UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

GRIGORE T. POPA - IASI

ABORDAREA CORECTĂ ÎN
TRATAREA SCOLIOZEI
Master: Bioingineria medicală
Specializarea: Bioingineria reabilitării

2015

1
Cuprins:
Scurt istoric............................................................................................................3
Actualitatea și importanța temei............................................................................4
Particularități anatomo-funcționale și biomecanice ale regiunii studiate..............4
Canalul vertebral...............................................................................................6
Orificiile inervertebrale.....................................................................................6
Dimensiuni........................................................................................................6
Importanţa funcţională a coloanei vertebrale....................................................7
Curburi...............................................................................................................7
Biomecanica coloanei vertebrale.......................................................................8
Mişcările coloanei vertebrale............................................................................8
Lanţuri musculare sau cinematice...................................................................10
Definiție...............................................................................................................11
Epidemiologie......................................................................................................11
Clasificare............................................................................................................11
După vârsta de debut.......................................................................................11
După etiologie.................................................................................................12
Evaluare...............................................................................................................12
Examenul clinic...............................................................................................12
Prognostic............................................................................................................14
Complicații..........................................................................................................14
Tratamentul..........................................................................................................15
Tratamentul Kinetic.........................................................................................15
Tratament ortopedic.........................................................................................19
Tratamentul chirurgical...................................................................................19
Tratament medicamentos.................................................................................20
Concluzii.............................................................................................................20

2
 ABORDAREA CORECTĂ ÎN
TRATAREA SCOLIOZEI

Scurt istoric

Termenul de scolioză provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă

strâmb. De-a lungul secolelor, întelegerea afecțiunii și abordarea tratamentului
au fost mult îmbunătătițe.
Prima referire la o deformare a coloanei o găsim într-o legendă indiană din
3500 i.H., în care zeul Krishna îndreapta coloana deformată în 3 locuri a unuia
dintre discipolii săi, tragând de picioare în jos și de bărbie în sus. Este
deasemenea și prima referire la metoda de tracțiune în ax.
Prima abordare științifică este facută de Hipocrates în secolul 4 i.H. , care
descrie anomaliile de curbură ale coloanei și încearcă o clasificare a acestora. El
a observat că pot fi o varietate de curburi ale coloanei vertebrale inclusiv la
persoanele sănătoase, coloana putând fi deformată cu vârsta sau datorită durerii.
A conceput 2 dispozitive diferite de tracțiune: masa de tracțiune și scara
hipocratică, care implica legarea pacientului de o scară, ridicarea acesteia
împreună cu pacientul care era lăsat să cadă.
Galien (130-200) a folosit pentru prima oară termenii de scoloioză, cifoză
și lordoză pentru a descrie curburile coloanei vertebrale.
Chirurgul francez Ambroise Pare (1510-1590) a susținut folosirea extensiei
și presiunii pentru tratarea scoliozei. A creat primul corset pentru a ascunde și a
corecta defectul. Primele corsete erau din fier și cu găuri pentru a le scade
greutatea și erau schimbate odată cu creșterea pacientului. De asemenea, el a
observat că acestea nu mai erau folositoare pacineților care au atins maturitatea
osoasă.
In 1660, Glisson descrie curburile coloanei vertebrale și propune ca
tratament gimnastica și suspendarea de sub axilă, cap și mâini.
Pediatrul Nicholas Andry publică in 1741 “Orthopaedia, the art to prevent
and to correct body deformities in children”, în care descrie metodele sale de
tratare a scoliozei în care include odihna, metode de suspendare, corsetul.
Secolul 19 este caracterizat printr-o multitudine de teorii și de metode de
tratament (corsete, paturi, scaune, pături speciale, curele).
In 1839 este propusă prima metodă chirurgicală pentru tratarea scoliozei.
Jules Guerin este primul care folosește tenotomia și miotomia subcutanată.
La mijlocul secolului 19 începe să fie popularizat corsetul din gips de către
Lewis Sayre.
3
 1984- Cotrel și Dubousset introduc o procedură care urmarește corecția
tridimensională a coloanei.

Actualitatea și importanța temei

În ultimul deceniu scolioza a căpătat din ce în ce mai multă aten ție din
partea specialiștilor, acest lucru nefiind la voia întâmplarilor. Cazurile de
scolioză s-au înmulțit îngrijorător, fapt care a adus în atenția lor aceast fenomen.
Trebuie precizat că nici până acum nu s-au umplut golurile cu privire la această
patologie. Complexitatea ei a presupus cercetare amănunțită și îndelungată
pentru descoperirea cauzelor, a tratamentului și bineînțeles prevenirea ei acolo
unde este cazul.
Modul de viață actual al oamenilor de rând este foarte diferit de cel al
primilor oameni, de exemplu. Aceștia din urmă își trăiau viața prin mi șcare.
Majoritatea activităților lor presupunea mișcare, lucru benefic pentru corpul
uman. O dată cu trecerea timpul și dezvoltarea în domeniul științific activitățile
noastre fizice s-au împuținat semnificativ. Au apărut activități de tip șofat, lucru
la calculator, la birou, unde oamenii stau foarte mult timp în așezat, iar pozi ția
lor nu este una tocmai corectă. Putem afirma că sedentarismul este un factor
favorizant al acestei patologii. Bineînțeles că sedentarismul nu afectează doar
aparatul locomotor așa cum se crede, ci și sistemul nervos din punct de vedere al
reacției la anumiți stimului precum și reacția de adaptare a posurii. Aceasta din
urmă fiind una involuntară.
Îngrijorător este faptul că tot mai mulți tineri ai actualei generații dezvoltă
această deformație la nivelul coloanei vertebrale cu un prognostic nu tocmai
favorabil, iar pe langă asta conduita terapeutică nu este una corespunzătoare, ori
personalizată.

Particularități anatomo-funcționale și biomecanice ale regiunii

studiate

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului și este

compusă din 33-34 vertebre, dispuse metameric (una deasupra alteea) şi
împărţită în cinci regiuni topografice şi funcţionale:

1. Cervicală (7 vertebre)

2. Toracală (12 vertebre)

4
3. Lombară (5 vertebre)

4. Sacrală (5 vertebre)

5. Coccigiană (4-5 vertebre)

Din cele 33-34 vertebre a CV 24 s-au numit vertebre adevărate, celelalte

9-10 s-au numit vertebre false. Vertebrele adevărate (vertebrele cervicale,
toracale şi lombare) şi-au păstrat independenţa şi mobilitatea. Vertebrele false
(vertebrele sacrale şi coccigiene) sunt sudate, constituind două formaţiuni osoase
– sacrul şi coccigele.

O vertebră adevărată este constituită din două părţi principale:

 una anterioară, reprezentând corpul vertebrei;
5
  alta posterioară, reprezentând arcul vertebrei, alcătuit din două lame
osoase (laminae arcus vertebrae), pe care se fixează apofizele articulare
(superioare şi inferioare),şi cele musculare (transversale şi spinoasă).
Legătura celor două părţi are loc prin intermediul pediculilor arcului vertebral.

Canalul vertebral

Gaura vertebrală este cuprinsă între arc şicorp. Prin suprapunerea

vertebrelor se formează canalul vertebral, care adăposteşte măduva spinării,
acoperită de meninge. Canalul vertebral se continuă în sus cu cavitatea
neurocraniului, în jos se deschide cu hiatul sacral.
Diametrele canalului vertebral variază, ele sunt mai mari în regiunea
cervicală şi lombară, în raport cu mobilitatea mai mare a CV în aceste regiuni. În
regiunea toracală, unde mobilitatea CV este mai redusă, diametrele canalului
vertebral sunt mai mici.

Orificiile inervertebrale

La suprapunerea vertebrelor incizurile vertebrale formează găurile

intervertebrale, care fac să comunice canalul vertebral cu regiunile
paravertebrale. Ele sunt delimitate:
 anterior – de discul intervertebral şi corpurile a două vertebre adiacente;
 superior şi inferior – de pedunculii arcurilor vertebrale;
 posterior – de ligamentele galbene şi articulaţiile zigapofizale.
Prin fiecare orificiu intervertebral trece nervul spinal corespunzător şi vase
sangvine.

Dimensiuni

Coloana vertebrală este o lungă coloană mediană, numită şi rachis, are o

lungime medie egală cu 70 cm, la bărbaţi fiind mai lungă cu cca 5-10 cm faţă de

6
cea a femeii. Coloana vertebrală reprezintă 2/5 din înâlţimea unei persoane, iar
1/4 din lungimea rahisului este dată de discurile intervertebrale.

Importanţa funcţională a coloanei vertebrale

 Protecţia măduvei şi a viscerelor. În canalul vertebral se găseşte măduva

spinării, învelită în meninge şi este evident rolul protector al CV, formată
anterior de către corpurile vertebrelor, iar în posterior de arcurile
vertebrelor suprapuse. CV constituie o parte din pereţii cavităţii toracice,
abdominale şi a bazinului, asigurând protecţia organelor interne de
traumatizare.
 Rolul static, antigravitaţional. În ortostatism CV reprezintă un ax solid ce
susţine capul, trunchiul şi membrele superioare, ea transmite greutatea
corpului la pelvis şi la membrele inferioare.
 Rolul dinamic. CV este antrenată în mişcări numeroase şi ample; graţie
acestora corpul are o mare mobilitate.

Curburi

Datorită poziţiei verticale a corpului CV formează curburi în plan sagital

şi frontal. Ele conferă coloanei o mare elasticitate, favorizează menţinerea
echilibrului şi atenuează şocurile pe verticală.
 Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi se
numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi şi se numesc cifoze. La CV
aceste curburi sunt în număr de patru: lordozele cervicală şi lombară,
cifozele toracală şi sacrală.
 Curburile în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau
dreapta, se numesc scolioze şi sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan
sagital. În mod obişnuit întâlnim:
a) curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracală – cu convexitatea la dreapta;
c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga.
Curbura toracală este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor
mai dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte curburi sunt compensatorii,
7
având scopul de a restabili echilibrul corporal. La “stângaci” curburile frontale
sunt orientate în sens invers.

Biomecanica coloanei vertebrale

Mişcările CV se efectuează concomitent în articulaţia dintre corpurile

vertebrale şi articulaţia apofizelor articulare. Un rol important în mişcările CV îl
are nucleul pulpos, el are rolul unei bile, permiţând practic realizarea oricărui
fel de mişcare. Mişcarea intervertebrală este mică şi proprie, dirijată şi limitată.
Prin însumarea deplasărilor uşoare intervertebrale, accentuate pe discurile
intervertebrale, se produce o mişcare amplă şi vastă.

Mişcările coloanei vertebrale

1. Flexiunea (mişcarea de înclinare înainte) şi extensiunea (apecarea coloanei

înapoi) în jurul axului frontal;
2. Înclinarea laterală în partea dreapta sau stângă în jurul axului sagital;
3. Rotaţia se execută spre dreapta sau stânga în jurul unui ax vertical ce trece
prin centrul discurilor intervertebrale;
4. Circumducţia este mişcarea rezultată din executarea alternativă a mişcărilor
precedente.
Mişcările coloanei vertebrale sunt dependente de:
 înălţimea discului intervertebral (raportat la înălţimea corpurilor
vertebrale);
 forma şi orientarea apofizelor articulare;
 forma şi orientarea apofizelor spinoase şi transversale.

Cea mai mobilă zonă a CV este segmentul cervical. Această particularitate

este dată de înălţimea discului intervertebral (raportul dintre înălţimea discului
şi cea a corpului vertebral este de 2 : 5), cât şi de plasarea feţelor apofizelor
articulare în plan orizontal, ce permit realizarea mişcărilor de alunecare în
articulaţiile zigapofiziale.
Segmentul toracal este mai rigid datorită înălţimii mai reduse a discului
intervertebral (raportul dintre înălţimea discului şi cea a corpului vertebral este
8
de aproximativ 1:5), precum şi datorită plasării feţelor apofizelor articulare în
plan frontal şi poziţiei oblice a apofizelor spinoase (suprapunerea apofizelor
spinoase limitează mişcarea de extensie). În regiunea toracală mişcarea este
limitată şi de prezenţa coastelor.
Segmentul lombar are mobilitate mai mică decât segmentul cervical şi
mai mare decât a celui toracal. Raportul dintre înălţimea discului intervertebral
şi înălţimea corpului vertebral este de 1:3, mişcările în acest segment fiind
limitate de plasarea în plan sagital a apofizelor articulare.

Segmentul de mişcare sau motosegmentul – unitatea morfofuncţională a

organului axial
Componentele osoase (vertebrele) ale CV alternează cu componentele
elastice (discurile intervertebrale, ligamente, joncţiuni sinoviale) dispuse
segmentar şi care alcătuiesc segmentul de mişcare sau motosegmentul.
Componentele segmentului de mişcare sunt:
 discul intervertebral,
 ligamentele longitudinale anterior şi posterior,
 ligamentele galbene,
 articulaţiile zigapofizale,
 muşchii intervertebrali.

Unii autori includ în noţiunea de segment de mişcare şi elementele

corespunzătoare ale canalului vertebral – segmentul medular cu perechea de
nervi spinali, ce trec prin orificiile intervertebrale, precum şi spaţiile dintre
apofizele spinoase şi transversale.
Numărul motosegmentelor este variat şi nu corespunde numărului de
vertebre. Cu excepţia vertebrelor C2 şi S1, fiecare vertebră deserveşte două
segmente motorii succesive, prin suprapunere de 23 ori. Pe parcursul vieţii, ca
urmare a osteocondrozei, la sinostozarea vertebrelor adiacente are loc
descreşterea lor numerică. În regiunea fiecărui segment motor al CV se află
multiple puncte de origine şi inserţie ale muşchilor monoarticulari şi ale celor
pluriarticulari, ceea ce contribuie la funcţiile statice şi dinamice ale CV
integrale, a segmentelor ei şi chiar a unuia din segmentele motorii.

9
Lanţuri musculare sau cinematice

Un rol important în menţinerea poziţiei verticale a corpului revine

muşchilor, amplasaţi anterior şi posterior de coloană. Fascicule musculare
permit CV, pe de o parte, să suporte solicitările întregului corp, iar pe de altă
parte, să execute o serie de mişcări în toate planurile corpului.
Cinematic grupele musculare sunt situate pe faţa ventrală a trunchiului
realizând flexia ventrală, iar muşchii dispuşi pe faţa dorsală şi laterală a
trunchiului realizează flexia dorsală (extensia) şi mişcarea de lateralitate.
Mişcarea de extensie este realizată de patru lanţuri musculare:
 Primul lanţ cinematic format din muşchii superficiali, este constituit de
marele dorsal, continuat de aponeuroza toraco-lombară de partea opusă
şi fasciculile superficiale ale fesierului mare.
 Al doilea lanţ este constituit de spleniusul gâtului, continuat de
fasciculile semispinalului de partea opusă, de iliocostal şi de oblicul
extern al abdomenului.
 Al treilea lanţ este reprezentat de spleniusul capului, continuat de
dinţatul postero-superior din partea opusă şi de intercostalii externi.
 Al patrulea lanţ este format de splenius, continuat de fasciculile
spinalului toracic din partea opusă, de transversospinos şi de fesierul
mare de aceiaşi parte cu spleniusul.

Din grupul flexorilor fac parte următoarele lanţuri musculare:

 Primul lanţ cinematic este flexor, fiind constituit de muşchii
prevertebrali cervicali – dreptul anterior al capului, dreptul lateral al
capului, lungul gâtului, cât şi de muşchii laterovertebrali,
toracoabdominali – stâlpii diafragmului şi psoasul iliac.
 Al doilea lanţ cinematic, tot flexor, este format din muşchii scaleni,
continuaţi de muşchii intercostali interni, care după o încrucişare la
nivelul coloanei lombare, continuă cu fibrele psoasului iliac.
 Al treilea lanţ cinematic, flexor, este reprezentat de muşchii gâtului,
continuat de muşchii antero-laterali ai toracelui şi ai abdomenului până
la pube.

10
 Definiție

Scolioza reprezintă o deviație laterală a axului normal al coloanei,

deformația survenind în 3 planuri: frontal, sagital și transversal.
Denumirea direcției scoliozei este conferită de convexitatea, respectivv de
gibozitatea deviației de coloană. Scolioza poate reprezenta o singură curbură pe
toată lungimea coloanei sau este localizată la nivel regional: cervical, toracal,
lombar, fiind scolioză de tip C. Sunt situații când prezintă două curburi, cea de-a
doua având un rol compensator pentru prima curbură; în acest caz, avem o
scolioză în S. Sunt și cazuri în care scolioza prezintă mai multe curburi

Epidemiologie

 Prevalenta: 2% din populatia adolescenta

 Varsta
Fete: dupa 9-10 ani
Baieti: dupa 11-12 ani
 Sex
Fetitele progreseaza foarte rapid
devieri mici <10º 1:1
devieri mari >30º 10:1 F:M
Mai frecvent intalnita peste varsta de 10 ani ( prezenta la 2-4% din copiii de
10-16 ani)

Clasificare

După vârsta de debut

 Scolioza infantilă
-debut la 0-3 ani (obișnuit în primul an)
-mai frecvent la băieți
-obișnui curbură toracică stânga
-majoritate dispat spontan chiar netratate
-unele progresează și au un prognnostic rău

11
  Scilioza juvenilă
-debut între 4-10 ani (în medie la 6 ani)
-repartiție egală pe sexe
-obișnuit curbură toracică dreapta
-evoluție mai puțin gravă ca cea infantilă
 Scolioza adolescentului
-debut între 10 ani și maturitatea scheletală
-predominanță feminină
-obișnuit curbură toracică dreapta
-evoluție benignă

După etiologie
 Scolioze nonstructurale
-scolioze posturale
-scolioze compensatorii
 Scolioze structurale tranzitorii
-Scolioza sciatică
-Scolioza isterică
-Scolioza inflamatorie
 Scolioze structurale
-Scolioza ideopatică (80% din totalul scoliozelor)
-Scolioza congenitală
-Scolioze de origine neuro-musculară
-Scolioza din neurofibromatoza Recklinghausen
-Scolioza din bolile mezemchimale
-Scolioza secundară unor traumatisme

Evaluare

Examenul clinic
Anamneza
 Vârsta de debut
 Antecedente heredocolaterale (alte cazuri de scolioză în familie)

12
Examenul rahisului

 Inspecția în ortostatism
Din spate:
- mersul ,,șoldit”
- alinierea trunchiului: firul de plumb de la occipit
- asimetrie de poziție a omoplaților (ridicat pe parte convexității)
- situația înălțimii umerilor
- unghiului gât-umăr modificat de asimetria trapezului (curbură cervicală sau to
racică înaltă)
- rectitudinea flancului lombar de partea convexității a curbei lombare
- asimetria bazinului
- testul aplecării a lui Adams (copilul se apleacă în față). La nivelul toracic apare
gibozitatea dorsală de partea convexității
- devierea liniei spinoaselor ce sunt rotate spre concavitatea curburii

Din față:
-Se observă asimetria sânilor sau a nivelului mameloanelor
-Protuzia hemitoracelui de parte concavității
-Sternul este rotat în axul vertical sau deplasat lateral față de linia mediană, ca
raspuns al rotației coastelor

Din lateral:
-Se urmăresc curburile în plan sagital (hipercifoza, hiperlordoza)

-Inspecția în decubit permite masurarea lungimii actuale și a celei aparente a

membrelor inferioare
-Examen neurologic (diastematomielie, mielomingocel, siringomielie)
-Statica bazinului prin tangența la marginea inferioară a celor două articulații
sacro-iliace
-Echilibru rahisului: verticala din odontoidă trece prin mijlocul sacrum-ului
-Determinarea gradului de maturitate osoasă este important deoarece la
maturitate evoluția scoliozei este mult încetinită (deși nu întotdeauna complet
oprită)

13
 Prognostic

Se apreciază în funcție de trei parametri:

 Vârsta de apariție. În primii cinci ani coloană crește mai repede, între 5-10
ani creșterea ei este încetinită, după 10 ani din nou creșterea accelerată.
 Forma topografică cu implicații funcționale și/sau estetice:
- cervico-toracica, deviația capului, prejudiciu estetic
- toracică, risc respirator sau chiar cardio-respirator
- lombară, degerenescența artrozică la adult
 Gradul de curbură se apreciază periodic la 4-6 luni, aflând media lunară
de progresie:
- evoluție cu 1 grad pe lună (12 pe an) – curbură malignă, cu mare
evoluție- corset
- evoluție cu 6 grade pe an – tratament mai blând
- evoluție cu 2 grade pe an – întreruperea tratamentului

 Relația grad de curbură – vârstă:

- angulația de 20 de grade la 17 ani este liniștitoare
- la 10 ani este îngrijorătoare
- la 5 ani este alarmantă

 Cu cât copilul este mai mic când debutează scolioza, cu atât prognosticul
este mai rău. Progresia cea mai rapidă este în timpl adolescenței.
 Magnitudinea curburii mai mare de 35 de grade reprezintă un prognostic
prost. Curburile mai mici de 20 de grade pot progresa.
 Prezența unei curburi secundare poate indica progresia scoliozei.
 Asocierea cu alte anomalii

Complicații

Toracele este împărțit în două porțiuni inegale și în cazuri severe, aerația

pulmonară este diminuată de partea convexității
14
 Presiunile anormale asupra inimii pot duce la disfuncții ale acesteia
Modificări ale canalului meduar ce devine distorsionat în cazurile severe,
măduva este întinsă și angulată, dar tulburări funcționale apar foarte rar și numai
atunci când se asociază și o cifoză dorsală marcată
La fetițe apare asimetria sânilor în plan frontal ceea ce reprezintă un
prejudiciu estetic

Tratamentul

Tratamentul Kinetic
Tratamentul care se efectuează prin mijloacele kinetoterapiei este de lungă
durată şi se întinde în general pe mai multe luni sau ani, în raport cu vârsta şi
deformaţiile prezente. Va fi reluat chiar şi în caz de reuşită. Evaluarea copiilor se
va face până la sfârşitul perioadei de creştere.
Kinetoterapia se adresează tuturor pacienţilor cu atitudine scoliotică şi
formelor de scolioză şi cuprinde următoarele mijloace:
 diferite tehnici de masaj şi de stretching - întinderi ale părţilor moi
(tegument, fascii, muşchi, tendoane etc.) astfel încât să se realizeze o
"dezlipire" - degajare a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);
 educaţia posturală corectă în culcat, patrupedie, ortostatism, a activităţilor
ADL din timpul zilei - în pat, bănci şcolare, la purtarea genţilor sau a altor
greutăţi în mână sau pe umăr etc.;
 exerciţii dinamice cu scop de asuplizare articulară;
 exerciţii statice pentru creşterea tonusului muscular;
 exerciţii de corectare a respiraţiei în vederea creşterii capacităţii vitale –
dobândirea mecanismului respirator în cele trei forme (abdominal, costal,
sternal).

Etapele tratamentului
În prima etapă a tratamentului se determină atitudinea vicioasă, adică se
observă defectele (în faţa oglinzilor sau în faţa planurilor de referinţă), prin
exerciţii posturale contrastante care merg de la poziţia obişnuită, cea incorectă,
la cea corectă. Această primă etapă durează între 5 şi 10 şedinţe.
Etapa a doua este una corectivă. În această etapă asuplizarea corectoare
ocupă un rol important. Datorita ei, precum şi a exerciţiilor posturale, se
15
ameliorează postura. Tonifierea musculară este în măsură să contribuie la
menţinerea corecţiei. Se trece apoi la tonifierea generalizată a musculaturii
trunchiului şi membrelor. Această etapă durează mai multe luni.
Etapa a treia este de consolidare şi readaptare. În această etapă se fixează
rezultatele obţinute până acum. Reeducarea posturală efectuată acum înglobează
toate gesturile obişnuite şi vizează automatizarea poziţiilor corecte. Asuplizările
pentru întreţinerea supleţii normale au loc în toate planurile.
Activitatea musculară generalizată se practică din ce în ce mai intens,
orientându-se spre o activitate normală. Activitatea din etapa a treia dezvoltă,
prin exerciţiile folosite, rezistenţa necesară în timpul activităţii obişnuite şcolare
sau profesionale.

Mijloacele kinetoterapiei pentru tratamentul corectiv al scoliozei

Kinetoterapia corectoare întăreşte, stabilizează şi mobilizează coloana.
Tratamentul prin mişcare se referă la exerciţii active care să frâneze evoluţia
scoliozei, exerciţii precis localizate deoarece există riscul de a favoriza formarea
curburii adiacente. Muschii ei sunt scurtaţi prin lucru în contracţie şi întindere
incompletă. Există diferite mijloace kinetoterapeutice ca: exerciţiile active,
tehnicile FNP sau metodele binecunoscute de corectare a scoliozei:
 Metoda translaţiei, a lui Roederer şi Ledent, constă în deplasarea spre
partea corectoare, a unui segment de corp. Această translaţie se face
ţinând braţele lateral pentru a putea corecta poziţia trunchiului, iar
kinetoterapeutul, aşezat în spatele copilului, controlează execuţia
mişcărilor. Este uşor de realizat în cazul unei scolioze în C, dar pentru o
scolioză în S este nevoie de o corecţie a curburii lombare aşezând o pernă
sub fese de partea concavităţii, după care se execută translaţia pentru
curbura superioară;
 Metoda Niederhoffer se bazează pe folosirea tensiunilor izometrice în
tratarea atât a scoliozei cât şi a diverselor discopatii şi spondilozii. În
această metodă se caută redresarea coloanei vertebrale în raport cu linia
mediană, prin contraţii izometrice contra rezistenţei, egalând în felul
acesta diferite tensiuni ale musculaturii spatelui (partea concavă este
slabă, partea convexă prezintă tensiuni mari). Se urmăreşte apropierea
coloanei cât mai mult de linia mediană şi nu toniferea musculară. În
timpul tensiunii izometrice există o perioadă de contracţie progresivă
urmată de o contracţie statică şi terminarea cu relaxare progresivă a
musculaturii, fiecare perioadă având aceeaşi durată;
16
  Metoda V. Vojta: exerciţiile activ-reflexe acţionează mai ales asupra
musculaturii proprii din straturile profunde ale coloanei vertebrale care nu
poate fi pusă în funcţie prin voinţa pacienţilor. Acest model de mişcare
este perfect atât din punct de vedere al echilibrului muscular în jurul
articulaţiilor cât şi din punct de vedere al aliniamentului osos al coloanei
vertebrale şi al membrelor. Avantajul exerciţiilor este că eficienţa
tratamentului depinde de acceptul poziţiilor iniţiale de către elevi şi
profesionalismul terapeutului, contracţia musculară se derulează şi
aliniamentul osos-segmentar se instalează involuntar. Deci pacientul nu
are nevoie de experienţă motorie deosebită;
 Metoda Klapp foloseste poziţia patrupedă pentru activarea musculară în
condiţia unei coloane orizontale, neîncărcate
Principii de execuţie
 Relaxare în PI, cu mentinerea acesteia pe tot parcursul executiei
 Ritmul de execuţie al exerciţiului (scurtarea sau prelungirea unui timp) se
adaptează obiectivului urmărit în momentul aplicării:
 Întindere axială→mobilizare→realiniere “stretch-reflexul”- întindere
articulară pentru a favoriza travaliul care urmează corectiv tonifiere
musculară
 menţinerea poziţiei finale corective
 deplasarea MS precede în general deplasarea genunchiului, pentru a crea
spaţiu şi pentru a evita tasarea
 capul este totdeauna în extensie axială, iar coloana cervicală este
delordozată (în bărbie dublă)
 pentru solicitare optimă, în poziţia finală se lucrează la limita echilibrului,
de aceea coapsa de sprijin va fi aproape verticală (fără a depăşi verticala)
 vârful piciorului nu va pierde contactul cu solul; ridicarea lui, în cele mai
bune cazuriînseamnă o puternică coaptare a articulaţiilor lombare, adesea
o basculare a uneia asupra alteia.
 se verifică permanent echilibrul între tracţiunea exercitată asupra coloanei
de greutatea capului şi contratracţiunea pelvi-podală, ceea ce asigură (o
decoaptare), o întindere axială maximă
 centurile revin obligatoriu la orizontală, cu două excepţii-exerciţiile de
derotare a
centurilor: răsucirea pentru centura scapulară şi alunecarea-tracţiunea pentru cea
pelviană
17
 Metoda cu mingea Bobath este metoda care foloseşte tridimensionalitatea
acţionării asupra coloanei în diferite ipostaze şi poziţii cu şi fără ajutor.
 Metoda FED (fixare, elongare, derotare) a fost concepută în urmă cu 30
de ani, pentru tratarea deviaţiilor coloanei vertebrale, şi constă în fixarea
tridimensională, elongarea şi derotarea acesteia, prin presiune corectivă,
realizată intermitent sau continuu. În urma cercetărilor efectuate de-a
lungul timpului, s-a demonstrat eficienţa aplicării metodei FED, prin
corectarea deviaţiei în proporţie de 80-90% la copii înainte de încheierea
procesului de maturizare osoasă şi de 30% la adult. Prin corectarea
poziţiei coloanei vertebrale, pacientul va primi stimuli de însuşire a
acestei poziţii. În urma acestor informaţii primite, vor fi stimulaţi
receptorii spinali, placa neuromusculară şi corpusculii Golgi, care în mod
normal nu acţionează. Se iniţiază sub formă asistată de aparat o facilitare
neuromusculară proprioceptivă, cu antrenarea unor fibre musculare care
rămân permanent atrofiate din cauza lipsei de activitate.
Dispozitivul de care dispune acest aparat permite programarea
forţei braţului mecanic, corecţia şi conştientizarea poziţiei ortostatice. Un
alt avantaj al acestei tehnici este că se produce derotarea coloanei
vertebrale, elongarea musculaturii retractate, obţinându-se o revenire a
coloanei vertebrale în poziţie normală.
 Terapia Schroth este abordarea terapeutică trdimensională a scoliozei,
care a fost concepută de Katharina Schroth la începutul anilor 1900. Prin
creativitate, gândire metodică și prin muncă, Schroth a încercat să- și
îndrepte scolioza, punând accent foarte mare pe respirație și contracție
musculară. Scopul terapiei este îndreptarea coloanei prin elongația activă
a acesteia, derotarea vertebrelor prin respirație tridimensională, precum și
tonifierea și strechingul musculaturii în poziția maximă corectivă.
Exercițiile vizează corecția posturii scoliotice și obținerea unei imagini
corporale normale. Înainte de începerea terapiei este necesară evaluarea și
diagnosticarea tipului de curbură scoliotică!
Acest tip de gimnastică este recomandată de la vârsta de 8 ani,
maturitatea intelectuală fiind foarte importantă în ceea ce prive ște
conștientizarea tehnicilor terapeutice. Prin această terapie se poate corecta
sau chiar stopa evoluţia deviaţiei până la finalizarea perioadei de creştere.
În cazurile severe (curbura scoliozei depăşeşte 30 de grade) se recomandă
efectuarea acestor exerciţii pe o perioadă îndelungată. În caz contrar
deviaţia poate evolua în continuare.
18
 Obiectivele terapiei:
- Reducerea gradului de scolioză, respectiv încetinirea sau stoparea
progresării acestuia până la maturitatea osoasă;
- Dezvoltarea și stabilizarea senzaţiei de postură corectivă;
- Creşterea capacităţii cardio-pulmonare;
- Ameliorarea durerii;
- Prevenirea proceselor degenerative ale diferitelor segmente (muşchi,
articulaţii, zone intervertebrale);
- Îmbunătăţirea stării psihice;
- Îmbunătățirea aspectului estetic.

Tratament ortopedic
Reeducarea indicată în scoliozele puțin evolutive juvenile și postpubertare.
Aparatele ortopedice:
- Metoda Lyoneza de tratament (corset gipsat urmat de corset de plexidur)
- Corset Milwaukee cu sprijin occipital și mentonier
- Ortezele cu 3 si 4 valve (cheneau; Boston)

Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical poate fi utilizat in tratamentul scoliozelor severe. Scopul
interventiei chirurgicale este de a imbunatati o deformare severa a coloanei
vertebrale. Rezultatul nu va fi o coloana vertebrala perfect dreapta, dar scopul
este de a echilibra coloana vertebrala si de a impiedica agravarea curburii.
Chirurgia in mod normal implica stabilizarea coloanei si impiedicarea agravarii
prin unirea permanenta a vertebrelor intre ele.
Factorii ce trebuie luati in considerare inainte de operatie sunt:
-varsta persoanei
-marimea, directia, localizarea curburii sau curburilor coloanei
-daca alt tratament, precum purtarea corsetului nu a fost eficienta
Tratamentul chirurgical poate fi luat in considerare daca:
-copilul are o curbura coloanei vertebrale mai mare de 45 pana la 50 de grade
-se prevede o agravare a curburii. In copilarie curbura poate progresa din cauza
cresterii, care nu este terminata. La adult o curbura mai mare de 50 de grade
poate sa se agraveze
-nu pot fi folosite corsetele sau nu sunt eficace.

19
Tratament medicamentos
Cand durerile de spate sunt asociate cu scolioza, durerile pot fi cauzate de
probleme musculare, discale, ale fatetelor articulare, ale radacinilor nervoase sau
de afectiunile tumorale. In mod normal durerile nu sunt cauzate de curbura
coloanei prin ea insasi. Unele persoane pot folosi medicamente eliberate fara
prescriptie medicala cum ar fi aspirina sau ibuprofenul pentru usurarea durerilor
de spate. In timp ce aceste medicamente pot usura temporar durerile spatelui, ele
nu pot vindeca scolioza si nu previn reaparitia durerilor.

Concluzii

Neavând o rețea specifică de depistare a scoliozelor în România există un

număr foarte mare de copii și adolescenți cu forme grave. Scolioza nu apare
datorită unei poziții defectuoase, ci are o cauză genetică și hormonală. De aceea,
este necesară depistarea precoce când gradul de curbură a scoliozei este mic și
nu apar modificări semnificative ale coloanei vertebrale și ale cutiei toracice cu
repercusiuni asupra funcțiilor cardio-respiratorii, precum și a tulburărilor de
echilibru.
Depistarea trebuie să se facă în rețeaua scolară, prin intermediul medicilor
școlari și ai medicilor de familie pentru a îndruma copilul către specialist,
beneficiind astfel de un tratament adecvat.

20