Termenul de 

Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) are două semnificații:

 Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în

special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine
și nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin
mijloace umane, în sprijinul intereselor acestora. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare,
umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependența de credință,
supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universală
bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale
umane nu pot fi provincialiste.
 Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-
a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață,
de gândire și de creație artistică. Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine
și grecești și în special valorile ei în materie de morală personală și publică. [1]

Panteismul este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie și

universul. Sau cum spunea Spinoza: Deus sive Natura („Dumnezeu sau Natura”, pentru
Spinoza Dumnezeu fiind Natura).[1]

Știința (din cuvântul latin scientia, care înseamnă „cunoaștere”)[1] este un sistem ordonat de

cunoștințe structurate care studiază, cercetează și interpretează fenomenele naturale, sociale și
artificiale.[2]
Cele mai vechi rădăcini ale științei pot fi urmărite în Egiptul Antic și Mesopotamia în jurul anilor 3500-
3000 î.Hr.[3][4] Contribuțiile lor la matematică, astronomie și medicină au modelat filosofia
naturală greacă a antichității clasice, prin care s-au făcut încercări formale de a oferi explicații ale
evenimentelor din lumea fizică bazate pe cauze naturale. [3][4]

2. Jean Bodin - Suveranitatea statului

Cu aproximativ un secol mai târziu decât în Italia, zorii Renaşterii îşi face apariţia în Franţa,
unde fărâmiţarea feudală, încorsetarea dogmatică devin tot mai insuportabile.

Juristul Jean Bodin (1529-1596) este personalitatea cea mai ilustră a acelei
perioade, concepţia sa politică fiind de esenţă juridică.

În lucrarea sa despre "Republica" (şase cărţi despre republică), Bodin dezvoltă o interesantă
concepţie cu privire la originea statului. Statul ar avea, după el, o origine familiară (la
originea sa stând familia, asocierea de familii). Dar statul este o instituţie
cu suveranitate proprie, el fiind acela care pentru prima dată a dezvoltat Teoria suveranităţii
de stat.

 Suveranitatea constă în posibilitatea de a desfiinţa legea. Această putere este unică,

indivizibilă  şi  permanentă (trăsături ale statului suveran).

Suveranitatea este absolută, nelimitată şi se exercită fără aprobarea celor supuşi. Acest

caracter rezultă din imperativul unităţii statului, a unicităţii sale.
 1. Reforma în Cehia

În aceea perioadă Cehia, alături de Germania, Franţa, Italia făcea parte din grupul fruntaş al
statelor care intrau în faza capitalistă, având  o burghezie puternică.
Idealurile reformei constau în: lupta împotriva feudalismului; lupta contra bisericii catolice;
lupta pentru secularizarea averilor bisericeşti. În Cehia, însă, reforma se va centra şi
pe lupta naţională, de eliberare naţională de sub dominaţia Germaniei.

 Ian Hus (1371-1415)

Este conducătorul reformatorilor cehi (ramura radivcală -Taboritii), denumire ce provine de

la muntele Tabor, unde se adunau şefii reformei.

Reforma în Germania

Exponenţii reformei în Germania au elaborat numeroase teze politice. Cei mai importanţi
ideologi au fost: Martin Luther şi Thomas Müntzer.

 Martin Luther (1483-1546)

El se afirmă la început ca un reformator al bisericii catolice, fiind întemeietorul curentului

protestant german sau a Lutheranismului. El este un ideolog format, un profesor universitar,
care a combătut scolastica, dar şi ierarhizarea exagerată a bisericii. Pentru tezele sale a
fost excomunicat de papă (el rupe acea bulă papală de excomunicare, cea ce îi aduce
condamnarea la închisoare pe viaţă).

3. Elveţia

 Calvinismul

La doar câţiva ani mai târziu decât Luther, concomitent cu Mützer, îşi formează doctrina un
alt mare gânditor reformator Jean Calvin (1509-1564).

Este cunoscut ca un jurist revoluţionar elveţian, unul dintre reformatorul religiei, autor
al doctrinei protestante -care-i poartă numele- Calvinismul.