SCHIMBĂTORUL DE CĂLDURĂ CU PĂMÂNTUL INIMA SISTEMULUI

GEOEXCHANGE

Drd. Ing. Geol. Galina PRICĂ

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Hidrotehnică, galina.prica@gmail.com

ABSTRACT

Schimbătoarele de căldură cu pământul sunt părţi integrante ale sistemelor geoexchange. Principiul lor de
funcţionare se bazează pe transferul de căldură de la rocile în care sunt amplasate către agentul termic ce
circulă prin ţevile de PeHD. Determinarea tipului de schimbător se face în funcţie de o multitudine de
factori printre care amplasarea geografică a obiectivului de climatizat care presupune anumite temperaturi
minime medii şi maxime medii anuale. Deasemeni geologia zonei este importantă în determinarea atât a
tipului de schimbător cât şi a lungimii acestuia. Considerentele economice şi cele de suprafaţă disponibilă
sunt şi ele importante în acest demers. În lipsa unor aparate de măsură şi a unor programe specializate
proiectarea unui schimbător performant devine extrem de laborioasă şi aproape de nerealizat.

ABSTRACT

This paper presents a short description of the ground heat exchanger(GHE) as a part of geoechange
sistems. The function sistems of GHE is the heat transfer betwin rocs where it is located and the fluid used
in the PeHD pipes of instalation. The choise of the GHE tipe is function of many factors that depend ogf the
geographycal areathat supose a specific minimum amd maximummedia themperatureof a year. Also the
area geology is important in chosing the the GHE type and the legh of thys. The economical particularity
and those of available area are important too. If it miss the specific instruments and soft is dificil and
almost imposible to choose the right GHE.

Schimbătorul de căldură cu pămantul inima sistemului Geoexchange

Într-o lume tot mai avidă de energie în care preţul combustibililor fosili clasici este tot mai ridicat, iar
resursele tot mai reduse alegerea unei climatizări ce se bazează pe resurse regenerabile şi culmea pe care le
primim gratis, este, fără îndoială, alegerea cea mai bună.

Politica UE în acest domeniu al energiilor verzi, regenerabile, exprimată in Carta Alba şi Directiva
Europeana 2001/77/CE privind producerea de energie din surse regenerabile, prevede ca, până în anul 2010,
Uniunea Europeana lărgită să îşi asigure necesarul de energie în proportie de circa 12 % prin valorificarea
surselor regenerabile. In acest context, în multe ţări europene dezvoltate (Franţa, Italia, Germania, Austria),
posesoare de resurse geotermale similare cu cele ale României, preocupările s-au concretizat prin
valorificarea pe plan local/regional a potenţialului resurselor regenarabile, prin conceperea şi realizarea unor
tehnologii eficiente şi durabile, care au condus la o exploatare profitabilă, atât în pe partea de exploatare a
resurselor (tehnologii de foraj şi de extracţie din sondele geotermale), cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea
instalaţiilor energetice de suprafaţă.

În acest context utilizarea agentilor frigorifici naturali în pompe de căldură pentru industrie, comerţ si
vânzari cu amănuntul este o soluţie viabilă. Pompele de căldură mari din industrie şi din comerţul cu
amănuntul se pot întoarce la surse, cum ar fi căldura reziduală de la refrigerare şi de aer condiţionat, sau a
apelor reziduale, cu un nivel de temperatura mai mare, dar cele mai eficiente ce pote fi dealtfel folosite şi în
domeniul privat cu succes. Cu ajutorul pompelor de căldură este posibil să se realizeze temperaturi cu mult
mai mari la iesire folosind aceeasi energie de intrare astfel, ceea ce duce la extinderea gamei de aplicaţii
posibile şi evita creşterea emisiilor de carbon. Dacă se combină pompele de căldură cu un schimbător de
căldură cu pământul se obţin rezultate remarcabile. Aceste siteme poartă numele de sisteme geoexchange
adică folosesc surse geotermale.
Istoricul instalaţiilor geotermale

Cea mai veche staţiune cunoscută este un bazin de piatră pe muntele Lisan şi a fost construită în timpul
dinastiei Qin, în 3a-lea î.Hr., în acelaşi loc unde, mai târziu, a fost construit palatul Huaqing Chi. Apoi
romanii utilizau izvoarele termale la baile publice şi încălzirea prin pardoseală, desigur una extrem de
primitivă. [10] Taxa de intrare pentru aceste băi, probabil, a repreztat prima utilizare comercială a puterii
geotermale. Cel mai vechi sistem centralizat de încălzire geotermal din lume a funcţionat în Chaudes-
Aigues, Franţa, care a fost de operativ din secolul al 14-lea. [3]. În 1892, în primul sistem de încălzire
urbană din SUA a fost în Boise, Idaho şi a fost alimentat direct de către energia geotermală. Tot cu energia
geotermala a fost utilizată pentru producerea căldurii pentru sere, deasemnea în Boise dar în 1926, şi
aproximativ în acelaşi timp, în Islanda, energia gheizerelor a fost folosite pentru în acelaşi scop. [11]
Charlie Lieb a dfost primul care a folosit un schimbător de căldură cu puţuri verticale, în anul 1930 pentru
încălzirea casei lui. Din 1943 în Islanda apa caldă şi aburul provenind din gheizere au început să fie
utilizate pentru incalzirea locuintelor.

Pompa de căldură a fost inventată de lordul Kelvin, în 1852, iar ideea de a fi utilizată pentru a atrage
căldura din sol a fost brevetată în Elveţia, în anul 1912. Dar ideea a fost implementată cu succes abia în
1940. Prima pompă de căldură geotermală comercială a fost proiectată de JD Krocker pentru a încălzi
clădirea Commonwealth (Portland, Oregon), în 1946, şi profesorul Carl Nielsen din Ohio State University a
fost primul care a folosit un astfel de sistem pentru încălzirea rezidenţială, doi ani mai târziu [10].
Tehnologia a devenit populară în Suedia, ca urmare a crizei petrolului din 1973, şi a fost în creştere, deşi
lentă la nivel mondial. Dezvoltarea de conducte de polybutylene în 1979, au crescut foarte mult viabilitatea
economică a acestui sistem. [13] În anul 2004, erau peste un milion de pompe de căldură geotermale
instalate în întreaga lume care însumau 12 GW capacitate termică. În fiecare an, aproximativ 80.000 de
unităţi sunt instalate în SUA şi 27000, în Suedia. [14]

Premizele geologice ale funcţionării schimbătoarelor de căldură cu pământul

Energia geotermală (de la grecescul Geo care înseamnă pământ, şi termos în sensul de căldură) este energia
extrasă din căldura înmagazinată în pământ. Aceasta energie geotermală provine de la formarea iniţială a
planetei, de la dezintegrarea radioactivă a mineralelor componente ale rocilor şi de la energia solară
absorbită la suprafaţă. Ea a fost folosită pentru încălzirea locuinţelor şi a băilor comune încă de pe vremea
romanilor, dar abia în zilele noastre ea a fost redescoperită şi reevaluată pe baze ştiinţifice.

Structura internă a pamântului şi distribuţia fluzului de căldură pe categorii

Bătrâna noastră planetă ne oferă soluţii nebănuite până mai ieri. Concret temperatura din interiorul
Pământului creşte în medie cu 1o C la fiecare 33 m. Există numeroase zone unde valoarea gradientului
geotermal diferă considerabil faţă de această valoarea medie. Spre exemplu în zonele unde platoul de rocă a
suferit prăbuşiri rapide şi bazinul este umplut cu sedimente „foarte tinere” din punct de vedere geologic,
gradientul geotermal poate fi mai mic de 1°C/100 m. Pe de altă parte în alte zone geotermale gradientul
depăşeşte de câteva ori media. În general, valoarea acestui gradient este de 25 0C/km, însă există numeroase
zone în care gradientul geotermic din apropierea scoarţei este mult mai mare. Aceste zone sunt adevărate
rezervoare subterane, de energie geotermică de potenţial ridicat, care, în anumite condiţii favorabile, pot fi
exploatate în instalaţiile de incălzire şi înstalaţiile de preparare a apei calde menajere.

Zonele adiacente structurilor rocilor eruptive efuzive şi intruzive au o temperatură mai ridicată decât
celelalte zone ceea ce face ca gradientul geotermic să fie mai ridicat decât media, evident temperatura fiind
funcţie de gradul de răcire a magmei din formaţiunile respective. Evident că şi la la 75 m în interiorul
pămantului putem avea o temperatură de 12-15o C pe care o putem pune la treabă, mai precis prin
introducerea unei ţevi prin care circulă, fie apă fie glicol vom reuşi să încălzim acest agent termic, pe care
mai apoi, cu ajutorul uneia sau mai multor pompe de căldură le vom putea utiliza într-un sitem de
climatizare pentru o locuinţă, o clădire comercială sau industrială.[1], marele avantaj al acestui sistem fiind
acela că vara se poate folosi pentru răcirea încăperilor, iar iarna pentru încălzire. Aşa cum spuneam agentul
frigorific este fie apa, fie apă cu glicol. Pe lângă faptul ca sunt neutre pentru climă caracteristicile
convingătoare a acestor agenţi frigorifici includ mai presus de toate proprietăţile lor excelente
termodinamice şi un nivel ridicat de eficienţă economică. [2] Evident atât apa cât şi amestecul de apă cu
glicol sunt fiabili şi siguri, în refrigerare pentru mai mult de o sută de ani. Având în vedere importanţa tot
mai mare ce este atribuită eficienţei energetice şi protejarii resurselor, sectorul de pompe de căldură, de
acum vor trebui folosescă tot mai mult potenţialul oferit de agenţi frigorifici naturali. În acest sens sistemul
geoexchange ce nu numai ca foloseste o sursă de căldură oferită gratis de către Pământ, dar chiar şi agentul
frigorific folosit este unul perfect ecologic căci nu este altul decât apa sau, uneori apă cu glicol.

Bazele teoretice ale transferului de căldură dintre sol şi sistemul de climatizare

Este important de stiut că dat fiind existenţa unui gradient geotermic şi presupunând că rocile au o
abilitate finită de a conduce căldura, pământul va ceda căldură dinspre interiorul său către exterior –
Legea lui Fourier

1.1
Q – fluxul de căldură [W]
– conductivitatea termică[Wm-1K-1]
A – aria secţiunii [m2]
– temperatura [C 0, K]

Thomson a avut ideea de a combina legea lui Fourier cu o ecuaţi dimensională a transferului de căldură
conductiv

1.2

z – adâncime până la suprafaţă pământului [z]

– conductivitatea termică[Wm-1K-1]
– temperatura [C 0, K]
– gradientul geotermic
Scv – capacitate calorica specifică, volumetrică [Jm-3K-1]
t – timpul

Abilitatea mediului de a acumula căldură - capacitate calorică specifică Sc [J/KgK]

1.3
Conductivitatea termică este egală numeric cu cantitatea de căldură (Q) transferată în unitatea de timp (τ)
prin unitatea de arie (A) şi de-a lungul unei unităţi de grosime (L), când cele două feţe opuse diferă printr-o
unitate de temperatură (T sau t)’ ea descrie de fapt cât de bun conducător de căldură este un material.
Newton a propus o formulă mai simplă pentru rata de transfer termic

1.4

– transferul de căldură de la corp (rocă) spre fluid [W/m2]

– coeficient local de transfer termic [W/m2K], depinde de natura fluidului, debitul acestuia, proprietăţile
suprafeţei corpului etc
– temperatura fluid [C 0, K]
– temperatura corp [C 0, K]

Schimbătorul de căldură cu pamântul detalii constructive

Inima sistemelor de acest tip numite şi geoexchange este schimbătorul de căldură cu pământul, adică exact
sistemul de ţevi ce preia căldura respectiv răcoarea din Pământ şi o aduce la suprafaţă.

Schimbătorul de căldură cu pământul sau instalaţia de captare a energiei din sol poate fi cu captatori plani,
orizontali sau captatori verticali amplasaţi în puţuri. Lichidul care se constituie în agent termic (apă sau
apă cu glicol) este transportat cu ajutorul unei pompe de circulaţie prin acest sistem.

Pentru montarea colectorilor plani şi a celor verticali este necesar ca solul să fie compact şi uniform,
pentru a se evita deteriorarea mecanică a acestora. Solul în care se montează este bine să pr ezinte o
umiditate căt mai r idicată pentr u a beneficia de avantajele conductive ale unui sol umectat, ştiut
fiind că umiditatea favorizează transferul de căldură. În cazul unei structuri preponderent argiloase umede
este necesară o suprafaţă mai mică pentru extragerea căldurii decât cazul uneia constituite din roci mai dure
şi uscate.

Proiectarea unui schimbător de căldură cu pământul constă de fapt la început în alegerea corecta a tipului şi
configuraţiei acestuia. Un schimbător de căldură bine ales se traduce de fapt prin performanţe maxime la
preturi reduse. Evident ca nu exista nici un schimbator care sa fie numit cel mai bun în realitate se pune
problema de a găsi o modalitate de alegere a celui mai bun schimbător potrivit zonei în care acesta va fi
amplasat.

Trebuie spus deci că nu există un schimbător perfect şi imuabil, pentru fiecare proiect în parte pentru a
alege schimbătorul cel mai eficient trebuie urmate:

1. Alegerea configuraţiei

2. Selectarea tipului de ţeavă

3. Estimarea lungimii schimbătorului de căldură [1]

Alegerea configuraţiei [1]

Există mai multe tipuri constructive de schimbătoare de căldură cu pământul aşa cum este ilustrat şi în
figura de mai jos.

Diferite tipuri de schimbătoare de căldură

Configuraţiile posibile din care trebuie să alege schimbătorul de căldură cu pământul în mod frecvent sunt
următoarele:

1.a – orizontal
b – vertical
2.a – în serie
b – în paralel

1.a Sistem orizontal

Instalarea colectoarelor se face în plan olizontal pe o suprafaţă netedă şi plană sau cu o uşoară înclinare
laterală (în pantă). Ţevile colectoare se pun intotdeauna in sens invers pantei la o adâncime cuprinsă intre
1.2 - 1.4 (de regulă sub adâncimea de îngheţ din zonă) şi se recomandă ca fiecare ţeavă trasă să aibă aceeasi
lungime (cca. 100 m) pentru ca diferenţa de presiune să fie aproape egală (pentru o captare echilibrată a
energiei).
Calculul energiei disponibile se face după relaţia:
 L (t g − t w )
Qc =
R

Qc, – energia disponibilă (W/h)

L – lungimea conductelor (m)
t g - temperatura pământului (C)
tw - temperatura fluidului (C)
R – rezistenta termică de transfer (m C/W)

Tabelul 1. Energia posibilă a fi extrasă din sol prin montarea colectorilor orizontale (Regula
sarcofagului)
Distanţa între Puterea specifică Suprafata colectorului
Calitatea solului
colectoare de extragere mp KWh

(cm) W/mp B=3 B=3,5 B=4

Uscat necompactat 50 10 66 71 75

Umed compactat 50 20 - 30 33-32 36-24 38-25

Ud necompactat
80 40 17 18 19
(nisip, pietriş)

1.b – Sistem vertical

Colectoarele verticale prezintă avantajul reducerii suprafeţei ocupate de colectori şi posibilitatea captării
unei cantităţi mult mai mari de energie urmarea “efectului” gradientului termic şi datorită căruia
temperatura creşte cu 1o C la 33 m).

Tabelul 2. Energia posibilă a fi extrasă din sol prin montarea colectorilor verticali orizontale (Regula
sarcofagului)
Distanta intre Puterea specifică Suprafata colectorului
Calitatea solului
colectoare de extragere mp KWh

(cm) W/mp B=3 B=3,5 B=4

Sedimente uscate 50 30 22 24

Ardezie, bazalt 50 55 12 13 25

Rocă densă
50 80 8 9 14
(conductibilitate termică ridicată)

Roci cu circulaţie de aoe

100 6.5 7 9
subterane ridicată

Adâncimea sondei este limitată doar de caracteristicile de ordin economic; în general ele având
între 75-150 m. Distanţa între puţuri trebuie să fie de cel puţin 5 m.
Volumul agentului (1 h) de lucru pentru captarea energiei se calculează cu formula:
 3600 Psol
G=
C ∆t
Unde:
Psol – puterea de extragere a căldurii din sol (kW)
C – caldura specifică a agentului de lucru (KJ/Kg K)
2.a - în serie
2.b – în paralel

În alegerea corecta a tipului de schimbător trebuie să ţinem seama de mai mulţi factori şi anume: suprafaţa
de care dispunem, tipul de roci şi transferul de căldură pe care acestea îl pot face, costurile de excavare sau
de foraj. Ca idee generală atunci când este vorba de o casă privată, unde avem la dispoziţie o suprafaţă de
teren mai generoasă, iar rocile nu sunt din cele mai dure soluţia optimă ar fi cea a schimbătoarelor
orizontale în sistem multiţeavă.

Când suprafaţa pe care o avem la dispoziţie este redusă şi mai este şi constituită din roci dure atunci singura
soluţie este cea a colectoarelor verticale.

Sistemele în serie vertical nu pot avea decât o singură trecere, aceasta fiind de departe cea mai
neperformantă. Acest sistem este folosit doar la circuitele cu freon, cu expansiune directă (freonul circulă
prin pământ).

La sitemul în serie orizontal lucrurile stau un pic altfel, în sensul că se poate folosi şi cu expansiune directă,
dar şi cu agent apa. Acest sistem are avantajul că se poate executa în etape, nefiind necesar să se facă toată
săpătura odată ci pe tronsoane, în plus amplasandu-se la adâncimi mici, în jur de 2m costurile sunt şi ele
scazute.
În mare sistemele paralele sunt mai avantajoase deoarece folosesc diametre mai mici de aici şi costuri mai
mici. Pentru cele orizontal paralele se adaugă costurile reduse la săparea şanţurilor, dar trebuie acordată o
mai mare ateţie la asigurarea pantei pentru a se putea face eficient aerisirea sistemului.

La sistemele vertical paralele un avantaj deloc neglijabil, este faptul că avem nevoie de o cantitate foarte
mică de antigel, aflându-se dincolo de limita de îngheţ practic antigelul nici nu este necesar. Ca şi la
celelalte sisteme există şi dezavantaje, unul dintre acestea fiind acela că trebuie să asigurăm un echilibru
între fiecare ramură paralelă tradusă prin bucle egale.
Dacă ne uităm atent la schiţele de mai sus ale sistemelor constatăm că principalele elemente ale
shimbătoarelor de căldură cu pământul sunt:

- turul şi returul; destul de impropriu folosite aceste denumiri, mai degrabă corect ar fi către schimbător şi
de la schimbător. Capetele de tur şi retur sunt în general făcute din ţeavă PeHD de diametre mai mari pentru
a minimiza căderile de presiune.

- buclă; este de fapt porţiunea de ţeavă ce coboară şn puţ sau după caz, în şanţ şi apoi se leagă la retur.

- retur inversat; o ţeavă care face posibil ca fiecare buclă să aibe aceeaşi presiune de intrare şi ieşire. Se
foloseşte pentru a anula efectele pierderilor de presiune de-a lungul liniilor de cap.

- curba U; un fiting de 180 o folosit numai în bază puţului sau a şanţului pentru a asigura returul fluidului.

O altă clasificare a schimbătoarelor de căldură cu pământul este aceea în funcţie de numărul de ţevi folosite
în sistem:

Orizontal – cu o singură ţeavă

– cu două ţevi
– cu patru ţevi
Vertical – cu o singură ţeavă U
– cu două ţevi U

2. Selectarea tipului de ţeavă

eava care se foloseşte cel mai frecvent în realizarea schimbătorului de căldură cu pământul este cea
realizată din Polietilenă de înaltă densitate PeHD, SDR 11. Dar există soluţii constructive care folosesc
ţeava de cupru, dar adâncimea pentru forajele verticale nu trece de 20-30 m. în ceea ce priveşte diametrele
necesare, în alegerea acestora trebuie ca ţeavă să fie destul de mare pentru a menţine o putere de pompare
scăzută şi în acelaşi timp să fie suficient de mici ca să poată asigura un transfer de căldură cât mai bun între
pereţii ţevii (care la rândul lor preiau căldură de la rocile înconjurătoare) şi agentul termic. Cu alte cuvinte
diametrul optim trebuie să fie un compromis între căderea de presiune a fluidului şi performanţele termice.
Date fiind aceste deziderate cele mai uzitate diametre de ţevi sunt: ¾, 1, 1 ¼, 1 ½, şi 2’.[6]

Ecuaţiile după care se calculează căderea de presiune

- caderea de presiune şi debit (ţevi netede)

Darcy

Hazen-Williams

Numărul lui Reynolds

Viteza fluidului

Ca o regulă generală căderea de presiune într-o pompă de căldură ar trebui să fie egală cu căderea de
presiune în schimbătorul de căldură cu pământul.

3. Estimarea lungimii schimbătorului de căldură

în estimarea lungimii schimbătorului de căldură cu pământul este imperios necesar să se ţină seama de:
- debitul de apă necesar pompei de căldură
- tipul de circulaţie al fluidului
- temperatura minimă de intrare necesară

Deasemenea este important să se cunoască diferiţi parametri ai rocilor ce intră în alcătuirea geologică a
arealului în care este amplasat schimbătorul de căldură cu pământul.

Doi dintre parametrii extrem de importanţi în calculul lungimii schimbătorului sunt temperatura interiorului
pământului şi conductivitatea termică pe fiecare tip de rocă în parte.[3]

Pentru a determina aceşti parametri fie ne folosim de echipamente specializate care pot determina atât
temperatura solului cât şi conductivitatea iar mai apoi cu ajutorul unui soft specializat se face o prelucrare a
datelor opţinute. în lipsa acestor instrumente se pot folosi diverse alte metode de determinare. Pentru
conductivitate se poate folosi o determinare a valorii medii dacă se cunoaşte coloana stratigrafică a zonei,
lucru lesne de aflat fie prin studiul unor date de specialitate din literatura geologică fie prin analiza probelor
de la saparea şanturilor respectiv a probelor de sită de la foraje. Cât priveşte determinarea temperaturii
medii se poate face fie prin introducerea unui termometru special în foraj fie plecând de la temperatura de la
suprafaţa solului şi cunoscând gradientul geotermic (în general acesta este de 10 la 33 m).

Atât temperatura cât şi conductivitatea termică se pot măsura cu ajutorul unei maşini speciale dotate cu un
datalogger ce poate oferi date înregistrate din minut în minut şi apoi cu ajutorul softului de specialitate se
poate determina conductivitatea termică.

Ecuaţiile analitice pentru a estima tremperatura solului[4], [5]

- Temperatura pământului la o adâncime în sol şi la timpul t din an

o
- Temperatura medie a pământului [F ]
- Variaţia anual a temperaturii solului [Fo]
- difuzivitatea termică a solului, [ft/zi]
- densitatea rocilor (densitatea medie)
C – căldura specifică a rocilor ( se ia o medie)
– numărul de zile temperatura minimă a suprafeţei solului
- adâncimea [ft]
t – timpul [zile]

- temperatura minimă anuală la adâncimea

- temperatura maxiimă anuală la adâncimea

Apoi trebuie calculată diferenţa între şi temperatura minimă de intrare a apei în pompa de căldură
pentru încălzire în sezonul rece şi diferenţa între şi temperatura maximă a pământului
De exemplu presupunând ca ne găsim într-o zonă la care la 1.2 m adâncime avem şi
şi temperatura maximă a apei din pompa de căldură iar rezultă

în lipsa unor instrumente specifice şi a unor softuri specializate toate calculele de dimensionare a unui
schimbător de cvăldură cu pământul sunt extrem de laborioase.

Dacă ar fi să simplificăm extrem de mult am putea aproxima de exemplu că suprafată pe care se intinde
schimbătorul de caldură (tipul vertical cu o singură teavă U) este egală cu suprafaţă pe care o ocupă clădirea
de climatizat, cu menţiunea că distanţa între puţuri este de minim 5 m atât pe lăţime cât şi pe lăţime.
Evident este bine să se calculeze cu stricteţe lungimea schimbătorului pentru a evita neplăcuta situaţie ca
sistemul să nu facă faţă fie în vârfurile de sarcină pe încălzire fie pe cele de răcire. Bineînţeles că nici
situaţia în care sistemul este supradimensionat nu este una de dorit deoarece presupune costuri mult prea
mari şi greu de amortizat.

Bibliografie:

[10] A History of Geothermal Energy in the United States, U.S. Department of Energy, Geothermal
Technologies Program, 2007-09-10
[3] Characteristics, Development and utilization of geothermal resources, Geo-Heat Centre Quarterly
Bulletin (Klamath Falls, Oregon: Oregon Institute of Technology), 2009-04-16
[11] Geysers and Energy american.edu, 2008
[13] "Geothermal Heat Pumps, Four Plus Decades of Experience", Geo-Heat Centre Quarterly Bulletin
(Klamath Falls, Oregon: Oregon Institute of Technology), Bloomquist, R. Gordon (December 1999)
[14] Geothermal (Ground Source) Heat Pumps, A World Overview, Geo-Heat Centre Quarterly Bulletin
(Klamath Falls, Oregon: Oregon Institute of Technology), Lund, J.; Sanner, B.; Rybach, L.; Curtis, R.;
Hellström, G. (September 2004)
[1] Geologie Stratigrafica si paleoecologie, prof. dr. doc. Nita Tataram, Editura tehnica, 1984
[2] Pompes a chaleur, Gabriel Ivan, Bucuresti, Matrixrom1999,
[3]Modele geofizice ale alcatuirii geologice a Romaniei, Radu Botezatu, Editura Acdemiei RSR, 1982,
[3’] Thermal conductivity from core and well log data A. Hartmann , V. Rath, C. Clauser,Department for
Applied Geophysics, RWTH Aachen University, Lochnerstr 4-20, 52056 Aachen, Germany, 3 May 2005
[4] The world heat data collection-1975, A.M Jessop, MA Hobart and JG Sclater, Geothermal Series nr. 5,
Otawa Canada 1976
[5] An introduction to Thermogeology Ground Source Heating and Cooling, David Banks
[6] Closed-Loop/Ground Source Heat Pumps Systems - Installation Guide, International Ground Source
Heat Pumps Association, Oklahoma State University, Stilwater, OK 74078