mică rată de
neprevăzut și incertitudine. Schimbarea poate fi grea și anevoioasă. Dacă se întâmplă pentru o
pasiune nouă atunci devine tolerabilă, dar dacă se depune un efort de adaptare atunci intervine o
emoție de stres care crește nivelul de anxietate.

Deși poate părea că zona de confort este o zonă captivă acceptată necondiționat, ca un
dat, ea suferă modificări în timp, cu bună știință sau nu, generate de interese, anturaje, medii
sociale. Măsura tuturor reușitelor individului crează această zonă de confort, acest minunat
“palat de cleștar”, pe care trebuie să-l părăsească pentru o nouă treaptă de evoluție.

Atingerea obiectivelor și experiența dobândită îi schimbă în bine personalitatea, iar

recompensa evoluției  este însăși călătoria. Provocările reprezintă esența dezvoltării personale.
Tinde să-și  depășească limitele și să-și dezvolte competențe. Succesul devine un efect secundar
al persoanei care a devenit pe parcursul călătoriei.

Din punct de vedere filozofic singurele constante ale vieții sunt nașterea și moartea, însă
“fenomenul schimbării”, care apare în ecuația ființei umane, reprezintă parametrul de
variabilitate, determinând astfel evoluția metafizică a vieții: “Ori renaști încontinuu, ori mori 
puțin câte putin”.

Ieșirea din starea de confort și trecerea în starea de învățare este o experiență dificilă,
intensă, plină de încărcătură emoțională, care îți dă posibilitatea să te maturizezi, să-ți
redescoperi o altă latură a personalității tale și să ai satisfacția unui ego împlinit, pentru că  atunci
când înveți ceva nou, crești și te dezvolți: “Mintile sunt precum parașutele. Funcționează numai
când sunt deschise.”

Marele avantaj pe care îl percepem în zona noastră de confort – chiar dacă nu suntem
fericiți în ea, chiar dacă nu ne simțim bine – este că cel puțin știm la ce să ne așteptăm. Suntem
obișnuiți cu asta.

Autoarea americană Judith M. Bardwick definește zona de confort ca fiind „starea

comportamentală a unei persoane care alege să trăiască într-o poziție neutră, din perspectiva
anxietății“.
Pentru Brené Brown, doctor în asistență socială, profesor-cercetător la Colegiul
Postuniversitar de Asistență Socială din cadrul Universității din Houston, zona de confort a unei
persoane este „spațiul în care incertitudinea și vulnerabilitatea sunt reduse la minimum și unde
credem că vom avea acces la suficientă hrană, dragoste, stimă, talent și timp; locul unde simțim
că avem un control“.
Concluzii
 Toate acestea sunt trăsături ale personalității pozitive.
Este cunoscut faptul că persoana cea mai flexibilă controlează întreg sistemul. În fapt,
flexibilitatea este valoarea pe care omul a împrumutat-o de la natură, şi care ne-a ajutat în
decursul istoriei să evoluăm. Atunci când am fost rigizi şi fixişti, istoria s-a oprit în loc şi a atras
după sine catastrofe.

Dintre toate aptitudinile omului, caracteristica cea mai specific umană este inteligența,
dat fiind că transformă omul biologic în homo sapiens. Totuși, inteligența nu este un lucru
material, ci un concept abstract, fiind dificil de definit. Putem spune că se analizează
manifestările inteligenței, comportamentele „inteligente", dar nu inteligența însăși. Inteligența a
fost definită și studiată de fiecare școală psihologică după postulatele generale ale concepției
despre om. Psihologia inteligenței este strâns legată de conceptul diferențelor individuale în
privința „trăsăturilor" mentale și a dezvoltării instrumentelor de analiză. De-a lungul istoriei,
conceptul de inteligență s-a schimbat mult.

Inteligenţa este opusă instinctului, care asigură organismelor o bună adaptare la mediu,
dar lipsită de originalitate, înscriindu-se în ereditatea speciei. Din această perspectivă,
PopescuNeveanu (1978) defineşte inteligenţa ca un instrument de adaptare care intră în funcţiune
atunci când celelalte instrumente, instinctul şi deprinderea, nu mai fac faţă. Deşi se sprijină pe
automatisme, pe deprinderi, inteligenţa transformă realitatea, această transformare trecând mai
departe în repertoriul de răspunsuri ale individului, devenind astfel rutină. În ce ne priveşte,
putem spune că inteligenţa este o aptitudine generală şi complexă, subsumându-şi o serie de
aptitudini specifice şi simple, care asigură într-o manieră suplă, rapidă, eficace, originală, reuşita
în diverse domenii, începând de la învăţare, achiziţionarea de cunoştinţe, rezolvare de probleme,
adaptare la diverse circumstanţe de mediu.

Oamenii percep schimbarea ca pe  o schimbare structurală, pe când ea nu este decât o

înlocuire a unor obiceiuri dobândite, prin renunțarea la unele învechite și însușirea unor
comportamente noi, dezvoltându-se astfel zona de confort. Asta înseamnă să fii pregătit să
înfrunți noi provocări și să gestionezi potențiale eșecuri. Asta înseamnă evoluție. Paradoxal este
că trebuie să ieși din zona de confort pentru a-ți crea mai mult confort , dar rezultatul imediat
este indubitabil un disconfort major. La niveluri ridicate de stres însă, apar fenomene negative,
de dezorganizare a comportamentelor, de posibile eșecuri și de epuizare.

Confortul personal poate să asigure o viață lungă, dar niciodată n-o să ajute să se
întâmple ceva cu adevărat remarcabil. John Maxwell spunea că “Atunci când creștem, suntem tot
timpul în afara zonei de confort”. Orice ieșire din zona de confort înseamnă frică de necunoscut,
o teamă eminamente irațională. Cunoscutul scriitor Neal Donald Walsch contrazice această
teorie declarând că „Viata începe acolo unde se termină zona ta de confort”.

De multe ori, rămânem însă în zona de confort, considerând că este o zonă sigură. Atunci
când suntem în zona de confort, ne putem controla emoțiile și stresul. Trecerea timpului însă ne
arată că zona de confort nu este întotdeauna o zonă în care ne simțim chiar atât de bine pe cât am
crede la prima vedere. În multe ocazii, ea poate duce la nesiguranță, la respect de sine scăzut și la
frică. Rămânând permanent în zona de confort, devenim speriați și incapabili de a ne mai asuma
riscuri ce implică posibilitatea de a pierde ceva sau pe cineva. Orice lucru care nu ne este
familiar ajunge să ne sperie îngrozitor.

Sentimentul subiectiv de confort interior sau stări sufletești de bine (well-being) care se
referă la ceea ce oamenii gândesc şi la ceea ce ei simt faţă de vieţile lor. Din punct de vedere
psihologic implică operaţii de evaluare  a propriei existenţe şi concluzii  de ordin cognitiv şi
afectiv (Edward Diener). Ceea ce în limbajul ştiinţific este numit prin termenul de well-being, în
limbajul cotidian este numit prin termenul de fericire. Psihologia pozitivă ca stări sufletești de
bine, este determinată de o serie de factori. Aceasta include -dezvoltarea economică, venitul,
credinţele, relaţiile de ordin personal, tendinţa spre asociere şi grupare.

Bibliografie
,

1. Mielu Zlate, Jurnal Spiritual, Eul și personalitatea

2. http://sfatulparintilor.ro/
3. http://www.la-psiholog.ro/
4. http://autoeducare.ro/
5. Napoleon Hill „Cheia succesului. Gândirea pozitivă”
6. Wayne W. Dyer; “ The secret” - Rhonda Byrne, „Esti ceea ce gandesti! Principii taoiste
pentru zilele noastre”