Sunteți pe pagina 1din 6

Secretele Succesului sau Cum sa-ti faci Prieteni si sa Devii

Influent – Dale Carnegie

Posted by: Florin Rosoga 21-Apr-2012

\*Notă pentru cititori: acest articol l-am scris cu scopul de a prezenta cartea “Secretele Succesului: Cum să-ți
faci prieteni și să devii înfluent” a lui Dale Carnegie în cadrul unui concurs organizat de către blogal și elefant.ro. 

Bing este un mic extraterestru – are doar o jumătate de metru înălțime – care acum 300 de ani a părăsit planeta
sa mamă, aflată la 70.000 ani lumină de noi, pentru a călători în spațiu.

A vizitat nenumărate planete și civilizații și a colectat de la fiecare dintre acestea câte un singur lucru: o carte –
fie că era din hârtie, din lut, din frunze presate ori pe tabletă sau DVD, în funcție de civilizație. O să îi spun,
oricum, carte pentru că e un cuvânt mai apropiat nouă.

Bing este un extraterestru drăguț și timid, care vrea să ne cunoască

sursa foto

Cartea pe care Bing o ia de la fiecare civilizație trebuie să sintetizeze modul în care populaţia vizitată trăiește și
relaţionează. 

La plecarea de pe Terra, Bing vrea să ia cu el o carte, care să-l ajute să ne înțeleagă pe noi pământenii.
Întâmplător, pentru că eu tocmai îmi duceam băieţelul la grădiniţă când micul extraterestru căuta cu detectorul
de cititori pe cineva, mi-a cerut mie sfatul.

Cartea pe care îi recomand eu să o adauge colecției sale este „Secretele Succesului: Cum să-ți faci prieteni și să
devii influent”, scrisă de Dale Carnegie.

Carnegie s-a născut în 1888 la o mică fermă din Missouri (SUA) și și-a petrecut prima parte a vieții lucrând acolo.
Deși foarte sărac, a reușit să termine facultatea și să ajungă probabil cel mai bun autor de literatură
motivațională al tuturor timpurilor.
În cartea scrisă de Carnegie pe care i-aş recomanda-o, micul extraterestru va găsi toate elementele esențiale ale
comunicării cu oamenii și – pentru că sigur i-ar trebui la un moment dat – ale leadershipului.
Ar afla cum să construiască relații cu oamenii, cum să interacţioneze cu ei, cum să îi înțeleagă și cum să-i
conducă, dacă va dori s-o facă (eu unul i-am şoptit că nu e chiar aşa de uşor). M-am gândit să-i dau şi câteva
detalii, poate îl conving.

Din prima parte a cărții, Bing va învăța cum să se comporte în lumea oamenilor. Tehnicile fundamentale ca să
înțeleagă secretele comportamentului uman. Iată câteva:

 Nu critica pe alții, nu condamna și nu te plânge: dacă vrei să obții mierea, nu răsturna stupul. (oricum,
fereşte-te de albine, Bing!)

 Fii drept și sincer în aprecieri.

 Stârnește în ceilalți o dorință vie: cine e în stare să facă asta are lumea la picioare. Cine nu, e condamnat
la singurătate. 

 Manifestă față de ceilalți un interes sincer și vei fii primit pretutindeni cu brațele deschise.

 Zâmbește, astfel vei lăsa mereu o primă impresie favorabilă. (în timpul ăsta Bing afişează un rânjet de
toată frumuseţea )

 Ține minte că numele cuiva este pentru el cea mai dulce muzică ce există. 

 Fii un bun ascultător. Încurajează-i pe ceilalți să vorbească despre ei înșiși și vei conversa cu ușurință.
(aşa cum face Bing cu mine acum )

 Adaptează-ți discuțiile la interesele interlocuitorilor tăi. Așa le vei trezi interesul.

 Fă în așa fel încât interlocutorul tău să se simtă important – și fii sincer în tot ce spui. Cea mai simplă
metodă de a câștiga instanteneu simpatia celuilalt.

Tot în cartea lui Carnegie afli și care sunt lucrurile pe care și le doresc majoritatea oamenilor (nu neapărat în
această ordine):

Sănătate

Hrană

Odihnă

Bani și bunuri cumpărate cu bani

Viața de după moarte

Satisfacție sexuală

Bunăstarea copiilor

Sentimentul propriei importanțe


Majoritatea lor au fost incluse ulterior și ierarhizate în piramida lui Maslow. Pentru Bing, asta ar fi aur curat: să
știe exact ce e important pentru oameni. Ce anume îi motivează.

Iar asta îi va fi de folos în a doua parte a cărții lui Carnegie, unde va învăța cum să-și expună punctul de vedere,
cum să convingă și chiar cum să devină un bun lider dacă decide să se stabilească pe Pământ (mie îmi dă semne
că i-ar surâde o casă în Cluj, aproape de mine).

Ca să-și spună punctul de vedere și să convingă pe orice om (sau, mă rog, pentru Bing orice extraterestru de pe
Terra) Carnegie ne învață că:

 Dacă vrei să profiți la maxim de un conflict, cel mai bine este să-l eviți. Într-o dispută nu vei învinge
niciodată complet.

 Respectă părerile interlocutorului tău. Evită să-i spui că părerile sale sunt greșite.

 Dacă ai greșit, recunoaște-o de îndată și susține-ți vina în mod convingător.

 Dacă vrei să câștigi pe cineva, ia-l cu blândețe.

 Lasă interlocutorul să vorbească.

 Străduiește-te să vezi lucrurile din perspectiva celuilalt.

 Arată înțelegere față de ideile și dorințele celuilalt. Asta își doresc toți oamenii.

 Fă apel la sentimentele nobile ale celorlalți.

În stilul ăsta, până și un extraterestru ar putea dezvolta relații armonioase și fericite cu pământenii și ar putea
comunica cu ușurință cu ei. Iar pentru a deveni un lider, care să ajute oamenii să se dezvolte, Dale Carnegie
recomandă:

 Începe cu laude și aprecieri sincere.

 Atrage atenția celorlalți asupra greșelilor făcute, într-un mod indirect.

 Înainte să-i critici pe ceilalți, comentează-ți propriile greșeli.

 Pune întrebări în loc să dai ordine directe.

 Cruță amorul propriu al celorlalți. (hmmm, amorul propriu adică oamenii se iubesc foarte mult pe ei
înșiși, Bing)

 Laudă îmbunătățirile și progresul.

 Cere-le celorlalți să respecte standardele unei reputații nepătate.

 Încurajează. Dă impresia că orice greșeală poate fi îndreptată.

 Asigură-te mereu că interlocutorul tău e fericit să facă ceea ce-i ceri.


Deși prima ediție din „Secretele Succesului: Cum să-ți faci prieteni și să devii influent” a fost publicată în 1936,
cartea a rămas și după 75 de ani un best seller. Chiar și acum este o carte care trebuie citită. Iar asta pentru că
sfaturile lui Carnegie sunt la fel de bune și astăzi ca și atunci.

Abraham Maslow

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Abraham Maslow (n. 1 aprilie 1908; d. 8 iunie 1970) a fost un psiholog umanist american. Este cunoscut astăzi
pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane.

Cuprins
Viața
1 Viața
S-a născut în Brooklyn, New York, ca primul copil al unei familii de evrei emigranți din
2 Munca Rusia. La insistențele părinților, Abraham a studiat trei semestre dreptul la City College of
2.1 Ierarhia Maslow New York, după care s-a transferat la Cornell University, ca mai apoi să revină la CCNY.
După ce s-a căsătorit cu verișoara sa primară Bertha Goodman, s-a mutat în Wisconsin
2.2 Alte lucrări pentru a studia la University of Wisconsin de unde, în cele din urmă, și-a căpătat
doctoratul (1934) în psihologie. In Wisconsin, Maslow a studiat alături de Harry Harlow, și
2.3 Critică
mai apoi a revenit la New York pentru a lucra cu E. L. Thorndike la Columbia University.
3 Note Profesorul Maslow a început să predea ca titular la Brooklyn College. In aceasta perioadă
4 Legături externe a întâlnit mulți psihologi europeni, printre care Alfred Adler și Erich Fromm. In 1951,
Maslow a devenit șeful catedrei de psihologie la Brandeis University, de unde și-a început
activitatea de cercetare teoretică. Acolo l-a întalnit pe Kurt Goldstein, care i-a sugerat ideea de auto-actualizare.

S-a retras în California (1970), unde la vârsta de 62 ani, a murit în urma unei afecțiuni a inimii.

Munca

Principala lui contribuție în psihologie a fost în problema ierarhizării nevoilor umane. Având o abordare
umanistă, Maslow observă că ființele umane nu sunt împinse sau atrase numai de forțe mecanice, ci mai
degrabă de stimuli, obiceiuri sau impulsuri instinctive necunoscute. Astfel, el susține că ființele umane sunt
motivate de anumite nevoi nesatisfăcute, ṣi că nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie
satisfăcute înainte de a se putea ajunge la cele superioare.

Una din diferențele esențiale față de ceilalți doi capi ai psihologiei acelor vremuri (Freud și B.F. Skinner), a fost
interesul mai degrabă scăzut al lui Maslow față de oamenii bolnavi mintal sau nebuni, și orientat către persoane
pe care le cataloga drept complet "funcționale", cu personalitate "sănătoasă" (sau mai bine zis auto-
actualizantă), cum ar fi Einstein, Lincoln, Jefferson, Schweitzer, Jane Addams, Eleanor Roosevelt, Frederick
Douglas.

Ierarhia Maslow
În ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la baza piramidei

Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost
așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă și
specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor oamenilor cât și
animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul
și o temperatura relativ constantă a corpului.

Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe nevoile de siguranță. Acestea au
de a face cu stabilitatea și consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi
securitatea casei și a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranță motivează unii indivizi sa devină religioși,
religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranță printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranță sunt
cruciale pentru copii.

Urmează apoi nevoia , de iubire și apartenență. In acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenență
la un grup, sau de implicare într-o relație intima non-sexuală.

La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoașterea venită din partea altor indivizi (care
rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât și din respectul de sine, ce creează sentimentul de
încredere, adecvare, competență. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, și pe termen lung în
complexe de inferioritate. O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admirație) are la bază
nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.

Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacitățile proprii,
pentru a deveni din ce în ce mai bun. In eseul The Farther Reaches of Human Nature, Maslow scrie că oamenii
care au atins starea de auto-actualizare intră adesea într-o stare de transcendență, în care devin conștienți nu
doar de potențialul lor personal, ci și de întreg potențialul speciei umane. Deși acești indivizi trăiesc adesea o
bucurie extatică, simt totodată și o tristețe cosmică.

Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o persoana nu simte nimic special dacă
acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele
mai sunt numite de "creștere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb, motivează individul în
continuare.

În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile cognitive (de a
cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine, simetrie) ([1]). Cu toate
acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile cognitive
nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un stil de viață nesănătos). De
exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulți care pun deoparte bani
sau diferite posesiuni.

Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcția auto-actualizării este din cauza
obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu poate schimba o persoană
cu o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă. Maslow e de părere că educatorii ar
trebui sa fie răspunzători de potențialul pe care îl are un individ pentru a ajunge la auto-actualizare în felul său.

W. James: „Cel mai profund principiu al naturii umane este setea de a fi apreciat.” Hranim trupurile copiilor,
prietenilor si angajatilor nostri, dar cat de des le hranim respectul de sine? Le dam friptura si cartofi ca sa ii
energizam,dar uitam sa le oferim cuvinte de apreciere care ar rasuna in mintile lor ani de zile, ca muzica
galactica a luceferilor de dimineata.

S-ar putea să vă placă și