EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIAŢTIILOR - Clasificare

Introducere

 Subiect : radiobiologia
 Mecanismul de apariţie a diferitelor tipuri de efecte biologice ca urmare a expunerii la radiaţii ionizante
Cuprins

 Clasificarea efectelor pe sănătate in cazul expunerii la radiaţii ionizante

 Factori care afectează radiosensibilitatea
 Curba de răspuns doza-efect
Obiective

 A deveni familiar cu mecanismul de apariţie a diferitelor efecte biologice în relaţie cu diferitele tipuri de
expunere la radiaţii ionizante.

Efectele radiaţiilor ionizante

 Progresele medicinii au fost remarcabile atât prin eradicarea aproape completă a unor boli larg
răspândite cât şi prin reducerea substanţială a incidenţei altora care au influenţat puternic tabloul
demografic şi de morbiditate al populaţiei actuale.

 Aceste progrese nu ar fi fost posibile fără a folosi în scopuri medicale un număr mare din cuceririle ştiinţei
moderne.

Efectele radiaţiilor ionizante

 Ca urmare a progresului tehnic, astăzi se înregistrează o continuă creştere a utilizării radiaţiilor în

obţinerea informaţiilor diagnostice.

 Folosirea radiaţiilor ionizante tot mai frecvent pentru diagnosticarea multor afecţiuni este o sabie cu două
tăişuri: o latură este dăunătoare, în sensul riscului pentru sănătate şi a rolului lor carcinogen, iar alta
reprezintă beneficiile utilizării lor.

Radiaţii Modalităţi de expunere Radiaţii

solare
cosmice
Medicina
nucleară
Radiaţii X

Radon 
 

Produse de larg
consum

Altele

Deşeuri
radioactive
Reactoare
Alimente nucleare
Radiaţii
şi
terestre
apă

1
 NATURALĂ 80,9%

MEDICALĂ
17,8%

ARTIFICIALĂ 19,1%
DEPUNERI ATMOSFERICE
0,35%
DEŞEURI RADIOACTIVE
0,04%
EXPUNERE + EXPUNERE ARTIFICIALĂ
PROFESIONALĂ 0,04%

ALTE SURSE 0,35% EXPUNERE NATURALĂ

POST-CERNOBÂL 0,52%

MODALITATI DE EXPUNERE

 Doza efectiva anuala per capita pentru expunerea la fondul natural este apreciata la 2,4 mSv.

MODALITATI DE EXPUNERE

 Doza efectiva anuala ca urmare a expunerii la surse naturale de radiatii, mediata pentru intreg globul
(UNSCEAR 2000), pe surse de expunere:
- Radiatia cosmica: 0,39 mSv
- Radiatia terestra externa: 0,48 mSv
- Inhalare (seria uraniului, Thoriului, radon, toron): 1,26 mSv
- Ingestie (seria uraniului Thoriului, potasiului 40): 0,29 mSv

MODALITATI DE EXPUNERE

 Expunerea datorată receptoarelor de televiziune sau monitoarelor calculatoarelor personale este

neglijabilă.

INTREBARE

 Care dintre urmatoarele surse de expunere contribuie cel mai putin la expunerea anuala a populatiei?
- Televizoarele si monitoarele calculatoarelor
- Fondul cosmic
- Radionuclizii din interiorul organismului (K-40)
-
MODALITATI DE EXPUNERE

 Doza efectiva anuala mediata pentru intreg globul (UNSCAR 2000) pe surse de expunere:

- Radiatia cosmica: 0,38 mSv

- Examinari medicale de diagnostic cu radiatii: 0,4 mSv
- Caderi radioactive datorate experientelor cu arma nucleara: 0,005 mSv
- Radonul in locuinta: 1,15 mSv
- Producere de energie nucleara: 0,0002 mSv
INREBARE

 Cea mai mare expunere a populatiei pe sursele de expunere mentionate anterior este rezultatul?

2
MECANISMUL DE ACŢIUNE AL RADIAŢIILOR IONIZANTE

 Fie că este vorba de surse de radiaţii naturale sau artificiale, fie că este receptată o doză mică sau mare de
radiaţie, atunci întotdeauna vor fi anumite efecte biologice.
 Imediat ce radiaţiile străbat materia vie apar şi răspunsurile la agresiunea acestora caracterizate printr-o
serie de reacţii fizico-chimice, biologice cu efecte în secunde, minute, zile, săptămâni sau, pe termen lung,
în ani.
Efectele radiaţiilor ionizante

 În prezent se poate afirma că activitatea biologică normală nici nu ar putea avea loc în absenţa fondului
natural de radiaţii, omul putând fi considerat un produs biologic al iradierii naturale.
Efectele radiaţiilor ionizante

CLASIFICAREA EFECTELOR RADIAŢIILOR IONIZANTE

 Timp
- imediate şi
- tardive
 Persoana afectată
- somatice
- la descendenţi
EFECTELE RADIAŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE TIMP

3
 1. Efectele radiaţiilor
Radiaţiile ionizante interacţionează la nivel celular prin:
• ionizări şi excitări
• modificări fizico-chimice
• efecte biologice

Nucleu

Membrana dublă ce înconjoară cromozomii şi nucleul. Porii permit o comunicare specifică cu citoplasma. Nucleul
este locul pentru sinteza ADN

Efectele radiaţiilor ionizante

 Mecanismul intim al efectului biologic se sprijină pe două ipoteze:
Teoria ţintei (acţiune directă)
Teoria radicalilor liberi (acţiune indirectă).

MECANISME DE ACŢIUNE

Acţiune indirectă

Acţiune directă

4
  Efectele directe apar în ADN sub forma rupturilor în molecula cu o singură spirală sau cu o dublă spirală.
 Atunci când are loc ruperea unei singure spirale se identifică locul vătămării şi ruperea se repară uşor, pur
şi simplu prin sudarea capetelor distruse.
 Dacă însă are loc vătămarea bazei pe o singură spirală apare excizia enzimatică şi spirala complementară
intactă a moleculei furnizează un tipar după care bazele să fie reconstruite în succesiune corectă.
 Astfel de vătămări se pot îndepărta cu mare exactitate, structura AND revenind la forma sa originală
(reparare fără eroare).
 Rupturile la moleculele cu dublă spirală pot fi reparate de asemenea, prin simplă sudare, însă dacă
vătămarea bazei are loc simultan în ambele spirale consecinţele sunt mult mai serioase deoarece nu mai
există nici un tipar disponibil pentru reconstruirea succesiunii bazei pentru fiecare spirală.

Repararea modificărilor ADN

 RADIOBIOLOGII CONSIDERĂ CĂ ACEST SISTEM DE REPARARE NU ESTE 100% EFECTIV.
Efectele radiaţiilor ionizante
 TEORIA ŢINTEI
- Sunt structuri celulare asupra cărora acţionează energia eliberată, lezând sau distrugând celula. Se presupune
că acizii nucleici ar fi elementele cele mai sensibile, RI având proprietatea de a desface unele legături atomice
până la alterarea completă a configuraţiei moleculei.
- Fenomen observat mai evident în mitoză
 TEORIA RADICALILOR LIBERI
- consideră că efectul RI se realizează prin intermediul unor radicali instabili şi cu o reactivitate crescută.
Apa celulară prin ionizare eliberează ioni hidroxili cu efect oxidant puternic, cu formare concomitentă de
hidroxiperoxizi organici şi eventual peroxid de hidrogen.

Timpul de viaţă al radicalilor liberi

5
Efectele radiaţiilor ionizante
 Efectul ar depinde de cantitatea de radicali formată, leziunea apărând numai când mecanismele
fiziologice de neutralizare ale acestora sunt ineficiente.
În prezent ambele teorii sunt acceptate fiecare dintre ele fiind capabilă de a explica unele din modificările
biologice
RELAŢIE DOZĂ – EFECT
 O altă problemă a radiobiologiei este legată de relaţia doză-efect biologic.
 Se descriu două tipuri de relaţii:
 Relaţie liniară.
 Relaţie cu prag.
1. RELAŢIA LINIARĂ
- Presupune că orice doză de RI este capabilă a produce leziuni celulare, intensitatea răspunsului fiind
proporţională cu doza de radiaţii receptată de celulă.

Efecte stocastice
 Nu există doză-prag:
efectele pot să apară şi la
doze foarte mici.
 Probabilitatea de apariţie a efectului
creşte cu doza.

2. RELAŢIA CU PRAG

Modificările patologice nu apar decât după depăşirea anumitor doze existând deci un prag de expunere până la
care riscul de îmbolnăvire este minim.

 Se datorează morţii celulelor

 Au o doza-prag de apariţie
 Sunt specifice in funcţie de ţesutul afectat
 Severitatea efectului este dependentă de
doză

 Valoarea pragului variază de la un individ la altul şi este funcţie de condiţiile iradierii (doză absorbită,
durata iradierii).
 Existenţa acestei valori prag pentru doza absorbită poate fi explicată prin procesul de regenerare a unor
celule asupra cărora acţionează radiaţia.
 Regenerarea ţesutului se face în general lent şi foarte inegal, ea depinzând de ţesut, de stare fizică,
psihică şi ereditară a individului şi de mulţi alţi factori greu controlabili.
 Deci, la valori mici ale dozei absorbite procesul de regenerare reface ţesutul iradiat.
 Se admite că în domeniul dozelor mici durata regenerării variază între câteva săptămâni şi câteva luni.
 Pentru acest motiv efectele biologice produse în urma unor iradieri la intervale scurte în comparaţie cu
ritmul regenerării se pot însuma în timp, în acest fel valori mici ale dozei absorbite prin însumare pot să
depăşească valoarea prag.

6
  Celulele corpului uman se impart in:
- celule germinale care sunt implicate in reproductie si
- celule somatice care compun restul de tesuturi si organe.
 Procesul de inmultire al celulelor somatice prin diviziune se numeste mitoza si are urmatoarele stagii:
- Profaza
- Metafaza, cea mai radiosensibila
- Anafaza
- Telofaza
- Interfaza
 Din punct de vedere al efectului asupra organismului, celulele care se găsesc în multiplicare prezintă o
radiosensibilitate crescută.
Radiosensibilitatea (RS)

Limfocit uman normal: cromozomi uniform distribuiţi

7
FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ RĂSPUNSUL LA RADIAŢII:
- doza totală;
- tipul de celulă;
- tipul radiaţiei;
- vârsta individului;
- stadiul diviziunii celulare;
- partea de corp expusă;
- starea generală de sănătate;
- volumul ţesutului iradiat;
- intervalul de timp în care doza a fost primită;
- hiperoxigenarea.
Întrebări
1. După expunerea întregului corp la o doză unică de 1 Gy, ce efecte probabile se observă?
- eritem - diaree - reducerea numărului de limfocite
- sterilitate permanentă - moarte în 60 zile
2. Efectele stocastice ale expunerii la radiaţii ionizante includ:
- Epilarea - Inducerea cataractei – Leucemia - ritemul pielii - Sterilitate permanentă

Leziuni la nivelul constituenţilor celulari

Leziuni membranare: membrana celulară este implicată în realizarea schimburilor intercelulare sau intre celule si
mediul inconjurator.
Alterarea structurilor proteice membranare, degradarea receptorilor membranari conduc la alterarea
permeabilităţii.
▼
DISTRUGERE CELULARĂ
Leziuni citoplasmatice: apar la doze mari.
a) Lezarea proteinelor conduce la alterarea citoscheletului, destabilizarea arhitecturii celulare. Importanţa lor
este minimă, acestea încetând pur şi simplu să mai fie utilizate.
b) Lezarea enzimelor: este mai puţin importantă pentru că pot fi înlocuite uşor şi rapid precum şi datorită
radiorezistenţei lor relative.
c) Lezarea organitelor celulare: pare a juca un rol important mai ales în cazul mitocondriilor implicate în
procesele de reparare celulară şi al lizozomilor implicati în eliberarea de enzime catalitice determinând
lezarea celulei
Leziuni nucleare:
ADN este ţinta specifică a radiaţiilor ionizante datorită sensibilităţii mari. Avem nevoie de doze mici, de 100 de
ori mai mici decât la leziunile anterioare.
Rezultatul ar putea fi:
 moarte celulară radioindusă
 modificări funcţionale celulare
 mutaţii
 cancerizări.
Tipuri de leziuni produse celulei de către radiaţiile ionizante:
 ireparabile (letale);
 reparabile în anumite circumstanţe:
 subletale;
 potenţial letale
 Leziunile subletale: sunt acele leziuni provocate de radiaţie care în condiţii normale se pot repara cu
excepţia cazului în care o doză de radiaţie produce o a doua leziune (înainte ca prima să fie reparată),
transformând leziunea într-una letală.

8
 Leziunile potenţial letale: produse de radiaţie sunt letale, cu excepţia cazului în care condiţiile post –
iradiere sunt schimbate. Condiţiile în care leziunile potenţial letale se repară, sunt condiţiile inoportune
creşterii celulare (celula nu ajunge în faza de mitoză, când ar putea fi „detectată” drept celulă lezată).
 Alte afecţiuni ale expunerii celulei la radiaţii:
 întârzierea diviziunii celulare;
 pierderea abilităţii de reproducere celulară.

 Funcţionalitatea ţesuturilor este dictată de numărul celulelor supravieţuitoare care au abilitatea de a

reînnoi populaţia celulară după expunerea la radiaţie.

Efectul bystander
 Experimente recente au arătat că se produc modificări genetice într-un număr mai mare de celule şi nu
numai în cele expuse direct la radiaţii, adică şi celulele aflate în vecinătatea celor al căror nucleu este
traversat de radiaţii răspund.

 Efectul bystander este definit ca apariţia de efecte biologice la celulele aflate în vecinătatea celor iradiate
direct.
Efectul bystander arată că celule individuale răspund fără să fie traversate direct de radiaţii, fapt
demonstrat experimental prin iradierea in vitro a unei singure celule şi urmărirea indicatorilor biologici de
tipul schimb de cromatide surori, aberaţii cromozomiale, mutaţii, transformare celulară

Celulă iradiată
Instabilitate iniţiată:
Efecte asupra celulelor
fiice ale celulei iradiate - schimbare de cromozomi
- mutaţii

Moarte celulară
apoptoză Comunicare între celule
Proces mitotic
întrerupt

 Teoriile privind posibilele mecanisme de apariţie a efectului bystander, susţinute de date experimentale
se concentrează asupra rolului comunicărilor intercelulare şi a mecanismului oxidativ.
 Comunicarea intercelulară permite transmiterea informaţiilor între celulele iradiate şi cele neiradiate
direct. Acest tip de comunicare se desfăşoară într-un timp extrem de mic după iradiere.
 Factorii eliberaţi de celulele iradiate sunt toxici pentru celulele vecine.
 Un mecanism asemănător sugerează că efectele bystander in vivo sunt o consecinţă a unui răspuns de
tip inflamator indus de radiaţii.

9
 Fenomenul a fost observat şi în serviciul de radioterapie unde efectul bystander a fost pus în evidenţă
în organe sau ţesuturi care nu au fost iradiate.
 Un astfel de efect specific este pneumonia indusă de radiaţii care se poate dezvolta în plămânul
contralateral neiradiat. Acest răspuns arată potenţiale efecte neaşteptate la, sau dincolo de câmpul
iradiat. Dacă celulele afectate indirect pot contribui la efectele adverse ale iradierii cu doze mici,
estimarea riscului este diferită. Răspunsul celulelor neiradiate creşte probabilitatea supravieţuirii celulelor
cu afectare genomică, crescând în general riscul la doze mici.

Deleţia cromozomială

Cromozomi

Aberaţii cromozomiale

10
 EFECTELE LA NIVELUL ŢESUTULUI CUTANAT

Conform legii Bergonie-Tribondeau, cele mai radiosensibile celule sunt cele din
stratul bazal al epidermului

PIELEA

• Pielea, organ radiosensibil, foarte important pentru organism datorită funcţiilor sale;
• Una din funcţiile sale majore este aceea de barieră fizică protectivă faţă de factorii de risc din mediul
înconjurător.
• Pielea controlează pierderea de lichide şi electroliţi, precum şi protejează împotriva infecţiilor.
 Răspunsul cutanat la acţiunea R.I. = DERMATITA DE IRADIERE, cu evoluţie caracteristică în timp şi în
funcţie de doză
- Eritemul apare după 2-3 săptămâni de acalmie, însoţit de edem; se datorează modificărilor circulatorii la
nivelul dermului
- Descuamare uscată datorat reducerii secreţiei glandelor sebacee şi sudoripare;
- Descuamare umedă – eliminarea stratului cornos al epidermului, concomitent cu producerea unei
exudaţii; se datorează spargerii flictenelor apărute la nivelul epidermului;
- Ulceraţia – pierdere de substanţă ce pătrunde până în derm şi hipoderm;
- Necroza apare precoce datorită distrucţiei dermului şi hipodermului sau tardiv, datorită modificărilor
circulatorii şi ale ţesutului subcutanat.

11
 EFECTELE LA NIVELUL ŢESUTULUI CUTANAT

Clinic Doza (Gy)

- Eritem >3
- Epilare >3
- Descuamare uscată >8
- Descuamare umedă >15
- Ulceraţie >20
- Necroză >25

EFECTELE TARDIVE
 Atrofie epidermică şi dermică (piele fragilă);
 Ocluzia vaselor mici cu perturbarea circulaţiei sanguine;
 Distrucţia reţelei limfatice cu limfostază (durere, edem tardiv);
 Ulceraţie şi necroză tardivă;
 Hiperplazie a epidermului (hiperkeratoză);
 Hiperplazie a dermului (fibroză, cicatrici);
 Scăderea reacţiei imune a pielii cu creşterea sensibilităţii la infecţii;
 Durere persistentă sau recurentă;
 Risc crescut de afectări maligne.

EFECTE LA NIVELUL OCHIULUI

 Cristalinul are radiosensibilitate crescută

 Coagularea proteinelor
apare la doze >2Gy

12
 CRISTALINUL
 La doze de 2-6 Gy apare afectarea cristalinului, determinând condiţiile de formare a cataractei.
 Nu există mecanisme de refacere a celulelor de la acest nivel. Celulele afectate migrează la polul
posterior producând opacităţi.
 Perioada de latenţă este de 2 – 35 ani, cu o medie de 8 ani.

EFECTE Sv în expunere scurtă Sv/an, în ani de expunere

Opacităţi nedetectabile 0,5 – 2,0 >0,1

Modificări de vedere 5,0 >0,15

(cataracta)

13
 Efecte la nivelul sistemului hematopoietic

 Inactivarea celulelor stem (de la nivelul M.O.), întârzierea mitozelor celulelor în curs de proliferare (din
compartimentul de maturare) şi afectarea celulelor sanguine (compartimentul funcţional) conduc la o
descreştere progresivă a celularităţii sanguine, dependentă de doză.
Se evidenţiază la acest nivel:
a) efecte precoce:
 limfopenie;
 granulocitopenie;
 trombopenie;
 eritropenie;
 Pancitopenie
b) efecte pe termen lung:
 ineficienţa repopulării medulare;
 hematopoieză ineficientă.

Efecte la nivelul SNC

 Rata reînnoirii celulare a neuronilor este nulă, deci structurile S.N.C. şi S.N.P. sunt radiorezistente.
 Efectele se datorează afectării vasculare (modificarea permeabilităţii şi rupturi vasculare).
 La doze extrem de mari (peste 20 Gy) se poate produce moartea celulelor nervoase.

Efectele iradierii asupra embrionului uman

Efectele iradierii asupra embrionului uman

 Ca o concluzie, putem afirma că rolul radioprotecţiei este de a preveni efectele
deterministice şi de a reduce, pe cât este posibil, efectele stocastice.

APOPTOZA

• Numit şi programul de moarte celulară, joacă un rol important în restricţionarea dezvoltării a multor linii
celulare şi este un element important în dezvoltarea şi menţinerea unui organ.
• Procesul de apoptoză se pare că este controlat de interacţiunea unor factori intra- şi extra-celulari.
• Proces normal în dezvoltare
• Aproximativ 0.1% din celulele corpului mor zilnic prin apoptoză
• Defectele în apoptoză cresc riscul de cancer

14
 „RĂSPUNS ADAPTATIV”

RĂSPUNS ADAPTATIV” indus de dozele mici de radiaţii desemnează inducerea rezistenţei celulare la
efectele genotoxice cauzate de doze mari de radiaţii aplicate ulterior.
Dozele care induc răspunsul adaptativ se numesc DOZE ADAPTATIVE.
 Mecanismele de inducere ale răspunsului adaptativ sunt incomplet elucidate.
 Se iau în considerare următoarele ipoteze:
1. Dozele mici de radiaţii intensifică producerea de proteine protectoare care minimalizează efectele de
lezare indirectă ale unor doze mari ulterioare.
2. Dozele mici de radiaţii intensifică abilitatea de reparare a ADN şi activitatea antioxidativă.
3. Există dovezi ştiinţifice clare privind stimularea funcţiilor imunologice.

15