7.3 Definiții. Derivate.

Ecuațiile Cauchy-Riemann
Continuare

f ( z0 + Δz ) − f ( z0 )
f ′ ( z0 ) = lim
Δz →0 Δz
f ( z ) − f ( z0 )
f ′ ( z0 ) = lim
z → z0 z − z0

Exemplu: Examinaţi derivata funcţiei f ( z ) = x 2 + i 2 y 2 în z = 1 + i

df f (1 + i + Δz ) − f (1 + i )
= lim
dz z =1+ i
Δz →0 Δz

f (1 + i + Δx + iΔy ) − f (1 + i )
= lim
Δx →0, Δy →0 Δx + iΔy

(1 + Δx ) + i 2 (1 + Δy ) − (1 + 2i )
2 2

= lim  
Δx →0, Δy →0 Δx + iΔy
 
1 + 2Δx + ( Δx ) + 2i + 4iΔy + 2i ( Δy ) − 1 − 2i
2 2

                               = lim  
Δx →0, Δy →0 Δx + iΔy
 
2Δx + ( Δx ) + 4iΔy + 2i ( Δy )
2 2

                             = lim  
Δx →0, Δy →0 Δx + iΔy
 
Ne apropiem de z = 1 + i pe dreapta y − 1 = m ( x − 1) , atunci Δy = mΔx

2Δx + ( Δx ) + 4imΔx + 2im 2 ( Δx ) 2 + ( Δx ) + 4im + 2im 2 ( Δx )

2 2
df
= lim = lim
dz z =1+ i
Δx →0 Δx + imΔx Δx →0 1 + im
df 2 + 4im
             =  
dz z =1+ i 1 + im
 
In funcţie de parametrul m avem o infinitate de valori pentru derivată. Deci, valoarea
limitei depinde de drumul pe care ne apropiem de z = 1 + i . Atunci, funcţia nu are
derivată în z = 1 + i

1
Proprietăţi:
d df ( z ) dg ( z )
⎡⎣ f ( z ) + g ( z ) ⎤⎦ = + (13a)
dz dz dz

d df ( z ) dg ( z )
⎡⎣ f ( z ) ⋅ g ( z ) ⎤⎦ = g (z) + f (z) (13b)
dz dz dz

df ( z ) dg ( z )
g ( z) − f ( z)
d ⎡ f ( z)⎤ dz dz , g ( z ) ≠ 0
⎢ ⎥= (13c)
dz ⎣ g ( z ) ⎦ g2 ( z)

d df ( g ( z ) ) dg ( z )
dz
(
f ( g ( z )) = ) dw dz
unde w = g ( z ) (13d)

df ( z ) 1
= , unde w = f ( z ) şi z = ϕ ( w ) este f. inversă (13e)
dz dϕ ( w )
dw

Exemple: 1. Arătaţi că funcţia w = f ( z ) = Re z nu este diferenţiabilă în nici un punct.

Fie z = x + iy . Atunci w = x . Prin definiţie:

f ( z + Δz ) − f ( z ) f ( x + iy + Δx + iΔy ) − f ( x + iy )
f ′ ( z ) = lim = lim
Δz →0 Δz Δx →0, Δy →0 Δx + i Δy
x + Δx − x Δx
= lim = lim
Δx →0, Δy →0 Δx + iΔy Δx →0, Δy →0 Δx + iΔy

Această limită este independentă de drumul pe care ne apropiem de z când trecem la

limită. Considerăm două cazuri.
Fie ne apropiem de z = x + iy pe dreapta y = ct , Δy = 0 . Atunci:
Δx Δx
lim = lim =1
Δx → 0, Δy →0 Δx + iΔy Δx → 0 Δx
Fie ne apropiem de z = x + iy pe dreapta x = ct , Δx = 0 . Atunci:
Δx 0
lim = lim =0
Δx → 0, Δy →0 Δx + iΔy Δy →0 iΔy

Valoarea limitei depinde de drumul pe care ne apropiem de z. În consecinţă w = Re z nu

este diferenţiabilă în nici un punct.

2
2. f : → f ( z ) = z 3 este diferenţiabilă pe .
f ( z ) − f ( z0 ) z 3 − z03
∀z0 ∈ , f ′ ( z0 ) = lim = lim
z → z0 z − z0 z → z0 z − z
0

( z − z0 ) ( z 2 + zz0 + z02 )
= lim
z → z0 z − z0 z → z0
( )
= lim z 2 + zz0 + z02 = 3 z02

f ( z ) = ( z ) diferenţiabilă numai în z = 0 .
2
3. f : →
f ( z ) − f ( z0 ) z 2 − z02
∀z0 ∈ , f ′ ( z0 ) = lim = lim
z → z0 z − z0 z → z0 z − z
0

( ) −z
2
z0 + reiφ (z + re −iφ ) − z02
2 2
0 0
lim = lim  
z → z0 z0 + reiφ − z0 z → z0 reiφ
z02 + 2 z0 re −iφ + r 2 e − i 2φ − z02 2 z0 re −iφ + r 2 e −i 2φ
                                 = lim = lim  
z → z0 reiφ z → z0 reiφ
(
                                     = lim 2 z0 e − i 2φ + re − i 3φ  
z → z0
)
Dacă z0 ≠ 0 , limita pentru z → z0 înseamnă limita pentru r → 0 şi este egală cu
2 z0 e −i 2φ şi depinde de φ, adică de direcţia după care z se apropie de z0. Deci această
limită nu există şi funcţia nu este diferenţiabilă.
Dacă z0 = 0 , limita pentru z → z0 , pentru r → 0 este egală cu zero. f ( z ) = ( z ) este
2

diferenţiabilă în z = 0 .

Problemă: Care sunt condiţiile în care o funcţie complexă este diferenţiabilă?

Teorema 1: Dacă f ( z ) = u ( x, y ) + i v ( x, y ) este o funcţie diferenţiabilă într-un punct

z = x + iy , atunci în punctul ( x, y ) există derivatele parţiale ale funcţiilor u = u ( x, y )
şi v = v ( x, y ) astfel încât:
∂u ∂v ∂u ∂v
= şi =− (14)
∂x ∂y ∂y ∂x

Relaţiile (14) se numesc ecuaţii diferenţiale Cauchy-Riemann.

Impunând condiţii asupra părţilor reală şi imaginară ale unei funcţii de variabilă
complexă se poate garanta diferenţiabilitatea acesteia.

3
Teorema 2: Fie funcţiile de variabile reale u = u ( x, y ) şi v = v ( x, y ) difernţiabile în
punctul ( x, y ) . Dacă în punctul ( x, y ) condiţiile (14) sunt îndeplinite, atunci funcţia de
variabilă complexă f ( z ) = u ( x, y ) + i v ( x, y ) este diferenţiabilă în punctul z = x + iy .

Exemple:
1. Funcţia w = z = x − iy nu este diferenţiabilă în nici un punct, deoarece:
∂u ∂v
=1≠ = −1
∂x ∂y
2. f : → f ( z ) = z 3 este diferenţiabilă pe .

f ( z ) = z 3 = ( x + iy ) = x3 + 3 x 2iy + 3 xi 2 y 2 + i 3 y 3
3

( ) (
f ( z ) = x3 − 3xy 2 + i 3x 2 y − y 3 )
u ( x, y ) = x3 − 3 xy 2 v ( x, y ) = 3 x 2 y − y 3  
∂u ∂v
                                        = ⇒ 3x 2 − 3 y 2 = 3x 2 − 3 y 2
∂x ∂y
∂u ∂v
=− ⇒ −6 xy = −6 xy
∂y ∂x
f ( z ) = z 3 este diferenţiabilă pe .

f ( z ) = ( z ) diferenţiabilă numai în z = 0 .
2
3. f : →

f ( z ) = ( z ) = ( x − iy ) = x 2 − y 2 − i 2 xy
2 2

u ( x, y ) = x 2 − y 2 v ( x, y ) = −2 xy  
∂u ∂v
                                       = ⇒ 2 x = −2 x ⇒ x = 0
∂x ∂y
∂u ∂v
=− ⇒ −2 y = 2 y ⇒ y = 0
∂y ∂x
f ( z ) = ( z ) diferenţiabilă numai în z = 0 .
2

Definiţie: O funcţie w = f ( z ) este analitică într-un punct z, dacă este diferenţiabilă în z

şi pe o vevinătate a lui z.
O funcţie w = f ( z ) diferenţiabilă în fiecare punct al unui domeniu D se
numeşte funcţie analitică pe domeniu.

4
 Pentru orice funcţie analitică f ( z ) au loc relaţiile:

∂u ∂v ∂v ∂u ∂u ∂u ∂v ∂v
f ′( z) = +i = −i = −i = +i (15)
∂x ∂x ∂y ∂y ∂x ∂y ∂y ∂x

Exerciţii:
1. Verificaţi dacă funcţia w = z ⋅ z = x 2 + y 2 este analitică în cel puţin un punct.

u ( x, y ) = x 2 + y 2 , v ( x, y ) = 0

Ecuaţiile Cauchy-Riemann vor fi: 2 x = 0 , 2 y = 0 . Acestea sunt satisfăcute numai în

punctul ( 0, 0 ) . Astfel funcţia w = z ⋅ z este diferenţiabilă numai în z = 0 şi nu este
analitică.

2. Arătaţi că funcţia:
w = f ( z ) = e z = e x +iy = e x ( cos y + i sin y )

este analitică pe întreg planul complex.

Funcţiile:
u ( x, y ) = e x cos y , v ( x, y ) = e x sin y

ca funcţii de variabile reale sunt funcţii diferenţiabile în orice punct ( x, y ) . Derivatele

acestora verifică condiţiile (14).

∂u ∂v
= e x cos y = = e x cos y şi
∂x ∂y
∂u ∂v
= −e x sin y = − = −e x sin y
∂y ∂x

Cu formula (15), calculăm derivata funcţiei:

′ ∂ ( e x cos y ) ∂ ( e x sin y )
f ′ ( z ) = ( e ( cos y + i sin y ) ) =
x
+i = e x ( cos y + i sin y ) = f ( z )
∂x ∂x

Observaţie: Folosind ecuaţiile Cauchy-Riemann, putem construi o funcţie analitică până

la o constantă, dacă cunoaştem partea sa reală sau partea sa imaginară.

5
 3. Determinaţi funcţia analitică w = f ( z ) din partea sa reală u ( x, y ) = e x cos y
dacă ştim că f ( 0 ) = 1 .

∂u C . R . ∂v
= e x cos y =
∂x ∂y
⇒ v ( x, y ) = ∫ e x cos y dy = e x sin y + ϕ ( x )

∂v ∂u
ϕ ( x ) = necunoscută pentru moment. Dar, =−
∂x ∂y

⇒ e x sin y + ϕ ′ ( x ) = e x sin y ⇒ ϕ ′ ( x ) = 0 ⇒ ϕ ( x ) = C
v ( x, y ) = e x sin y + C
f ( z ) = e x cos y + i ( e x sin y + C )

Cum f ( 0 ) = 1 , avem pentru x = 0 şi y = 0 în f ( z ) : 1 = 1 + iC ⇒ C = 0 .

Definiţie: O funcţie se numeşte armonică pe un domeniu D, dacă este cu derivate parţiale

continue până la ordinul doi pe D şi dacă verifică ecuaţia lui Laplace:

∂ 2ϕ ∂ 2ϕ
+ =0 (16)
∂x 2 ∂y 2

Observaţie: Dacă o funcţie f ( z ) = u ( x, y ) + i v ( x, y ) este analitică pe un domeniu D,

atunci partea sa reală u ( x, y ) şi partea sa imaginară v ( x, y ) sunt funcţii armonice pe D.

Într-adevăr, diferenţiind prima ecuaţie Cauchy-Riemann în raport cu x şi a doua în

raport cu y obţinem:
∂ 2u ∂ 2 v ∂ 2u ∂ 2v
= = −
∂x 2 ∂y∂x ∂y 2 ∂x∂y

Cum derivatele mixte sunt egale, prin adunare, obţinem:

∂ 2 u ∂ 2u
+ =0
∂x 2 ∂y 2

6
Proprietate: O transformare w = f ( z ) este conformă pe domeniul D dacă f ( z ) este
injectivă şi analitică pe D, şi f ′ ( z ) ≠ 0 , ∀z ∈ D . Transformarea păstrează unghiurile.
Dacă două curbe γ 1 , γ 2 trec prin a şi au un unghi φ între ele, atunci funcţia transformă
curbele în alte două curbe ce se intersectează în f ( a ) şi au acelaşi unghi φ între ele.

Exerciţii
1. Determinaţi partea reală şi partea imaginară a funcţiei w = z − iz 2 .

Cum z = x + iy , atunci w = x − iy − i ( x + iy )
2

(
w = x − iy − i x 2 + 2ixy − y 2 )
w = x − iy − ix 2 + 2 xy + iy 2
(
w = x + 2 xy + i y 2 − y − x 2 )
u ( x, y ) = x + 2 xy v ( x, y ) = y 2 − y − x 2

2. Arătaţi cum transformă funcţia f ( z ) = e = e

z x + iy
diverse drepte din planul
complex.
z = 2 + iy e2+iy = e2 ( cos y + i sin y ) cerc cu raza e 2
π
π x +i ⎛ π π⎞
z = x+i e 3 = e x ⎜ cos + i sin ⎟ dreapta
3 ⎝ 3 3⎠

Figura 7.10

3. Cu condiţiile Cauchy-Riemann determinaţi dacă funcţiile următoare sunt

analitice.
a) w = z 2 ⋅ z

7
 Cum z = x + iy , atunci w = ( x + iy ) ( x − iy )
2

(
w = x 2 + 2ixy − y 2 ) ( x − iy )
w = x 3 − ix 2 y − y 2 x + iy 3 + 2 x 2 yi + 2 xy 2
(
w = x 3 + xy 2 + i y 3 + x 2 y )
u ( x, y ) = x 3 + xy 2 v ( x, y ) = y 3 + x 2 y
∂u ∂v
= 3x 2 + y 2 , = 3 y 2 + x 2 ⇒ 3x 2 + y 2 = 3 y 2 + x 2 , 2 x 2 = 2 y 2 , y 2 − x 2 = 0
∂x ∂y
⇒ y = ±x
∂u ∂v
= 2 xy , − = −2 xy ⇒ 2 xy = −2 xy , 4 xy = 0 , xy = 0
∂y ∂x
⇒ y = 0 sau x = 0

Funcţia este diferenţiabilă numai în z = 0 , şi nu este analitică în nici un punct din

planul complex.
b) w = ze z

Cum z = x + iy , atunci w = ( x + iy ) e x +iy

w = ( x + iy ) e x ( cos y + i sin y )
w = e x ( x cos y + ix sin y + iy cos y − y sin y )
w = e x ( x cos y − y sin y + i ( x sin y + y cos y ) )
u ( x, y ) = e x ( x cos y − y sin y )
v ( x, y ) = e x ( x sin y + y cos y )
∂u
= e x ( x cos y − y sin y ) + e x cos y
∂x
∂v
= e x ( x cos y + cos y − y sin y ) egale ∀z ∈
∂y
∂u
= e x ( − x sin y − sin y − y cos y )
∂y
∂v
− = −e x ( x sin y + y cos y ) − e x sin y egale ∀z ∈
∂x

Funcţia este diferenţiabilă şi analitică pe tot palanul complex.

8
 7.4 Funcţii elementare de variabilă complexă

Funcţia liniară de variabilă complexă z are forma:

w = az + b (17)

unde a ≠ 0 şi b sunt numere complexe fixate.

Funcţia liniară este definită pe tot planul complex, este injectivă şi admite funcţie inversă:
1 b
z = w− (18)
a a
Funcţia este analitică pe întreg planul complex şi deoarece
dw
=a≠0
dz
transformarea este una conformă pe tot planul complex.

Funcţia liniară fracţionară de variabilă complexă z are forma:

az + b
w= (19)
cz + d

Unde a, b, c şi d sunt numere complexe fixate, astfel încât:

a b
≠0
c d

Funcţia liniară fracţionară este definită pentru orice z cu excepţia punctului z = − d / c .

Are funcţie inversă:
−dw + b
z=
cw − a
Este injectivă pe întreg planul complex cu excepţia punctului z = − d / c . În acest
domeniu, funcţia (19) este analitică, şi deoarece

dw ad − bc
= ≠0
dz ( cz + d )2

transformarea este conformă.

9
Funcţia putere are forma:
w = zn , n∈ (20)

Funcţia este analitică pe întreg planul complex şi derivata sa este:

dw
= nz n−1 pentru n > 1
dz
şi este nenulă ∀z ≠ 0 .
Dacă în relaţia (20) reprezentăm w şi z în formă exponenţială:

w = ρ eiϕ z = reiθ
atunci, găsim:
ρ = rn ϕ = nθ (21)

Din relaţiile (21), se observă că două numere complexe diferite z1 şi z2 astfel încât:
2π
z1 = z2 arg z2 = arg z1 + k (22)
n
unde k este un număr întreg, sunt transformate în acelaşi număr imagine w de către
funcţia putere (20). Acest lucru ne arată că pentru n > 1 transformarea (20) nu este
injectivă în planul z.
Cel mai simplu exemplu de domeniu pe care transformarea w = z n este
univalentă este sectorul:
2π
α < arg z < α + , ∀α ∈ (23)
n
Pe domeniul (23) transformarea (20) este conformă.

Figura 7.11

10
Exemplu: Transformarea w = zn , n > 1 , transformă sectorul 0 < arg z < π / n din planul
complex z în semiplanul superior complex w figura 7.11. Transformarea măreşte unghiul
sectorului de n ori. În această situaţie în z = 0 transformarea w = z nu este conformă.
n

Funcţia rădăcină de ordinul n este:

w= n z (24)

Aceasta asociază la fiecare număr complex z = reiθ ≠ 0 , n numere complexe diferite:

θ + 2kπ
i
wk = r ⋅ e
n n
, k = 0,1, 2, , n −1 (25)

astfel încât a n-a putere a acestora este z, adică wk = z .

n

Funcţia polinomială de gradu n de variabilă complexă z este funcţia:

w = a0 z n + a1 z n −1 + … + an −1 z + an (26)

unde a0 , a1 ,… , an sunt numere complexe fixate, iar a0 ≠ 0 . Un polinom de orice grad

este o funcţie analitică pe tot planul complex.

Funcţia raţională are forma:

P( z)
w= (27)
Q( z)

unde P ( z ) şi Q ( z ) sunt polinoame de variabilă complexă z. Această funcţie este

analitică pe tot planul complex, cu excepţia punctelor în care Q ( z ) = 0 .

Funcţia exponenţială pentru orice z = x + iy este definită cu relaţia:

def
w = e = e x +iy = e x ( cos y + i sin y )
z
(28)

Pentru x = 0 se obţine formula Euler:

11
 eiy = cos y + i sin y (29)

Funcţia exponenţială are următoarele proprietăţi:

1. Pentru z real definiţia de mai sus coincide cu exponenţiala obişnuită.
2. Funcţia este analitică pe tot planul complex şi se derivează cu formula:

( e )′ = e
z z
(vezi paragraful precedent)
z + z2
3. Funcţia verifică regula pentru exponenţi: e 1 ⋅ e 2 = e 1
z z

4. Funcţia este periodică şi are perioadă imaginară 2π i

Într-adevăr, ∀k întreg
e z + 2π ki = e z ⋅ ei 2π k = e z ,

deoarece ei 2π k = cos 2π k + i sin 2π k = 1 .

Pe de altă parte, dacă e 1 = e 2 , unde z1 = x1 + iy1 , z2 = x2 + iy2 , atunci din definiţia (28)
z z

avem:
e x1 = e x2 , cos y1 = cos y 2 , sin y1 = sin y 2
Şi astfel,
x1 = x2 , y2 = y1 + 2π n ⇒ z2 − z1 = i 2π n , n ∈ (30)

Banda 0 < y < 2π nu conţine nici o pereche de puncte z1, z2 corelate de relaţia (30), ceea
ce ne sugerează că transformarea w = e z este injectivă în această bandă. Şi deoarece

derivata funcţiei este nenulă, ( e )′ = e

z x
> 0 , atunci transformarea este şi conformă.

Este de remarcat că funcţia w = e z este univalentă în orice bandă α ≤ y < α + 2π .

Funcţia logaritmică
Din ecuaţia z = ew cu z ≠ 0 precizat şi w = u + iv necunoscut obţinem:

z = eu şi A rg z = v + 2π k , k ∈

⇒ u = ln z , v = Arg z .
Atunci, funcţia inversă este definită pentru orice z ≠ 0 şi este

w = ln z + i Arg z = ln z + i ( arg z + 2π k ) , k ∈

12
Această funcţie este funcţia logaritmică şi asociază la un z mai multe numere complexe.
Notaţie:
not
Ln z = ln z + iA rg z (31)

Cantitatea ln z + i arg z se numeşte valoare principală a logaritmului. Notaţie:

ln z =ln z + i arg z (32)

Atunci,
Ln z = ln z + i 2π k , k ∈ (33)

Exerciţii: Calculaţi logaritmul următoarelor numere complexe.

1) Ln e z=e z =e arg z = 0
ln e = ln z + i arg z = ln e + i ⋅ 0 = 1
Ln e = ln z + i 2π k = 1 + i 2π k

π
2) Ln ( −i ) z = −i z = 1 arg z = −
2
⎛ π⎞ π
ln ( −i ) = ln z + i arg z = ln1 + i ⋅ ⎜ − ⎟ = −i
⎝ 2⎠ 2
π ⎛ 1⎞
Ln ( −i ) = ln z + i 2π k = −i + i 2π k = i ⎜ 2k − ⎟ π
2 ⎝ 2⎠

π
3) Ln ( i ) z =i z = 1 arg z =
2
⎛π ⎞ π
ln ( i ) = ln z + i arg z = ln1 + i ⋅ ⎜ ⎟ = i
⎝2⎠ 2
π ⎛ 1⎞
Ln ( i ) = ln z + i 2π k = i + i 2π k = i ⎜ 2k + ⎟ π
2 ⎝ 2⎠

4) Ln ( −1 − i ) z = −1 − i z = 2
y π 3π
arg z = −π + arctg = −π + arctg1 = −π + = −
x 4 4

13
 ⎛ 3π ⎞ 3π
ln ( −1 − i ) = ln z + i arg z = ln 2 + i ⋅ ⎜ − ⎟ = ln 2 − i
⎝ 4 ⎠ 4
3π ⎛ 3⎞
Ln ( −1 − i ) = ln z + i 2π k = ln 2 − i + i 2π k = ln 2 + i ⎜ 2k − ⎟ π
4 ⎝ 4⎠

Funcţii trigonometrice şi hiperbolice

Din formula Euler avem:

eiy = cos y + i sin y e −iy = cos y − i sin y

eiy − e−iy eiy + e−iy
⇒ sin y = cos y =
2i 2

Definim funcţiile trigonometrice sin z şi cos z pentru orice argument complex z cu:

eiz − e−iz
def
eiz + e− iz
def
sin z = cos z = (34)
2i 2

Proprietăţi ale funcţiilor sin z şi cos z :

1. Pentru z = x real cele două funcţii coincid cu sinusul şi cosinusul obişnuit.
2. Funcţiile sunt analitice pe întreg planul complex.
3. Formulele de derivare sunt cele obişnuite:

( sin z )′ = cos z ( cos z )′ = − sin z

4. Sunt funcţii periodice cu perioada 2π .
5. sin z este funcţie impară şi cos z este funcţie pară.
6. Verifică relaţiile trigonometrice obişnuite.

Funcţiile tg z şi ctg z în planul complex se definesc cu formulele:

def
sin z def
cos z
tg z = ctg z = (35)
cos z sin z

Funcţiile hiperbolice în planul complex se definesc cu formulele:

e z − e− z e z + e− z
sh z = ch z = (36)
2 2

14
 def
sh z def
ch z
th z = cth z = (37)
ch z sh z

Funcţiile hiperbolice sunt strâns legate de funcţiile trigonometrice. Conexiunea este dată
de următoarele relaţii:
ch z = cos ( iz ) sh z = −i sin ( iz ) (38)

cos z = c h ( iz ) sin z = −i s h ( iz ) (39)

Precizare: Modulul funcţiilor sin z şi cos z în planul complex ia valori arbitrar de mari.

Exerciţii:

( (
1) Arătaţi că: cos i ln 5 ± 2 6 )) = 5

( (
cos i ln 5 ± 2 6 ) ) = ch ( ln (5 ± 2 6 )) = 12 ( e ( ln 5± 2 6 )
+e
(
− ln 5 ± 2 6 )
)
=
2 (
1 ln ( 5± 2 6 ) ln (5∓ 2 6 )
e +e )
1
(
= 5± 2 6 +5∓ 2 6 = 5
2
)
2) Determinaţi modulul şi argumentul principal al funcţiei date în punctul z0 .
π
a) w = cos z , z0 = + i ln 2
2
eiz + e−iz
def
w = cos z =
2
1 ⎛ i⎜⎝ 2 +i ln 2 ⎟⎠ − i⎜⎝ 2 +i ln 2 ⎟⎠ ⎞ 1 ⎛ i π2 − ln 2 − i π2 ln 2 ⎞
⎛π ⎞ ⎛π ⎞

cos z0 = ⎜ e +e ⎟ = ⎜e e + e e ⎟
2 ⎜⎝ ⎟ 2⎝
⎠ ⎠
1 ⎛ i π 1 −i π ⎞ 1 ⎛ 1 ⎛ π π⎞ ⎛ π π ⎞⎞
cos z0 = ⎜ e 2 ⋅ + e 2 ⋅ 2 ⎟ = ⎜ ⎜ cos + i sin ⎟ + 2 ⎜ cos − i sin ⎟ ⎟
2⎝ 2 ⎠ 2⎝2⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 2 ⎠⎠
1⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ 3
cos z0 = ⎜ i − 2i ⎟ = ⎜ − 1⎟ i = − i
2⎝2 ⎠ ⎝4 ⎠ 4
3 π
cos z0 = arg ( cos z0 ) = −
4 2

π
b) w = sh z , z0 = 1 + i
2

15
 eiiz − e−iiz 1 z − z
w = sh z = −i sin ( iz ) = −i
2i
= e −e
2
( )
1 ⎛ 1+i π π
−1−i ⎞ 1⎛ i
π
1 −i π ⎞
sh z0 = ⎜ e 2 − e 2 ⎟ = ⎜ e ⋅ e 2 − e 2 ⎟
2⎝ ⎠ 2⎝ e ⎠
e⎛ π π⎞ 1⎛ π π⎞
sh z0 = ⎜ cos + i sin ⎟ − ⎜ cos − i sin ⎟
2⎝ 2 2 ⎠ 2e ⎝ 2 2⎠
e 1 i ⎛ 1⎞
sh z0 = i + i = ⎜ e + ⎟
2 2e 2⎝ e⎠
1⎛ 1⎞ π
                      sh z0 = ⎜ e + ⎟      arg ( sh z0 ) =  
2⎝ e⎠ 2
 
 
7.5 Integrarea funcţiilor complexe. Teorema Cauchy

Integrarea unei funcţii de variabilă complexă

O curbă în planul complex este o transformare de forma:

γ : [ a, b ] → , γ ( t ) = x ( t ) + iy ( t ) , t ∈ [ a, b ]

γ ( a ) reprezintă punctul iniţial al curbei şi γ ( b ) punctul final. Curba γ este netedă dacă
d γ dx dy
= +i
dt dt dt
există şi este nenulă ∀t ∈ [ a, b ] .
Fie o curbă orientată γ netedă pe porţiuni, în planul complex. Presupunem că o
funcţie f ( z ) de variabilă complexă este definită pe curba γ sau pe un domeniu care
include curba γ. Împărţim curba în n arce parţiale:

z0 = γ ( a ) , z1, z2, ..., zn = γ ( b )

unde γ ( a ) şi γ ( b ) sunt extremităţile curbei.

Considerăm:
Δzk = zk − zk −1
şi formăm suma:

16
 n

∑ f ( ζ ) Δz
k =1
k k (40)

numită sumă integrală complexă, unde ζ k este un punct arbitrar din arcul parţial
[ zk −1 , zk ] .

Figura 7.12

Dacă pentru max Δzk → 0 există limita sumei (40) independent de partiţia curbei în arce
k

parţiale şi de alegerea punctelor ζ k , atunci această limită se numeşte integrala lui f ( z )

pe curba γ.
def n

∫γ f ( z ) dz = lim
max Δzk →0
∑ f (ζ ) Δz
k =1
k k (41)

Considerăm:
f ( z ) = u ( x , y ) + i v ( x, y )

zk = xk + iyk Δxk = xk − xk −1 Δyk = yk − yk −1

ζ k = ξ k + i ηk uk = u (ξ k ,η k ) vk = v (ξ k ,ηk )

Cu aceste notaţii putem rescrie suma integrală complexă:

n n

∑
k =1
f (ζ k ) Δzk = ∑ ( uk + i vk )( Δxk + iΔyk )
k =1

17
 n
= ∑ ( uk Δxk + iuk Δyk + ivk Δxk − vk Δyk )
k =1
n n
= ∑ ( uk Δxk − vk Δyk ) + i ∑ ( vk Δxk + uk Δyk ) (42)
k =1 k =1

Patea reală şi partea imaginară din această relaţie sunt sume integrale pentru integralele
curbilinii de al doilea tip:

∫γ ( udx − vdy ) şi ∫γ ( vdx + udy ) (43)

Aceste integrale reprezintă integralele funcţiilor vectoriale A1 = ui − vj şi A2 = vi + uj pe

curba γ. Astfel existenţa integralei (41) depinde de existenţa integralelor curbilinii ale
funcţiilor cu variabile reale. Pentru ca acestea să existe este suficient ca funcţiile u şi v de
variabile reale x şi y să fie continue pe porţiuni.
Dacă curba γ este netedă pe porţiuni şi f ( z ) este funcţie mărginită şi continuă pe
porţiuni pe γ, atunci integrala (41) există şi are loc formula:

∫γ f ( z ) dz =∫γ ( udx − vdy ) + i ∫γ ( vdx + udy ) (44)

Această formulă se reţine mai uşor în forma:

∫γ f ( z ) dz = ∫γ ( u + iv )( dx + idy ) (45)

Integralele funcţiilor de variabilă complexă păstrează proprietăţile de bază ale

integralelor curbilinii de al doilea tip:

1) ∫γ f ( z ) dz + ∫γ f ( z ) dz = ∫γ ( f ( z ) + f ( z ) ) dz
1 2 1 2

2) ∫ cf ( z ) dz = c ∫ f ( z ) dz unde c este o constantă complexă.

γ γ

3) ∫ f ( z ) dz = − ∫ f ( z ) dz
γ− γ+

unde γ − şi γ + au orientări opuse.

18
 Figura 7.13

4) ∫ f ( z ) dz + ∫ f ( z ) dz = ∫ f ( z ) dz
γ1 γ2 γ 1 ∪γ 2

5) Fie M = max f ( z ) şi l lungimea curbei γ. Atunci,

z∈γ

∫γ f ( z ) dz ≤ ∫γ f ( z ) dz ≤ M ∫ dz = Ml
γ
(46)

Calcularea integralei unei funcţii de variabilă complexă

Considerăm curba netedă γ în reprezentare parametrică:

z = z ( t ) = x ( t ) + iy ( t ) , t ∈ [α , β ]
Atunci:
β

∫γ f ( z ) dz =α∫ f ⎡⎣ z ( t )⎤⎦ z′ ( t ) dt (46)

Într-adevăr,

∫γ f ( z ) dz =∫γ ( udx − vdy ) + i ∫γ ( vdx + udy )

β β

∫(
α
)
α
( )
u ( x ( t ) , y ( t ) ) x′ ( t ) − v ( x ( t ) , y ( t ) ) y′ ( t ) dt + i ∫ v ( x ( t ) , y ( t ) ) x′ ( t ) + u ( x ( t ) , y ( t ) ) y′ ( t ) dt

β β

∫ ( u ( x ( t ) , y ( t ) ) + iv ( x ( t ) , y ( t ) ) ) ( x′ ( t ) + iy′ ( t ) ) dt = α∫ f ( z ( t ) ) z′ ( t ) dt
α

Exemple:
1. I1 = ∫ z dz unde γ 1 este dreapta ce uneşte originea planului complex cu punctul 1 + 2i
γ1

19
O astfel de dreaptă are ecuaţia y = 2 x şi dacă considerăm x = t parametrul curbei, atunci
ecuaţia parametrică a curbei γ 1 este:
γ 1 ( t ) = t + i 2t , t ∈ [ 0,1]
1 1 1
I1 = ∫ z dz = ∫ ( t + i 2t )( dt + 2idt ) = ∫ t (1 + 2i )(1 + 2i ) dt = (1 + 2i )
2
∫ tdt
γ1 0 0 0
1
t2 1 3
= (1 + 2i ) (1 + 4i − 4 ) = − + 2i
2
=
2 0
2 2
2. I 2 = ∫ z dz unde γ 2 este parabola ce uneşte originea planului complex cu punctul
γ2

1 + 2i
O astfel de parabolă are ecuaţia y = 2 x 2 şi dacă considerăm x = t parametrul curbei,
atunci ecuaţia parametrică a curbei γ 2 este:
γ 2 ( t ) = t + i 2t 2 , t ∈ [ 0,1]
1 1
I2 = ( )
∫ z dz = ∫ t + i 2t ( dt + 4itdt ) = ∫ t (1 + 2it )(1 + 4it ) dt =
2

γ2 0 0
1 1 1

( ) (
= ∫ t 1 + 4it + 2it − 8t 2 dt = ∫ t 1 + 6it − 8t 2 dt = ∫ t + 6it 2 − 8t 3 dt ) ( )
0 0 0
1 1 1
t2 t3 t4 1 3
= + 6i −8 = + 2i − 2 = − + 2i
20 30 4 0
2 2
Obs: Rezultatul integralei funcţiei f ( z ) = z pare să nu depindă de forma curbei γ ci
numai de punctul iniţial şi final al acesteia.
3. I 3 = ∫ z 2 dz unde γ 1 este dreapta ce uneşte originea planului complex cu punctul
γ1

1 + 2i
O astfel de dreaptă are ecuaţia y = 2 x şi dacă considerăm x = t parametrul curbei, atunci
ecuaţia parametrică a curbei γ 1 este:
γ 1 ( t ) = t + i 2t , t ∈ [ 0,1]
1 1 1
I 3 = ∫ z 2 dz = ∫ ( t + i 2t ) ( dt + 2idt ) = ∫ t 2 (1 + 2i ) (1 + 2i ) dt = (1 + 2i )
2 2 3
∫t
2
dt
γ1 0 0 0

3 1
= (1 + 2i )
3 t
3
=
1
3
( 1
) 11 2
1 + 6i + 12i 2 + 8i 3 = (1 + 6i − 12 − 8i ) = − − i
3 3 3
0

20
 ∫z dz unde γ 2 este parabola ce uneşte originea planului complex cu punctul
2
4. I 4 =
γ2

1 + 2i
O astfel de parabolă are ecuaţia y = 2 x 2 şi dacă considerăm x = t parametrul curbei,
atunci ecuaţia parametrică a curbei γ 2 este:
γ 2 ( t ) = t + i 2t 2 , t ∈ [ 0,1]
1 1

( )
2
( dt + 4itdt ) = ∫ t 2 (1 + 2it ) (1 + 4it ) dt =
2
∫ z dz = ∫ t + i 2t
2 2
I4 =
γ2 0 0
1 1

( ) (
= ∫ t 2 1 + 4it − 4t 2 (1 + 4it ) dt = ∫ t 2 1 + 4it + 4it − 16t 2 − 4t 2 − 16it 3 dt = )
0 0
1 1

( ) (
= ∫ t 1 + 8it − 20t − 16it dt = ∫ t 2 + 8it 3 − 20t 4 − 16it 5 dt =
2 2 3
)
0 0
1 1 1 1
t3 t4 t5 t6 1 8 11 2
= + 8i − 20 − 16i = + 2i − 4 − i = − − i
30 40 50 6 0
3 3 3 3

Obs: Rezultatul integralei funcţiei f ( z ) = z 2 pare să nu depindă de forma curbei γ ci

numai de punctul iniţial şi final al acesteia.

21